Grăniţuire. Decizia nr. 659/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 659/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 11561/211/2006
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 659/A/2014
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Grefier C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant Ș. S., apelant Ș. E. și pe intimat G. V., intimat G. E., intimat M. C.-N., intimat P. M. C.-N., având ca obiect apelul declarat de reclamanții Ș. S. și Ș. E., împotriva Sentinței civile nr._ din 12.09.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.-N., dosar având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru apelanții reclamanți S. și Ș. E. av. ZORICA LETIȚIA C., apelanta Ș. S. fiind prezentă personal, iar pentru intimații pârâți G. V. și G. E. se prezintă av. T. A.-I., intimatul pârât G. V. fiind prezent și personal, lipsind ceilalți intimați pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că la data de 3 septembrie 2014 s-a depus prin registratura instanței din partea Instituției Prefectului C. o adresă de răspuns referitor la solicitările instanței formulate prin adresa dispusă la termenul anterior, fără a fi anexată documentația aferentă terenului. Se comunică răspunsul cu reprezentanta apelanților.
De asemenea, la data de 19 februarie 2014 s-a depus prin registratura instanței din partea Primăriei M. C.-N. o adresă de răspuns în care se menționează că anterior emiterii Ordinului nr. 410/1996 în favoarea numiților Ș. S. și Ș. E. nu s-a întocmit documentație de măsurare a terenului, iar propunerea pentru emiterea ordinului prefectului în favoarea acestora a fost întocmită pe baza cărților funciare prezentate de titularii construcției.
Totodată, se constată că la data de 26 septembrie 2014 instanța s-a deplasat la fața locului, în prezența părților și a reprezentanților acestora, aspectele constatate fiind menționate în procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit cu această ocazie. Totodată au fost audiați martorii I. T. și B. M., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar (filele 58-61) și totodată s-au luat interogatoriile reclamantului Ș. E. și al pârâtului G. V. .
Reprezentanta apelanților solicită instanței audierea martorei Fustos M., care cunoștea limitele clare dintre proprietăți.
Reprezentantul intimaților pârâți arată că se opune audierii acestei martore, întrucât, raportat la ansamblul probatoriu administrat în cauză, apreciază că nu știe ce s-ar mai putea declara în plus de către această martoră, față de declarațiile martorilor audiați în cauză.
După deliberare, tribunalul respinge cererea formulată privind audierea martorei Fustos M., având în vedere faptul că în cauză au fost administrate toate probele solicitate de părți, instanța deplasându-se și la fața locului.
Reprezentantul intimaților, referitor la proba privind completarea la raportul de expertiză în apel formulată de reprezentanta apelanților, solicită reprezentantei apelanților să precizeze dacă își mai susține sau nu această cerere în probațiune.
Reprezentanta apelanților arată că nu își mai susține cererea privind completarea raportului de expertiză solicitată în apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., Tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelanților reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul stabilirii mejdiei dintre terenul proprietatea reclamanților și terenul aflat în proprietatea pârâților G., pe limita stabilită în suplimentul la contraexpertiza tehnică judiciară din data de 27.06.2013 la Anexa 4. Cu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și onorariul avocațial.
Reclamanții dețin dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 370 mp, precum și un drept dobândit asupra construcției prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1976, iar asupra terenului prin Ordinul Prefectului nr. 410/03.09.1996.
Limita dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâților G. a fost tot timpul în formă de linie dreaptă, privind din stradă spre capătul curții. Situația de fapt din anul 1976 nu a fost contestată de părți, până în anul 2005 cât pârâtul G. V. a schimbat limita dintre cele două grădini, ocupând o suprafață de 1,20 metri din terenul vecinilor de la nr. administrativ 18. Astfel, s-a realizat mutarea vechiului gard și, după tăierea unui măr vechi, gardul a fost mutat pe locul vechiului măr. Terenul aferent grădinii reclamanților a fost ocupat de către pârâți în mod abuziv cu aproximativ 10 m.p. Chiar pârâtul G. a recunoscut faptul că a demolat vechiul gard pentru ca să îl refacă, susținând că ar fi căzut pe proprietatea sa, iar în prezent a amplasat o magazie din resturi de materiale, pentru a nu se vedea urmele vechiului gard.
Instanța de fond, în mod eronat a stabilit limita dintre cele două proprietăți raportat la starea de fapt actuală, respectiv conform variantei 1 din expertiză, pe considerentul că ambele părți dețin suprafețe mai mici de teren decât cele menționate în cărțile funciare.
Reprezentantul intimaților, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
Chiar dacă reclamanții au în cartea funciară o suprafață mai mare decât ce care există faptic la fața locului nu înseamnă că aceștia sunt îndreptățiți la a-și recupera această suprafață doar de la intimații G., întrucât cartea funciară nu recunoaște decât existența nu și întinderea dreptului de proprietate .
Mai mult, faptul că reclamanții sunt lipsiți de o suprafață de teren nu înseamnă automat că ea se regăsește la pârâți, iar reclamanții nu au înțeles a chema în judecată toți proprietarii cu care se învecinează pentru a vedea la care dintre aceștia se regăsește suprafața de teren pe care reclamanții susțin că o au lipsă, conform cărții funciare.
Nu există posibilitatea propunerii de variante conform suprafețelor din CF cu atât mai mult cu cât apelanții nu au fost puși în posesie cu respectivul teren nu le-a fost măsurat nici la momentul cumpărării construcției în anul 1976 și nici anterior eliberării Ordinului Prefectului și nici cu ocazia înscrierii suprafeței de 370 m.p. în cartea funciară din anul 2008. Mai mult, nu există nici un proces—verbal de punere în posesie cu privire la suprafața de 370 m.p., iar la momentul eliberării Ordinului prefectului nu a fost măsurată suprafața pentru care s-a eliberat acest ordin, care le recunoaște dreptul nu și întinderea pentru respectiva suprafață. Faptul că reclamanții au deținut o suprafață de teren în plus până la momentul tăierii mărului și mutării gardului de către pârâți nu este dovedit prin nici o probă aflată la dosar.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._ din 12.09.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.-N. a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții S. S., Seban E. în contradictoriu cu pârâții Galatean V., Galatean E., M. C.-N., P. M. C.-N.; s-a respins ca inadmisibil petitul 1 al acțiunii; a fost admis în parte petitul 2 al acțiunii și s-a dispus stabilirea limitei de proprietate dintre imobilul proprietate reclamanților înscris în GF. nr._ C.-N. sub nr. top_/4 și imobilul proprietatea pârâților înscris în GF. nr._ C.-N. (provenit din conversia de pe hârtie a ci. nr.3670 C.-N.) sub nr. top_/2, conform Variantei I din planul de situație-anexa 1 la raportul de expertiza efectuata de expertul P. M. ce face parte integrantă din prezenta; a fost respinse ca neîntemeiate celelalte petite și s-a dispus obligarea reclamanților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorar de avocat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Primul capăt de cerere de a constata că reclamanților le-a fost retrocedat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 370 mp, prin Ordinul Prefectului nr. 410/1996, este inadmisibil, raportat la prevederile art. 111 Cod procedura civilă, având în vedere că reclamanții au avut la îndemână acțiunea în realizare și nu cea în constatare, astfel că el va fi respins ca atare.
Reclamanții dețin dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 370 mp, înscris în CF nr. 2117 C.-N., nr. top_/4, situat în C.-N., ., jud. C., drept dobândit asupra construcției prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1976, iar asupra terenului prin Ordinul Prefectului nr. 410/03.09.1996. La momentul cumpărării, terenul avea limitele conform suplimentului întocmit de către doamna expert Poșta M. la 27.06.2013 ( 3-6).
Pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. 3670 C.-N., nr. top_/2 și_/1, situat în C.-N., ., jud. C. anterior reclamanților și erau în posesia terenului la data dobândiri dreptului de proprietate de către reclamanți
Petitul 2 de stabilire a limitei de proprietate dintre imobilul proprietate reclamanților înscris în CF. nr._ C.-N., sub nr. top_/4 și imobilul proprietatea pârâților înscris în CF. nr._ Clu}N (provenit din conversia de pe hârtie a CF. nr.3670 C.-N.) sub nr. top_/2 este întemeiat prin raportare la dispozițiile art. 584 din Codul civil, urmând a fi admis în parte conform variantei nr. 1 descrisă în planul de situație scara 1:250 - anexa. nr. 1 din Raportul de expertiză inițial depus la dosarul cauzei de către expert Poșta M..
Aceasta corespunde situației de fapt, cât și probelor administrate în cauză, fiind cea mai oportună. Astfel, în această variantă, ambele părți dețin suprafețe mai mici de teren decât cele menționate în cărțile funciare, pârâții cu 7 mp decât au menționat în ci., iar reclamanții au cu 8 mp mai puțin, iar în Suplimentul și răspunsul la obiecțiuni depus la dosarul cauzei la data de 27.06.2013, în pag. 4 alin. penultim se arată de către d-na expert că din punctul de vedere al acesteia consideră că păstrarea limitelor actuale este soluția optimă, iar limitele actuale sunt redate exact în varianta nr. 1.
Varianta solicitată de către reclamanți, respectiv cea din anexa nr.4 la suplimentul la expertiză nu este considerată ca fiind binevenită, întrucât lipsirea reclamanților de o suprafață de teren nu înseamnă automat că ea se regăsește la pârâți, iar reclamanții nu au înțeles a chema în judecată toți proprietarii cu care se învecinează pentru a vedea la care dintre aceștia se regăsește suprafața de 8 mp pe care aceștia o au lipsă.
Reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului acestora cu suprafața de 370 mp pe baza Ordinului Prefectului nr. 410/1996, ordin pe care l-au înscris în cartea funciară fără a avea la bază o măsurătoare sau o documentație cadastrală, potrivit adresei nr._/2008 eliberată de OCPI C. „cererea depusă de către d-na Ș. S. și înregistrată în registrul general de intrare sub nr._/2008 privind intabularea în CF. nr._ C. a imobilului în suprafață de 370 mp identificat cu nr. top_/4 a fost soluționată prin încheierea de admitere la data de 25._, iar actul juridic care justifică cererea, anexat în original este Ordinul Prefectului nr. 410/1996".
D-na expert Poșta M. în suplimentul depus la data de 27.06.2013 a arătat că având în vedere că reclamanții nu au avut un plan de situație bazat pe o măsurătoare efectivă în teren, nici la punerea în posesie și nici la momentul în care a primit Ordinul Prefectului nr. 410/1996, astfel concluzia care se desprinde este că reclamanților le-a fost eliberat Ordinul Prefectului pentru suprafața de 370 mp, fără a se măsura această suprafață de teren în prealabil eliberării titlului de proprietate, astfel că petenții și-au asumat acest risc.
Concluzia de specialitate a expertului a fost aceea că fiecare parte are efectiv o suprafață inferioară celei din CF - 7 respectiv 8 mp, dar din probe nu rezultă că lipsa reclamanților se datorează pârâților sau se regăsește la aceștia
În consecință solicitarea de revendicare și de reamplasarea a gardului pe mejdia dintre proprietăți, cu autorizarea reclamanților la a executa această lucrare pe cheltuiala lor, în caz de neexecutare, este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, deoarece probațiunea administrată nu a confirmat această ipoteză.
Împotriva acestei sentințe au promovat, în termen legal, apel reclamanții, solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată, respectiv, stabilirea mejdiei, conform Anexei 4 din raportul de expertiză, cu consecința obligării pârâților la eliberarea terenului în suprafață de 7,74 m.p., ocupat abuziv și la reamplasarea gardului pe mejdia inițială, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, învederează instanței că varianta asupra căreia s-a oprit judecătoria, nu se coroborează cu probele administrate în cauză, și nici nu corespunde cu situația juridică a terenului proprietatea lor.
În momentul dobândirii posesiei terenului de către reclamanți limita dintre proprietăți era dată de stâlpul de fier, care se găsește pe punctul C, din suplimentul la raportul de expertiză, această limită fiind recunoscută de către martorul V..
În același sens, sunt și declarațiile martorilor H. M. și F. E., care au arătat că gardul vechi a fost mutat, că a fost tăiat mărul bătrân, care se găsea la aproximativ 1,20 metri de gard, așa încât, se putea circula între gard și măr.
În noiembrie 2005, pârâtul a demolat gardul, a tăiat mărul reclamanților și a intrat în grădina acestora, cu aproximativ 10 metri, noaptea.
Inițial, a existat o înțelegere privind ridicarea în comun a unui gard de sprijin, dar, în loc să edifice zidul, pârâtul a ocupat abuziv o parte din terenul apelanților.
Experta numită în cauză face judecăți de valoare, subrogându-se instanței de judecată, susținând că varianta apelanților nu are la bază decât solicitarea lor și declarația proprie, susținere nereală.
Solicită suplimentarea probațiunii testimoniale și cercetarea la fața locului.
În drept, se invocă prevederile art. 282 și următoarele C.pr.civ., coroborat cu art. 295, 296 C.pr.civ.
În probațiune se solicită audierea martorilor H. S. M. V., Fustos M., și I. T., cercetarea la fața locului, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, în principal, și a unui raport de expertiză de către o comisie formată din trei experți, în subsidiar, precum și efectuarea unei adrese către M. C.-N., pentru se comunica expertiza prin care au stabilit că mărul tăiat de pârât se regăsea pe terenul acestuia.
Prin întâmpinarea formulată, pârâții G. V. și soția, G. E. (fila 30) au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale, arată că, cartea funciară nu garantează întinderea dreptului de proprietate, ci doar existența lui, cu atât mai mult cu cât, apelanții și-au înscris în CF, Ordinul prefectului în timpul litigiului, fără a efectua o documentație cadastrală la înscrierea în CF.
Gardul a fost ridicat pe vechiul amplasament, care era înainte, iar, în urma cu 20 de ani, nu era amplasat unde este acum, ci aproximativ cu un metru mai în sus, spre proprietatea reclamanților, unde există un gard natural de strugurași roșii.
Martorii propuși de către intimați V. Marton și M. V. au arătat că în 1991 gardul dintre proprietăți era plasat mai sus decât în prezent, în timp ce martorele F. E., în vârstă de 23 de ani, și H. M., propuși de către apelanți, nu sunt vecine cu mobilele în litigiu, relatând doar ceea ce știu din spusele apelantei.
Probele suplimentare cerute în primă instanță și resolicitate în apel au fost formulate tardiv, acestea nereieșind din dezbateri, iar apelanții nu au atacat și încheierea de respingere a acestei cereri. .
Singura nemulțumire a apelanților este c aceștia au mai puțin teren decât cel înscris în CF.
Referitor la suplimentarea probațiunii, arată că nu sunt de acord, întrucât, soțul primei martore H., nu ar putea relata decât aceleași aspecte, cu cele relevate de soția sa, iar, în privința celorlalte două martore, nu sunt vecine cu imobilul, iar în privința cercetării la fața locului, sunt de acord.
De asemenea, solicită respingerea efectuării unui supliment la raportul de expertiză, și, implicit, a efectuării unei noi expertize, în condițiile în care nu au formulat obiecțiuni la judecătorie.
Aceeași poziție de respingere o exprimă în privința efectuării unei adrese către primărie, întrucât, la fila 238 din dosarul judecătoriei, există adresa emisă de această instituție, din care rezultă că nu s-a efectuat nici o expertiză.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul P. M. C.-N. și municipiul C.-N. ( fila 35) solicită respingerea apelului.
În motivarea poziției procesuale arată că, potrivit concluziilor expertizei tehnice topografice realizate în cauză, ambele proprietăți au suprafețe reale, măsurate în teren, mai mici decât suprafețele înscrise în CF.
Dobândirea de către apelanți a dreptului de proprietate, prin Ordinul prefectului eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991, s-a realizat fără măsurarea acestei suprafețe în teren, în prealabil eliberării titlului de proprietate.
În drept, se invocă prevederile art. 289 alin. 2 C.pr.civ.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art.296 C.pr.civ., îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a stabilit în mod constant în practica judiciară și în literatura de specialitate, grănițuirea presupune reconstituirea vechiului hotar dintre proprietăți stabilit anterior, prin convenția părților sau, eventual, pe cale judecătorească.
Adeseori, problema grănițuirii apare după ce una din părți realizează măsurători ale terenului aflat în proprietate, constatând că există o diferență față de cea înscrisă în cartea funciară.
Așa cum s-a arătat și de către intimații pârâți G. prin întâmpinarea formulată, Cartea Funciară nu garantează suprafața unui imobil ci doar existența dreptului de proprietate în favoarea celui înscris în C.F..
Este posibil ca nici limitele parcelelor așa cum sunt evidențiate în planurile de carte funciară sau cadastrale, să nu mai coincidă cu cele actuale, în condițiile în care părțile au convenit să le modifice prin stabilirea unei alte limite de hotar.
De aceea, este esențial într-un asemenea proces a se stabili care a fost la un moment dat înțelegerea părților în privința limitei de demarcație dintre proprietățile lor.
Raportat la caracterul devolutiv al apelului și pentru a lămuri pe deplin situația de fapt din perspectiva celor arătate anterior, Tribunalul a încuviințat interogatoriul apelanților și intimatului pârât G. V., precum și audierea martorei I. T., propusă de apelanți, audierea martorului B. M., propus de pârâții G., administrarea acestor probe realizându-se la fața locului, pentru o mai bună înțelegere a aspectelor privind amplasamentul terenurilor litigioase.
S –a mai încuviințat și întocmirea uneia drese către Prefectura județului C., pentru a se comunica instanței dacă eliberarea Ordinului prefectului nr. 410/1996 s-a realizat în favoarea apelanților, în baza unei documentații de măsurarea a terenului.
Din probele administrate de către instanța de apel, Tribunalul a concluzionat că limita de proprietate convenită de către părți este cea avută în vedere de către prima instanță.
Astfel, martora apelanților a arătat că vechea linie de hotar era dată de un măr, care în prezent, se regăsește în curtea pârâților, fiind situat chiar în gardul care delimita proprietățile, aspecte pe care le cunoaște în calitate de vecină a apelanților, locuind pe . imobilelor litigioase.
A mai arătat faptul că nu are cunoștință despre eventualele neînțelegeri dintre părți, începând din anul 1975 și până în anul 2004, însă, are cunoștință că pârâtul intră a treia oară în proprietatea reclamanților și că a participat la măsurătorile efectuate de către experta numită în cauză, la solicitarea reprezentantei apelanților.
Celălalt martor, propus de către intimații pârâți, a arătat că gardul de beton care se observă în partea stângă a proprietății reclamanților, în condițiile în care martorul se regăsea în grădina acestora, a fost edificat în perioada 2004-2005 de către pârât, cu alte patru-cinci persoane întrucât colabora cu fiul acestuia, având afaceri comune.
Nu s-a continuat edificarea zidului și între proprietățile în discuție, deoarece părțile nu s-au înțeles în privința amplasării acestuia.
Cu aproximație, gardul existent în prezent era pe același aliniament și în perioada anului 2004, perioadă în care exista un măr vechi aflat în grădina reclamanților, dar cu crengile aplecate înspre grădina pârâtului, mărul fiind amplasat la aproximativ 50 cm – 1 metru față de gardul existent în prezent.
A mai arătat martorul că a vizitat prima dată locuința pârâților în 1992, din stradă și până la zidul de beton la care s-a făcut referire la începutul declarației, linia de hotar dintre proprietăți era dreaptă, fără să aibă frânturi.
Această din urmă declarație se coroborează cu cele date de martorii V. G., martor comun, propus de ambele părți, și de V. Marton (fila 48) și M. V. (fila 47), în primă instanță, declarații luate, de asemenea, cu ocazia cercetării la fața locului în primă instanță.
Primul martor menționat a arătat că gardul existent în prezent a fost ridicat de către acesta împreună cu pârâtul G. în 2004, pe vechiul amplasament pe care era și înainte, fiind vecin.
Vechiul gard, existent în urmă cu 20 de ani, nu era amplasat unde este acum ci, aproximativ un metru mai în sus, pe proprietatea reclamanților.
A înțeles atât de la reclamant cât și de la pârât că actualul amplasament a fost convenit de către amândoi, respectiv, reclamant și pârât.
Mai mult, a discutat personal cu reclamantul că vor reface gardul, în 2004, iar reclamantul chiar l-a ajutat inițial, participând la lucrarea de edificare, însă, după vreo două zile s-a răzgândit spunând că nu mai participă rămânând să îl construiască doar pârâtul.
Pe timpul realizării lucrărilor de edificare reclamantul nu a avut obiecțiuni, necesitatea refacerii gardului fiind determinată de faptul că proprietățile fiind ambele în pantă, cea a pârâților, la baza proprietății reclamanților, pământul aluneca și a împins gardul oblic, în curtea pârâtului.
Ceilalți doi martori menționați au precizat că l-au ajutat pe pârât să mute un strung și pentru o mai bună manevrare a acestuia l-au legat de mărul care în prezent era în grădina reclamantului și care este tăiat în prezent, dar care pe atunci se afla în curtea pârâtului.
Concluzionând, tribunalul apreciază că, inițial, între părți, a existat o limită de proprietate, situată înspre terenul reclamanților, respectiv, la momentul anului 1991, în condițiile în care mărul respectiv se afla în curtea pârâtului, însă, ulterior, aceasta a fost stabilită mai în jos, spre proprietatea pârâților, fiind cea care se regăsește în prezent în teren, materializată prin gardul edificat de comun acord, la momentul anului 2004.
Într-o atare situație, limita stabilită de către judecătorie reprezintă hotarul comun dintre proprietăți.
Declarația martorei I. T. audiată la propunerea apelantei în apel, cât și declarațiile martorilor H. M. și F. E., audiați în primă instanță, nu au fost considerate ca fiind concludente, în condițiile în care, prima martoră a participat la măsurătorile efectuate de către experta numită în cauză, cunoscând pozițiile părților și susținerile lor la momentul realizării expertizei, iar ceilalți martori, respectiv, cea de-a doua s-a deplasat la imobilul apelanților în urmă cu doi ani, iar cea de-a treia a vizitat sporadic proprietățile, neputând preciza punctele de reper ale gardului vechi.
Față de cele ce preced, Tribunalul va menține soluția judecătoriei, ca fiind temeinică și legală.
În baza art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a apelanților, îi va obliga să plătească intimaților pârâți G. V. și G. E. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial conform chitanței nr. 602/17.06.2014, eliberată de avocat T. A. I. (fila 70 din dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții Ș. S. și Ș. E., împotriva Sentinței civile nr._ din 12.09.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanții reclamanți Ș. S. și Ș. E. să plătească intimaților pârâți G. V. și G. E. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7.10.2014.
Președinte, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. | |
Grefier, C.-G. H. |
C.H. 27 Octombrie 2014
Red. O.C.T./ Tehnored. C.H.
6ex/31 octombrie_14
Jud. fond. S. I.- Judecătoria C.-N.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 534/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
