Pretenţii. Decizia nr. 3137/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3137/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 3137/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3137/2015
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Judecător A.-M. D.
Grefier C. M. O.
Pe rol soluționarea apelului declarat de reclamanta C. B. SA, cu sediul în sector 3, București, CALEA VICTORIEI, nr. 13, împotriva sentinței civile nr.6476/26.05.2015 de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, cu sediul în B., . - 6, J. B., având ca obiect pretenții daune-interese.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelanta – reclamantă și intimata – pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată după finalizarea procedurii premergătoare prealabile, stadiul procesual apel, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Verificând actele dosarului, instanța constată apelanta a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, conform dispozițiilor prevăzute de art. 223 Cod procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului apelului civil, se constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta C. B. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. F. SOCIETATE COOPERATIVA obligarea acesteia la plata sumei de 3.500 lei reprezentând contravaloarea terenului cumpărat de la autorul pârâtei prin contractul nr._/29.12.1995 și daune interese reprezentate de cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000 lei suportate de bancă, în proces cu persoanele care i-au evins; obligarea la plata dobânzii legale ce va fi calculată la suma de 5.500 lei până la data achitării obligației, cu cheltuieli de judecată
În motivarea cererii, s-a arătat că, banca a încheiat cu autorul pârâtei contractul de vânzare cumpărare nr._/29.12.1995 prin care acesta a vândut Băncii activul – spațiul comercial situat în . având o suprafață construită de 76,8 mp teren aferent în suprafață de 76,8 mp și cale de acces: prețul vânzării a fost de 3.870 lei care a fost achitat integral de bancă cu OP nr. 5364/28.12.1995.
În anul 2013 Banca a fost chemată în judecată de R. C. și R. I. care au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare motivat de faptul că niciodată autorul pârâtei nu a avut dreptul de proprietate asupra terenului ce a fost vândut prin convenția menționată
Prin sentința civilă nr. 241/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 188/2014 pronunțată de Tribunalul B., s-a constatat nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare cumpărare nr._/29.12.1995 privind vânzarea terenului aferent construcției cu destinația de spațiu comercial în suprafață de 76,8 mp
Ca urmare a executării hotărârii judecătorești banca a achitat reclamanților R. C. și R. I. suma de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Arată reclamanta că, în cauză sunt întrunite condițiile garanției contra evicțiunii așa cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 1695 Cod civil.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1695 – 1706 Cod civil.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că, în fapt vânzarea a fost doar pentru spațiul comercial nu și pentru teren și solicită să se aibă în vedere nota de fundamentare anexă la contract precum și factura de vânzare nr._/29.12.2005 întocmită la aceea vreme. Totodată solicită să se observe că din anul 1995 când a predat spațiul și până la promovarea prezentei cereri reclamanta nu a solicitat încheiere de act autentic de vânzare cumpărare tocmai pentru că avea cunoștință că nu a cumpărat decât spațiul comercial, ce putea fi înstrăinat pe baza de factură, nu și teren.
În drept a invocat dispozițiile art. 118 și 1695 și urm. Cod procedură civilă.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că apărările pârâtei sunt contrazise de situația de fapt și de drept așa cum acestea rezultă din înscrisurile pe cale le-a depus la dosar. Solicită admiterea acțiunii și să se constate că sunt întrunite condițiile răspunderii vânzătorului pentru evicțiune.
Reclamanta a uzat la instanța de fond de proba cu înscrisuri.
În urma probelor administrate, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr.6476/26.05.2015, prin care a respins cererea, ca neîntemeiată cât și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:
„La data de 29.12.1995, intre reclamanta C. B. SA si parata C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, s-a incheiat contractul de vanzare cumparare nr._, avand ca obiect spatiul comercial situat in ., in suprafata construita de 76,8 mp si terenul aferent in suprafata de 76,8 mp si caile de acces, filele 8-9.
Prin Sentinta civila nr. 241/13.02.2014 pronuntata de Judecatoria Ramnicu Sarat in dosarul nr._, ramasa definitiva prin Decizia civila nr. 188/2014 pronuntata de Tribunalul Buzau, s-a constatat nulitatea partiala absoluta a contractului de vanzare cumparare nr._/29.12.1995 privind vanzarea terenului aferent constructiei cu destinatia de spatiu comercial in suprafata de 76,8 mp, filele 12-26.
Reclamanta a solicitat instantei obligarea paratei la plata contravalorii terenului, respectiv suma de 3500 lei, a daunelor interese in suma de 2000 lei-cheltuielile de judecata suportate, precum si la plata dobanzii legale, pana la data achitarii obligatiei, apreciind ca sunt intrunite conditiile raspunderii vanzatorului pentru evictiunea partiala.
In prezenta cauza, instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile Codului civil din 1864, in conformitate cu art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii 287/2009 privind Codul Civil, care prevede ca actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de . Codului Civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau dupa caz a savarsirii ori producerii lor.
Potrivit art. 1337 Codul Civil din 1864, vanzatorul este de drept obligat, dupa natura contractului de vanzare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului.
Pentru a se putea retine obligatia de garantie contra evictiunii provenite din fapta unui tert, este necesar a fi indeplinite trei conditii: sa fie vorba de o tulburare de drept, cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii si cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator.
Cu privire la prima conditie, respectiv existenta unei tulburari de drept din partea tertului, instanta constata ca aceasta este indeplinita, avand in vedere actiunea in constatare nulitate absoluta partiala introdusa de tert, respectiv R. C. si R. I..
De asemenea, vanzatorul este garant numai daca tulburarea din partea tertului are o cauza anterioara vanzarii. In cauza pendinte, lipsa calitatii de proprietar al terenului a vanzatorului exista la data incheirii contractului de vanzare cumparare nr._/29.12.1995, astfel ca este satisfacuta si cea de-a doua cerinta a obligatiei de garantie.
In ceea ce priveste a treia conditie, respectiv necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator, instanta constata ca aceasta nu este indeplinita in prezenta cauza.
Astfel, in considerentele deciziei civile nr. 188/2014, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul ca reclamanta-cumparator cunostea ca vanzatorul nu era titularul dreptului de proprietate al terenului, deoarece exista prezumtia ca acesta a luat la cunostinta anterior incheierii actului sub semnatura privata, de nota de fundamentare privind propunerea pentru vanzare a imobilului in litigiu, in care nu era mentionat si terenul si documentatia de vanzare cumparare intocmita de persoana fizica autorizata S. S., unde se propunea numai vanzarea constructiei.
Totodata, instanta retine ca reaua credinta a cumparatorului-reclamanta din prezenta cauza, rezulta si din faptul ca acesta a incheiat actul de vanzare cumparare cu nesocotirea prevederilor art. 46 din Legea 18/1991, potrivit careia terenurile situate in intravilan sau extravilan pot fi instrainate prin acte intre vii incheiate in forma autentica.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta C. B. SA impotriva paratei C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, ca neintemeiata.
Avand in vedere principiul de drept, accesorium sequitur principale, instanta va respinge si cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.”
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.500 lei, reprezentând contravaloarea terenului cumpărat de la autorul intimatului-pârât, prin contractul nr._/29.12.1995 și daunele-interese reprezentate de cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000 lei, suportate de Banca în procesul cu persoanele care i-a evins; obligarea intimatului-pârât la plata dobânzii legale ce va fi calculată la suma de 5.500 lei, până la data achitării obligației; precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces (fond si apel).
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a susținut că în fapt, prin sentința civilă apelată, Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care Banca a solicitat obligarea intimatului-pârât la a răspunde de evicțiunea parțială a bunului vândut.
Pentru a se pronunța în acest fel, instanța de fond a constatat că nu a fost îndeplinită una dintre cele trei condiții necesare pentru a se putea reține obligația de garanție contra evicțiunii provenite din fapta unui terț și anume necunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător, întrucât Banca ar fi cunoscut faptul că vânzătorul nu este proprietarul terenului vândut existând prezumția că a luat cunoștința despre acest lucru din nota de fundamentare și documentația de vânzare ce au precedat încheierea actului de vânzare-cumpărare.
În speță, Banca a încheiat cu autorul intimatului-pârât F. B. contractul de vânzare-cumpărare nr._/29.12.1995, prin care acesta a vândut Băncii activul - spațiu comercial - situat în ., având o suprafață construită de 76,8 m.p., terenul aferent în suprafață de 76,8 m.p. și căile de acces.
În anul 2013, Banca a fost chemată în judecată de R. C. și R. I. care au solicitat instanței să constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr._/29.12.1995, motivat de faptul că niciodată F. B. nu a avut dreptul de proprietate asupra terenului ce a fost vândut prin convenția menționată.
Prin sentința civilă nr.241/13.02.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Rm. Sărat a admis acțiunea reclamanților R. C. și R. I. promovată în contradictoriu cu Banca și a constatat nulitatea absolută parțială a actului de vânzare-cumpărare cu privire la terenul ce a făcut obiectul contractului.
Hotărârea judecătorească a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelului Băncii declarat împotriva acesteia de către Tribunalul B., prin decizia civilă nr.188/21.05.2014.
Ca urmare a executării hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr._, Banca a achitat reclamanților R. C. și R. I. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În mod greșit, instanța de fond a reținut că Banca ar fi cunoscut faptul că intimatul-pârât nu era titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 76,8 m.p., pe care l-a înstrăinat către Banca, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/29.12.1995.
Astfel, obiectul și prețul vânzării sunt stabilite clar prin contract, respectiv intimatul-pârât a vândut Băncii activul - spațiu comercial - situat în ., având o suprafață construită de 76,8 m.p., terenul aferent în suprafață de 76,8 m.p. și căile de acces.
Prețul vânzării a fost de 38.700.000 lei vechi din care 38.624.000 lei vechi - pentru clădire și 76.000 lei vechi - pentru teren.
Prețul a fost achitat integral de Banca, cu ordinul de plata nr.5364/28.12.1995.
Or, în cazul în care ar fi avut cunoștința despre faptul că intimatul-pârât nu era proprietarul terenului, este cert că Banca nu ar fi fost de acord cu achitarea prețului pentru teren.
Banca a dobândit cu buna-credință dreptul de proprietate asupra construcției și a terenului, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, iar vânzătorul F. B. avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite acel drept.
Documentația pe care Banca ar fi avut-o la dispoziție anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare, la care se referă instanța de fond și care ar fi fost avută în vedere și de instanța ce a soluționat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._ a fost elaborată de intimatul-pârât și nu este menționată în actul pe care părțile l-au încheiat la data de 29.12.1995, pentru a face dovada aducerii acesteia la cunoștința Băncii.
Chiar dacă aceasta ar fi fost cunoscută de Banca, documentația a fost întocmita pentru vânzare-cumpărare terenuri și imobile și nu numai pentru construcție.
Așadar, nu se poate pune problema unei rele credințe a Băncii în dobândirea imobilului - construcție și teren, mai ales ca intimatului-pârât (vânzătorul nostru) terenul i-a fost dat în administrare pe durata existentei construcției înainte de anul 1990, când proprietar asupra terenului era statul.
Astfel, din decizia nr.892/1963 a fostului Sfat Popular Regional Ploiești rezultă că terenul, pe care se afla construcția vândută nouă, a fost dat în administrarea autorului F. B. în vederea construirii unui magazin universal pentru cooperativa din .. Sărat.
Mai mult decât atât, titlul de proprietate al Băncii și, implicit, al intimatului-pârât a fost verificat și de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară care, prin încheierea nr.7997/12.05.2005, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.50 din Legea nr.7/1996 (în vigoare la acea dată) și a intabulat dreptul de proprietate al Băncii atât asupra construcției, cât și a terenului cumpărate de la intimatul-pârât.
Pe de altă parte, din perspectiva litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, este cert faptul că autorul intimatului-pârât i-a vândut terenul identificat în contract fără să fi avut dreptul de proprietate asupra acestuia, pentru a fi fost îndreptățit să îl înstrăineze, conducând la litigiul mai sus menționat având ca efect, pe de-o parte, pierderea dreptului său de proprietate asupra terenului și, pe de alta parte, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată achitate pentru dosarul nr._ .
Prin urmare și cea de-a treia condiție necesară pentru a se reține obligația intimatului-pârât de garanție contra evicțiunii a fost îndeplinită.
Așa cum instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii, tulburarea reclamantei în stăpânirea terenului cumpărat de la autorul intimatului-pârât este certă (fiind dovedită prin acțiunea avându-i ca reclamanți pe R. C. și R. I.), cauza evicțiunii este anterioară vânzării (întrucât, in cauza nr._, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a actului de vânzare-cumpărare nr._/29.12.1995 deoarece intimatul-pârât nu era proprietarul terenului pe care l-a vândut Băncii) și nu a fost cunoscută de Bancă (aceasta fiind un cumpărător de bună credință, care a și achitat prețul terenului supus vânzării de către intimatul-pârât).
În concluzie, în condițiile dovedirii întrunirii condițiilor pentru obligarea intimatului-pârât la a răspunde de evicțiunea parțială, Banca în calitate de cumpărător evins are dreptul de a cere de la intimatul-pârât (vânzător) restituirea prețului terenului și daune interese constând în cheltuielile de judecată achitate terților care i-au evins, conform dispozițiilor art. 1337, 1341, 1342 C.civ. în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 C.pr.civ.
În termen legal, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.
În susținerea întâmpinării s-a evocat că vânzarea a fost doar pentru spațiul comercial și nu și pentru teren la acea vreme. În acest sens s-a solicitat să se aibă în vedere Nota de fundamentare anexă la contract, precum și factura de vânzare întocmită la acea vreme.
Din factura întocmită la data de 29.12.2005 se observă cu claritate că s-a vândut și s-au încasat bani doar pentru spațiu comercial și nu și pentru teren.
Banii încasați au reprezentat doar suma datorată pentru spațiu nu și pentru teren. Faptul că în contractul de vânzare cumpărare s-a desprins o sumă modică care să reprezinte vânzare de teren s-a făcut doar pentru a exista o identificare a spațiului comercial cumpărat din total imobil, deoarece complexul comercial de la Puiești este un spațiu P+1 iar terenul construit ar fi fost pe cote indivize.
Cumpărătorul a știut de la momentul cumpărării că nu preia decât spațiu comercial iar identificarea terenului din contractual încheiat între părți nu a fost decât o formalitate. Acest fapt rezultă și din prețul modic stabilit pentru teren de 7 lei și nu de 76 lei cum pretinde apelanta reclamantă. Dacă ar fi înstrăinat imobil cu teren ar fi fost individualizată și cale de acces și vecinătăți ale terenului, fapt care nu este prins nici în nota de fundamentare și nici în factura de achitare preț.
Mai mult decât atât potrivit art.1695 alin. 2 Noul cod civil „garanția este datorată împotriva evicțiunii ce rezultă din pretențiile unui terț numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului" (la încheierea contractului).
Ca a avut cunoștința, reclamantul de astăzi, că nu a cumpărat și teren odată cu spațiul comercial o arată și faptul că la momentul chemării în judecată de către terț nu a chemat în garanție și vânzătorul și a preferat să își construiască apărările singur.
În ce privește căile de acces la care face referire reclamanta, se observă că nu sunt specificate în nici un mod nici în factură și nici în actul de vânzare cumpărare dintre părți lucru ce arată încă odată că nu au cumpărat decât spațiu comercial nu și teren astfel că pretențiile de garantare împotriva evicțiunii sunt nejustificate.
De asemenea s-a solicitat să se observe că din anul 1995 când a predat spațiul și până la promovarea prezentei cereri reclamanta nu a solicitat încheiere de act autentic de vânzare cumpărare tocmai pentru că avea cunoștința că nu a cumpărat decât spațiu comercial ce putea fi înstrăinat pe baza de factură, nu și teren.
În cuprinsul apelului, apelanta reclamantă face referire la o decizie cu numărul 892/1963 aferentă unui magazin din localitatea Vâlcele care nu are relevanță în cauza de față. În speță, este vorba de amplasamentul unui spațiu din cadrul complexului comercial Puiești care nu are legătură cu localitatea Vilcele.
Apelanta nu i-a achitat niciodată preț pentru teren, și asta rezultă din factura și chitanța întocmită la acea vreme.
Pentru aceste motive s-a solicitat respingerea apelului și păstrarea ca temeinică și legală soluția pronunțată de instanța de fond.
Ca răspuns la întâmpinare apelanta a reluat susținerile formulate în cererea de apel.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport de cererea de chemare în judecată, probele administrate, soluția pronunțată și criticile formulate, Tribunalul constată că apelul este nefondat, astfel încât în conformitate cu art.480 alin.1 Cod procedură civilă urmează să-l respingă, pentru următoarele considerente:
În ce privește situația de fapt, Tribunalul reține că între apelanta – reclamantă și fostul F. B., actuala pârâtă a intervenit un înscris sub semnătură privată intitulat contract de vânzare – cumpărare nr._/29.12.1995 prin care apelanta în calitate de cumpărător a dobândit un spațiu comercial situat în ., construcție de 76,8 m.p., pe un teren aferent în aceeași suprafață, precum și căile de acces, prețul vânzării de 38.700.000 ROL fiind achitat anterior prin ordinul de plată nr.5364/28.12.1995.
În același contract, părțile au consemnat că suma de 38.642.000 ROL reprezintă contravaloarea clădirii, iar 76.000 ROL prețul terenului.
Raportat la obiectul acțiunii, Tribunalul reține că acesta vizează pretenții ale reclamantei, reprezentând obligația de garanție contra evicțiunii., generată de faptul că prin sentința civilă nr.241/13.02.2014 a Judecătoriei Rm.Sărat rămasă definitivă prin decizia civilă nr.188/_ a Tribunalului B., s-a constatat nulitatea parțială absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr._/1995 în ce privește terenul aferent construcției de 76,8 m.p., solicitând astfel de la pârâtă contravaloarea terenului achitat respectiv 3500 lei și cheltuielile de judecată suportate în contradictoriu cu proprietarii terenului în cuantum de 2000 lei.
În ce privește motivele de apel, Tribunalul constată că acestea vizează greșita reținere de către instanța de fond a faptului că reclamanta – intimată avea cunoștință la momentul cumpărării că vânzarea – cumpărarea că vânzătoare intimată nu era proprietara terenului, apreciind că în acest sens nu s-ar fi consemnat în cuprinsul contractului un preț al construcției și un altul al terenului.
Față de apărările apelantei, trebuie menționat că situația de fapt reținută de instanța de fond cu privire la această condiție pentru existența evicțiunii invocată de reclamanta – apelantă ce nu este îndeplinită în speță, derivă chiar din considerentele deciziei civile nr.188/2014 a Tribunalului B. prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare – cumpărare, fiind astfel statuat cu putere de lucru judecat faptul că apelanta – cumpărătoare avea cunoștință că vânzătoarea nu era proprietara terenului.
În aceste context, față de efectele unei decizii civile definitive, Tribunalul reține că în conformitate cu art.430 alin.1 Cod procedură civilă, „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritatea de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol „Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”, ceea ce este cazul de față, cu privire la cunoașterea de către reclamanta – apelantă a realității că vânzătorul nu avea proprietatea terenului, fiind exclus din obiectul convenției.
În această ordine de idei, toate susținerile apelantei cu privire la o situație contrară vor fi înlăturate ca nefundamentate, cu atât mai mult cu cât nici suma pretinsă în cererea de chemare în judecată de 3500 lei nu justifică contravaloarea prețului terenului ce se pretinde că a fost achitat de 76.000 ROL, echivalentul a 7,6 lei pentru suprafața de 76,8 m.p.
De altfel, chiar și prețul derizoriu achitat, demonstrează că între contractanți convenția a fost doar cu privire la vânzarea – cumpărarea spațiului comercial, cu atât mai mult cu cât la momentul întocmirii înscrisului – anul 1995 – era deja în vigoare Legea nr.18/1991 care impunea înstrăinarea terenurilor doar în forma autentică și, raportat la calitatea părților, entități juridice, nu se poate susține că nu aveau cunoștință de prevederile legale, astfel încât modalitatea perfectării acordului printr-un act cu semnătură privată, confirmă manifestarea reciprocă a voinței doar cu privire la construcție.
Față de această situație de fapt corect interpretată de prima instanță care a analizat cererea din punctul de vedere al temeiului juridic invocat de reclamantă reținând că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative impuse de art.1337 Cod civil, pentru a se reține răspunderea vânzătoarei intimatei pentru evicțiune, Tribunalul constată că în mod legal s-a dispus respingerea acțiunii.
Sub ansamblul celor evocate, reținând neîntemeiate motivele de apel expuse, Tribunalul în conformitate cu art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat, întrucât soluția instanței de fond este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta – reclamantă C. B. SA, cu sediul în sector 3, București, CALEA VICTORIEI, nr. 13, împotriva sentinței civile nr.6476/26.05.2015 de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. F. SOCIETATE COOPERATIVA, cu sediul în B., . - 6, J. B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2015.
Președinte, G. S. | Judecător, A.-M. D. | |
Grefier, C. M. O. |
RedG.S.
Tehnored.O.C.
4ex./07.12.2015
Judecătoria B.
Dosar fond:_
Judecător fond: D. A. E.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 3132/2015. Tribunalul BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1997/2015.... → |
|---|
