Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 24445/211/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 273/A/2014
Ședința publică din 24 Aprilie 2014
Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
JUDECĂTOR C.-A. C.
GREFIER G.-C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelant . împotriva Sentinței civile nr._/CC/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR), având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelantei, avocat I. A., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 11 martie 2014, prin registratura instanței s-a depus la dosar din partea apelantei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 25 lei.
Instanța din oficiu invocă și pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței civile în soluționarea cauzei.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei la instanța competentă.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr._/CC/2013, pronunțată la data de 18 Decembrie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., instanța a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S. ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în mun. București, .. 60-64, sector 1, Cod fiscal RO_, în contradictoriu cu pârâta S.C. G. L. S.R.L., cu sediul în mun. Cluj-N., .. 54, ., inregistrata la ORC sub nr. J_, CUI RO_.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 355,97 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune aferenta perioadei noiembrie 2010 – iulie 2011 si penalitati de intarziere calculate pana la data de 24.09.2013.
A respins capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de față, reclamanta S. Română de Radiodifuziune tinde la obligarea pârâtei S.C. G. L. S.R.L. la plata în favoarea sa a sumei de 270 lei, reprezentând contravaloarea serviciului public de radiodifuziune, debit aferent perioadei ianuarie 2010 – iulie 2011, precum si la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 85,97 lei calculate la data de 24.09.2013. Cu cheltuieli de judecata.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, se înființează S. Română de Radiodifuziune și S. Română de Televiziune, ca servicii autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
Potrivit art.40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată prevede că „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii”, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege, cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotârâre a Guvernului.
Prin textul art. 40 alin. 5 din Legea nr. 41/1994, s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca, alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. 7, în condițiile Hotărârii de Guvern.
Prin textul art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 s-a stabilit, în sarcina persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialelor acestora, precum și sucursalelor și celorlalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalelor sau reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine, obligația de a plăti o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, iar cuantumul acestei taxe fiind stabilit în anexa H.G. nr. 977/2003, ce face parte integrantă din același act normativ.
Instanța a reținut că societatea pârâtă S.C. G. L. S.R.L. este o persoană juridică, cu sediul în România, astfel cum rezultă și din extrasul informativ existent la dosarul cauzei si eliberat de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj (f. 9), pârâta făcând parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 și art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.
Concluzia instanței se fundamentează pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu și care dețin receptoare radio, iar, în speță, pârâta nu a făcut dovada inexistenței la sediul acesteia a unor astfel de mijloace tehnice, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe. Mai mult, conform informațiilor furnizate de reclamantă, societatea pârâtă nu a formulat cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune.
În virtutea acestei obligații legale, au fost emise pe seama societății pârâte facturile fiscale existente la dosarul cauzei la filele 10-18, astfel că aceasta din urmă figurează în evidențele reclamantei cu un debit principal restant, în valoare totală de 270 lei, reprezentând contravaloarea serviciului public de radiodifuziune, debit aferent perioadei ianuarie 2010 – iulie 2011.
De asemenea, reclamanta a calculat penalități de întârziere aferente debitului principal, începând cu data scadenței de plată, în valoare totală de 85,97 lei, astfel cum rezultă din modul de calcul, depus la dosarul cauzei, f. 8.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003, „pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere”.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar în probațiune, instanța a reținut faptul că reclamanta a prestat în favoarea pârâtului serviciile evidențiate în facturile fiscale de la filele 10-18, iar pârâta nu a achitat la scadență contravaloarea serviciului de radiodifuziune de care a beneficiat.
Întrucât pârâtei îi revenea obligația de a achita cuantumul serviciilor de radio, potrivit Legii nr. 41/1994 și HG 977/2003, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată atât în ce privește debitul principal, cât și referitor la penalitățile de întârziere calculate prin raportare la metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică, respectiv prin raportare la nivelul dobânzii legale datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
În consecință, prin prisma argumentelor anterior expuse, precum și reținând răspunderea civilă a pârâtei, instanța, în temeiul art. 1025-1032 NCPC coroborat cu art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, modificată, a admis cererea și a obligat pârâta S.C. G. L. S.R.L. la plata către reclamanta S. Română de Radiodifuziune, a sumei de 355,97 lei, reprezentând contravaloarea serviciului public de radiodifuziune aferenta perioadei noiembrie 2010 – iulie 2011 și penalități de întârziere calculate pana la data de 24.09.2013.
În temeiul art. art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța a respins capatul de cerere accesoriu avand ca obiect obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, in contextul in care reclamanta nu a facut dovada efectuarii unor cheltuieli legate de sustinerea prezentului demers procesual.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta G. L. SRL, solicitând admiterea apelului și a se dipune: în principal anularea hotărârii atacate; în subsidiar procedând la o nouă judecată a fondului Să modificați sentința civilă atacată, în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul intimat SRR.
Cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivare arată:
Sentința Civilă nr._/CC/2013, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cluj-N., este nelegală și neîntemeiată, în considerarea aspectelor pe care le va invedera în cele ce urmează. Prin sentința apelată instanța de fond a admis cererea formulată de reclamanta SRR și pe cale de consecință a dispus obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de de 355,97 lei, din care 270 lei taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada noiembrie 2010-iulie 2011, precum și 85.97 lei penalități de întârziere calculate până la data de 24.09.2013.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că apelanta-pârâtă datorează aceste sume, întrucât nu a făcut dovada inexistenței la sediul societății a unor astfel de mijloace tehnice, pentru a fi exceptați de la plata taxei, ba mai mult nici nu a formulat o cerere de exceptare de la plata taxei de radio difuziune.
Se precizează că sentința instanței de fond nelegală și netemeinică și dată cu încălcarea unor norme legale, instanța de fond ignorând întru totul dispozițiile Deciziei nr.2102/2009 pronunțată de înalta Curte de Casație si Justiție, cu ocazia examinării recursului declarat de S.C. K. C. S.R.L. împotriva sentinței Civile nr.712/2008 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrative, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 691 din 14 octombrie 2009.
Potrivit art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.
Conform DEX, taxa reprezintă o plata efectuata în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi, respectiv o suma de bani care se plătește unei instituții în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi.
De altfel, conform art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Așadar, se precizează că pentru a putea pretinde taxa de la apelanta-pârâta, reclamanta trebuia sa dovedească faptul ca apelanta beneficiază de serviciul public de radiodifuziune, fara a achita contravaloarea acestui serviciu. Legiuitorul nu poate prezuma calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune pentru toate persoanele juridice, ci poate institui numai obligația oricărei persoane juridice de a achita o suma pentru un serviciu de care beneficiază. A accepta ca taxa este datorata de orice persoana juridica, indiferent daca aceasta beneficiază sau nu de serviciul public de radiodifuziune echivalează cu o îmbogățire fara just temei pentru prestatorul de servicii de radiodifuziune, care poate taxa si persoane juridice în favoarea cărora nu prestează nici un serviciu.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit, conform art.249 NCPC, ca pârâta are calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune conform art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994. Astfel, dispozițiile art.40 alin.3 din acest act normativ condiționează obligația de plata a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate.
A interpreta în sens contrar, fara a se face aceasta distincție, însemna a impune plata acestor taxe, spre exemplu, si persoanelor juridice cărora legiuitorul le recunoaște dreptul de a-si suspenda temporar activitatea sau de a declara ca nu desfășoară activitate la sediul social, or, acest lucru nu poate fi admis, întrucât s-ar aduce prejudicii acestor persoane juridice, prin vătămarea drepturilor si intereselor lor legitime.
Dispozițiile art.3 alin.(1) din H.G. nr.977/2003, invocate în susținere de către instanța de fond, impun obligativitatea persoanelor juridice de a plați o taxa lunara pentru aceste servicii, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale acestora. Sunt instituite astfel derogări de la dispozițiile art.40 alin.(3) din Legea nr.41/1994, republicata, cu modificările si completările ulterioare, fapt ce nu este posibil, întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementarii de baza, aceasta interdicție fiind instituita de art.4 din Legea nr.24/2000, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Faptul ca prevederile art.3 alin.(l) din H.G. nr.977/2003 impun obligativitatea plații taxelor pentru serviciul public de radio difuziune, fara niciun fel de distincție, contrar dispozițiilor art.40 alin.(3) din Legea nr.41/1994, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a determinat constatarea nelegalitatii si anularea acestora prin Decizia nr.2102/2009 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, cu ocazia examinării recursului declarat de S.C. K. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.712/2008 a Curții de Apel Cluj - Secția comerciala, de contencios administrativ.
Aceasta decizie a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 691 din 14 octombrie 2009.
Fiind o hotărâre definitiva si irevocabila, prin care s-a anulat în parte un act administrativ cu caracter normativ, este general obligatorie si are putere pentru viitor, potrivit art.23 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, nu poate fi primita interpretarea instanței de fond în sensul existentei unei prezumții legale conform căreia toate persoanele fizice si juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si televiziune.
Se precizează că în aceste condiții, conform art.249 NCPCI, revine reclamantei obligația de a dovedi ca pârâta a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune în perioada solicitată, pentru a pretinde instituirea în sarcina acesteia a obligației de plata a taxei pentru acest serviciu si a penalităților de întârziere aferente. Cum aceasta dovada nu a fost produsă apreciem că cererea reclamantei intimate trebuia respinsă ca fiind nedovedită.
Pentru cele de mai sus, apelanta-pârâtă solicită admiterea prezentului apel cu consecința modificării sentinței apelate în sensul respingerii cererii formulate de către reclamantul inimat, SRR.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă S. ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
În motivare arată:
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar este întemeiată în drept pe dispozițiile cuprinse în art.40 alin.3 și 4 din Legea nr.41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora toate persoanele juridice cu sediul social în România au obligația de a achita taxa radio în calitate de beneficiari ai serviciului public de radiodifuziune, înțelesul noțiunii de „beneficiar" se regăsește, chiar în prevederile art. 40 din Legea 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare; dacă în cazul persoanelor fizice a fost prevăzută posibilitatea exceptării de la obligația de plată a taxei pentru cei care declară pe propria răspundere că nu dețin receptoare radio, instituindu-se și o procedură în acest sens, în cazul persoanelor juridice sunt instituite doar derogări legale (art.40 alin. 6).
Instanța trebuie să rețină faptul că în materia taxei pentru serviciul public de radiodifuziune noțiunea de „beneficiar" a primit alte valențe fată de cele cuprinse în definiția legală a taxei dată de art.2 alin.4 din Legea nr.500/2002, ori de alte definiții nejuridice cum ar fi cea din Dicționarul explicativ al limbii române. Stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de către cei cu privire la care se poate stabili calitatea de deținător receptor/beneficiar al serviciului respectiv, cum apreciază apelanta-pârâtă, legiuitorul ar fi reglementat și în cazul persoanelor juridice posibilitatea de a se scuti de această obligație printr-o declarație pe proprie răspundere, astfel cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice.
Prin intrerpretarea pe care o face apelanta-pârâta modifică însăși concluzia Curții Constituționale exprimată prin Decizia nr.297/2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul căreia această instanță respinge excepția invocată pe motivul nedeținerii de receptoare. Dacă instanța constituțională ar fi statuat că obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și respectiv de televiziune este doar în sarcina posesorilor de receptoare radio/tv soluția pronunțată ar fi fost de admitere a excepției de neconstituționalitate supusă examinării, întrucât ea era motivată de nedeținerea receptoarelor tv, fiind ridicată de o cooperativă ce integra în activități productive persoane care prin natura handicapului suferit nu puteau beneficia de respectivul serviciu, această instanță reținând în mod corect că obligația de plată a taxei radio/tv de către persoanele juridice revine acestora în calitate de beneficiari ai a acestor servicii, întrucât acestea beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, cum eronat interpretează apelanta-pârâtă, textul de lege ar fi avut un conținut diferit. Legiuitorul ar fi folosit conjuncția „dacă" care din punct de vedere gramatical ar exprima un raport condițional: „dacă beneficiază de aceste servicii", în loc de „în calitate de beneficiari ai acestor servicii"
Se precizează că invocă apelanta-intimată Decizia ICCJ nr.2102/2009 prin care s-au anulat prevederile art.3 alin 1 din HG nr.977/2003, care făceau trimitere la obligația microîntreprinderilor de a achita taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, raportat la prevederile art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994, fără a avea în vedere în mod corect rațiunile care au stat la baza pronunțării acestei hotărâri.
În vederea punerii în aplicare a Deciziei ICCJ nr. 2102/2009, s-a adoptat HG nr. 1012/2009 prin care au fost exceptate de la plata taxei radio acele microîntreprinderi care au activitatea suspendată, stabilindu-se totodată și condițiile în care acestea beneficiază de exceptarea la plată și anume prin formularea unei cereri în acest sens, precum și prin prezentarea de dovezi, respectiv certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte suspendarea activității.
Astfel, prin HG nr.1012/2009, au fost modificate și completate normele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.977/2003, astfel încât prevederile normative să fie corelate cu constatările instanțelor judecătorești, fiind întregit cadrul lega! privind plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.
Prin HG nr.1012/2009, a fost instituită o exceptare la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntrepinderilor și care au activitatea suspendată, conform legii.
S-a răspuns în acest mod atât hotărârilor judecătorești menționate, cât și necesității sociale ca microîntreprinderile aflate în dificultate, care au ales să își suspende activitatea, să nu mai fie supuse unor obligații de plată suplimentare.
Raportat la cele prezentate, intimata-reclamantă supune atenției instanței faptul că, pentru a putea beneficia de scutire la plata taxei radio, pârâta trebuia să facă dovada faptului că se încadrează în categoria microîntreprinderi, precum și dovada suspendării activității sale în calitate de microîntreprindere, și a depunerii cererii la care am făcut trimitere, fapt nedovedit de către pârâtă.
Referitor la dovada prestării serviciului de către Societății Române de Radiodifuziune, menționează următoarele:
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, S. Română de Radiodifuziune (SRR) s-a înființat ca serviciu public autonom de interes național, independent editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
De asemenea, potrivit prevederilor art.4 din legea menționată, S. Română de Radiodifuziune, în calitate de serviciu public are obligația de a îndeplini anumite obiective generale, respectiv de informare, educație, divertisment prin programele/emisiunile difuzate pe posturile sale de radio componente.
Prin urmare, având în vedere obligațiile legale amintite si luînd în considerație faptul că atât pe perioada pentru care s-a realizat facturarea precum și la momentul actual, SRR ca si post public de radio, a funcționat în condiții legale și a emis programe de radio, rezultă în mod clar că a prestat efectiv servicii de radio.
De altfel, este greu de imaginat faptul că societatea pârâtă nu are calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune, în condițiile în care majoritatea receptoarelor GSM pot recepționa și semnalele radio-tv.
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
A.. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome.
Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite. In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum a arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
Având în vedere cele expuse, intimata-reclamantă consideră întemeiată acțiunea formulată de S. Română de Radiodifuziune și pe cale de consecință solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, și respingerea ca nefondată a solicitării apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
La pronunțarea hotărârii solicită a se avea în vedere faptul că, potrivit art.2 din Precizările Președintelui Director General al SRR, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2008, afișate pe site-ul SRR: „Prin receptor radio se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, iPoduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepta în orice mod programele radio, precum și abonamentele la cablu TV".
În drept se invocă prevederile Legii nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și orice alte dispoziții legale incidente.
În conformitate cu art. 223 alin. 3 din codul de procedură civilă solicită judecarea cauzei și în lipsă.
La termenul de judecată din data de 24.04.2014, tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S. Română de Radiodifuziune a solicitat obligarea pârâtei S.C. G. L. S.R.L. la plata sumei de 270 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, fiind vorba despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști, astfel cum este definită această calitate prin art.3 alin.2 și 3 Cod civil, conform căruia „Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.248 al.1 combinat cu art.132 al.3 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Declină în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competența soluționării apelului declarat de pârâți împotriva Sentinței civile nr._/CC/18.12.2013 a Judecătoriei Cluj-N..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2014.
Președinte, C.-V. B. | Judecător, C.-A. C. | |
Grefier, G.-C. Ț. |
Red.dact.C.C./D.D.
4 ex/02.06.2014
Jud.fond.G. R. F. H.
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 73/2014. Tribunalul CLUJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
