Succesiune. Decizia nr. 827/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 827/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 6985/328/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 827/R/2014

Ședința publică de la 18 decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. T.

JUDECĂTOR C.-V. B.

JUDECĂTOR C.-A. C.

GREFIER L. C.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul M. A. împotriva sentinței civile nr. 1008/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria T. in dosar nr._, privind și pe intimat A. M., intimat A. G., intimat V. B., intimat V. E., având ca obiect succesiune DISJUNS DIN_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că la data de 16.12.2014 s-a depus la dosar prin registratură din partea intimaților V. B. și V. E., concluzii scrise, iar la data de 18.12.2014, recurentul M. A. a depus concluzii scrise.

Tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.12.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr. 1008/2014 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâții A. M. A. G., V. B. și V. E..

S-a constatat masa succesorala ramasa dupa defuncta A. A. decedata la data de 21.04.1995 se compune din cota de ¼ a parte din imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p, avand ca mostenitor pe paratul A. G. în calitate de fiu .

A fost obligat paratul A. G. sa încheie cu reclamantul contract autentic de vanzare-cumparare cu privire la cota de ¼ a parte din imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p în caz contrar prezenta hotarare tine loc de contract autentic de vanzare-cumparare .

S-a constatat ca imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/ 07.06.2010 identificate în tarlaua 106 parcelele 3 si 4 se identifica în cartea funciara cu imobilul cu nr top 484/1/1 în suprafata de 7440 si imobilul cu nr top 484/2/2 în suprafata de 6068 m.p .

S-a dispus sistarea indiviziunii cu privire la imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p, prin formarea a doua loturi dupa cum urmeaza:

Lotul I care cuprinde imobilele-terenuri identificate în :tarlaua 108 parcelele 1 si 2 în suprafata de 2210 m.p ,- tarlaua 9 . de 1000 m.p ,tarlaua 10 . de 2300 mp, tarlaua 10 . de 5800 mp siimobilul cu nr top 484/1/2 în suprafata de 6061 m.p care se atribuie paratei Agopcsa M. .

Lotul II care cuprinde imobilele-terenuri identificate în :. de 1947 m.p . de 1700 m.p si imobilul cu nr top 484/1/1 ăn suprafata de 6874 m.p care se atribuie reclamantului .

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile L.18/1991 a fost eliberat TP nr_ din data de 07.06.2010 în favoarea titularilor Agopcsa M. si A. A. pentru o suprafata totala de 2 ha si 6469 m.p pe teritoriul comunei Moldovenesti prin reconstituirea dreptului de proprietate .

Titlul de proprietate a fost emis urmare a pronuntarii de Deciziei civile nr 902/R/2009 a Tribunalului Cluj în dosar_ prin care s-a admis în parte recursul declarat de A. G. împotriva Sentintei civile nr 6634/11.12.2008, care a fost modificata în sensul obligarii intimatei Comisia Judeteana Cluj la emiterea unui nou titlu de proprietate pentru aceeiasi suprafata de 2 ha si 6469 m.pîn care la rubrica beneficiari sa fie trecute reclamanta Agopcsa M. si numita A. A. în calitate de mostenitoare a lui N. A., urmand a fi înlaturata M. A. .

A. A. a decedat la data de 21.04.1995 avand ca mostenitor pe paratul A. G. în calitate de fiu .

La data de 14.07.2010 paratul A. G. a încheiat cu reclamantul o conventie de vanzare-cumparare sub semnatura privata cu privire la cota de ½ a parte din terenul în suprafata totala de 2 ha si 6469 m.p din TP nr_/07.06.2010, pentru pretul stabilit de 20.000 lei achitat integral, potrivit clauzelor mentionate de parti în actul încheiat .

Conventia incheiata de parti sub semnatura privata cu privire la terenuri, nu respecta in consecinta cerinta formei autentice prevazuta ca obligatorie de disp. art. 2 alin 1 din Titlul X din L. 247/2005, astfel ca în baza acestei conventii nu se transmite in mod valabil dreptul de proprietate de la vanzatori la cumparator, ea generand doar o obligatie de a face în sarcina partilor contractante, anume aceea de a încheia pe viitor actul în forma prescrisa de lege, obligatie susceptibila de executare silită conform disp.art. 1073 si 1077 C. civ.

Parata Agopcsa M. a precizat ca detine o cota de ¾ a parte din terenurile în litigiu care au apartinut coproprietarilor N. E. si N. A. care a decedat la data de 02.01.1982 avand ca mostenitori pe sotia supravietuitoare N. E. si fratii defunctului între care si A. A. . S-a precizat ca este unica mostenitoare a defunctei N. E. decedata la data de 25 august 1986, în calitate de nepoata de fiu predecedat respectiv S. A..

Aceste aspecte invocate se coroboreaza actele depuse în Dosar civil nr_ al Judecatoriei T., avute în vedere la pronuntarea Sentintei civile nr. 6634/11.12.2008 inclusiv cererea formulata la data de 16.03.1991 de numita A. A. în baza legii fondului funciar, aceasta precizand ca este sora defunctului N. A. dupa care se si solicita terenurile .

Instanta a reținut ca potrivit prevederilor art 12 alin 3 din L.18/1991, titlul de proprietate se emite cu privire la suprafata de teren determinata pe numele tuturor mostenitorilor, urmand ca ei sa procedeze potrivit dreptului comun iar în raport de aceste preveder legale apare ca întemeiata sustinerea paratei cu privire la cota de proprietate de ¾ a parte pe care o detine din terenurile înscrise în TP nr_/2010 .

S-a retinut totodata, ca paratul A. G. nu putea ca în conformitate cu prevederile art 1294 si urm C civ sa înstraineze decat ceea ce detine în proprietate, respectiv cota de ¼ a parte din terenurile în suprafata totala de 2 ha si 6469 m.p identificate în TP nr_/07.06.2010 pe care a dobandit-o prin mostenire la de mama sa A. A. .

În conformitate cu prevederile art 728 C civ nimeni nu poate fi obligat sa raman în indiviziune . Întrucat reclamantul a solicitat sistarea indiviziunii cu privire la terenurile cuprinse în titlul de proprietate, pentru determinarea loturilor ce se cuvin reclamantului si paratei A. M., în cauza s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate prin care s-au identificat în regim de carte funciara si imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/ 07.06.2010 identificate în tarlaua 106 parcelele 3 si 4 cu imobilul cu nr top 484/1/1 în suprafata de 7440 si imobilul cu nr top 484/2/2 în suprafata de 6068 m.p .

F. de concluziile acesteia si tinand cont de cota de proprietate mai mare pe care o detine parata A. M., se va dispune sistarea indiviziunii cu privire la imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/ 07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p, prin formarea a doua loturi .

La stabilirea acestor loturi în conformitate cu prev art 673 ind 9 C proc civ, s-a avut în vedere si cota mai mare de proprietate detinuta de parata Agopcsa M. si modul concret in care sunt folosite imobilele-terenuri dar si de faptul ca parata dupa întabularea dreptului sau la cartea funciara si-a valorificat dreptul înstrainand teren paratilor V. B. si V. E. iar reclamantul chiar daca a invocat reaua credinta si demersuri frauduloase pentru întabulare, nu a invocat nevalabilitatea titlului care a stat la baza întabularii în CF 793 Valeni cu privire la nr top 484/1/1, 484/1/2, nu a solicitat rectificarea de carte funciara si nici nu a prezentat probe care sa sustina aceste afirmatii . Martorii audiati în cauza B. T. si F. M. au aratat ca reclamantul care locuieste în aceeiasi localitate cu paratii V. cunosteau ca acestia au cumparat imobilul ( casa si gradina în care si locuiesc ) de la proprietara cunoscuta Agopcsa M. .

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

În motivare se arată că defuncta A. A. a deținut o cota de proprietate de ½. Fără nicio probă s-a constatat că pârâta Agopcsa M. ar avea o cotă mai mare de moștenire întrucât la dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte că vreun teren din acela din litigiu ar fi aparținut defunctei N. E..

Instanța de fond a conchis că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că o parte din terenuri ar fi fost proprietatea defunctei N. E. stabilită prin sentința civilă nr. 6634/2008. Terenurile au aparținut lui N. A. și nici unul din titularii dreptului de proprietate nu au formulat cerere de reconstituire pentru terenul aparținând altor persoane decât N. A.. C. de ½ se raportează la calitatea persoanelor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Nu s-a solicitat de către nicio parte reconstituirea dreptului pentru terenul proprietatea lui N. E..

Hotărârea de care se prevalează pârâții V. nu le este opozabilă. Sentința civilă 6634/2008 a fost modificată substanțial, iar în Decizia nr. 902/R/2009 s-a statuat că terenul a fost a lui N. A.. Rezultă astfel fără tăgadă că titlul de proprietate a avut în vedere terenuri proprietate exclusivă a lui N. A. pentru că în caz contrar A. A. care nu este moștenitoarea lui N. E. nu putea fi figura ca titulară a dreptului de proprietate.

Atâta timp cât ambele persoane care figurează în titlul de proprietate sunt moștenitoarele lui N. A. și s-au prevalat doar de această calitate rezultă că sistarea stării de indiviziune va porni de la această calitate și deci se vor partaja în 2 părți egale.

Cu privire la înscrierile din CF acestea nu îi sunt opozabile raportat la faptul că este proprietate asupra terenurilor din CF, ca urmare a partajului cererea sa de intabulare a dreptului de proprietate ca urmare a partajului este pertinentă și legală.

Intimații V. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.

În motivare se arată că sunt proprietarii tabulari înscriși în CF 798 Văleni în baza unei hotărâri judecătorești. Acțiunea se întemeiază pe un antecontract încheiat în 2010 încheiat cu A. G. în condițiile în care ei au cumpărat imobilul în 1998. Antecontractul nu este un act translativ de proprietate, învederează că ei sunt cumpărători de bună credință a imobilelor, iar în comunitate Agopcsa M. era cunoscută ca proprietară a imobilului situat în Moldovenești nr. 530.

Critica referitoare la cota de proprietate și inclusiv a părților din litigiu este nefondată, iar modalitatea de partaj respectă cotele de proprietate ale coproprietarilor folosința pașnică și modul concret în care sunt folosite terenurile în litigiu.

Pârâta Agopcsa M. a depus întâmpinarea solicitând respingerea recursului învederând că imobilele înscrise în titlul de proprietate au aparținut lui N. A. și soția N. E. născută F.. Terenurile au fost dobândite cu titlul de cumpărare și au fost cooperativizate.

În mod corect disp. art. 12 din Legea nr. 18/1991 instanța a reținut că ea deține o cotă de ¾ din dreptul de proprietate asupra terenurilor, de aceea A. G. fiu al defunctei A. A. nu putea promite înstrăinarea unei cote de ½ din imobil.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:

Acțiunea demarată de M. A. reprezintă o acțiune oblică prin care acesta înțelege să își valorifice drepturile născute dintr-un antecontract încheiat cu A. G..

Acesta este moștenitorul lui A. A., titulara a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în TP_/2010. La baza emiterii acestui titlul a stat hotărârea nr. 6634/2008, modificată prin Decizia civilă nr. 902/R/2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2072/328/ 2008.

Așa cum a reținut instanța de fond, în raport de disp. art. 12 din Legea nr. 18/1991 rezultă că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, ei urmând să procedeze potrivit dreptului comun.

Cercetând Decizia nr. 902/R/2009 se poate trage concluzia că ambele persoane înscrise în T.P. au formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991 după defunctul N. A..

Această statuare se impune cu putere de lucru judecat și în ceea ce privește stabilirea cotelor de proprietate din imobilele terenuri. Este fără dubiu că instanța când a pronunțat această hotărâre a avut în vedere calitatea de fost proprietar deposedat doar a lui N. A., iar din analiza cererilor de reconstituire rezultă că cererile au fost formulate doar în calitatea de moștenitori ai lui N. A..

Cererea înregistrată de către Agopcsa M. formulată în temeiul legii fondului funciar (fila 23, dosar nr._ ), menționează fără tăgadă că această cerere a fost formulată în calitatea de moștenitor a lui N. A. ( A.) respectiv de nepoată.

În aceste condiții, trebuie reținut că persoanele înscrise în T.P. dobândesc cote egale din titlul de proprietate având în vedere că fac parte din aceeași clasă de moștenitori. Nu s-a contestat că A. A. a fost sora lui N. A..

În raport de această cotă se impune a se valida antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de A. G. cu reclamantul.

Pentru sistarea de indiviziune, în raport de cotele deținute, se impune a se avea în vedere o altă lotizare. Așa cum a reținut și instanța de fond imobilele teren pot fi partajate ușor în natură însă la formarea loturilor se impune a se ține seama și de situația faptică existentă în teren.

În cauză au fost audiați 2 martori, iar raportul de expertiză confirmă că împărțirea în natură este posibilă ținându-se cont și de folosința imobilelor.

În fața instanței recurentul a indicat valoarea terenurilor intravilan de 5 lei și a celor extravilane de 0,15 lei. Întrucât primează sistarea indiviziunii în natură fără a se dispune o fărâmițare excesivă a terenurilor, se impune sistarea prin formare de loturi în proporții egale din ambele categorii de teren intravilan cât și extravilan. De asemenea trebuie ținut cont că parcelele 1 și 2 din tarlaua 108 se află în posesia pârâților V., care l-au dobândit de la Agopcsa M..

În ceea ce privește parcelele 3 și 4 din . identifică în regim de carte funciară cu imobilele înscrise sub nr. top 484/1/1 și 484/2/2. Din raportul de expertiză rezultă că acestea pot fi comod partajabile în natură, motiv pentru care partajul acestor terenuri realizate de către instanța de fond se va menține.

În ceea ce privește terenurile extravilane se impune ca acestea să fie împărțite în natură prin atribuirea câte uneia din parcele părților pentru a se evita fărâmițarea acestora. În raport de valoarea terenurilor, ținând cont și de disp. art. 673 C.pr.civ. și 728 C. civ. instanța va dispune sistarea indiviziunii cu privire la imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/ 07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p, prin formarea a doua loturi dupa cum urmeaza:

Lotul I care cuprinde imobilele-terenuri identificate în:tarlaua 108 parcelele 1 si 2 în suprafata de 2210 m.p, tarlaua 10 . de 5800 mp siimobilul cu nr top 484/1/2 ăn suprafata de 6061 m.p care se atribuie paratei Agopcsa M. .

Lotul II care cuprinde imobilele-terenuri identificate în :- tarlaua 9 . de 1000 m.p,tarlaua 10 . de 2300 mp, - . in suprafata de 1947 m.p . in suprafata de 1700 m.p si imobilul cu nr top 484/1/1 în suprafata de 6874 m.p care se atribuie reclamantului.

Având în vedere valoarea terenurilor și suprafețele de teren atribuite fiecărei parte, instanța va obliga reclamantul să plătească pârâtei Agopcsa M. suma de 1951 lei cu titlu de sultă.

Ținând cont de considerentele de mai sus, în raport de disp. art. 312 alin. 1 și 3 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 1008/ 03.06.2014 pronunțată de Judecătoria T. in dosar nr._, pe care o va modifica în parte, in sensul că va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamant M. A. astfel cum a fost aceasta precizata în contradictoriu cu pârâții A. M., A. G., V. B. si V. E., va constata ca masa succesorala ramasa după defuncta A. A. decedata la data de 21.04.1995 se compune din cota de ½ parte din imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p, avand ca moștenitor pe paratul A. G. în calitate de fiu și va obliga paratul A. G. sa încheie cu reclamantul contract autentic de vanzare-cumparare cu privire la cota de 1/2 a parte din imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p în caz contrar prezenta hotarare tine loc de contract autentic de vanzare-cumparare.

Din cercetarea hotărârii rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de întabulare a drepturilor de proprietate înscrise în Cf formulată prin cererea de intervenție și nici asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată cuprinsă în cererea de chemare în judecată. Acest aspect rezultă din împrejurarea că în considerentele hotărârii nu apare nicio mențiune cu privire la acest aspect, iar mențiunea din dispozitiv referitoare la respingerea celorlalte solicitări formulate are în vedere consecința admiterii doar în parte a acțiunii civile formulate.

Prin recurs astfel de pretenții nu puteau fi formulate întrucât la dispoziția părții există procedura reglementată de disp. art. 281 C.pr.civ.. Ca și consecință a admiterii recursului, cererea pârâților intimaților V. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă și în raport de această soluție, întrucât recurentul a făcut cheltuieli de judecată intimata Agopcsa fiind parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga intimata Agopcsa M. să plătească recurentului suma de 322 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 1008/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria T. in dosar nr._, pe care o modifică in parte, in sensul că:

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamant M. A. astfel cum a fost aceasta precizata în contradictoriu cu pârâții A. M. ,A. G., V. B. si V. E..

Constata ca masa succesorala ramasa după defuncta A. A. decedata la data de 21.04.1995 se compune din cota de ½ parte din imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p, avand ca moștenitor pe paratul A. G. în calitate de fiu.

Obliga paratul A. G. sa încheie cu reclamantul contract autentic de vanzare-cumparare cu privire la cota de 1/2 a parte din imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p în caz contrar prezenta hotarare tine loc de contract autentic de vanzare-cumparare .

Dispune sistarea indiviziunii cu privire la imobilele-terenuri înscrise în TP nr_/07.06.2010 în suprafata de 2 ha si 6469 m.p, prin formarea a doua loturi dupa cum urmeaza:

Lotul I care cuprinde imobilele-terenuri identificate în:

- tarlaua 108 parcelele 1 si 2 în suprafata de 2210 m.p,

- tarlaua 10 . de 5800 mp si

- imobilul cu nr top 484/1/2 ăn suprafata de 6061 m.p care se atribuie paratei Agopcsa M. .

Lotul II care cuprinde imobilele-terenuri identificate în:

- tarlaua 9 . de 1000 m.p,

- tarlaua 10 . de 2300 mp,

- . in suprafata de 1947 m.p

- . in suprafata de 1700 m.p si imobilul cu nr top 484/1/1 în suprafata de 6874 m.p care se atribuie reclamantului.

Obligă reclamantul să plătească pârâtei Agopcsa M. suma de 1951 lei cu titlu de sultă.

Mentine restul dispozițiilor sentinței.

Respinge cererea intimaților V. B. si V. E. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Obligă intimata Agopcsa M. să plătească recurentului suma de 322 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2014.

Președinte,

D. T.

Judecător,

C.-V. B.

Judecător,

C.-A. C.

Grefier,

L. C.

Red.D.T./Tehn.L.C.

Jud. fond A. A.-Jud. T.

2 ex./29.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 827/2014. Tribunalul CLUJ