Plângere contravenţională. Decizia nr. 1279/2013. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1279/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 3965/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE DECIDE Nr. 1279/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător G. I. R.
Judecător V. B.
Grefier R. - A. S.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de petentul C. C. L., domiciliat în București, sector 6, Piața A. I., nr. 8, ., . avocat Hăbăuc C., împotriva sentinței civile nr. 114/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. Hăbăuc C. pentru recurentul C. C. L., lipsă fiind intimatul IPJ B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, prin serviciul registratură la data de 22.05.2013 intimatul a depus întâmpinare, după care,
Av Hăbăuc C. pentru recurent solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Pentru recurent, apărătorul ales depune la dosar declarație dată de Z. R. și precizează că a luat la cunoștință de conținutul întâmpinării și nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 cod proc. civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Av. Hăbăuc C. pentru recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în cauză nu s-a făcut dovada vinovăției recurentului, în sensul în care nu s-a făcut dovada că acesta se afla la volanul mașinii la momentul la care s-a produs presupusa faptă. Mașina a fost oprită la cca 10 Km după momentul înregistrării cu aparatul radar. Cu privire la legalitatea constatării, învederează că nu se face dovada că cel care a operat aparatul radar la momentul înregistrării presupusei fapte, era și cel care avea atestatul. Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Rm.Sarat sub nr._, petentul C. C. L. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2012 încheiat de IPJ Buzau, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, sa se dispună anularea acestuia ca netemeinic si nelegal.
In motivarea de fapt a plângerii, a aratat petentul ca la data de 28.11.2012, in timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ in localitatea O., a fost oprit pentru control de catre un echipaj al politiei, care i-a adus la cunoștința ca a circulat cu viteza de 151 km/h; a precizat ca nu a circulat cu aceasta viteza, iar acuzațiile agentului de politie sunt nefondate.
A solicitat petentul ca intimata sa depună documentele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, respectiv certificatul de omologare a aparatului radar, buletinul de verificare metrologica a aparatului, autorizația de operator radar.
Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii.
In sprijinul plângerii, petentul a depus procesul verbal de contravenție.
Intimata a depus întampinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata, întrucât petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținuta in sarcina sa.
In motivarea întampinării, s-a aratat ca la data de 28.11.2012, in jurul orelor 12.54, petentul, in timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 E 85, in afara localitatii Racoviteni, a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de l5l km /h.
A precizat intimata ca abaterea a fost inregistrata pe baza de film fotografic color, iar plansa foto cuprinde toate prevederile obligatorii cerute in art. 3.5.1. din NML 021-05.
In sprijinul intampinarii, intimata a depus buletinul de verificare metrologica, atestatul operator precum si planșa foto, cazierul auto al petentului.
Petentul, desi legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nici nu a solicitat alte probe in aparare.
Prin s.c. nr. 114/22.01.2013, Judecatoria Rm.Sarat a respins plângerea formulata de petentul C. C. L., impotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2012 încheiat de IPJ Buzau, prin care a fost sancționat contravențional in baza art. 50 al. 1 lit. a OUG 195/2002 cu amenda in cuantum de 630 lei si, in baza art.147 pct. 3 ROUG 195/2002, i-a fost aplicat „avertisment”.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: la data de 28.11.2012, in jurul orelor 12,54, petentul in timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 E 85 in afara localității Racoviteni, a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 151 km/h, încalacand astfel dispozițiile art.50 al.l lit.a din OUG l95/2002 republicat.
Petentului i-a fost adusa la cunoștința de câtre agentul constatator motivul opririi si masurile legale ce vor fi luate împotriva sa, respectiv sancționarea contravenționala pentru depășirea limitei de viteza pentru sectorul de drum respectiv, aceea de 51 km/h, acesta semnând procesul verbal cu mențiunea „ nu sunt obiecțiuni „
Necesare pentru dovedirea abaterii savarsite de petent sunt planșa foto si buletinul de verificare metrologica, asa cum rezulta din interpretarea dispozitiilor art. 109 al. 2 din OUG 195/2002, republicata.
Contravenția săvârșită de câtre petent rezulta din planșa fotografica de la fila 15 dosar, aparatul radar are buletin de verificare metrologica fila 16 dosar.
Planșa fotografica este unicul mijloc de proba pertinent si concludent pentru stabilirea exacta a situației de fapt cu care se probează savarsirea contravenției.
F. de probele administrate in cauza, in baza art. 34 din OG 2/200l republicata, instanța a constatat ca procesul verbal de contravenție contestat este legal si temeinic, urmând ca, pe cale de consecința, sa respingă plângerea ca neîntemeiata.
Impotriva sentinței a declarat recurs petentul, care a criticat solutia, din urmatoarele considerente: instanța de fond a apreciat exclusiv probele administrate de către intimată, dar și acestea în mod eronat.
La puțin timp după depunerea plângerii, a fost obligat să plece din țară, în interes de serviciu, în America de Sud, unde a stat o lună. Așadar, la primul termen de judecată, dar și la al doilea, a fost în imposibilitate de prezentare și de a formula probatorii.
Cu privire la temeinicia soluției instanței de fond, precizeaza următoarele:
-simplul fapt al încheierii unui proces-verbal, al constatării unei anumite situații de fapt de către agentul constatator nu poate fi considerată ca o împrejurare deja dovedită a vinovăției unei persoane;
- în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Ozturk contra Germaniei din 21.02.1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind o contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale;
- consideră că, în speța dedusă judecății, nu s-a făcut dovada vinovăției sale, probele fiind echivoce;
-este adevărat că, la data reținută în procesul-verbal ca data a presupusei fapte, se afla în mașina marca BMW Z4,_, însă nu acesta era la volan, ci numita Z. E.-R., care călătorea împreună cu recurentul spre Piatra N.; arata ca sus-numita a condus mașina din București și până la .;
-la momentul la care a fost oprit de către agentul constatator, recurentul nu era la volan, se schimbasera între timp, așa cum a precizat.
Intimatul a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, avand in vedere urmatoarele aspecte: în cuprinsul cererii de recurs, recurentul apreciază că instanța de judecată, în pronunțarea sentinței, s-a bazat exclusiv pe probele administrate de intimată. Astfel, acesta susține că, la momentul constatării contravenției, la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ se afla numita Z. E.-R., care călătorea împreună cu el spre Piatra N.. De asemenea, nu s-a făcut dovada că persoana care efectua înregistrarea vitezelor este aceeași care era îndreptățită să folosească cinemometrul.
Apreciaza soluția instanței de fond ca legală si temeinică, din următoarele considerente: in fapt, la data de 28.11.2012, orele 12,54, recurentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2 E 85, în afara localității Racovițeni, județul B., iar la kilometrul 136+200 a fost înregistrat de aparatul radar, cu viteza de 151 km/h. Aparatul radar, folosit în regim staționar, a fost instalat pe autospeciala Dacia L., cu nr. de înmatriculare_ .
Viteza cu care a circulat recurentul a fost înregistrată și fotografiată, iar planșa fotografică înglobează toate prevederile obligatorii cerute în art.3.5.1 din Norma de Metrologie Legală nr.021-05 din 23.11.2005.
Necesare pentru dovedirea abaterii săvârșite de recurent au fost planșa fotografică și buletinul de verificare metrologică, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 109 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., ce au fost depuse la dosarul cauzei împreună cu întâmpinarea.
Menționeaza că aparatul radar a fost deservit de ag. șef pr. A. I., pentru care a depus atestat operator radar nr._/31/2008, care a comunicat abaterea ag. pr. S. D..
Ag. pr. S. D. a procedat la oprirea în traficul rutier a autoturismului condus efectiv de recurent, ocazie cu care a întocmit procesul verbal de contravenție . nr._. Acesta nu a adus la cunoștința agentului constatator o altă situație de fapt decât cea consemnată în cuprinsul actului atacat, fiind de acord cu cele consemnate, semnând și primind procesul verbal.
Precizeaza că în cuprinsul procesului verbal a cărui anulare se cere, agentul constatator a menționat în mod expres că "în auto se afla singur", iar la rubrica "Alte mențiuni" recurentul nu a avut de făcut obiecțiuni.
Chiar dacă apreciază că instanța de fond nu i-a dat posibilitatea să își formuleze probatorii, întrucât a fost plecat din țară timp de o lună, consideră că a avut suficient timp la dispoziție pentru a-și realiza o apărare corespunzătoare.
Având în vedere că motivele din cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciuna din situațiile de modificare sau casare reglementate de dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, solicita respingerea recursului ca nefondat.
Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul apreciaza ca este neintemeiat si urmeaza sa fie respins, avand in vedere urmatoarele aspecte: obiectul prezentei cauze rezida in plangerea formulata de petentul C. C. L., care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.11.2012, încheiat de IPJ Buzau, ca netemeinic si nelegal.
Prima instanta a respins plangerea contraventionala, ca neintemeiata, impotriva sentintei fiind exercitat recursul de fata.
Criticile aduse de recurent hotararii primei instante vizeaza faptul ca:
- instanța de fond a apreciat exclusiv probele administrate de către intimată, dar și acestea în mod eronat;
- in ceea ce privește temeinicia soluției instanței de fond, precizează următoarele: simplul fapt al încheierii unui proces-verbal, al constatării unei anumite situații de fapt de către agentul constatator nu poate fi considerată ca o împrejurare deja dovedită a vinovăției unei persoane; în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Ozturk contra Germaniei din 21.02.1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind o contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale; în speța dedusă judecății, nu s-a făcut dovada vinovăției sale, probele fiind echivoce; este adevărat că, la data reținută în procesul-verbal ca data a presupusei fapte, se afla în mașina marca BMW Z4,_, însă nu acesta era la volan, ci numita Z. E.-R., care călătorea împreună cu recurentul spre Piatra N.; arata ca sus-numita a condus mașina din București și până la .; la momentul la care a fost oprit de către agentul constatator, recurentul nu era la volan, se schimbaseră între timp, așa cum a precizat.
Tribunalul, verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, observă că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
De altfel, in privința acestor aspecte, nici petentul recurent nu a formulat critici.
Criticile sale, desprinse din motivele de recurs anterior esență, vizează netemeinicia procesului verbal de contravenție, care va fi analizata de instanța de recurs.
Referitor la temeinicia procesului verbal, instanța a constatat, pentru început, că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la normele de conviețuire socială) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.
Instanța a apreciat, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (amenda in cuantum de 630 lei) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Față de cele de mai sus, instanța reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea în cauza A. c. României, cauza A. c. României, în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României, cauza H. și alții c. României, precum și în cauza N. G. c. României, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Plecând de la raționamentul Curții europene, reamintim că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Sub aspectul temeiniciei, se observă că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În lumina acestor prevederi, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (legal întocmit, din punct de vedere al condițiilor de formă) nu poate face dovada, prin el însuși, a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției.
Prin probatoriul administrat în dosar de petent, care s-a rezumat la depunerea unei copii a procesului verbal atacat si a actului de identitate, tribunalul observă că petentul nu a dovedit prin probe lipsite de echivoc existența unei situații de fapt contrare aceleia reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției.
Însă, din înscrisurile depuse la dosar de către de intimat, respectiv procesul verbal de contravenție coroborat cu planșa fotografică înglobează toate prevederile obligatorii cerute în art.3.5.1 din Norma de Metrologie Legală nr.021-05 din 23.11.2005, raportul agentului constatator, buletinul de verificare metrologică, atestat operator radar nr._/31/2008 pentru A. I., tribunalul reține că petentul a săvârșit faptele pentru care este acuzat, respectiv ca la data de 28.11.2012, orele 12,54 recurentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2 E 85, în afara localității Racovițeni, județul B., iar la kilometrul 136+200 a fost înregistrat de aparatul radar, cu viteza de 151 km/h.
După ce i s-a prezentat conducătorului auto abaterea săvârșită și măsurile ce urmează a fi luate, s-a procedat la întocmirea procesului verbal, prin care acesta a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, iar conducătorul auto a scris personal că nu are obiecții în procesul-verbal de contravenție, după care a semnat de luare la cunoștință și i s-a înmânat o copie.
Din chiar cuprinsul procesului verbal de contraventie aflat la fila 8 din dosarul cauzei, reiese ca petentul se afla singur in masina in momentul savarsirii contraventiei, iar abaterea contraventionala a fost filmata.
In concluzie, sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, din probatoriile administrate nu a rezultat o alta situație de fapt, diferita celei consemnate in actul contestat, de natura sa conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că atât procesul-verbal, cât și planșa fotografică ce atestă abaterea înregistrată pe film foto color, reprezintă în cauză mijloace de probă pertinente și concludente, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice verificate (inregistrare pe CD si planse foto).
Trebuie reținută Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența Curții EDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001 respectă atât procedural, cât și din punct de vedere al administrării probatoriului, cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. În situatia in care agentul nu a constatat personal fapta contraventionala, prezumtia de temeinicie nu poate functiona, intrucat nu isi gaseste ratiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt inzestrate cu aceasta caracteristica este increderea in faptul ca organul emitent, autoritatea (agentul, in aceasta situatie) consemneaza exact faptele pe care le constata, fara alte adaugiri sau denaturari ale realitatii. Este evident ca aceasta ratiune nu se regaseste in situatia in care fapta nu este constatata personal. In sprijinul acestei afirmații se poate aduce si argumentul ca si Codul Civil trateaza diferit mentiunile constatate personal din actele autentice față de celelalte mențiuni. Așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor părților, situația de fapt în cauza de față a fost constatată personal de către agentul constatator.
În cauza de față, in mod corect instanța de fond a considerat că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat, respectiv ca recurentul se afla singur in masina in momentul savarsirii contraventiei, astfel incat acesta se afla la volan, iar inscrisul depus in recurs va fi indepartat de tribunal, el fiind preconstituit pro causa, nesustinut de niciuna din probele administrate in cauza.
La aceasta se adauga si faptul ca în cuprinsul procesului verbal a cărui anulare se cere, agentul constatator a menționat în mod expres că "în auto se afla singur", iar la rubrica "Alte mențiuni" recurentul nu a avut de făcut obiecțiuni.
Față de împrejurarea că materialul probatoriu administrat în cauză coroborează mențiunile din procesul verbal atacat, instanța a dat curs constatărilor personale ale agentului constatator și le-a reținut ca fiind reale.
Referitor la cea de-a doua critica adusa hotararii primei instante, in sensul ca nu s-a facut dovada ca persoana care efectua inregistrarea vitezelor este aceeasi care era indreptatita sa foloseasca cinemometrul, aspect apreciat de parte ca fiind contrar dispozițiilor codului rutier (partea considerând că agentul care face constatarea cu aparatul radar trebuie să fie același cu cel care consemnează aspectele în procesul verbal de contravenție), tribunalul observă că, potrivit prevederilor art. 109 alin. (1) teza I din OUG nr. 195/2002 republicată, „constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar aliniatul (2) al aceluiași articol prevede expres că se poate face constatarea contravențiilor „și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
În condițiile respectării acestor prevederi, ce se coroborează cu cele ale art. 16 alin.1 și art. 21 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța observă că procesul-verbal de contravenție a fost legal încheiat de agentul rutier Atanciu D. din cadrul SPR al IPJ B., care are calitatea de agent constatator conform art. 109 alin. (1) teza I din OUG nr. 195/2002 republicată, constatarea contravenției fiind făcută însă cu ajutorul mijloacelor tehnice verificate potrivit art. 109 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 republicată, respectiv cu ajutorul aparatului radar Traffipax Speedophot, verificat metrologic și omologat pentru măsurarea în regim staționar, conform buletinului nr._/07.09.2012 depus la fila 16 dosar fond, deservit de operatorul radar agent șef pr. A. I. din cadrul IPJ B., deținător al atestatului nr._/31 din 15.09.2008, depus la fila 16 dosar fond, și nu în baza constatărilor directe ale polițistului rutier. Nu există nicio normă care să impună, sub sancțiunea unei nulități absolute sau relative, ca operatorul radar să întocmească procesul-verbal de sancționare a contravenției rutiere prev. de art. 121 alin.1 din ROUG nr. 195/2001, republicat, cu referire la art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 republicată.
Necesare pentru dovedirea abaterii săvârșite de recurent au fost planșa fotografică și buletinul de verificare metrologică, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 109 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., ce au fost depuse la dosarul cauzei împreună cu întâmpinarea.
Asupra individualizării sancțiunilor aplicate, tribunalul apreciază asupra proporționalității acestora raportat la gradul de pericol social al contravenției comise, precum și la circumstanțele personale ale petentului, care, așa cum rezultă din fișa de antecedente contravenționale (f.13-14 fond), nu este la prima abatere si are alte sancțiuni la legea circulatiei, ceea ce denotă, pe lângă perseverența contravențională a petentului-recurent și pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru ceilalți participanți la trafic prin periclitarea circulației pe drumurile publice.
Totodată, instanța retine si faptul ca petentul a săvârșit contravenția in timp ce se deplasa pe un drum național, pe timp de noapte, fapta sa având un grad de pericol social ridicat, întrucât a pus in pericol siguranța tuturor participanților in trafic.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Pe baza valorificării acestor criterii, tribunalul constată că nu este justificată înlocuirea amenzii în cuantum de 603 lei cu sancțiunea avertisment prevăzută de art.7 din O.G. nr. 2/2001.
Față de considerentele expuse, întrucât în speță nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de petentul C. C. L., domiciliat în București, sector 6, Piața A. I., nr. 8, ., . avocat Hăbăuc C., împotriva sentinței civile nr. 114/22.01.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, jud. B..
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2013
Președinte, D. R. | Judecător, G. I. R. | Judecător, V. B. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. RD /Tehnored RD
2 ex/20.06.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Judecătoria Rm Sărat
Jud. fond – C. M. C.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 16/2013. Tribunalul BUZĂU | Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-06-2013,... → |
|---|
