Fond funciar. Decizia nr. 3144/2015. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 3144/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 3144/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 3144/2015

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.-M. D.

J. G. S.

Grefier C. M. O.

Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamanta C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR C., cu sediul în ., pârâții C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B., cu sediul în B., ..48, J. B., INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL B., cu sediul în B., ..48, J. B., intervenienta N. A., cu domiciliul în sector 2, București, .. 5, ., împotriva sentinței civile nr.308/07.05.2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA D. STATULUI, cu sediul în sector 1, București, .. 43, O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B., cu sediul în B., ..48, J. B., având ca obiect fond funciar .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 06 noiembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a dispus amânarea pronunțării astăzi 20 noiembrie 2015.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra prezentului apel civil, se constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pogoanele sub nr._, petenta C. L. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a chemat în judecată pe pârâții Agenția D. Statului, C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Instituția P. – Județul B. și O. de C. și Publicitate Imobiliară B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei Agenția D. Statului să încheie cu reclamanta protocolul de predare – primire pentru terenurile în suprafață totală de 42,46 ha, categoria de folosință pășune, ce formează obiectul Ordinului P. nr. 175/11.08.2004.

În motivarea plângerii, au fost arătate următoarele:

Prin Ordinul P. nr. 175/11.08.2004, s-a dispus trecerea în proprietatea privată a comunei C., la categoria pășune, în anexa nr. 16, a suprafeței de 42,46 ha, aflată până în acel moment în administrarea S.C. Romagribuz S.A. C.. La data de 16.08.2004 a fost emis un proces-verbal cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, înscris prin care s-a luat act de identificarea terenurilor mai sus menționate. Acest proces verbal a fost încheiat de C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Agenția D. Statului – Reprezentanța B., O.J.C.G.C. B., Romagribuz C. și C. locală a Comunei C. și a fost emis în vederea încheierii protocolului de predare – preluare cu A.D.S. București pentru terenul în suprafață de 42,46 ha, aflat pe teritoriul administrativ al comunei C..

În conținutul acestui act, părțile au prevăzut expres că “aceste suprafețe se predau conform anexei nr. 1, iar dimensiunile și vecinătățile sunt precizate în schița de delimitare anexată, care împreună fac parte integrantă din prezentul proces – verbal”.

Prin adresa nr. 7020/16.08.2004, Instituția P. – Județul B. i-a comunicat pârâtei A.D.S. București întreaga documentație necesară în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare pentru C. locală C., însă Agenția susține că Instituția P. – Județul B. nu i-a înaintat documentația de retrocedare corespunzătoare și că este în imposibilitate de predare a terenului în suprafață de 42,46 ha către reclamantă.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 194 din Noul Cod de procedură civilă, art. 9 din Normele metodologice de aplicare a Lg. nr. 268/2001, aprobate prin H.G. nr. 626/2001, art. 7 și următ. din Lg. nr. 268/2001.

Legal citată, intimata ADS a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 4 și 7 din Legea nr. 165/2013, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocând prevederile art. 9 din H.G. nr. 626/2001 și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, potrivit art. 3 alin. 3, art. 7 alin. 7 din Legea nr. 268/2001 și art. 9 din H.G. nr. 626/2001, A.D.S. procedează la întocmirea protocolului de predare teren cu destinație agricolă în condițiile în care cererea înaintată acesteia de către comisia județeană este urmată de documentația necesară prin care se face dovada respectării dispozițiilor legale referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, precum și cu respectarea Normelor interne nr._/01.02.2012.

Conform textelor legale, A.D.S. predă terenul numai după primirea cererii de la comisia județeană, însoțită de procesul-verbal de delimitare, precum și de documentația doveditoare aferentă, și după verificarea în privința legalității acestei documentații.

În urma verificării documentațiilor de retrocedare înaintate de Instituția P. – Județul B. la A.D.S., în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare, acestea s-au dovedit necorespunzătoare, motiv pentru care au fost returnate pentru a fi remediate aspectele semnalate.

În drept au fost invocate prevederile art. 205, 237, 245-248 din Noul Cod de procedură civilă, Legii nr. 268/2001, H.G. nr. 626/2001, H.G. nr. 890/2005.

Prin cererea de intervenție principală formulată de intervenienta N. A. (filele 73-74), în contradictoriu cu pârâții Agenția D. Statului, C. Județeană B. și C. L. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Instituția P. – Județul B. și O. de C. și Publicitate Imobiliară B., a solicitat: respingerea acțiunii formulate de comisia L. C.; să fie obligați pârâții să întocmească și să înainteze documentația de retrocedare către A.D.S București și să-i predea acesteia pe bază de protocol de predare-primire terenul solicitat; să fie obligați pârâții să recunoască dreptul său de proprietate și să fie pusă efectiv în posesie.

În motivarea cererii sale, intervenienta a arătat că dreptul său de proprietate a fost stabilit irevocabil prin sentința civilă nr. 3086/29.04.2009 și că, prin decizia nr. 687/21.10.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, a fost obligată A.D.S. București să-i predea pe bază de protocol suprafața de 5,22 ha pășune situată pe raza localității C., în tarlaua 47, .>

A mai arătat intervenienta că acțiunea principală este tardivă, ceea ce se solicită încalcă dreptul de proprietate al intervenientei, că prevederile legilor de fond funciar au suferit modificări după anul 2004 și cererea principală nu poate fi admisă, că pârâta C. Județeană B. refuză să înainteze către A.D.S. București documentația necesară încheierii protocolului de predare – primire pe amplasamentul solicitat de intervenientă.

Reclamanta C. L. C. a depus întâmpinare la cererea de intervenție formulată de intervenienta N. A., invocând inadmisibilitatea cererii de intervenție întrucât aceasta nu are legătură cu pricina dedusă judecății.

A.D.S. București a depus note scrise (filele 152-153), prin care a arătat că O.C.P.I. B. a scăzut terenul în suprafață de 42,46 ha pentru islazul comunal C. din evidențele A.D.S., refuzând trecerea lui în Anexa 2 la H.G. nr. 401/19.06.2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, cu mențiunea că acest teren a fost predat Comisiei Locale C. în baza Ordinului P. nr. 175/11.08.2004 și a procesului-verbal de delimitare din 16.08.2004. Totodată, prin decizia civilă nr. 687/21.10.2011, Tribunalul B. a dispus irevocabil punerea în posesie asupra unei părți din acest teren în favoarea numitei N. A..

Prin încheierea de ședință pronunțată la 03.02.2015, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art.64 alin.2 cod pr.civilă, a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta N. A..

Prin aceeași încheiere instanța de fond a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cererea de suspendare a cauzei în temeiul art.7 din Legea nr.165/2013 și excepția lipsei interesului, invocate de pârâta A.D.S. București.

Pentru a proceda astfel, instanța a avut în vedere următoarele motive:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta A.D.S. București, în motivarea acesteia pârâta a invocat în motivarea acestei excepții prevederile art. 9 din H.G. nr. 626/2001 și art. 3 alin. 3 din Lg. nr. 268/2001.

Conform art. 9 din H.G. nr. 626/2001, terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Lg. nr. 18/1991 și ale Lg. nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările ulterioare, se transmit de A.D.S. comisiilor locale, pe bază de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al A.D.S.

Conform art. 3 alin. 3 din Lg. nr. 268/2001, terenurile care urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Lg. nr. 18/1991 și ale Lg. nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Lg. nr. 169/1997, se transmit, la cererea comisiilor județene, comisiilor locale.

Art. 3 alin. 3 din Lg. nr. 268/2001 stabilește că în procedura administrativă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. are calitatea de a solicita predarea unei suprafețe de teren potrivit art. 9 din H.G. nr. 626/2001.

Articolele mai sus redate nu îngrădesc posibilitatea reclamantei C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. ca, în fața instanței de judecată, să solicite obligarea pârâtei A.D.S. să încheie protocolul de predare-primire pentru o suprafață de teren.

Reclamanta C. L. C. are calitate procesuală activă în prezenta cauză întrucât acesteia ar urma să-i fie retrocedate respectivele terenuri în cazul încheierii protocolului de predare-primire, la cererea Comisiei Județene B..

În ceea ce privește cererea pârâtei A.D.S. București de suspendare a judecății cauzei, formulată de pârâta A.D.S. București, în motivarea acesteia pârâta a invocat excepții prevederile art. 4 și 7 din Lg. 165/2013.

Conform art. 4 din Lg. nr. 165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărării-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Conform art. 7 din Lg. nr. 165/2013, până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.

În prezenta cauză însă, reclamanta invocă existența unei cereri de reconstituire a islazului comunal soluționată prin emiterea Ordinului P. nr. 175/11.08.2004, prin care s-a dispus trecerea în proprietatea privată a comunei C., la categoria pășune, a suprafeței de 42,46 ha, aflată în administrarea A.D.S.

În consecință, în cauză nu se pune problema emiterii unei hotărâri de validare/invalidare de către comisia județeană de fond funciar, a eliberării unui titlu de proprietate, a punerii în posesie de către comisia locală, a unei proceduri de restituire în sensul Legii nr. 165/2013.

La art. 3 pct. 1 din Lg. nr. 165/2013 sunt enumerate categoriile de cereri cărora li se aplică prevederile acestei legi privind suspendarea oricărei proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar, iar cererile formulate în temeiul art. 3 alin. 3 din Lg. nr. 268/2011 nu se încadrează în aceste categorii.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de pârâta A.D.S. București, în motivarea căreia aceasta a invocat inexistența unui drept actual raportat la prevederile art. 7 alin. 1 din Lg. nr. 165/2013, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată având în vedere că, precum s-a reținut, nu se impune suspendarea cauzei în temeiul prevederii legale mai sus menționate.

Reclamanta are interes în a formula această acțiune, respectiv . pentru care a fost emis Ordinul P. nr. 175/11.08.2004.

Pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară B. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție formulată de intervenienta N. A., arătând că O.C.P.I. B. nu îndeplinește atribuții în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite conform legilor fondului funciar și, cum rezultă din cererea introductivă de instanță, chemarea sa în judecată s-a făcut pentru opozabilitatea efectelor substanțiale ale hotărârii judecătorești.

Reclamanta C. L. C. a depus un răspuns la cererea de intervenție, prin care arată că afirmațiile intervenientei cu privire la obligația Comisiei Locale C. de a întreprinde toate diligențele pentru ca aceasta să intre în posesia terenului reconstituit de C. L. Săgeata, nu au niciun fundament în realitate.

La instanța de fond a fost administrată proba cu înscrisuri din oficiu și la propunerea părților.

Din oficiu, prima instanță a solicitat Comisiei Județene B. să înainteze înscrisuri din care să reiasă demersurile făcute de aceasta în anul 2004 privind solicitarea de predare prin protocol a suprafeței de 42,46 ha teren cu destinație agricolă, din islazul comunal C., județul B..

De asemenea, instanța de fond a solicitat Agenției D. Statului să depună înscrisuri din care să reiasă demersurile făcute de aceasta în anul 2004 privind solicitarea de predare prin protocol a suprafeței de 42,46 ha teren cu destinație agricolă, din islazul comunal C., județul B..

În urma probelor administrate Judecătoria Pogoanele a pronunțat sentința civilă nr.308/07.05.2015 prin care a respins ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de intervenție principală formulată de intervenienta în nume propriu N. A., și a obligat C. Județeană B. să solicite Agenției D. Statului predarea pe bază de protocol a suprafeței de 5,22 ha teren situat pe raza localității C., județul B., în tarlaua 47, . respins în rest ca neîntemeiată cererea de intervenție principală formulată în contradictoriu cu pârâții Agenția D. Statului, C. Județeană B. și C. L. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Instituția P. – Județul B. și O. de C. și Publicitate Imobiliară B..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

“Prin Ordinul P. Județului B. nr. 175/11.08.2004, s-a dispus trecerea în proprietatea privată a comunei C., la categoria pășune, în anexa nr. 16, a suprafeței de 42,46 ha, aflată până în acel moment în administrarea S.C. Romagribuz S.A. C.. La data de 16.08.2004 a fost emis un proces-verbal cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, înscris prin care s-a luat act de identificarea terenurilor mai sus menționate. Acest proces verbal a fost încheiat de C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Agenția D. Statului – Reprezentanța B., O.J.C.G.C. B., Romagribuz C. și C. locală a Comunei C. și a fost emis în vederea încheierii protocolului de predare – preluare cu A.D.S. București pentru terenul în suprafață de 42,46 ha, aflat pe teritoriul administrativ al comunei C..

În conținutul acestui act, părțile au prevăzut expres că “aceste suprafețe se predau conform anexei nr. 1, iar dimensiunile și vecinătățile sunt precizate în schița de delimitare anexată, care împreună fac parte integrantă din prezentul proces – verbal”.

Reclamanta susține că, prin adresa nr. 7020/16.08.2004, Instituția P. – Județul B. i-a comunicat pârâtei A.D.S. București întreaga documentație necesară în vederea întocmirii protocolului de predare-preluare pentru C. locală C..

Prin adresa nr. 614/27.01.2015 (fila 162), Instituția P. – Județul B. a arătat că transmite alăturat adresa Comisiei Județene B. privind solicitarea de predare prin protocol a suprafeței de 42,46 ha teren cu destinație agricolă, pentru islazul comunal C., însoțită de documentele aferente, și anume: referatul Primăriei comunei C. nr. 1595/20.07.2004 înregistrat la Instituția P. – județul B. nr. 7020/21.07.2004, planul de exploatare a islazului comunei C. din data de 30.10.1944, nota O.J.C.G.C. B. din data de 27.07.2004, privind solicitarea Primăriei C., Hotărârea Comisiei Județene nr. 312/12.08.2004, Ordinul P. Județului B. nr. 175/11.08.2004 însoțit de schițele amplasamentului, procesul-verbal cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar încheiat la 16.08.2004 însoțit de tabelul nominal cu suprafețele de teren preluate de la A.D.S. conform Lg. nr. 1/2000 pe teritoriul comunei C., adresa Instituției P. – Județul B. nr. 7020/16.08.2004 către A.D.S. București (filele 163-178).

Însă prin adresa nr._/29.01.2015 (fila 151), A.D.S. București a precizat că, în urma verificărilor efectuate în cadrul instituției, nu au fost identificate încrisuri din care să rezulte demersurile făcute de C. Județeană B. în anul 2004, privind solicitarea de predare prin protocol a suprafeței de 42,46 ha teren cu destinație agricolă, pentru islazul comunal C., jud. B..

În cauză nu s-a făcut dovada comunicării cererii formulate în anul 2004 și a documentației necesare, conform art. 9 din H.G. nr. 626/2001, către A.D.S., în vederea transmiterii de A.D.S. Comisiei Locale C., pe bază de protocol, a terenurilor în suprafață de 42,46 ha, situate pe raza comunei C., județul B..

Conform adresei nr._/29.01.2015 (fila 151), Instituția P. - Județul B. a transmis către A.D.S o documentație de retrocedare, prin care a solicitat predarea suprafeței de 42,46 ha pentru islazul comunal C., numai că aceasta s-a dovedit a fi necorespunzătoare, motiv pentru care a fost returnată prin adresa nr._/29.05.2013, fără a mai reveni cu o documentație conformă cu legislația de fond funciar.

Conform adresei nr. 82.318/29.05.2013 emise de A.D.S. București (fila 20), în urma verificării documentației de retrocedare înaintată de Instituția P. a Județului B. prin adresa nr. 6.483/15.05.2013, în vederea întocmirii protocolului de predare – preluare teren cu destinație agricolă, conform prevederilor legale în vigoare și Normelor interne ale Agenției D. Statului privind încheierea protocoalelor de predare – preluare a terenurilor cu destinație agricolă între A.D.S. și comisiile locale nr. 89.324/01.02.2012, aprobate de Comitetul de Privatizare, Concesionare și Arendare al A.D.S., s-a constatat că documentele dosarului de retrocedare nu sunt originale sau conforme cu originalul și că în cuprinsul documentației de retrocedare nu se regăsesc anexa nr. 16 și declarația reprezentantului teritorial al A.D.S. B. privind faptul că suprafețele de teren solicitate nu fac obiectul unei duble reconstituiri.

Conform adresei nr. 82.318/05.07.2013 emise de A.D.S. București (fila 23), documentația de retrocedare, conform capitolului III, art. 12, din Normele interne ale A.D.S. nr. 89.324/01.02.2012, trebuie să conțină: cererea Comisiei Județene de fond funciar adresată A.D.S. pentru predarea terenului; propunerea Comisiei Locale către C. Județeană pentru reconstituirea islazului comunal; declarația președintelui comisiei locale privind suprafața de islaz reconstituită până la această dată, în situația în care nu este specificată în Ordinul P.; Ordinul P. pentru reconstituirea islazului comunal, împreună cu documentația care a stat la baza emiterii acestuia; anexa nr. 14, conform H.G. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, privind reconstituirea islazului comunal; proces-verbal de delimitare vizat de primărie, reprezentantul teritorial al A.D.S. și O.C.P.I.; planurile cadastrale cu amplasamentul stabilit pentru terenurile retrocedate la scara 1:5000, 1:_ sau schițe de amplasament vizate de primărie, reprezentantul teritorial al A.D.S. și O.C.P.I.

Concluzionând, pe baza probelor administrate, instanța nu poate reține că în anul 2004 A.D.S. București a primit cererea de predare prin protocol a suprafeței de 42,46 ha teren cu destinație agricolă, pentru islazul comunal C., jud. B., și întreaga documentație de retrocedare necesară și, de asemenea, nu poate reține că în prezent A.D.S. București deține documentația de retrocedare completă și poate încheia protocolul de predare – preluare a terenului cu destinație agricolă solicitat.

În consecință, instanța urmează să respingă acțiunea și să admită capătul de cerere de intervenție principală privind respingerea acțiunii.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere de intervenție formulate de intervenienta N. A., instanța reține următoarelele:

Prin decizia civilă nr. 687/21.10.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ instanța a obligat A.D.S. București să predea pe bază de protocol suprafața de 5,22 ha pășune pe raza localității C., tarlaua 47, . obligat C. L. Săgeata de aplicare a legilor fondului funciar să întocmească documentația necesară și să o înainteze Comisiei Județene B. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 5,22 ha în natură, după preluarea prin protocol a terenului de la A.D.S. într-un termen rezonabil, a obligat C. Județeană B., constitută în baza Lg. nr. 18/1991, să elibereze titlul de proprietate pe numele defunctului C. R..

În consecință, C. L. Săgeata, ci nu C. L. C., are obligația de a întocmi documentația necesară și de a o înainta Comisiei Județene B., precum și obligația de a-i pune în posesie pe moștenitorii defunctului C. R..

Comisiei Județene B., în baza art. 9 din H.G. nr. 626/2001, îi revine obligația să solicite A.D.S. transmiterea Comisiei Locale Săgeata, pe bază de protocol, a terenului în suprafață de 5,22 ha pășune pe raza localității C., tarlaua 47, . A.D.S. București a fost deja obligat prin decizia sus menționată să predea pe bază de protocol suprafața de 5,22 ha pășune pe raza localității C., tarlaua 47, .>

Conform prevederilor art.27 alin.1 din Legea nr.18/1991 si art.36 alin.1 din H.G. nr.890/2005, comisia judeteana emite titlurile de proprietate pe baza documentatiilor inaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele – verbale de punere in posesie si schitele terenurilor, iar punerea in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate celor indreptatiti nu poate avea loc decat numai dupa ce s-au facut in teren delimitarile necesare pentru masuratori, stabilirea vecinatatilor pe temeiul schitei, amplasamentul stabilit si intocmirea documentelor constatatoare prealabile.

Prin decizia civilă sus menționată, C. Județeană B. a fost deja obligată să emită titlul de proprietate, aceasta urmând însă a se întâmpla după ce terenul va fi predat prin protocol Comisiei Locale Săgeata și după ce aceata îi va pune în posesie pe moștenitorii defunctului C. R..

Față de cele mai sus reținute, instanța urmează să admită în parte cererea de intervenție principală și să oblige C. Județeană B. să solicite Agenției D. Statului predarea pe bază de protocol a suprafeței de 5,22 ha teren situat pe raza localității C., județul B., în tarlaua 47, . să respingă în rest ca neîntemeiată cererea de intervenție principală formulată în contradictoriu cu pârâții Agenția D. Statului, C. Județeană B. și C. L. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Instituția P. – Județul B. și O. de C. și Publicitate Imobiliară B..”

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta C. Locala Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privata Asupra Terenurilor C., C. Județeană B. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și Instituția P. - Județul B. precum și intervenienta N. A..

În ce privește apelul Comisiei Locale Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privata Asupra Terenurilor C. s-a solicitat în principal admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a hotărârii atacate iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată formulată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii, în temeiul art. 480 privind Codul de procedură civilă, republicată, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia faptul că prima instanță nu a soluționat fondul cauzei pe baza unui probatoriu complet, util, pertinent și concludent, cu respectarea tuturor normelor procedurale, s-a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare, pentru următoarele:

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta reclamantă a criticat soluția instanței fondului, de respingere a capătului de cerere al Comisiei Locale de Fond Funciar C. prin care aceasta a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei Agenția D. Statului să încheie protocolul de predare - primire pentru terenul în suprafață de 42,46 ha, categoria de folosință pășune, suprafață ce formează obiectul Ordinului P. nr. 175/1 1.08.2004, pentru următoarele considerente:

Prin art. 2 din Hotărârea nr. 312/12.08.2004 C. Județeană B. a aprobat referatul Comisiei locale C. nr. 1595/20.07.2004, înregistrat la Prefectura Județului B. sub nr. 7020/21.07.2004, cu privire la reconstituirea izlazului comunal pentru suprafața de 42,46 ha, referatul O.J.C.G.C. B., F.N./28.08.2004 si Ordinul P. nr. 175/11.08.2004 si a stabilit întocmirea procesului-verbal de delimitare de către C. locala C., O.J.C.G.C. B., D.A.D.R.Buzau, A.D.S.-Filiala B. si transmiterea documentației de către C. județeană B. la A.D.S. București, in vederea obținerii avizului.

În data de 16.08.2004, autoritățile și instituțiile implicate în acest demers, respectiv Comisa Județeană B., C. locala C., O.J.C.G.C. B., D.A.D.R. B. si A.D.S.- Filiala B. au semnat procesul verbal și au procedat la identificarea terenurilor agricole destinate reconstituirii dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite, în suprafață de 42,46 ha, stabilite de C. locala C., în vederea încheierii protocolului de predare-preluare cu A.D.S. București.

Tot in data de 16.08.2004, cu adresa nr. 7020, C. județeană B. a transmis Agenției D. Statului București documentația în vederea obținerii avizului pentru reîntregirea izlazului comunal, anexând documentația cerută de aceasta autoritate prin adresa nr._/2002, cap. II- reconstituiri izlaz.

Prin adresa nr._/25.04.2013 Agenția D. Statului București constata că pentru suprafața de 42,46 ha s-a emis Ordinul P. nr. 175/11.08.2004 și s-a întocmit procesul-verbal de delimitare din data de 16.08.2004, însă susține că Instituția P. Județul B. nu a înaintat acesteia documentația de retrocedare în vederea încheierii protocolului de predare-preluare cu C. locala de fond funciar C..

Aceste afirmații nu sunt adevărate pentru următoarele motive: reprezentantul A.D.S.-Reprezentanta Teritoriala B. a semnat atât procesul-verbal de delimitare cat si planul cadastral cu amplasamentul suprafeței de 42,46 ha; cu adresa nr. 7020/16.08.2004 C. județeană B. a transmis A.D.S. București documentația în vederea obținerii avizului pentru reîntregirea izlazului comunal și încheierii protocolului de predare-primire; conform registrului de intrare-ieșire al Instituției P. - Județul B., adresa nr. 7020/16.08.2004 a fost transmisă la A.D.S.

Având in vedere toate aceste aspecte, la adresa nr._/25.04.2013 a Agenția D. Statului București, C. județeană B. a răspuns că documentația a fost transmisa încă din anul 2004.

Astfel este evidentă lipsa de colaborare dintre Reprezentanta Teritoriala B. si autoritatea centrala precum și lipsa unor evidențe exacte ale acestora, atâta timp cât A.D.S. București susține la data de 25.04.2013 că nu s-a transmis de către C. județeană B. documentația de retrocedare în vederea încheierii protocolului, iar prin adresa nr.3289/22.06.2013, Reprezentanta B. comunica Comisiei locale Săgeata, (cu privire la solicitările petentei N. A.), că suprafața a fost predată prin protocolul de predare-primire nr._/23.06.2006 Comisiei locale C..

Conform practicii stabilite, A.D.S. București nu înștiințează, ulterior, comisiile județene despre aprobarea și încheierea protocolului cu comisiile locale.

Pe rolul instanțelor de judecată au existat și există cauze similare cu privire la obligarea pârâtei Agenția D. Statului de a încheia protocoale de predare - primire pentru terenuri. Deși au existat numeroase demersuri ale Comisiei Județene B., totuși nici până la această dată A.D.S. București nu a încheiat protocoale de predare - primire pentru terenuri, astfel fiind împiedicată atât C. L. C., cât și alți petenți, beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate, la exercitarea posesiei pe terenurile ce au fost identificate din punct de vedere al amplasamentului.

Deși au fost invocate aspecte ce demonstrează lipsa de colaborare a Agenției D. Statului și starea acesteia de pasivitate, instanța fondului nu a ținut cont de acestea, reținând în principal doar susținerile A.D.S.

Ori, este evidentă această conduită culpabilă a Agenției D. Statului, în condițiile în care aceasta avea și are cunoștință de existenta solicitărilor Comisiei Județene B., mărginindu-se doar a le respinge pentru motive pe care le apreciază formale sau chiar nefondate că nu a primit documentația necesară în vederea întocmirii protocoalelor de predare primire.

Această conduită a existat în trecut și pe parcursul soluționării altor dosare promovate pe rolul instanțelor de judecată, dosare ce au condus la sancționarea comisiilor de fond funciar, a președinților acestora sau a funcționarilor implicați în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate dispusă prin hotărâri judecătorești.

Urmare a faptului că A.D.S. a comunicat pe parcursul soluționării dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B., "situația terenurilor libere de contract din patrimoniul A.D.S. in vederea reconstituirii dreptului de proprietate aflate pe raza comunelor Galbinasi si C. ", instanța a fost indusă în eroare de A.D.S. și nu fost în măsură să constate că pe amplasamentul pe care a dispus reconstituirea, încă din anul 2004 aceasta suprafață de teren a fost atribuită Comunei C., județul B., prin Ordinul P. nr. 175/11.08.2004 privind trecerea unor terenuri in proprietatea comunei C. pentru reîntregirea izlazului comunal.

Greșit „ instanța nu poate reține că în anul 2004 A.D.S. București a primit cererea de predare prin protocol a suprafeței de 42,46 ha teren cu destinație agricolă, pentru islazul comunal C., jud. B., și întreaga documentație de retrocedare necesară și, de asemenea, nu poate reține că în prezent A.D.S. București deține documentația de retrocedare completă și poate încheia protocolul de predare - preluare a terenului cu destinație agricolă solicitat. "

Dacă ar fi corect raționamentul instanței cum că A.D.S. nu ar fi primit documentația, atunci ar trebui să accepte că oricând, la un moment dat, acest motiv poate fi invocat de Agenția D. Statului, lucru ce este inadmisibil și o determină ca măsură de precauție pentru viitor să depună înscrisuri doar cu confirmare de primire sau direct la registratura acestei instituții.

S-a opinat că prin admiterea cererii de chemare în judecată promovată de C. L. de Fond Funciar C., se deblochează procedurile administrative, se pune în aplicare și se dă eficiență Ordinul P., județului B. cu nr. 175/11.08.2004 privind trecerea unor terenuri in proprietatea comunei C. pentru reîntregirea izlazului comunal, se pun în posesie de către comisiile locale persoanele îndreptățite și pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin hotărâri judecătorești, (în pag. 5 din Sentința civilă nr. 308 pronunțată în ședința publică din 07.05.2015 de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._ speță petenta N. Amica), se emit titlurile de proprietate de către C. Județeană B., se sting litigiile aflate pe rolul instanțelor și se evită apariția altora.

Pentru toate acestea este suficient ca Agenția D. Statului să colaboreze cu comisiile de fond funciar, cu O.C.P.I. B. și să predea terenul către comisia locală, prin protocol.

In sprijinul susținerilor sale sunt și prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care prevăd potrivit art. 12 și următoarele, posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate din izlazul comunal.

Intimatele C. Județeană B. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor și Instituția P. - județul B., prin apelul formulat au solicitat în principal admiterea acestuia, schimbarea în parte hotărârea atacată cu apel, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor C., cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii, în temeiul art. 480 privind Codul de procedură civilă, având în vedere că aspectele de nelegalitate și netemeinicie pot fi îndreptate de instanța de apel, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia faptul că prima instanță nu a soluționat fondul cauzei pe baza unui probatoriu complet, util, pertinent și concludent, cu respectarea tuturor normelor procedurale, s-a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauza instanței de fond spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantele – intimate au reluat în întregime motivele expuse de apelata – reclamantă C. L. C. și în plus, pentru a sublinia conduita culpabilă a ADS București ce a condus la sancționarea nejustificată a comisiilor de fond funciar, a exemplificat o . dosare promovate de petenta – intervenientă N. A. și soluțiile favorabile pronunțate în favoarea acesteia respectiv: dosar nr._ al Judecătoriei B., nr._ aș Judecătoriei Pogoanele; nr._/200/2012 al Judecătoriei B., nr._/3/2012 și nr._ ale Tribunalului București; nr._/200/2014 al Judecătoriei B..

Prin apelul formulat de intervenienta N. A., s-a solicitat obligarea pârâților să recunoască dreptul său de proprietate asupra terenului pășune și să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul cu amplasament pe raza localității C. în tarlaua 47, . cererea sa este întemeiata.

În consecință apelanta a solicitat admiterea apelului și completarea hotărârii atacate cu obligarea pârâților - posesori neproprietari să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul și admiterea cererii de intervenție principală formulată în contradictoriu cu pârâții.

Cu privire la apelul declarat pentru capătul de cerere respins, s-a solicitat să se rețină că titularul acțiunii în revendicare nu poate fi decât proprietarul exclusiv al bunului.

S-a învederat că solicitarea sa este întemeiata întrucât este proprietara terenului, prin sentința civilă nr.3086/29.04.2009 completată cu decizia civilă nr.687/21.10.2011, și din anul 2009 imobilul situat pe raza localității C. este înregistrat pe numele defunctului C. R. la OCPI B..

Potrivit prevederilor legale de fond funciar, hotărârile definitive și irevocabile sunt comunicate din oficiu de către instanța de judecată birourilor de carte funciară.

Amplasamentul solicitat este în patrimoniul ADS București, terenul este liber de contract și retrocedabil și d.c. nr.687/21.10.2011 obliga ADS București să-l predea prin protocol conform prevederilor legilor de fond funciar.

S-a solicitat să se aibă în vedere toate dovezile prezentate, faptul că titlurile sale emană de la adevăratul proprietar și au fost emise în baza Legii nr.18/1991, modificată prin Legea nr.247/2005 etc.

Pârâții au cunoscut încă din anul 2009 hotărârile judecătorești invocate, însă nu au contestat, în căile de atac, amplasamentul solicitat. Aceștia nu au întreprins nici un demers din anul 2004 și până în anul 2015 când au înregistrat pe rolul Judecătoriei Pogoanele cererea nr._ .

S-a solicitat admiterea apelului declarat și ca întemeiată cererea sa de intervenție principală formulată în contradictoriu cu toți pârâții. S-a menționat că cererea sa are în vedere opozabilitatea efectelor substanțiale ale hotărârilor judecătorești față de toți pârâții, care refuză să efectueze demersurile necesare pentru punerea efectivă în posesie. De asemenea, pârâții refuză să respecte hotărârile instanțelor de judecată și încearcă pe altă cale să schimbe aceste hotărâri.

Pârâta C. Locala C. folosește acest teren și pârâta C. Județeană B. de fond funciar refuză să înainteze documentația necesară către ADS București, întrucât o favorizează pe pârâta C.. În aceasta situație ADS București este împiedicata să-și îndeplinească obligația impusă de instanțe cu d.c. nr.687/21.10.2010, pronunțată de Tribunalul B..

Pârâții au arătat rea-credință în toți acești ani, ca dovadă că la acest moment, la ADS București nu se afla înregistrată nici o documentație de reconstituire a dreptului de proprietate pe numele de N. A., pe teritoriul administrativ al județului B..

Ca proprietară, prin aceasta acțiune își apără dreptul de proprietate și obligă pârâții la punerea efectivă în posesie pe terenul de 5,22 ha reconstituit, aflat pe raza localității C., în tarlaua 47, .>

Apelanta - intervenientă N. R. A., a formulat întâmpinare la cererile de apel, solicitând respingerea apelului formulat de C. Județeană B. de fond funciar si C. Locala C. de fond funciar.

În susținere s-a invocat că cele două apeluri sunt aproape identice și s-a solicitat să se rețină că din anul 2004, nu exista nici o altă corespondență, între aceste autorități și ADS București, în afara adresei nr._/25.04.2013, emisă de ADS București la solicitarea comisiei județene în 2013. Pasivitatea si lipsa de interes este evidenta în toți acești ani.

În atâția ani, 2004-2013, ce a oprit aceste autorități să întreprindă toate demersurile necesare pentru obținerea suprafeței totale de 42,46 ha ? De asemenea, de ce nu au făcut cunoscut acest fapt instanțelor de judecată, pentru că au avut calitatea de pârâte și au fost înștiințate pe diverse căi.

Aceste autorități nu au depus in 2004 documentația la ADS București, întrucât nu au nici o dovada. Susțin faptul că într-o singura zi au întreprins mai multe demersuri („... au semnat procesul verbal si au procedat la identificarea terenurilor agricole ....") și tot în aceeași zi a fost transmisă documentația către ADS. Deci, au întreprins atâtea acțiuni . și după aceasta data au rămas pasive până în 2013.

Părțile mint când afirmă că intenționează să pună în posesie persoanele îndreptățite „(în speța petenta N. A.)", la paginile 4 si 6, pentru că în cazul său numai C. Locala Săgeata are aceasta obligație, întrucât la aceasta comisie a depus cererea la Legea nr.247/2005.

C. Județeană B. este în culpă, întrucât refuză să înainteze documentația necesară către ADS București. Faptul că la ADS București nu a fost depusă, măcar o dată, vreo solicitare pe numele de N. A., chiar și pentru alte amplasamente, dovedește rea-voință.

C. Județeană B. o favorizează pe C. Locala C. și cu rea-credința se opune reconstituirii dreptului său de proprietate. C. Județeană B. refuză să înainteze documentația necesara către ADS București și împiedică celelalte autorități să-și îndeplinească obligațiile impuse de instanțe.

Până în anul 2009, aceste comisii nu au întreprins nici un demers față de ADS București și nici nu au făcut cunoscută aceasta situație instanțelor de judecată. Abia în anul 2013 au solicitat de la ADS București reluarea demersurilor, iar în 2014 au înaintat cererea introductivă de instanța din acest dosar, după apariția Legii nr. 165/2013 de finalizarea procesului de restituire.

Pârâții refuză să respecte hotărârile instanțelor de judecată și încearcă pe alte căi să schimbe aceste hotărâri. Pentru aceste autorități singura „lege" pe care o respectă este hotărârea comisiei județene de fond funciar sau ordinul prefectului.

De asemenea, se folosesc de prevederile Legii nr. 165/2013, menționează numai anumite articole și ignoră faptul că sunt sistate toate demersurile autorităților. Nu pun în discuție faptul că fac excepție hotărârile judecătorești.

Apelanții C. L. C., C. Județeană B. și Instituția P. J. B., au formulat note scrise, respectiv răspuns la întâmpinarea intervenientei N. A., solicitând respingerea apelului acesteia, ca nefondat, fiind reluate, în esență susținerile expuse în cererile de apel.

În cadrul ședinței publice din 09.10.2015, Tribunalul din oficiu a invocat și pus în discuția părților, excepția lipsei de interes în exercitarea căii de atac a apelului de către C. Județeană B. și Instituția P. J. B..

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport de cererile formulate, probele administrate, soluția pronunțată și criticile invocate, Tribunalul constată că excepția lipsei de interes a Comisiei Județeană B. și Instituția P. J. B. în declararea apelului este întemeiată, iar apelurile formulate de reclamanta C. L. C. și intervenienta N. A., sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu art.248 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei de interes a apelantelor C. Județeană B. și Instituția P. B., excepție care face inutilă cercetarea în fond a motivelor invocate.

În concret, prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care acționează, iar cerințele impuse pentru exercitarea sa sunt prevăzute de art.33 Cod procedură civilă, respectiv să fie determinat, personal, născut și actual.

Interesul legitim presupune astfel condiția ca acesta să fie în legătură cu situația juridică legală, folosul practic să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală și să existe la momentul în care se exercită.

În speța dedusă judecății promovată de C. L. C. în aplicarea fondului funciar, se observă că apelantele C. Județeană B. și Instituția P. J. B. au avut calitatea de pârâte, astfel încât raportat la soluția de respingere a acțiunii formulată de reclamantă, modul de soluționare profită acestora față de calitatea procesuală pasivă avută.

Raportat la motivele de apel expuse de apelantele – pârâte C. Județeană B. și Instituția P. B., Tribunalul constată că acestea sunt identice cu cele ale reclamantei C. L. cilibia, fără a se ataca obligația impusă prin dispozitivul hotărârii apelate urmare a admiterii cererii de intervenție, cu privire la predarea pe baza de protocol către ADS a suprafeței de 5,22 ha, criticile vizând în special culpa ADS-lui, în modul de soluționare a solicitărilor.

În acest context, față de soluția atacată, poziția procesuală avută în fața primei instanțe și criticile formulate, Tribunalul constată că apelurile promovate de C. Județeană B. și Instituția P. B., sunt lipsite de interes.

Pe fondul litigiului, Tribunalul reține că situația de fapt, că prin Ordinul P. județ B. nr.175/11.08.2004 s-a dispus trecerea în proprietatea privată a comunei C., în anexa nr.16 la categoria pășune, a suprafeței de 42,46 ha alată până în acel moment în administrarea ., iar la data de 16.08.2004, s-a întocmit și semnat de către C. Județeană B. pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor, DADR, ADS – reprezentanța B., OJCGC B., C. L. C. și Romagribuz C., un proces verbal de reconstituire a dreptului de proprietate, în scopul încheierii protocolului de predare – preluare cu ADS București.

Raportat la motivele de apel formulate de apelanta C. L. C., Tribunalul reține că acestea nu se circumscriu unor critici concrete cu privire la argumentele invocate de instanța de fond, ci doar la conduita adoptată de ADS București în soluționarea solicitărilor adresate, atitudinea de pasivitate și lipsa de colaborare cu reprezentanții din teritoriu.

Față de calea de atac exercitată, Tribunalul reține faptul că apelul are un caracter devolutiv, în sensul că, dacă este exercitat în termen, provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept ce au format obiectul dezbaterilor la prima instanță.

Instanța de apel, este datoare să verifice soluția atacată atât din punct de vedere al temeiniciei, statuând dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este concordantă cu probele administrate în cauză și a fost corespunzător stabilită, cât și sub aspectul legalității, respectiv dacă prima instanța a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente situației de fapt deduse judecății.

Întrucât apelul este o cale de atac, apelanții au obligația de a dezvolta criticile sale în fapt și în drept, față de modul în care s-a desfășurat judecata la prima instanță sau față de hotărârea atacată, iar nu să reia cele susținute în prima instanță, prin motivele de apel fixându-se limitele în care judecata va avea loc în calea de atac.

Raportat la motivele expuse de apelanta C. L. C., trebuie menționat că în conformitate cu prevederile art.477 Cod procedură civilă, instanța de apel este ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, prin aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelantă.

În aceste context, față de reluarea situației de fapt concretizată prin adresa înaintată ADS și răspunsul acestei instituții că documentația nu este completă, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut imposibilitatea (nu refuzul) ADS București la documentația înaintată de Instituția P. J. B. prin adresa nr.6483/15.05.2013, atâta timp cât cap.III art.12 din Normele interne ale ADS nr._/01.02.2012, art.9 din HG 626/2001 și art.3 alin.3 din Legea nr.268/2001, impun în primul rând necesitatea unei cereri formulată de C. Județeană adresată acestei instituții pentru predarea terenului, urmată de o . înscrisuri și anexe strict reglementate.

În condițiile în care nici chiar apelanta nu a putut face dovada cu un număr de înregistrare concret al cererii formulate de C. județeană (s-a invocat dosar o adresă a Instituției P. J. B.), în mod just s-a concluzionat de instanța de fond că intimata ADS nu a fost investită cu o solicitare însoțită de o documentație corespunzătoare la care a refuzat să răspundă, astfel încât nu se poate reține culpa acesteia în încheierea protocolului de predare – preluare a terenului agricol solicitat.

De altfel, nici chiar în această cale de atac, deși s-a solicitat apelantei – intimate C. Județeană B. să înainteze documentația ce a fost comunicată ADS București în anul 2004, Tribunalul constată că aceasta nu conține Anexa 16 invocată de această instituție ca fiind lipsă, ceea ce denotă că răspunsul ADS privind documente incomplet înaintate,este justificat.

Față de considerentele expuse, Tribunalul va respinge în conformitate cu art.480 alin.1 Cod procedură civilă, ca nefondat, apelul formulat de C. L. C..

În ce privește apelul intervenientei N. A., Tribunalul reține că acesta vizează respingerea capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 5,22 ha pe raza comunei C., tarlaua 47, .>

Sub aceste aspect, față de titlul opus pârâților – apelanți, instanța constată că acesta vizează decizia civilă nrt.687/21.10.2011 pronunțată în recurs de Tribunalul B. prin care s-a dispus obligarea Comisiei Locale Săgeata să întocmească documentația necesară și să o înainteze Comisiei Județene B. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 5,22 ha în natură, după preluarea terenului prin protocol de la ADS.

În aceste context, având în vedere că titularul obligației de întocmire a documentației este C. L. Săgeata care nu este parte în proces, iar solicitările în revendicare ale apelantei în contradictoriu cu C. L. C. (ce are calitatea de reclamantă în cauza în care a intervenit apelanta N. A.), în mod corect au fost respinse de instanța de fond, această instituție nefiind parte în raportul obligațional ce formează titlul intervenientei și nici măcar nu are calitatea de posesor, în condițiile în care obiectul acțiunii principale vizează predarea pe bază de protocol a suprafeței de 42,46 ha, în care se include și terenul apelantei N. A..

De altfel, prin întâmpinarea formulată la apelurile Comisiilor de fond funciar, intervenienta a recunoscut că în cazul său doar C. L. Săgeata are obligația punerii în posesie, întrucât la această Comisie a depus cerere în baza Legii 247/2005.

Față de ceilalți pârâți – intimați în raport de care s-a formulat cererea în revendicare, Tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a reținut că obligația Comisiei Județene B. de a solicita ADS-lui transmiterea terenului pe bază de protocol s-a născut doar în raport cu C. L. Săgeata, conform hotărârii judecătorești pronunțate, iar în ce privește ADS București, această instituție a fost deja obligată prin decizia instanței de recurs să predea pe bază de protocol suprafața de pășune către N. A. pe raza localității C..

În această situație, Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea formulată de intervenientă, context în care reținând neîntemeinicia motivele de apel expuse, în temeiul art.480 alin 1 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat apelul intervenientei N. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile formulate de apelantele pârâte C. JUDEȚEANĂ B. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B., cu sediul în B., ..48, J. B., INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL B., cu sediul în B., ..48, J. B., ca fiind lipsite de interes.

Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanta - reclamantă C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR C., cu sediul în . și apelanta-intervenientă N. A., cu domiciliul în sector 2, București, .. 5, .. 2, . civile nr.308/07.05.2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâții AGENȚIA D. STATULUI, cu sediul în sector 1, București, .. 43, O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B., cu sediul în B., ..48, J. B..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2015.

Președinte,

A.-M. D.

J.,

G. S.

Grefier,

C. M. O.

Red.SG

Tehnorted./OCM

8ex/26.11.2015

Judecătoria Pogoanele

J. fond P. C.

Dosar fond nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 3144/2015. Tribunalul BUZĂU