Succesiune. Decizia nr. 842/2014. Tribunalul CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2014 pronunțată de Tribunalul CĂLĂRAŞI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 300/269/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.842/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător N. C. C.
Judecător M. V. P.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta B. E. și pârâții B. M., T. D., S. M., C. A., B. V., O. N. și O. I. împotriva sentinței civile nr.1172 din 30 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât B. I., având ca obiect succesiune - ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentele pârâte B. M. și T. D. asistate de av.Calița L., același apărător și pentru ceilalți recurenții, lipsă fiind recurenții B. E., S. M., C. A., B. V., O. N. și O. I. și intimatul pârât B. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța pune în discuție calificarea căii de atac.
Apărătorul recurenților cu privire la calificarea căii de atac, lasă la aprecierea instanței. Din punctul recurenților de vedere calea de atac ar fi trebui să fie apel și nu recurs.
Instanța, ia act că dosarul este supus vechiului cod de procedură civilă în raport de data înregistrării la instanță 17.01.2013.
În raport de dispozițiile art.2821 vechiul C.proc.civ. și de valoarea masei partajabile, stabilește calea de atac în cauză ca fiind apel și nu recurs. În continuare, în raport de recalificarea căii de atac, în aplicarea art.99 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, tribunalul se compune în completul prevăzut de lege pentru judecarea apelului, format din primii doi judecători ai acestui complet de recurs, respectiv G. C. și N. C. C..
Apărătorul apelanților, având cuvântul, la solicitarea instanței, precizează că nu au încheiat o veritabilă tranzacție întrucât au avut anumite probleme, însă au făcut declarații notariale autentificate din partea tuturor apelanților prin care aceștia precizează că renunță la sulta la care instanța de fond îi obligase prin sentința pronunțată.
D. fiind că s-a calificat calea de atac ca fiind apel și poate solicita probe, în afara acestor înscrisuri (declarații notariale pe care le depune la dosar) va solicita și alte probe în dovedirea apelului.
Instanța, admite proba cu înscrisuri.
Apărătorul apelanților, solicită proba cu efectuarea unui nou raport de expertiză, apreciind că la fond s-a greșit pe faptul că, expertul numit nu a specificat corect instanței dacă terenul este în mod partajabil în natură și dacă pe acea bucată pe care ar fi perceput-o B. I. există sau nu construcții deoarece acolo există o fosă septică, puț, lucruri indispensabile folosirii imobilului.
De asemenea, solicită proba cu interogatoriul intimatului pârât B. I. pentru a vedea dacă acesta mai emite pretenții cu privire la acest teren deoarece la fond recurenții au considerat că instanța a trecut cu mult peste pretențiile pe care acesta le-a solicitat. Acesta nu a formulat decât o simplă întâmpinare, a intenționat la început să formuleze o cerere reconvențională dar pentru că nu a taxat-o corespunzător cerințelor legii și ulterior și-a exprimat în instanță, verbal, interesul de a renunța la această cerere reconvențională, instanța a avut din punct de vedere procesual doar o simplă întâmpinare.
Instanța, cu privire la probatoriu solicitat, admite proba cu acte (declarațiile notariale depuse la termenul de astăzi) și respinge proba cu interogatoriul intimatului pârât B. I. și proba cu expertiză.
Proba cu interogatoriu o respinge motivat de faptul că din dosar rezultă poziția acestuia cu privire la ieșirea din indiviziune și proba cu expertiză o apreciază nerelevantă în raport de conținutul acțiunii, raportul de expertiză și sentința pronunțată.
Apărătorul apelanților, învederează că nu mai are alte cereri și alte probe de solicitat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri.
Apărătorul apelanților, având cuvântul apreciază sentința instanței de fond ca fiind netemeinică ca urmare a probelor administrate motivat de faptul că instanța nu a luat în considerare aprecierile care au fost făcute atât în scris și verbal de către reclamantă și pârâți cât și prin răspunsurile la interogatoriu date de aceștia în sensul că nu doresc ca la ieșirea din indiviziune fiecăruia să-i fie atribuită o altă suprafață de teren decât cea pe care o muncesc din anul 1990 așa cum părțile s-au înțeles verbal.
Apelanții nu solicită aplicarea acestor sulte care sunt destul de mari la valoarea terenului. Pentru aceste motive părțile au mers și în fața unui notar în fața căruia au dat declarații și au specificat că nu doresc să primească și nici să încaseze aceste sulte nici în prezent și nici pe viitor tocmai pentru a evita în viitor împovărarea acestora.
Cu privire la sulte solicită a se lua act de declarațiile pe care părțile le-au dat în formă autentică și să se constate că acestea nu sunt percepute și nici nu urmează să fie luate, să fie scoase din sentință în condițiile în care părțile nu doresc să primească și nici să dea.
Pe cel de-al doilea motiv arată că B. E. la momentul când a pornit acțiunea a specificat încă de la început situația reală a acelui teren intravilan aflat aferent casei de locuit.
Instanța de fond nu a analizat în mod corect documentele și înscrisurile depuse la dosar. Chiar la termenul de astăzi a depus la dosar o adeverință eliberată de Consiliul Local F. și o anchetă socială efectuată la cererea apelantei reclamante de unde rezultă clar situația reală a acestui teren, în sensul că acest teren a fost folosit în permanență din anul 1960 de familia lui B. T M..
Sentința este netemeinică deoarece intimatul pârât B. I. nu a solicitat instanței atribuirea unui teren în curte. Acesta a avut ca și acte procesuale depuse la dosar acea întâmpinare prin care și-a manifestat interesul ulterior și a retractat această intenție prin renunțarea la cererea reconvențională și, verbal în instanță, prin renunțarea la intenția de a mai primi teren în curte dar instanța nu s-a reținut acest lucru și i-a atribuit teren în curte.
Al doilea aspect pentru care au criticat sentința este că expertul a lăsat un ultim punct la raportul de expertiză în care a specificat că în situația în care instanța ar admite pe capătul de cerere – ieșirea din indiviziune și atribuirea către B. I. a unei suprafețe conform cotei succesorale să țină cont de acele bunuri care există pe acel teren.
Este imposibil ca acea persoană, dacă se va respinge apelul și se va păstra sentință să fie pusă în aplicare deoarece pe acel teren este o plantație, există acea fosă septică, există un puț cu apă menajeră și alte bunuri care nu au fost trecute în raportul de expertiză.
D. fiind că părțile au avut această poziție procesuală în care nu și-au manifestat intenția să primească teren în curte acel raport de expertiză nu a fost atacat.
În concluzie, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și să se țină cont de toate precizările făcute în acțiunea introductivă, de capetele de cerere ale apelului cu privire la sulte și cu privire la atribuirea terenului din curte pentru capătul de cerere de ieșire din indiviziune.
Instanța, declară dezbaterile închise și reține dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Oltenița sub nr._ reclamanta B. E. a chemat în judecată pe pârâții B. M., T. D., B. M., B. I., B. A., B. V. și B. I. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 6 ha. și 2600 m.p. deținut în coproprietate conform TP nr._/1996, după defunctul B. D.; deschiderea procedurii succesorale după defunctul B. M.; să se constate deschisă succesiunea defunctului său soț B. M., calitatea sa de moștenitoare – soție supraviețuitoare și a fiicelor lor B. M. și T. D.; masa bunurilor de împărțit fiind cota de 1/6 din terenul deținut în coproprietate conform TP nr._/1996 ; cotele ce le dețin ; să se dispună ieșirea din indiviziune față de restul coproprietarilor în special prin atribuirea terenului intravilan în suprafață de 2428 m.p. având destinația curți construcții și arabil intravilan pe care a construit împreună cu soțul său o casă de locuit cu anexe gospodărești, cât și a unei suprafețe de teren extravilan de circa 2 ha. pe care o posedă încă din anul 1990.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că toți sunt moștenitorii direcți sau prin reprezentare după B. D.. Astfel, acesta a avut 6 copii, determinați prin titlul de proprietate nr._: B. M., B. M., B. I., B. A., B. I. și B. V..
În prezent, B. M. este decedat, astfel că moștenitorii prin reprezentare ai acestuia sunt B. E., în calitate de soție supraviețuitoare, Bornacu M. în calitate de fiică, T. D. în calitate de fiică. Una din moștenitoarele lui B. D. este și B. I., căsătorită O..
Toate persoanele din prezentul proces dețin suprafețe de teren extravilan, pe care au înțeles să le împartă încă din anul 1990 după cum au considerat și pe care le posedă fiecare și în prezent fără nici o schimbare.
Suprafața de teren intravilan este posedată doar de moștenitorii defunctului B. M., deoarece dețin această suprafață de teren de mai mult de 40 de ani. Pe această suprafață, B. M. împreună cu reclamanta B. E., au construit o casă de locuit cu anexe gospodărești, așa cum rezultă din anexa 5 și 6 eliberate de Primăria F. cât și din autorizația de construcție eliberată de fostul Sfat Popular F. în anul 1966.
Reclamanta mai arată că a folosit în mod exclusiv această suprafață de teren pe care o folosește și în prezent fără a fi tulburată în exercitarea prerogativelor sale.
Datorită unor neînțelegeri între moștenitori, a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune.
Pârâtul B. I. a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu împărțirea pe care a propus-o reclamanta B. E..
Consideră că și terenul arabil aflat în intravilan trebuie să se împartă între moștenitorii. B. M., fiind cel mai mic copil care a rămas în casa părintească și a locuit cu părinți până la moartea lor. De aici au ieșit și discuțiile pentru că B. M. și B. E., împreună cu cele două fiice, au locuit în casa părintească fără să mai lase pe nimeni în curte. In decursul timpului a avut diverse treburi cu depozitarea unor animale și folosirea unor grajduri și pentru acest lucru s-a certat cu fratele său, care nu l-a lăsat să se folosească de casa părintească și anexele gospodărești, motiv pentru care consideră că trebuie împărțit și terenul din intravilan în suprafață de 2428 m.p. între frați.
Mai arată că dorește să primească suprafața de 1000 m.p. din curtea părintească pentru a-și ridica o locuință de vacanță.
Prin cererea precizatoare depusă la termenul de judecată din 11.02.2013, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei-pârâte O. I. (fostă B.), și anume O. N. și O. I., ambii cu domiciliul in mun. Bucuresti. A mentionat că pârâta B. M. se numește S. M., iar pârâta B. A. se numește C. A. (după căsătorie). Pârâții introduși în cauză O. N. și O. I. nu au formulat întâmpinare.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la 21.03.2013 (fila 84), reclamanta (prin avocat) a completat obiectul acțiunii, solicitând dezbaterea succesiunilor defunctelor O. I. si O. I., pentru a se putea realiza ieșirea din indiviziune.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri depuse la dosar de către reclamantă, interogatoriul pârâților luat la propunerea reclamantei, cea testimonială cu martorii N. I., C. G. și T. V. propuși de reclamantă și expertiză topo efectuată în cauză de expert C. V..
Soluționând cauza prin sentința civilă nr.1172/2014, Judecătoria Oltenița a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta B. E., în contradictoriu cu pârâtele B. M., T. D., S. M., B. I., C. A., B. V., O. N. și O. I..
A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere din cererea precizatoare privind dezbaterea succesiunii defunctei O. I..
A constatat deschisă succesiunea defunctului B. M., decedat la 24.08.2005 cu ultimul domiciliu în ..
A constatat că masa succesorală rămasă de la defunctul B. M. se compune din cota parte indiviză de 1/6 din suprafața totală de 6,2600 ha. în extravilanul și intravilanul . (6,0172 ha. extravilan și 2428 m.p. intravilan) conform TP nr._/12.09.1996 eliberat de CJSDPT Călărași, corectat prin HCJ 473/13.06.2013.
A constatat că moștenitorii defunctului B. M. sunt: reclamanta B. E. în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8 și pârâtele B. M. și T. D. în calitate de fiice, fiecare cu câte o cotă de 3/8 din moștenire.
A constatat deschisă succesiunea defunctei O. I. decedată la data de 27.03.2010 cu ultimul domiciliu în București . nr.28 sect. 4.
A constatat că masa succesorală rămasă de la defuncta O. I. se compune din cota parte indiviză de 1/6 din suprafața totală de 6,2600 ha. în extravilanul și intravilanul . (6,0172 ha. extravilan și 2428 m.p. intravilan) conform TP nr._/12.09.1996 eliberat de CJSDPT Călărași, corectat prin HCJ 473/13.06.2013.
A constatat că moștenitorii defunctei O. I. sunt: pârâtul O. N. în calitate de fiu cu o cotă de ½ și pârâtul O. I. în calitate de nepot de fiică predecedată, (Gață I. decedată la 14.02.1998) cu o cotă de ½ din moștenire.
A constatat că pârâții S. M., B. I., C. A. și B. V., dețin fiecare câte o cotă de 1/6 din terenul de 6,2600 ha. în extravilanul și intravilanul . (6,0172 ha. extravilan și 2428 m.p. intravilan) conform TP nr._/12.09.1996 eliberat de CJSDPT Călărași, corectat prin HCJ 473/13.06.2013.
A dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului de 6,2600 ha. în extravilanul și intravilanul . (6,0172 ha. extravilan și 2428 m.p. intravilan) conform TP nr._/12.09.1996 eliberat de CJSDPT Călărași, corectat prin HCJ 473/13.06.2013.
A omologat raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C. V..
A atribuit terenul situat în extravilan, în loturi după cum urmează:
A atribuit reclamantei B. E. și pârâtelor B. M. și T. D. (în indiviziune) suprafața totală de 9443 m.p. (conform planșei anexă raportului de expertiză fila 305 din dosar), repartizată astfel:
-suprafața de 5746 m.p. arabil extravilan pe raza ., T.- 67/2, P. 20 învecinată la N – cu drum, la E – Ibiș E., la S – drum, la V – Ibiș M. în val. de 12.929 lei.
-suprafața de 1197 m.p. arabil extravilan pe raza ., T 72/1, P. 12, învecinată la n – cu A. M., la E și V – drum, la S – G. I., în val. de 5387 lei.
-suprafața de 2500 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 83/2, P.5 învecinat la N – cu A. N., la E – D. A., la S – drum, la V – Ibiș M. M., în val. de 15.000 lei.
Valoarea terenului extravilan atribuit reclamantei și fiicelor sale, este de 33.316 lei, dreptul lor fiind de 32.584 lei.
A atribuit pârâtei C. A. suprafața totală de 10.700 m.p. (conform planșei anexă raportului de expertiză fila 305 din dosar), repartizată astfel:
-suprafața de 5700 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 84/7, P. 14, învecinată la N și S – cu drum, la E – V. M. M., la V – V. I., în val. de 21.660 lei.
-suprafața de 5000 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 66/3, P. 5, învecinată la N – și S – cu drum, la E – N. G., și la V – L. M., în val. de 19.000 lei.
Valoarea lotului atribuit pârâtei C. A. este de 40.660 lei, dreptul său fiind de 32.584 lei.
A atribuit pârâtei S. M. suprafața totală de 10.298 m.p. (conform planșei anexă raportului de expertiză fila 305 din dosar), repartizată astfel:
- suprafața de 6329 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 55/2, P. 46/2 învecinată la N și S – cu drum, la E – N. G., la V – S. I., în val. de 28.481 lei.
- suprafața de 2660 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 72/3, P. 6, învecinată la N – V. I., la E – rest proprietate, la S – C. A. și la V – drum, în val. de 11.970 lei.
- suprafața de 1309 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 76, P. 16/3, învecinată la N – A. I., la E – drum, la S – S. I. și la V – Valea Câlnăului, în val. de 11.781 lei.
Valoarea lotului atribuit pârâtei S. M. este de 52.232 lei, dreptul său fiind de 32.584 lei.
A atribuit pârâtului B. I. suprafața totală de 9.861,34 m.p. (conform planșei anexă raportului de expertiză fila 305 din dosar), repartizată astfel:
- suprafața de 9456,67 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 84/7/1, . P. 5/1), învecinată la N și S – drum, la E – B. V., la V – A. V., în val. de 21.278 lei.
- suprafața de 404,67 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 70/1, . P. 63/1), învecinată la N – G. D., la E și V – drum, la S – B. V., în val. de 1821 lei.
Valoarea lotului atribuit pârâtului B. I. este de 23.099 lei, dreptul său fiind de 32.584 lei.
A tribuit pârâtului B. V. suprafața totală de 9.861,33 m.p. (conform planșei anexă raportului de expertiză fila 305 din dosar), repartizată astfel:
- suprafața de 9456,66 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 84/7/1, . P. 5/2), învecinată la N și S – drum, la E – O. N., O. I., la V – B. I., în val. de 21.277 lei.
- suprafața de 404,67 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 70/1, P. . P 63/2), învecinată la N – B. I., la E și V – drum, la S – O. N., O. I., în val. de 1821 lei.
Valoarea lotului atribuit pârâtului B. V. este de 23.098 lei, dreptul său fiind de 32.584 lei.
A tribuit pârâtilor O. N. și O. I. în indiviziune suprafața totală de 9.861,33 m.p. (conform planșei anexă raportului de expertiză fila 305 din dosar), repartizată astfel:
- suprafața de 9456,67 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 84/7/1, . P. 5/3), învecinată la N – cu drum, la E – Geadău M., la S – drum, la V – B. V., în val. de 21.278 lei.
- suprafața de 404,66 m.p. arabil extravilan pe raza ., T. 70/1, . P. 63/3), învecinată la N – B. V., la E și V – drum, la S – A. D., în val. de 1821 lei.
Valoarea lotului atribuit pârâților O. N. și O. I. este de 23.099 lei, dreptul lor fiind de 32.584 lei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor conform cotelor de partaj, la terenul din extravilan, obligă părțile la plata unor sume de bani, cu titlu de sulte după cum urmează: pe pârâta S. M. la 9485 lei către pârâtul B. I., la 4742,5 lei către pârâtul O. I., la 4742,5 lei către pârâtul O. N. și la 678 lei către pârâtul B. V. ; pe pârâta C. A. la 8076 lei către pârâtul B. V.; pe reclamanta B. E. împreună cu fiicele sale B. M. și T. D. la plata sumei de 732 lei către pârâtul B. V..
A atribuit terenul din intravilan după cum urmează:
A atribuit reclamantei B. E. și pârâtelor B. M. și T. D. în indiviziune, suprafața de 1991 m.p. teren intravilan situată în ., .. 3 jud. Călărași, Cv. 34, P. 1272, 1273, lot. 1, învecinată la N – N – cu B. I., la E - . S – . la V – Geadău A., în val. de 177.199 lei, conform planșei anexă raportului de expertiză fila 307 din dosar.
A atribuit pârâtului B. I., suprafața de 398 m.p. teren intravilan situată în ., .. 3 jud. Călărași, Cv. 34, P. 1272, 1273, lot. 2, învecinată la N – cu P. G., la E - . S – B. E., B. M. și T. D. și la V – Geadău A., în val. de 35.422 lei, conform planșei anexă raportului de expertiză fila 307 din dosar.
Pentru egalizarea valorică a loturilor, conform cotelor de partaj la terenul intravilan, a obligat pe B. E., B. M. și T. D. la plata unor sume de bani cu titlu de sultă, după cum urmează: la 35.436,83 lei către S. M., la 35.436,83 lei către C. A., la 35.436,83 lei către B. V., la 17.718,415 lei către O. N., la 17.718,415 lei, către O. I. și la 14,83 lei către B. I..
În temeiul art. 451 C.p.p. a obligat pe B. I. la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta B. E..
În temeiul art.18 din OG 51/2008 cu modificările și completările ulterioare, a obligat pe pârâți la plata către stat a unor sume de bani, (reprezentând taxă timbru și onorariu expert pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar), după cum urmează: pe pârâtul B. I. la 1124 lei; pe pârâta S. M. la 1124 lei; pe B. V. la 1124 lei, pe C. A. la 1124 lei, pe B. N. la 562 lei, pe B. I. la 562 lei, pe T. D. la 421,5 lei și pe B. M. la 421,5 lei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a constatat următoarea situație de fapt: prin titlul de proprietate nr._/12.09.1996 eliberat de CJSDPT Călărași, corectat prin HCJ 473/13.06.2013, a fost reconstituit dreptul de proprietate moștenitorilor defunctului B. D. și anume celor 6 fii și fiice, respectiv B. M., B. I., B. V., S. M., C. A. și O. I., pentru suprafața totală de 6,26 ha. teren situat pe raza com. F., . din care 6,0172 ha. în extravilan, (identificat în 10 parcele ) și 0,2428 ha. în intravilan, (identificată în 2 parcele).
Coindivizarul B. M. a decedat la data de 24.08.2005 cu ultimul domiciliu în ., și potrivit încheierii nr. 86/20.12.2012, eliberată de NP B. V., din Oltenița, rezultă că nu s-a dezbătut procedura succesorală a acestui defunct ; nu s-au găsit înregistrate testamente sau acte juridice de revocare sau modificare a testamentelor aferente perioadei 1.01.2007 – 30.09.2011 ; nu s-au găsit înregistrate testamente, codiciile sau declarații de revocare a testamentelor sau declarații de retractare a revocării testamentelor sau dispoziții testamentare instituite cu privire la sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituțiile de credit sau revocare a acestora, nu s-au găsit contracte de donație sau acceptări de oferte de donație, nu s-au găsit revocări ale donațiilor sau declarații de înlăturare a efectelor nedemnității, aferente perioadei 1 octombrie 2011 și până în prezent ; nu s-au găsit înregistrate declarații privind opțiunea succesorală aferente perioadei 1995 – 31 decembrie 1996 și respectiv 1 ianuarie 2007 - și până în prezent.
Coindivizara O. I., a decedat la data de 27.03.2010 cu ultimul domiciliu în mun. București așa cum rezultă din copia certificatului de deces și potrivit încheierii nr. 3/8.02.2013, eliberată de NP N. A. din mun. București, rezultă că nu s-a dezbătut procedura succesorală a acestei defuncte ; nu s-au găsit înregistrate testamente sau acte juridice de revocare sau modificare a testamentelor aferente perioadei 1.01.2007 – 30.09.2011; nu s-au găsit înregistrate testamente codiciile sau declarații de revocare a testamentelor sau declarații de retractare a revocării testamentelor sau dispoziții testamentare instituite cu privire la sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituțiile de credit sau revocare a acestora, nu s-au găsit contracte de donație sau acceptări de oferte de donație, nu s-au găsit revocări ale donațiilor sau declarații de înlăturare a efectelor nedemnității, aferente perioadei 1 octombrie 2011 și până în prezent; nu s-au găsit înregistrate declarații privind opțiunea succesorală aferente perioadei 1995 – 31 decembrie 1996 cu excepția declarațiilor aut. sub nr. 137/30.01.2013 și respectiv nr.173/6.02.2013 de notarul public N. A. din București. Aceste declarații sunt declarațiile pârâtului O. I. prin care a declarat că a acceptat în mod tacit succesiunea defunctei O. I..
Instanța constată că reclamanta este îndreptățită să solicite dezbaterea succesiunilor celor doi defuncți, pentru a se putea realiza partajul terenurilor din titlul de proprietate menționat mai sus.
În baza art. 651 C. civil de la 1864 (în vigoare la data decesului), potrivit căruia succesiunile se deschid prin moarte, se va constata deschise succesiunile defuncților B. M. și O. I., iar în masele succesorale a acestor defuncți, se va include câte o cotă parte indiviză de câte 1/6 din suprafața totală de 6,26 ha. din extravilanul și intravilanul ., cuprinsă în titlul de proprietate nr._/12.09.1996 eliberat de CJSDPT Călărași, corectat prin HCJ 473/13.06.2013.
În baza actelor de stare civilă și a declarației martorilor audiați în cauză, se constată că moștenitorii defunctului B. M. sunt B. E. în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 2/8 conform art. 1 din Lg. 319/1944 privind dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor și cele 2 fiice, B. M. și T. D., fiecare cu câte o cotă egală de câte 3/8 din succesiune, conform art. 669 C. civil potrivit căruia frații moștenesc în părți egale.
În baza acelorași mijloace de probă, se constată că moștenitorii defunctei O. I. sunt pârâtul O. N. în calitate de fiu, cu o cotă de ½ conf. art. 669 C. civil și pârâtul O. I. în calitate de nepot de fiică predecedată, și anume Gață I. care a decedat la 14.02.1998, nepot care de asemenea are o cotă de ½ din moștenire, conform art. 669 rap. la art. 665 C.civ. de la 1864.
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 03/31.01.2014 emis de NP N. A. din București, defuncta Gață I. (născută O.) are ca unic moștenitor pe fiul său O. I..
În baza art. 979 si urm. C.proc.civ., se va dispune partajul terenurilor incluse în titlul de proprietate.
Prin expertiza efectuată în cauză, au fost identificate parcelele conform titlului de proprietate, a fost stabilită valoarea fiecărei parcele de teren și s-a propus o variantă de lotizare, expertul ținând seama de doleanțele coindivizarilor care s-au prezentat la identificarea terenurilor și anume B. E., B. M., T. D., C. A., S. M., O. I. și B. D.( fiul pârâtului B. V. ).
Aceștia au formulat o variantă de lotizare a terenului extravilan, ținând seama de folosința actuală a parcelelor, și înțelegerea dintre ei, chiar dacă unele loturi sunt mai mici sau mai mari decât cota ideală de 1/6 ce revine pe fiecare tulpină.
Expertul a menționat că potrivit proiectului de parcelare al tarlalei 55/2, (avizat de OCPI Călărași) suprafața parcelei 46/2, este de numai 6329 m.p., cu 113 m.p. mai puțin decât în titlul de proprietate unde apare 6442 m.p.
Potrivit proiectului de parcelare al tarlalei 67/2, (avizat de OCPI Călărași) suprafața parcelei 20, este de numai 5746 m.p., cu 34 m.p. mai puțin decât în titlul de proprietate unde apare 5780 m.p.
Conform măsurătorilor terenului intravilan, situat în cvartalul 34, parcelele 1272, 1273, suprafața este de numai 2389 m.p., cu 39 m.p. mai puțin față de suprafața din titlul de proprietate unde apare 2428 m.p. In schițele anexate, au fost reprezentate terenurile extravilane și cel intravilan, cu vecinătățile și dimensiunile aferente.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta reclamanta B. E. și pârâții T. D., B. M., S. M., C. A., O. N., O. I. și B. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului cu modificarea sentinței în sensul celor solicitate prin criticile formulate.
În drept se invocă art. 304, alin.1, pct. 6, 7, 8 și 9 c.pr.civ (1865).
În raport de dispozițiile art.282, indice 1, vechiul C.proc.civ. și de valoarea masei partajabile, conf. celor din practica tribunalul a stabilit calea de atac în cauză ca fiind apelul și nu recursul.
În apel s-au administrat probele prevăzute în practicaua deciziei.
În motivarea apelului se arată că instanța de fond, în mod nelegal, din terenul intravilan a atribuit un lot către pârâtul F. I., deși au solicitat atribuirea întregului imobil, îl posedă de peste 40 de ani, că au pe acest teren plantați pomi viță de vie, au puț cu apă potabilă, haznaua. Solicită atribuirea întregului imobil
Instanța, la ieșirea din indiviziune cu privire la terenul extravilan nu a ținut cont de solicitările apelanților de a nu fi obligați la sulte, și de a li se atribui terenurile așa după cum le-au posedat.
În dovedirea apelului s-a solicitat probatoriul arătat.
Pârâtul F. I. nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Ulterior apelanții pârâți T. D., B. M., S. M., C. A., O. N., O. I. și B. V. depun declarații autentice sub nr. 1907-1912/06.11.2014, respectiv sub nr. 1924/07.11.2014, autentificate de biroul notarial N. A. din București prin care renunță la judecarea recursului și declară că nu are nici o pretenție de nici o natură, trecută, prezentă sau viitoare cu privire la încasarea sultelor de la celelalte părți ce fac parte din dosar.
Cauza este supusă dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă având în vedere data înregistrării acesteia.
În raport de actele și lucrările dosarului, de probele administrate la fond/în apel, de motivele de apel invocate, și in limita acestora, în baza 296 raportat la art. 247 cpc (1865), Tribunalul apreciază apelul fondat urmând a-l admite conform celor reținute în continuare.
Primul motiv de apel, cu privire la lotizarea terenului intravilan, tribunalul îl apreciază ca nefondat deoarece ieșirea din indiviziune se face în următoarele variante:prin atribuirea de bunuri în natură pe cât posibil din toate categoriile către toți coindivizarii, prin atribuirea bunurilor unei părți cu plata sultelor către celelalte părți până la pronunțare sau în situația în care primele variante nu se aplică prin vânzarea imobilului la licitație. Ca atare indiferent de poziția părților judecătoria trebuia să procedeze în fel stabilit prin sentință. Cu privire la pretinsele culturi părțile aveau posibilitatea de a formula cerere în pretenții, cerere pe care o pot formula și ulterior acestei cauze.
Nefondat este și motivul cu privire la ieșirea din indiviziune cu privire la terenul extravilan deoarece expertul a lotizat terenurile în raport de opțiunea părților, aspect reținut și de către judecătorie în motivele sentinței. Asupra raportul de expertiză nu sau formulat obiecțiuni și ca atare acestea nu pot fi ridicate direct în calea de atac. Acesta a fost și motivul pentru s-a respins proba cu o nouă expertiză în apel. Mai mult instanța a avut în vedere principiile stabilite în aliniatul precedent. O lotizare care să răspundă dorințelor părților trebuia solicitată la fond. Oricum niciuna din variantele raportului de expertiză necriticat la fond nu corespunde dorințelor apelanților.
Într-o atare situație având în vedere declarațiile notariale depuse de către pârâții apelanți, instanța va admite apelul doar pe considerentele cuprinse din aceste declarații și pe cale de consecință, admițând apelul va schimba în parte sentința apelată și anume doar cu privire la sultele datorate de către apelanții între ei și urmează a lua act că aceștia au renunțat la dreptul de a solicita și de a li se achita sultele datorate de la celelalte părți ce fac parte din dosar.
Urmează a menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 296 raportat la art. 247 cpc (1865) admite apelul formulat de către apelanta reclamantă B. E. și apelanții pârâți B. M., T. D., S. M., C. A., B. V., O. N. ȘI O. I. împotriva sen. civ. nr. 1172/30.06.2014 pronunțată de către judecătoria Oltenița.
Pe cale de consecință, schimbă în parte sentința apelată și anume doar cu privire la sultele datorate de către apelanții între ei și ia act că aceștia au renunțat la dreptul de a solicita și de a li se achita sultele datorate între apelanți.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Președinte, G. C. | Judecător, N. C. C. | |
Grefier, M. S. |
Red.GC
J.F.A.M.
Tehnored.M.S.+G.C.
Exp.13/04.12.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 656/2014. Tribunalul... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 987/2014. Tribunalul... → |
---|