Acţiune în constatare. Sentința nr. 173/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 173/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 7530/117/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 173/2014
Ședința publică de la 27 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. T. S. A., B. A. I., B. F. C., B. C., B. A. I. și pe pârâții S.C. U. T. HOLDING S.A., S. R. REPREZ. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, A. NAȚIONALĂ P. T., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamanților, avocat L. R., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribuanlul constată că la data de 26.03.2014 s-a depus la dosarul cauzei de către reclamanți declarație autentică de renunțare la judecată. De asemenea, s-a depus declarație autentică prin care pârâta S.C. U. T. Holding S.A. arată că este de acord cu renunțarea la judecată. (filele 203-205).
Reprezentantul reclamanților solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra renunțării la judecată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții B. T. Ș. A., B. A. I., B. F. C., B. C. și B. A. Joszef au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții S.C. U. T. Holding S.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. D. Regionale și Administrației Publice și A. pentru Valorificarea Activelor Statului ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a titlului statului cu privire la imobilul situat în Cluj-N., Piața Unirii nr. 10, . în C.F. nr._ Cluj sub nr. top. 381/1 cu părțile indivize comune înscrise în C.F. nr._ Cluj; să constate nulitatea absolută a actului de privatizare a S.C. T. Transilvania S.A., respectiv Contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr.31/14.01.1999, încheiat intre F.P.S. si P.A.S. T. Transilvania, precum si a oricăror alte acte de privatizare, în ceea ce privește imobilul situat în Cluj - N., Piața Unirii nr. 10 . Libertății nr. 10), imobil înscris în C.F. nr._ Cluj sub nr. top. 381/1, cu părțile indivize comune înscrise în C.F. nr._ Cluj; constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0224/15.11.1994, emis de M. Turismului, în ceea ce privește imobilul situat în Cluj -N., Piața Unirii nr. 10 . Libertății nr. 10), imobil înscris în C.F. nr._ Cluj sub nr. top. 381/1, cu părțile indivize comune înscrise în C.F. nr._ Cluj; rectificarea C.F. nr._ Cluj sub nr. top. 381/1 si a C.F. nr._ Cluj in sensul restabilirii situației anterioare;
În drept: Constituție anului 1948, Decretul 92/1950, art. 481 C.civ., art. 324 Legea 99/1999.
În motivare cererii arată:
Reclamanții sunt succesorii defunctei lor mame, B. M., în temeiul certificatului de moștenitor nr. 107/1998 eliberat de către BNP R. M. Fuchs. La rândul acesteia, B. M. este succesoarea persoanei Bethlen P. M. în temeiul certificatului de calitate de moștenitor nr. 89/2004 eliberat de BNP P. F..
Asupra acestui certificat de moștenitor instanțele de judecată s-au pronunțat în mod irevocabil stabilind că este legal și valabil. In acest sens prin Decizia civilă nr. 1437/R/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._/211/2007 a fost admis recursul reclamanților și pe cale de consecință a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de Consiliul local al mun. Cluj - N. precum și cererile de intervenție formulate de către Primarul mun. Cluj - N., Municipiul Cluj - N. și S.C. U. T. Holding S.A., având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 89/2004 eliberat de BNP P. F..
Persoana Bethlen P. M. a avut în proprietate imobilul situat în Cluj - N., Piața Unirii nr. 10 (fosta Piața Libertății nr. 10) înscris inițial în C.F. nr. 1203 Cluj și transcris ulterior în C.F. nr._ Cluj.
In anul 1955 S. român a naționalizat în mob abuziv și ilegal imobilul menționat, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a titlului statului cu privire la imobilul situat în Cluj-N., Piața Unirii nr. 10, . nr. 10), imobil înscris în C.F. nr._ Cluj sub nr. top. 381/1 cu părțile indivize comune înscrise în C.F. nr._ Cluj intrucat preluarea imobilului în litigiu s-a realizat fără titlu (valabil) și ilegală.
Astfel, organele statului au naționalizat de la altă persoană decât proprietarul imobilului, întrucât proprietarul imobilului a fost Bethlen P. M. (în c.f. nr. 1203 Cluj era înscris sub B.2 ,3ethlen Gyorgyne n. Josika P. - adică soția lui Bethlen G., născută Josika P.) iar în anexa Decretului de naționalizare 92/1950 a fost trecut o altă persoană decât proprietara imobilului, respectiv ,Bethlen Gh."
Numele Bethlen Gh. din lista anexă la decretul 92/1950 nu este nici numele proprietarului de carte funciară și nici numele soțului proprietarei de carte funciară, care se numește G..
Reclamanții precizează că potrivit H.G. nr. 11/1997, pentru ca naționalizarea imobilelor să se realizeze în mod legal trebuia făcută atât „in rem" cât și „in personam". Numai dacă aceste elemente coincideau ne aflăm în prezenta unei naționalizări cu titlu. In cazul nostru, numele de la care s-a naționalizat și care a fost trecut în lista anexă a Decretului 92/1950 nu corespunde cu numele proprietarului imobilului, care rezultă din cuprinsul cărții funciare și nu corespunde nici cu numele soțului acelei proprietare.
Art. I din decretul menționat stabilește foarte clar că se naționalizează imobilele din listele anexă a Decretului 92/1950, or listele enumera imobilele cu proprietarii lor. Aceste două elemente nu pot fi despărțite și tocmai de aceea a intervenit H.G. nr. 11/1997, care a reglementat acest principiu.
In realitate, Decretul nr. 92/1950 nu a naționalizat nici un imobil și nici o persoană numai listele anexa la decret au naționalizat un anume imobil, care era proprietatea unei anume persoane. (Dacă aceste doua inseparabile, coincideau)
Textul Decretului nr. 92/1950 contravine dispozițiilor Constituției României din anul 1948, care prevedea norme de protecție generala a proprietății particulare. Reclamanții solcită așadar sa se constate ca dispozițiile de naționalizare prevăzute de Decretul 92/1950 erau contrare dispozițiilor in vigoare la acel moment.
Art. 1 si 2 al decretului menționat contraveneau si dispozițiilor art. 481 C.civ. potrivit căreia: "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza si utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire". Întrucât in ierarhia actelor normative Codul civil, ca lege organica are prioritatea aplicabilității Decretului 92/1950, urmează ca acesta din urma aduce o grava atingere dreptului de proprietate garantat de Constituție in vigoare la acel moment si a codului menționat.
Decretul in discuție contravine si Declarației Universale a Drepturilor Omului respectiv dreptul oricărei persoane la proprietate si de a nu fi lipsit, in mod arbitrar de ea, adoptata de O.N.U. la 10 Decembrie 1948, la care România este parte, precum si a primului Protocol adițional la Convenția pentru protecția drepturilor si libertăților fundamentale adoptat de Consiliul Europei in anul 1952.
Așadar imobilul in litigiu, situat in Cluj - N., Piața Unirii nr. 10 (fosta Piața Libertății), nu a intrat niciodată in proprietatea statului, intrucat decertul menționat nu poate constitui un temei in acest sens, fiind in coliziune vădita cu principiile care guvernau si ocroteau dreptul de proprietate izvorât din Convențiile europene la care România luase parte, la Constituție precum si la dispozițiile codului civil, in vigoare la acel moment.
Având in vedere, pe de o parte, ca titlul invocat pentru transferarea dreptului de proprietate nu a fost valabil, iar subdobanditorul S.C. T. Transilvania S.A. nu poate fi considerata ca fiind un dobanditor de buna-credinta, datorita faptului ca avea cunoștința ca imobilul in litigiu este revendicabil, asa cum rezulta in mod indubitabil din inventarul cuprinzând "Lista activelor revendicate sau revendicabile altele decât cele din F10-Formularul FU"- unde la Clădire sediu apare ca este revendicabil.
Astfel fiind, reclamanții arată că este indubitabil ca atat autoritatea de privatizare cat si S.C. T. Transilvania S.A. au fost de rea-credinta in momentul incheierii actului de privatizare, in ceea ce privește imobilul in litigiu.
In urma constatării nulității absolute a titlului statului, reclamanții solicită a se constata nulitatea absolută a actului de privatizare a S.C. T. Transilvania S.A., respectiv Contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr.31/14.01.1999, incheiat intre F.P.S. si P.A.S. T. Transilvania, precum si a oricăror alte acte de privatizare, în ceea ce privește imobilul situat în Cluj - N., Piața Unirii nr. 10 . Libertății nr. 10), imobil înscris în C.F. nr._ Cluj, sub nr. top. 381/1, cu părțile indivize comune înscrise în C.F. nr._ Cluj si constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0224/15.11.1994, emis de M. Turismului, în ceea ce privește imobilul situat în Cluj - N., Piața Unirii nr. 10 . Libertății nr. 10), imobil înscris în C.F. nr._ Cluj, sub nr. top. 381/1, cu părțile indivize comune înscrise în C;F. nr._ Cluj având in vedere ca aceste solicitări sunt o consecința logica din primul petit derivând din principiul „nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipso habet".
Titlul statului fiind nul, acesta nu putea transmite nici un drept paratei S.C. U. T. Holding S.A., certificatul de atestare a dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului fiind nul pentru aceleași motive.
Reclamanții precizează că reiese din cele arătate ca, in mod evident, parata S.C. T. Transilvania, in prezent S.C. U. T. Holding S.A., a fost de rea credința atunci cand, in anul 1999, prin Contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr. 31/14.01.1999, a inclus in obiectul Contractului de privatizare instrainarea imobilului din litigiu.
Având in vedere reaua credința care a stat la baza includerii in Contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr. 31/14.01.1999, cat si reaua credința a intabularii dreptului de proprietate al paratei asupra imobilului, in temeiul art. 324 din Legea nr. 99/1999, solicită sa se constate nulitatea actului de privatizare.
Solicitarea de constatare a nulității absolute parțiale a certificatului de atestare menționat constituie o consecința a nulității titlului statului cu privire la imobilul descris.
Pe de alta parte potrivit art. 32 ind.4 din Legea 99/1999: „Imobilele preluate de stat în baza unor legi, acte administrative sau hotărâri judecătorești de confiscare, constând în terenuri și clădiri evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, în absenta cărora realizarea obiectului de activitate al acestor societăți comerciale este împiedicată în asemenea măsură încât, ca urmare a acestei restituiri, societatea comercială nu ar mai putea să-și continue activitatea și ar urma să fie supusă dizolvării și lichidării, nu vor fi restituite în natură".
Interpretat per a contrario, in situația in care terenul si construcția evidențiate in patrimoniul societății comerciale privatizate nu sunt indispensabile realizării obiectivului de activitate acestea pot si trebuie restituite in natura.
In cazul reclamanților, imobilul in litigiu, aflat in patrimoniul paratei S.C U. T. Holding S.A., nu este indispensabil realizării obiectului de activitate, intrucat asa cum rezulta chiar de pe sit-ul acestei parate imobilul este scos in vederea inchirierii, motiv pentru care este evident ca nu este folosit efectiv de către aceasta parata, in nici mod nici ca spatii administrative (birouri), nici spatii de producție, si nici de alta natura. Depun in acest sens, in probatiune, listare de pe sit-ul acestei parate din care rezulta ca imobilul in litigiu situat in Cluj - N. Piața Unirii nr. 10 este scos in vederea inchirierii. Mai mult, si in prezent o parte din spatiile imobilului in litigiu sunt inchiriate către alte persoane fizice si juridice.
Menționează ca in in urma absorbției efectuata de parata U. T. Holding a S.C. T. Transilvania SA. imobilul in litigiu situat in Cluj -N., Piața Unirii nr. 10 nu mai constituie sediul acesteia (sediul paratei fiind in Timișoara . nr.l), si nu este nici punct de lucru al acesteia.
Si sub acest aspect solicită reclamanții a se constata ca spațiul nu este indispensabil realizării obiectului de activitate.
Se depun în probațiune: acte de stare civilă, copie c.f. nr. 1203 Cluj și traducere, copie c.f. nr._ Cluj, cu privire la imobilul din Cluj -N. Piața Unirii nr. 10, Decizia nr. 1441/R/2012 C.Apel Cluj dosar_/117/2007, Certificat moștenitor nr. 107/1998 eliberat de către BNP R. M. Fuchs, certificatului de calitate de moștenitor nr. 89/2004 eliberat de BNP P. F., Acte privatizare S.C. T. Transilvania S.A., Certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0224/15.11.1994.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice, succesor în drepturi și obligații al Ministerului D. Regionale și Turismului a solicitat instanței să constate că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În susținerea poziției procesuale, pârâtul susține că având în vedere solicitările reclamanților, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției în prezenta cauză, ținând cont de următoarele:
Potrivit prevederilor art. 4 alin. 5 și 6 din OUG nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, "(5) în subordinea Ministerului Economiei și în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism se înființează A. Națională pentru T., instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, prin preluarea structurilor și activităților în domeniul turismului prevăzute la alin. (1).
(6) înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru T. se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
De asemenea, potrivit art. 1 din HG nr. 9/2013 privind organizarea si funcționarea Autorității Naționale pentru T., „(1) A. Națională pentru T., denumită în continuare Autoritate, se înființează, se organizează și funcționează ca instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Economiei, prin preluarea activităților si structurilor specializate din domeniul turismului de la M. D. Regionale și Turismului, și în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism" iar conform art. 2 alin. 1 lit a din același act normativ, "A. exercită următoarele atribuții principale, în conformitate cu reglementările în vigoare: implementează strategia națională de dezvoltare turistică, strategia de dezvoltare a produselor și destinațiilor turistice, strategia de privatizare si postprivatizare în domeniul turismului, elaborată la nivelul ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism".
Astfel, având în vedere textele de lege mai sus menționate, pârâtul solicită instanței să constate că instituția pârâtă nu are atribuții și nu îndeplinește funcții în ceea ce privește privatizarea și postprivatizarea în domeniul turismului, indicat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.
Din perspectiva considerentelor expuse mai sus, solicită admiterea excepția invocată și respingerea prezentei acțiuni în ceea ce privește instituția, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane juridice lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamanților.
În susținerea poziției procesuale, pârâtul invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea excepției arăt ca reclamanții nu au făcut dovada ca imobilul in discuție se afla in proprietatea Statului roman.
Pe cale de excepție invocă inadmisibilitatea acțiunii reclamanților.
Potrivit art. 35 din Noul Cod de procedura civila: „Constatarea existenței sau inexistenței unui drept Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege."
Având in vedere ca scopul final urmărit de către reclamanți, asa cum se desprinde din motivarea cererii, este acela ca plecând de la constatarea nulității titlului statului (Decretul nr.92/1950) cu privire la imobilul situat in Cluj-N., Piața Unirii nr.10, . Libertății nr.10) sa se dispună restabilirea situației anterioare de CF in favoarea antecesoarei reclamanților, pârâtul apreciază ca prin prezenta acțiune raportat la motivele invocate se urmărește in realitate restituirea imobilului pe motive de nulitate, sens in care consideră ca succesorii aveau aceasta posibilitate doar pe calea prevăzuta de prevederile Legii nr. 10/2001 (lege speciala); cu respectarea termenelor prevăzute de aceasta. întrucât reclamanții, succesori in drepturi ai persoanei Bethlen P. M., nu au făcut dovada parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001, cu respectarea termenelor prevăzute de aceasta, apreciază ca acțiunea (având ca finalitate restabilirea situației anterioare) este inadmisibila.
În cazul in care organul administrativ abilitat prin Legea nr.10/2001 ar fi respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, reclamanții ar fi avut dreptul, de a se adresa instanței competente de contencios administrativ cu plângere împotriva modului in care a fost rezolvata cererea sa.
Potrivit art.26 din Legea nr.10/2001 "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."
În probațiune, pârâtul solicită instanței să dispună reclamanților să depună la dosarul cauzei si sa ne fie comunicate copii si dupa următoarele: actele de stare civila (certificatele de naștere si actele de idenitate) ale reclamanților B. T. Ș. A., B. F. C., B. A. I. si certificatele de deces ale antecesorilor reclamanților, respectiv ale d-nei Bethlen P. M. născuta Josika (identica cu Bethlen Gyorgyne) si ale d-eni B. M. născuta WESSELENY - pentru justificarea calității procesuale active a reclamanților, lista anexa a Decretului nr.92/1950 - pentru a verifica daca preluarea (prin naționalizare) s-a făcut de la o alta persoana decât proprietarul, extras de CF pentru imobilul in litigiu - pentru a se vedea actualul proprietar al imobilului, hotărârea judecătoreasca prin care s-a constatat nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor nr.61/1962 privind pe moștenitorul Bethlen G. (G.) - pentru a verifica daca se justifica daca se justifica petitul 1 al acțiunii introductive de instanța.
Potrivit art.249 din Noul cod de procedura civila „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească".
Menționează pârâtul că aceste documente care nu le-au fost comunicate pana in prezent iar in vederea completării poziției noastre procesuale se impune analizarea acestor documente raportat la susținerile reclamanților asa cum rezulta din acțiunea introductiva de instanța si raportat la susținerile din documentele depuse in probatiune.
În drept, art. 205 art art.249 Cod procedura civila si actele normative la care a făcut referire prin prezenta.
În baza Ordinului M.F.P. nr. 349/2007 pentru modificarea O.M.E.F. nr. 1227/2006 si al art. 155 pct.1 Cod de procedura civila, Ministerul Finanțelor Publice isi alege domiciliul procesual la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj din Cluj N., Piața A. I., nr. 19.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul S.C. U. T. Holding S.A. a solicitat instanței respingerea acțiunii formulate de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea poziției procesuale, pârâtul susține că prin cererea introductivă de instanță reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a titlului statului cu privire la imobilul situat in punct de vedere administrativ în Cluj-N., P-ța Unirii nr.10, apt.1, înscris în Cf nr._ Cluj, nr.top.381/1, cu părțile indivize comune înscrise în Cf nr._ Cluj, nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.31 din 14.01.1999 încheiat între F.P.S și P.A.S.T. Transilvania și a oricăror acte de privatizare cu privire la imobilul din litigiu, constatarea nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.224 din 15.11.1994 emis de M. Turismului, rectificarea înscrierii din Cf nr._ Cluj, nr.top.381/1 în sensul restabilirii situației anterioare de carte funciară.
În susținerea cererii reclamanții învederează faptul că, sunt succesorii defunctei B. M. în baza CM 89/2004 eliberat de BNP R. M. Fuchs, moștenitoarea fostei proprietare tabulare a imobilului din P-ța Unirii nr.10, Bethlen P. M., și, întrucât S. R. a naționalizat în mod abuziv imobilul din litigiu în anul 1955, preluarea s-a realizat fără titlu valabil iar toate actele subsecvente de privatizare, Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.31/1999 încheiat de F.P.S.cu P.A.S.T. Transilvania și Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.0224 din emis în conformitate cu HG nr.834/1991 sunt nule absolut, iar restituirea în natură este posibilă raportat la dispozițiile art.32 ind.4 din Legea nr.99/1999.
Pârâta precizează că acțiunea reclamanților este nefondată și urmează a fi respinsă având în vedere următoarele argumente juridice:
O primă chestiune ce urmează a fi pusă în discuția părților litigante este excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile Deciziei nr.33 din 9 iunie 2008 pronunțate de ÎNCCJ și prevederile Legii nr.10/2001.
În cazul în care un litigiu fundamentat pe prevederile dreptului comun se referă la un bun imobil ce face parte din categoria imobilelor a căror regim juridic este stabilit de legea specială de reparație-Legea nr.10/2001-titularul acțiunii nu poate valorifica pretenții referitoare la constatarea nevalabilității titlului statului, întrucât, legea specială de reparație acordă caracter abuziv tuturor preluărilor pe care statul le-a efectuat în perioada de referință a legii, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu nevalabil, instituind măsuri reparatorii identice în ambele cazuri.
Consideră că reclamanții nu mai pot promova o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.481 C.civ., atâta timp, cât au investit instanța de judecată, dos.nr._ (renumerotat la ICCJ sub nr._ ), cu o plângere la Legea nr.10/2001, respectiv obligarea pârâtei să se pronunțe prin decizie motivată cu privire la restituirea în natură a imobilului din P-ța Unirii nr.10, apt.1.
Odată cu intarea în vigoare a Legii nr.10/2001 pentru toate imobilele care intră sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile acestei legi, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, motiv pentru care după . Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor reluate fără titlu, formulată în condițiile art.481 C.civ.nu poate fi primită.
Procedura specială instituită de Legea nr.10/2001 are menirea, de a evita perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor ce formează obiectul de reglementare a acestui act normativ, instituirea acestei proceduri nu este de natură de a aduce atingere substanței dreptului de proprietate, având în vedere că toate măsurile luate în faza prealabilă a procedurii administrative, pentru stabilirea și punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege, pot fi atacate în justiție de persoanele interesate.
Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa constantă că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
Dreptul de acces la instanță nu este un drept absolut, ci el reclamă, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului ceea ce, implicit, permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul său efectiv.
Procedura prealabilă obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 nu încalcă prevederile art.6 al.1 din Convenția Europeană, întrucât această procedură are în vedere tocmai celeritatea determinării situației juridice a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare, satisfăcând astfel cerința soluționării cererii de restituire într-un termen rezonabil., și nici prevederile art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, care are drept scop asigurarea stabilității și securității raporturilor civile.
Curtea Europeană a decis în jurisprudența sa că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de propietate în concordanță cu interesul general, adoptând, în acest sens, legile necesare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudența sa că art.1 din Protocolul nr.1 nu poate fi interpretat în sensul că ar stabili pentru statele contractante o obligație generală de restituire a bunurilor ce le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția.
De asemenea, instanța europeană a stabilit că dispozițiile acestui text nu impun statelor contractante nici o restricție în exercițiul libertății lor de a determina domeniul de aplicare a legislației pe care ele pot să o adopte în materia restituirii de bunuri trecute în orice mod în proprietatea lor.
În consecință, de la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, în perioada 6 martie 1945-21 decembrie 1989, se face numai în temeiul acestei legi, nefiind posibilă promovarea unei acțiuni în justiție pentru restituirea în natură sau prin echivalent a acestor imobile.
Atâta timp, cât reclamanții au ales calea procedurii speciale, instituite prin Legea nr.10/2001, dos.nr._ (renumerotat la ICCJ sub nr._ ), ei trebuie să respecte toate principiile instituite de acest act normativ, astfel că, în conformitate cu regulile și principiile securității raporturilor juridice nu pot promova, în condițiile reglementate de dreptul comun, o acțiune de revendicare a imobilului din litigiu.
Instanța supremă a statuat în mod constant că, atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-21 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui proprietarilor inițiali sau succesorilor în drepturi ai acestora, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu aceasta.
În cazul în care un litigiu fundamentat pe prevederile dreptului comun se referă la un bun ce face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este stabilit de legea specială de reparație-titularul acțiunii nu poate valorifica pretenții referitoare la constatarea nevalabilității titlului statului, întrucât, legea specială de reparație acordă caracter abuziv tuturor preluărilor pe care statul le-a efectuat în perioada de referință a legii, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu valabil, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu nevalabil, instituind măsuri reparatorii identice pentru ambele cazuri.
În concluzie, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv numai în condițiile legii speciale, lege ce se aplică cu prioritate față de prevederle art.480-481 C.civ, solicităm respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților, având în vedere că, existând două categorii de norme juridice care reglementează aceleași relații sociale născute din dreptul de proprietate în mod firesc nu se mai aplică normele cu caracter general ale Codului civil, ci cele cu caracter special ale Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatrea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.31/1999, respectiv capătul de cerere privind nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr.0224 /1994, acestea urmează a fi respinse ca nefondate având în vedere următoarele argumente juridice:
Imobilul situat din punct de vedere administrativ în Cluj-N., P-ța Unirii nr.10, apt.1, înscris în Cf_-C1-U2, transcris din Cf nr._ Cluj, nr.top.381/1, compus din subsol+ parter+2 etaje se afla la data de 1 ianuarie 1990 în patrimoniul S.C.T. Transilvania și a intrat sub incidența art.20 al.2 din Legea nr. 15/1990.
În baza acestei dispoziții legale și a HGR nr.834 din 1991, M. Turismului a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate . nr.0224 din 15 noiembrie 1994 în favoarea S.C.T. Transilvania, care și-a înscris dreptul de proprietate cu încheierea nr.4431/1993, drept ce a devenit opozabil erga omnes, iar prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.31/14.01.1999 societatea s-a privatizat integral.
Pârâta consideră că în speța dedusă judecății validitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr.31/1999, respectiv a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr.0224/1994 trebuie cercetate prin observarea bunei credințe la momentul încheierii acestora, dacă acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data încheierii, respectiv emiterii. Aceasta fiind în genere, o condiție de validitate a oricărui contract.
La data încheierii Contactului de vânzare-cumpărare nr.31/1999 și a emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr.0224/1994 imobilul era considerat ca fiind preluat cu titlu valabil,mai mult, acesta din urma a fost emis anterior apariției Legii nr. 112/1995, iar contractul a fost încheiat anterior apariției Lg. 10/2001, iar la data de 14.02.2001 T. Transilvania S.A. era privatizată integral.
Rezultă așadar, că la data de 14 februarie 2001, ca dată de referință în sensul art.III din Legea nr.247/2005 actele a căror nulitate se solicită în prezenta cauză ființau juridic, astfel încât raportat la dispozițiile art.45 al.5 din Legea nr.10/2001 invocă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Potrivit art.45 al.5 din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr.213/1998, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu bună-credință.
Conform prevederilor legale cuprinse în al.5 al art.45 din actul normativ sus menționat, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a acestei legi.
Aceste prevederi ale art.45 al.5 din Legea nr.10/2001 au instituit .așadar, un termen special de prescripție în cazul acțiunilor având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare vizate de reglementările impuse de art.45, termen derogatoriu de (a regula potrivit căreia cererile privitoare la constatarea nulității absolute a unui act juridic sunt imprescriptibile extinctiv.
Pârâta arată că o ultimă chestiune ce urmează a fi pusă în discuția părților litigante este excepția litispendenței raportat la dispozițiile art.138 NCPC având în vedere că, pe rolul Curții de Apel Cluj - Secția civilă - urmarea casării cu trimitere a dosarului nr.27,_ (înregistrat anterior sub nr. 7050/1999 și nr.3140/2001) urmează a fi soluționate aceleași cereri ale reclamanților ca în prezenta cauză cu privire la imobilul situat administrativ în Cluj-N., Piața Unirii nr.10, apt.1, proprietatea subscrisei . SA, motiv pentru care în temeiul art.138 al.6 NCPC pârâta solicită suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
Prin întâmpinarea formulată de către pârâtul A. pentru Administrarea Activelor Statului, în conformitate cu dispozițiile art. 205 noul C.pr.civ. invocă excepția netimbrării acțiunii față de obiectul și temeiul de drept invocat de către reclamant, respectiv art. 480, 482 și 498 C.pr.civ. Apreciem ca prezenta cerere se timbrează la valoare, valoare care se raportează la toate capetele de cerere.
Având în vedere faptul ca valoarea nu a fost nici măcar estimatei de către reclamanți solicitam instanței sa puna in vedere acestora sa timbreze prezenta acțiune la valoarea de piața a imobilului revendicat.
Pe cale de excepție, invocă excepția inadmisibitatii acțiunii si solicită
admiterea acesteia fata de capătul de cerere ale acțiunii reclamantului privind restituirea in natura pe calea dreptului comun, excepție absoluta si dirimanta, motivata astfel:
Prin acțiunea promovata, reclamanții solicita in temeiul art. 480/481 C. civ (respective art. 563 Noul Cod Civil) restituirea in natura a,imobilului menționat mai sus, cu motivarea ca imobilul a fost trecut in proprietatea statului fara titlu valabil si dreptul de proprietate al autorului/autorilor nu a fost întrerupt.
In conformitate cu Legea nr. 213/1998, prin art.6 alin.2) se dispune ca "bunurile preluate de stat ...pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparație" .
Așadar ca si acțiune directa in revendicare, intemeiata pe art. 480 C. civ., prezenta acțiune este inadmisibila in raport de dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 din care rezulta ca pentru bunurile preluate de stat in perioada 06.03._89, acțiunea in revendicare nu mai poate fi exercitata daca bunurile respective fac obiectul unei legi speciale de reparație, in cauza Legea nr. 10/2001.
F. de acest text legal, coroborat data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, se poate constata ca pentru toate imobilele care cad sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține restituirea in natura sau masuri reparatorii, numai in condițiile acestei legi, in consecința acțiunea in revendicare pe drept comun este inadmisibila.
In orice sistem de drept accesul la justiție se realizează dupa reguli procedurale cu caracter general sau special, procedurile speciale având prevalenta conform principiului "specialia generalibus derogant". (a se vedea Decizia nr. 33/09.06.2008 a Secțiilor Reunite ale înaltei Curți de Casație si Justiție)
In contextul arătat rezulta ca, ulterior datei de 14.02.2001, cand a intrat in vigoare Legea nr. 10/2001, acțiunea in revendicare pe drept comun a imobilelor nu este posibila, iar o acțiune fondata pe dispozițiile legii noi este condiționata de parcurgerea si finalizare procedurii administrative, obligatorii, prealabila sesizării instanței de judecata.
Competenta instanței este limitata, in baza legii, la soluționarea contestațiilor formulate impotriva deciziilor date in urma finalizării fazei administrative de soluționare a cererilor persoanelor indreptatite.
F. de cele menționate mai sus, de dispozițiile legale si obiectul acțiunii, solicită sa constatate si admiterea excepției inadmisibilitatii acțiunii in revendicare.
Pe cale de excepție invocă excepția necompetentei materiale si funcționale a instanței de fond, cu privire la capătul de cerere privind nulitatea contractului de vanzare-cumparare de acțiuni nr. 31/14.01.1999.
Conform art. 40(1 )din Legea nr. 137/2002, "Cererile prin care se ataca o operațiune sau un act prevăzut in prezenta lege si de OUG nr.88/1997, aprobata prin Legea nr.44/1998, cu modificările ulterioare, ori se valorifica un drept conferit de acestea sunt de competenta secțiilor comerciale ale tribunalelor si se judeca de urgenta si cu prevedere".
Având in vedere faptul ca reclamanții solicita constatarea nulității absolute a unor contracte de vanzare-cumparare încheiat sub imperiul dispozițiilor legii comerciale, consideră ca in prezenta speța competenta de soluționare a litigiului revine Secției Civile a Tribunalului București.
Prin contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr. 31 din_ încheiat intre AAAS (fost FPS), respectiv PAS T. Transilvania au fost vândute de către instituția noastră acțiuni deținute de stat la S.C. T. TRANSILVANIA S.A. Cluj.
În conformitate cu dispozițiile art. 56 Cod Comercial" Daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractanții sunt supuși in ce privește acest act, legii comerciale, afara de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comercianților si de cazurile in care legea ar dispune altfel." Aceasta ar fi situația in care una dintre părțile contractului nu ar fi comercianți, ceea ce nu este cazul in speța.
De altfel, in HG nr. 678/19.07.2001 prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare si funcționare al APAPS/FPS (actualmente AAAS), in art. 2 se precizează ca "A. pentru Privatizare are patrimoniu propriu si autonomie funcționala si de decizie. Activitatea sa se desfășoară pe principii comerciale."
In consecința solicită admiterea acestei excepții invocate.
Pe cale de excepție invocă si excepția prescripției dreptului la acțiune, conform art. 45 din Legea nr. 10/2002/R fata de pretenția de constatare a nulității actului juridic de înstrăinare incheîate in cadrul procesului de privatizare a S.C. T. TRANSILVANIA S.A..
Învederează instanței ca S.C. T. Transilvania S.A. a fost o societate privatizata prin incheirea de către FPS (AAAS) a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 31/14.01.1999.
Asa cum se poate constata in raport de temeiul de drept aplicabil nulității contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, acesta este art. 46 din Legea 10/2001, republicata, privind nulitatea contractului de vanzare-cumparare de acțiuni, motiv pentru care se poate constata ca dreptul la acțiune este prescris.
Astfel, conform art. 45 alin.(5) din Legea nr.10/2001, republicata care prevede "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie in termen de un an de la data intrării in vigoare a prezentei legi."
Ulterior, termenul de un an a fost prelungit, data limita de depunere a acțiunilor potrivit art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicata fiind 14.08.2002.
Asa cum s-a precizat la art. 45 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, termenul prevăzut la alin. 5 al art. 45 din lege este un termen special de prescripție care inlatura dreptul subiectiv la acțiune pentru anularea sau constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare dupa data de 14.08.2002.
Având in vedere ca reclamanții au introdus acțiunea dupa data de 14.08.2002, respectiv dupa termenul de un an de zile de la . Legii nr. 10/2001, republicata, solicită sa se constate prescripția dreptului la acțiune si sa se admită excepției prescripției acțiunii.
F. de cele arătate, AAAS apreciază ca au fost incalcate dispozițiile art. 45 alin.(5) din Legea nr.10/2001, republicata, așadar, solicită admiterea acestei excepții.
În același sens, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune, privind nulitatea contractelor de vanzare-cumparare de acțiuni, fata de art. 39 din Legea nr. 137/2002.
Conform art. 39 din Legea 137/2002, solicită sa constate ca dreptul la acțiune al reclamanților cu privire la nulitatea contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni este prescris, "Termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se ataca o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege si de OUG 88/1997 cu excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute in contractele de vanzare-cumparare de acțiuni ale societăților comerciale privatizate, precum si a celor in desființarea acestor contracte cărora li se aplica termenul general de prescriptie" (3 ani).
In acest sens consideră ca dreptul la acțiune privind nulitatea contractelor de vanzare-cumparare de acțiuni, este prescris, conform legislației actuale care este de imediata aplicare.
Invocă si solicită admiterea excepției lipsei de interes in promovarea acțiunii privind constatarea nulității absolute a contractului de vanzare-cumparare de acțiuni.
În prezenta cauza, reclamanții nu fac dovada existentei interesului propriu, condiție necesara pentru existenta dreptului la acțiune.
Interesul trebuie sa îndeplinească anumite condiții respectiv, sa fie legitim, personal sa fie născut si actual, or in cauza nu sunt îndeplinite aceste condiții.
Nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine justifica un interes si probează ca la incheierea actului s-au incalcat dispoziții legale imperative, care ocrotesc un interes general.
În ipoteza anularii contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni, încheiate de AAAS, nu se modifica titularul dreptului de proprietate al imobilului revendicat si nu se produc consecințe juridice in patrimoniul proprietarului imobilului.
De asemenea, invocă si solicită admiterea excepției lipsei calității
procesuale pasive a AAAS fata de pretenția de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni, motivata astfel:
Asa cum pârâta a arătat, in cadrul activității sale si in exercitarea atribuțiilor ce-i revin in procesul de privatizare nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci a avut calitatea de acționar in numele statului la aceasta societate.
In acest sens, nu exista nici o identitate intre procentul de acțiuni vândut din capitalul social al societății vândut si imobilul revendicat, evidențiat in patrimoniul societății, in consecința solicită admiterea excepției lipsei calității procesuala pasive a AAAS.
Asa cum se poate constata din actele cauzei, obiectul acțiunii este restituirea in natura a unui imobil situat in Cluj-N., Piața Unirii nr. 10, . Libertății nr. 10), imobil înscris in CF nr._ Cluj sub nr. top 381/1 cu părțile indivize comune înscrise in CF nr._ Cluj.
Imobilul revendicat este deținut de o societate comerciala, așadar, AAAS nu este persoana juridica deținătoare in sensul art.21 din Legae nr. 10/2001, republicata si, sub acest aspect nu are calitate procesuala pasiva.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 republicata, S.C. T. TRANSILVANIA S.A., a fost o societate pe acțiuni si AAAS ca instituție publica implicata in privatizare, a fost mandatata sa vanda pachetul de acțiuni de stat aferenta cotei de participare la capitalul social al acestei societăți comerciale.
Astfel, contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 31/1999 incheiat intre AAAS (fost FPS) si PAS T. TRANSILVANIA este un contract de vanzare-cumparare de acțiuni incheiat de AAAS (FPS), contract ce au avut ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachetului de acțiuni din capitalul social al societății menționate.
Prin acest contract AAAS a înstrăinat singurul lucru asupra căruia deținea dreptul de proprietate si anume acțiunile.
Așadar, obiectul contractului de. vânzare cumpărare de acțiuni l-a constituit pachetul de acțiuni din capitalul social al societății si nu imobile din patrimoniul societății comerciale.
In acest sens, se arată că nu exista nici oidentitate intre pachetul de acțiuni din capitalul social al societății vândut si imobilele care au fost cuprinse in patrimoniul societății comerciale.
AAAS a incheiat contracte de vânzare cumpărare de acțiuni care au avut ca obiect acțiunile societății comerciale, nu un bun individual determinat, constituind o cesiune de acțiuni conform art. 64 alin.1 din Legea nr. 31/1990.
Asa cum a mai arătat pârâta, contractele de vanzare-cumparare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale supuse privatizării, nu intra sub incidența art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece obiectul acestora nu il constituie activele din patrimoniul societății, ci cota parte din capitalul social deținuta de stat la aceste societăți.
Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni a cărei nulitate absoluta a fost solicitata de reclamanți, AAAS a instrainat acțiunile deținute in numele statului la ., iar nu bunurile (activele) din patrimoniul acestei societăți comerciale.
Faptul ca AAAS are si a avut intotdeauna numai calitatea de acționar (deținător de acțiuni) la societăți comerciale, iar nu pe aceea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, rezulta fara putința de tăgada din coroborarea mai multor dispoziții legale:
Conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 15/1990, inițial, capitalul social al societăților comerciale constituite in baza art. 17 din același act normativ, este deținut integral de statul roman sub forma de acțiuni sau parti sociale.
Același articol, la alin. 2 stabilește expres ca "bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt
titlu".
Aceasta deoarece intre patrimoniul societății comerciale si capitalul social al acesteia (fractionat in acțiuni), exista deosebiri esențiale.
Consideră pârâta ca reclamanții nefiind parti in contractele de vânzare cumpărare de acțiuni, acesta nu au cunoscut ca obiectul contractului a constat in vânzarea cumpărarea unui pachet de acțiuni pe care AAAS (FPS) l-a deținut la S.C. T. TRANSILVANIA S.A. si nicidecum imobil de natura celui la care se refera in acțiune reclamanții.
P. acest motiv consideră ca reclamanții nu sunt in nici un fel prejudiciați mai cu seama daca avem in vedere si principiul relativității efectelor actului juridic :"res inter alios aliis neque nocere, neque prodesse potest".
Pârâta arată că asa cum se poate constata, instanța de fond, face o grava confuzie intre acțiunile din capitalul social al societății si activele (imobilele) din patrimoniul societății comerciale, așadar fara nici un temei legal a constatat nulitatea absoluta a contractulelor de vanzare-cumparare de acțiuni legal incheiate.
În ceea ce privește condițiile de valabilitate ale acestor contracte, invederează instanței ca, obiectul si cauza contractului exista, sunt licite, morale si acesta a fost "încheiat in condițiile si in executarea legii, ele nu aduc nici o modificare in regimul juridic al bunurilor ce fac parte din patrimoniul societății comerciale.
Așadar, contractele de vanzare-cumparare de acțiuni au fost încheiate conform dispozițiilor legale in vigoare privitoare la actele juridice de înstrăinare făcute in cadrul procesului de privatizare (OUG 88/1997 cu modificările si completările ulterioare) iar in cauza nu s-a dovedit nici un motiv legal si temeinic pentru constatarea nulității absolute a acestora.
Învederează instanței ca aceste contractul de vânzare cumpărare de acțiuni invocat de reclamanți a avut ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni deținut de AAAS la . Cluj.
AAAS nu a încheiat nici un contract de vanzare-cumparare având ca obiect imobilul situat in Cluj-N., Piața Unirii nr. 10, . Libertății nr. 10), imobil înscris in CF nr._ Cluj sub nr. top 381/1.
Conform art. 20, alin. 2 din Legea nr.15/1990 bunurile din patrimoniul societăților comerciale aparțin acestora, astfel incat orice litigiu cu privire la drepturile si obligațiile ce se nasc in legătura cu aceste bunuri privesc exclusiv pe titularul dreptului de proprietate.
Regimul juridic al bunurilor ce fac parte din patrimoniul societății comerciale, este guvernat de dispozițiile legale menționate mai sus, deci orice litigiu născut din exercițiul dreptului de proprietate asupra imobilelor trebuie soluționat exclusiv in contradictoriu cu proprietarul acestora.
Ca bunuri incorporate, acțiunile nu conferă acționarului un drept asupra bunurilor corporale din patrimoniul societății, acționarii nu sunt proprietarii bunurilor din patrimoniul societății comerciale.
F. de cele arătate, contractul prin care a instrainat acțiunile . Cluj sunt perfect valabile incheiate, neexistand nici un motiv pentru nulitatea acestora.
Pe fond, in raport de dispozițiile legale aplicabile in cauza, pârâta arată că se poate constata ca acțiunea fata de A.A.A.S. formulata de reclamant este netemeinica si nelegala.
Având in vedere obiectul acțiunii principale si din analiza conținutului contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 31/14.01.1999 se poate constata ca in cauza nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 481 Cod Civ. (respectiv 563 noul Cod Civil) privind plata despăgubirilor.
Prin contractul de vanzare-cumparare de acțiuni FPS/APAPS (in prezent AAAS) a vândut pachetul de acțiuni de 39,956%% din capitalul social deținut de stat la S.C. T. TRANSILVANIA S.A. Cluj.
Așadar, obiectul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 31/1999 l-a constituit pachetul de acțiuni din capitalul social al societății si nu imobile din patrimoniul societății comerciale.
In cadrul procesului de privatizare A.A.A.S. (FPS/A.P.A.P.S.) a vândut acțiuni (valori mobiliare, corespondent al capitalului social), nu imobile (corespondent al patrimoniului societății), intre patrimoniul societății comerciale si capitalul social exista deosebiri esențiale, AAAS având doar calitatea de acționar si nu de proprietar al activelor din patrimoniul societății comerciale.
Așadar, obiectul contractului de vanzare-cumparare de acțiuni pe care l-a încheiat AAAS il constituie acțiunile, instituția noastră la momentul incheierii acestuia a garantat acțiunile vândute si pentru autenticitatea acestor fracțiuni ale capitalului social, obligație care a fost respectata de AAAS.
In aceasta ordine de idei, obiectul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni a fost licit, a fost incheiat in condițiile si in aplicarea legii, el nu aduce nici o modificare in regimul juridic al bunurilor ce fac parte din patrimoniul societății comerciale, deci orice litigiu născut din exercițiul dreptului de proprietate asupra imobilelor trebuie soluționat exclusiv in contradictoriu cu proprietarul acestora.
Astfel, calitatea de acționar la societatea comerciala, conferita AAAS conform legii, societatea emitenta a acțiunilor si valoarea pe care acestea o au, nu trebuie confundata cu valoarea patrimoniala sau contabila pe care titlul de valoare il poate dobândi in cursul existentei societății si neavand o individualitate determinata pentru nici unul din bunurile aflate in capitalul social.
Învederează instanței ca AAAS a vândut acțiunile corespunzătoare cotei de capitalul social, fara a se determina si cuantifica in vreun fel căror bunuri aflate in capitalul social le corespundeau acțiunile tranzactionate.
Din motivarea cererii de chemare in judecata rezulta confuzia care se face intre noțiunea de capital social si patrimoniu, precum si intre noțiunea de acțiuni si active.
P. a elimina aceasta confuzie, pârâta face următoarele precizări:
Capitalul social al unei societăți comerciale reprezintă o expresie valorica a totalității aporturilor acționarilor/asociaților.
Capitalul social nu are o existenta reala, concreta, in bilanțul societăților comerciale capitalul social apare evidențiat la pasiv, deoarece el reprezintă aportul actionarilor-asociatilor, care la dizolvarea societății trebuie restituit.
Acțiunile sunt valori mobiliare emise de către societățile comerciale, ele sunt titluri reprezentative ale contribuției acționarilor la formarea capitalului social. Fiecare acțiune reprezintă o anumita fracțiune din capitalul social, care conferă deținătorului acesteia calitatea de acționar.
Patrimoniul societății este o universalitate juridica, in care sunt cuprinse toate drepturile si obligațiile, precum si bunurile societății.
Patrimoniul va cuprinde totdeauna elemente concrete (si nu abstracte ca in cazul capitalului social), respectiv totalitatea bunurilor societății.
Activele sunt bunuri sau ansambluri de bunuri cuprinse in patrimoniu societății comerciale care pot fi separate si organizate sa funcționeze independent, distinct de restul activității societății.
Imobilele societății figurează in activul bilanțului intrucat ele aparțin S.C. T. TRANSILVANIA S.A.
Daca ar fi real ca prin contractul de vânzare cumpărare nr. 31/1999 A.A.A.S. (FPS/A.P.A.P.S.) a vândut active, acesta ar fi nul de drept intrucat s-ar fi vândut un bun al cărui proprietar nu era AAAS, ci societatea conform Legii nr. 15/1990.
In consecința AAAS nu putea garanta pentru evictiune asupra bunurilor societății comerciale, ci doar asupra acțiunilor pe care le-a vândut prin contract.
Art. 1695 si urm. din C.civ. prevede ca "vânzătorul are obligația sa-i asigure cumpărătorului liniștita si utila folosința a lucrului vândut, garantandu-l pe acesta impotriva evictiunii si contra viciilor".
Din coroborarea acestui text de lege cu obiectul contractului rezulta in mod indubitabil ca am garantat impotriva evictiunii pentru obiectul vândut, adică acțiunile.
In consecința AAAS nu putea garanta pentru evictiune asupra bunurilor societății comerciale, ci doar asupra acțiunilor pe care le-a vândut prin contract.
In considerarea celor expuse mai sus, AAAS susține ca cererea de chemare in judecata este neîntemeiata si reclamanții nu se pot îndrepta impotriva AAAS, pentru plata despăgubirilor sau pentru rectificarea cârtii funciare, deoarece contractul incheiat nu a avut ca obiect imobile din patrimoniul societății comerciale, ca atare, obligația de garanție a vânzătorului exista numai cu privire la acțiunile vândute prin contractul de vanzare-cumparare de acțiuni nr. 31/14.01.1999.
In concluzie, pentru motivele mai sus invocate, solicită admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea cererii de chemare in judecata a AAAS de către reclamanții B. T. Ș. A., B. A. losif, B. F. C., B. C. si B. A. lozsef, ca netemeinica si nelegala.
In probatiune, solicită admiterea probei cu înscrisuri si cele care ar rezulta din dezbateri.
In drept invocă art. 205 NCPC, ari. 481 Cod civ. (art. 563 si urm. Noul Cod Civil), Legea nr. 15/1990, Legea nr. 10/2001R si celelalte dispoziții legale menționate.
La data de 26.03.2014 s-a depus la dosarul cauzei de către reclamanți declarație autentificată de B.N.P. Valenciuc D.-C. sub nr. 513/26.03.2014 (fila 204), prin care reclamanții arată că înțeleg să renunțe la judecarea acțiunii.
De asemenea, s-a depus declarație autentificată de B.N.P. Valenciuc D.-C. sub nr. 410/11.03.2014 (fila 205) prin care pârâta S.C. U. T. Holding S.A. arată că este de acord cu renunțarea la judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință fie prin cerere scrisă.
Tribunalul apreciază că sunt întrunite condițiile art. 406 Noul Cod de Procedură Civilă, sens în care urmează a lua act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanții B. T. S. A., B. A. I., B. F. C., B. C., B. A. I. în contradictoriu cu pârâții S.C. U. T. Holding S.A., S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, M. D. Regionale și Administrației Publice, A. P. Valorificarea Activelor Statului, A. Națională P. T..
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată a reclamanților B. T. Ș. A., B. A. I., B. F. C., B. C. și B. A. Joszef, toți cu domiciliul procesual ales în municipiul Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 25, ., la Cabinet de avocat L. M., în contradictoriu cu pârâții S.C. U. T. Holding S.A., cu sediul procesual ales la Sucursala Transilvania Cluj, în municipiul Cluj-N., Piața Unirii, nr. 10, jud. Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul procesual ales în Cluj-N., P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj, M. D. Regionale și Administrației Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, A. pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în municipiul București, . Ș., nr. 50, sector 1 și A. Națională P. T., cu sediul în București, .. 38, sector 1.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2014.
Președinte, C.-A. C. | ||
Grefier, D. I. D. |
Dact. D.D. 28 Martie 2014
Red. C.C. 25 Aprilie 2014/12 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 460/2014. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 452/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
