Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1240/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1240/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 2417/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR 1240

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.12.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: A. P. I.

GREFIER: B. D.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE-FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI în contradictoriu cu pârâta U. ., având ca obiect acțiune în răspundere contractuala .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâta prin apărător ales, Av. J. R., lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință care învederează că reclamanta la data de 12.12.2014 a depus, prin serviciul registratură note de ședință cu privire la excepția lipsei capacității procesuale active, după care.

Tribunalul pune în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale active de folosință invocată de pârâtă .

Pârâta prin apărător ales, Av. J. R. solicită admiterea excepției. Precizează că dispozițiile legale sunt clare, respectiv art. 1 alin 3 din OUG 82/2011, care stipulează că filialele județene nu au personalitate juridică, iar faptul că a fost emisă o decizie internă prin care au fost transferate unele responsabilități de la ANIF la filiala județeană nu poate avea întâietate în fața unei dispozițiile legale.

Solicită să se aibă în vedere notele de ședință depuse anterior și respingerea cererii introductive ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală activă, fără cheltuieli de judecată. .

Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Asupra prezentei cauze civile:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, reclamanta Agenția Națională De Îmbunătățiri Funciare - Filiala Județeană Călărași (cu sediul în Călărași, .. 2, J. Călărași) a chemat în judecată pe pârâta P. C. GRĂDIȘTEA, JUD.CĂLĂRAȘI, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.562,12 lei reprezentând c/val. servicii de îmbunătățiri funciare și a penalităților de întârziere aferente contractuale conform contractelor de prestări servicii de desecare, apărare sau CES nr.1048/31.05.2011 și nr.1049/31.05.2011, precum și la plata sumei de 200 lei reprezentând c/val. onorariului mediatorului pentru efectuarea procedurii prealabile.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractelor de prestări servicii de desecare, apărare sau CES nr.1048/31.05.2011 și nr.1049/31.05.2011, a prestat servicii de îmbunătățiri funciare altele decât cele de irigații.

A mai arătat reclamanta că urmare aplicării prev. OUG 82/29.09.2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA Sucursala teritorială Argeș-Ialomița-Siret, s-a desființat prin predarea patrimoniului Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

Mai arată reclamanta că pentru serviciile prestate a emis și comunicat pârâtei facturi și că, deși a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, pârâta nu a dat curs solicitărilor, motiv pentru care a procedat la calcularea penalităților de întârziere pentru fiecare zi de întârziere.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art.194 C. proc. civ., art.1165, art.1170 și art.1270 C.civ.

În susținerea cererii formulate, reclamanta a depus, în copie, pentru dovedirea acțiunii un set de înscrisuri atașate la filele 6-49 din dosar.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta invocă excepția neexecutării contractului și înțelege să formuleze următoarele apărări.

A mai menționat că în mod netemeinic, reclamanta susține că „obligațiile de plată născute ca urmare a efectuării prestațiilor în temeiul unui contract se probează cu facturi acceptate la plată”. Astfel, facturile emise de reclamant nu se regăsesc în contabilitatea instituției sale, acestea nefiind acceptate la plată, iar, lucrările nu se dovedesc cu facturi (ce nu au fost acceptate la plată), ci cu situații de lucrări.

În acest sens. art. 14 din contractul nr. 1048/31.05.2012 menționează: Art 14 (l) Lucrările efectuate se recepționează de către beneficiar și administrator pe bază de proces-verbal, în care se menționează volumul și calitatea lucrărilor, eventualele lipsuri constatate și termenele de remediere”. În acest sens, nu au fost depuse și nu există în evidențele Primăriei . procesele-verbale de recepție pentru aceste lucrări, fiind în imposibilitate de a stabili dacă pretinsele lucrări au fost efectuate și, de asemenea, modul de calcul al acestor.

Totodată arată că facturile fiscale nu au fost acceptate la plată și nu se regăsesc în evidența contabilă.

Din facturile depuse de reclamantă nu rezultă că acestea au fost comunicate către P. ., neexistând semnătura contabilului instituției de primire a acestora.

Mai menționează că privire la capătul de cerere privind suma de 200 lei, ce ar reprezenta contravaloarea onorariului mediatorului pentru efectuarea procedurii prealabile, solicită respingerea ca inadmisibil.

Astfel, art. 2 alin. l din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, prevede că această procedură este una gratuită, onorariul mediatorului fiind perceput în mod abuziv în baza unui așa-zis contract de premediere.

În dovedirea întâmpinării solicită proba cu interogatoriu, înscrisuri, martori, expertiză tehnică imobiliară.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205-209 C.Proc.Civ., art. 200 coroborat. cu art. 196 alin. 1 C.Proc.Civilă., art.194 C.Proc. Civilă., art. 94 alin. l lit. j) C.Proc.Civ., art. 2.501-2.512 Cod Civil, art. 77 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea acțiunii formulate și obligarea la plata sumei de 20.562,12 lei reprezentând suma de 19.190,29 lei c/val. facturi fiscale emise ca urmare a contractelor de prestări servicii de desecare, apărare sau CES nr.1048/31.05.2011 și nr.1049/31.05.2011 și suma de 1371,83 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 200 lei reprezentând c/val. onorariului mediatorului pentru efectuarea procedurii prealabile.

Învederează că potrivit capitolului IX art.14 alin.3 din contractul părților factura și plata serviciilor nu este condiționată de întocmirea unui proces verbal de recepție iar pârâta prins semnarea contractului și-a asumat obligația de plată a contravalorii facturilor emise de prestator.

Prin sentința civilă nr. 1849/2014 Judecătoria Călărași și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Călărași.

Cauza fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 01.08.2014, cauza fiind repartizată completului C33 – civil.

Prin Sentința Civilă nr. 672/2014 completul C33 – civil și-a declinat competența funcționala în favoarea completului C1 – C., fiind acordat termen la data de 24.09.2014, când din oficiu a fost invocată excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei P. C. Grădiștea.

Prin notele scrise din data de 03.10.2014 reclamanta Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare - Filiala județeană Călărași a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâta a U. ., reprezentată legal de către primar, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea 215/2001, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept publici, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.

Prin Încheierea din data de 08.10.2014 Tribunalul Călărași a admis cererea reclamantei și a dispus introducerea în cauză a U. ..

Prin notele de ședință (fila 78) depuse la termenul din data de 03.12.2014 pârâta U. . a invocat excepția lipsei capacității procesuale active de folosință a ANIF - Filiala Județeană Călărași.

În motivarea excepției s-a arătat că reclamanta ANIF - Filiala Județeană Călărași a formulat o cerere de chemare în judecată solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 20.562,12 lei

Arată că cererea este formulată de către ANIF - Filiala Județeană Călărași, ce își are sediul în Mun. Călărași, . 2, Jud. Călărași, având Cod Fiscal_, iar din interogarea de pe portalul Ministerului de Finanțe, acest Cod fiscal aparține Agenția Naționala de Îmbunătățiri Funciare, cu sediul în Mun. București, Șoseaua Olteniței, Nr 35-37, și nu reclamantei ANIF - Filiala Județeană Călărași.

Mai arată că din interogarea de pe site-ul m.finanțe.ro ANIF - Filiala Județeană Călărași cu sediul în Mun. Călărași, . 2, Jud. Călărași, are Cod Fiscal_ și este dizolvată și radiată începând cu data de 22 August 2012.

Reclamanta a încălcat dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. a) C.Proc.Civ. care stipulează: „art. 194

Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148, teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;".

Dispoziții ce se coroborează cu art. 1 alin. 3 din Ordonanța de urgență nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare care arată că filialele județene, și implicit ANIF - Filiala Județeană Călărași, nu au personalitate juridică:

(3) Agenția are în structura sa o unitate centrală și filiale teritoriale fără personalitate juridică, ce pot avea în alcătuire unități de administrare organizate la nivelul amenajărilor de îmbunătățiri funciare sau al grupurilor de amenajări de îmbunătățiri funciare.".

Față de considerentele arătate s-a solicitat să se constate că ANIF - Filiala Județeană Călărași nu are capacitate procesuală activă de folosință.

Reclamata la data de 12.12.2014 a depus răspuns la excepția invocată (fila 85) de pârâta U. . solicitând respingerea excepției pentru următoarele motive:

Ca urmare a aplicării prevederilor OUG 82/29 09 2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare-R.A. Sucursala teritorială Argeș – Ialomița – Siret cu sediul în B., . s-a desființat la data de 30.12.2011 prin predarea patrimoniului Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare

La data de 30.12.2011 a fost încheiat protocolul de predare-preluare încheiat între Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare iar în conformitate cu prevederile art. 15 al OUG 82/2011 „Agenția se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile și altele asemenea, precum și în toate litigiile în care Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare este parte".

Debitul privind pe U.A.T. Grădiștea a fost preluat în evidența contabilă a Filialei Județene Ialomița a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

Astfel U.A.T. Grădiștea, înregistrează în contabilitate suma de_.12 lei reprezentând contravaloarea unor facturi privind contravaloarea servicii de îmbunătățiri funciare altele decât cele de irigații și penalități de întârziere aferente calculate conform clauzelor contractuale.

Se mai arată că pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale active a Filialei Județene Călărași pentru motivul că sediul Agenției figurează cu adresa în ., Sector 4 București, adresa fiind cea a forului tutelar, filialele acesteia neavând personalitate juridică conform dispozițiilor O.U.G. 82/29.09.2011.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Îmbunătățiri funciare, Anexa nr 2, Filiala Județeană Călărași a acesteia figurează cu adresa în Mun. Călărași. .. 2.

Prin Decizia Directorului general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare nr. 6/09.01.2012 a fost delegată directorilor filialelor județene competența eu privire la reprezentarea Agenției în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată de toate gradele care izvorăsc din activitatea filialei județene.

Având în vedere faptul că acțiunea introdusă vizează o creanță preluată prin protocol de fosta A.N.I.F.-R.A Sucursala Argeș – Ialomița - Siret în contabilitatea Filialei Județene Ialomița a A.N.I.F. și având în vedere și prevederile Deciziei nr.6/09.01.2012, precum și prevederile R.O.F A.N.I.F Filiala Județeană Călărași are capacitate procesuală activă de folosință în prezent cauză.

Astfel în mod corect Filiala Județeană Călărași a A.N.I.F a promovat acțiunea având calitatea, capacitatea, dreptul și interesul conform Deciziei Directorului general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare nr. 6/09.01.2012 coroborate cu celelalte dispoziții legale precizate

Pentru motive arătate solicită respingerea excepției și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.

Analizând prioritar excepția lipsei capacități procesuale active instanța constată următoarele:

Așa cum rezultă din petitul cereri ide chemare în judecată, acțiunea este formulată de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE-FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Ordonanța de urgență nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, filialele județene, și implicit ANIF - Filiala Județeană Călărași, nu au personalitate juridică;

Agenția are în structura sa o unitate centrală și filiale teritoriale fără personalitate juridică, ce pot avea în alcătuire unități de administrare organizate la nivelul amenajărilor de îmbunătățiri funciare sau al grupurilor de amenajări de îmbunătățiri funciare.".

Faptul că prin Decizia Directorului general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare nr. 6/09.01.2012 a fost delegată directorilor filialelor județene competența cu privire la reprezentarea Agenției în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată de toate gradele care izvorăsc din activitatea filialei județene nu conferă reclamantei din prezenta cauză calitatea procesuală activă ci doar dă dreptul acesteia de a porni acțiuni în numele Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare;

Așadar în mod corect procesul trebuia pornit de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare sau de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare prin reprezentant AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE-FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI și nu de AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE-FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI întrucât aceasta nu are personalitate juridică, patrimoniu propriu și nu poate avea drepturi și obligații pe plan procesual .

Pentru aceste motive, urmează a admite excepția lipsei capacități procesuale active a reclamantei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE-FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI și a respinge cererea reclamantei ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacități procesuale active a reclamantei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE-FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI (cu sediul în CĂLĂRAȘI, .. 2, J. CĂLĂRAȘI), excepție ridicată de pârâta U. . (cu sediul în ., CUI_).

Respinge cererea reclamantei ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală activă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 17.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. I. B. D.

Red. Teh .

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1240/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI