Plângere contravenţională. Hotărâre din 22-05-2013, Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 16466/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1027/2013
Ședința publică de la 22 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier D. P.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de petenta ..cu sediul în B. ., . împotriva sentinței civile nr. 9920/29.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă procurator I. R. L., lipsă fiind intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Reprezentatul recurentei depune procură judiciară autentificată sub nr. 2436/07.05.2013, de BN V. A. D., înscrisuri. Arată că în prezenta societatea are activitatea suspendată, că a plătit două amenzi.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recursul declarat.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, să se aibă în vedere disp. Legii nr. 144/2012.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenției ., nr._/10.04.2012 și a sancțiunilor aplicate .
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 26.04.2012 a fost comunicat procesul verbal prin care a fost sancționată contravențional în temeiul art. 8 alin 1 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, întrucât a circulat cu auto număr de înmatriculare_ pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., in data de 01.11.2011 ora 18.18 fara a deține rovinieta valabila
La întocmirea procesului verbal nu au fost respectate prev. art. 16 si 17 din OG 2/2001 privind regimul de aplicare a contravențiilor pe teritoriul României, respectiv:lipsa mențiunilor cu privire la denumire, sediul, numărul de înmatriculare, datele de identificare a persoanei, numele ,prenumele si calitatea agentului constatator, numele ,prenumele contravenientului ,data comiterii faptei, semnătura agentului constatator ,lipsa unui martor asistent acesta fiind nul de drept, solicitând ca intimata sa depună la dosar planșe fotografice.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002, LG 455/2001 si HG 1259/2001.
În dovedire, au fost depuse la dosar, procesul verbal de constatare a contravenției ..12, nr._/10.04.2012, carte identitate, certificat înregistrare, dovada comunicării.
Intimata nu a formulat întâmpinare, iar la dosar a depus planșa fotografică care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Raportat la probatoriul administrat prin sentința civilă nr. 9920/29.06.2012 a Judecătoriei B. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, petenta . a fost sancționată cu amenda de 750 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că în data de 01.11.2011 ora 18.18 a circulat fără rovinietă valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . fiind obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro, adică 420.36 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petentă instanța le-a apreciat neîntemeiate pentru următoarele motive:
Din cuprinsul procesului verbal și a planșei foto depusă de intimată rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra modului de săvârșire și a gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
Referitor la lipsa semnăturii agentului constatator, instanța a constatat că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța a reținut că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.
Pentru autoturismul proprietatea petentei înmatriculat sub nr._, la data de 01.11.2011, ora 18:18, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce a rezultat din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru acea perioadă.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta .. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
A susținut că în data respectivă a fost condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe podul ce face legătura dintre Municipiul B. și . care nu avea plătită rovinieta întrucât anterior datei respective nu a mai efectuat deplasări în afara Municipiului B. și considerând că drumuri ce face legătura dintre orașul B. și localitatea Săpoca unde se află sediul societății nu face parte din rețeaua de drumuri naționale.
Fiind de bună credință s-a autosesizat cu privire la valabilitatea rovinietei și a achitat tariful astfel cum rezultă din copia chitanței depusă la dosarul cauzei.
Nu i s-a comunicat odată cu procesul verbal de contravenție planșa foto, în cuprinsul procesului verbal nu este descrisă fapta, nu s-au indicat faptele și împrejurările care să servească la stabilirea și evaluarea pagubelor pricinuite prin parcurgerea distanței peste râul B..
A depus la dosar, copie certificat înmatriculare, rovientă, adeverința nr. 456/2012, contract de comodat, certificat de înregistrare, certificat constatator, chitanța privind plata unor amenzi, situația proceselor verbale de contravenție ce i-au fost întocmit și copia proceselor verbale de contravenție întocmite în data de 10.04.2012 pentru fapte comise în perioada 01.11.2011 – 04.12.2011.
Prin cererea depusă la termenul de judecată din 22.05.2013, recurenta a solicitat admiterea recursului susținând că i-au fost trimise mai multe procese verbale de contravenție respectiv un număr de 16 procese verbale în decurs de o lună.
Tribunalul verificând sentința reculată în raport de motivele de recurs invocate precum și sub toate aspectele potrivit art. 304/1 Cod pr. civilă, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-petentă a fost sancționată contravențional prin procesul verbal .. ne._/10.04.2012, reținându-se în sarcina sa că la data de 01.11.2011, ora 18:18 a circulat cu autovehiculul nr._, pe DN 2KM 115+80m, fără a deține rovinietă valabilă, context în care s-a aplicat o amendă contravențională de 750 lei și un tarif de despăgubire în cuantum de 420, 36 lei.
Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a apreciat că acesta îndeplinește toate cerințele impuse de art. 16 și 17 din OG 2/2001, iar situația de fapt nu a fost combătută de către petentă, în sensul că nu a făcut dovada achitării unei roviniete valabile la data săvârșirii contravenției.
De asemenea, tribunalul reține, având în vedere caracterul noțiunii de „acuzație în materie penală”, prevăzută de art.6 din Convenție, că unele domenii au fost analizate de CEDO ca aparținând sferei penale, deși conform dreptului intern acestea sunt calificate ca având natură extra-penală. Pentru identificarea acestei noțiuni de„acuzație în materie penală”, Curtea a statuat, între alte criterii, natura și gravitatea sancțiunii amenzii contravenționale.
În majoritatea cauzelor, Curtea a reținut că elementul esențial pentru a stabili dacă art.6 este aplicabil în latura sa penală rămâne caracterul preventiv și sancționator al pedepsei aplicate petentului.
Art.6 va fi aplicabil, din acest punct de vedere, atât timp cât amenda este un mijloc de constrângere, precum și o măsură de prevenire a săvârșirii unei noi fapte.
Cum amenda contravențională reglementată de O.G. nr.2/2001 este o sancțiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere constând în micșorarea silită a patrimoniului celui sancționat, din prisma jurisprudenței Curții, se poate concluziona că are caracter preventiv și sancționator.
Astfel, Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art.15 al.2 din Constituție, nicio normă juridică nu retroactivează, cu excepția normelor cuprinse în legea penală sau contravențională mai favorabilă, regulă preluată și de prevederile art.12 din OG nr.2/2001.
În acest context, din situația proceselor verbale de contravenție ce i-au fost întocmite coroborate cu copiile proceselor verbale depuse la dosar, se constată că, anterior sancționării prin prezentul proces–verbal de contravenție ce face obiectul cauzei, cu nr._/10.04.2012, s-au mai întocmit acesteia, încă 9 procese-verbale de contravenție în aceeași dată de 10.04.2012, deci inclusiv în decursul a 30 de zile de la data constatării prezentei fapte, astfel încât devin aplicabile dispozițiile Legii nr.114/2002 pentru modificarea OG nr.17/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care, în art. I, modifică art.9 al.3 din OG nr. 15/2002, în sensul că „ Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 al.1”.
În condițiile în care recurenta se află în situația săvârșirii unei contravenții continue, față de normele favorabile dispuse, se constată că amenda aplicată se impune a fi înlăturată.
Raportat la motivul de recurs invocat de recurentă privind nelegalitatea obligării sale la plata tarifului de despăgubire, tribunalul constată, față de dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării prezentei decizii, că și acesta este fundamentat.
Astfel, în ce privește tariful de despăgubire, la plata căruia a fost obligată recurenta, tribunalul constată că prin Legea nr.144/2012, în art. II s-a statuat că „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează”.
Sub acest aspect, având în vedere normele contravenționale mai favorabile dispuse de legiuitor, în conformitate cu art.312 al.3 Cod proc. civilă, va fi admis recursul, modificată, în tot sentința, recurată, iar pe fond va fi admisă plângerea și va anula procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de petenta ..cu sediul în Municipiul B. ., . împotriva sentinței civile nr. 9920/29.06.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în Municipiul București, .. 401 A, sector 6.
Modifică în tot sentința și pe fond admite plângerea contravențională ca întemeiată și anulează procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 mai 2013.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, D. P. |
Red. D.A.M.
Tehnored. C.S.
2 ex./03 iunie 2013.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Jud. fond - V. A.
Judecătoria B.
← Fond funciar. Decizia nr. 1204/2013. Tribunalul BUZĂU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|