Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-05-2013, Tribunalul BUZĂU

Tribunalul BUZĂU - Sentințe și decizii civile / 2013

Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 4035/287/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1107/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător G. I. R.

Judecător V. B.

Grefier R. - A. S.

Pe rol judecarea recursului declarat de petentul I. D., domiciliat în B., .. 22B, ., împotriva sentinței civile nr. 250/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, Jud. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul I. D. personal și asistat de avocat N. Aleodor M., lipsă fiind intimatul IPJ B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, după care,

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 cod proc. civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Av. N. Aleodor M. pentru recurentul I. D., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere, având în vedere că prima instanță nu analizează în hotărârea recurată apărarea recurentului și anume calcularea acelei marje de eroare cu privire la viteza cu care a circulat. În subsidiar solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate și admiterea pe fond a plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție și măsurile complementare respectiv aceea a suspendării dreptului de a conduce. Judecătorul fondului se referă la cele două aspecte de nulitate absolută și de asemenea că petentului i-a fost respectat dreptul la apărare . Solicită să se aibă în vedere că la instanța de fond a depus 3 hotărâri judecătorești irevocabile de la 3 instanțe diferite și în toate aceste hotărâri se reține această marjă de eroare prevăzută în actul normativ care reglementează măsurarea vitezei cu cinemometrele tip radar. În regim staționar marja este de +/- 2-3% iar în regim de mișcare +/- 3-4%. Dacă se reține acestă marjă de eroare, care trebuie să fie apreciată în favoarea petentului, viteza cu care a circulat era de 148 km/h, situație în care în mod evident petentul nu a depășit viteza regulamentară mai mult 50 km/k. În acestă situație legea nu permite instanței schimbarea sancțiunea contravențională aplicată, singura posibilitate este aceea a anulării procesului verbal. Prima instanță nu analizează acestă apărare principală pe fond în ceea ce privește temeinicia măsurii aplicate

Al doilea aspect invocat a fost acela că persona care a aplicat sancțiunea nu avea calitatea de agent constatator întrucât nu este cel care a interceptat și a măsurat viteza cu care a circulat. Agentul constatator care a depus atestatul se afla într-o altă mașină la o distanță foarte mare, de aceea unde a fost oprit, iar sancțiunea a fost aplicată de altă persoană decât acel care a perceput fie prim propriile simțuri fie în situația de față prin intermediul unui aparat, viteza cu care a circulat și ar fi observat de asemenea personal încălcarea unei norme prevăzute de lege.

În baza art. 150 cod proc. civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare

INSTANȚA

Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata:

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Rm.Sarat la data de 06.12.2012, sub nr._, petentul I. D. a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 25.11.2012 de IPJ B., prin care a fost sancționat cu amendă contravenționala în cuantum de 630 lei și s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 50 al. 1 lit. a din OUG 195/2002, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună anularea procesului verbal si, pe cale de consecința, exonerarea de plata amenzii si anularea sancțiunii complementare, iar in subsidiar sa se dispună înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.

In motivarea de fapt a plângerii, petentul a aratat ca, la data de 25.11.2012, a fost oprit in trafic si sancționat de către agentul constatator P. V. cu 9 puncte amenda, in cuantum total de 630 lei si măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, reținându-i-se permisul de conducere pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 50 al. 1 lit. a din OUG 195/2002 si pedepsita de art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002.

A considerat măsura dispusa ca fiind nelegală si netemeinică, înțelegând sa invoce in plângere atât motive de nelegalitate in ceea ce privește modul in care a fost încheiat procesul verbal, cat si motive de netemeinicie, in ceea ce privește sancțiunea aplicata.

In ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal, a invocat, in primul rând, nulitățile rezultate din nerespectarea prev. art. 16 din OG 2/2001, considerand ca agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16 al.1 din OG 2/2001, referitoare la prezentarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei; ca nu au fost stabilite in mod clar toate împrejurările in urma cărora s-a aplicat sancțiunea contravențională, respectiv aspecte care sa duca la corecta individualizare a faptei, locul unde s-au petrecut faptele, condițiile atmosferice si de trafic in care se circula, precum si faptul că nu s-a arătat în procesul verbal de contravenție nici modalitatea în care a fost filmat, daca agentul constatator avea autorizație în acest sens.

La momentul la care a solicitat dovezile înregistrării video efectuată de către aparatul radar, verificarea metrologica a acestuia, ordinul de serviciul in temeiul căruia agentul constatator îndeplinea misiunea de a verifica viteza participanta la trafic, a fost refuzat in mod vehement, iar necomunicarea acestor date constituie un motiv clar de nulitate.

Un al doilea motiv invocat îl reprezintă nerespectarea prev. art. 19 din OG 2/2001, referitoare la obligativitatea confirmării de câtre cel puțin un martor a situației reținute în cuprinsul procesului verbal.

Astfel, în dreptul rubricii destinată martorului, nu este completat numele niciunei persoane, fără niciun fel de motivare, apreciind ca pentru nerespectarea acestora sancțiunea care se impune este nulitatea absolută a procesului verbal contestat.

De asemenea si pe fond sancțiunea aplicată este netemeinică.

A aratat că nu a fost niciodată sancționat contravențional pentru vreo încălcare a legislației rutiere in aceasta materie; ca in data de 25.11.2012 se deplasa pe sectorul de drum DN 2 E 85, in afara localității Racovițeni, din direcția B. către Rm.Sarat; ca a considerat că a circulat fără a depăși viteza regulamentara, așa cum a arătat si agentului constatator si a menționat la rubrica alte mențiuni; ca, la un moment dat, a fost oprit de un domn de la politie si i s-a comunicat faptul că a fost înregistrat si filmat de aparatul radar având o viteza de 153 km/h; ca nu a săvârșit contravenția indicata, deoarece circula regulamentar pe acel sector de drum.

In ceea ce privește viteza, înțelege să conteste valoarea acesteia, întrucât agentul constatator nu a aplicat nicio marja de eroare 3-4 % in măsurarea vitezei de către aparatul radar.

Petentul a invocat jurisprudența CEDO.

In sprijinul plângerii, s-a depus, in copie xerox, procesul verbal de contravenție.

Intimata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii.

In sprijinul întimpinării s-au depus planșa fotografică, buletinul de verificare metrologică nr._/07.09.2012, atestat operator si cazierul auto al petentului.

In vederea soluționării plângerii, instanța a administrat proba cu acte.

Prin s.c. nr. 250/11.02.2013, Judecatoria Rm.Sarat a respins excepțiile invocate; a respins plângerea formulată de petentul I. D., împotriva procesului verbal . nr._/25.11.2012, încheiat de IPJ B. – Serviciul rutier, prin care s-a aplicat amendă in sumă de 630 lei si sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru contravenția prevăzută de art. 50 al.1 lit.a din OUG 195/2002.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 25.11.2012, petentul a fost sancționat pentru ca a condus auto marca Audi, cu număr de înmatriculare_ pe DN 2 E 85, in afara localității Racoviteni, județul B., din direcția B. către Rm. Sarat, cu viteza de 153 km/h, depășind cu peste 50 km/h viteza maxima admisa pe sectorul respectiv de drum, abatere înregistrata de aparatul radar .-0556 instalat pe auto_, aflat in staționare, cu amenda in suma de 630 lei si sancțiunea complementara a reținerii permisului de conducere.

Petentul a semnat personal procesul verbal de contravenție consemnând, la rubrica alte mențiuni ”consider ca nu am avut viteza menționata”.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța investita cu soluționarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal si sa hotărască cu privire la sancțiunea aplicata.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub aspectul nulității absolute.

Cu privire la celelalte critici ce ar atrage nulitatea procesului verbal, instanța a retinut următoarele: procesul verbal cuprinde mențiunile prev. de art. 16 al.1 din OG 2/2001, referitoare la prezentarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei.

Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 19 din același act normativ, privitoare la obligativitatea confirmării de cel puțin un martor a situației reținute, instanța a constatat că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 19 din OG 2/2001, nefiind aplicabile în speță prev. art. 19 al. 1 teza a II-a.

In acest context, excepțiile invocate de petent nu sunt întemeiate.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că prezentul litigiu trebuie sa confere petentului garanțiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 in CEDO, care face parte din dreptul intern, potrivit art. 11 din Constituție si au prioritate, in temeiul art. 20 al. 2 din Legea fundamentală.

In consecință, petentului ii sunt recunoscute garanțiile specifice in materie penala, printre care si prezumția de nevinovăție, până la proba contrară.

Deoarece petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina administrării probelor revine agentului constatator.

Din înscrisurile si planșa fotografică aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut că petentul a săvârșit fapta pentru care este acuzat.

Cu privire la fapta de a fi circulat cu viteza de 153 km/h, intimata a probat, cu planșa fotografică ce surprinde in mod clar imaginea autoturismului condus de petent, numărul de înmatriculare fiind pus clar in evidență, aparatul radar este verificat metrologic potrivit buletinului de la fila 20, iar agentul care a înregistrat abaterea deține atestat profesional.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, din probatoriile administrate nu a rezultat o altă situație de fapt diferită celei consemnate in actul contestat, de natură să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului.

Având in vedere ca in cauza nu s-au produs dovezi din care sa rezulte o alta situație de fapt, instanța a apreciat că plângerea de față nu este întemeiata si a dispus respingerea acesteia.

F. de pericolul social al contravenției comise, precum si de cazierul auto al petentului, instanța a apreciat că nu se impune nici înlocuirea sancțiuni amenzii cu avertisment.

Impotriva sentintei a declarat recures petentul, cricând hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie si solicitând ca, în baza art. 304, pct. 5, 6, 7, 8 și 9, C.P.C., urmând să se facă în cauză și aplicațiunea art. 304, indice 1, C.P.C., respectiv să se analizeze cauza sub toate aspectele de netemeinicie și nelegalitate, să se dispuna admiterea recursului și sa fie casata hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 312, al. 5, C.P.C., sau să se dispuna admiterea recursului, cu modificarea sentinței recurate, în sensul de a se anula în tot procesul verbal de contravenție sau, în subsidiar, de a se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu aceea a avertismentului, cu anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce.

1. în ceea ce privește măsura casării cu trimitere, prevăzută de art. 312 al. 5 C.P.C, arata ca instanța de fond nu a motivat în mod corespunzător hotărârea recurată, nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor recurentului, precum și faptul că nu a dat dovadă de rol activ, constituindu-se într-o nepronunțare asupra fondului, care, în opinia sa, impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea lămuririi integrale a situației de fapt și de drept.

Având în vedere dispozițiile art. 304, pct. 5, C.P.C, raportat la art. 105, al. 2, C.P.C, precum și prevederile art. 129, al. 5 C.P.C, arata ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu neobservarea formelor legale.

Astfel, prima instanță a trecut peste nulitățile de ordine publică ale procesului verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 25.11.2012, de către agentul constatator P. V., nulități care trebuiau invocate chiar și din oficiu.

A invocat nulitățile prevăzute de art. 16, al. 1 și art. 19 din O. G. nr. 2/2001, nulități pe care prima instanță nu le-a analizat sau le-a analizat în mod formal, ceea ce conduce la aceeași situație.

A arătat, de asemenea, faptul că nu s-a ținut cont de marja de eroare și nici de faptul că agentul de poliție care a încheiat procesul verbal nu avea calitatea de agent constatator.

Față de aceste aspecte, arata următoarele: referitor la modalitatea de interceptare a vitezei, în conformitate cu dispozițiile legale din Ordinul 301/23.11.2005, privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05, emis de directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală, „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data, ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehicolului, faptul că a fost efectuată autotestarea potrivit 3.2.6., imaginea autovehicolului din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare".

De asemenea, conform dispozițiilor art. 3.1.1., lit. b., teza a 11-a din același ordin „ pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de +/- 3 km/h, din valoarea convențională adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h."

Prevâzându-se o eroare tolerată a aparatului radar, printr-o normă imperativă, atentul constatator trebuie să aibă în vedere această marjă și aplice sancțiunea mai ușoară.

In condițiile înregistrării, în cauză, a unei viteze de 153 km/h, eroarea aparatului radar este de +/- 3 km./h, astfel încât dacă susbemnatului i s-ar aplica situația mai favorabilă, nu s-ar mai impune reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

Cum, însă, legiuitorul nu a lăsat la latitudinea instanței posibilitatea schimbării încadrării juridice și nici stabilirea altei sancțiuni, instituind numai un control asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal, considera ca nu se poate stabili o alta masura contraventionala, ci numai anularea procesului verbal de contraventie.

Arata, de asemenea, ca masura contraventionala a fost dispusa de o persoana care nu avea calitatea de agent constatator, motivat de faptul ca aceasta nu a perceput direct si personal si nici prin intermediul unor dispozitive pe care sa le programeze si sa le intrebuinteze personal, viteza cu care a circulat. De asemenea, cel care a incheiat procesul verbal de contraventie nu avea nici atestat pentru a utliza aparate radar.

Avand in vedere aceste aspecte, apreciaza ca masura aplicata este nula de drept.

2. In ceea ce priveste categoria motivelor care ar putea duce la admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei recurate, arata ca, la data de 25.11.2012, se deplasa pe sectorul de drum DN Racovițeni, cu o viteză de 153 km/h, ci cu o viteză mai mică, așa cum E85 in afara localitatii Racoviteni, din directia Buzau-Rm.Sarat, fara a depasi viteza legala.

Intelege sa conteste valoarea vitezei retinute, intrucat agentul constatator nu a aplicat nicio marja de eroare de 3-4% in masurarea vitezei de catre aparatul radar.

Potrivit dispozitiilor Normei de Metrologie legala NML 021-05 pct. 311-erori tolerate…pentru masurarea vitezei, in conditii normale de trafic, pentru cinemometrele care functioneaza in regim de stationare eroarea tolerata este de plus minus 3 km/h din valoarea conventional adevarata pentru viteze egale sau mai mari decat 100 km/h.

Arata ca, la data de 25.11.2012 nu a condus autoturismul pe care il detine pe DN 2 E85, in afara localitatii Racoviteni, cu o viteza de 153 km/h, ci cu o viteza mai mica, asa cum era indicata la bordul masinii.

Diferenta se explica doar prin acea ca fiind rezultatul unei erori de inregistrate, sens in care a invocat dispozitiile pct. 311 din Norma de Metrologie Legala 021-05 din 23.11.2005.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezulta ca agentul constatator nu a aplicat marja de eroare menționata mai sus. Pe cale de consecința, instanța de judecata trebuia sa aprecieze ca măsurarea vitezei autovehiculului subsemnatului face dovada absoluta pana la limita minima de la care incep erorile de măsurare, respectiv că aceasta coboară sub limita până la care se aplica măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce (148,5 km/h).

Ca urmare, raportat la aceasta viteza, considera ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat, întrucât nu s-a făcut dovada unei depășiri cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise, ci doar depășirea cu 48,5 km/h, fapta care intruneste elementele constitutive ale unei alte contravenții. Insa, potrivit art. 34, al. 1, din OG 2/2001, instanța nu poate decât sa verifice legalitatea si temeinicia procesului verbal, neavand posibilitatea schimbării încadrării juridice si stabilirii unei alte sancțiuni, astfel ca nu se poate decât sa se constate nulitatea procesului verbal.

Astfel reținută situația în fapt și încadrarea juridică, instanța urmează să aibă în vedere că, în raport de jurisprudența CEDO, recurentului ii sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție, context în care sarcina probei revine acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel acuzat.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a depus la dosar, in termen legal, intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, din urmatoarele considerente: in fapt, la data de 25.11.2012, orele 14,25 recurentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2 E 85, în afara localității Racovițeni, județul B., km 136+200, cu viteza de 153 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala Dacia L. cu nr. de înamtriculare_, folosit în regim staționar. Abaterea a fost înregistrată pe bază de film fotografic color, care cuprinde toate prevederile obligatorii cerute în art.3.5.1 din Norma de Metrologie Legală nr.021-05 din 23.11.2005.

Procesul verbal de contravenție s-a întocmit cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu prevederile art. 181, alin (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 rep., în sensul că orice polițist rutier poate proceda la întocmirea actului constatator. In cauza dedusă judecății, în mod concret, ag. șef A. I., în calitate de operator radar, a constatat abaterea comisă de recurent și a comunicat acest fapt ag.șef adj. P. V.. Acesta a procedat la oprirea în traficul rutier a recurentului, întocmind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 25.11.2012.

Având în vedere că motivele din cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de modificare sau casare reglementate de dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, solicita respingerea recursului ca nefondat.

Examinand recursul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, dar si sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul retine urmatoarele aspecte: obiectul prezentei cauze rezida in plangerea contraventionala formulata de petentul I. D., care a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 25.11.2012 de IPJ B., prin care a fost sancționat cu amendă contravenționala în cuantum de 630 lei și s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 50 al. 1 lit. a din OUG 195/2002, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună anularea procesului verbal si, pe cale de consecința, exonerarea de plata amenzii si anularea sancțiunii complementare, iar in subsidiar sa se dispună înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.

Impotriva sentintei este exercitat recursul de fata, ce urmeaza a fi analizat de instanta de control judiciar.

Arata recurentul, in ceea ce priveste motivele de nelegalitate, ca a invocat nulitățile prevăzute de art. 16, al. 1 și art. 19 din O. G. nr. 2/2001, nulități pe care prima instanță nu le-a analizat sau le-a analizat în mod formal, ceea ce conduce la aceeași situație; ca nu s-a ținut cont de marja de eroare și nici de faptul că agentul de poliție care a încheiat procesul verbal nu avea calitatea de agent constatator, nu avea nici atestat pentru a utiliza aparate radar, iar masura aplicata este nula de drept.

1. In ceea ce priveste nulitatea rezultata din nerespectarea prev. art. 16 din OG 2/2001, considera ca agentul constatator nu a prezentat toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei; ca nu au fost stabilite in mod clar toate împrejurările in urma cărora s-a aplicat sancțiunea contravențională, respectiv aspecte care sa duca la corecta individualizare a faptei, locul unde s-au petrecut faptele, condițiile atmosferice si de trafic in care se circula, precum si faptul că nu s-a arătat în procesul verbal de contravenție nici modalitatea în care a fost filmat, daca agentul constatator avea autorizație în acest sens.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, prin prisma acestor critici, tribunalul apreciaza că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Astfel, art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 stabilește că procesul verbal trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, alin.(7) prevăzând că în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

În speță, după cum rezultă cu claritate din conținutul procesului-verbal, constatarea contravenției a fost efectuată de polițiștii rutieri cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic (aparatul radar), procesul verbal conține data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.

La rubrica "Alte mențiuni" sunt consemnate distinct aspectele privind fotografierea abaterii, aducerea la cunostinta petentului a faptului că are dreptul de a formula obiecțiuni, dovada ca s-a si mentionat in procesul verbal ca sunt obiectii, recurentul aratand ca nu a avut viteza mentionata si ca va contesta procesul verbal de contraventie. De asemenea, petentul recurent a semnat olograf procesul-verbal.

2. In ceea ce priveste nulitatea prev. art. 19 din OG 2/2001, referitoare la obligativitatea confirmării de câtre cel puțin un martor a situației reținute în cuprinsul procesului verbal, arata recurentul ca în dreptul rubricii destinată martorului nu este completat numele niciunei persoane, fără niciun fel de motivare, apreciind ca pentru nerespectarea acestora sancțiunea care se impune este nulitatea absolută a procesului verbal contestat.

Potrivit art.19 alin. l din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz, procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia". alin.3: „In lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod".

În speță, după cum rezultă cu claritate din conținutul procesului-verbal, contravenientul a fost de fata la incheierea procesului verbal de contraventie, astfel incat nu era necesara confirmarea situatiei retinute de agentul constatator de catre un martor, asa cum se sustine de recurent.

Tribunalul retine si faptul ca nerespectarea procedurii prevăzute de art. 19 alin. 1 teza a II- a din O.G. nr. 2/2001 nu atrage în mod automat nulitatea procesului verbal de contravenție, ci numai cu condiția dovedirii unei vătămări, conform art.105 alin.2 Cod procedură civilă (aplicabil și în procedura contravențională conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001).

Referitor la respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (1), (7) din O.G. nr. 2/2001, tribunalul reține, având în vedere și interpretarea dată de Î.C.C.J - Secții Unite prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 în recursul în interesul legii, că eventuala nerespectare a acestor norme nu este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal, ci ar putea conduce la anularea acestuia (nulitate relativă, virtuală) numai în condițiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., care impune invocarea și dovedirea de către petent a unei vătămări care să nu poată fi remediată decât prin anularea actului constatator.

In speta, petentul nu a făcut dovada existenței unei vătămări produse prin lipsa martorului asistent la încheierea procesului verbal, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea sa si nici nu a susținut ca acesta nu ar fi fost întocmit in prezenta sa.

Pe de alta parte, tribunalul constata ca dispozițiile O.G. nr. 2/ 2001 permit întocmirea procesului verbal de contravenție în lipsa contravenientului sau cand acesta refuza sa semneze procesul verbal de contraventie, iar, pe de altă parte, că orice pretinsă vătămare a fost acoperită prin aceea că petentul a putut formula plângerea contravențională care face obiectul cauzei de față, în cuprinsul căreia a invocat motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului sancționator, supunându-le analizei instanței de judecată.

3. Referitor la faptul ca agentul de poliție care a încheiat procesul verbal nu avea calitatea de agent constatator, nu avea nici atestat pentru a utiliza aparate radar, tribunalul observă că, potrivit prevederilor art. 109 alin. (1) teza I din OUG nr. 195/2002 republicată, „constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar aliniatul (2) al aceluiași articol prevede expres că se poate face constatarea contravențiilor „și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

In legatura cu aceste critici, tribunalul retine faptul ca, potrivit art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

În acest sens, conform art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. De asemenea, potrivit alin. 7, în cazul prevăzut la alin. 6 – când se poate achita pe loc jumătate din minimul amenzii – agentul constatator eliberează contravenientului chitanța reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menționează data, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, numele, prenumele și semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției dacă nu se dispune și o sancțiune contravențională complementară.

În aceeași măsură, art. 177 alin. 1 din H.G. nr. 1391/ 2006 prevede că îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române. Conform alin. 2, polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române

În condițiile respectării acestor prevederi, ce se coroborează cu cele ale art. 16 alin.1 și art. 21 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța observă că procesul-verbal de contravenție a fost legal încheiat de agentul rutier P. V. din cadrul SPR al IPJ B., care are calitatea de agent constatator conform art. 109 alin. (1) teza I din OUG nr. 195/2002 republicată, constatarea contravenției fiind făcută însă cu ajutorul mijloacelor tehnice verificate potrivit art. 109 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 republicată, respectiv cu ajutorul aparatului radar Traffipax Speedophot, verificat metrologic și omologat pentru măsurarea în regim staționar, conform buletinului nr._ depus la fila 20 dosar fond, deservit de operatorul radar agent șef pr. A. I. din cadrul IPJ B., deținător al atestatului nr._/31 din 15.09.2008, depus la fila 20 dosar fond, și nu în baza constatărilor directe ale polițistului rutier. Nu există nicio normă care să impună, sub sancțiunea unei nulități absolute sau relative, ca operatorul radar să întocmească procesul-verbal de sancționare a contravenției rutiere prev. de art. 121 alin.1 din ROUG nr. 195/2001, republicat, cu referire la art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 republicată.

Procesul verbal de contravenție s-a întocmit cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu prevederile art. 181, alin (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 rep., în sensul că orice polițist rutier poate proceda la întocmirea actului constatator. In cauza dedusă judecății, în mod concret, ag. șef A. I., în calitate de operator radar, a constatat abaterea comisă de recurent și a comunicat acest fapt ag. șef adj. P. V.. Acesta a procedat la oprirea în traficul rutier a recurentului, întocmind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 25.11.2012.

4. În ceea pe privește primul motiv de recurs referitor la faptul ca organul constatator nu a ținut seama de marjele de eroare stabilite prin art. 3.1.1.lit.b din NML 021-05, potrivit cu care, pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, eroarea maximă tolerată este de plus/minus 3 km/h, pentru viteze până la 100 km/h, tribunalul retine faptul ca dovada relevantă în ceea ce priveste calitatea masurătorilor efectuate cu un mijloc tehnic este dovada omologarii acestuia si verificarii lui metrologice, în conditiile art. 109 alin.2 din O.U.G. 195/2002 republicată.

Această dovadă a fost făcuta de organul constatator cu plansa foto depusa la dosar ( f.19), atestatul nr._/31 din 15.09.2008 al agentului sef principal A. I. (f.19), buletinul de verificare metrologică nr._/07.09.2012 (f.19), aparatul radar montat pe auto DACIA cu numarul de inmatriculare_ fiind verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică nr._/07.09.2012 și instrumentat de către un operator radar atestat, în speță Ag. șef principal A. I..

In speta, recurentul face confuzie intre o presupusă marjă de eroare ce trebuia aplicată, cu eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei, prevăzută la art. 3.1.1. din Norma de metrologie legală 021-05 privind „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinémomètre)".

Eroarea tolerată, conform definiției de specialitate, reprezintă „eroarea maximă cu care este cunoscută valoarea indicată de un mijloc de măsurare ce funcționează corect, ea reprezentând o eroare limită maxima admisă pentru valoarea indicată și se folosește pentru definirea clasei de precizie".

Pe de altă parte, în ceea ce privește mijloacele electronice de măsurare, clasă în care intră și cinemometrele, prin precizie sau precizie instrumentală a unui mijloc de măsurare, se înțelege „proprietatea acestuia de a da rezultate cât mai aproape de valoarea adevărată a măsurândului". Precizia este caracterizată prin eroare instrumentală egală cu abaterea indicației mijlocului de măsurare față de valoarea adevărată, deoarece aceasta este de obicei necunoscută, atât ca valoare, cât și ca semn, în practică se consideră un interval în care se găsește, cu o anumită probabilitate fapt demonstrat și de faptul că la art. 3.1.1. se face vorbire de o valoare convențional adevărată.

Un alt reper al mijloacelor electronice de măsurare îl reprezintă clasa de precizie care reprezintă, simbolic, anumite caracteristici metrologice ce trebuie să le îndeplinească mijlocul de măsurare. Trebuie remarcat că prin clasa de precizie nu se indică eroarea de măsurare, ci se exprimă eroarea tolerată.

Stabilirea exactă a vitezei de deplasare a unui autoturism, denumită de specialiști „valoarea adevărată" nu poate fi constatată în practică, întrucât fiecare tip de aparat, în funcție de caracteristicile sale tehnice, de construcție și de utilizare, indică o altă valoare.

Din acest motiv, pentru aparatele electronice de măsurare a vitezei, s-a stabilit o eroare maximă tolerată în limitele căreia aparatul este apreciat că funcționează corect.

In aceste condiții, valorile indicate de aparatele radar utilizate pentru măsurarea vitezei, verificate metrologic, trebuie luate ca atare, neputându-se interveni prin calcule suplimentare asupra vitezelor stabilite de acestea.

Cinemometrul funcționează atât în regim stationar, cât si în regim de deplasare a vehiculului pe care este amplasat, fapt specificat în Certificatul de Aprobare de Model – AM. Acest tip de cinemometru este conceput, prin constructie, astfel încât sa-si efectueze autotestul la pornire, în mod obligatoriu, dupa care trece în regim de măsurare si, ca urmare, nu este necesar ca înregistrarea să conțina referiri la autotest.

Cinemometrul nu poate intra în regim de măsurare fără efectuarea autotestului. Conform normelor de metrologie legala specifice, respectiv NML 021-05, înregistrarea -fotografia- trebuie să conțină referiri la autotest numai dacă aparatul poate trece în regim de măsurare fără să efectueze autotestul, ceea ce nu este cazul aparatului folosit în speță. Prin buletinul de verificare metrologică emis de către Institutul Național de Metrologie Legală, care este un act oficial, se atestă în mod indubitabil valabilitatea de funcționare a aparatului radar – a cinemometrului – din toate punctele de vedere.

Astfel, instanța reține că măsurătorile efectuate cu cinemometrul de control rutier, după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale, astfel că nu se adaugă și nu se scade nicio eroare; prin urmare, în speța de față, nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de petent. În aceste condiții, nu ne aflăm în prezența unui dubiu care are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a putea fi aplicat principiul in dubio pro reo.

Potrivit Normei de Metodologie Legală NML 021-05, Biroul de Metrologie Legală nu procedează la eliberarea buletinelor de verificare metrologică decât dacă aparatele radar respectă dispozițiile art. 3.2.6. Or, odată emis buletinul de verificare metrologică (f. 19), rezultă că această funcție, care se activează automat, este perfect operațională. Mai mult, dacă ar fi fost depistate defecțiuni sau dereglări funcționale, acestea ar fi fost semnalate, și în consecință, funcționarea cinemometrului blocată, lucru care nu s-a întâmplat, atâta timp cât intimatul a depus la dosarul cauzei plansa foto aflată la fila 19.

5. Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constata că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.

Instanța apreciaza, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (630 RON) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).

Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție, printre care și prezumția de nevinovăție.

Față de cele de mai sus, instanța reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În acest sens, tribunalul apreciaza că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (lizibil scris și legal întocmit) nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.

Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea în cauza A. c. României, cauza A. c. României, în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României, cauza H. și alții c. României precum și în cauza N. G. c. României, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Plecând de la raționamentul Curții europene, reamintim că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.

Având în vedere contravenția reținută în sarcina petentului, fiind constatată prin mijloace omologate, organul constatator avea obligația de a o proba dincolo de orice îndoială.

Art. 3.5.1 din NORMA DE METROLOGIE LEGALĂ NML 021 – 05 “Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)” stipulează că „ înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Prin probatoriul administrat în dosar de petent, care s-a rezumat la depunerea unei copii a procesului verbal atacat, tribunalul observă că petentul nu a dovedit prin probe lipsite de echivoc existența unei situații de fapt contrare aceleia reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției.

Însă, din plansa foto, rezultă fără echivoc înregistrarea contravenției săvârșită de petent și anume faptul că acesta a circulat cu viteza de 153 km/h în afara localitatii Racoviteni, cu auto cu numar_, in data de 25.11.2012, in condițiile in care limita maxima de viteza era de 100 km/h pe acel tronson de drum.

Se observă astfel că abaterea a fost înregistrată pe bază de film fotografic color, iar fotografia sus menționată respectă prevederile obligatorii incluse în Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23.11.2005, în sensul indicării datei și orei la care s-a efectuat măsurarea, a valorii vitezei măsurate și a imaginii autovehiculului din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare. Din continutul inregistrarii, rezulta ca recurentul era singur pe . a autoturismului pe care recurentul l-a condus în data de 25.11.2012, cu viteza înregistrată de 153 km/h, sunt foarte clare, fiind evidențiate atât nr. de înmatriculare al mașinii,_, dar și marca și culoarea autovehiculului.

De asemenea, asa cum rezulta din inscrisurile depuse de organul constatator la dosar, abaterea a fost inregistrata in regim de stationare a autospecialei de politie pe hard-disk. De asemenea, aparatul radar care a inregistrat abaterea este verificat metrologic si corespunde normelor in vigoare, fiind declarat corespunzator, conform buletinului de verificare metrologica nr._/07.09.2012 (f.19), a carui valabilitate este de un an. Aparatul este instalat pe autoturismul marca Dacia cu numarul de inmatriculare_, cu operator agent sef principal A. I., al carul atestat a fost depus la dosar.

De asemenea, asa cum rezulta din inscrisurile depuse de organul constatator la dosar, odata cu intampinarea, operatorul aparatului radar, agent A. I., a transmis abaterea inregistrata de aparatul radar agentului de politie, care a procedat la oprirea autovehiculului, ocazie cu care a fost identificat conducatorul auto in persoana recurentului.

6. In ceea ce priveste masura complementara, tribunalul retine faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 96 alin.1 din OUG nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. Printre sancțiunile complementare reglementate de lege se numără aplicarea punctelor de penalizare. Cum aceste sancțiuni sunt consecințe directe ale faptei comise (cauza Maszini c. României), uneori având urmări mai grave decât sancțiunea principală aplicată, justețea și corecta proporționalizare a lor urmează a fi analizate de către instanța învestită cu soluționarea plângerii. Nesupunerea acestora controlului instanțelor judecătorești ar conduce la încălcarea dreptului de acces la instanță a petentului, drept garantat de art. 21 din constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Potrivit art. 102 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002, fapta săvârșită de petent se sancționează și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, sancțiune corect aplicată și individualizată, menită să impună contravenientului adoptarea unei conduite în acord cu prevederile legale.

Pe baza valorificării acestor criterii, tribunalul constată că nu este justificată înlocuirea amenzii în cuantum de 630 lei cu sancțiunea avertisment prevăzută de art.7 din O.G. nr. 2/2001. În privința măsurilor complementare (între care se înscrie și suspendarea temporară a dreptului de a conduce), tribunalul observă că nu sunt aplicabile prevederile art.7 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la sancțiuni principale, acestea putând fi înlăturate numai în măsura anulării ca nelegal sau netemeinic a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

7.Asupra individualizării sancțiunilor aplicate, tribunalul apreciază asupra proporționalității acestora raportat la gradul de pericol social al contravenției comise, precum și la circumstanțele personale ale petentului, care, așa cum rezultă din fișa de antecedente contravenționale (f.21-22 fond), nu este la prima abatere de acest gen, are alte sancțiuni la legea circulatiei, foarte multe dintre ele pentru depășirea vitezei maxime legale pe sector de drum, ceea ce denotă, pe lângă perseverența contravențională a petentului-recurent și pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru ceilalți participanți la trafic prin periclitarea circulației pe drumurile publice.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de considerentele expuse, întrucât în speță nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate inclusiv sub aspectul temeiniciei, în baza art. 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petentul I. D., domiciliat în B., .. 22B, ., împotriva sentinței civile nr. 250/11.02.2013, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, Jud. B., ca nefondat.

Irevocabila..

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. I. R.

Judecător,

V. B.

Grefier,

R. - A. S.

Red. RD /Tehnored RD

2 ex/07.06.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214

Dosar fond –_

Judecătoria RM Sărat

Jud. fond – B. M.

← Uzucapiune. Decizia nr. 377/2013. Tribunalul BUZĂU		Plângere contravenţională. Decizia nr. 1122/2013. Tribunalul... →

Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-05-2013, Tribunalul BUZĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-05-2013, Tribunalul BUZĂU