Contestaţie la executare. Decizia nr. 3138/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3138/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 3138/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3138/2015
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier C. M. O.
Pe rol soluționarea apelului declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul procesuale ales pentru comunicare actelor de procedură la SECȚIA NAȚIONALĂ DE DRUMURI BUZAU, CU SEDIUL ÎN B., ., județ B., împotriva sentinței civile nr.7852/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu contestatoarea ., cu sediul în B., ., J. B. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată după finalizarea procedurii premergătoare prealabile, stadiul procesual apel, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța invocă excepția tardivității formulării cererii și rămâne în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apelul civil, se constată:
Prin cererea formulată, pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, s-a înregistrat contestația la executare formulată de contestatorul . cu intimatul CNADNR SA CESTRIN, împotriva executări silite efectuate de B. A. A., în dosarul nr.2426/2013, privind titlul executoriu – proces verbal de contravenție ., nr._/25.03.2011.
În motivare, contestatoarea a apreciat că nu s-a dovedit prejudiciul produs ca urmare a circulării fără rovinietă valabilă.
Suma stabilită în sarcina sa de către organul de executare este de 3 ori mai mare decât creanța reclamată .
Părțile au uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri.
În urma probele administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr.7852/30.06.2015 prin care a admis în parte contestația la executare și a anulat actele de executare din dosarul de executare silită nr.2426/2013 al B. A. A..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._/25.03.2011 s-a dispus obligarea contestatoarei la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, datorat conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002. Procesul-verbal de constatare a contravenției reprezintă titlu executoriu potrivit art.37 din OG nr.2/2001, astfel că în vederea executării silite a acestuia, în urma formulării cererii de executare înregistrate la B. A. A.,, s-a format dosarul de executare nr.2426/2013.
Executorul judecătoresc a calculat conform procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, pentru creanța pusă în executare, suma de 466,40 lei
Motivele contestației la executare privesc pe de o parte titlul executoriu și actele de executare emise în baza acestuia, iar pe de altă parte cheltuielile de executare.
Instanța va analiza cu prioritate motivul legat de aplicarea legii mai favorabile invocat de contestatoare. Astfel, se constată că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, în cuprinsul art. II al acestei legi se stabilește că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează".
Solicitarea contestatoarei de a se face aplicarea textului mai sus invocat și în faza de executare a sancțiunii contravenționale, în virtutea efectelor obligatorii ale jurisprudenței Curții Constituționale, apare ca întemeiată.
Potrivit opiniei exprimate de Curtea Constituțională, sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate si neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai executa.
Chiar dacă fapta rămâne în continuare sancționată ca și contravenție, tariful de despăgubire, care ține de regimul sancționator, nu se mai aplică, deci echivalează cu o dezincriminare, iar conform interpretării date de Curte, acest tarif neexecutat până la data intrării în vigoare a noii legi nr.144/2012 nu se va mai executa.
Această interpretare este conformă cu principiul egalității în drepturi a cetățenilor, precum și cu principiul echității, întrucât finalitatea legii a fost înlăturarea tarifului de despăgubire neexecutat până la data intrării în vigoare a noii legi.
Față de considerentele menționate, instanța va admite contestația la executare în parte.
Va anula actele de executare din dosarul de executare silită nr.2426/2013 al B. A. A..”
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționala din România S.A prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea, casarea sentinței civile nr.7852/30.06.2015 și rejudecând cauza pe fond, să fie respinsă contestația formulata de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a apreciat că motivul pe care s-a grefat sentința recurată, este nelegal și neîntemeiat, cu interpretarea greșita a legii, în condițiile în care instanța a admis o contestație la executare deoarece a considerat ca fiind incidente cauzei dispozițiile Legii 144/2012 și Deciziei nr.228/2007 pronunțate de Curtea Constituționala, apreciind că Legea nr.144/2012 are caracterul unei legi contravenționale mai favorabile care retroactivează, iar contravaloarea tarifului de despăgubire nu mai poate fi executat silit.
În ceea ce privește susținerile potrivit cărora în prezenta cauza ar fi aplicabile prevederile Legii nr.144/2012 prin care se abroga art.8 alin.3 din OG 15/2002, s-a solicitat să se rețină că nu sunt aplicabile prevederile art.15 din Constituție referitoare la retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile, întrucât obiectul executării silite îl constituie creanța constând în tariful de despăgubire, creanța care nu este sancțiune contravențională, astfel că retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile nu este aplicabilă în speța de față.
În considerentele Deciziei nr.57/2012, Curtea Constituționala a constatat posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire. Cumulul se justifică prin diferența esențială dintre fundamentele fiecărui tip de răspundere. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speța CNADNR-SA. Curtea a reținut că utilizatorul a săvârșit o faptă ilicită (folosirea drumului național fără rovinieta), prin care a cauzat un prejudiciu rețelei de drumuri naționale prin uzarea și degradarea acestora și, totodată, exista un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei. Stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR-SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator.
Prin urmare, tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravențională complementară, ci estimarea legală a unui prejudiciu, care este fundamentul unei răspunderi civile delictuale.
În considerarea celor expuse, s-a solicitat să se rețină că tariful de despăgubire nu are un caracter contravențional, ci este o obligație de natură civilă, materială, astfel că abrogarea art.8 alin.3 al OG nr. 15/2002 prin art.I pct.2 din Legea nr.144/2012 nu produce efecte retroactive, nefiind vorba de o prevedere legală contravențională, ci se aplica doar pentru viitor.
Mai mult decât atât, dacă Legea nr. 144/2012 s-ar fi aplicat pentru toate tarifele de despăgubire, adică dacă s-ar fi aplicat retroactiv, atunci nu s-ar mai justifica precizările legiuitorului din art.II al aceleiași legi, potrivit cărora „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează." Astfel, potrivit acestei prevederi legale, se anulează doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, rezultând că celelalte tarife de despăgubire aplicate își mențin valabilitatea.
Or, contestatorul nu a atacat pe fond actul sancționator cu plângere contravențională, făcând astfel încă de la bun început, inaplicabile prevederile acestei legi. În concluzie, cauzei sunt incidente dispozițiile art. 37 din O.G. nr.2/2001 - privind regimul contravențiilor, sens în care procesul verbal aplicat și neatacat în instanță cu toate precizările din cuprinsul său, rămâne titlu executoriu, inclusiv în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Pe de altă parte, în sensul prevederilor constituționale precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, s-a arătat că, construit pe principiul egalității în drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", iar, în virtutea alin. 2) din același articol al legii fundamentale, "nimeni nu este mai presus de lege".
Prin decizia Curții Constituționale menționată s-a avut în vedere faptul că, potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Dar, în lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresă la situația în care legea de referință nu mai califică fapta drept contravenție.
Or, în contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, reiese că "fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție...." Așadar,s-a accentuat ideea în virtutea căreia a fost întocmit și procesul verbal de constatare a contravenției nr._/25.03.2011, criticat de reclamant, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, așa cum este definită de art.1 alin.1 indice 1 din O.G. nr.15/2002, este considerată în continuare contravenție.
În concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o faptă considerată contravenție atât la momentul întocmirii acestuia cât și în prezent, sens în care, având în vedere ca prevederile art.12 alin.1 din O.G. nr.2/2001 se refera la situația în care printr-un act normativ o faptă nu mai este considerată contravenție, aceste prevederi legale nu sunt incidente prezentei cauze deduse judecății.
Conform art.37 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin urmare, debitorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului - verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.Or, debitorul nu a apelat la această cale procesuală și prin urmare până la desființarea acestora, titlurile executorii își mențin puterea executorie.
În altă ordine de idei, s-a solicitat instanței de judecată să constate faptul că în speța de față executarea silită s-a făcut în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească și prin urmare motivele invocate de către contestator în contestația formulată reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare întrucât în legătura cu aceste aspecte lege prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Prin urmare, motivele invocate de către debitor constituie motive ce pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, aceste aspecte neputând fi analizate pe calea contestației la executare.
Astfel, atât timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de aplicabilitatea Legii nr.144/2012 și de generarea și semnarea electronica a procesului - verbal de contravenție (Decizia nr.6/2015 a ICCJ), ridicate de către contestator, nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art.712 NCPC.
În acest sens, s-a solicitat instanței de judecată să facă aplicabilitatea dispozițiilor art.712 alin. 2 NCPC și să se respingă motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, întrucât contestatorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului - verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Prin urmare, cât timp procesul verbal de contravenție adresat pe seama debitorului nu a fost contestat în termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare a acestora, apelanta deține titluri executorii apte de executare silită pentru valorificare.
De asemenea, implicit anularea unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, nu este justificată atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul și litera legii.
În acest sens, s-a solicitat să se rețină și să se ia în considerare că executarea silită s-a declanșat în urma încuviințării admise de o instanța care, în prealabil a analizat înscrisurile conținute de dosarul depus pe rol și abia ulterior s-a pronunțat o încheiere cu consecința demarării acestei proceduri coercitive.
Pentru considerentele de mai sus, s-a apreciat sentința apelata ca netemeinică și nelegală, motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului, și, în urma rejudecării cauzei, să se respingă contestația la executare formulată cu obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea prezentului apel.
Anterior închiderii dezbaterilor, Tribunalul a invocat din oficiu excepția tardivității formulării cererii de apel de către apelantă.
Din examinarea actelor dosarului în raport cu excepția invocată, Tribunalul constată că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau, după caz, cercetarea în fond a pricinii”, astfel încât tribunalul va analiza excepția tardivității apelului declarat.
În acest sens, urmează să se rețină dispozițiile art. 468 din Codul de procedură civilă, care constituie regula în ceea ce privește termenul de declarare a apelului și care prevăd că „termenul de apel este de 30 de zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel”.
Încheierea apelată a fost pronunțată în materia contestației la executare, reglementată în Capitolul VI al Titlului I din Cartea a V-a a Codului de procedură civilă. La art. 651 alin.4 se prevede că încheierea prin care se pronunță instanța de executare poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare .
Fiind o normă specială în privința termenului de declarare a apelului, sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmată de nulitatea actului de procedură efectuat peste termen, Tribunalul va analiza cererea de sesizare a instanței în termen legal.
Potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, termenele socotite pe zile se raportează la zile libere, fără a fi luate în calcul nici ziua în care termenul începe să curgă, nici cea în care se împlinește.
Așa cum rezultă din dosarul de fond, sentința a fost pronunțată de instanța de fond la data de 30.06.2015, hotărâre comunicată intimatei la data de 11.09.2015, conform dovezii existente la fila 84 dosar, ultima zi fiind 22.09.2015.
Raportat la cele de mai sus, depunerea cererii de apel la judecătorie, la data de 23.09.2015, așa cum rezultă din plicul atașat la fila 8 din dosarul de apel, se situează peste termenul prevăzut de lege, astfel că apelanta este decăzută din dreptul de a mai exercita calea de atac, iar actul de procedură este nul.
În aceste condiții, tribunalul va admite excepția invocată din oficiu și în temeiul art. 480 alin. 1, cu aplicarea art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul, ca fiind tardiv formulat, neputând fi cercetate motivele invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv, apelul declarat de apelanta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI cu sediul procesual ales pentru comunicare actelor de procedură la SECȚIA NAȚIONALĂ DE DRUMURI BUZAU, CU SEDIUL ÎN B., ., județ B., împotriva sentinței civile nr.7852/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata contestatoare ., cu sediul în B., ., J. B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2015.
Președinte, G. S. | Judecător, A.-M. D. | |
Grefier, C. M. O. |
Red.SG
Tehnored.OCM
4ex/25.11.2015
Judecătoria B.
Judecător fond A. L.
Dosar fond nr._
| ← Fond funciar. Decizia nr. 3144/2015. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Decizia nr. 3132/2015. Tribunalul BUZĂU → |
|---|
