Inadmisibilitate cerere introducere în cauza a altor persoane. Decizia nr. 693/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI

Decizia nr. 693/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 1501/116/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 693

Ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. P. C.

Judecător L. I.

Grefier T. F.

Pe rol, judecarea apelului declarat de intervenientul . împotriva încheierii din data de 22.08.2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. L. al Comunei Căscioarele și intimata pârâtă ., având ca obiect cerere de intervenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ora 1200 s-a prezentat avocat V. T. pentru intimatul C. L. al Comunei Căscioarele- în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța ia act că procedura de citare cu intimata . este legal îndeplinită.

Avocat V. T. pentru intimatul C. L. al Comunei Căscioarele având cuvântul, învederează că nu are cereri, probe sau excepții de formulat și consideră cauza în stare de judecată.

Tribunalul, nefiind cereri, probe sau excepții de formulat, constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Apărătorul intimatului C. L. al Comunei Căscioarele având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, motivat de faptul că cererea de intervenție formulată de . este inadmisibilă potrivit art.61 C. întrucât nu poate să revendice același drept dedus judecății și nu are un drept atât de strâns legat de raportul juridic dedus judecății pentru a sta parte în proces.

Precizează că, contractul de asociere în participațiune pe care îl invocă este un contract de sine stătător și este străin de contractul încheiat între C. L. al Comunei Căscioarele și ., iar obiectul cauzei este o sancțiune judiciară-rezoluțiunea contractului și nu se invocă un drept pe care ar putea să-l pretindă intervenienta.

Cu privire la faptul că în baza acelui contract ar fi făcut unele plăți în numele . către C. L. al Comunei Căscioarele, arată că acesta nu este un motiv pentru a interveni în prezenta cauză pentru că intervenienta se poate îndrepta în baza contractului de asociere în participațiune sau potrivit Codului civil pentru gestiune de afaceri și nicidecum să intervină într-o cauză având ca obiect rezoluțiune contract pentru că nu ar obține practic niciun folos.

Pentru motivele arătate, solicită respingerea apelului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 07.03.2014, sub nr._, reclamantul C. L. al Comunei Căscioarele a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., rezoluțiunea contractului de închiriere nr.142/20.01.2006, repunerea în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 08.04.2014, . a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea acțiunii de reziliere a contractului de închiriere nr.142/2006 și pe cale de consecință admiterea contractului de închiriere nr.142/2006.

Prin încheierea de ședință de la 22.08.2014, Judecătoria Oltenița a respins, ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulata de S.C. C. C. SRL, cu sediul in mun.Bucuresti, .- 70, ., apt.66, sector 4, prin administrator I. Lapaci, în cadrul acțiunii civile formulată de către reclamantul C. L. AL COMUNEI CĂSCIOARELE, cu sediul în ., in contradictoriu cu parata S.C. A. P. S.R.L, cu sediul în mun.Bucuresti, .. 6, sector 3, sediu secundar în ., având ca obiect”rezoluțiune contract”.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Conform art.61 alin.1 Cod pr.civilă, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

Alineatul doi al aceluiași articol, stipulează ca intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Art. 62 alin.1 prevede că cererea de intervenție principala va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, iar ca moment procesual poate fi adresată doar primei instanțe înainte de închiderea dezbaterilor in fond.

Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție principală, se analizează formal dacă terțul justifică un interes și pretinde un drept propriu, dacă există o legătură suficientă între cererea principală și cererea de intervenție și dacă intervenientul a respectat condițiile privind momentul la care o astfel de cerere poate fi formulată. Totodată, încuviințarea în principiu, presupune chiar mai mult decât atât și anume faptul că pretențiile formulate de terțul intervenient vor fi analizate pe fond in litigiul in curs, deoarece dreptul pretins de intervenient devine drept litigios.

Prin urmare, în cazul intervenției principale, cel care intervine în proces urmărește valorificarea unui drept al său.

Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție este necesară după cum s-a arătat, îndeplinirea a două condiții, respectiv terțul să invoce un drept al său sau o situație juridică ocrotita de lege, iar acest drept să fie în legătură cu pricina dedusă judecății.

Ori, analizând cererea de intervenție principală formulată de ., prin prisma capetelor de cerere care alcătuiesc petitul acesteia, instanța nu a constatat îndeplinirea condiției dreptului propriu pretins de către societatea în cauză, drept care să fie în strânsă legătură cu pricina dedusă judecății, având ca obiect rezoluțiunea contractului de închiriere nr. 142/20.01.2006, cu repunerea părților în situația anterioară.

Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 64 alin 4 din Codul de procedura civilă, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție formulată de către S.C. C. C. S.R.L.

Împotriva acestei încheieri, a declarat apel intervenienta S.C. C. C. S.R.L. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului s-a arătat că:

Instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu apreciind greșit că nu se constată îndeplinirea condiției dreptului propriu pretins, drept care să fie în strânsă legătură cu pricina dedusă judecății.

D. fiind caracterul de act de conservare al cererii de intervenție și potrivit dispozițiilor procesuale în materie instanța avea de verificat dacă apelanta justifică un interes și pretinde un drept propriu, dacă cererea are legătură cu cererea principală.

Plecând de la definiția cererii de intervenție și având în vedere situația de fapt expusă și ansamblul probator depus cauzei se observă că apelanta are un interes pentru că invocă un drept propriu.

Atât obiectul contractului a cărui rezoluțiune se solicită cât și obiectul contractului de asociere în participațiune vizează exploatarea Lacului Măgura, nr.8. Între părțile din litigii au existat negocieri cu privire la cesionarea contractului de închiriere către apelantă, context în care, în faza notificărilor extrajudiciare se face dovada unui drept propriu recunoscut atât de C. L. cât și de pârâta .. Dreptul propriu cu privire la exploatarea Lacului Măgura nr.8 este dovedit și prin clauzele contractuale potrivit cărora . se obligă să întreprindă toate diligențele necesare pentru a obține acordul Consiliului L. pentru cesiunea contractului de închiriere.

Rezoluțiunea contractului de închiriere încheiat între C. L. Căscioarele și . are consecințe directe asupra dreptului de administrare a Lacului Măgura nr.8, astfel că pentru o rezolvare corectă a litigiului se impunea admiterea în principiu a cererii de intervenție.

Înalta Curte a statuat că interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

Cu prilejul încuviințării în principiu se analizează conexitatea cu cererea principală, ori judecătorul fondului nu a manifestat rolul activ și astfel nefiind depășită faza admisibilității în principiu, apelanta nu poate să formuleze probe și cereri în fața instanței de judecată. Acest aspect susține motivarea instanței care a ținut cont de pozițiile părților, poziții ce nu reprezintă decât apărări de fond. . a susținut inadmisibilitatea cererii apelantei prin raportare la intenția acesteia de a cesiona contractul.

Față de motivele invocate apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Intimații C. L. al Comunei Căscioarele și . nu au depus la dosar întâmpinări.

În apel, nu s-au administrat probe.

Tribunalul, analizând probele administrate, încheierea pronunțată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, a apreciat apelul fondat.

Prin încheierea din 22.08.2014 Judecătoria Oltenița a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.C. C. C. S.R.L. București apreciind că nu este îndeplinită condiția ca intervenienta să invoce un drept propriu, drept care să fie în strânsă legătură cu pricina dedusă judecății având ca obiect rezoluțiunea contractului de închiriere nr.142/20.01.2006 cu repunerea părților în situația anterioară.

Într-adevăr C. L. al Comunei Căscioarele a chemat în judecată pe pârâta . solicitând rezoluțiunea contractului de închiriere nr.142/20.01.2006 și repunerea părților în situația anterioară având în vedere că pârâta nu și-a executat obligația contractuală de plată a chiriei, înregistrând un debit de 54.674 lei.

Contractul de închiriere a cărui rezoluțiune s-a solicitat are ca obiect Lacul Măgura nr.8 cu privire la care pârâta . a încheiat cu intervenienta S.C. C. C. S.R.L. un contract de asociere în participațiune având ca durată perioada de timp cât este în vigoare și contractul de închiriere.

În cadrul acțiunii de rezoluțiune a contractului de închiriere ce a fost promovată de C. L. al Comunei Căscioarele, s-a formulat o cerere de intervenție în interes propriu de către S.C. C. C. S.R.L., solicitându-se respingerea acțiunii de rezoluțiune și să se admită cesiunea contractului de închiriere nr.142/2006 către intervenientă.

În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că față de încălcarea obligației contractuale de plată a chiriei de către pârâta . intervenienta și-a manifestat intenția de a cesiona contractul de închiriere pentru a îndeplini direct obligația de plată, intenție ce a fost comunicată Primăriei Căscioarele și s-au purtat negocieri.

S-a adus la cunoștința Primăriei existența contractului de asociere în participațiune și a actelor adiționale și deși aceasta și-a exprimat un acord verbal pentru cesiunea contractului nu a făcut nici un demers în acest sens pentru că pârâta . refuză să-și manifeste acordul deși un astfel de acord este menționat în scris în actele adiționale la contractul de asociere.

Față de această situație, susține intervenienta, își justifică interesul prin conservarea unui drept propriu decurgând din contractul de asociere în participațiune din 2011, fiind un interes legitim ce urmărește proteguirea unui drept subiectiv recunoscut de lege.

A mai arătat intervenienta că cesiunea este deplin concordantă cu normele legale, fiind îndeplinite condițiile art.1315 NCC și că cesiunea antrenează transferul contractului însuși urmând ca obligația de plată a chiriei să fie executată de intervenientă direct către Primăria Căscioarele, care la rândul său îi va permite exploatarea lacului, rezoluțiunea fiind o soluție de ultim resort având în vedere că potrivit art.1514 NCC creditorul are opțiunea de a solicita executarea în natură a obligației sau poate recurge la executarea silită sau poate utiliza „orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.

Potrivit art.60 alin.2 C. „Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta”.

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că o cerere de intervenție principală poate fi formulată și în situația în care intervenientul invocă un drept strâns legat cu dreptul dedus judecății, care se află în conexiune cu acesta.

În situația de față, intervenienta S.C. C. C. S.R.L. București prin cererea de intervenție a solicitat admiterea cesiunii contractului de închiriere nr.142/2006 a cărui reziliere s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată fiind evidentă legătura, conexitatea dintre dreptul său și cel dedus judecății.

Cererea de intervenție este în strânsă legătură cu cererea principală și singura posibilitate pentru intervenientă de a-și valorifica dreptul pretins pentru că dacă se dispune rezilierea contractului de închiriere intervenienta nu mai are nicio cale procedurală de valorificare a pretenției sale care privește cesiunea contractului.

În aceste condiții, în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii de intervenție.

Așa fiind, văzând și art.480 C. s-a admis apelul declarat de intervenienta S.C. C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 22.08.2014 a Judecătoriei Oltenița care a fost schimbată în tot și rejudecând constatând că sunt îndeplinite condițiile art.61 și art.64 C. s-a admis în principiu cererea de intervenție principală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de intervenienta S.C. C. C. S.R.L. împotriva încheierii pronunțate la 22.08.2014 de Judecătoria Oltenița în dosarul_, pe care o schimbă în tot și rejudecând:

Admite în principiu cererea de intervenție principală formulată de intervenienta S.C. C. C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014.

Președinte,

N. P. C.

Judecător,

L. I.

Grefier,

T. F.

Red.I.L.

Tehnored T.F.

Jud.fond.L.Doloreanu

Ex.5/13.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Inadmisibilitate cerere introducere în cauza a altor persoane. Decizia nr. 693/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI