Fond funciar. Decizia nr. 549/2014. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 549/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 2060/277/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 549/2014

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. P.

Judecător V. B.

Grefier V. P.

Pe rol judecarea apelului declarat de către reclamantele B. E. domiciliată ., județul B. și M. Z. domiciliată în ., Județul B. împotriva sentinței civile nr. 477 din 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții Ș. GH. I., domiciliat în municipiul București, ., .. 1, ., sector 5, C. L. COZIENI PT. APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în . și C. J.. B. PT. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială titlu de proprietate, obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, după strigarea tuturor cauzelor, la ora 11:50, a răspuns intimatul Ș. I., personal și asistat de avocat D. M., apelantele B. E. și M. Z. și intimații C. locală de fond funciar Cozieni și C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul se află la al doilea termen de judecată, că este motivat, comunicat, că la dosarul cauzei s-au depus, la data de 11.07.2014, întâmpinare formulată de către intimata C. locală de fond funciar Cozieni, la data de 08.07.2014 întâmpinare formulată de către intimatul Ș. I., la data de 24.11.2014, prin fax, cerere de strigare a cauzei după ora 13 formulată de către avocat C. L., pentru apelante, că procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocat D. M., pentru intimatul Ș. I., arată că intimatul nu mai poate să rămână în instanță după ora 13 întrucât trebuie să meargă la serviciu, în București, la ora 14, că apărătorul apelantelor nu a indicat o oră exactă, după ora 13 fiind o exprimare relativă, solicită acordarea cuvântului pe excepția netimbrării, iar în măsura în care apelantele, prin apărător se prezintă la ora 13, instanța poate să ia act de concluziile acestora.

Instanța acordă cuvântul intimatului Ș. I. pe excepția netimbrării.

Avocat D. M., pentru intimatul Ș. I., arată la fondul cauzei, la Judecătoria Pătârlagele, a fost formulată acțiunea ce vizează prezentul apel, în data de 27.06.2013. Odată cu depunerea acțiunii nu a fost depusă niciun fel de taxă de timbru și nici timbru judiciar, întrucît la data formulării cererii de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 146/1997 și ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. Consideră că aceste taxe trebuiau depuse odată cu depunerea cererii de chemare în judecată, astfel că apreciază, raportat la capătul de cerere pe care l-au invocat reclamantele în acțiunea de fond, era necesară achitarea unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 32 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei. Așa cum rezultă din înscrisurile de la fondul cauzei, nu se regăsesc aceste taxe de timbru.

Având în vedere aceste aspecte și pentru faptul că în apel, de asemenea, nu a fost achitată nicio sumă, și că este în vigoare Legea nr. 146/1997 privind achitarea taxelor de timbru, apreciază că se impunea sancțiunea nulității apelului depus de către apelantele reclamante.

Pentru aceste motive, în baza art. 470 alin.2 și 3 Cod procedură civilă, solicită a se constatat nulitatea apelului.

La ora 13:30 se prezintă avocat S. C. L., pentru apelantele B. E. și M. Z., care, având cuvântul pe excepția netimbrării, arată că la instanța de fond a fost depusă la dosar chitanța reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 100 lei și nu înțelege de ce nu se regăsește la dosar.

Lasă la aprecierea instanței.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării apelului.

TRIBUNALUL

Asupra prezentului apel civil:

Prin sentința civilă nr. 477/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele s-a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B. E. și M. Z., în contradictoriu cu pârâții Ș. GH. I., C. L. COZIENI PT. APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. J.. B. PT. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și s-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantele B. E. și M. Z. i-au chemat în judecată pe pârâții Ș. Gh. I., C. comunală Cozieni de aplicare a legilor fondului funciar, C. județeană B. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând obligarea pârâtei C. Cozieni, să pună la dispoziția instanței, documentația referitoare la bunurile imobile - terenuri deținute de defuncta Somoiag Calorita; Obligarea Primăriei comunei Cozihei la emiterea către reclamante a documentației agricole aflate pe numele defunctei Somoiag Calorita, a copiilor după registrele agricole; Constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis pe numele defunctului Somoiag P., titlu de proprietate nr._/81 din data de 05. 11.1996; Constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 234 încheiat la data de 20.06.1990.

În fapt, au arătat că sunt persoane cu calitate de succesor pentru defuncta Somoiag Calorita, fiind moștenitori colaterali, având calitatea de verișoare primare ale defunctei. Instanța de judecata in baza probelor ce s-au administrat a constatat prin sentința civila nr. 150 din data de 05.02.2013, definitive si irevocabila, ca reclamatele sunt succesoarele defunctei Somoiag Calorita.

Au menționat că defuncta Somoiag Calorita, născuta S. Calorita, la data de 3.02.1973 se căsătorește cu Somoiag P., cu care nu are niciun copil, astfel ca moștenitoare ale acesteia devin cele doua reclamante.

In urma verificărilor efectuate la Primăria Comunei Cozieni, cu toata opoziția de la această . posesia unor documente care susțin cele afirmate de reclamante, dar totodată atesta faptul ca, printr-un "perpetuum mobile", recunoscut la instituțiile de stat, paratul Somoiag Ghe I., a fost făcut automat moștenitorul defunctei Somoiag Calorita, peste toate bunurile acesteia.

Situația certificatului de moștenitor nr. 234 încheiat la data de 20.06.1990, este una precară. In condițiile in care legea fondului funciar intra in vigoare in anul 1991, iar reconstituirea dreptului de proprietate deținut de defuncta se face mult mai târziu, după ce s-a dat eficienta acelui testament. Testamentul 1015 despre care reclamantele au aflat in cursul derulării proceselor civile, vizează averea pe care o deține defuncta Somoiag Calorita la data decesului sau, deces intervenit in data de 02.04.1990, astfel ca nu se poate pune problema unei succesiuni descrise in acest certificat de moștenitor, in condițiile in care descrierea bunurilor s-a făcut după bunul plac al celui care a solicitat deschisa succesiunea.

In ceea ce privește interpretarea acordata de către instituțiile statului la nivelul comunie Cozieni, Primăria si C. Locala de Aplicare a legii 18/1991, asupra acestui certificat de moștenitor, reclamantele au indicat faptul ca au fost înlăturate in permanenta de la indicarea si stabilirea masei succesorale a defunctei Somoiag Calorita, in condițiile in care s-a interpretat, faptul că numai paratul Somoiag Ghe I. este moștenitorul defunctei Somoiag Calorita. Acest aspect este greșit reținut singura avere succesoarala asupra căreia se poate orienta paratul o constituie masa succesorala care se afla in proprietatea defunctei la decesul acesteia.

Astfel s-a efectuat acest artificiu prin care s-a emis titlul de proprietate pentru defunctul Somoiag P., in condițiile in care imobile erau de pe urma defunctei Somoiag Calorita, pentru ca în eventualitatea apariției moștenitorilor acesteia sa nu se mai poată solicita reconstituirea dreptului de proprietate de la defuncta.

Aprecierea reclamantelor este legata si de faptul ca pârâta C. Locala de Aplicare a legii 18/1991 Cozieni a refuzat in permanență sa comunice actele solicitate prin acțiune, singura modalitate prin care reclamantele au intrat in posesia acestor documente a fost numai chemarea in judecata a instituției.

Capătul de cerere privind constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate vizează modificarea acestui titlu in sensul includerii ca moștenitoare si a reclamantelor si totodată reconstituirea dreptului de proprietate pentru defuncta Somoiag Calorita cu moștenitoarele B. E. si Manzalescu Z..

Pârâtul Ș. Gh. I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În fapt, a arătat că, dacă reclamantele au făcut dovada calității de moștenitoare ale defunctei Ș. Calorița, față de defunctul Ș. P., acestea nu au făcut dovada acestei calități, astfel că în acest caz, reclamantele nu au calitate procesuală activă pentru a solicita constatarea nulității absolute a amintitului titlu de proprietate, motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor.

Excepția invocată de către pârât a fost pusă în discuția părților și a fost unită cu fondul.

În cauză, la cererea părților, a fost administrată proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, C. comunală Cozieni a depus la dosar documentația în baza căreia a fost reconstituit dreptul de proprietate și s-a emis titlul de proprietate nr._/81/1996.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că pârâta C. comunală Cozieni a depus la dosar toată documentația pe care o deține și care a făcut obiectul primelor două capete de cerere ale acțiunii ce face obiectul prezentei cauze, astfel că acestea au rămas fără obiect, urmând a fi respinse pentru acest motiv.

În ce privește excepția invocată de către pârât, privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor, instanța a constatat că, atâta vreme cât acestea au dovedit că sunt moștenitoare ale def. (Ș. Calorița) și def. Ș. P., și că reclamantele susțin că terenurile cuprinse în titlul de proprietate în litigiu au fost proprietate de. Ș. Calorița, reclamantele au calitate procesuală activă în a cere desființarea actelor arătate în acțiune.

S-a reținut așadar că reclamantele, sub acest aspect, au calitate procesual activă și s-a respins excepția invocată.

În ce privește capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/81 din 05.11.1996, instanța a constatat următoarele:

- titlul de proprietate este emis pe numele def. Ș. P., cu moștenitor Ș. I..

- Pârâtul Ș. I. a fost singura persoană ce a solicitat instanței reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma def. Ș. P. (cererea nr. 728/1991) fila 16 în dosar).

- Așa cum arată și reclamantele în acțiune, Ș. P. nu a avut la data decesului acestora moștenitori legal. Singurul moștenitor al defunctului este pârâtul Ș. I., acesta fiind moștenitor testamentar, conform testamentului autentificat cu nr. 1014/09.08.1986.

- Fiind moștenitor al defunctului, pârâtul Ș. I. este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma testatorului, în sensul art. 13 din Legea nr. 18/1991.

- Terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate a fost proprietate exclusivă a def. Ș. P., fapt demonstrat prin acea că terenul este înscris în Registrul agricol la partida def. Ș. P. (fila 91 în dosar) și prin aceea că Ș. P. a introdus terenul în CAP conform cererii aflate la fila nr. 90 în dosar.

- Reclamantele nu au dovedit în nici un fel afirmația din acțiune, în sensul că terenul în litigiu ar fi fost proprietatea def. Ș. Calorița.

- Pentru acestea, instanța urmează a constata că reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate sunt legale și temeinice și în consecință, capătul de cerere privind constatarea nulității titlului de proprietate apare ca fiind neîntemeiat.

În ce privește nulitatea certificatului de moștenitor nr. 234/20.06.1999 instanța a reținut că reclamantele își motivează cererea de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 234/20.06.1990 pe dispozițiile sentinței civile nr. 150/05.02.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Pătârlagele în care s-a constatat că reclamantele din acel dosar (B. E. și M. Z., adică reclamantele și din prezentul dosar) sunt moștenitoare ale def. Ș. Calorița, și în consecință, a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor în care se consemnează că moștenitor al def. este Ș. I..

Instanța a reținut că prin această sentință s-a constatat doar existența vocației succesorale a reclamantelor în ce o privește pe def. Ș. Calorița. Cum nu s-a făcut nici o dovadă că acestea au acceptat moștenirea (nu s-a depus la dosar certificat de moștenitor și nici nu s-a dovedit o acceptare tacită a acesteia și cum Ș. Calorița a testat întreaga sa avere pârâtului Ș. I. (testament nr. 1015/09.08.1986) s-a constatat că certificatul de moștenitor în litigiu, prin care se constată calitatea de moștenitor a pârâtului, este legal și temeinic, neafectat de nulitate (de altfel reclamantele nu au indicat în acțiune motivul nulității absolute a certificatului de moștenitor).

Așa fiind, în baza situației de fapt și a temeiurilor de drept reținute, instanța a respins acțiunea.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele B. E. și M. Z., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului s-a menționat că instanța fondului s-a mărginit numai la a analiza în acțiunea introductivă și a constatat că actele prezentate de către reclamante sunt în aparență legale. Au susținut apelantele că dacă testamentul este considerat valabil, atunci ar trebui să se facă aplicarea lui numai față de bunurile pe care defuncta le avea în proprietatea sa la data decesului. S-a mai arătat că prin soluția pronunțată prima instanță nu a răspuns la toate solicitările pe care le-a formulat, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Pârâtul-intimat, prin apărătorul ales, a invocat excepția netimbrării apelului.

Unul din capetele de cerere formulate de către reclamante la prima instanță l-a reprezentat constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 234/20.06.1990. De asemenea, a solicitat obligarea Comisiei Locale Cozieni de fond funciar să pună la dispoziția instanței de judecată documentația referitoare la bunurile imobile deținute de def. Ș. Calorița, și obligarea aceleiași comisii să le pună la dispoziție documentația agricolă, respectiv copiile după registrele agricole privind pe def. Ș. Calorița.

Cât privește constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, tribunalul constată că un asemenea capăt de cerere este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, în baza dispozițiilor Legii nr. 1/2000, dar, în același timp, celelalte capete de cerere trebuie timbrate. Capătul de cerere privind nulitatea certificatului de moștenitor trebuie timbrat la valoarea bunurilor în privința cărora se solicită constatarea acestei nulități.

Deși apărătorului reclamantelor-apelante i s-a pus în vedere să depună o notă de timbraj prin care să evalueze bunurile în privința cărora a solicitat constatarea nulității certificatului de moștenitor, nu s-a depus o evaluare a acestora și nu s-a achitat niciun fel de taxă judiciară de timbru.

Prezent personal în ședința din data de 24.11.2014, apărătorul reclamantelor a învederat că a depus o taxă judiciară de timbru în sumă de 100 lei, dar nu înțelege motivul pentru care aceasta nu se regăsește la dosar.

Susținerea apărătorului nu a fost probată în niciun fel.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul B. la data de 18.06.2014, iar cererea de apel a fost transmisă instanței de fond prin poștă, fără a se face mențiunea că s-a achitat taxă de timbru și fără a se depune dovada plății acesteia.

La primul termen de judecată din data de 20.10.2014, apărătorul reclamantelor-apelante a precizat că obiectul cauzei îl constituie nu numai o acțiune de fond funciar vizând nulitatea parțială a titlului de proprietate, ci și obligația de a face și nulitatea certificatului de moștenitor, iar apelul vizează întreaga hotărâre pronunțată de către prima instanță, ceea ce impune achitarea taxei judiciare de timbru. În acest sens, apărătorul apelantelor a solicitat termen pentru a depune o notă de timbraj și dovada achitării taxei judiciare de timbru.

La termenul următor, din 24.11.2014, apărătorul reclamantelor-apelante nu a prezentat dovada achitării taxei de timbru, dar a menționat că a depus la instanța de fond dovada achitării sumei de 100 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu toate acestea, tribunalul constată că declarația de apel a fost transmisă instanței de fond prin poștă, fără a se face mențiune în legătură cu achitarea taxei de timbru și fără a se anexa dovada corespunzătoare.

De altfel, în măsura în care apelantele ar fi achitat taxa judiciară de timbru o dată cu formularea declarației de apel, ar fi putut prezenta dovada corespunzătoare, chiar dacă nu ar mai fi fost în posesia originalului chitanței, având posibilitatea să obțină o copie de pe aceasta de la organul fiscal unde a fost depusă suma.

Mai mult, instanța de apel a acordat termen pentru a se face dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără ca apelantele să depună înscrisul respectiv.

Așa fiind, văzând dispozițiile art. 36 din OUG nr. 80/2013, tribunalul urmează să admită excepția neachitării taxei judiciare de timbru invocată de intimatul-pârât și, pe cale de consecință, va proceda la anularea apelului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția nulității apelului, invocată de intimatul-pârât Ș. I..

Anulează ca netimbrat apelul declarat de către reclamantele B. E., domiciliată ., județul B. și M. Z., domiciliată în ., Județul B. împotriva sentinței civile nr. 477 din 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții Ș. GH. I., domiciliat în municipiul București, ., .. 1, ., sector 5, C. L. COZIENI PT. APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în . și C. J.. B. PT. STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2014.

Președinte,

E. P.

Judecător,

V. B.

Grefier,

V. P.

Red.V.B.

Th.red. M.H.

7 ex./09.12.2014

d.f. nr._ – Judecătoria Pătârlagele

j.f. T. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 549/2014. Tribunalul BUZĂU