Succesiune. Decizia nr. 266/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 1930/114/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 266/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. D.
Judecător G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier R. - A. S.
Pe rol judecarea recursului civil declarat de reclamanta R. G. domiciliată în mun. B., Cart. Broșteni, ., . civile nr 385/24.03.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosar nr_, având ca obiect succesiune partaj succesoral, în contradictoriu cu pârâții F. ANIȘOARA domiciliată în .,, B. G. domiciliată în ., .-70, C. R. domiciliată în ., .- 70
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta R. G. personal, lipsă fiind celelate părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prim termen de judecată, recurs motivat și comunicat, prin serviciul registratură la data de 16.06.2014 recurenta a depus la dosar chitanța ., nr_(40) în valoare de 5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și chitanța ., nr_(41) în valoare de 3 lei reprezentând timbru judiciar, la data de 18.04.2014 intimatele C. R. și Bucuioc G. au depus întâmpinare, după care,
Instanța înmânează recurentei R. G. un exemplar întâmpinare formulată de intimatele C. R. și Bucuioc G..
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Recurenta R. G. având cuvântul precizează că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii privind perimarea. Solicită admiterea recursului desființarea hotărârii atacate și respingerea excepției de perimare cu mențiunea suspendării judecății pană la eliberarea titlului de proprietate.
În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs civil, se constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele sub nr._, având ca obiect partaj succesoral, s-a dispus la data de 14.01.2013 suspendarea judecății în baza art.1551 Cod procedură civilă, reținându-se că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, în sensul de a obține și a depune la dosar titlul de proprietate pentru terenul din litigiu.
La data de 05.03.2014 în urma verificărilor efectuate s-a repus cauza pe rol ca urmare a referatului întocmit privind rămânerea dosarului în nelucrare.
Deliberând asupra excepției perimării, Judecătoria Pătârlagele a pronunțat sentința civilă nr. 385/24.03.2014, prin care a constatat perimată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dosarul de față a fost suspendat la data de 14.01.2013, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă și a rămas în nelucrare mai mult de un an, din culpa reclamantei, iar împotriva încheierii de suspendare nu s-a formulat recurs.
Potrivit dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an”.
În speță, s-a constatat ipoteza prevăzută de textul de lege menționat, deoarece partea interesată trebuia să depună diligențe pentru repunerea cauzei pe rol în momentul în care a încetat cauza ce a determinat suspendarea.
Văzând această situație, precum și faptul că nu există motive de suspendare sau întrerupere a cursului perimării, instanța de fond, în baza art.252 alin.1 Cod procedură civilă, cu referire la art.248 Cod procedură civilă a constatat că a intervenit perimarea cererii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate .
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a invocat că instanța de fond a efectuat o aplicare greșită a legii privind perimarea, încălcând dispozițiile art. 248 alin 1, art. 250 alin 3, și art. 253 alin 1 Cod proc civ.
Recurenta a apreciat că nu are nicio vină în prelungirea termenului pentru eliberarea titlului de proprietate de către Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar Viperești, precizând că s-a adresat în repetate rânduri acestei instituții și a acționat în judecată pe acesta, conform certificatului de grefă atașat la dosarul de fond.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și respingerea excepției de perimare, cu menținerea suspendării cauzei, pană la eliberarea titlului de proprietate.
În termen legal, intimatele au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică si legală invocând, in esență, că instanța de fond în mod corect a dat eficiență excepției perimării.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului și evaluarea dovezilor administrate în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a hotărârii recurate și a motivelor de recurs invocate, analizând cauza și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 cod pr.civilă, tribunalul apreciază că recursul este nefondat, nu există niciunul din motivele prev. de art. 304 cod pr.civilă, nici alte motive de ordine publică, astfel că în temeiul art. 312 al.1 cod pr.civilă, urmează să-l respingă pe următoarele considerente:
Raportat la situația de fapt, Tribunalul retine că reclamanta - recurentă, prin cererea dedusă judecății, a solicitat în contradictoriu cu intimatele, partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților Tapu Fila și Tapu N. și având în vedere că pentru terenul inclus în masa succesorală nu era emis titlu de proprietate, instanța de fond prin încheierea din 14.01.2013 a dispus suspendarea judecării cauzei pentru acest motiv, în temeiul art.155/1 Cod procedură civilă.
În urma referatului întocmit de serviciul arhivă din cadrul Judecătoriei Pătârlagele ,cauza a fost repusă pe rol la data de 24.03.2014, în vederea perimării, ca urmare a rămânerii în nelucrare a litigiului mai mult de un an de zile.
Prin sentința atacată, instanța de fond a dat eficiență excepției perimării și raportat la criticile recurentei, Tribunalul constată că soluția pronunțată este legală.
Astfel, susținerile recurentei în sensul că nu are nicio culpă în prelungirea termenului privind emiterea titlului de proprietate sunt nejustificate, în contextul în care aceasta avea posibilitatea ca în decursul unui an de zile să dispună repunerea pe rol a dosarului, să informeze instanța cu privire la stadiul procedurii administrative și eventual să solicite menținerea suspendării ca urmare a imposibilității soluționării cauzei, iar în absența acestei minime diligențe se constată că, în mod corect, excepția perimării a fost admisă.
Perimarea se înfățișează astfel, ca o sancțiune procedurală determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât ca sancțiune, cât și ca prezumție de desistare de la judecată.
Ca atare, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părților sunt elemente esențiale ce definesc perimarea.
Având în vedere că la data pronunțării încheierii de suspendare, respectiv 14.01.2013 și pană la data pronunțării sentinței recurate respectiv 24.03.2014, a trecut mai mult de un an de zile, interval în care cauza a rămas în nelucrare, față de dispozițiile art. 248 alin 1 cu referire la art. 252 alin 1 Cod proc. civilă, Tribunalul constată, că în mod corect, instanța de fond a constatat perimată acțiunea.
Sub ansamblul celor evocate, reținând nelegalitatea motivelor de recurs expuse Tribunalul în temeiul art. 312 alin 1 Cod proc civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat, întrucât soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta R. G. domiciliată în mun. B., Cart. Broșteni, ., . civile nr. 385/24.03.2014, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele F. ANIȘOARA domiciliată în .,, B. G. domiciliată în ., .-70, C. R. domiciliată în ., .- 70.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2014.
Președinte, A. E. D. | Judecător, G. S. | Judecător, A.-M. D. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. ……. /Tehnored …….
2 ex./15._.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond – …………..
Judecătoria …………
Jud. fond – …………
| ← Reexaminare taxe de timbru. Decizia nr. 336/2014. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 295/2014. Tribunalul BUZĂU → |
|---|








