Contestaţie la executare. Decizia nr. 2541/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2541/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 2541/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2541/2015
Ședința publică de la 17 aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: N. M.
Judecător: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de contestatoarea O. M., domiciliată în orașul T., ., jud. Dâmbovița, prin avocat G. A., cu domiciliul procesual ales în mun. Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr. 228/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata „O. F. ZRT”, cu sediul în mun. București, .. 79, sectorul 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelanta fiind reprezentată de avocat G. A..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după parcurgerea etapei de verificare și regularizare, după care:
Nefiind alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța deschide dezbaterile, în temeiul art. 392-394 din Codul de procedură civilă, dând cuvântul părților, pentru a-și susține cererile și apărările.
Avocat G. A., având cuvântul pentru apelantă, susține că prin contestația la executare a solicitat anularea actelor și formelor de executare din dosarul execuțional nr. 1084/2013, considerând că suma pusă în executare ar fi prescrisă și solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la secțiunea 3.4.2 și 4.2 din contractul de leasing financiar. Instanța de fond a admis în parte contestația la executare, a dispus emiterea altor acte de executare pentru suma de 18.782,86 lei, a respins capătul de cerere privind prescripția, fără să se pronunțe cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, apreciind că nu ar fi fost solicitate în mod direct. Se reține că izvorul juridic legal al clauzelor este reprezentat de art. 15 din O.G. nr. 51/1997 care prevede că în cazul în care utilizatorul nu execută obligațiile de plată a ratei timp de două luni consecutive, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească sumele datorate până la data restituirii. Bunul a fost restituit de către reclamantă.
Apreciază că motivarea instanței de fond este în afara dispozițiilor legale obligatorii. Din cuprinsul O.G. nr. 51/1997 nu rezultă obligația utilizatorului de a plăti, pe lângă ratele de leasing datorate până la data restituirii bunului, și toate ratele de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală, având în vedere doar plata celor datorate până la restituire. Contractul de leasing încalcă dispozițiile art. 5 Cod civil, fiind incluse clauze care ar conduce la o îmbogățire fără just temei. Raportat la practica Curții Europene, instanța are dreptul și obligația de a constata nulitatea absolută a clauzelor abuzive care încalcă dispozițiile art. 5 cod civil și ale legilor care guvernează astfel de contracte. În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii contestației la executare, anularea actelor și formelor de executare din dosarul execuțional nr. 1084/2013 și să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la secțiunea 3.4.2 și 4.2 din contractul de leasing financiar. În cazul în care se apreciază necesar a se depune la dosar note scrise, solicită amânarea pronunțării în acest sens.
Instanța închide dezbaterile, în temeiul art. 394 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și, după deliberare, a pronunțat următoarea hotărâre, pentru considerentele precizate.
CONSIDERENTELE DECIZIEI:
- Obiectul cererii și susținerile, pe scurt, ale apelantei:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, județul Dâmbovița, sub nr._ din data de 15.11.2013, contestatoarea O. M., în contradictoriu cu intimata „O. L.” S.A., a solicitat anularea executării din dosarul de executare nr. 1084/2013 al B. „S. N. C.” Pătârlagele. Se solicită, în primul rând, să se constate că a intervenit prescripția executării obligaților debitoarei-contestatoare de plata ratelor de leasing în condițiile în care ultima plată efectuată a fost în data de 14.09.2009, iar începerea executării silite a avut loc la data de 12.08.2013 (data înregistrării cererii de executare la Biroul Executorului Judecătoresc). S-a formulat și cerere de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației la executare.
Judecătoria Răcari și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pătârlagele, județul B., pronunțând sentința civilă nr. 1345/18.12.2013. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Pătârlagele, sub nr._ din data de 12.02.2014.
Prin încheierea din data de 16.05.2014, în baza art. 718 alin. 1 din codul de procedură civilă s-a admis cererea petentei și s-a dispus suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 1084/2013 al B. S. N. C., până la soluționarea contestației la executare.
Prin aceeași încheiere a fost unită cu fondul excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită invocată de către contestatoare pentru a se face dovezi la plățile efectuate de către aceasta și, respectiv, cu privire la existența unor eventuale cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției.
Pe parcursul soluționării contestației a intervenit cesiunea de creanță între intimata O. L. ROMÂNIA IFN ROMÂNIA și cesionara O. F. ZRT, notificată atât contestatoarei, cât și instanței, situație în care s-a dispus introducerea în cauză în locul creditoarei cedente a cesionarului creanței.
După administrarea probelor cu înscrisuri și expertiza contabilă, prima instanță a pronunțat sentința civilă nr. 228/06.02.2015, prin care a admis, în parte, contestația la executare, a respins excepția prescripției dreptului intimatei de a obține executarea silită, excepție unită cu fondul la termenul din data de 16.05.2014, a anulat formele de executare întocmite în dosarul nr. 1084/2013 al B. S. N.-C., urmând a se emite alte acte de executare, pentru creanța de 18.782,86 lei. A obligat intimata la 1000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare, reprezentând onorariu de expert, iar cu privire la taxa judiciară de timbru, s-a menționat că se poate solicita restituirea în condițiile prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.
În privința prescripției, judecătoria a constatat că ultima rată a fost achitată de către debitoare la data de 14.09.2009, dar a reținut că, fiind vorba de prestații succesive, în cazul fiecărei rate în parte curge un termen de prescripție de 3 ani de la data scadenței acesteia, iar pentru sumele datorate ca urmare activării clauzei penale din art. 4.2 din Anexa D – „Condiții Contractuale Generale – CCG”, termenul de prescripție curge de la data rezilierii contractului de leasing care, în speță, este de 05.02.2010.
În cadrul raporturilor juridice dintre părți, decurgând din executarea contractului de leasing financiar, mai precis ca urmare a rezilierii acestuia, instanța a apreciat că a intervenit o cauză de întrerupere a cursului prescripției, această cauză fiind începerea executării silite prin executorii proprii IFN, executare încuviințată prin încheierea din cameră de consiliu din data de 12.10.2010 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ . Au fost aplicate dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție extinctivă, potrivit cărora, prescripția se întrerupe „printr-un act începător de executare”.
Raportând data întreruperii prescripției (octombrie 2010) la data începerii executării ce face obiectul contestației, data înregistrării cererii la executorul judecătoresc, la 12.08.2013, s-a constatat că nu s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut la art. 6 din Decretul nr.167/1958.
În privința susținerilor contestatoarei privind existența clauzelor abuzive în contractul de leasing, instanța a reținut că, potrivit art. 1066 Cod civil de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de leasing, clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i. S-a apreciat că prevederile O.G. nr. 51/1997 acoperă doar dreptul locatorului/finanțatorului la restituirea bunurilor plasate în leasing și la obligarea locatarului/utilizatorului de a plăti sumele datorate până la data restituirii obiectului material al leasingului. Dispoziția citată nu se referă și la daunele-interese reprezentate de prejudiciul încercat de locator/finanțator după data restituirii obiectului material al leasingului (bunuri/echipamente). Aceeași prevedere legală, în chiar debutul reglementării sale, statuează că dispozițiile sale își găsesc aplicarea „dacă în contract nu se prevede altfel”. S-a concluzionat că norma specială conținută de art. 15 din O.G. nr. 51/1997 permite alăturarea unor norme complementare la care părțile au posibilitatea să recurgă pe cale convențională. Instanța a constatat că părțile au procedat în acest mod, în sensul că, alăturat înscrierii în contractul lor a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 51/1997, au inclus o clauză convențională având natura juridică a clauzei penale reglementate de dreptul comun, și anume de art. 1066-1070 și art. 1087 Cod civil de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului de leasing.
A considerat instanța că, atât dezechilibrul contractual, cât și impunerea de către creditoare a clauzei pot fi analizate, din punct de vedere al condițiilor de încheiere a contractului, numai din perspectiva cauzei convenției, și s-a apreciat că debitoarea nu a făcut dovada că s-ar fi aflat într-o stare de constrângere și că, în mod deliberat, profitând de situația sa, creditoarea i-ar fi impus clauza penală stipulată la art. 4.2 din „Condițiile generale”, parte integrantă a contractului de leasing.
Sub aspectul întinderii creanței datorate de către contestatoare, instanța a reținut că, din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, rezultă că intimata a întocmit în mod greșit situația sumelor datorate de către aceasta la data de 06.08.2013, astfel că a stabilit că suma ce putea fi executată era de 18.782,86 lei, iar nu de 30.726,43 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea O. M., la data de 27.02.2015, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data 03.03.2015.
În motivarea solicitării de constatare a clauzelor abuzive existente în cuprinsul contractului de leasing financiar, în 3.4.2 și secțiunea 4.2, s-a raportat la directiva Consiliului 93/13/CEE din D5.D4.f933, care definește în art. 2 lit. b noțiunea de consumator, și respectiv orice persoană fizică sau juridică care în cadrul contractelor ce intră sub incidența prezentei directive, acționează în scopuri care se află în afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale, și prin litera c) a aceluiași articol, noțiunea de vânzător sau furnizor, respectiv, orice persoană fizică sau juridică, acționează în scopuri legate de meseria, domeniul de afaceri sau de profesiunea sa, indiferent dacă proprietatea asupra acestora este publică sau privată.
Contestatoarea a formulat prezenta contestație la executare motivat și de faptul că respectiva creanță nu este certă pentru valoarea urmărită, la momentul rezilierii contractului de leasing financiar (05.02.2010) aceasta înregistra un debit compus din plata a aproximativ 6 rate de leasing, alături de penalități de întârziere.
A considerat că motivarea instanței este total în afara dispozițiilor legale, din cuprinsul prevederilor O.G. nr. 51/1997 nu rezultă obligația utilizatorului de a plăti pe lângă ratele de leasing datorate până la data restituirii bunului și toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum și valoarea reziduală, aceste clauze fiind în mod evident excesive și stabilite printr-un contract tip adeziune, debitoarea neavând posibilitatea efectivă de a negocia cu finanțatorul.
În opinia apelante, nu se poate reține nerepararea prejudiciului produs creditoarei, întrucât urmare a rezilierii contractului, are loc plata ratelor datorate până la această dată și restituirea bunului.
A susținut că nu numai pe calea procedurii reglementate de art. 8 și urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze înscrise într-un contract încheiat între profesionist și consumator. Această procedură nu înlătură sancțiunea civilă tipică, a nulității, care intervine în cazul nesocotirii dispozițiilor legale imperative privind încheierea valabilă a actului juridic.
S-a referit la deciziile Curții Europene de Justiție, conform cărora protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 32/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C-240/98).
Dreptul și obligația instanței de a constata nulitatea absolută a clauzelor abuzive pe care se întemeiază pretențiile deduse judecații exista și în cadrul contestației la executare, întrucât, pe de o parte, titlul executoriu îl reprezintă un alt act decât o hotărâre judecătorească, iar pe de altă parte, s-ar permite creditorului să își constituie un titlu executoriu împotriva consumatorului lipsit de cunoștințe juridice.
Consideră că obligațiile ce decurg pentru utilizator din contractul de leasing sunt, prin efectul lor, excesiv de împovărătoare, prin raportare la natura contractului, astfel încât obligația de loialitate și buna-credință ce guvernează negocierile precontractuale și faza încheierii contractului ar fi impus explicarea pe înțelesul debitoarei a obligațiilor asumate.
2. Întâmpinarea:
În temeiul art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, intimata nu a formulat întâmpinare la cererea de apel.
3. Situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate:
Prin contractul de leasing financiar nr. 9437/22.09.2008 (filele 2-29 din dosarul de executare, atașat), „O. L.”, în calitate de finanțator, a cumpărat bunul care constituie obiectul convenției încheiate cu intimata O. M., care a avut calitatea de utilizator. Bunul a fost descris în Anexa A (fila 8), ca fiind autovehiculul Dacia L., în valoare de_ euro.
Părțile au convenit ca finanțatorul să transmită intimatei dreptul de folosință asupra autovehiculului, conform prevederilor din contract și O.G. nr. 51/1997, cu obligația utilizatorului de a achita 48 de rate lunare, conform scadențarului menționat în Anexa B (filele 9-10).
Din fișa de executare depusă la fila 34 din dosarul atașat, rezultă că acest contract a fost reziliat la data de 05.02.2010, iar vehiculul a fost predat finanțatorului, care l-a vândut, obținând un preț de_,95 lei. La momentul rezilierii, facturile emise și neachitate erau în sumă de 8806,67 lei, incluzând TVA, iar penalitățile pentru întârzierile la plată erau pentru suma de 327,14 lei.
Prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S. N. C., sub nr. 2763/12.08.2013 (fila 1 din dosarul atașat), rezultă că „O. L.” a solicitat începerea executării silite împotriva intimatei pentru suma de_,43 lei, reprezentând creanța în temeiul contractului de leasing financiar nr. 9437/22.09.2008. Modalitatea de calcul este precizată în fișa de executare întocmită la 06.08.2013, act din care rezultă că apelanta a avut în vedere data rezilierii contractului, suma obținută din vânzarea bunului, capitalul nefacturat la data rezilierii și cel de recuperat după vânzare, penalizările facturate până la vânzare, penalizări aferente capitalului, dobânzi.
4. Motivele de fapt și de drept:
Tribunalul constată că obiectul litigiului a fost contestația la executare începută în dosarul nr. 2763/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc S. N. C., debitoarea solicitând anularea executării, a actelor de executare, dar și anularea clauzelor abuzive din contractul de leasing nr. 9437/22.09.2008. Prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii având ca obiect anularea clauzelor abuzive, analizând-o numai pe cale incidentală (fără să rețină caracterul abuziv), deși rezultă din contestația la executare (fila 4 din dosarul nr._ ) că, în mod expres, s-a solicitat anularea clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.4.2 și de secțiunea 4.2 din contract.
Cererile puteau fi judecate împreună, deoarece art. 712 alin. 2 din Codul de procedură civilă prevede că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Nu este prevăzută o astfel de cale de atac pentru contractul de leasing, astfel că partea interesată poate formula apărări de fond pe calea contestației la executare sau poate învesti instanța și cu un capăt de cerere având ca obiect anularea acelor clauze (când se invocă doar apărări și nu se formulează cerere de anulare, instanța analizează numai legalitatea clauzei, apreciind asupra legalității executării, fără să dispună însă anularea).
Conform clauzei înscrise la pct. 3.4.2 din Anexa D la contractul de leasing, dacă utilizatorul nu își îndeplinește orice obligație de plată la termenele și în condițiile prevăzute în contract, finanțatorul îi atrage atenția despre această situație prin emiterea unor notificări, pentru care ar trebui să suporte 20 euro, sumă facturată separat. În alineatul următor se prevede dreptul finanțatorului să aplice de la data scadenței și până la data creditării sumelor în contul său penalități de întârziere asupra sumelor cu scadența depășită. Cumulativ cu penalitățile de întârziere, utilizatorul urma să plătească toate costurile legate de cheltuielile suplimentare suportate de finanțator în legătură cu recuperarea sumelor scadente și neachitate și să acopere toate prejudiciile cauzate prin întârzierea plăților.
Art. 4.2 din contract, Anexa D, are următorul cuprins: „în cazul în care finanțatorul optează pentru executarea silită a obligațiilor restante ale utilizatorului, utilizatorul va plăti daune interese, după cum urmează - (i) dacă obligația este de natură pecuniară, daunele-interese datorate de utilizator vor fi egale cu cuantumul respectivei obligații pecuniare, la care se adaugă toate cheltuielile (inclusiv, dar fără să se limiteze la costurile judiciare și nejudiciare de urmărire legală) suportate de finanțator în legătură cu obținerea executării obligației respectiv. (…) În cazul în care finanțatorul optează pentru rezilierea contractului (…), utilizatorul va plăti finanțatorului cu titlu de daune interese, toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul ar fi executat în totalitate și, cumulativ, va despăgubi finanțatorul, la cerere, pentru toate cheltuielile împreună cu orice sumă cerută pentru reintrarea bunului în posesie (…)”.
Prima instanță a anulat actele de executare, în parte, constatând, pe baza expertizei întocmite, că suma datorată era de_,86 lei, la data de 06.08.2013, fără însă să constate caracterul abuziv al clauzelor menționate.
Cât privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, tribunalul apreciază că instanța a reținut în mod corect că nu era împlinit termenul de prescripție. Ultima plată a fost efectuată de către debitoare la data de 14.09.2009, însă, în cauză, prestațiile erau succesive, ceea ce înseamnă că în cazul fiecărei rate în parte curge un termen de prescripție de 3 ani de la data scadenței acesteia. De la data rezilierii, când întreaga sumă a devenit scadentă, curge un nou termen de prescripție pentru suma solicitată de către creditoare (de la 05.02.2010).
Creditoarea a început executarea silită prin executorii IFN, conform încheierii din data de 12.10.2010 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, act întrerupător de executare, conform art. 4052 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, aplicabil în ceea ce privește prescripția analizată. După întrerupere, la 12.10.2010, a început să curgă un nou termen de prescripție, de 3 ani, conform art. 405 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, astfel că depunerea cererii de executare la 12.08.2013 este în termenul de prescripție.
În ceea ce privește critica adusă modului de soluționare a cererii având ca obiect anularea clauzelor abuzive, tribunalul reține că art. 15 din O.G. nr. 51/1997 statuează că, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing. Prin prisma acestor prevederi legale, transpuse și în convenția părților, contestatoarea datorează toate sumele restante, astfel cum au fost calculate de creditoare, la 05.02.2010, data rezilierii.
În privința clauzei abuzive, Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive dintre comercianți și consumatori, definește în art. 2 alin. 1 conținutul noțiunii de consumator, statuând că prin aceasta se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori: „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
În lipsa unei dovezi certe făcute de către creditoare, contractul este unul preformulat, astfel că instanța reține că niciuna dintre clauzele înscrise în contractul de leasing nu a fost negociată direct cu utilizatorul.
Nu este vorba despre un contract care presupune, înainte de semnare, tratative amănunțite între părți, ci de un contract tip, de adeziune, în care finanțatorul a prevăzut un ansamblu de clauze, printre care și cea privind obligația utilizatorului de a plăti, în caz de reziliere a contractului din cauza neplății la scadență a două rate consecutive, cu titlu de daune interese, cel puțin ratele de leasing rămase de plată și valoarea reziduală rămasă de achitat și dobânda legală aferentă acestei sume, taxe pentru emiterea notificărilor sau să suporte orice cheltuieli suplimentare în legătură cu recuperarea ratelor sau orice prejudicii cauzate din întârzierea la plată. Debitoarea nu a putut modifica niciuna dintre aceste caluze, ci a avut doar opțiunea să accepte sau nu contractul.
Deși se constată culpa apelantei, care nu și-a plătit ratele scadente, instanța reține că modul de stabilire a eventualelor daune-interese datorate de parte pentru încetarea contractului înainte de termen este unul abuziv, fiind sume mai mari obținute decât dacă s-ar fi derulat în mod firesc contractul.
Instanța apreciază că prin clauzele analizate nu se pot înfrânge dispozițiile imperative ale Legii nr. 193/2000, ale cărei dispoziții pertinente califică drept „clauză abuzivă” orice clauză care „obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant”.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a interdicției de inserare a unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul va schimba, în parte, hotărârea atacată, în temeiul art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în sensul că va declara abuzive clauzele înscrise la punctele 3.4.2 și 4.2 din Condițiile contractuale generale - anexa D la Contractul de leasing financiar nr. 9437/22.09.2008, urmând ca actele de executare să fie emise pentru suma de 8806,67 lei, incluzând TVA, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neachitate, și pentru suma de 327,14 lei, penalități de întârziere calculate până la data rezilierii contractului, conform fișei de executare întocmite de către creditoare.
Referitor la cererea având ca obiect cheltuielile de judecată, în baza art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. 80/2013, va dispune restituirea către apelantă a sumei de 500 lei taxă timbru achitată cu chitanța . nr._ (4) din 13.03.2015.
Hotărârea este definitivă în baza art. 634 alin. 1 pct. 4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de contestatoarea O. M., domiciliată în orașul T., ., jud. Dâmbovița, prin avocat G. A., cu domiciliul procesual ales în mun. Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr. 228/06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata „O. F. ZRT”, cu sediul în mun. București, .. 79, sectorul 1.
Schimbă, în parte, sentința apelată, în sensul că declară abuzive clauzele înscrise la punctele 3.4.2 și 4.2 din Condițiile contractuale generale - anexa D la Contractul de leasing financiar nr. 9437/22.09.2008, urmând ca actele de executare să fie emise pentru suma de 8806,67 lei, incluzând TVA - facturi emise și neachitate - și pentru suma de 327,14 lei - penalități de întârziere calculate până la data rezilierii contractului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, dispune restituirea către apelanta contestatoare a sumei de 500 lei taxă judiciară de timbru achitată cu chitanța . nr._ (4) din 13.03.2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2015.
Președinte, N. M. | Judecător, M. A. | |
Grefier, C. C. |
Red. N.M.
Tehn. H.M./N.M.
4 ex./02.06.2015
Dosar prima instanță:
_ – Judecătoria Pătârlagele
Judecător prima instanță:
M. Ș.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr. 8214
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2547/2015. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2568/2015.... → |
|---|
