Obligaţie de a face. Decizia nr. 487/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 23414/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 487/R/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17 IUNIE 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D.-I. T.
JUDECĂTOR: M. O.-S.
JUDECĂTOR: E. L.
GREFIER: C.-S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent C. P. SI PASUNILOR SOMESU R., împotriva Sentinței civile nr. 1052/05.02.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat B. V., intimat B. N., intimat B. N. CU R. IN, intimat C. I., intervenient P. O. SOMESU R., intervenient C. T., intervenient M. G., intervenient P. G., intervenient I. I., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul recurentei, c.j. N. G. și reprezentantul intimaților pârâți, avocat T. E., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de 12.06.2014 s-au depus la dosar note de ședință din partea recurentului.
La data de 12.06.2014 s-a depus la dosar, din partea recurentului, răspuns la întâmpinarea completată formulată de pârâții B. V., B. N. și C. I.. Anexat se depune un set de înscrisuri f.47-66 dosar.
Reprezentantul recurentului învederează instanței faptul că reprezentantul intimaților pârâți a depus la dosar copia cererii adresate de intimați Ocolului Silvic Someșu-R., însă fără a se depune vreun răspuns. Arată că răspunsul la această adresă ar fi relevant pentru fondul cauzei.
Reprezentantul intimaților pârâți apreciază că răspunsul la această adresă nu mai este necesar în cauză, având în vedere completarea la întâmpinare, prin care se arată faptul că tarlaua 64 nu conține nici un drum, nici pe plan și nici în teren astfel cum rezultă din adeverința eliberată de Primăria G..
Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și modificarea parțială a hotărârii atacate. În subsidiar solicită casarea parțială a hotărârii cu trimitere spre rejudecare în vederea cercetării fondului cauzei, cu cheltuieli de judecată atât la fondul cauzei cât și în recurs. Arată că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei.
Reprezentantul intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, conform motivelor invocate în răspunsul la întâmpinare, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Reține că prin sentința civilă nr. 1052/05.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Cluj-N. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților.
A admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul C. P. Si Pasunilor Somesu R., in contradictoriu cu paratii B. V., B. N. si C. I., si in consecința:
A fost obligat paratul B. N. sa lase reclamantului posesia si folosința terenului in suprafața de 341 m.p., parte din imobilul inscris in CF nr._ Gilau, nr. cad_, in suprafața totala de_ m.p., respectiv intre punctele 4, 3, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 4, astfel cum a fost identificat prin Raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert tehnic judiciar P. D. si sa desființeze gardul cu o lungime de 68 m, amplasat pe terenul reclamantului, pe aliniamentul punctelor 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 4.
A fost obligată pârâta B. V. sa lase reclamantului posesia si folosința terenului in suprafața de 306 m.p., parte din imobilul inscris in CF nr._ Gilau, nr. cad_, in suprafața totala de_ m.p., respectiv intre punctele 2, 3, 4, 5, 6, 39, 2 astfel cum a fost identificat prin Raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert tehnic judiciar P. D. si sa desființeze gardul cu o lungime de 43 m, amplasat pe terenul reclamantului, pe aliniamentul punctelor 39, 6, 5, 4 si 3.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect instituirea dreptului de trecere peste terenul deținut de parați.
Au obligat parații la plata către reclamant a sumei de 1859,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra terenului inscris in CF nr._ Gilau, nr. cad._, in suprafața de_ m.p. si in CF nr._ Gilau, nr. cad._, in suprafața de_ m.p., este proprietar tabular reclamantul, conform extraselor CF de la filele 9-11 dos.
Coroborând înscrierile din registrul agricol - f. 37, 43, 50, 110-112, 172 si urm. dos. cu susținerile si recunoașterile reciproce ale parților, paratii sunt in posesia unor suprafețe de teren situate in zona denumita „La B.”, învecinate cu terenul proprietatea reclamantului si peste terenurile aflate in folosința acestora s-a exercitat o perioada de timp dreptul de trecere al reclamantului de pe terenul proprietatea sa spre calea publica, in vederea exploatării masei lemnoase existenta pe fondul sau, respectiv paratul C. I. este inscris in registrul agricol cu o . suprafața de 2200 m.p., paratul B. N. cu o . 300 m.p., iar parata B. V. cu o . 2700 m.p. – f. 110-112 dos.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza in specialitatea topografie administrat in cauza, întocmit de expert tehnic judiciar P. D. – f. 128-144 si 163, intre terenul reclamantului, respectiv limita sudica a acestuia, si calea publica reprezentata de DJ 107N Gilau-Racatau nu exista drum de acces, iar in partea de nord, limita de proprietate a terenului reclamantului este in vecinătatea drumului de exploatare format din tronsoanele De1939, De 1963/1 si De 2240, drum care se desfasoara pe culmea versantului, având o panta de 31 grade, astfel ca exploatarea masei lemnoase din zona „Paraul Băii” se poate face numai pe partea sudica, prin instituirea unui drept de servitute de trecere peste terenurile din zona, sens in care au fost propuse mai multe variante.
In acelasi timp, expertul a concluzionat ca gardul edificat de paratul B. N. pe o lungime de 68 m ingradeste folosința reclamantului pentru terenul proprietatea acestuia din urma in suprafața de 341 m.p., parte din imobilul inscris in CF nr._ Gilau, nr. cad_, in suprafața totala de_ m.p., respectiv intre punctele 4, 3, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 4 din planul de situație anexa la raportul de expertiza tehnica judiciara si gardul ce ingradeste terenul folosit de parata B. V., pe o lungime de 43 m ocupa terenul in suprafața de 306 m.p., parte din imobilul inscris in CF nr._ Gilau, nr. cad_, in suprafața totala de_ m.p., respectiv intre punctele 2, 3, 4, 5, 6, 39, 2 din acelasi plan de situație.
Rezulta așadar ca . reprezintă un loc parțial înfundat in accepțiunea art. 617 C. civ., in măsura in care acesta nu poate fi utilizat potrivit destinației sale din lipsa unei cai de acces adecvata, precum si faptul ca paratii B. N. si B. V. ocupa parte din terenul proprietatea reclamantului, pe care l-au îngrădit.
In pofida acestei situații, acțiunea civila formulata de reclamant este numai in parte întemeiata.
Astfel, conform art. 617 C. civ., proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu, insa trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică, iar în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
Or, cu dovezile administrate, reclamantul nu a făcut dovada ca paratii sunt proprietarii terenului învecinat cu al sau, pe care solicita sa se facă trecerea si nici ca in aceasta varianta se aduce cea mai mica atingere dreptului de proprietate terenului ce poate fi aservit.
Astfel, chiar daca textul legal menționat utilizează termenul de vecin, acesta nu poate fi alta persoana decât proprietarul terenului peste care se solicita dreptul de trecere, nefiind permis a se institui un drept de trecere in contradictoriu cu un simplu detentor întrucât proprietarul este acela care nu poate fi limitat in exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate, printre care se afla si folosința, decât in condițiile prevăzute de lege, înțelegerea parților sau hotărârea judecătoreasca, așa cum rezulta si din dispozitiile art. 618 C. civ.
Prin urmare, pentru instituirea unui drept de trecere se impune a stabili proprietarii tabulari asupra terenului in discuție, in condițiile in care dreptul de proprietate, ca si dezmembramintele sale, este opozabil terților numai prin inscrierea in cartea funciara, conform prevederilor art. 895 coroborat cu art. 893 C. civ.
Cu toate acestea, deși a fost pusa in discuția parților efectuarea demersurilor pentru stabilirea proprietarilor tabulari asupra imobilului, reclamantul nu a admis sa întreprindă nici o măsura in acest sens, cu toate ca expertul, prin lucrarea efectuata, a arătat ca identificarea in regim de carte funciara a proprietarilor tabulari pentru variantele propuse este imposibila din lipsa harților topografice.
In pofida celor mai înainte menționate, instanța a retinut ca nici excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților nu poate fi primita de instanța întrucât aceștia au posesia si folosința bunurilor imobile in discuție, existând toate premisele ca aceștia, sau antecesorii lor, sa fie proprietarii tabulari asupra terenului in cauza, ceea ce, pana la dovada contrara, le conferă calitate procesuala pasiva.
Apoi, relativ la singura varianta de partaj agreata de reclamant, care a dat dealtfel si cadrul procesual limitat din prezenta cauza, in condițiile in care exista variante de instituire a servituții de trecere si pe terenuri aparținând unor terțe persoane, instanța a retinut ca numai aparent este cea mai puțin păgubitoare pentru fondul învecinat, respectiv in considerarea faptului ca trecerea s-a mai realizat peste acest teren, deoarece in varianta 4 propusa de expert – f. 139 dos., lungimea caii de acces de la terenul reclamantului la calea publica apare ca fiind cea mai scurta si, deci, mai puțin păgubitoare in raport de fondul aservit, varianta asupra căreia nu se poate insa statua in lipsa chemării in judecata a proprietarului fondului învecinat.
In acelasi timp, argumentele reclamantului privind faptul ca alegerea altei variante ar fi mai costisitoare pentru el nu pot fi admise deoarece textul legal impune a avea in vedere ca trecerea sa se facă pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii, drept care costurile reclamantului privind amenajarea caii de acces nu prezintă relevanta.
Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat ca cererea reclamantului privind instituirea dreptului de trecere pe terenul aflat in posesia si folosința paraților este neîntemeiata, ca si excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților.
Relativ la celelalte capete de cerere, având in vedere ca paratii ocupa fara drept parte din terenul proprietatea reclamantului, fata de dispozitiile art. 555 C. civ., instanța a retinut ca cererea de obligare a paraților la desființarea gardului edificat pe terenul proprietatea si de predare a posesiei si folosinței acestuia este justificata, paratii fiind in fapt posesori fara titlu asupra parcelelor de teren in suprafața de 341 m.p. si respectiv 306 m.p.
Pe cale de consecința, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților si a admis in parte cererea de chemare in judecata, conform dispozitivului sentinței. De asemenea, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect instituirea dreptului de trecere peste terenul deținut de parați.
F. de soluția asupra căreia instanța s-a oprit, fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 274 C. proc. civ., paratii au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 1859,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata parțiale, corespunzatoare pretențiilor admise, compuse din taxa judiciara de timbru si onorariul expertului.
Împotriva sentinței menținate a declarat recurs reclamantul C. Pădurilor și Pășunilor Someșu R., solicitând modificarea parțiala a acesteia, în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de fond a interpretat in mod greșit actul juridic dedus judecații si a schimbat natura ori înțelesul lămurit al acestuia, aspect prevăzut de art. 304 pct. 8 din C.p.c.
Apreciază ca este criticabil modul in care instanța de fond a dat interpretare prevederilor articolului 617 NCC, care statuează dreptul de trecere pe care il are proprietarul fondului dominant peste fondul aservit.
Prima instanța a recunoscut faptul ca fondul său dominant este unul „înfundat” parțial, fara ieșire la calea publica, insa in motivarea sentinței recurate a respins capătul de cerere de instituire a unui drum de trecere peste fondul aservit, susținând faptul ca reclamantul nu a făcut dovada ca parații sunt proprietari tabulari asupra fondului respectiv si ca prin folosirea caii de acces la drumul public propusa de către recurent s-ar aduce o minima paguba si împovărare acestui fond.
Recurentul consideră eronata aceasta apreciere a instanței pentru următoarele motive:
Asa cum rezulta din actele de la dosar, insasi parații au depus trei adeverințe eliberate de Primăria Gilau, prin care ei atesta ca pe terenul aflat in litigiu sunt proprietari extratabulari, având asupra acestuia un drept de posesie si folosința, aspect pe care recurentul l-a contestat doar parțial. Recurentul a recunoscut faptul ca suprafața totala pe care parații o dețin in zona este de 2.900 m.p., conform documentelor existente la Primăria Gilau si ca excedentul de suprafața existenta si rezultat din măsurători provine din extinderea abuziva a acestora peste terenul său si spre albia râului Somesul R. si din ocuparea porțiunii de drum (160 m.p.) care trece peste proprietatea lor, drum care a fost construit in urma cu peste 60 de ani si folosit pentru exploatarea lemnului in zona, inclusiv pentru efectuarea unor prospecțiuni geologice.
Potrivit Noului cod civil, in articolul 551, pct. 9 se prevede faptul ca dreptul de folosinta pe care parații intimați il au asupra terenului de mai sus, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, este un drept real care se supune regulilor de publicitate imobiliara.
Pe de alta parte Noul cod civil înlocuiește in mod judicios noțiunea de servitute legala de trecere, cu dreptul de trecere, ce poate fi exercitat de către proprietarul fondului „înfundat” pentru a obține un asemenea acces prin utilizarea unei cai de trecere existente, sau in curs de creare pe terenul proprietarului vecin, care dispune de acces la calea publica. Dincolo de poziționarea geografica a celor doua fonduri vecine, art. 617 NCC introduce o nuanța sesizabila privitoare la modul concret in care se naște dreptul de trecere pentru proprietarul locului „înfundat”, care dobândește acest drept ex lege prin manifestarea sa unilaterala de voința, in sensul de a i se permite trecerea peste fondul aservit al vecinului sau.
Trebuie insa să deosebim dreptul de trecere ca limita legala de exercitare a dreptului de proprietate privata, de eventuala servitute de trecere constituita conform prevederilor art. 755 NCC, care constituie un adevărat dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Asa cum s-a arătat mai sus, parații intimați au făcut dovada proprietății extratabulare cu privire la terenul in discuție, asupra căruia au prerogativele de posesie si folosința.
Nici expertul tehnic desemnat in cauza de către instanța nu a putut stabili identitatea proprietarilor tabulari ai terenului respectiv, pe considerentul ca la Biroul de Carte Funciara Cluj lipsește coala de carte funciara corespondenta numerelor topografice 778-779 peste care se suprapune acest teren.
La rândul său, recurentul a făcut demersurile necesare pentru stabilirea situației de carte funciara a terenului in litigiu la B.C.F. Cluj, insa demersul a avut același rezultat negativ din lipsa colii de carte funciara la organul depozitar al acestor documente.
Din documentele administrate in probatiune de către parații intimați, aceștia au făcut dovada faptului ca dețin posesia asupra terenului, ori potrivit art. 919, (3) din NCC „pana la proba contrara, posesorul este considerat proprietar, cu excepția imobilelor inscrise in cartea funciara”.
Concluzionând asupra celor de mai sus, recurentul apreciază ca in condițiile in care parații intimați dețin posesia si folosința (ca drept real) asupra terenului in litigiu, conform cu prevederilor art. 617 NCC, instanța de fond trebuia sa instituie in favoarea sa un drept de folosința asupra porțiunii solicitate ca drum de trecere pentru a avea acces la calea publica, drept care poate urma regulile publicității imobiliare.
In ceea ce privește reținerea instanței de fond potrivit căreia nu ar fi dovedit ca soluția propusa de recurent ar constitui varianta cea mai puțin împovărătoare pentru fondul aservit, o combate cu insusi conținutul expertizei topografice efectuate in cauza si cu concluzia expresa a expertului de specialitate care a arătat foarte clar si fara echivoc faptul ca „varianta nr. 5 propusa de reclamant este cea mai scurta soluție de a se ajunse la calea publica si cea mai puțin împovărătoare pentru toate părțile implicate in proces”.
Expertiza tehnica si concluziile expertului combat de asemenea si reținerea instanței conform căreia varianta nr. 4 propusa de parați ar fi mai puțin împovărătoare pentru fondul aservit, când aceasta este mai lunga si presupune construirea unui drum lung de 42 metri peste fondul aservit respectiv, pe când peste fondul aservit al paraților trece in prezent un drum pietruit, ce face accesul la drumul public si care nu mai presupune nici un fel de investiție din partea nimănui.
În aprecierea stării de fapt generale a situației din teren, recurentului i se pare lipsita de temei si reținerea instanței conform căreia nu are relevanta pentru cauza eventualele lucrări ce trebuiesc executate de reclamant pe proprietatea sa pana la locul unde începe efectiv dreptul de trecere peste fondul aservit.
Recurentul arată că daca instanța de fond ținea cont in primul rând de concluziile expertizei, apoi de perceperea situației concrete a terenului in situația admiterii cercetării la fata locului, părerea ei era cu totul alta. In aceasta situație îsi dădea seama ca in cazul fiecărei variante propuse de către parații intimați se impuneau executarea de către recurent a unor lucrări suplimentare pana la locul unde începe trecerea propriu zisa peste fondurile aservite, de ordinul miliardelor de lei pentru realizarea accesului la calea publica, lucru imposibil de suportat la ora actuala sub aspect financiar.
Recurentul consideră și că sentinta recurata este lipsita de temei legal ori a fost data, cu încălcarea greșita a legii, motiv prevazut de art 304, pct.9 din C.pr.civ.
Sentința este criticabila si prin faptul ca, pe langa cercetarea sumara, sau deloc a actelor scrise depuse in probatiune de către reclamantă, instanța nu a admis administrarea unui probatoriu complex, care sa includă proba testimoniala, interogatoriul paraților si, mai ales, cercetarea la fata locului.
Daca proceda altfel, instanța de fond constata existenta la fata locului a drumului de acces de la fondul dominant la calea publica, cu trecere peste fondul aservit, care nu implica nici o alta cheltuiala pentru acest din urma fond, ca fiind singura varianta viabila de acces la drumul public. De asemenea, constata ca paratul intimat B. N. deține în posesie si folosința o suprafața de 1538 mp, însă are acte doveditoare pentru doar 300 mp. Acest drum de trecere a fost ocupat de acesta in mod abuziv si fara nici un titlu. In același timp, mai mulți proprietari riverani au fost blocați in a avea acces la drumul public, fiind in aceeași situație cu recurentul. Totodată, consideră ca este inadmisibil ca printr-o acțiune abuziva sa blocheze accesul fondului dominant de peste 142 hectare, la drumul public, privându-l astfel de posibilitatea administrării acestuia in condiții corespunzătoare.
Prin întâmpinarea formulată intimații pârâți B. V., B. N. și C. I. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea formulată și precizată reclamantul C. Pădurilor și Pășunilor Someșu R. a solicitat obligarea pârâților B. V., B. N. și C. I. să desființeze gardul prin care i-a blocat accesul de la terenul aflat în proprietatea sa până la drumul public și să îi permită trecerea peste terenurile aflate în proprietatea pârâților
Reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art.617 din Noul Cod civil, potrivit cărora „proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu. Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii”.
Tribunalul reține că dreptul de trecere, reglementat prin dispozițiile legale menționate mai sus ca o limitare legală a exercițiului dreptului de proprietate privată ținând de raporturile de vecinătate, poate fi exercitat de proprietarul locului fără acces la calea publică pentru a obține un asemenea acces prin utilizarea unei căi de trecere ce se situează pe terenul proprietarului vecin care dispune de acest acces.
Dreptul de trecere se dobândește ex lege, însă punerea lui în valoare trebuie să se realizeze în una dintre modalitățile prevăzute de art.619 din Noul Cod civil: înțelegerea părților, hotărâre judecătorească ori folosința continuă pe timp de 10 ani.
Totodată, în absența unui acord al părților, este necesar să se solicite instanței de judecată să stabilească atât însăși existența dreptului de trecere, cât și locul, întinderea și condițiile exercitare. Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului cu acces la calea publică, iar dacă mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
Ținând cont de cele arătate mai sus, tribunalul consideră corectă concluzia instanței de fond, în sensul că dreptul de trecere trebuie stabilit în contradictoriu cu proprietarul fondului cu acces la calea publică, întrucât, chiar dacă dispozițiile art.617 din Noul Cod civil utilizează termenul de vecin, dreptul de trecere reprezintă o limitare legală a exercițiului dreptului de proprietate privată.
În condițiile în care în cauză nu s-a stabilit că pârâții B. V., B. N. și C. I. sunt proprietari tabulari asupra terenurilor cu acces la calea publică, tribunalul consideră, la fel ca și instanța de fond, că nu se poate dispune obligarea acestora să respecte dreptul de trecere al reclamantului. Contrar susținerilor recurentului, adeverințele emise de Primăria comunei G. nu fac dovada proprietății, referindu-se doar la înscrierile din registrul agricol. Pe de altă parte, în condițiile în care cărțile funciare privind terenurile în litigiu lipsesc din evidențele OCPI CLUJ, se poate solicita reconstituirea acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din Legea nr.7/1996, potrivit cărora „în cazul în care … o carte funciară a fost distrusă, pierdută ori a devenit nefolosibilă, în tot sau în parte, din diferite cauze, întocmirea, completarea și reconstituirea, după caz, se fac de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesați, pe baza unei încheieri”.
Pe de altă parte, tribunalul observă că potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul P. D., în afară de terenurile în litigiu pentru care s-a solicitat dreptul de trecere, există și alte terenuri vecine care au acces la calea publică, expertul formulând 5 variante pentru stabilirea locului drumului de acces. Întrucât în această situație este necesar să se identifice terenul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii prin stabilirea dreptului de trecere (lungimea căii de acces nefiind singurul criteriu), acest aspect trebuie stabilit în contradictoriu proprietarii terenurilor vecine care au acces la calea publică, ceea ce nu se poate realiza în prezentul litigiu, în care nu sunt împrocesuați acești proprietari.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că recursul declarat de reclamant este nefondat, urmând ca în baza art.304 pct.9, art.304¹ și art.312 alin.1 C.proc.civ. să îl respingă și să mențină sentința atacată.
În baza art.274 C.proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatului B. N. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. Pădurilor și Pășunilor Someșul R. împotriva sentinței civile nr. 1052 din 05.02.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimatului B. N. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2014.
PREȘEDINTE, D.-I. T. | JUDECĂTOR, M. O.-S., în c.o., semnează vicepreședintele Tribunalului Cluj A. N. | JUDECĂTOR, E. L. |
GREFIER, C.-S. Ș., în c.o., semnează grefier șef secția civilă S. Ș. |
Red. D.T./ L.C./ 21.08.2014
Jud. fond: F. M.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 846/2014. Tribunalul CLUJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 301/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
