Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 530/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 530/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 1589/235/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR. 530/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27 AUGUST 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D.-I. T.
JUDECĂTOR: M. O.-S.
GREFIER: G. P.
S-a luat spre examinare apelul promovat de către reclamanta M. E. în contra Ordonanței președințiale nr. 467 din 10.06.2014 pronunțată de Judecătoria G. în prezentul dosar nr._, privind și pe intimații M. S. și M. L., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta intimaților, avocat I. C., lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul constată prezentul apel declarat în termen, faptul că nu a fost formulat, taxa judiciară de timbru este achitată și întâmpinarea a fost comunicată, după care solicită părții prezente să arate dacă are cereri pentru intimați.
Reprezentanta intimaților arată că nu are cereri și depune chitanța onorariu avocațial.
Așa fiind, tribunalul declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra prezentului apel.
Reprezentanta intimaților rată că așa cum a arătat și prin întâmpinare, solicită respingerea apelului, să se constate că acesta este nemotivat și să se mențină în întregime ordonanța atacată, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel dovedite cu chitanța de la dosar.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
TRIBUNALUL
Reține că prin ordonanța președințială nr. 467/10.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria G. a respins cererea formulată de reclamanta M. E. împotriva pârâților M. S. și M. L., având ca obiect ordonanță președințială .
A fost obligată reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1622,91 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin cererile de chemare în judecată ce fac obiectul dosarelor nr._ și nr._ ale Judecătoriei G., reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâții M. S. și M. L. solicitând punerea sub interdicție a acestora și desemnarea sa în calitate de tutore, învederând în esență că aceștia suferă de o . afecțiuni care îi pun în incapacitate de a se îngriji singuri de interesele lor, pentru ca pe calea cererii de față, de ordonanță președințială, să solicite desemnarea sa în calitate de curator special, pentru îngrijirea, reprezentarea și administrarea bunurilor acestora, până la soluționarea definitivă a cererilor de punere sub interdicție.
În drept, instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 167 Cod civil, potrivit cărora, ”în caz de nevoie și până la soluționarea cereri de punere sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută, precum și pentru reprezentarea intereselor acestuia”, dar și a prevederilor art. 937 Cod pr. civ., conform cărora ”dacă este cazul, președintele dispune numirea unui curator în condițiile prevăzute de Codul Civil. Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanță a celui a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătății lui împiedică prezentarea sa personală.”
De asemenea, în raport de procedura specială urmată, sunt incidente în cauză și prevederile art. 996 Cod pr. civ conform cărora ” instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, pentru și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
Rezultă așadar că pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială se cer a fi îndeplinite cumulativ trei condiții specifice, și anume: aparența dreptului în favoarea reclamantului, urgența și caracterul provizoriu, vremelnic al măsurii solicitate.
În conformitate cu dispoziția legală precizată, urgență există atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Examinând în concret cererea reclamantei, din perspectiva aparenței de drept, instanța a constatat că această condiție nu este îndeplinită pentru considerentele ce succed:
Astfel, instanța a reținut că pentru ca această condiție să poată fi considerată ca îndeplinită este necesar, în raport de disp. art. 164 și art. 167 Cod civil, ca din probele administrate să rezulte necesitatea desemnării unei astfel de persoane, respectiv că pârâții nu se pot îngriji, reprezenta sau nu își pot administra bunurile singuri datorită unor afecțiuni psihice ce ar putea duce la concluzia că sunt lipsiți de discernământ din cauza alienației sau debilității mintale.
Ori, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că pârâții, chiar dacă au o vârstă mai înaintată și suferă de anumite boli, nu s-ar putea îngriji, inclusiv de interesele lor, nu și-ar putea administra bunurile, respectiv reprezenta din cauza afecțiunilor.
Astfel, instanța a constatat că deși pârâta beneficiază în prezent de îngrijire specializată, fiind găzduită și asistată medical la C. de îngrijire si Asistenta Luna de Jos, precum și că ambii pârâți au încheiat un contract de întreținere cu fiica lor P. Letiția (f. 39) aceste acte nu reprezintă decât manifestări ale nevoii de întreținere, de îngrijire dat fiind și vârsta înaintată a celor doi (76 ani și respectiv 84 ani), dar și afecțiunile fizice de care suferă. Pe de altă parte, îngrjirea și întreținerea pe care atât reclamanta, cât și sora sa au acordat-o și o acordă pârâților, părinții lor, nu reprezintă decât manifestarea în plan real a obligației morale, dar și legale (art. 516, art. 519 Cod civil) ce există în sarcina copiilor față de părinții lor. Totodată, instanța a constatat pe baza declarației martorei R. R. că pârâtul M. se poate descurca, îngriji singur, se poate deplasa, martora văzându-l inclusiv la un magazin din . aproximativ 3 săptămâni. Aceleași concluzii reies și din împrejurarea că atât pârâta, cât și pârâtul s-au prezentat personal la termenul de judecată 03.06.2014, dar și din răspunsurile pertinente și neechivoce formulate de aceștia la întrebările adresate de instanță. Rezultă astfel că, în prezent, pârâții se pot întreține, se pot îngriji fie personal, fie prin intermediul altor persoane, nerezultând din probatoriul administrat necesitatea desemnări unei persoane care să efectueze acte suplimentare de îngrijire a celor doi.
Că pârâți își pot administra și bunurile singuri și se pot îngriji de interesele lor, rezultă pe de altă parte și din actele juridice pe care aceștia le-au încheiat la data de 29 mai 2014, respectiv un contract de donație cu reclamanta și un contract de întreținere cu cea de a doua fiică, P. Letiția (f. 39-42) acte prin care aceștia au înțeles și să o gratifice pe reclamantă, respectiv să înstrăineze o . bunuri imobile în schimbul prestării întreținerii, îngrijirii viagere, aspect ce denotă că pârâții nu și-au diminuat patrimoniul fără a obține vreun folos, respectiv că acestea sunt aducătoare de prejudicii pentru ei. Pe de altă parte, instanța reține că în situația în care se dovedește că pârâții au încheiat actele de înstrăinare a bunurilor lor în condiții în care consimțământul le era alterat, acestea sunt anulabile în condițiile art. 1205 Cod civil.
În ceea ce privește actele medicale depuse la dosar, instanța a reținut că reclamanta a depus la dosar scrisori medicale din care rezultă că pârâta M. S. a fost diagnosticată cu tulburare depresiva recurenta, iar pârâtul M. L. a fost diagnosticat cu demență în ., (f. 14-20) în timp ce pârâții au depus la dosar adeverințe medicale eliberate de dr. N. M. T., doctor în psihiatrie, dar și de medicul de familie (f. 42-43) și din care rezultă că nici unul din cei doi pârâți nu este suferind de tulburări psihotice.
Ori, în condițiile în care aceste înscrisuri medicale conțin informații contradictorii, neputând naște presupunerea rezonabilă că pârâții sunt lipsiți de discernământ datorită alienației sau debilității mintale, având în vedere și regula conform căreia persoanele fizice cu capacitate deplină de exercițiu sunt prezumate că au discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile, ținând seama de faptul că în cadrul unei cererii de ordonață președințială instanța este chemată să analizeze doar aparența dreptului, existența sau inexistența discernământului pârâților urmând a fi stabilită definitiv în cadrul cererilor având ca obiect punere sub interdicție, instanța nu poate reține la acest moment că aparența dreptului înclină în favoarea reclamantei, respectiv că este necesară desemnarea sa în calitate de curator special.
Aceasta și în condițiile în care, a reținut instanța, una din obligațiile curatorului special este aceea de a-i reprezenta pe cei a căror punere sub interdicție s-a solicitat, de a-i reprezenta inclusiv în cadrul cererilor de chemare în judecată având acest obiect. Ori, în cauza de față instanța constată că prin desemnarea reclamantei în calitate de curator special al pârâților, de reprezentant al acestora, s-ar crea un conflict de interese, ajungându-se la situația ca cel care afirmă un drept să aibă și calitatea de reprezentant al celui care îl poate contesta. Ori această dublă calitate a reclamantei ar face ca analizarea cererii în condiții de contradictorialitate să fie una pur formală, reclamanta neavând interesul de a acționa contrar dreptului pe care îl afirmă. Pe de altă parte, instanța a reținut că desemnarea unui astfel de curator în cadrul cererilor având ca obiect punere sub interdicție este obligatorie, potrivit tezei a II-a a art. 937 Cod pr. civ., doar în cazul în care starea sănătății persoanei a cărei punere sub interdicție este cerută, împiedică prezentarea sa personală. Ori așa cum s-a observat anterior, pârâții s-au prezentat în fața instanței la termenul de judecată din 03.06.2014, deci nici această condiție prevăzută de lege poate fi considerată ca îndeplinită.
Prin urmare, ținând seama de toate considerentele de fapt expuse, de temeiurile de drept invocate, constatând că una din condițiile necesare a fi întrunite cumulativ pentru admiterea cererii de ordonanță președintială nu este îndeplinită - ceea ce face inutil a se proceda la analizarea celorlalte-, instanța a respins cererea de ordonanța președințială formulată ca nefondată.
În temeiul art. 453 Cod pr.civ. constatând că reclamanta este în culpă procesuală, instanța a obligat-o să plătească pârâților suma de 1622,91 lei cheltuieli de judecată reprezentând, onorariu avocat în sumă de 1500 lei și cheltuieli de transport justificate cu chitanța și bonurile fiscale depuse la dosar.
Împotriva ordonanței menționate a declarat apel reclamanta M. E., solicitând modificarea în totalitate a acesteia.
Reclamanta nu a depus la dosar motivele de apel.
Prin întâmpinarea formulată intimații pârâți au solicitat instanței să constate că apelanta este decăzută din dreptul de a motiva apelul, să respingă apelului și să fie obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Raportat la probatoriul administrat în cauză prima instanță a reținut o stare de fapt corectă și a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.996 alin.1 C.proc.civ. „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Așadar, pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: dovedirea de către reclamant a unei aparențe de drept; existența urgenței; caracterul vremelnic al măsurii solicitate; prin luarea acestei măsuri să nu se prejudece fondul cauzei.
Referitor la desemnarea unui curator special, potrivit dispozițiilor art. 167 Cod civil, ”în caz de nevoie și până la soluționarea cereri de punere sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută, precum și pentru reprezentarea intereselor acestuia”, iar conform art. 937 alin.3 Cod proc. civ., ”dacă este cazul, președintele dispune numirea unui curator în condițiile prevăzute de Codul Civil. Numirea curatorului este obligatorie în vederea reprezentării în instanță a celui a cărui punere sub interdicție judecătorească este cerută, în cazul în care starea sănătății lui împiedică prezentarea sa personală.”
Tribunalul consideră corectă concluzia primei instanțe, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.
Prin probele administrate nu s-a dovedit că pârâții nu se pot îngriji, reprezenta sau nu își pot administra bunurile singuri până la soluționarea cererii de punere sub interdicție, astfel încât nu se poate stabili că în favoarea reclamantei există aparența de drept.
Mai mult, numirea curatorului special s-ar impune pentru reprezentarea intereselor pârâților în procesul de punerea sub interdicție, iar în condițiile în care cererea de punere sub interdicție a fost formulată de reclamantă, prin desemnarea acesteia în calitate de curator special al pârâților s-ar crea un conflict de interese.
În consecință, tribunalul consideră că apelul declarat de reclamantă este nefondat, urmând ca în baza art.480 C.proc.civ. să îl respingă și să păstreze sentința atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
În baza art. 453 C.proc.civ. apelanta va fi obligată să plătească intimaților M. S. și M. L. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamanta M. E. împotriva ordonanței președințiale nr. 467 din 10.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., pe care o menține în totul.
Obligă apelanta să plătească intimaților M. S. și M. L. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 august 2014.
PREȘEDINTE, D.-I. T. | JUDECĂTOR, M. O.-S. | |
GREFIER, G. P. |
Red. D.T./L.C./17.10.2014
Jud. fond: M. N.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 39/2014. Tribunalul CLUJ | Pretenţii. Decizia nr. 73/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
