Plângere contravenţională. Sentința nr. 4736/2013. Tribunalul BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4736/2013 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 9749/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1493/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Judecător F. M.
Judecător I. G.
Grefier L. D.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petenta ..R.L, cu sediul în com. B., ., împotriva sentinței civile nr.4736/20.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pentru recurenta petentă a răspuns reprezentantul legal N. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru iar prin serviciul Registratură s-a depus la dosar întâmpinare, după care:
Tribunalul înmânează recurentului petent un exemplar de pe întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul legal N. N., având cuvântul, depune la dosar un se de înscrisuri și arată că a făcut adresă pentru a fi scos din plată dar nu a primit nici un răspuns, a primit 180 de amenzi, solicită admiterea recursului și anularea procesului verbal.
INSTANȚA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 19.03.2012 petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, solicitând anularea procesului verbal.
În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată în conformitate cu art. 8 alin. 1 din OOG 15/2002 cu amendă în cuantum de 1750 lei și despăgubiri în valoare de 560 euro, motivat de faptul că în data de 30.08.2011 ora 07.34 pe DN 2 km 115+80 localitatea Mărăcineni, s-a constatat că a circulat cu autobuzul_, fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta a precizat că execută curse în conformitate cu Legea 92/2007, transport public local de persoane, iar conform art. 3 alin.1 din OG 15/2002, coroborat cu art. 10 pct. 1 din OMTI nr. 769/01.10.2010, societatea este exonerată de plata taxelor.
Solicită ca CNADNR să prezinte instanței amplasamentul camerei foto, la ieșirea din municipiul B. și la ., în speță către Râmnicu Sărat, având în vedere că petenta execută transport de persoane pe traseul B. – B. – B., pe DJ 203 K, imediat după ieșirea din municipiul B..
În drept a invocat dispozițiile din OG 2/2001 și OG 15/2002.
Intimata deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, dar a depus la dosar prin serviciul registratură, planșa foto aferentă procesului verbal.
Instanța a administrat la propunerea părților proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în fotocopie de către petentă: procesul verbal de constatare a contravențiilor, licență de traseu . nr._, caiet de sarcini al licenței de traseu . nr._, adresa nr. 63 și de către intimată planșa foto .
Prin sentința nr.4736/20.03.3013 Judecătoria B. a admis în parte plângerea contravențională,a înlăturat măsura constând în obligarea petentei la plata tarifului de despăgubire de 560 euro, adică 2427,04 lei, dar a menținut celelalte măsuri aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției.
Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente:
La data de 22.02.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 30.08.2011 ora 07.34 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând . fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei sancțiunea amenzii în cuantum de 1750 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 560 euro.
Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Articolul 17 din același act normativ stipulează că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată și din oficiu.
Din coroborarea celor două articole anterior redate, rezultă că nu orice omisiune a elementelor enumerate de articolul 16 atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ci doar lipsa elementelor prevăzute de art. 17 din OG nr.2/2001.
Nu s-ar putea susține că nerespectarea altor dispoziții legale sau omisiunea inserării celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 alineatul 1 ar rămâne fără sancțiune, motiv pentru care încălcarea acestor prevederi legale conduce la nulitatea procesului-verbal, devenind aplicabil regimul nulităților virtuale, așa cum este conturat în dispozițiile Codului de procedură civilă, întrucât art. 47 din OG nr. 2/2001 (care completează prevederile OUG nr. 195/2002, conform art. 109 alin.9) prevede că dispozițiile acesteia (OG nr. 2/2001) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În baza art. 105 alin.2 C.proc.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea sa.
Fapta este suficient descrisă, fiind posibilă încadrarea acesteia în textul legal sancționator.
În temeiul art. 19 alin.1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient, iar in cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor; in acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Prin prisma dispozițiilor legale anterior redate, nesemnarea procesului verbal de către un martor în condițiile în care petentul refuză să semneze sau nu este de față ar conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție în măsura în care s-ar face dovada, prin orice mijloc de probă permis de lege, că partea a suferit o vătămare.
Instanța poate să constate existența vătămării din împrejurările cauzei și din finalitatea regulii nerespectate ori poate să ceară părții care o invocă să producă dovezi.
Potrivit art. 9 alin.2 din OG nr.15/2002, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, alineatul 3 al aceluiași articol prevăzând că în cazurile prevăzute la alin. (2) procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Cum prezentul proces-verbal a fost încheia în condițiile anterior reglementate, acesta se poate încheia în lipsa contravenientului, fără a fi necesară semnătura vreunui martor.
Fapta este suficient descrisă, fiind posibilă încadrarea acesteia în textul legal incriminator.
În cadrul alin. (7) al aceluiași articol 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare", precizându-se că "obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mențiuni», sub sancțiunea nulității procesului-verbal".
În legătură cu instituirea acestei obligații, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității procesului-verbal, este de observat că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisă în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă. Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerințelor de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și de a consemna distinct acele obiecțiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în art. 16 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției., astfel cum s-a statuat prin decizia nr. XXII/2007 pronunțată de Înalta curte de Casație și de Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientei, ipoteză prevăzută expres de către ordonanță, situație ce face imposibilă aplicarea prevederilor art. 16 alin.7 din OG nr.2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei valabile pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pentru data de 30.08.2011.
Instanța constată că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
În afară de această faptă comisă pe data de 30.08.2011, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după această dată, fiind sancționat contravențional de mai multe ori, așa cum rezultă din evidența informatizată a instanței.
Întrucât petenta nu a făcut dovada existenței rovinietei valabile pentru data de 30.08.2011, instanța va constata temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat, precum și legalitatea sancțiunii contravenționale a amenzii contravenționale aplicate prin acesta.
Totuși, între data constatării săvârșirii acestei contravenții, 30.08.2011, si data judecării prezentei cauze, 20.03.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petenta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă (art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentei.
Împotriva sentinței a formulat recurs contestatoarea solicitând modificarea acesteia și pe fond admiterea plângerii și anularea procesului verbal.
În dezvoltarea motivelor de netemeinicie arată că procesul verbal nu conține datele privind ocupația și locul de muncă al contravenientului,împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei,nu a fost adus le cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni,nu conține semnătura agentului constatator ci doar o semnătură electronică. Este nelegală obligarea la plata tarifului de despăgubire.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Arată că pentru autovehiculul proprietatea contestatoarei nu fusese plătită rovinieta.Instanța de fond a constatat că procesul verbal este legal întocmit din punct de vedere al condițiilor de formă.
A depus extras din baza de date,procese verbale de constatare a contravențiilor.
Analizând sentința recurată tribunalul constată că recursul este întemeiat,pentru motivele care urmează:
Tribunalul constată că petentul a fost succesiv sancționat prin 13 procese verbale,datate în intervalul 31.01-21.03.2012,pentru 13 contravenții săvârșite succesiv.
Totuși, între data constatării săvârșirii contravenției ce face obiectul prezentei cauze - 22.02.2012, si data judecării prezentei cauze, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012.
Conform noilor prevederi legale,tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
De asemenea conform art.9 alin.3 din OG 15/2012,procesul-verbal de constatare și sancționare se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Se observă că procesul verbal a fost încheiat la data de 22.02.2012 ora 09,05 iar agentul constatator mai încheiase aceleiași petente și procesul verbal nr.0100 509/22.02.2012 ora 08,38.
Prin urmare,în aplicarea principiului legii contravenționale mai favorabile,trebuie anulat procesul verbal ce face obiectul prezentei cauze, întocmit ulterior celui nr._ din aceeași dată care a constatat prima faptă în ordine cronologică,cea săvârșită în data de 26.08.2011.
În consecință,se va admite recursul,se va modifica în parte sentința recurată,și rejudecând pe fond,se va admite plângerea și se va anula procesul verbal nr._/22.02.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta ..R.L, cu sediul în com. B., ., împotriva sentinței civile nr.4736/20.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin
Modifică sentința recurată în sensul că admite plângerea și anulează procesul verbal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Iunie 2013.
Președinte, M. I. | Judecător, F. M. | Judecător, I. G. |
Grefier, L. D. |
Red./Tehn. I.M. J.F. – P. Crenguța
Data.15.07.2013 D.F._ .
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 139/2013. Tribunalul BUZĂU → |
---|