Pretenţii. Decizia nr. 73/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 26428/211/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 73/A/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23 IANUARIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: M. O.-S.
JUDECĂTOR: D.-I. T.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelantul G. F. împotriva Sentinței civile nr._/02.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat H. G. C., intimat I. P., intimat T. N. E., intimat S. N. AGOTA, intimat H. K. E., intimat H. E., intimat H. E., intimat S. M., intimat C. A. C. V. - IN CALITATE DE REPREZENTANT AL PÂRÂȚILOR H. G. C., I. P., T. N. E., T. N. E., S. N. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E., S. M.., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.01.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Reține că prin sentința civilă nr._/02.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cluj-N. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul G. F., în contradictoriu cu pârâții H. G. C., I. P. T. N. E., S. N. Agota, H. K. E., H. E., H. E., S. M..
A admis cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali H. G. C., I. P. T. N. E., S. N. Agota, H. K. E., H. E., H. E., S. M. în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional G. F. și în consecință a dispus evacuarea reclamantului-pârât reconvențional din imobilul proprietatea paratilor situat în Cluj-N., Piata Unirii nr.28, .> Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 26.11.1993 reclamantul a încheiat cu Consiliul Local al mun. Cluj-N. un contract de închiriere având ca obiect apartamentul nr. 1 situat în P-ța Unirii, nr. 28, CF nr. 1071 Cluj, nr. Top 227. La acest contract au fost încheiate două acte adiționale având ca obiect prelungirea duratei contractului, ultimul dintre acestea fiind încheiat la data de 09.06.2009, dată la care Consiliul Local al mun. Cluj-N. nu mai era proprietar al imobilului care a făcut obiectul acestui contract, acesta fiind restituit foștilor proprietari prin Dispoziția primarului nr. 3981 din 19 iunie 2008. Cu toate acestea, Consiliul Local al mun. Cluj-N. încheie actul adițional la 09.06.2009, care stipulează că, se prelungește durata contractului de locațiune, pe o durată de 5 ani, de la data de 19.05.2009.
În data de în 09.05.2011 reclamantul a fost anunțat că imobilul a fost retrocedat foștilor proprietari la data de 04.05.2011, fiind îndrumat să reglementeze cu aceștia situația șederii sale în imobil, contractul său de închiriere încetând de drept.
Reclamantul a adresat la data de 26.05.2011, prin executor judecătoresc, proprietarilor actuali o notificare, solicitându-le să purceadă la încheierea unui contract de închiriere cu dânsul, la un cuantum lunar al chiriei prevăzut de OG 40/1999 și raportat la faptul că unicul său venit în constituie pensia de limită de vârstă.
La 26.07.2011, pârâții i-au răspuns notificării formulate, arătând că nu doresc încheierea unui nou contract de închiriere și imputându-i neplata chiriei din luna iunie a anului 2008 (f.15).
Cu privire la cererea de obligare a proprietarilor actuali ai imobilului apartament nr. 1 situat în Cluj-N., P-ța Unirii, nr. 28, CF nr. 1071 Cluj nr. Top 227, de a încheia un contract de închiriere cu fostul chiriaș, reclamantul G. F., aceasta urmează a fi respinsă. În luarea acestei decizii, instanța a avut în vedere dispozițiile OUG 40/1999, cu completările si modificările aduse prin Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil Monitorul Oficial 409/2011, întrucât conform art.2 din ordonanța „Contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Legii nr. 17/1994, pentru suprafețele cu destinația de locuințe, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriașilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”
Instanța de fond a retinut că dispozițiile OUG nr. 40/1999 pentru protecția chiriașilor au expirat la data de 08.04.2004, când s-a scurs termenul de 5 ani prevăzut de lege, aspect deja consacrat în practica instanțelor din România. În consecință, în prezent, pârâții nu pot fi obligați la încheierea unui contract de închiriere în baza OUG nr. 40/1999.
În plus, se constată că nu există nici un temei legal în baza căruia un proprietar să poată fi constrâns la restrângerea atributelor dreptului său de proprietate, prin încheierea unui contract de închiriere cu altă persoană. Dimpotrivă, dreptul de proprietate este garantat prin Constituția României și prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că măsurile de protecție adoptate în 1999 prin O.U.G. nr. 40/1999 erau destinate, pe de o parte, pentru a controla creșterea chiriilor, iar, pe de altă parte, scopul lor era de a prelungi contractele de închiriere în situații excepționale, astfel că urmăreau un scop legitim: protecția chiriașilor împotriva crizei de locuințe. Curtea a apreciat că acest sistem nu este „criticabil în sine” deoarece statul dispune de o largă marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea folosinței bunurilor, însă atât timp cât există riscul ca proprietarul să suporte o sarcină excesivă cât privește posibilitatea de a dispune de bunul său, autoritățile trebuiau să stabilească „mecanisme legislative previzibile și coerente” care să protejeze proprietarul împotriva unor intervenții arbitrare și imprevizibile în dreptul său de proprietate. Curtea a considerat că O.U.G. nr. 40/1999 nu cuprinde astfel de garanții. CEDO a analizat în detaliu prevederile art. 11 alin. (1) și (13) lit. d) din ordonanță și a concluzionat că restricțiile impuse reclamantelor în privința utilizării bunului lor imobil și în particular imposibilitatea de a îi obliga pe chiriași, timp de mai mulți ani, de a le plăti chirie, sunt rezultatul unor „dispoziții defectuoase și lacune ale ordonanței de urgență”. Aceste restricții au fost apreciate de Curte ca fiind disproporționate.
Aplicând jurisprudența Curții la prezenta cauză, instanța a arătat că există o atingere adusă dreptului pârâților de proprietate contrară art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție din cauza imposibilității prelungite în care ei se află de a dispune de un imobil ce le-a fost retrocedat, imposibilitate ce ar rezulta din aplicarea dispozițiilor în discuție combinate cu procedura anevoioasă de retrocedare. Astfel proprietarii actuali ai imobilului, după parcurgerea unei proceduri de restituire îndelungate se văd în față unei obligații de a încheia un contract de închiriere la o valoare a chiriei îndepărtată de cea reală, cu toate că ei nu doresc acest lucru. Un alt element care arată că nu se păstrează justul echilibru privind interesele în discuție, este faptul că imobilul în care locuiește reclamantul a făcut obiectul unei proceduri de retrocedare, iar acesta a avut suficient timp la dispoziție pentru a face demersuri în sensul obținerii unei alte locuințe, însă acesta a rămas în pasivitate.
Mai mult la 09.06.2009, data la care s-a încheiat actul adițional la contractul de locațiune, Consiliul Local Cluj nu mai deținea calitatea de proprietar al imobilului în discuție, acesta trecând în proprietatea foștilor proprietari prin Dispoziția primarului nr. 3981 din 19 iunie 2008. Data protocolului de predare-preluare a imobilului nu are nici o relevantă asupra calității de proprietar a pârâților, fiind doar o chestiune administrativă(f. 32). Având în vedere aceste aspecte instanța a considerat că reclamantul G. F. locuiește în prezent fără a deține un titlu în imobilul apartament nr. 1 situat în Cluj-N., P-ța Unirii nr. 28, deoarece contractul de închiriere în baza căruia a locuit în imobil nu mai este valabil.
În privința acțiunii în evacuare, instanța a observat mai întâi că, raportat la data introducerii cererii reconvenționale, prezentului petit îi sunt aplicabile disp. Legii 287/2009 privind Codul Civil. În temeiul art. 555 C.civ. din acest act normativ proprietarul unui bun are aptitudinea de a exercita asupra acestuia atributele dreptului, respectiv posesia, folosința și dispoziția.
Instanța recalificând „excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare”, invocată de către reclamant, într-o apărare de fond, a constatat ca este nefondata. Instanța a considerat că acțiunea în evacuare promovata de parați nu pune în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința acestuia, folosință încălcată de către reclamant urmare a rămânerii fără titlu în imobil. Acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului sau posesorului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului.
Instanța a constatat că reclamantul ocupă fără titlu imobilul în litigiu, iar pârâții în calitate de proprietari au dreptul la dobândirea folosinței bunului. De altfel, pârâții nu au urmărit valorificarea unui drept de proprietate exclusiv și absolut în cadrul unei acțiuni în revendicare, ci doar un drept personal, în cadrul acțiunii în evacuare, neputându-se face abstracție ca situația este generata de raportul juridic de locațiune anterior, raport care a avut ca efect translațiunea folosinței bunului, locatarul fiind un detentor care nu a dobândit drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia noului proprietar. Altfel spus, pârâții nu au solicitat obligarea reclamantului să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, întrucât reclamantul le recunoaște aceasta calitate tocmai prin acțiunea promovata si nu opune vreun titlu.
Cu privire la susținerea reclamantului ca este încadrat în gr.1 de handicap si nu i s-a repartizat încă o locuința sociala, instanța de fond reține că potrivit art. 7 din Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ”(1)Promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităților administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap și, în subsidiar, respectiv complementar, autorităților administrației publice centrale, societății civile și familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap”, iar conform art. 20 din aceeași lege „(1)În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la obținerea unei locuințe, autoritățile publice au obligația să ia măsuri pentru introducerea unui criteriu de prioritate pentru închirierea, la nivelurile inferioare, a locuințelor care aparțin domeniului public al statului ori unităților administrativ-teritoriale ale acestuia.”
Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul G. F., solicitând modificarea în întregime a acesteia, în sensul admiterii acțiunii sale. De asemenea, a solicitat admiterea excepțiilor pe care le-a invocat cu privire la cererea reconvențională, dispunând în consecința respingerea cererii reconvenționale în principal pe cale de excepție, iar în subsidiar, în privința fondului cererii reconvenționale, respingerea acesteia că nefondata.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că are calitatea de beneficiar al drepturilor locative izvorâte din contractul de închiriere nr._/26.11.1993, reînnoit și modificat, încheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj-N. asupra imobilului apartament nr. 1 situat în P-ta Unirii nr.28, imobil care constituie de altfel și unica sa locuința.
Cu toate că, la jumătatea anului 2009, apelantul ar încheiat cu autoritățile locale un nou act adițional de prelungire a duratei locațiunii și de modificare a cuantumului chiriei, în luna mai a anului curent a fost înștiințat că imobilul a fost retrocedat foștilor proprietari, fiind îndrumat să reglementeze cu aceștia situația șederii noastre în imobil.
În considerarea prevederilor cuprinse în OG nr.40/1999, apelantul a adresat intimaților o notificare prin executor judecătoresc, solicitându-le să procedeze la încheierea unui contract de închiriere, la un cuantum lunar al chiriei prevăzut de OG nr.40/1999 și raportat la faptul că apelantul este invalid, încadrat în gradul I de handicap și că realizează venituri modice în acest sens.
La finele lunii iulie a anului 2011, intimații au răspuns notificării formulate, arătând că nu doresc încheierea unui nou contract de închiriere și imputându-i neplata chiriei din luna iunie a anului 2008.
Poziția adoptata de aceștia este una în afara reglementarilor legale, în condițiile în care OG nr.40/1999 și normele metodologice de aplicare stabilesc obligația proprietarilor de a încheia contract de închiriere cu apelantul, pe o durata și la un nivel de chirie prestabilit. Tot în afara prescripțiilor legale se situează și motivarea refuzului de încheiere a contractului de închiriere adus de către intimații parați în sensul că apelantul nu ar fi plătit chiria aferenta încă din 2008. Aceasta în condițiile în care chiria a fost plătită cu regularitate insa nu la mana actualilor proprietari ci către locatorul de la acea data - Mun. Cluj-N..
Rezulta așadar fără putința de tăgada că motivul invocat de intimații parați pentru a nu încheia contractul de închiriere cu apelantul nu are nici acoperire în niciun text de lege, dispozițiile art. 11 alin. 1 din OG nr.40/1999 stabilind în mod expres că „neplata chiriei pana la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocata de proprietar că motiv de evacuare a chiriașului sau a fostului chiriaș”.
Anterior promovării demersului judiciar, și pentru a încerca să soluționeze pe cale amiabila prezentul litigiu, apelantul a decis să formuleze o noua notificare prin executorul judecătoresc, insa de aceasta data intimații parații au ales să nu mai trimită nici măcar o poziție scrisa, astfel cum rezulta din procesul-verbal din data de 05.09.2011.
Apelantul consideră că probatoriul administrat în cauza a fost în mod eronat apreciat de către instanța de fond de judecata, iar normele legale ce constituie temeiul de drept al acțiunii sale au fost în mod greșit interpretate. Astfel, dreptul legitim al apelantului chiriaș la reînnoirea contractului de închiriere subzista la data promovării acțiunii introductive, termenele instituite de OG 40/1999 urmând a fi raportate la momentul a quo constituit de data la care ar fost notificat de primărie cu privire la retrocedarea imobilului către foștii proprietari. Or. în raport de aceasta data cererea sa este una licita și întemeiata, iar refuzul intimaților parați este unul abuziv.
Motivarea instanței de fond constând în aceea că termenele instituite de OG 40/1999 curg de la o alta data decât cea avuta în vedere de legiuitor și invocată de către apelant este una eronata, impunându-se a fi cenzurata de către instanța de judecata, cu consecința modificării în tot a hotărârii apelate și a admiterii cererii introductive.
Cu privire modul de soluționare de către instanța de fond a acțiunii reconvenționale formulata de intimați, apelantul consideră că instanța de fond de fond a respins în mod greșit excepția nelegalei timbrări a cererii reconvenționale invocate de intimați prin întâmpinare.
După cum insasi reclamanții au invocat în cuprinsul acțiunii lor, temeiul în drept îl constituie prev art. 480 C.civ, deci, natura juridica a acțiunii promovate este aceea a unei acțiuni în revendicare imobiliara, a proprietarului neposesor îndreptata împotriva posesorului neproprietar.
În consecința, fiind o acțiune în revendicare imobiliară, aceasta are și o natura eminamente evaluabila în bani, și deci supusa timbrajului în conformitate cu prevederile legii taxelor de timbru privitoare la acțiunile evaluabile în bani, art. 2 din Legea nr. 146/1997, nicidecum o natura neevaluabila în bani supuse regulilor prevăzute la art. 3 lit. b din Legea 146/1997.
De asemenea, instanța de fond de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.
Intimații au solicitat evacuarea apelantului din apartamentul situat în Cluj-N., întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile de drept comun, susținând că apelantul ocup în prezent imobilul fără un titlu valabil.
Asa cum s-a statuat în mod expres în doctrina și în practica judiciara, "acțiunea în evacuare este specifica raporturilor juridice de locațiune, adică aceleași raporturi prin care o parte, numita locator, s-a obligat să procure celeilalte parți, numita locatar, folosința pe timp determinat a unui bun individual și neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numita chirie.
Asemenea raporturi juridice au că efect translațiunea folosinței unui bun, locatarul fiind un detentor care nu dobândește drepturi reale asupra bunului, având obligația restituirii acestuia"".
Or, în cauza de față, așa cum rezulta în mod evident din chiar cererea formulata de către reclamanți, se neaga existenta unui drept locativ în favoarea apelantului, apreciindu-se că exista doar raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către apelantul parat a posesiei asupra imobilului proprietatea reclamanților.
Că urmare, dreptul real de proprietate al reclamantei nu poate fi aparat pe calea acțiunii în evacuare, ci, asa cum a reținut chiar înalta Curte de Casație și Justiție . numai pe calea acțiunii în revendicare, adică a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acțiune reala deci, prin care reclamanții solicita instanței de judecata să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecința, să-l oblige pe parat la restituirea posesiei bunului.
Prin urmare, acțiunea introdusa de către reclamanți având că și obiect evacuarea apelantului este inadmisibila raportat la starea de fapt și de drept invocata în cauza, respectiv raportat la lipsa existentei unui raport de locațiune intre parți, instanța de fond de fond trebuind să respingă acțiunea reconvenționala ca inadmisibila, urmare a admiterii excepției invocate.
În fine, în opinia apelantului, instanța de fond de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului ales.
Mandatarul ales al paraților din acțiunea introductiva nu are mandat de reprezentare și de formulare a acțiunii reconvenționale din partea tuturor paraților H. G. C., I. P., T. N. E., S. N. Agota, H. K. E., H. E., H. E., S. M., în condițiile în care chiar cu unii dintre aceștia, apelantul, alături de celelalte persoane aflate în situații similare, au convenit să încheie contract de închiriere pe durata determinata, astfel cum prevăd normele legale în vigoare.
Precizează că demersul care formează obiectul acțiunii reconvenționale reprezintă un veritabil act de dispoziție asupra imobilului, în condițiile în care se refuza încasarea unor chirii în favoarea eliberării grabnice a spațiului, astfel incat este necesar acordul unanim al coproprietarilor în promovarea prezentei cereri.
În scopul soluționării juste a prezentei excepții, se impunea și se impune și în prezent depunerea la dosarul cauzei a copiei contractului/contractelor de asistenta juridica încheiate de mandatarul ales cu fiecare dintre reclamanți, pentru a se putea verifica temeinica susținerilor noastre.
Cu privire la fondul cererii reconvenționale,consideră că instanța de fond de fond a pronunțat o soluție netemeinica și nelegala, motivând că dispozițiile art. 480 C.civ constituie temei al evacuării, chiar în lipsa unei solicitări a reclamanților de recunoaștere a dreptului de proprietate cât timp folosința spațiului de către chiriași este una abuziva.
Soluția instanței este una eronata, instanța de fond de fond admițând o cerere cu caracter nu doar inadmisibil ci și neîntemeiat.
Contrar celor reținute de instanța de fond de fond, cererea reconvenționala este neîntemeiata, în condițiile în care formularea cererii introductive are că scop tocmai reglementarea titlului locative al apelantului în imobilul în litigiu.
Reiterează faptul că toate condițiile impuse de lege sunt îndeplinite, apelantul fiind beneficiar al drepturilor locative izvorâte din contractul de închiriere nr._/26.11.1993 încheiat cu Consiliul Local al mun. Cluj-N. asupra imobilului apartament nr. 1 situat în P-ta Unirii nr.28, imobil care constituie de altfel și unica sa locuința.
Cu atât mai mult apelantul este îndrituită să beneficieze de drepturile conferite de OG 40/1999 cu cât în urma unui tragic eveniment survenit în acest an, apelantul a devenit invalid și a fost încadrat în gradul I de handicap, protecția temporara a prevederilor legale fiind cu atât mai necesara cu cât apelantului nu i s-a repartizat încă o locuința sociala.
În ședința publică din 09.01.2014 tribunalul din oficiu a invocat excepția lipsei capacității procesuale a pârâtelor I. P. și S. M..
Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei capacității procesuale a pârâtelor I. P. și S. M., în apel s-au depus certificatele de deces din care rezultă că acestea au decedat la 06.05.2011, respectiv 10.04.2005, deci anterior introducerii acțiunii.
Potrivit art.41 alin.1 C.proc.civ. orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte în judecată.
Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință în momentul nașterii și o pierd odată cu moartea, potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la data decesului, astfel încât, ca urmare a decesului, pârâtele și-au pierdut capacitatea de folosință si nu puteau avea calitatea de părți în proces.
Față de cele ce preced, având în vedere că sentința atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu două persoane decedate, tribunalul urmează să admită excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor I. P. și S. M., cu consecința respingerii acțiunii reclamantului G. F. împotriva acestor pârâte, fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală și anulării cererii reconvenționale formulate de aceste pârâte împotriva reclamantului G. F..
Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului C. V., tribunalul reține că la dosarul primei instanțe s-a depus împuternicirea avocațială nr.12/01.02.2012 în care se arată că domnul avocat C. V. este împuternicit de pârâții H. G. C., H. E., I. P., H. E., T. N. E., etc., în baza contractului de asistență juridică nr.12/01.02.2012, în prezenta cauză, împuternicirea nefiind semnată de nici unul dintre pârâți.
În apel tribunalul a solicitat pârâților să depună împuternicirea avocațială semnată de toți sau contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul C. V., însă nu s-au conformat acestei solicitări.
La data de 13.06.2014 pârâtul H. G. C. a depus la dosar note de ședință în care a arătat că l-a mandatat pe domnul avocat C. V. să îl reprezinte în prezentul dosar și să formuleze cererea reconvențională. Contractul de asistență juridică a fost reziliat, în prezent fiind reprezentat de către doamna avocat O. E..
Astfel, tribunalul consideră că în cauză s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului C. V. doar pentru pârâtul H. G. C.. Contrar susținerilor apelantului, acțiunea în evacuare este un act de conservare, astfel încât poate fi formulată doar de unul dintre coproprietari.
Pentru pârâții T. N. E., S. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E. nu a fost depusă nici o probă a calității de reprezentant, iar pârâții nu au înțeles să ratifice mandatul și nici nu au susținut că l-au împuternicit pe pârâtul H. G. C. să încheie contractul de asistență juridică și în numele lor.
În consecință, în baza art. 161 alin.2 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului C. V. pentru pârâții T. N. E., S. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E. și va anula cererea reconvențională formulată acești pârâți.
Referitor la excepția nelegalei timbrări a cererii reconvenționale, în mod corect s-a stabilit taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, în temeiul art.3 lit. b din Legea nr.146/1997, obiectul cererii privind dreptul de folosință asupra unei locuințe. Contrar susținerilor apelantului, pârâții nu au formulat o acțiune în revendicare, excepția urmând să fie respinsă.
În fine, în privința inadmisibilității cererii reconvenționale, tribunalul reține că, în temeiul dispozițiilor art. 555 alin.1 C.civ., în vigoare la data formulării cererii, conform cărora „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege”, acțiunea în evacuare este un instrument juridic aflat la îndemâna proprietarului unui imobil, pentru apărarea folosinței bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Tribunalul apreciază că în situația în care cel care deține bunul nu opune vreun titlu și nu se invocă raporturi juridice de locațiune, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în evacuare ar nesocoti atât garanțiile dreptului de proprietate, ca drept absolut, cât și însuși specificul acțiunii în revendicare. Astfel, protecția dreptului de proprietate nu trebuie limitată strict la calea acțiunii de revendicare, fiind necesar a se recunoaște titularului acestui drept posibilitatea de a putea alege calea pe care înțelege să își valorifice atributele dreptului de proprietate, nefiind echitabil a i se impune calea cea mai anevoioasă și costisitoare, pe care o reprezintă acțiunea în revendicare. Totodată, o asemenea abordare restrictivă ar conduce la protejarea celor care folosesc un imobil fără nici un titlu, în lipsa oricărei justificări legale, doar în considerarea unei construcții juridice formale, nesusținute de nici un argument legal. În acest sens, tribunalul are în vedere și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( decizia nr.169/2011 a I.C.C.J.- Secția comercială).
Pentru aceste motive, tribunalul urmează să respingă excepția inadmisibilității.
Analizând fondul litigiului dedus judecății, tribunalul reține că dispoziția nr.3981/19.06.2008 a Primarului municipiului Cluj-N. s-a dispus restituirea în natură a imobilului – construcție, cu excepția spațiului aflat în administrarea Muzeului de Istorie a Transilvaniei, Colecția de istorie a farmaciei, imobil situat în Cluj-N., Piața Unirii nr.28 și ..1, înscris în CF 1071, cu nr.topo. 227 în favoarea numiților H. G. C., I. P., T. N. E., S. N. Agota, H. K. E., H. E., H. E., S. M.
Prin protocolul de predare-preluare a imobilului nr.940/45/24.03.2011 Comisia de punere în posesie din cadrul Primăriei Cluj-N. a procedat la predarea imobilului menționat reprezentantului persoanelor menționate mai sus.
Reclamantul G. F. a depus la dosar contractul de închiriere nr._/26.11.1993 privind un apartament din imobilul situat în Cluj-N.. Piața Libertății nr.28, contractul de închiriere nr._/01.06.1999, privind un apartament din imobilul situat în Cluj-N.. Piața Unirii nr.28, valabil pentru perioada 08.04._04, actul adițional nr.1 din 30.08.2004, prin care s-a prelungit termenul de valabilitate până la data de 08.04.2009, precum și actul adițional nr.2 din 09.06.2009, prin care s-a prelungit din nou durata contractului, pe o perioada de 5 ani, de la data de 19.05.2009, până la data de 19.05.2014.
De asemenea, a depus adresa nr._/451/09.05.2011 prin care Primăria Cluj-N. i-a adus la cunoștință că în data de 04.05.2011 imobilul în litigiu a fost restituit către noul proprietar, iar contractul de închiriere încetează de drept.
Prin notificarea înregistrată sub nr.141/26.05.2011 la B. S. D. M. reclamantul a solicitat reprezentantului pârâților să încheie unu nou contract de închiriere pentru apartamentul nr.1 situat în Cluj-N., Piața Unirii nr.28.
Prin răspunsul din 29.07.2011 reprezentantul pârâților a arătat că aceștia nu doresc să încheie contract de închiriere și i-a solicitat reclamantului ca până la data de 01.10.2011 să le predea apartamentul.
Potrivit dispozițiilor art.13 alin.1 din Legea nr.10/2001 „în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevazute de prezenta lege sau prin hotarare judecatoreasca sunt aplicabile prevederile privind contractele de inchiriere cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Conform art.1 din OUG nr.40/1999 „contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, precum și cele folosite de așezămintele social-culturale și de învățământ, de partide politice, de sindicate și de alte organizații neguvernamentale, legal înregistrate, prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, se prelungesc de drept pentru o perioada de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în aceleași condiții, cu excepția nivelului chiriei”, iar potrivit art.7 din același act normative “prelungirea contractelor de închiriere, realizată în baza prevederilor art. 1, rămâne valabilă și în cazul redobandirii imobilelor respective de către foștii proprietari sau de moștenitorii acestora după . prezentei ordonanțe de urgenta”.
Tribunalul reține că dispozițiile legale menționate mai sus sunt incidente în cauză, reclamantul având calitatea de chiriaș asupra apartamentul în litigiu, însă consideră că în temeiul lor reclamantul este îndreptățit să solicite obligarea pârâților să încheie contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data la care imobilul a fost restituit în favoarea acestora, 19.06.2008, respectiv pentru perioada 19.06._13.
Având în vedere că la data pronunțării prezentei decizii perioada de 5 ani a expirat, iar reclamantul a locuit efectiv în imobilul în litigiu, fără să achite nici o chirie proprietarilor, tribunalul consideră că aceasta nu mai poate solicita obligarea acestora la încheierea unui nou contract.
Pe de altă parte, tribunalul consideră că prima instanță a reținut în mod corect incidența jurisprudenței CEDO în cauză.
Astfel, reține că în mai multe cauze soluționate (începând cu R. si S. impotriva Romaniei), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat că măsurile de protecție adoptate în 1999 prin OUG nr. 40/1999 urmăreau protecția chiriașilor împotriva crizei de locuințe. Însă, exista riscul ca proprietarul să suporte o sarcină excesivă cât privește posibilitatea de a dispune de bunul său, astfel încât autoritățile trebuiau să stabilească "mecanisme legislative previzibile și coerente" care să protejeze proprietarul împotriva unor intervenții arbitrare si imprevizibile în dreptul său de proprietate, Curtea considerând că OUG nr. 40/1999 nu cuprinde astfel de garanții.
Așadar, prin aplicarea legislației naționale, cu ignorarea jurisprudenței CEDO în materie, s-ar ajunge la încălcarea dreptului pârâților la respectarea bunului lor, prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudența CEDO.
Pentru toate motivele expuse mai sus, în baza art.296 C.proc.civ. tribunalul urmează să admită în parte apelul declarat de reclamantul G. F. și să schimbe în parte sentința atacată.
Va respinge acțiunea reclamantului G. F. împotriva pârâtelor I. P. și S. M., fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală și va anula cererea reconvențională formulată de pârâtele I. P. și S. M. împotriva reclamantului G. F..
Va anula cererea reconvențională formulată pârâții T. N. E., S. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E. împotriva reclamantului G. F..
Va menține dispozițiile sentinței privind respingerea acțiunii reclamantului G. F. împotriva pârâților H. G. C., T. N. E., S. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E. și admiterii cererii reconvenționale formulate de pârâtul H. G. C. împotriva reclamantului G. F..
În baza art.274 C.proc.civ. apelantul G. F. va fi obligat să achite intimatului H. G. C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale a pârâtelor I. P. și S. M..
Admite excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului C. V. pentru pârâții T. N. E., S. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E..
Respinge excepțiile nelegalei timbrări și inadmisibilității.
Admite în parte apelul declarat de reclamantul G. F. împotriva sentinței civile nr._/02.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o schimbă în parte, după cum urmează:
Respinge acțiunea reclamantului G. F. împotriva pârâtelor I. P. și S. M., fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală și anulează cererea reconvențională formulată de pârâtele I. P. și S. M. împotriva reclamantului G. F..
Anulează cererea reconvențională formulată pârâții T. N. E., S. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E. împotriva reclamantului G. F..
Menține dispozițiile sentinței privind respingerea acțiunii reclamantului G. F. împotriva pârâților H. G. C., T. N. E., S. AGOTA, H. K. E., H. E., H. E. și admiterii cererii reconvenționale formulate de pârâtul H. G. C. împotriva reclamantului G. F..
Obligă apelantul G. F. să achite intimatului H. G. C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.01.2014.
PREȘEDINTE, M. O.-S. | JUDECĂTOR, D.-I. T. | |
GREFIER, L. C. |
Red. D.T. / C.H. /23.05.2014
Jud. prima instanță: C. R.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 530/2014. Tribunalul CLUJ | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
