Contestaţie la executare. Decizia nr. 120/2015. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 120/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 18713/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 120/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător D. R.

Judecător G. I. R.

Grefier M. H.

Pe rol judecarea recursului declarat de către intimata C. B. SA - cu sediul în B., . IJK, 15A, jud. B., împotriva sentinței civile nr._ din 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul M. M. E. - cu domiciliul în mun. B., cartier Episcopiei, . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat B. M., cu sediul în B., . I, . județ B., în contradictoriu cu intimații M. I. - domiciliat în ., M. L. - cu domiciliul în B., cartier D. 2, ., jud. B., BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A. - cu sediul în B., Piața Daciei, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații M. M. E. și M. I., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 97 lei – conform O.P. nr. 4695/17.04.2015 epus la fila 28 dosar, după care:

Se procedează la identificarea intimatului M. I., care se legitimează cu cartea de identitate.

Instanța ia act că dosarul a fost repus pe rol datorită faptului că recurenta nu a fost citată în cauză cu mențiunea timbrării recursului, lipsuri ce au fost complinite pentru acest termen de judecată.

Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat în prezentul dosar.

Nemaifiind cereri, excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Intimatul M. M. E., având cuvântul, învederează că a participat la licitație, a plătit garanția, a fost desemnat câștigător și a înregistrat imobilul la rol la primărie. Casa se află într-o stare jalnică și se impune să facă niște renovări.

Solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.

Intimatul M. I., având cuvântul, consideră că soluția instanței de fond este corectă. A pierdut casa și nu are ce apărări să-și mai facă. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberand asupra prezentului recurs civil, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2014 pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, reclamantul M. M. E. a formulat contestatie la executare impotriva Procesului verbal de vanzare la licitatie intocmit in dosarul executional nr. 310/2012 la data de 20.08.2014 de catre B.E.J A. A., solicitand anularea procesului vebal contestat, obligarea executorului judecatoresc la refacerea acestuia, in sensul ca licitatia din data de 20.08.2014 a fost castigata de catre contestator, acesta urmand a fi declarat adjudecatar pentru imobilul din ., parcelele 37,38,39,40 si 40/1, jud. Buzau inscris in C.F nr._ Galbinasi, numar cadastral 261.

În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorul a învederat că, prin publicatia de vanzare din data de 01.07.2014, executorul judecatoresc a scos la vanzare prin licitatie publica imobilul mentionat, data stabilita fiind 20.08.2014, iar pretul de pornire de 68.077,5 lei, reprezentand pretul de evaluare redus cu 25%. Contestatorul a platit cautiunea aferenta de 10%, inaintand o oferta de cumparare. La aceeasi licitatie a mai participat un ofertant, numitul K. I., care a oferit suma de 35.000 lei. La prima strigare, in cadrul licitatiei au fost prezentate cele doua oferte de pret, respectiv contestatorul – 35.500 lei si K. I. – 35.000 lei, iar cum la a doua si a treia strigare nu au mai aparut alte oferte, contestatorul ar fi trebuit sa fie declarat adjudecatar, deoarece acesta a oferit cel mai mare pret. Cu toate acestea, executorul hotaraste sa mai acorde un alt termen de licitatie, motivand ca creditoarea nu este de acord cu vanzarea la un pret mai mic decat pretul de incepere, respectiv 68.077,5 lei. A apreciat contestatorul ca executorul judecatoresc a incalcat dispozitiile legale incidente.

In temeiul art. 403 cod proc. civ., contestatorul a solicitat si suspendarea executarii silite in cadrul dosarului nr. 310/2012 al B.E.J. A. A. pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare formulata. In sustinerea acestei cereri, contestatorul a aratat ca executorul judecatoresc a fixat un nou termen pentru vanzarea la licitatie a imobilului, astfel incat, daca ar avea loc adjudecarea, prezentul demers procesual ar fi lipsit de finalitate.

In drept, au fost invocate prevederile art. 504, 509, 510 si 403 cod proc. civ.

In sustinerea cererii a atasat inscrisuri.

In data de 22.09.2014, intimata C. B. SA a formulat intampinare, prin care a ridicat exceptia netimbrarii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neintemeiata atat a contestatiei la executare formulata, cat si a cererii de suspendare a executarii silite. In sustinerea apararilor formulate, intimata a aratat ca dispozitiile codului de procedura civila sunt interpretate gresit de contestator, nesocotind principiul disponibilitatii partilor care guverneaza si faza executarii silite. Astfel, a aratat ca sunt drepturi de care titularul lor poate dispune si, in consecinta, C. B. SA a hotarat sa nu staruie in executarea silita inceputa, executorul luand act de intentia creditoarei. A mentionat ca instanta nu poate interveni asupra dreptului creditoarei de a insista sau nu in executarea silita si nu o poate obliga pe aceasta sa staruie in executare.

Fiind legal citati, intimatii B.E.J. A. A., M. I. si M. L. nu au formulat intampinare.

In data de 16.10.2014, conformandu-se dispozitiilor instantei, B.E.J. A. A. a depus copii certificate de pe dosarul executional nr. 310/2012.

Prin s.c. nr._/27.10.2014, Judecatoria Buzau a respins exceptia de netimbrare a cererii; a respins, ca ramasa fara obiect, cererea de suspendare a executarii silite formulata de M. M. E.; a admis contestatia la executare formulata de M. M. E., în contradictoriu cu intimații M. I., M. L., Biroul Executorului Judecătoresc A. A.; a anulat procesul verbal de licitatie din data de 20.08.2014 intocmit de B. A. A. in dosarul de executare nr. 310/2012, urmand ca M. M. E. sa fie declarat adjudecatar al imobilului ce a facut obiectul licitatiei; a obligat C. B. SA la plata catre M. M. E. a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: prin cererea inregistrata sub nr. 310/17.05.2012, creditorul C. B. SA a solicitat demararea procedurii executarii silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr._/177/13.02.2009, pentru recuperarea debitului in cuantum de 100.159,24 lei. Creditoarea a solicitat in mod expres executarea silita a imobilului ce constituia garantia la creditul acordat.

Dand curs cererii cu care a fost investit, executorul judecatoresc a emis somatia din 08.11.2012 catre debitorii M. I. si M. L., inscriind somatia in cartea funciara. Ulterior, la data de 12.12.2012, executorul a constatat ca partile nu s-au inteles cu privire la pretul imbolului, urmand sa solicite parerea unui expert. Conform raportului de evaluare aflat la filele 68-75, expertul evaluator a stabilit valoarea de 98.770 lei.

Instanta a constatat ca, la data de 12.12.2012, a fost emisa prima publicatie de vanzare (fila 76) a imobilului din ., parcelele 37, 38, 39, 40 si 40/1, jud. Buzau, format din casa de locuit cu teren aferent in suprafata de 3623 mp, inscris in C.F nr._ Galbinasi, data licitatiei fiind fixata pentru 06.02.2013, pret de pornire 98.770 lei.

Prin procesul verbal din 06.02.2013 (fila 82), executorul judecatoresc a constatat ca, pana la deschiderea licitatiei, nu s-a depus nicio cautiune si nu s-a inscris niciun licitator, nici chiar creditoarea, licitatia urmand sa fie reluata la 02.04.2013, la sediul executorului.

La licitatia organizata in data de 02.04.2013 (fila 96), s-au prezentat contestatorul si Ciudatu G., insa niciunul nu a oferit pretul de pornire de 74.077,5 lei, cu toate ca acesta reprezenta pretul de evaluare redus cu 25% (fila 83). Totodata, creditoarea a solicitat suspendarea executarii silite pentru ca, la distanta de 2 zile (fila 102), sa solicite continuarea executarii silite.

In continuare, la data de 10.04.2013, a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 104), data licitatiei fiind fixata pentru 03.06.2013, cu pretul de pornire de 74.077,5 lei, reprezentand pretul de evaluare redus cu 25%. Prin procesul verbal din 06.02.2013 (filele 123 si 124), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie s-au prezentat contestatorul si N. V. L. si niciunul nu a oferit pretul de pornire. Totusi, este de remarcat ca, in cadrul acestei licitatii, contestatorul a oferit pretul cel mai ridicat si a solicitat sa fie declarat adjudecatar, insa creditoarea a solicitat suspendarea executarii silite, intrucat nu s-a oferit pretul de incepere. Prin urmare, executorul a dispus suspendarea executarii silite.

In mod similar, la data de 10.06.2013 a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 134), data licitatiei fiind fixata pentru 07.08.2013, cu pretul de pornire de 74.077,5 lei reprezentand pretul de evaluare redus cu 25%. Prin procesul verbal din 07.08.2013 (fila 151), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie nu s-a inscris niciun licitator si nu s-a depus nicio cautiune.

Pentru aceste motive, in conditii asemanatoare, la data de 07.08.2013 a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 152), data licitatiei fiind fixata pentru 03.10.2013, iar prin procesul verbal din 03.10.2013 (fila 158), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie nu s-a inscris niciun licitator si nu s-a depus nicio cautiune.

Aceeasi situatie s-a intalnit si la licitatia din 28.11.2013 (fila 167), si la cea din 20.01.2014 (fila 180). La licitatia din data de 17.03.2014 s-a prezentat contestatorul, insa nici acesta, nici creditoarea nu au oferit pretul de pornire (fila 191).

La licitatia din 24.04.2014 (filele 202-203), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie s-au prezentat contestatorul, M. D. si C. M., insa niciunul nu a oferit pretul de pornire. Totusi, in cadrul acestei licitatii, contestatorul a oferit pretul cel mai ridicat si a solicitat sa fie declarat adjudecatar, insa creditoarea a solicitat suspendarea executarii silite, intrucat nu s-a oferit pretul de incepere. Prin urmare, executorul a dispus din nou suspendarea executarii silite.

In continuare, la licitatia din 26.05.2014 (fila 220), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie nu s-a inscris niciun licitator si nu s-a depus nicio cautiune. Aceeasi situatie s-a intalnit si la licitatia din 01.07.2014 (fila 230).

Pentru aceste motive, la data de 01.07.2014 s-a emis o noua publicatie de vanzare (fila 231), data licitatiei fiind fixata pentru 20.08.2014. In cadrul acestei licitatii (filele 238-239), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie s-au prezentat contestatorul si K. I., insa niciunul nu a oferit pretul de pornire. Totusi, in cadrul acestei licitatii, contestatorul a oferit pretul cel mai ridicat, respectiv 35.500 si a solicitat sa fie declarat adjudecatar, insa creditoarea nu a fost de acord cu pretul oferit intrucat este mai mic decat pretul de incepere. Astfel, la 20.08.2014 a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 244), data licitatiei fiind fixata pentru 15.10.2014.

Referitor la exceptia netimbrarii cererii invocata de C. B. SA, instanta a respins-o, intrucat a apreciat ca obiectul contestatiei este neevaluabil in bani, fiind taxabila cu 100 lei, potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, iar cererea de suspendare a executarii se taxeaza cu 50 lei, potrivit art. 10 alin. 2 din aceeasi ordonanta. Or, conform chitantei depuse la dosarul cauzei (fila 7), contestatorul a indeplinit aceste obligatii.

Referitor la cererea de suspendare a executarii silite pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare, instanta a respins aceasta cerere ca ramasa fara obiect intrucat, potrivit art. 403 cod proc. civ., suspendarea executarii silite va putea fi dispusa de catre instanta pana la solutionarea contestatiei la executare, fiind evident ca, pentru a putea fi dispusa aceasta masura, este necesar ca judecata contestatiei la executare sa fie in curs, in desfasurare. Or, in speta, contestatia la executare a fost solutionata de catre instanta, astfel ca cererea de suspendare a executarii silite este lipsita de obiect.

Raportat la fondul contestatiei la executare formulata, instanta a apreciat ca aceasta este intemeiata, urmand sa o admita, din urmatoarele motive: potrivit art. 399 cod proc. civ., impotriva oricarui act de executare se poate formula contestatie de catre cei interesati sau vatamati de executare. In speta, contestatorul are calitatea de persoana interesata in desfiintarea procesului verbal atacat, participand la licitatie si aratandu-si intentia de a cumpara imobilul in cauza.

Conform starii de fapt retinute in speta, sunt incidente dispozitiile art. 509 alin. 5 cod proc. civ., potrivit carora in cazul in care nu este oferit nici pretul la care imobilul a fost evaluat, vanzarea se va amana la un alt termen de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o noua publicatie, in conditiile art. 504 alin. 3. La acest termen, licitatia va incepe la pretul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Daca nu se obtine pretul de incepere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit. Totodata, potrivit prevederilor art. 510, executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitatie, a oferit pretul de vanzare, potrivit art. 509.

Asadar in cauza, la licitatia din data de 20.08.2014, aceasta nefiind prima licitatie in care se incerca valorificarea bunului executat silit, s-au prezentat doi ofertanti, contestatorul oferind pretul cel mai ridicat, respectiv suma de 35.500 lei. Chiar daca suma oferita s-a situat sub pretul de la care a pornit licitatia, reprezentand 75% din valoarea la care imobilul a fost evaluat, executorul judecatoresc avea obligatia de a-l declara adjudecatar pe contestator, dispozitiile legale fiind foarte clare in acest sens. Pretul avansat de catre acesta, raportat la specificul licitatiei in cadrul careia a fost oferit, este apt sa determine incheierea unei vanzari silite cu respectarea rigorilor impuse de art. 509 cod proc. civ.

Instanta a inlaturat sustinerile formulate de catre intimata C. B. SA, potrivit careia pretul oferit de catre contestator este sub pretul de incepere al licitatiei, intrucat art. 509 alin. 5 mentioneaza clar ca, daca nu se obtine pretul de incepere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit.

Instanta a aratat ca aceasta valoare a fost oferita in cadrul unei vanzari silite si nu liber consimtite, prin realizarea acordului de vointa intre vanzator si cumparator. Este firesc ca in cazul unei astfel de vanzari fortate, pretul oferit sa se situeze sub valoarea de piata a bunului valorificat, vanzatorul situandu-se pe o pozitie neta de inferioritate tocmai datorita valorificarii in cadrul procedurii executarii silite. Prin urmare, desi pretul oferit de contestator este unul foarte redus, ce nu ar fi acceptat in mod liber de catre un vanzator ce nu este fortat sa vanda, totusi acesta reflecta in mod real un cumul al conditiilor economice precum si de timp si spatiu in care se realizeaza vanzarea silita.

Instanta a inlaturat si apararea potrivit careia executarea silita este guvernata de principiul disponibilitatii, iar executorul judecatoresc avea obligatia de a se supune dispozitiilor sale privind neacceptarea pretului oferit de catre contestator. . de parte la solicitarea careia a fost demarata procedura executarii silite, creditoarea avea posibilitatea de a solicita incetarea acestei proceduri sau suspendarea ei. Cu toate acestea, desi avea cunostinta de cuantumul ofertelor inaintate aferente licitatiei, intimata nu a uzat de aceste prerogative anterior efectuarii celor trei strigari din cadrul acesteia. Prin urmare, creditoarea nu si-a exercitat drepturile conferite de principiul de care se prevaleaza, contestatorul participand in mod legal la licitatie, impunandu-se a fi declarat adjudecatar.

Procedura executarii silite este indeplinita de catre executorul judecatoresc in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila si nu potrivit dispozitiilor creditoarei. Vanzarea silita in cadrul acestei proceduri se efectueaza in conformitate cu normele legale incidente si nu pe baza acordului exprimat de catre creditor cu privire la pretul vanzarii. Modalitatea de stabilire a cuantumului acestui pret este detaliat reglementata in cuprinsul art. 509 cod proc. civ., suma oferita de catre contestator indeplinind toate criteriile impuse de textul legal.

In aceste conditii, analizand desfasurarea in timp a licitatiilor in cauza, precum si conduita intimatei cu privire la acestea, instanta a constatat ca intimata si-a exercitat in mod abuziv drepturile procesuale, mai ales prin cererile alternative de suspendare si continuare a executarii silite, in conditiile in care licitatiile au durat aproape 2 ani.

Pentru toate motivele aratate mai sus, instanta a admis contestatia la executare formulata si a anulat procesul verbal de licitatie din data de 20.08.2014 intocmit de B. A. A. in dosarul de executare nr. 310/2012, urmand ca M. M. E. sa fie declarat adjudecatar al imobilului ce a facut obiectul licitatiei.

In temeiul art. 274 cod proc. civ., instanța a obligat C. B. SA la plata catre M. M. E. a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Solutia instantei de a o obliga doar pe aceasta intimata la plata cheltuielilor de judecata, se intemeiaza pe faptul ca intregul litigiu deriva din conduita acesteia avuta in timpul executarii silite.

Impotriva sentintei a declarat recurs intimata C. B. SA, care a criticat solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea recursului si modificarea hotararii recurate, in sensul respingerii contestatiei la executare formulata de contestatorul M. M. E., precum si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

In motivarea recursului, arata recurenta ca:

1. hotararea pronuntata cuprinde motive contradictorii – pe de o parte, instanta de fond inlatura apararea recurentei potrivit careia executarea silita este guvernata de principiul disponibilitatii dar, pe de alta parte, retine ca banca, in calitate de creditoare, avea posibilitatea de a solicita incetarea sau suspendarea procedurii de executare silita, prerogativa de care nu a uzat anterior celor trei strigari din cadrul procedurii.

2. hotararea a fost pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 509 cod de procedura civila, precum si a principiului disponibilitatii partilor – arata ca instanta de fond a inlaturat neintemeiat apararea recurentei potrivit careia executarea silita este guvernata de principiul disponibilitatii, atat timp cat acest principiu isi gaseste aplicarea si in aceasta faza a procesului civil, in masura in care este vorba despre drepturi de care titularul lor poate dispune; ca legiuitorul a inteles sa protejeze dreptul creditorului de a renunta la executarea silita inceputa sau acela de a astepta cu pornirea ei in limitele prescrierii dreptului de a cere executarea silita, dreptul creditorului si al debitorului de a conveni ca executarea sa se efectueze numai asupra veniturilor banesti ale debitorului ori ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca in tot sau in parte, dreptul creditorului de a alege bunurile debitorului ce urmeaza sa fie urmarite si sa determine metoda de urmarire; ca, in speta, aplicand principiul disponibilitatii, creditorul C. B. SA a hotarat sa nu staruie in executarea silita inceputa, iar executorul judecatoresc a luat doar act de intentia creditorului de a nu starui in executare, asa cum aceasta s-a desfasurat pana la data de 20.08.2014, urmand ca, la cererea aceluiasi creditor, executarea sa fie reluata; ca instanta de fond a retinut in mod gresit neaplicarea principiului disponibilitatii in executarea silita, desi este evident ca executarea silita reprezinta ultima faza a procesului civil si una dintre formele de manifestare a actiunii civile.

In al doilea rand, arata ca, in mod eronat, a retinut instanta de fond ca creditoarea avea dreptul sa solicite incetarea sau suspendarea executarii numai anterior efectuarii celor trei strigari din cadrul procedurii, intrucat cunostea cuantumul ofertelor inaintate de participantii la licitatie; ca sustinerea instantei este contrazisa de art. 509 al. 2 cod de procedura civila, care arata ca finalitatea celor trei strigari succesive din cadrul procedurii de vanzare este aceea stabilita de legiuitor, respectiv de a permite optiuni si suprasolicitari; chiar si in situatia in care creditoarea cunostea ofertele primite de la licitatori, este cert ca, in cadrul strigarilor succesive, exista posibilitatea ca preturile oferite initial sa creasca; ca, atata timp cat legea nu a stabilit expres momentul pana la care creditoarea poate formula o cerere de renuntare la executare ori suspendare a executarii, nici instanta nu poate impune acest moment ca fiind anterior celor trei strigari; ca, si daca aparent erau indeplinite conditiile impuse de prevederile art. 509 al. 5 cod de procedura civila, la termenul de licitatie din 20.08.2014, in sensul ca au fost prezenti doi ofertanti iar contestatorul a oferit pretul cel mai mare, situat insa sub pretul de pornire a licitatiei, aceste dispozitii nu interziceau creditoarei de a uza de dreptul sau de a renunta la executare ori de a solicita suspendarea acesteia, indiferent de motivul ce determina o asemenea hotarare.

In al treilea rand, pentru aceleasi considerente, apreciaza ca instanta de fond a retinut gresit ca executorul judecatoresc a incalcat dispozitiile codului de procedura civila luand act de cererea creditoarei de suspendare a executarii, atat timp cat executorul judecatoresc investit de creditoare cu cererea de executare silita a dat eficienta principiului disponibilitatii acesteia de a renunta la executare.

In al patrulea rand, arata ca instanta de fond a intervenit asupra dreptului recurentei de a insista sau nu in executarea silita, desi nu era indreptatita nici sa o oblige sa staruie in executare, pentru ca executarea silita sa se desfasoare in continuare, pana la momentul declararii adjudecatarului si nici nu putea obliga executorul sa incheie actul de adjudecare, in conditiile in care creditoarea nu staruia in executarea silita.

In drept, invoca prevederile art. 304 pct. 7 si 9 cod de procedura civila

Intimatii, legal citati cu mentiunea sa depuna intampinare, nu s-au conformat acestei prevederi legale, fiind decazuti din dreptul de a mai propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publica.

Examinând hotărârea pronunțată sub aspectul criticilor, tribunalul reține următoarele:

Obiectul litigiului l-a reprezentat cererea formulata de reclamantul M. M. E., de anulare a Procesului verbal de vanzare la licitatie intocmit in dosarul executional nr. 310/2012 la data de 20.08.2014 de catre B.E.J A. A., de obligare a executorului judecatoresc la refacerea acestuia, in sensul ca licitatia din data de 20.08.2014 a fost castigata de catre contestator, acesta urmand a fi declarat adjudecatar pentru imobilul din ., parcelele 37, 38, 39, 40 si 40/1, jud. Buzau inscris in C.F nr._ Galbinasi, numar cadastral 261.

Prin s.c. nr._/27.10.2014, Judecatoria Buzau a respins exceptia de netimbrare a cererii; a respins, ca ramasa fara obiect, cererea de suspendare a executarii silite formulata de M. M. E.; a admis contestatia la executare formulata de M. M. E., în contradictoriu cu intimații M. I., M. L., Biroul Executorului Judecătoresc A. A.; a anulat procesul verbal de licitatie din data de 20.08.2014 intocmit de B. A. A. in dosarul de executare nr. 310/2012, urmand ca M. M. E. sa fie declarat adjudecatar al imobilului ce a facut obiectul licitatiei; a obligat C. B. SA la plata catre M. M. E. a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Impotriva sentintei este exercitat recursul de fata, criticile recurentului vizand, in esenta, urmatoarele aspecte:

1. hotararea pronuntata cuprinde motive contradictorii – pe de o parte, instanta de fond inlatura apararea recurentei potrivit careia executarea silita este guvernata de principiul disponibilitatii dar, pe de alta parte, retine ca banca, in calitate de creditoare, avea posibilitatea de a solicita incetarea sau suspendarea procedurii de executare silita, prerogativa de care nu a uzat anterior celor trei strigari din cadrul procedurii.

Tribunalul reține că, potrivit art. 304 pct. 7, coroborat cu art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

A doua ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 7, invocată și în motivele de recurs, a fost în legătură cu motivele contradictorii, însă nu există contradicție între considerente și dispozitiv (motivarea sentinței este în sensul respingerii acțiunii principale, iar soluția a fost de respingere) și nici între considerente, astfel incat criticile aduse hotararii prin acest motiv de recurs vor fi respinse, ca neintemeiate.

2. hotararea a fost pronuntata cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 509 cod de procedura civila, precum si a principiului disponibilitatii partilor.

– instanta de fond a inlaturat neintemeiat apararea recurentei potrivit careia executarea silita este guvernata de principiul disponibilitatii, atat timp cat acest principiu isi gaseste aplicarea si in aceasta faza a procesului civil, in masura in care este vorba despre drepturi de care titularul lor poate dispune;

- legiuitorul a inteles sa protejeze dreptul creditorului de a renunta la executarea silita inceputa sau acela de a astepta cu pornirea ei in limitele prescrierii dreptului de a cere executarea silita, dreptul creditorului si al debitorului de a conveni ca executarea sa se efectueze numai asupra veniturilor banesti ale debitorului ori ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca in tot sau in parte, dreptul creditorului de a alege bunurile debitorului ce urmeaza sa fie urmarite si sa determine metoda de urmarire;

- aplicand principiul disponibilitatii, creditorul C. B. SA a hotarat sa nu staruie in executarea silita inceputa, iar executorul judecatoresc a luat doar act de intentia creditorului de a nu starui in executare, asa cum aceasta s-a desfasurat pana la data de 20.08.2014, urmand ca, la cererea aceluiasi creditor, executarea sa fie reluata;

- instanta de fond a retinut in mod gresit neaplicarea principiului disponibilitatii in executarea silita, desi este evident ca executarea silita reprezinta ultima faza a procesului civil si una dintre formele de manifestare a actiunii civile.

- in mod eronat, a retinut instanta de fond ca creditoarea avea dreptul sa solicite incetarea sau suspendarea executarii numai anterior efectuarii celor trei strigari din cadrul procedurii, intrucat cunostea cuantumul ofertelor inaintate de participantii la licitatie; sustinerea instantei este contrazisa de art. 509 al. 2 cod de procedura civila, care arata ca finalitatea celor trei strigari succesive din cadrul procedurii de vanzare este aceea stabilita de legiuitor, respectiv de a permite optiuni si suprasolicitari; chiar si in situatia in care creditoarea cunostea ofertele primite de la licitatori, este cert ca, in cadrul strigarilor succesive, exista posibilitatea ca preturile oferite initial sa creasca; ca, atata timp cat legea nu a stabilit expres momentul pana la care creditoarea poate formula o cerere de renuntare la executare ori suspendare a executarii, nici instanta nu poate impune acest moment ca fiind anterior celor trei strigari; ca, si daca aparent erau indeplinite conditiile impuse de prevederile art. 509 al. 5 cod de procedura civila, la termenul de licitatie din 20.08.2014, in sensul ca au fost prezenti doi ofertanti iar contestatorul a oferit pretul cel mai mare, situat insa sub pretul de pornire a licitatiei, aceste dispozitii nu interziceau creditoarei de a uza de dreptul sau de a renunta la executare ori de a solicita suspendarea acesteia, indiferent de motivul ce determina o asemenea hotarare.

- pentru aceleasi considerente, apreciaza ca instanta de fond a retinut gresit ca executorul judecatoresc a incalcat dispozitiile codului de procedura civila luand act de cererea creditoarei de suspendare a executarii, atat timp cat executorul judecatoresc investit de creditoare cu cererea de executare silita a dat eficienta principiului disponibilitatii acesteia de a renunta la executare.

- instanta de fond a intervenit asupra dreptului recurentei de a insista sau nu in executarea silita, desi nu era indreptatita nici sa o oblige sa staruie in executare, pentru ca executarea silita sa se desfasoare in continuare, pana la momentul declararii adjudecatarului si nici nu putea obliga executorul sa incheie actul de adjudecare, in conditiile in care creditoarea nu staruia in executarea silita.

Referitor la lipsa de temei legal sau aplicarea greșită a legii, tribunalul reține că acest motiv de modificare este reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

O hotărâre este data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii atunci cand nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci cand interpretează greșit o norma juridica aplicabila. Prin urmare, o instanța ar fi culpabila atunci cand ignora o lege ce este in vigoare la data judecații sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le da o greșita interpretare.

Prima instanța a dat o interpretare corecta a actului juridic dedus judecații, fara a schimba interesul lămurit si vădit neîndoielnic al termenilor, reținând in mod judicios ca a fost investita cu o acțiune ce are ca obiect contestatie la executare impotriva Procesului verbal de vanzare la licitatie intocmit in dosarul executional nr. 310/2012 la data de 20.08.2014 de catre B.E.J A. A., solicitand anularea procesului vebal contestat, obligarea executorului judecatoresc la refacerea acestuia, in sensul ca licitatia din data de 20.08.2014 a fost castigata de catre contestator, acesta urmand a fi declarat adjudecatar pentru imobilul din ., parcelele 37,38,39,40 si 40/1, jud. Buzau inscris in C.F nr._ Galbinasi, numar cadastral 261.

Din aceste considerente, se constata ca nu au fost incalcate prevederile acestor texte de lege anterior enunțate, care ar duce la modificarea soluției primei instanțe.

Instanța de fond a indicat textele legale, astfel că nu se poate reține că hotărârea ar fi lipsită de temei legal, ceea ce contestă recurentul fiind însă aplicarea greșită a acestor norme. Pentru a verifica dacă au fost sau nu aplicate în mod greșit normele legale, urmează ca tribunalul sa analizeze stabilirea situației de fapt de către instanța de fond, pe baza probelor administrate, în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Examinand cauza sub toate aspectele, in conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 cod de procedura civila, tribunalul constata ca este neintemeiat, avand in vedere urmatoarele aspecte:

In legatura cu aceste aspecte, tribunalul retine faptul ca, in raport de dispozitiile art. 509 cod de procedura civila, executorul judecatoresc a respectat prevederile legale in materia vanzarii la licitatie a bunurilor.

Astfel, asa cum rezulta din actele dosarului si a fost in mod legal stabilit si de catre instanta de fond, prin cererea inregistrata sub nr. 310/17.05.2012, creditorul C. B. SA a solicitat demararea procedurii executarii silite a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr._/177/13.02.2009, pentru recuperarea debitului in cuantum de 100.159,24 lei. Creditoarea a solicitat in mod expres executarea silita a imobilului ce constituia garantia la creditul acordat.

- dand curs cererii cu care a fost investit, executorul judecatoresc a emis somatia din 08.11.2012 catre debitorii M. I. si M. L., inscriind somatia in cartea funciara. Ulterior, la data de 12.12.2012, executorul a constatat ca partile nu s-au inteles cu privire la pretul imbolului, urmand sa solicite parerea unui expert. Conform raportului de evaluare aflat la filele 68-75, expertul evaluator a stabilit valoarea de 98.770 lei.

- la data de 12.12.2012, a fost emisa prima publicatie de vanzare (fila 76) a imobilului din ., parcelele 37,38,39,40 si 40/1, jud. Buzau, format din casa de locuit cu teren aferent in suprafata de 3623 mp, inscris in C.F nr._ Galbinasi, data licitatiei fiind fixata pentru 06.02.2013, pret de pornire 98.770 lei.

- prin procesul verbal din 06.02.2013 (fila 82), executorul judecatoresc a constatat ca, pana la deschiderea licitatiei, nu s-a depus nicio cautiune si nu s-a inscris niciun licitator, nici chiar creditoarea, licitatia urmand sa fie reluata la 02.04.2013, la sediul executorului.

- la licitatia organizata in data de 02.04.2013 (fila 96), s-au prezentat contestatorul si Ciudatu G., insa niciunul nu a oferit pretul de pornire de 74.077,5 lei, cu toate ca acesta reprezenta pretul de evaluare redus cu 25% (fila 83). Totodata, creditoarea a solicitat suspendarea executarii silite pentru ca, la distanta de 2 zile (fila 102), sa solicite continuarea executarii silite.

- la data de 10.04.2013, a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 104), data licitatiei fiind fixata pentru 03.06.2013, cu pretul de pornire de 74.077,5 lei, reprezentand pretul de evaluare redus cu 25%. Prin procesul verbal din 06.02.2013 (filele 123 si 124), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie s-au prezentat contestatorul si N. V. L. si niciunul nu a oferit pretul de pornire. Totusi, este de remarcat ca, in cadrul acestei licitatii, contestatorul a oferit pretul cel mai ridicat si a solicitat sa fie declarat adjudecatar, insa creditoarea a solicitat suspendarea executarii silite, intrucat nu s-a oferit pretul de incepere. Prin urmare, executorul a dispus suspendarea executarii silite.

- in mod similar, la data de 10.06.2013 a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 134), data licitatiei fiind fixata pentru 07.08.2013, cu pretul de pornire de 74.077,5 lei reprezentand pretul de evaluare redus cu 25%. Prin procesul verbal din 07.08.2013 (fila 151), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie nu s-a inscris niciun licitator si nu s-a depus nicio cautiune.

- la data de 07.08.2013 a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 152), data licitatiei fiind fixata pentru 03.10.2013, iar prin procesul verbal din 03.10.2013 (fila 158), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie nu s-a inscris niciun licitator si nu s-a depus nicio cautiune; aceeasi situatie s-a intalnit si la licitatia din 28.11.2013 (fila 167), si la cea din 20.01.2014 (fila 180).

- la licitatia din data de 17.03.2014 s-a prezentat contestatorul, insa nici acesta nici creditoarea nu au oferit pretul de pornire (fila 191).

- la licitatia din 24.04.2014 (filele 202-203), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie s-au prezentat contestatorul, M. D. si C. M., insa niciunul nu a oferit pretul de pornire. Totusi, in cadrul acestei licitatii, contestatorul a oferit pretul cel mai ridicat si a solicitat sa fie declarat adjudecatar, insa creditoarea a solicitat suspendarea executarii silite intrucat nu s-a oferit pretul de incepere. Prin urmare, executorul a dispus din nou suspendarea executarii silite.

- la licitatia din 26.05.2014 (fila 220), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie nu s-a inscris niciun licitator si nu s-a depus nicio cautiune. Aceeasi situatie s-a intalnit si la licitatia din 01.07.2014 (fila 230).

- la data de 01.07.2014 s-a emis o noua publicatie de vanzare (fila 231), data licitatiei fiind fixata pentru 20.08.2014. In cadrul acestei licitatii (filele 238-239), executorul judecatoresc a constatat ca la licitatie s-au prezentat contestatorul si K. I., insa niciunul nu a oferit pretul de pornire. Totusi, in cadrul acestei licitatii, contestatorul a oferit pretul cel mai ridicat, respectiv 35.500 si a solicitat sa fie declarat adjudecatar, insa creditoarea nu a fost de acord cu pretul oferit intrucat este mai mic decat pretul de incepere.

- la 20.08.2014 a fost emisa o noua publicatie de vanzare (fila 244), data licitatiei fiind fixata pentru 15.10.2014.

In conformitate cu prevederile art. 509 alin. 5 cod proc. civ., in cazul in care nu este oferit nici pretul la care imobilul a fost evaluat, vanzarea se va amana la un alt termen de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o noua publicatie, in conditiile art. 504 alin. 3. La acest termen, licitatia va incepe la pretul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Daca nu se obtine pretul de incepere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit. Totodata, potrivit prevederilor art. 510, executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitatie, a oferit pretul de vanzare potrivit art. 509.

In speta, prețul de pornire a licitației s-a redus la 75%, iar în lipsa ofertelor s-a stabilit vânzarea la cel mai mare preț. Este de remarcat că acest proces-verbal, prin care s-a hotărât reducerea la 75% a prețului de pornire a noii licitații nu a fost anulat, nu a fost contestat de către creditoare, care avea interes să invoce o astfel de situație, nu a renunțat la executarea începută, astfel că, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 509 alin. 5 din Codul de procedură civilă, conform cărora: „În cazul în care nu este oferit nici prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicație în condițiile art. 504 alin. (3). La acest termen licitația va începe de la prețul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat.” În lipsa licitatorilor, s-a stabilit un nou termen, prețul de pornire fiind de 75% din valoarea inițială.

In cauza, la licitatia din data de 20.08.2014, s-au prezentat doi ofertanti, contestatorul si K. I., insa niciunul nu a oferit pretul de pornire. Totusi, in cadrul acestei licitatii, contestatorul a oferit pretul cel mai ridicat, respectiv 35.500 si nu au fost alte oferte.

Desi contestatorul a solicitat sa fie declarat adjudecatar, creditoarea nu a fost de acord cu pretul oferit intrucat este mai mic decat pretul de incepere.

Procedând astfel, tribunalul consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 509 alin. 5 din Codul de procedură civilă, care, după ce stabilesc reducerea prețului, la a doua licitație, prevăd că imobilul se vinde la cel mai mare preț oferit: „Dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit”. Ca urmare, nu pot fi primite criticile recurentei-creditoare cu privire la vânzarea sub prețul de evaluare sau prețul neserios, pentru că executorul judecătoresc nu a respectat întocmai procedura reglementată de art. 509 din codul de procedură civilă și nu a existat o cerere de renunțare la executare înainte de începerea licitației, prin strigări succesive.

Chiar daca suma oferita s-a situat sub pretul de la care a pornit licitatia, reprezentand 75% din valoarea la care imobilul a fost evaluat, executorul judecatoresc avea obligatia de a-l declara adjudecatar pe contestator, dispozitiile legale fiind foarte clare in acest sens. Pretul avansat de catre acesta, raportat la specificul licitatiei in cadrul careia a fost oferit, este apt sa determine incheierea unei vanzari silite cu respectarea rigorilor impuse de art. 509 cod proc. civ.

Tribunalul apreciaza ca, in materia vânzării silite la licitație, nu operează principiul potrivit căruia prețul trebuie să fie serios, această cerință pentru valabilitatea contractului de vânzare cumpărare fiind prevăzută numai în cazul contractelor voluntare, încheiate prin acordul de voință al părților. Faptul că prețul obținut este net inferior valorii stabilite prin raportul de expertiză nu constituie un motiv de amânare a licitației și nu justifică refuzul de a-l declara adjudecatar pe intimat, deoarece dispozițiile Codului de procedură civilă prevăd că adjudecarea se poate face la cel mai mare preț oferit (iar nu stabilit prin evaluare), chiar de la a doua licitație.

Este firesc ca in cazul unei astfel de vanzari fortate, pretul oferit sa se situeze sub valoarea de piata a bunului valorificat, vanzatorul situandu-se pe o pozitie neta de inferioritate tocmai datorita valorificarii in cadrul procedurii executarii silite. Prin urmare, desi pretul oferit de contestator este unul foarte redus, ce nu ar fi acceptat in mod liber de catre un vanzator ce nu este fortat sa vanda, totusi acesta reflecta in mod real un cumul al conditiilor economice precum si de timp si spatiu in care se realizeaza vanzarea silita.

Creditorul ar fi prejudiciat, însă, după cum s-a arătat, cunoștea reducerea prețului, nu a solicitat încetarea executării, astfel că în cauză nu pot fi nesocotite dispozițiile art. 509 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul apreciaza, de asemeni, ca nu a fost incalcat principiul disponibilitatii partilor, avand in vedere ca, in calitate de parte la solicitarea careia a fost demarata procedura executarii silite, creditoarea avea posibilitatea de a solicita incetarea acestei proceduri sau suspendarea ei. Cu toate acestea, desi avea cunostinta de cuantumul ofertelor inaintate aferente licitatiei, intimata nu a uzat de aceste prerogative anterior efectuarii celor trei strigari din cadrul acesteia. Prin urmare, creditoarea nu si-a exercitat drepturile conferite de principiul de care se prevaleaza, contestatorul participand in mod legal la licitatie, impunandu-se a fi declarat adjudecatar.

Procedura executarii silite este indeplinita de catre executorul judecatoresc in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila si nu potrivit dispozitiilor creditoarei. Vanzarea silita in cadrul acestei proceduri se efectueaza in conformitate cu normele legale incidente si nu pe baza acordului exprimat de catre creditor cu privire la pretul vanzarii. Modalitatea de stabilire a cuantumului acestui pret este detaliat reglementata in cuprinsul art. 509 cod proc. civ., suma oferita de către contestator îndeplinind toate criteriile impuse de textul legal.

In aceste condiții, analizând desfășurarea in timp a licitațiilor in cauza, precum si conduita intimatei cu privire la acestea, instanța a constatat ca intimata si-a exercitat in mod abuziv drepturile procesuale, mai ales prin cererile alternative de suspendare si continuare a executării silite, in condițiile in care licitațiile au durat aproape 2 ani.

Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, dată fiind aplicarea corecta a legii, în temeiul art. 312 alin. 3, cu aplicarea art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul, ca nefondat.

Hotărârea este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata C. B. SA - cu sediul în B., . IJK, 15A, jud. B., împotriva sentinței civile nr._ din 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatorul M. M. E. - cu domiciliul în mun. B., cartier Episcopiei, . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat B. M., cu sediul în B., . I, . județ B., în contradictoriu cu intimații M. I. - domiciliat în ., M. L. - cu domiciliul în B., cartier D. 2, ., jud. B., BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC A. A. - cu sediul în B., Piața Daciei, ., ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2015.

Președinte,

I. M.

Judecător,

D. R.

Judecător,

G. I. R.

Grefier,

M. H.

Red. D.R.

Tehnored. E.D./D.R.

2 ex./20.05.2015

d.f. nr._ – Judecătoria B.

j.f. – R. I. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 120/2015. Tribunalul BUZĂU