Succesiune. Decizia nr. 1940/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 1940/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 27878/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1940
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător F. C. P.
Judecător A. M.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Ș. I. domiciliată în comuna Vadu Pașii, . B. împotriva sentinței civile nr. 7515 din 02.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul P. G. și pârâții A. E. și R. A. toți cu domiciliul în comuna Vadu Pașii, . B., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă Ș. I., personal și asistată de avocat R. C., intimații P. G., A. E. și R. A., personal și asistați de avocat A. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat A. L., pentru intimații P. G., A. E. și R. A., arată că, referitor la întrebarea instanței de la termenul anterior, intimatul P. G. este de acord să preia terenul marcat cu culoarea verde pe schița de plan nr.21 la raportul de expertiză O. M. (fila 106 dosar fond), cu obligația plății sultei către recurentă și cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Avocat R. C., pentru recurenta pârâtă Ș. I., arată că recurenta nu este de acord cu cele susținute de către intimatul P. G., prin avocat, precizând că își menține recursul așa cum a fost formulat.
Instanța, având în vedere că părțile nu ajung la un acord, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe recurs, pentru dezbateri.
Avocat R. C., pentru recurenta pârâtă Ș. I., solicită, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul omologării în varianta I-a a raportului de expertiză O. M., deoarece aceasta respectă posesia exercitată de părți, convențional, de peste 20 de ani, mai exact după apariția Legii nr. 18/1991, când părțile au convenit asupra modului de împărțire a loturilor de teren.
Astfel, arată că varianta omologată de instanța de fond este neviabilă, neținându-se cont de posesie, de faptul că unii coproprietari au făcut construcții, P. având casă de locuit pe terenul supus împărțelii, că este generatoare de alte conflicte, că în mod greșit instanța de fond a omologat varianta a II-a a raportului de expertiză având ca și criteriu faptul că 3 din cele 4 părți din proces au optat pentru această variantă, în condițiile în care cei 3 copărtași sunt de conivență în detrimentul recurentei.
Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dovedite.
Avocat A. L., pentru intimații P. G., A. E. și R. A., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele pe larg expuse în întâmpinarea formulată, considerând că instanța a dispus în mod corect, legal și echitabil împărțirea averii succesorale prin omologarea variantei a II-a a raportului de expertiză O. M., făcând aplicarea prevederilor art. 741 cod civil și art. 673 indice 9 Cod procedură civilă.
Astfel arată că instanța de fond a avut în vedere acordul majorității moștenitorilor, că nu este reală susținerea recurentei potrivit căreia aceasta ar fi plătit impozite timp de 20 de ani pe terenul ce l-a avut în posesie, aceasta făcând dovada achitării impozitului pe teren cu chitanțe doar din anul 2009, că prin omologarea variantei a II-a a raportului de expertiză s-a curmat starea de inechitate și înlăturarea conflictului dintre părți, izvorât tocmai din posesia abuzivă a recurentei asupra terenului situat în tarlaua 78, în punctul „Valea Banului – O.”, cu care ceilalți frați nu au fost niciodată de acord.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocat, astfel cum au fost dovedite.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 07.12.2011, reclamantul P. G. a chemat în judecată pe pârâtele Ș. I., A. E. și R. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților P. I. și P. D..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că defuncta Pințea I. (zisă și P. Ilean sau P. E.) a decedat la data de 12.12.2000, iar P. D. (zis și P. D.) a decedat la data de 14.03.2005, moștenirea lăsată de aceștia fiind dezbătută la BNP N. E., în dosarele nr.25/2005 și 26/2005, emițându-se certificatul de moștenitor nr.21/12.04.2005. Așa cum rezultă din acest certificat de moștenitor, moștenitorii defuncților sunt pârâții și reclamantul, în calitate de descendenți, iar masa succesorală este formată din suprafața totală de 75.612 mp, reconstituită conform titlului de proprietate nr._/13 din 14.12.1995.
Reclamantul mai învederează că imobilele casă de locuit și anexele, împreună cu terenul aferent în suprafață de 1950 mp situate în . 7, . au fost vândute de către toți moștenitorii, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.813/23.04.2007.
Totodată susține că pe suprafața de 1678 mp a construit în perioada anilor 1968-1969, o casă de locuit împreună cu soția, P. V., stăpânindu-le în mod exclusiv, motiv pentru care solicită să îi fie atribuit în lotul de partajare.
In drept, au fost invocate prevederile art.1143 din C.civ. și art.673 C.proc.civ.
In dovedirea acțiunii, au fost depuse la dosar, în copie, certificatul de moștenitor nr.21/12.04.2005, înștiințare de plată din data de 06.08.2010, chitanță de plată impozit din 06.08.2010, certificat de atestare fiscală nr.6712/09.08.2010, contract de vânzare-cumpărare nr.813/23.04.2007, titlul de proprietate nr._/13 din 14.12.1995, plan de amplasament și delimitare a imobilului, sentința civilă nr.8966/14.06.2012, chitanțe plat impozit, acte de stare civilă.
Pârâta Ș. I. a formulat întâmpinare în conformitate cu art.115 C.proc.civ., în cuprinsul căreia a arătat că este de acord ce ieșirea din indiviziune, terenurile de împărțit fiind cele din titlul de proprietate nr._/13 din 14.12.1995, întrucât imobilele construcții au fost înstrăinate de toți moștenitorii. Mai arată că fiecare moștenitor are o cotă de ¼ din emolumentul succesoral.
Pârâta solicită ca în loturile ce se vor forma să se realizeze o variantă prin care să-i revină 10.000 mp teren extravilan, cu destinație arabil, situat în pct. „La Ograda”, în tarlaua 78, teren pe care îl stăpânește de peste 22 de ani, unde a realizat investiții prin lucrarea lui permanență, achitând și impozitul pentru această suprafață.
De asemenea solicită ca în lot să intre și suprafața de 5000 mp situată în tarlaua 46, pct. „linia Militarilor” și 5000 mp teren arabil extravilan, situat în tarlaua 47, în punctul CFR, pe raza comunei Vadu Pașii, jud. B..
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar și proba cu expertiza tehnică specialitatea topo-cadastru, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Prin sentința civilă nr 7515 din 02.05.2013 Judecătoria B. a admis acțiunea și a dispus sistarea stării de indiviziune existente între părți prin omologarea variantei a II-a a raportului de expertiza specialitatea topografie cadastru întocmit de expert O. M..
Pe cale de consecință a atribuit reclamantului P. G. lotul 1, în valoare totală de 8800,375 lei format din:
-suprafața de 4940 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 15 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele 1, 2, A, F., în valoare de 1877,20 lei.
-suprafața de 5000 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA M.", tarlaua nr. 45, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 16 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele 1, 2, 3, 4, în valoare de 1900 lei.
-suprafața de 2500 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA BANULUI - O.", tarlaua nr. 78, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, este cel evidențiat în schița de plan anexă nr. 17 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele D, C, 3, 4, în valoare de 950 lei.
-suprafața de 3298 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „F. LUI ZOTOIU", tarlaua nr. 32, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 18 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele A, F, 4, 1 în valoare de 1253,24 lei.
-suprafața totală de 1273 mp din care 856 mp cu categoria de folosință curți construcții și 417 mp cu categoria de folosință vii - teren amplasat în cvartalul nr. 7, parcelele nr. 435, 436, 437, intravilan Vadu Pașii, teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de pian anexă nr. 21 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele A, 2, 3, 4, B. C. în valoare de 5280,80 lei.
Pentru egalizarea loturilor l-a obligat la plata sultei de 252,39 lei către pârâta Ș. I., la 1104,23 lei către A. E. și la 1104,23 lei către R. A..
A atribuit pârâtei Ș. I. lotul 2, în valoare totală de 8800,375 lei format din:
- suprafața de 4940 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 15 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele D, C, 3, 4, în valoare de 1877,20 lei.
- suprafața de 2500 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA BANULUI - O.", tarlaua nr. 78, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, este cel evidențiat în schița de plan anexă nr. 17 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele 1, 2, A, F în valoare de 950 lei.
- suprafața de 5000 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „F. LUI ZOTOIU", tarlaua nr. 32, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 18 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele 2, 3, D, C în valoare de 1900 lei.
- suprafața de 2721 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „LA BOBOCU", tarlaua nr. 34, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 19 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele 1, 2, A, B în valoare de 1033,98 lei.
- suprafața de 2720 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „SCURTEASCA", tarlaua nr. 44, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, este cel evidențiat în schița de plan anexă nr. 20 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele 1, A, B, 4 în valoare de 1033,60 lei.
- suprafața totală de 425 mp din care 282 mp cu categoria de folosință curți construcții și 143 mp cu categoria de folosință vii - teren amplasat în cvartalul nr. 7, parcelele nr. 435, 436, 437, intravilan Vadu Pașii, teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 21 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele 1, A, C, B, 5, 6, 7 în valoare de 1753,20 lei.
Pentru egalizarea loturilor pârâta primește sultă suma de 252,39 lei de la reclamantul P. G..
A atribuit pârâtei A. E. lotul 3 în valoare totală de 8800,375 lei format din:
- suprafața de 4941 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 15 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele E, B, C, D în valoare de 1877,58 lei.
- suprafața de 2500 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA M.", tarlaua nr. 45, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 16 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele 5, 6, 7, 8 în valoare de 950 lei.
- suprafața de 2500 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA BANULUI - O.", tarlaua nr. 78, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, este cel evidențiat în schița de plan anexă nr. 17 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele E, B, C, D, 5 în valoare de 950 lei.
- suprafața de 3763 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „F. LUI ZOTOIU", tarlaua nr. 32, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 18 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele A, B, E, F în valoare de 1429,94 lei.
- suprafața de 6549 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „SCURTEASCA", tarlaua nr. 44, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, este cel evidențiat în schița de plan anexă nr. 20 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele A, 2, 3, B în valoare de 2488,62 lei.
Primește sultă 1104,23 lei de la de la reclamantul P. G..
A atribuit pârâtei R. A. lotul 4 în valoare totală de 8800,375 lei format din:
- suprafața de 4941 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 15 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare albastru determinat de punctele F, A, B, E în valoare de 1877,58 lei.
- suprafața de 2500 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA BANULUI - O.", tarlaua nr. 78, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, este cel evidențiat în schița de plan anexă nr. 17 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare albastru determinat de punctele F, A, B, E în valoare de 950 lei.
- suprafața de 5537 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „F. LUI ZOTOIU", tarlaua nr. 32, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 18 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare albastru determinat de punctele C, D, E, B în valoare de 2104,06 lei.
- suprafața de 7275 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „LA BOBOCU", tarlaua nr. 34, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 19 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare albastru determinat de punctele B, A, 3, 4 în valoare de 2764,50 lei.
Primește sultă suma de 1104,23 lei de la reclamantul P. G..
A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumelor de 200 lei fiecare, reprezentând cota parte ce le revine din cheltuielile de judecată, precum și la 75 de lei fiecare către stat și a dispus comunicarea sentinței, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile la organul fiscal teritorial, iar în termen de 5 zile de la data rămânerii irevocabile la OCPI
Pentru a pronunța această hotărîre prima instanță a reținut, în esență, că pe numele defunctului P. D. s-a reconstituit, conform titlului de proprietate nr._/13 din 14.12.1995 (fila 26), dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de_ mp teren situat în satul Vadu Pașii, .. B., din care 3888 mp în intravilan și_ mp în extravilan, că la data de 12.12.2000 a decedat Pințea I. (zisă și P. Ilean sau P. E.), iar P. D. (zis și P. D.) a decedat la data de 14.03.2005, că moștenirea lăsată de aceștia a fost dezbătută la BNP N. E., în dosarele nr.25/2005 și 26/2005 și că s-a emis astfel, certificatul de moștenitor nr.21/12.04.2005, moștenitorii rămași de pe urma celor doi defuncți fiind reclamantul P. G. și pârâtele Ș. I., A. E. și R. A., cu cote egale de câte ¼ fiecare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.813/23.04.2007 (fila 10), toți moștenitorii au vândut numiților I. I. și I. A. imobilele casă de locuit și anexă, împreună cu terenul aferent în suprafață de 2114 mp, din care 1059 curți construcții, 526 livadă și 529 mp vie, imobile situate în tarlaua 7, parcelele 431, ,432, 433, cu număr cadastral 1065, înscrise în cartea funciară a comunei Vadu Pașii iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr.774/22.06.2006, moștenitorii au înstrăinat terenul în suprafață de 1481 mp situat în extravilanul comunei Vadu Pașii, astfel că aceste imobile nu mai susnt supuse partajului.
A mai reținut instanța fondului că expertiza tehnică efectuată în cauză, a evaluat toate terenurile care fac parte din masa succesorală rămasă de pe urma defuncților iar părțile nu au formulat obiecțiuni nici cu privire la valoarea stabilită nici cu privire la variantele de lotizare, la termenul de judecată din data de 18.04.2013 reclamantul și pârâtele A. E. și R. A. optând pentru atribuirea loturilor în varianta a II-a propusă de expert, iar pârâta Ș. I. pentru varianta I de lotizare.
În vederea stabilirii variantei de lotizare Judecătoria B. a avut în vedere că principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natură, prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor, că această modalitate se impune pentru a da eficacitate dreptului de coproprietate al persoanei asupra unui bun imobil, drept care îi permite să se bucure de folosirea efectivă a bunului, că potrivit art.741 Cod civil la alcătuirea loturilor fiecare dintre acestea trebuie să cuprindă, pe cât posibil, aceeași cantitate de bunuri imobile, de drepturi și de creanțe, iar potrivit art.736 al.1 Cod civil fiecare copărtaș poate avea în natură partea sa de mobile sau imobile ce compun masa partajabilă și că art. 6739 C.proc.civ. dispune că la formarea loturilor instanța va ține seama de opțiunea părților ( în speța de față, majoritatea moștenitorilor -3 din 4, solicitând atribuirea în varianta a II-a propusă de expert) precum și de posesia acestora și de eventualele îmbunătățiri efectuate.
Pornind de la aceste considerente Judecătoria B. a dispus împărțirea averii succesorale a celor doi defuncți prin atribuirea bunurilor conform variantei a II-a din raportul de expertiza tehnica de lotizare întocmit de expert O. M., apreciind că acestă modalitate de împărțire corespunde atât cerințelor impuse de art. 741 Cod civil, cât si celor prevăzute de art. 673 ind. 9 Cod procedura civila, partajul făcându-se în natura, cu diminuarea pe cât posibil a sultei.
Văzând dispozițiile art. 277 coroborat cu art. 274 din codul de procedură civilă și având în vedere obiectul cererii, respectiv succesiune și ieșire din indiviziune, ambele părți având interes, a dispus suportarea cheltuielilor de judecată proporțional cu cotele stabilite și compensarea în totalitate a onorariilor de avocați.
Așa fiind, și constatând că numai reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru (500 lei) și onorariu expert (300 lei, iar diferența de 300 lei a fost avansată de stat), a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumelor de 200 lei fiecare, reprezentând cota parte ce le revine din cheltuielile de judecată, precum și la 75 de lei fiecare către stat.
Împotriva sentinței civile nr. 7515 pronunțată la data de 2.05.2013 de Judecătoria B. a formulat recurs pârâta Ș. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.
În motivarea recursului a arătat că, prin acțiunea formulată s-a solicitat ieșirea din indiviziune privind masa succesorală rămasă de pe urma defuncților părinți, că toate părțile au achiesat asupra datei deschiderii succesiunilor autorilor, calității acestora, cotelor cuvenite și componenței masei succesorale fiind ordonată o expertiză pentru identificarea, evaluarea și lotizarea bunurilor ce urmau a fi atribuite., că lucrarea topo-cadastru astfel întocmită a propus două variante de lotizare în prima respectându-se posesia exercitată de părți, în a doua solicitare expresă a reclamantului și a altor două părți și că instanța a stabilit că se impune omologarea variantei a doua reținând ca argumente opțiunea a trei părți din patru, faptul că se impune respectarea voinței fiecărui copărtaș care urmează a primi loturi cu bunuri în natură, la baza hotărârii stând dispoz.art.741 coroborat cu art. 673 indice 9 Cod proc.civ.
Apreciază că hotărârea este nelegală conform dispoz.art.304 pct. 9 Cod proc.civ. deoarece nu s-au avut în vedere nici temeiurile legale și nici probele administrate în cauză.
În ceea ce o privește pe recurentă aceasta a solicitat omologarea variantei I deoarece respectă posesia exercitată de părți convențional de peste 20 de ani.
Mai mult, aceasta a dovedit că a plătit impozit în toată perioada fără a fi obstrucționată în posesie de pârâți și a executat lucrări pe terenurile ce formează lotul cuvenit în această variantă.
Intimații au recunoscut această situație la prim termen de judecată, împrejurare în care nu s-a mai impus administrarea de probe cu martori sau interogatoriu.
Consideră că instanța era datoare să verifice că prin omologarea variantei II se îmbucătățește terenul curte de locuit al reclamantului cu aproximativ 485 m.p., suprafață semnificativă, lucru ce o va pune în imposibilitatea de a ocupa suprafața de mai sus pe care a primit-o în lot și pe care acesta are deja amenajată gospodăria.
Printr-o atentă verificare se poate observa că cei trei intimați sunt de conivență în detrimentul convenției inițiale și solicită practic îmbucătățirea suprafețelor de teren, după mai bine de 22 ani când nu au fost interesați de suprafețele ocupate de recurentă.
Prin omologarea variantei a II se încalcă dispozițiile art. 673 indice 9 Cod proc.civ. neținându-se cont de posesie, profesia părților, faptul că unii proprietari înainte de împărțeală au făcut construcții .
Mai mult, prin fragmentare pe loturi se ajunge la scăderea dramatică a valorii loturilor.
A solicitat admiterea recursului, în temeiul dispoz.art.312 Cod proc.civ., modificarea în parte a hotărârii în sensul omologării în varianta I a raportului O. M..
Intimații P. G., R. A. și A. E. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Consideră că în mod legal și echitabil instanța de fond a dispus împărțirea averii succesorale prin atribuirea bunurilor conform variantei II din raportul de expertiză întocmit în cauză, ce respectă principiile legale ce guvernează partajul și anume: bunurile de împîrțit sunt atribuite în natură, în aceeași cantitate și valoare, iar pentru micile diferențe s-au stabilit sulte echitabile; majoritatea moștenitorilor, adică trei din patru, au fost de acord cu împărțirea averii succesorale conform variantei a II a; terenurile nu au fost îmbucățite peste măsură, ci, dimpotrivă au fost lotizate în suprafețe rezonabile de câte cel puțin 2.500 m.p.
În ceea ce privește faptul că terenul situat în intravilanul comunei Vadu Pașii, cvartalul nr. 7 reclamat de recurentă că ar fi îmbucătățit au arătat intimații faptul că, pentru împărțirea acestuia s-a avut în vedere atât faptul că intimatul reclamant are gospodăria pe locul respectiv, dar și faptul că, recurenta pârâta a solicitat cu ocazia efectuării expertizei, o suprafață de teren în același loc .Consideră că terenul în suprafață de 425 m.p atribuit acesteia, lângă locuința intimatului reclamant este suficient de mare pentru o gospodărie și are o valoare importantă, fiind situat în intravilanul comunei Vadu Pașii.
Referitor la argumentul recurentei potrivit căruia instanța de fond ar fi trebuit să dispună omologarea variantei a I a raportului de expertiză pentru că ar respecta posesia de peste 20 de ani urmează a se avea în vedere că posesia nu este o condiție legală pentru atribuirea loturilor.
Susținerea recurentei că ar fi avut posesia timp de 20 de ani și că ar fi achitat impozitele în toată această perioadă este neadevărată întrucât posesia tuturor terenurilor a aparținut autorului P. D. până la decesul sau în anul 2005.
În ceea ce privește plata impozitului acesta a devenit obligatoriu doar în anul 2006 astfel încât aceasta nu ar fi avut motiv să îl achite timp de 20 de ani .De altfel, recurenta a făcut dovada achitării impozitului cu chitanțe doar din anul 2009.
Nici critica potrivit căreia prin omologarea variantei a II a raportului de expertiză s-ar ajunge la scăderea dramatică a valorii loturilor și la crearea unui prejudiciu recurentei nu este conformă realității.
Consideră intimații că împărțirea potrivit variantei a II a este singura împărțire echitabilă, frățească, de natură să înlăture conflictul existent între părți izvorât tocmai din posesia abuzivă a recurentei asupra terenului situat în tarlaua 78, în punctul Valea Banului- Ograda, cu care ceilalți frați nu au fost niciodată de acord și care este, de fapt, adevăratul motiv al nemulțumirii acesteia pe care însă nu îl exprimă în mod concret în motivele de recurs.
Nu se poate vorbi nici de existența vreunui prejudiciu în varianta omologată de către judecătorie întrucât toate terenurile au fost corect împărțite în natură, în loturi egale, iar terenul în suprafață de 10.000 m.p devenit intravilan din anul 2011 așa cum rezultă din adeverința nr. 3818/22.04.2013, amplasat la șosea, în vecinătatea construcțiilor, a fost împărțit în loturi egale de câte 2.500 m.p, tuturor moștenitorilor fiind suficient de mari pentru formarea unor gospodării la țară.
Consideră că tocmai prin această împărțire în varianta a II a de lotizare a fost curmată atât starea de indiviziune cât și starea de inechitate care a generat conflictul între părți și implicit care a condus la acționarea în justiție pentru partajul succesoral.
Au solicitat respingerea recursului,menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 7515/2.05.2013 pronunțată de instanța de fond prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților prin omologarea raportului de expertiză – varianta a II a de lotizare având în vedere acordul majoritar al părților, trei din patru moștenitori solicitând această variantă.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând dovezile administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă., Tribunalul apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Este corectă reținerea instanței de fond cum că principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natură, care dă eficacitate dreptului de coproprietate al persoanei asupra unui bun imobil, drept care îi permite să se bucure de folosirea efectivă a acestuia, numai că acest principiu nu trebuie absolutizat. Instanța era datoare să țină seama și de un alt principiu care stă, deopotrivă, la baza alcătuirii loturilor și cu care partajarea în natură vine în concurs, și anume acela ca bunurile să nu fie îmbucătățite, fărâmițate peste măsură astfel încât să suporte o scădere importantă a valorii lor economice.
Or, verificând loturile create în varianta omologată de către instanța de fond, Tribunalul constată că atât terenul intravilan din cvartalul 7 parcelele 435-437 cât și cel extravilan situat în tarlaua 78, în punctul Valea Banului- Ograda, pe care și-l dispută părțile, au fost fărâmițate excesiv, iar loturile rezultate își pierd în mod vizibil valoarea economică.
Astfel, recurentei i-a fost atribuită în lot suprafața de 282 mp teren curți construcții și 143 mp teren vii, ambele situate în intravilan, una în prelungirea celeilalte, decupându-se, din terenul pe care intimatul reclamant își are gospodăria, această fâșie cu o deschidere la drumul public de 6,26 ml, respectiv 5,95 ml în capătul opus (schița de plan aflată la f 106 dosar fond).
Fără doar și poate că un teren intravilan cu o lățime de doar 6 ml își pierde atât valoarea economică pentru proprietar, care nu-l va putea folosi niciodată pentru edificarea unei construcții, mai ales într-o localitate rurală, dar și prețul de circulație, un asemenea teren nefiind atractiv pentru terți tocmai datorită lățimii sale foarte mici.
Așa se face că deși, în mod aparent, recurenta a beneficiat de avantajele partajări în natură atunci când a primit o suprafață de teren intravilan, în realitate ea ajunge să fie defavorizată în această modalitate de partajare, bunul obținut fiind impropriu folosirii potrivit destinației sale, aceea de teren pentru construcții.
Aceiași este situația și în ceea ce privește terenul situat în tarlaua 78, în punctul Valea Banului- Ograda. Acesta a fost partajat, în variata aleasă de instanța fondului, în natură, creându-se patru loturi cu lungimi de cca 490 ml (482,92 ml în vecinătatea cu moștenitorii D. D. și 495,3 ml în vecinătatea cu D. I.) dar cu lățimi de aprox. 5 ml fiecare.
Or, un teren arabil cu lățimea de doar 5 ml, pe lângă faptul că piede foarte mult din prețul de circulație, ajunge să nu poată fi folosit potrivit destinației sale nici de către proprietari, lucrările agricole mecanizate fiind mult îngreunate, dacă nu chiar imposibil de executat pe asemenea suprafețe.
Așa fiind, atunci când a omologat varianta a II-a de lotizare instanța fondului în mod greșit a concluzionat că aceasta corespunde principiilor care guvernează partajul, fâcând o aplicare greșită a prevederilor art ..741 Cod civil respectiv art. 6739 C.proc.civ. la situația de fapt dedusă judecății, împrejurare ce atrage incidența motivului de recurs înscris la art 304 pct 9 Cod procedură civilă.
Fărâmițarea excesivă a celor două suprafețe corelată cu posesia îndelungată exercitată de către recurentă asupra întregii suprafețe de teren din tarlaua 78, punctul Valea Banului- Ograda, recunoscută de către intimați în ședința de judecată din 29.11.2012 –așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen, și cu posesia exercitată de către intimatul reclamant asupra întregii suprafețe din intravilan pe care acesta și-a așezat gospodăria, trebuia să conducă instanța la concluzia omologării celeilalte variante de lotizare propusă de către expert, anume varianta I.
Pentru aceste motive, în temeiul art 312 alin 3 Cod procedură civilă, recursul va fi admis și se va modifica în parte sentința recurată în sensul că se va dispune ieșirea din indiviziune conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de către expertul O. M..
Vor fi menținute dispozițiile hotărârii în ceea ce privește modul de suportare a cheltuielilor efectuate de părți pentru judecata în fața primei instanțe și cele privitoare la comunicarea acesteia, după rămânerea irevocabilă, către organul fiscal teritorial și către OCPI.
În temeiul art 274 Cod procedură civilă, intimații căzuți în pretenții vor fi obligați să plătească recurentei suma de 1531 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în raport cu cotele în care culeg moștenirea, respectiv câte 510,33 lei fiecare, reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor nr.129/17.05.2013 și nr. 38/12.08.2013 – total 1000 lei, și taxă timbru 528 lei și timbru judiciar 3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Ș. I. domiciliată în . B. împotriva sentinței civile nr. 7515 din 02.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul P. G. și pârâții A. E. și R. A. toți cu domiciliul în comuna Vadu Pașii, . B..
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că dispune sistarea stării de indiviziune conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de către expertul O. M. și atribuie părților loturile după cum urmează:
Lotul nr. 1 pentru reclamantul P. G. compus din următoarele trupuri:
-suprafața de 4940 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 8 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele 1,2,A,F.
Valoarea acestui teren este de 1877,20 lei.
-suprafața de 5000 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA M.", tarlaua nr. 45, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 9 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele 1, 2, 3, 4.
Valoarea acestui teren este de 1900 lei.
-suprafața de 3298 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctual „F. LUI ZOTOIU", tarlaua nr. 32, . teritoriul administrative Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 11 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele A, F, 4, 1.
Valoarea acestui teren este de 1253,24 lei.
- suprafața totală de 1698 mp, din care 1138 mp cu categoria de folosință curți construcții, și 560 mp cu categoria de folosință vii - teren amplasat în cvartalul nr. 7, parcelele nr. 435, 436, 437, intravilan Vadu Pașii, teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 14 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare roșu determinat de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7.
Valoarea acestui teren este de 7034 lei.
Plătește sultă în valoare de 1223,175 lei către pârâta Ș. I..
Plătește sultă în valoare de 816,575 lei către pârâta A. E..
Plătește sultă în valoare de 1224,315 lei către pârâta R. A..
Suprafața totală a lotului nr. 1 este de_ mp.
Valoare totală a lotului nr. 1 este de 8800,375 lei.
Lotul nr. 2 pentru pârâta Ș. I. compus din următoarele trupuri:
-suprafața de 4940 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 8 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele D, C, 3, 4.
Valoarea acestui teren este de 1877,20 lei.
-suprafața de_ mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA BANULUI - O.", tarlaua nr. 78, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 10 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele 1, 2, 3, 4, 5.
Valoarea acestui teren este de 3800 lei.
-suprafața de 5000 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „F. LUI ZOTOIU", tarlaua nr. 32, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 11 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare verde determinat de punctele 2, 3, D, C.
Valoarea acestui teren este de 1900 lei.
Primește sultă în valoare de 1223,75 lei de la reclamantul P. G.. Suprafața totală a lotului nr. 2 este de_ mp.
Valoarea totală a lotului nr. 2 este de 8800,375 lei.
Lotul nr. 3 pentru pârâta A. E. compus din următoarele trupuri:
-suprafața de 4941 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 8 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele E, B, C, D.
Valoarea acestui teren este de 1877,58 lei.
- suprafața de 2500 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „VALEA M.", tarlaua nr. 45, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 9 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele 5. 6. 7. 8.
Valoarea acestui teren este de 950 lei.
- suprafața de 4300 mp – teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „F. LUI ZOTOIU”, tarlaua nr. 32, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 11 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele A, B, E, F.
Valoarea acestui teren este de 1634 lei.
-suprafața de 9269 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „SCURTEASCA", tarlaua nr. 44, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 13 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare portocaliu determinat de punctele 1, 2, 3, 4. Valoarea acestui teren este de 3522,22 lei.
Primește sultă în valoare de 816,575 lei de la reclamantul P. G.. Suprafața totală a lotului nr. 3 este de_ mp.
Valoare totală a lotului nr. 3 este de 8800,375 lei.
Lotul nr. 4 pentru pârâta Rată A. compus din următoarele trupuri:
-suprafața de 4941 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „L. L.", tarlaua nr. 46, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 8 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare albastru determinat de punctele F, A, B, E.
Valoarea acestui teren este de 1877,58 lei.
-suprafața de 5000 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „F. LUI ZOTOIU", tarlaua nr. 32, . teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 11 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare albastru determinat de punctele C, D, E, B.
Valoarea acestui teren este de 1900 lei.
-suprafața de 9996 mp - teren cu categoria de folosință arabil, amplasat în punctul „LA BOBOCU", tarlaua nr. 34, extravilan teritoriul administrativ Vadu Pașii, evidențiat în schița de plan anexă nr. 12 la raportul de expertiză prin poligonul de culoare albastru determinat de punctele 1, 2, 3, 4.
Valoarea acestui teren este de 3798,48 lei.
Primește sultă în valoare de 1224,315 lei de la reclamantul P. G.. Suprafața totală a lotului nr. 4 este de_ mp.
Valoare totală a lotului nr. 4 este de 8800,375 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimații să plătească recurentei cheltuieli de judecată de 1531 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.11.2013.
Președinte, M. N. | Judecător, F. C. P. | Judecător, A. M. |
Grefier, V. P. |
Red. A.M dos.fond-_
Teh.red.A.M /.- A.M.V.
13.01.2013
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1351/2013. Tribunalul... | Rezoluţiune contract. Hotărâre din 09-01-2013, Tribunalul BUZĂU → |
---|