Contestaţie la executare. Decizia nr. 2937/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2937/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 2937/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2937
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător I. M.
Grefier E. D.
Pe rol, judecata apelului declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, împotriva sentinței civile nr.538 din data de 09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Rm-Sărat în dosarul nr._ – având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea N. R., domiciliată în mun.Rm-Sărat, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată, după care:
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța constată că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art.223 Cod pr.civilă și reține cauza în pronunțare.
După deliberări,
TRIBUNALUL:
Deliberand asupra prezentului apel civil, constata urmatoarele:
La data de 15.01.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat, sub nr._, plângerea contravenționala formulată de petenta N. R., in contradictoriu cu intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania S.A., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/11.01.2012, incheiat de intimata CNADNR-CESTRIN București.
Petenta a solicitat instantei să dispună admiterea plângerii, înlăturarea obligării la plata tarifului de despăgubire, conform Legii nr. 144/2012, de modificare a O.G. nr. 15/2002, iar cu privire la amendă sa se constate ca aceasta s-a prescris, procesul verbal nefiind comunicat in termen de 30 zile, conform O.G. nr. 2/2001.
In motivarea in fapt a plângerii, petenta a aratat că, la data de 05.01.2015, a primit de la executorul judecătoresc P. A. o înștiințare si o somație, prin care i s-a pus in vedere să achite tarifele de despăgubire din trei procese verbale de contravenție, încheiate de CNADNR-CESTRIN.
Petenta a mai precizat că, din actele comunicate, rezulta ca procesul verbal ar fi fost afișat la ușa imobilului sau, procedura ce nu poate fi apreciată ca fiind corect îndeplinită, având in vedere Decizia nr. 10 din 10.06.2013 a ICCJ . interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin care s-a decis ca „modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”.
Petenta a mai sustinut că, numai după ce i se comunica procesul verbal prin poșta, cu aviz de primire, se putea afișa si la ușa domiciliului său, situație ce nu exista in prezenta cauza, procesul verbal nefiind comunicat prin poșta, cu aviz de primire.
In drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
In sprijinul cererii petenta a depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, înștiințarea emisă de catre B. P. A. in dosarul nr. 6161/2014 la data de 21.11.2014, procesul verbal de contravenție ., nr._ din 11.01.2012, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare și carte de identitate aparținând petentei ., nr._ (filele 5-9).
Instanta a comunicat intimatei un exemplar de pe plângerea contravenționala și actele anexate pentru ca, în termen de 25 de zile de la comunicare, conform art. 201 alin. 1 C. proc. civ. să depună întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, prev. de art. 208 alin. 2 C. proc. civ.
Intimata a depus întampinare, prin care a aratat cu privire la prescripția executării sancțiunii aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ că prevederile art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o lună de la data aplicării sancțiunii” nu sunt aplicabile, de vreme ce procesul verbal i-a fost comunicat petentei la data de 20.01.2012, in mai puțin de o lună de la data aplicării sancțiunii, respectiv 11.01.2012.
Intimata a mai precizat ca Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, prin care s-a statuat caracterul subsidiar al procedurii de comunicare prin afișare a procesului verbal a fost pronunțată de catre ICCJ la data de 10 iunie 2013, fiind publicată in Monitorul Oficial la data de 23.07.2013, fiind obligatorie de la aceasta dată, conform prevederilor art. 517 C. proc. civ. Or, comunicarea procesului verbal contestat s-a facut anterior publicării Deciziei nr. 10/2013, ceea ce înseamnă ca prevederile acesteia nu sunt aplicabile in prezenta cauză. Inainte de data publicării in Monitorul Oficial a Deciziei respective, intimata nu avea obligația de a opta mai intâi pentru comunicarea prin poștă.
Față de aceste considerente, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neintemeiată și, in subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției, ca fiind temeinic si legal (filele 16-17).
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010, cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiune, intimata a solicitat incuviintarea probei cu înscrisuri, în acest sens anexând plângerii contravenționale înscrisuri (filele 18-21).
Copia întâmpinării și a actelor anexate au fost comunicate petentei pentru a lua cunoștință de conținutul acestora, în conformitate cu prevederile art. 201 alin. 2 C. proc. civ., însă în termenul de 10 zile de la primirea comunicării, petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul din data de 26 martie 2015 instanța, in temeiul art. 22 alin. 4 C. proc. civ., avand in vedere ca s-a inceput executarea silita in dosarul de executare nr. 6161/2014, aflat pe rolul B. P. A., precum si faptul ca se invoca prescripția executarii sancțiunilor contravenționale, prevazuta de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a calificat cererea ca fiind o contestație la executare, partea nefiind nevoita sa promoveze doua procese simultane, putand supune cenzurii instantei de executare si apararile de fond privind valabilitatea titlului executoriu, putandu-se invoca aparari de fond in cadrul contestației la executare.
La termenul din data de 26 februarie 2015 instanța, in temeiul art. 255 alin. 1 C. proc. civ. raportat la art. 258 alin. 1 C. proc. civ., a încuviințat pentru contestatoare si intimata proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind admisibile, concludente și utile soluționării cauzei.
În vederea soluționării contestației la executare, instanta a solicitat de la B. P. A., in copie certificata pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 6161/2014 (filele 30-52).
Prin s.c. nr. 538/09.04.2015, Judecatoria Rm. Sarat a admis cererea de contestație la executare, formulată de contestatoarea N. R., în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania S.A.; a anulat executarea silita insasi in dosarul de executare silita nr. 6161/2014 al B. P. A.; a luat act că contestatoarea N. R. nu a solicitat obligarea intimatei C. N. de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania S.A. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: potrivit art. 714 alin. 1 si 2 C. proc. civ. „Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare”.
Din analiza dosarului de executare nr. 6161/2014 al B. P. A. (fila 50), instanța a retinut că contestatoarea a formulat contestatie la executare în termen de 15 zile de la primirea somației emisă de catre B. P. A. in dosarul nr. 6161/2014 la data de 14.01.2015 (fila 1).
Instanta a retinut ca, potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
Din procesul verbal de indeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție ., nr._ din 11.01.2012, încheiat la data de 20.01.2012 (fila 32), rezulta ca contestatoarei N. R. i s-a comunicat, la data de 20.01.2012, procesul verbal de contravenție ., nr._ din 11.01.2012 (fila 31), în termen de o lună de la data aplicării sancțiunilor prin procesul verbal de contraventie mentionat anterior.
Prin urmare, executarea sancțiunilor contravenționale nu s-a prescris.
Instanta a inlaturat sustinerile contestatoarei, potrivit carora ar fi aplicabila Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, Sectiile Unite, de vreme ce, potrivit art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.”
Prin urmare, rezultă că cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, sunt alternative, fără a exista vreo ordine de preferință între ele (din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă).
Pe cale de consecinta, efectele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sectiile Unite nr. 10/2013 nu pot viza decat actele, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor (de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I), de catre autoritatile implicate in activitatea de comunicare a procesului-verbal de contraventie și a înștiințării de plată, acestea trebuind sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile . si sa fie capabile sa prevada, ., consecintele care pot aparea dintr-un act determinat, legea trebuind sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila (CEDO, Cauza Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979).
Pe de altă parte, potrivit art. 15 alin. 2 din Constitutia României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
De asemenea, instanta a avut in vedere si dispozitiile art. 12 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cu care “Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară, se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia”.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27.04.2007 a statuat că „Aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere, sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început”.
În concluzie, Curtea a reținut că, prin art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, se creează discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce este contrar prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Instanta a reținut că, în intervalul de timp cuprins între data aplicării sancțiunilor, respectiv 11 ianuarie 2012 și data începerii executării silite, 08 octombrie 2014, a intervenit Legea nr. 144/2012, care a abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 potrivit căruia „Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Instanta a constatat ca, desi prin Legea nr. 144/2012 nu s-a dezincriminat fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care in continuare constituie contravenție continuă, aceasta se sancționează numai cu amendă, fiind indeplinite cerintele prevazute de art. 12 alin. 2 partea I din O.G. nr. 2/2001, potrivit caruia „Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară, se va aplica aceasta”.
Prin urmare, prin . Legii nr. 144/2012, care a abrogat art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, nemaiprevazand obligația contravenientului de a achita tariful de despăgubire, pe lângă amenda contravențională, această sancțiune contravențională, aplicata anterior si neexecutată pana la data intrării în vigoare a noii legi, nu se mai execută, in acest fel necreandu-se discriminări între persoanele care se găsesc în aceeași situație de contravenienți, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituție. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică ar beneficia de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatoarea N. R., in contradictoriu cu intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania S.A. si a anulat executarea silita insasi (cauza nulitatii fiind anterioara inceperii executarii silite, nu si titlul executoriu, contestatoarea neputand invoca aparari de fond impotriva titlului executoriu) in dosarul de executare silita nr. 6161/2014 al B. P. A..
In fine, instanța a luat act că contestatoarea N. R. nu a solicitat obligarea intimatei C. N. de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania S.A. la plata cheltuielilor de judecată.
Impotriva sentintei a formulat apel intimata, care a solicitat, in principal, constatarea nulității absolute a Sentinței Civile nr. 538/09.04.2015, pronunțata de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr._, întrucât instanța de judecata si-a depășit competenta, calificând plângerea ca fiind o contestație la executare; in subsidiar, modificarea in tot a Sentinței Civile nr. 538/09.04.2015, pronunțata de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr._, ca netemeinica si nelegala; schimbarea citativului, in sensul de a se preciza ca intimata este CNADNR - SA prin DRDP București, si nu CNADRN-SA – CESTRIN; respingerea contestației la executare formulata de către contestatoare împotriva executării silite efectuata de către Biroul Executorului Judecătoresc P. A. in baza titlurilor executorii PVCC . nr._/11.01.2012, . nr._/11.01.2012 si . nr._/11.01.2012 generate si semnate electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, ca nelegala si netemeinica; menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroul Executorului Judecătoresc P. A. in baza titlurilor executorii menționate si continuarea executării silite.
In motivarea apelului arata ca:
1. In primul rand, solicita instanței de apel sa constate faptul ca sentința civila nr. 538/09.04.2015, pronunțata de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr._, este lovita de nulitate, intrucat instanța de judecata si-a depășit competenta, calificând plângerea ca fiind o contestație la executare.
Astfel, debitoarea a investit instanța de judecata cu soluționarea unei plângeri contravenționale, solicitând inlaturarea obligației de la plata tarifului de despăgubire aferent procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, in baza Legii nr. 144/2012, având ca temei juridic OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Urmare acestei plângeri, CNADNR - SA - CESTRIN a formulat apărare in termen, temeiul juridic arătat fiind, de asemenea, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin urmare, instanța de judecata a fost investita cu soluționarea unei plângeri contravenționale si nu cu soluționarea unei contestații la executare.
La termenul din data de 26.03.2015, in temeiul art. 22 alin 4 NCPC, instanța de judecata, in mod eronat si nelegal, a schimbat incadrarea juridica a plângerii contravenționale, calificând cererea ca fiind o contestație la executare.
Potrivit art. 22 alin 5 NCPC, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul in care părțile, in virtutea unui accord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra cărora au inteles sa limiteze dezbaterile.
Având in vedere faptul ca temeiul juridic arătat atat de către debitoare in cuprinsul cererii, cat si de către creditoare in cuprinsul intampinarii, este OG nr. 2/2001, solicita instanței de apel sa constate faptul ca instanța de fond si-a depășit competenta, deoarece ea nu a fost investita cu o contestație la executare si nici debitoarea nu a solicitat in mod expres anularea actelor de executare.
Prin urmare, solicita instanței de apel sa constate faptul ca Sentința Civila nr. 538/09.04.2015, pronunțata de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr._, este lovita de nulitate absoluta si solicita desființarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
2. In ceea ce privește reținerea instanței de fond ca, in cauza, sunt aplicabile dispozițiile mai favorabile conținute de Legea nr. 144/2012, arata ca, in momentul pronunțării hotărârii, instanța de fond s-a aflat in eroare.
Mai mult decât atat, instanța de judecata se contrazice in motivarea sentinței apelate.
Astfel, instanța de fond a constatat, in baza probatoriului administrat, faptul ca procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat in mod legal debitorului in data de 20.01.2012.
Prin urmare, instanța a reținut faptul ca executarea sancțiunilor contravenționale nu s-a prescris, recunoscând implicit si creanța apelantei, insa cu toate acestea, a admis contestația la executare, reținând in mod nefondat ca, in cauza, sunt aplicabile dispozițiile mai favorabile conținute de Legea nr. 144/2012.
Astfel, emiterea si comunicarea procesului - verbal de contravenție in cauza au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
La momentul săvârșirii contravenției, respectiv in anul 2011, art. 8 alin 3 din O.G nr. 15/2002 prevedea faptul ca „Contravenientul are obligația de a achita, pe langa amenda contravenționala, cu titlu de tarif de despăgubire, in funcție de tipul vehiculului folodit fara a deține rovinieta valabila, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4".
Ulterior, prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002, alin 3 al art. 8 din O.G. 15/2002 a fost abrogat.
Astfel, solicita instanței de judecata sa constate faptul ca dispozițiile astfel modificate se aplica de la data intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, deci pentru faptele contravenționale săvârșite dupa aceasta data.
Prin urmare, in ceea ce privește titlul executoriu contestat, precizam faptul ca dispozițiile prevăzute de Legea nr. 144/2012 nu au aplicabilitate, intrucat fapta contravenționala a fost săvârșita anterior datei la care aceasta a intrat in vigoare.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 144/2012, legiuitorul a statuat in mod evident faptul ca „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (....) aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează. "
Prin urmare, reiese in mod evident faptul ca legiuitorul a avut in vedere numai contravenienții care au fost sancționați in baza OG nr. 15/2002 si care au contestat in instanța tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituita de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contravenționala, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat in instanța.
Aceste considerente sunt clar reglementate de principiul de drept civil „daca Ieșea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul sa o interpreteze".
Mai mult decât atat, in temeiul art. 20 NCPC, judecătorul are indatorirea sa asigure respectarea si sa respecte el insusi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
In acest sens, arata ca, incepand cu data comunicării procesului-verbal in cauza, contestatorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii impotriva acestuia, in conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001.
Or, contestatorul nu a apelat la aceasta cale procesuala, la momentul respectiv, adică in urma cu aproximativ 3 ani, desi comunicarea procesului- verbal in cauza s-a efectuat conform dispozițiilor legale si, prin urmare, in cazul de fata nu au aplicabilitate prevederile art. II din Legea nr. 144/2012.
Prin urmare, atat timp cat procesul verbal de contravenție emis pe numele contestatorului nu a fost contestat, neexistand o hotărâre judecătoreasca de anulare chiar si in parte a masurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, apelanta deține un titlu executoriu apt de executare silita, pentru valorificarea creanței prevăzuta in actul sancționator, care a intrat in putere de lucru judecat.
De asemenea, in speța de fata nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanțelor rezultata dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, care nu a fost contestat in instanța.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia "daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșita inainte de data intrării in vigoare a noului act normativ", nu este aplicabila in speța, intrucat Legea nr 144/2012 nu dezincrimineaza fapta de a circula fara rovinieta valabila, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
In baza acestor considerente, solicita admiterea apelului asa cum a fost formulat, constatarea nulității absolute a Sentinței Civile nr. 538/09.04.2015, pronunțata de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr._ si, in subsidiar, modificarea sentinței apelate, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către Biroului Executorului Judecătoresc P. A. in baza titlurilor executorii menționate si continuarea executării silite.
In drept, prevederile art. 650, alin. (3) NCPC, art. 466 si următoarele NCPC, precum si dispozițiile legale cuprinse in prezentul apel.
Intimatul, legal citat cu mentiunea sa depuna intampinare, nu s-a conformat acestei prevederi legale, fiind decazut din dreptul de a propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publica.
Examinand apelul prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, prin prisma dispozitiilor legale incidente, tribunalul constata ca este intemeiat si urmeaza sa fie admis, avand in vedere urmatoarea argumentare in fapt si in drept:
1. In primul rand, apelanta solicita instanței de apel sa constate faptul ca sentința civila nr. 538/09.04.2015, pronunțata de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr._, este lovita de nulitate, intrucat instanța de judecata si-a depășit competenta, calificând plângerea ca fiind o contestație la executare.
Arata ca debitoarea a investit instanța de judecata cu soluționarea unei plângeri contravenționale, solicitând inlaturarea obligației de la plata tarifului de despăgubire aferent procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, in baza Legii nr. 144/2012, având ca temei juridic OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor; ca, urmare acestei plângeri, CNADNR - SA - CESTRIN a formulat apărare in termen, temeiul juridic arătat fiind, de asemenea, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; ca instanța de judecata a fost investita cu soluționarea unei plângeri contravenționale si nu cu soluționarea unei contestații la executare; ca, la termenul din data de 26.03.2015, in temeiul art. 22 alin 4 NCPC, instanța de judecata, in mod eronat si nelegal, a schimbat incadrarea juridica a plângerii contravenționale, calificând cererea ca fiind o contestație la executare; ca, potrivit art. 22 alin 5 NCPC, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul in care părțile, in virtutea unui accord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra cărora au inteles sa limiteze dezbaterile; ca, având in vedere faptul ca temeiul juridic arătat atat de către debitoare in cuprinsul cererii, cat si de către creditoare in cuprinsul intampinarii, este OG nr. 2/2001, solicita instanței de apel sa constate faptul ca instanța de fond si-a depășit competenta, deoarece ea nu a fost investita cu o contestație la executare si nici debitoarea nu a solicitat in mod expres anularea actelor de executare.
In legatura cu aceste critici, tribunalul retine faptul ca instanta de apel este datoare sa verifice solutia atacata atat din punct de vedere al temeiniciei, statuand daca situatia de fapt retinuta prin hotarare este concordanta cu probele administrate in cauza si a fost corespunzator stabilita, cat si sub aspectul legalitatii, respectiv daca prima instanta a identificat, interpretat si aplicat corect normele de drept material incidente situatiei de fapt deduse judecatii.
Intrucat apelul este o cale de atac, apelanta are obligatia de a dezvolta criticile sale in fapt si in drept, fata de modul in care s-a desfasurat judecata la prima instanta sau fata de hotararea atacata, iar nu sa reia cele sustinute in prima instanta, prin motivele de apel fixandu-se limitele in care judecata va avea loc in calea de atac.
In conformitate cu prevederile art. 477 cod de procedura civila, instanta de apel este tinuta sa judece in limitele criticilor formulate prin motivele de apel, prin aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, reluand judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt si de drept invocate in fata primei instante, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.
Intotdeauna procesul civil este pornit la cererea celui interesat; obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.
Principiul disponibilitatii partilor este reglementat de art. 9 cod de procedura civila si semnifica faptul ca partile pot determina nu numai existenta procesului, ci si continutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, in privinta partilor, obiectului si cauzei, precum si a etapelor pe care le-ar putea parcurge.
De asemenea, instanta are dreptul sa puna in discutia partilor fundamentul juridic corect al cererii, insa in masura in care partea insista in solutionarea cererii astfel cum a fost formulata, instanta nu poate proceda la modificarea cererii, intrucat aceasta ar avea drept consecinta incalcarea principiului disponibilitatii partilor in procesul civil. Nu este obligatoriu ca partea sa indice in mod expres articolele din actele normative pe care isi intemeiaza cererea, atat timp cat sunt mentionate motivele de fapt si de drept ale cererii, care pot conduce la o corecta incadrare juridica de catre instanta a pretentiei deduse judecatii.
Tribunalul retine faptul ca instanta de apel are de analizat legalitatea si temeinicia hotararii primei instante, prin prisma intregului material probator administrat in cauza si a temeiurilor de drept invocate de parti.
Apelul are un caracter devolutiv, ceea ce inseamna ca, daca este exercitat in termen, provoaca o noua judecata asupra fondului, fiind readuse in fata instantei de control judiciar toate problemele de fapt si de drept ce au facut obiectul dezbaterilor la prima instanta.
Judecata in apel nu este limitata doar la motivele de nelegalitate (identificarea, interpretarea si aplicarea corecta a normelor de drept material incidente), astfel incat, ca efect al caracterului devolutiv al caii de atac, prin motivele de apel, partile pot concepe si critici de netemeinicie, iar instanta de apel va verifica daca situatia de fapt retinuta prin hotararea apelata este corespunzatoare realitatii si are fundament in probele administrate in cauza.
În conformitate cu prevederile art. 22 din codul de procedura civila, judecatorul are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. In acest scop, cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept, pe care partile le invoca, judecatorul este in drept sa le ceara partilor sa prezinte explicatii, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice imprejurari de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se impotrivesc.
In acelasi context, conform art. 22 al. 6 cod de procedura civila, judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara insa a depasi limitele investirii, in afara de cazurile in care legea dispune altfel.
De asemenea, instanta are dreptul sa puna in discutia partilor fundamentul juridic corect al cererii, insa in masura in care partea insista in solutionarea cererii astfel cum a fost formulata, instanta nu poate proceda la modificarea cererii, intrucat aceasta ar avea drept consecinta incalcarea principiului disponibilitatii partilor in procesul civil. Nu este obligatoriu ca partea sa indice in mod expres articolele din actele normative pe care isi intemeiaza cererea, atat timp cat sunt mentionate motivele de fapt si de drept ale cererii, care pot conduce la o corecta incadrare juridica de catre instanta a pretentiei deduse judecatii.
Tribunalul reține că instanța de judecată este ținută de obiectul cererii de chemare în judecată, față de principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, neputând acorda mai mult, mai puțin sau altceva decât s-a cerut. Instanța trebuie să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, potrivit art. 22 al. 6 din Codul de procedură civilă, nefiind, însă, ținută de temeiul juridic, pe care îl poate schimba.
Al. 4 din art. 22 arata ca judecatorul da sau restabileste calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire, acestuia revenindu-i sarcina de a face încadrarea în normele legale. Ceea ce trebuie să precizeze reclamantul în cererea de chemare în judecată este fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă raportul juridic dedus judecății. Or, din motivarea în fapt a cererii, precum si din temeiul de drept precizat de reclamant, respectiv dispozitiile OG nr. 2/2001, OG 15/2002, se poate observa că Judecătoria Buzau nu a soluționat cererea cu care a fost învestită, astfel incat nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii.
Tribunalul retine, de asemenea, ca, pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamanta a înțeles sa-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului si a scopului urmărit prin natura acțiunii.
Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic, instanța având posibilitatea de a identifica instituția sau categoria juridică ori principiul de drept substanțial incident, în funcție de situația de fapt invocată de reclamanta și stabilită prin administrarea probelor în cauză.
Instanta are obligatia, in virtutea rolului sau activ, de a pune in discutia contradictorie a partilor calificarea corecta a unei cereri formulate in cadrul procesului, raportandu-se la continutul cererii si intuind scopul urmarit de parte prin promovarea sa.
Dreptul de a califica o cerere constituie dreptul instantei de a da denumirea legala unei cereri intitulate gresit de parti, dar fundamentate corect in raport de situatia de fapt.
Raportand prevederile legale incidente la speta dedusa judecatii, tribunalul retine ca instanta de fond nu a avut in vedere obiectul cauzei cu care a fost investita, respectiv plangere contraventionala, de temeiul de drept invocat de reclamanta in cererea de chemare in judecata, respectiv OG nr. 15/2002 si OG nr. 2/2001, la sustinerile partilor, probele administrate de acestea.
În raport de aceste precizări, tribunalul considera că instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii cu care a fost învestită, fiind incalcate dispozitiile art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul are in vedere si prevederile art. 480 al. 2 cod de procedura civila, in care se arata ca, in cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va anula hotararea atacata si va judeca procesul, evocand fondul.
Coroborand prevederile art. 480 al. 3 cod de procedura civila cu prevederile art. 480 al. 6 cod de procedura civila, tribunalul constata ca instanta de fond, pronuntandu-se cu privire la un alt obiect al cererii decat cel cu care a fost investita, a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului, motiv pentru care va admite apelul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva sentinței civile nr. 538 din data de 09.04.2015, pronunțată de Judecătoria Rm-Sărat în dosarul nr._ – având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea N. R.; va anula hotărârea atacată și procedura urmată în fața primei instanțe.
Stabilește termen pentru judecata fondului la 28.10.2015, cu citarea partilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401 A, sector 6, împotriva sentinței civile nr.538 din data de 09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Rm-Sărat în dosarul nr._ – având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu contestatoarea N. R., domiciliată în mun.Rm-Sărat, ., ., ..
Anulează hotărârea atacată și procedura urmată în fața primei instanțe.
Stabilește termen pentru judecata fondului la 28.10.2015.
Cu citarea părților.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2015.
Președinte, D. R. | Judecător, I. M. | |
Grefier, E. D. |
Red./Tehnored.D.R. / 4 ex.
05.10.2015
Judecătoria Rm-Sărat
Dosar fond:_
Judec.fond: I. R.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2852/2015. Tribunalul BUZĂU | Pretenţii. Hotărâre din 09-10-2015, Tribunalul BUZĂU → |
|---|
