Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 30/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 6555/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr.254
Ședința publică de la 23 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-M. D.
Judecător M. N.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de pârâtul A. P. domiciliat în BUZAU, ., Jud B., împotriva sentinței civile nr_/30.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr_, având ca obiect ordonanță președințială, în contradictoriu cu reclamanta M. L. M. domiciliată în BUZAU, CARTIER BROSTENI, .. 16.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul A. P. personal și asistat de avocat N. C., lipsă fiind intimata M. L., asistată de avocat I. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Av N. C. pentru apelant depune la dosar împuternicire avocațială BZ/_/2013.
Apelantul precizează mai are un apărător, respectiv av O. Codrut.
Instanța pune în discuție diferența obligația apelantului de a depune la dosar dovada achitării diferenței taxei de timbru în valoare de 10 lei
Apelantul precizează că va a face dovada achitării taxei de timbru și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare .
La a doua strigare au răspuns apelantul A. P. personal și asistat de avocat N. C., și av O. C., lipsă fiind intimata M. L., asistată de avocat I. M..
Av N. C. pentru apelant depune la dosar chitanța ., nr_(17) în valoare de 10 lei reprezentând diferența taxei timbru
Apelantul precizează că își însușește apelul formulat de apărătorul ales
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Av N. C. pentru apelant având cuvântul precizează că a formulat apel împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria B., prin care instanța a admis cererea intimatei reclamante M. L. prin stabilirea locuinței minorului la aceasta și stabilirea unei pensii de întreținere în sarcina tatălui apelant.
Consideră că instanța a omis să cerceteze și să analizeze reperele care trebuia să le aibă în vedere pentru a pronunța o astfel de cauză. Este vorba de un copil care a avut în această perioadă o relație atât cu mama, a locuit împreună cu aceasta însă instanța omite un lucru în sensul că cel puțin de jumătate de an copilul nu mai are stabilitate, este în imposibilitatea de a avea o relație firească cu mama. Instanța pronunțând această hotărâre a încredințat și a stabilit locuința minorului bunicii materne, bunică, care are propriile probleme. Mama copilului la rândul ei are nevoie de îngrijirea altei persoane. Există acte medicale că aceasta are nevoie de însoțitor permanent, ba mai mult mama de luni bune nu mai este lângă minor.
Tatăl a devenit vizibil în raport cu autoritățile și cu școala în momentul când a sesizat că mama nu mai este în măsură să exercite rolul de părinte. Se poate observa și poziția procesuală a mamei, nefiind prezentă la termenele de judecată, nu a fost găsită niciodată acasă de reprezentanții autorităților și nici bunica cu copilul nu au fost găsiți acasă. Mama este în imposibilitate de aș exercita acest rol. Tatăl are condiții bune de locuit și s-a preocupat de situația copilului iar aceste condiții sunt relatate de ancheta sociale. Apelantul mai are copii dar aceștia sunt majori și sunt cu mama . Nu are caracter violent și nu are cazier.
B. copilului îl izolează și îl privează pe acesta de un lucru elementar și anume școala. Îl extrage din mediul școlar și aduce la școala adeverințe medicale.
Consideră că apelantul este tatăl copilului și în lipsa mamei este prima persoană care trebuie să îngrijească de copil.
Minorul a fost audiat și arată că își iubește ambii părinți în egală măsură dar și pe bunica și arată că dorește să locuiască cu tatăl pana la reîntoarcerea mamei.
Instanța a tratat superficial cauza, analizând subiectivismul unor martori. Solicită ca instanța de apel să tină cont de poziția copilului care dorește să locuiască cu tatăl până la reîntoarcerea mamei. Copilul nu trebuie privat de relația cu tatăl. Consideră că pană la soluționarea fondului copilului trebuie să îi fie stabilit locuința la tatăl sau . Solicită admiterea apelului și pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească locuința minorului la tata unde sunt condiții ca minorul să fie bine îngrijit.
Av O. Codrut pentru apelant având cuvântul precizează că majoritatea probelor în cauză sunt în sensul ca minorului să i se stabilească domiciliul la tatăl său. În afara de proba testimonială, respectiv declarația bunicii materne, care a fost acceptată ca probă, în sensul că a acceptat instanța de fond să fie audiată ca martor. Toate probele converg către acest lucru, în sensul de a i se stabili domiciliul la tatăl său. Inclusiv ancheta socială care s-a desfășurat la domiciliul apelantului prin reprezentanții autorităților Municipiului B., concluzionează ca ar fi indicat ca instanța să stabilească domiciliul minorului la tatăl său stabilindu-se în acest fel legături firești cu acesta.
Singura probă pe care s-a bazat instanța la pronunțarea sentinței este declarația bunicii materne, care este plină de subiectivism atâta timp cat aceasta este persona care în lipsa mamei se îngrijește de minor . Lipsa mamei este datorată unor afecțiuni foarte grave de sănătate, este supusă săptămânal să facă dializă, este încadrată într-un grad de handicap, care necesită un însoțitor.
Minorul prin punctul său de vedere când a fost audiat, a relatat că dorește să aibă ambii părinți aproape, însă mama sa este bolnavă și foarte des plecată de acasă și ar dori să stea cu tatăl său. Solicită modificarea sentinței iar pe fond pronunțarea unei hotărâri juste și temeinice, de stabilire a domiciliului minorului la tatăl său . Fără cheltuieli de judecată.
Av I. M. pentru intimată precizează că cererea de chemare în judecată pe calea dreptului comun a fost formulată de către mamă, iar promovarea cererii s-a făcut după 7 ani de la nașterea copilului. P. la acel moment copilul s-a bucurat de stabilitate și s-a bucurat de o protecție deosebită din partea mamei ajutată bunică. În tot acest interval de timp, instanța reține că părțile după nașterea copilului au continuat o relație discretă, iar aceasta discreție a fost determinată de faptul că pârâtul apelant are o relație de concubinaj cu o altă persoană și are 10 copii. Persona cu care a conceput acești copii, reprezintă o situație de fapt și o prezentă care a determinat această discreție . Această persoană îl sprijină pe apelant în demersul său și trebuie analizată cererea și sub un anumit aspect care a scăpat instanței de fond. Deși existau probe din conținutul cărora instanța ar fi trebuit să examineze admisibilitatea cererii reconvenționale, existau probe care ar fi dus la o anumită concluzie legată de atenția deosebită cu care tatăl s-a aplecat în ceea ce privește îngrijirea celor 10 copii. Din dosar și din referatul întocmit cu prilejul audierii minorului rezultă că atunci când tatăl lipsește este lăsat cu o fată I., care nu este decât concubina apelantului. P. la momentul promovării cererii de chemare în judecată, copilul s-a bucurat de stabilitate și a crescut într-un mediu sănătos. Înscrisurile de la dosarul cauzei confirmă această creștere și educație sănătoasă, și este dovada că în mod nemijlocit mama ajutată de bunica au fost preocupate de a da o educație corespunzătoare copilului, dovadă a educației și îngrijirii o constituie rezultate obținute la grădiniță și la clasa „0” pe care a frecventat-o cu caracter de continuitate, până la momentul la care tatăl a înțeles să se implice și altcumva mai mult decât discret în creșterea și educarea copilului.
Examinând cererea principală instanța a reținut că este întemeiată, că dat fiind și concluziile raportului psihologic existent la fila 189 dosar, copilul are nevoie de un mediu de stabilitate și un mediu protectiv în măsură să îi asigure un mediu echilibrat în vederea unei dezvoltări armonioase. Acest mediu echilibrat cel puțin sub aspectul acestei măsuri provizorii nu poate fi pus în discuție decât cel legat de șederea lui în locuința mamei, care este una și aceeași cu cea a bunicii. În consens cu raportul psihologic în mod corect instanța a apreciat că este o aparență în favoarea mamei și că se impune cel puțin în acest moment menținerea acestei situații de fapt prin soluția pronunțată.
Examinând cererea reconvențională sub aspectul condițiilor de admisibilitate instanța nu a neglijat și dispozițiile legii 272, art 21 și celelate aspecte pe care le-a enumerat legate de disponibilitatea fiecărui părinte de a implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă, disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea legăturilor personale, situația locativă din ultimii trei ani a fiecărui părinte, istoricul cu privire la violența părinților supra copiilor sau asupra altor persoane, distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care îi oferă educație copilului. În examinarea acestor aspecte, față de situația care a involuat după momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, instanța a reținut că în cazul de față măsurile adoptate de tatăl apelant, a fost de natură să demonstreze faptul că el însuși a manifestat o indisponibilitate în al implica și pe celalalt părinte în creșterea copilului. Din fișa medicală a copilului rezultă că problemele copilului sunt încă de la naștere și care necesită o atenție deosebită. Tatăl a neglijat aceste aspecte sau le-a tratat cu ușurință.
Problema stabilității copilului a fost pusă sub semnul întrebării de la momentul neînțelegerii între părți și evident intenția tatălui de a lua copilul din mediul în care a crescut pana la acel moment . Interesul si stabilitatea copilului a fost afectat de demersurile tatălui de a stabili provizoriu locuința copilului la acesta. Această destabilizare a copilului este demonstrată de absențele de la școală, este demonstrată de absențele înregistrate într-o primă faza când a luat copilul și a abandonat ghizdanul în clasă și a fost ținut în locuința tatălui mai multe zile. Față de toate aceste aspecte consideră că în mod corect instanța a admis cererea principală fiind respinsă cererea reconvențională. Instanța mai reține că organele abilitate au fost sesizate cu privire la situația creată din februarie și până în prezent atâta la Poliție cât și la DGASPC B.. S-au depus înscrisuri care atestă demersurile făcute inclusiv la momentul la care copilul a fost luat și nu a mai fost adus. S-a făcut dovada disponibilității de a fi menținute legăturile tatălui, pentru că legăturile cu tatăl reprezintă o condiție pentru dezvoltare armonioasa a copilului însă tatăl a dat dovada exercitării acestor drepturi pe care le are în mod abuziv asupra copilului, cu consecința încălcării drepturilor copilului ca acesta să mențină în continuare legăturile cu mama și cu familia lărgită. Această dovadă care este evidentă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei confirmă faptul că în mod just a fost respinsă cererea reconvențională care a fost examinată în detaliu .
Motivele de apel au fost superficiale, sunt făcute referiri doar la faptul că bunica maternă are probleme de sănătate și că ea însăși la randu-i nu și-a crescut proprii copii, care prin hotărârea de divorț au fost încredințați tatălui. Sentința de divorț se află la dosarul cauzei și a fost redactată pe vremea când nu se redactau considerentele dat fiind faptul că la momentul respectiv dispozițiile legale impuneau doar redactarea dispozitivului în condițiile în care nu rezultă motivația respectivă. Dar mama copiilor în raport de vârsta avută la acel moment aproape 18 ani, și probabil din considerente care vizau în mod principal o viață libertină, ceea ce s-a demonstrat că a abordat un astfel mod de viață, dovada faptului, nefinalizarea studiilor la momentul respectiv. B. a dat și explicații în sensul că dorința spre o viață mai libertină a mamei a fost aceea care impus acordul său în sensul în care a dispus instanța de fond prin stabilirea domiciliului la tata. Relația consolidată după acel moment și după eșecul tuturor întâmplate după vârsta de 20 ani, confirmă faptul că ,mama copilului si-a revizuit punctul de vedere cu privire la relația cu mama sa și faptul că cel puțin de la momentul nașterii copilului și pană în prezent au conviețuit în aceeași locuință mai ales că are neapărat nevoie de prezența mamei sale, este o dovada a faptului că s-au reglat relațiile dintre cele două și nu bunica poate fi culpabilă de încredințarea copilului de la acea dată. B. a făcut tot ceea ce este posibil atât în interesul copilului cat și în interesul mamei copilului o demonstrează evoluția perfectă a copilului, gradul acestuia de dezvoltare intelectuală. Solicită respingerea recursului .
Av N. C. în replică pentru apelant precizează apelantul a crescut 8 copii din care 6 sunt majori și au familiile lor. Nu există nicio dovadă că apelantul a stat 3 ani în Anglia. Nu se poate imputa apelantului faptul că minorul a fost izolat. Copilul își manifestă dorința de a sta cu tatăl sau . Instanța trebuie să se raporteze la probele existente la dosar. Nu se poate invoca că paratul a provocat absențele de la școală.
Av I. M. pentru intimată în replică arată că în a examina disponibilitățile afective ale tatălui solicită să se aibă în vedere situația petrecută în sala de judecată, când prezenta acelei doamne I., cu care are 10 copii, și-a permis să o apostrofeze într-un mod îndoielnic. Nu s-a demonstrat acea legătura afectivă care ar fi trebuit să existe între tata și copilul sau, deoarece atata vreme cat a luat copilul și l-a lăsat la locuința acestuia în prezența altor peroane și să lipsească o perioadă îndelungată, acea legătură afectivă care ar trebui să existe nu s-a creat. .
TRIBUNALUL
Asupra prezentului apel, se constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, reclamanta M. L. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. P. ca, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună stabilirea locuinței minorului M. L.-I., născut la 18.12.2006 în locuința sa din B., Cartier Broșteni, ., jud. B. și instituirea unei obligații de întreținere privind cheltuielile de creștere, educare si învățătura ale copilului, în cota de 25% din veniturile realizate, începând cu data introducerii cererii și până la soluționarea litigiului înregistrat la Judecătoria B. sub nr._, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, din relațiile de concubinaj întreținute cu paratul, a rezultat minorul L. I., născut la 18.12.2006, paternitatea acestuia fiind stabilita, în condițiile legii, prin declarația tatălui de recunoaștere la Ofițerul de stare civila.
Relațiile de concubinaj s-au întrerupt la scurt timp după nașterea copilului, datorita comportamentului violent al paratului, astfel încât, imediat după această data, și-a stabilit locuința împreuna cu minorul în locuința mamei sale din B., Cartier Broșteni, M 10, ., unde locuiește și în prezent.
Nu a mai existat niciun fel de raporturi cu paratul si intre acesta si minor nu s-au statornicit relații părintești firești, nu l-a vizitat si nu a contribuit in niciun mod la întreținerea acestuia pana in prezent.
Pe rolul Judecătoriei B. a înregistrat cererea de chemare în judecata sub nr._ în vederea stabilirii locuinței minorului în locuința sa si instituirii unei obligații de întreținere in favoarea acestuia. Înregistrarea cererii de chemare in judecata pe drept comun a fost justificata de faptul ca paratul a manifestat un interes deosebit pentru reluarea concubinajului, sens in care, in repetate rânduri, a avut ieșiri violente si, pentru a o convinge, a proferat amenințări ca, in cazul in care nu va fi de acord, îi va lua copilul si îl va duce in alta tara pentru a nu mai avea posibilitatea sa crească alături de dumneaei.
Starea conflictuala generata de parat a avut repercusiuni asupra stării sale de sănătate grav afectata in perioada concubinajului cu acesta si in scopul îngrijirii sănătății, a plecat din tara, fiind necesara o intervenție chirurgicala.
În tot acest interval de timp, profitând de lipsa sa, paratul a exercitat presiuni asupra mamei sale, F. M., care locuiește împreuna cu ea si minorul si pe care in repetate rânduri a agresat-o verbal, proferând aceleași amenințări, ca îl va lua pe minor din locul unde se afla. În scopul materializării hotărârii sale, paratul s-a deplasat in repetate rânduri la locuința reclamantei, a provocat scandaluri, încercând sa îl ia pe minor, deși acesta, foarte afectat de comportamentul violent al tatălui sau, a refuzat să îl vadă.
F. de faptul ca au fost înregistrate plângeri împotriva sa fata de comportamentul manifestat si față de intervenția organelor de politie, paratul, in repetate rânduri, s-a deplasat la scoală unde este înscris copilul in clasa pregătitoare si a tulburat orele de clasa sub pretextul ca dorește sa discute cu copilul, deși învățătorul copilului i-a atras atenția supra comportamentului necorespunzător.
Manifestările paratului au culminat de 24.03.2014, in jurul orei 11:00, când, prin forță, a luat copilul de la orele de curs, abandonând ghiozdanul acestuia in clasa, l-a urcat . l-a condus la o destinație necunoscuta, lăsându-l mai multe ore in prezenta unor persoane necunoscute. In aceste împrejurări, copilul a fost deosebit de marcat, fiind adus in cursul serii, plâns, agitat si nemâncat. In cursul nopții, copilul a avut un somn agitat si in permanenta își exprima temerea de a nu fi lăsat singur.
Astfel, până la soluționarea cererii pe drept comun, a solicitat admiterea cererii de ordonanță președințiala, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 996 C., urmând să se stabilească locuința copilului provizoriu în locuința sa, cu obligarea paratului la întreținerea minorului.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martorul J. N., învățătorul copilului care a asistat la momentul luării copilului cu forța din clasa, iar la dosar a depus, în copii, certificate pentru conformitate cu originalul: acte de identitate, program individual de reabilitare și integrare socială, certificat de încadrare în grad de handicap, certificat de naștere, plângere penală, extras Ecris Judecătoria B..
Pârâtul A. P. nu a formulat întâmpinare, formulând însă cerere reconvențională prin care a solicitat ca domiciliul minorului M. L.-I., născut la 18.12.2006, să fie stabilit la domiciliul său, al tatălui, și exercitarea în comun a autorității părintești, de către ambii părinți.
În motivarea cererii, acesta a susținut că cele relatate în cuprinsul cererii introductive nu corespund realității, minorul fiind foarte apropiat sufletește de el, ocupându-se personal de creșterea și educarea sa. Minorul a locuit împreună cu reclamanta și mama acesteia încă de la naștere, însă el a contribuit efectiv cu bunuri și alimente, sume de bani și îmbrăcăminte. Din păcate, reclamanta s-a îmbolnăvit, fiind încadrată în grad grav de handicap, cu asistent personal, fiind nevoită să facă dializă de trei ori pe săptămână, în prezent fiind plecată în Italia unde urmează tratament, conform celor declarate de aceasta în fața organelor de poliție. Pe cale de consecință, reclamanta nu se mai poate ocupa personal de creșterea și educarea minorului datorită, în special, stării sale de sănătate.
De aproximativ trei luni, reclamanta a plecat în Italia, iar pe minor l-a lăsat în grija bunicii materne care nu-l îngrijește și educă în mod corespunzător, în trecut, aceasta fiind internată la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca pe fondul unor tulburări anxioase depresive în 1999 și 2006, astfel încât nu poate să-i acorde o educație și grijă corespunzătoare minorului.
În urmă cu două luni, bunica maternă nu i-a mai permis minorului să meargă la școală, acesta fiind înscris la Școala nr.11 B., clasa pregătitoare, însă, în urma eforturilor sale și sesizării Protecției Copilului, minorul a reușit să reîncepă cursurile școlare.
În opinia pârâtului-reclamant, ar fi în interesul minorului ca acesta să aibă domiciliul la tată, acesta putându-se ocupa personal de creșterea și educarea sa.
În dovedirea celor susținute în cerere, a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, anchetă socială, martori.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 209-210 și art. 996-1001 C.proc.civ.
La data de 28.04.2014, reclamanta M. L.-M. a formulat precizări, învederând că, după înregistrarea cererilor de chemare in judecata, paratul a adoptat un comportament inadecvat, proferând amenințări la adresa sa pentru a o convinge sa își retragă cererile formulate. Cu toate acestea, insa, conștienta fiind de calitatea de tata al minorului, atunci când si-a manifestat intenția de a lua legătura cu minorul, nu s-a opus, însă de fiecare dată, pentru a preîntâmpina situații de natura acelora expuse in cuprinsul ordonanței președințiale, i l-a încredințat având in vedere si promisiunea acestuia de a petrece cu minorul mai multe ore, după care să îl readucă in domiciliul său.
De fiecare data insa paratul nu își respecta promisiunea si aducea copilul cu mult peste timpul rezonabil pe care a înțeles să îl acorde in perspectiva stabiliri unor legături normale cu copilul, dată fiind inexistenta acestora de-a lungul anilor ce s-au scurs pana in prezent.
Din spusele minorului, insa paratul nu era preocupat pentru a petrece cu el o perioada de timp, ci îl lasă in compania unor persoane străine, la locații necunoscute, acesta revenind in locul unde se afla minorul după un interval de timp, după care îl aducea in domiciliul său. Aceasta a susținut că i-ar fi atras atenția ca, raportat la problemele de sănătate pe care copilul le are, ar trebui respectat un regim alimentar, dar si medicația prescrisa de medicul de familie, paratul fiind iresponsabil din acest punct de vedere, neglijând total aceste prescripții.
Cu toate acestea, insa, a sperat ca, paratul va înțelege cerințele copilului si îi va respecta programul impus. Dimpotrivă, în ziua de 17.04.2014, când a revenit in tara, a luat copilul in jurul prânzului și, deși, s-a obligat să îl aducă până în cursul serii, acest fapt nu s-a petrecut, copilul fiindu-i adus după 2 zile, neîngrijit, răcit, durata în care a fost întrerupta medicația prescrisa, iar urmare a reproșurilor pe care i le-a adresat, riposta sa a fost violenta si amenințătoare.
F. de cele arătate, în opinia sa, paratul manifesta o totala iresponsabilitate fata de cerințele copilului, situație de fapt menita sa susțină cererea de ordonanța președințiala pe care a formulat-o.
A depus un raport de evaluare psihologică eliberat de Cabinet individual de psihologie J. M..
La data de 30.04.2014, reclamanta-pârâtă M. L.-M. a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea acesteia, a susținut că, după despărțirea lor, intervenita la foarte scurt timp după nașterea copilului, despărțire datorata violentelor la care a fost expusa din partea paratului, nu s-au păstrat legăturile firești între acesta si copil.
Paratul s-a stabilit în Anglia de mai mulți ani, unde, dintr-o relație de concubinaj au rezultat 8 copii, toți aflați in prezent pe teritoriul Angliei, niciunul nefiind inclus într-o forma de școlarizare.
Dintr-o alta relație de concubinaj a mai rezultat al nouălea copil în prezent aflat în țară împreuna cu mama sa, la întreținerea căruia paratul nu contribuie în niciun mod.
Este neîntemeiata susținerea paratului in sensul ca, datorita problemelor de sănătate pe care le are, nu se poate ocupa de copil, întrucât, așa cum a susținut in cererile anterioare, copilul este crescut si educat in condiții normale, iar boala de care suferă și care i-a atras starea de handicap, nu constituie un impediment în îndeplinirea obligațiilor sale de mama.
Copilul a fost crescut si educat in condiții normale, in prezent este înscris la Clasa zero Școală Generala nr. 11, iar anterior a urmat cursurile Grădiniței cu Program Normal nr. 18 B..
In ultima perioada am fost supusa unui tratament intensiv in vederea realizării unui transplant si aceasta intervenție va rezolva problemele de sănătate pe care le are.
Cu rea credința paratul susține ca, in ultima perioada de timp, a restabilit legăturile cu minorul, întrucât acestea sunt forțate, intervenite pe fondul insistentelor violente pe care le-a exercitat in acest mod, ignorând drepturile si obligațiile școlare ale copilului, dar si problemele de sănătate ale acestuia, care impun un tratament continuu.
Intervențiile brutale ale paratului au avut drept consecința tulburării psihologice ale acestuia fata de faptul ca, insistenta paratului de a stabili prin violenta astfel de legături, s-a realizat in condițiile unei inadaptări, tulburări sesizate de psihologii care au evaluat copilul in aceasta perioada.
Copilul a fost evaluat si in cadrul DPC B., dar si printr-un psiholog clinician, ambii încheind rapoarte psihologice, care conving cu privire la aspectele relatate.
A solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie: adeverința Grădinița cu Program Normal nr. 18 B., bilet de ieșire din spital 26.11.2007, buletin de analize medicale 39-16-13, buletin de analize medicale_, buletin de analize medicale 3-1914, buletin de analize medicale 3-4236, scrisoare medicala 9.12.2007, buletin de analize 2-8630, buletin EEG 4.02.2010, schema de tratament 4.02.2010, buletin de analize medicale 4-1269, buletin de analize medicale 7-4805, buletin de analize 4-5947, buletin de analize 5-7398, buletin de analize 38-6774, buletin de analize 37-4774, buletin de analize 3-4316, certificat de încadrare in handicap 5516/10.09.2013, program individual de reabilitare si integrare socială, acte medicale, planșe fotografice.
La data de 09.05.2014, pârâtul-reclamant A. P. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă apărările formulate de reclamanta-pârâtă și, pe cale consecință, să se admită cererea reconvențională.
A arătat că, într-adevăr are în întreținere și îngrijire 3 copii minori, ceilalți fiind majori.
Toți sunt stabiliți pe teritoriul Marii Britanii împreună cu mama lor, C. I.. Nu este adevărată susținerea reclamantei-pârâte că aceștia nu ar fi școlarizați, lucru pe care-l poate demonstra cu proba cu înscrisuri. Reclamanta-pârâtă, după cum de altfel și recunoaște, are grave probleme de sănătate, aceasta trebuie să facă dializă. In prezent, este plecată din țară, nu se poate ocupa personal de creșterea și educarea minorului. Pe acest minor l-a lăsat în grija mamei sale, însă aceasta, după cum a mai precizat, suferă de anumite afecțiuni psihice, fiind internată de mai multe ori și la diferite spitale de psihiatrie.
Atât timp cât reclamanta-pârâtă nu este în țară, alături de minor, este neîntemeiată susținerea acesteia că nu ar constitui un impediment starea sa gravă de boală. Minorul în ultima perioadă nu a mai fost lăsat efectiv de bunica maternă să urmeze cursurile școlare, prezentând diferite acte pe care le consideră a fi false.
De altfel, reclamanta-pârâtă are obiceiul de a induce în eroare diferite autorități și persoane întrucât a și fost condamnată penal în dosarul nr._ al Judecătoriei B. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, înșelăciune la pedeapsa de 3 ani cu aplicarea art. 86/1 cod penal, fixându-se termen de încercare de 5 ani.
Nu este adevărată susținerea reclamantei-pârâte că el are un comportament violent, nefiind niciodată condamnat penal pentru acte de violentă. De asemenea, nu este adevărată nici susținerea acesteia că pe perioada cât minorul a fost la el în acest an s-ar fi îmbolnăvit. Din contră, minorul era bolnav și i-a dat medicamente pentru a-l trata și însănătoși.
Pe cale de consecință, a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamanta-pârâtă și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârâtul-reclamant.
Pârâtul-reclamant, a depus la dosar, în copie: certificat de cazier judiciar, adeverința nr.74/29.04.2014 Grădinița nr.18 B.,, adeverințele nr. 1445/08.05.2014, nr.1472/13.05.2014 eliberate de Școala Gimnazială nr.11 B., scutiri medicale, sentința civilă nr. 996/12.02.1999 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 8744/1998, planșe fotografice, corespondență unitate școlară Anglia, cerere transfer nr.154/13.06.2014.
La solicitarea instanței, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a înaintat sub nr._/13.06.2014 un raport de evaluare psihologică privind minorul M. L. I., iar Autoritatea Tutelară Municipiul B. a efectuat și comunicat sub nr. 1360/21.03.2014 ancheta socială efectuată la domiciliile părților.
În cauză au fost administrate probatorii cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii J. G. și F. M., la solicitarea reclamantei, M. L. și Conăcel C., la cererea pârâtului, iar, în condițiile art. 226 C.proc.civ., instanța de fond a procedat la audierea minorului, conform procesului-verbal încheiat.
Raportat la probatoriul administrat, prin sentința civilă nr._/30.06.2014 a Judecătoriei B. a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta-pârâtă M. L. M. și respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant A. P..
A fost stabilită locuința minorului M. L. I., născut la data de 18.12.2006 la domiciliul mamei, iar pârâtul a fost obligat la pensie de întreținere în favoarea minorului M. L. I., născut la data de 18.12.2006 în cuantum de 25% din venitul minim net pe economia națională, începând cu data introducerii cererii (25.03.2014) și până la majoratul acestuia.
Ulterior, prin încheierea pronunțată la data de 02.07.2014, din oficiu, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile, în sensul că pârâtul a fost obligat la pensie de întreținere în favoarea minorului până la soluționarea cauzei înregistrată sub nr._ aflată pe rolul Judecătoriei B..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, din probele administrate a rezultat că între cele două părți în cauză a existat o relație de concubinaj, relație pe care reclamanta-pârâtă s-a străduit să o ascundă de mama sa F. M.. Din această relație, la data 18.12.2006, s-a născut minorul M. L. I., acesta locuind de la naștere și până în prezent cu mama și bunica maternă. Cum relația dintre părinții săi a continuat în toată această perioadă, minorul a avut posibilitatea să își cunoască tatăl, acesta din urmă contribuind, probabil, la cheltuielile legate de creșterea sa. Cu toate acestea, de creșterea, îndrumarea și educarea efectivă a minorului s-au ocupat mama sa M. L. M. și F. M., cu acestea locuind în mod continuu, acestea fiind cele care au înscris copilul la grădiniță, la școală, care au mers cu acesta la medic.
Tatăl a început să fie vizibil în relația cu autoritățile cu atribuții în domeniu (școală, protecția copilului), după despărțirea de mama minorului și plecarea acesteia în Italia, în luna februarie 2014, când au apărut și conflictele între părți. Acesta a început să-și viziteze copilul la școală, nu neapărat pentru a se interesa de situația copilului, ci pentru a discuta cu acesta și pentru a-i da diverse lucruri. Cu ocazia unei astfel de vizite, nesocotind orice regulă elementară de conduită, profitând de buna-credință a învățătorului, a luat copilul, fiind nevoie de intervenția organelor de poliție pentru ca minorul să revină în locuința unde crescuse până atunci. Probabil de frica pârâtului-reclamant, temându-se că acesta va lua copilul și nu i-l va mai da înapoi, în contextul în care și autoritățile sesizate au dat dovadă de pasivitate, situația legală a copilului nefiind încă stabilită, bunica a exagerat afecțiunile fizice de care suferea minorul, dovedite prin actele medicale depuse, ținându-l pe acesta în repaus la domiciliu. Ulterior, profitând de buna-credință a bunicii materne și îngăduința unui funcționar din cadrul Direcției pentru protecția copilului, tatăl a luat minorul dintr-un taxi și l-a dus la el acasă, ulterior cumpărându-i îmbrăcăminte strict necesară. Când a conștientizat că ar trebui să ducă minorul la școală, fiind posibil influențat și de cele discutate în cursul procesului, pârâtul-reclamant a permis minorului să reia cursurile școlare, bunica maternă a fost aceea care a luat minorul, din grija tatălui.
În raport de această situație de fapt rezultată din dovezile administrate în cauză, instanța de fond a analizat dacă, raportat la aceasta, sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.
Conform art. 996 alin.1 C.proc.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
S-a reținut incidența dispozițiilor art. 919 C.pr.civ., chiar în condițiile în care nu este cadrul unui proces de divorț, potrivit cărora instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
În cauză, măsurile ce ar urma să fie luate cu privire la locuința minorului și obligația de pensie de întreținere ar avea caracter vremelnic, urmând a-și produce efectele până la pronunțarea unei hotărâri definitive în dosarul nr._, având ca obiect stabilire domiciliu minor și pensie de întreținere, și nu ar prejudeca fondul, în sensul că instanța nu analizează fondul raportului juridic dedus judecății, fiind îndrituită doar să analizeze oportunitatea luării unor astfel de măsuri, pe o perioadă limitată de timp, prin raportare la interesul superior al copilului.
S-a reținut că urgența luării unei astfel de măsuri la această dată este generată de faptul că fiecare parte încearcă să își creeze un avantaj luând copilul la domiciliul său în momentul în care nu se află sub supravegherea directă a celeilalte părți, încercând să îl influențeze, ceea ce ar putea avea consecințe nedorite asupra copilului. Stabilirea, chiar și cu caracter provizoriu, a locuinței minorului ar avea drept efect imediat încetarea situației de du-te-vino între locuința bunicii și locuința tatălui și i-ar permite copilului să se implice în activitățile sale școlare și extrașcolare obișnuite.
Au fost avute în vedere dispozițiile legale aplicabile.
Potrivit art. 496 C.civ., copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege. Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Art. 21 din Legea 272/2004, republicată, statuează că, în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum: a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.
Prin raportare la aceste prevederi legale, acordând prioritate interesului superior al copilului, instanța a analizat, pe baza probelor existente în dosarul cauzei, criteriile de stabilire a locuinței minorului.
Referitor la interesul copilului s-a reținut că este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, că este un concept al cărui conținut trebuie stabilit prin raportare la fiecare copil; interesul fiind diferit în funcție de individualitatea fiecărui minor: de vârstă, de dezvoltare fizică și stare de sănătate, dezvoltare intelectuală, temperament, sensibilitate, relații afective, aptitudini și talente, profilul socio-moral, material etc. al mediului în care s-a născut și a crescut, relații de rudenie etc. Nu mai puțin, interesul copilului trebuie să aibă în vedere contextul în care această problemă se pune, și anume materia pentru care este analizat: instituirea sau modificarea unei măsuri de protecție, stabilirea unei pensii de întreținere, schimbarea felului învățăturii, încuviințarea căsătoriei minorului etc.
Chiar și în prezenta perioadă în care situația legală a copilului nu este stabilită, mama a păstrat în permanență legătura cu tatăl minorului, permițând contactul dintre cei doi, bunica maternă a permis tatălui să vadă minorul și să îl ia la domiciliul său, atât mama, cât și bunica maternă au locuit în mod efectiv în apartamentul din Cartier Broșteni împreună cu minorul, mama fiind plecată în prezent în Italia pentru tratament, ambele părți afirmând acest lucru în cadrul cererilor scrise formulate, tatăl locuind fie în B., fie în străinătate împreună cu ceilalți copii ai săi. Deși reclamanta-pârâtă a relatat că pârâtul-reclamant ar avea un comportament violent verbal și fizic asupra sa, instanța a apreciat că aceste susțineri nu se verifică prin prisma probelor administrate în cauză.
Din evaluarea psihologică întocmită a rezultat că minorul este atașat de ambii părinți. În ceea ce privește plângerile penale depuse de reclamantă și mama sa, instanța nu le-a avut în vedere la stabilirea caracterului violent sau non-violent al părților în litigiu, nefiind înregistrate de la vreo instituție cu atribuții de soluționare a acestora, iar pârâtul-reclamant bucurându-se de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei eventuale hotărâri definitive de condamnare, ele nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar care să ateste un comportament necorespunzător al acestuia, iar din fișa de cazier judiciar eliberată pe numele domnului A. P. a rezultat că nu este înscris în cazierul judiciar.
Chiar dacă mama minorului a suferit o condamnare penală cu închisoarea cu suspendare, această pedeapsă nu a fost aplicată pentru infracțiuni de violență și nu i s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie sau complementară exercițiul drepturilor părintești. Este drept că pârâtul-reclamant a înregistrat la Poliția Municipiului B. o plângere împotriva reclamantei-pârâte pentru furt sub nr.1096/P/2014 din data de 25.02.2014, însă, pentru aceleași considerentele instanța nu a reținut-o.
Minorul este înscris la Școala nr.11 din B., însă, din adresa nr.594/13.06.2014 a rezultat că tatăl minorului, A. P., a făcut o cerere de transfer la o altă unitate de învățământ Școala Gimnazială N. C., demers pe care l-a adus și la cunoștința minorului, fără însă a fi susținut de o motivație pertinentă, fiind probabil determinat de dorința de a scoate minorul din sfera de influență a mamei și a bunicii materne.
Astfel, instanța de fond a reținut că aparența de drept este în favoarea reclamantei-pârâte, că pe cale de ordonanță președințială se pot lua măsuri cu caracter provizoriu, iar pentru a se asigura un climat de stabilitate pentru minor până la reglementarea situației sale în mod definitiv, a stabilit locuința minorului în domiciliul mamei, acolo unde minorul a locuit cu caracter de continuitate până în prezent, unde se află toate lucrurile sale. A fost avut în vedere și raportul de evaluare psihologică întocmit de Cabinet individual de psihologie J. M., din care a rezultat că este recomandabil pentru minorul M. L. I. evitarea implicării acestuia în schimbări majore și situații tensionate.
Luarea minorului din mediul în care a locuit în mod constant și mutarea sa într-un alt loc, ar avea, în opinia instanței, un impact negativ asupra sa, mai ales că, cel puțin teoretic, o astfel de măsură ar avea un efect limitat în timp, până la soluționarea definitivă a cauzei.
Referitor la pensia de întreținere, au fost reținute dispozițiile art.525 alin.1, art.529 alin.1 din Noul Cod Civil, art.36 și 47din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, fiind obligat tatăl să plătească pensie de întreținere în favoarea minorului în cuantum 25% din venitul minim net pe economia națională, în lipsa oricărei dovezi privind veniturile efectiv realizate de pârât, începând cu data de 25.03.2014 și până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B..
Cu privire la cererea privind exercitarea autorității părintești, instanța a avut în vedere conținutul autorității părintești și măsurile ce pot fi luate pe cale de ordonanță președințială, art. 919 C.proc.civ. a excluzând din sfera de aplicare a ordonanței președințiale stabilirea modului de exercitare a autorității părintești.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul reclamant A. P. solicitând, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul stabilirii locuinței minorului M. L. I. la tată, respectiv apelantul.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că instanța de fond a respins cererea reconvențională prin care solicitase stabilirea locuinței minorului la el, deși probele administrate în cursul judecății impuneau o astfel de soluție.
A demonstrat că interesul minorului și voința acestuia erau de a se stabili locuința acestuia la tată, în condițiile în care mama nu se află în domiciliu de foarte mult timp, minorul fiind lăsat în grija bunicii materne, F. M., o persoană cu probleme de sănătate și care, sub aparența unor afecțiuni ale minorului, îl izolează pentru perioade mari, minorul acumulând numeroase absențe.
A fost stabilită locuința minorului la mamă, care are, la rândul ei nevoie de însoțitor permanent, are probleme grave de sănătate, a fost condamnată definitiv prin sentința penală nr.123/2008 a Tribunalului B., iar bunica nu are profilul unei persoane capabile să asigure minorului îngrijire și educație corespunzătoare,în condițiile în care nu și-a crescut proprii copii, ce au fost încredințați tatălui cu ocazia divorțului.
Minorul, fiind audiat de instanță, a confirmat că este atașat de tată, că bunica îl ține închis în casă mult timp și că ar dori să stea la tată, cel puțin până la întoarcerea mamei.
Tribunalul, verificând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și probele administrate în cauză, în limitele efectului devolutiv al apelului, conform dispozițiilor art.477-178 Cod procedură civilă, reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor legale menționate, instanța de apel va proceda la rejudecare fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de apelant, cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărârea care a fost atacată, iar părțile nu se pot folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.
Astfel, în raport de motivele de apel formulate de pârâtul reclamant, tribunalul reține faptul că acesta vizează modul de soluționare al cererii privind stabilirea locuinței minorului M. L. I..
Instanța de fond a dispus însă, în mod corect, în raport de interesul superior la copilului analizat, în concret, față de împrejurările cauzei, ca pe calea ordonanței președințiale să fie luată măsura stabilirii domiciliului minorului la mama reclamantă, ca măsură provizorie până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B..
Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine, într-adevăr, părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă însă în vedere interesul superior al copilului prin asigurarea unor condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Cum în cauză părțile, părinții minorului M. L. I., născut la data de 18.12.2006, nu au stabilit de comun acord locuința acestuia, s-a solicitat de către mama reclamantă hotărârea instanței de tutelă, în cauza ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B..
Astfel, prin sentința apelată în cauză, instanța de fond a analizat probatoriile administrate, nu raportat la fondul dreptului, ci, pe calea ordonanței președințiale, a verificat oportunitatea luării, pe o perioadă limitată, a acestei măsuri urgente generată, așa cum s-a reținut, de faptul că fiecare parte încearcă să își creeze un avantaj luând copilul la domiciliul său, în momentul în care nu se află sub supravegherea directă a celeilalte părți, încercând să îl influențeze, cu consecințe nedorite asupra acestuia. A fost avut în vedere interesul superior al minorului și faptul că stabilirea locuinței, chiar cu caracter provizoriu, ar avea efect imediat, permițându-i copilului să se implice în activitățile specifice vârstei.
Chiar și în condițiile în care reclamanta nu se află în domiciliu, aceasta este pentru o perioadă limitată de timp, determinată de anumite afecțiuni și de tratamentul necesar, așa cum părțile au arătat, și nu ar fi în interesul copilului să fie scos din mediul în care a crescut până când nu se va stabili, în mod definitiv, la care dintre părinți va avea domiciliul, prin hotărârea ce se va pronunța în dosarul nr._ .
Faptul că intimata are anumite probleme de sănătate nu influențează într-o măsură hotărâtoare interesul actual al minorului, în contextul în care acesta este analizat, cu atât mai mult cu cât, din raportul de evaluare psihologică întocmit de Cabinet Individual de Psihologie J. M., rezultă că se recomandă pentru minorul M. L. I. evitarea implicării acestuia în schimbări majore și situații tensionate.
Motivele de apel referitoare la o condamnare a intimatei printr-o sentință penală nu sunt pot fi avute în vedere, condamnarea fiind pentru infracțiuni ce nu au presupus violențe, este de anul 2008, cu suspendare, iar în tot intervalul de timp, ulterior condamnării, minorul s-a aflat în îngrijirea sa fără a fi dovedite aspecte de natură a conduce la concluzia că ar avea consecințe în privința creșterii și educării acestuia. De asemenea, prin hotărârea respectivă nu i-au fost interzise drepturile părintești.
Nu vor fi analizate motivele prin care apelantul a invocat situația bunicii, aceasta nefiind parte în cauză, ci martoră. În privința faptului că minorul ar fi acumulat numeroase absențe, a rezultat din probatoriul cu înscrisuri, respectiv adresele Școlii Gimnaziale nr.11 B. nr.1445/2014 și nr.1472/2014, adeverințele medicale depuse la dosarul de fond, că acestea au fost motivate.
Referitor la punctul de vedere al minorului, exprimat cu ocazia ascultării de către instanța de fond, este adevărat că a arătat că este de acord să locuiască cu tatăl, însă acesta este avut în vedere în raport și de persoana minorului, de vârsta acestuia, de 7 ani și 5 luni, vârstă la care este posibil să-i fie influențată decizia în raport de diferite cauze contextuale.
Punctul de vedere al minorului trebuie avut în vedere în raport de toate elementele cauzei și cu, prioritate, de interesul superior al acestuia la momentul la care se dispune o măsură în privința sa.
Interesul superior al minorului este un principiu flexibil, adaptabil fiecărei situații, în parte, în care copilul se află, iar decizia trebuie luată în raport de circumstanțele concrete în care se găsește și cu intenția protectivă față de copil.
Există o corelație între dreptul copilului de a fi ascultat și măsura în care opinia sa este valorizată, tocmai în funcție de vârsta, de gradul de maturitate al copilului, care vor fi însă supuse interesului superior, făcându-se distincție între consultarea copilului și luarea consimțământului său.
În acest sens, art.29 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prevede că în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei, iar în toate cazurile opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului.
Ori, în cauză s-a apreciat, corect, în raport de aspectele prevăzute de art.21 lit.a-e din Legea nr.272/2004, că este în interesul copilului ca, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect stabilirea locuinței, să rămână în domiciliul mamei, acolo unde minorul a locuit cu caracter de continuitate până în prezent.
În consecință, față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. P., domiciliat în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr._/30.06.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata M. L. M., domiciliată în B., cart. Broșteni, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 iulie 2014.
Președinte, D. A. M. | Judecător, N. M. | Grefier, S. R. A. |
Red./Thred. AMD
4 ex./24.07.2014
Dosar nr._ al Judecătoriei B.
Judecător fond N. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 695/2014. Tribunalul BUZĂU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
