Anulare act. Decizia nr. 557/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 557/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 2278/328/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR.557/R/2014
Ședința publică din 03 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-S. S.
JUDECĂTOR: D. T.
JUDECĂTOR: E. L.
GREFIER: A.-P. BOȚIOC
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta reclamantă S.C. N. H. S.R.L. în faliment reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență F. V. F. M., în contra Sentinței civile nr.551/28 Martie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimații pârâți P. comunei M. V., C. local al comunei M. V., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal a răspuns reprezentantul recurentei reclamante, avocat G. N., cu împuternicire avocațială la fila 22 dosar, împreună cu reprezentantul legal al societății, F. V. F. M., lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care tribunalul constată că în prezenta cauză a promovat recurs reclamanta S.C. N. H. S.R.L. în faliment reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență F. V. F. M., recurs declarat în termen, motivat, comunicat.
La data de 17 Iulie 2014 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului întâmpinare din partea intimaților pârâți prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea întru totul a sentinței civile atacate, ca legală și temeinică (f.10-12).
Totodată, se constată că la data de 01 Septembrie 2014 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului o cerere din partea recurentei reclamante S.C. N. H. S.R.L. în faliment reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență F. V. F. M., prin care a solicitat trimiterea prezentului dosar spre justa soluționare Tribunalului Comercial Cluj; scutirea de la plata taxei de timbru și timbru judiciar, având în vedere faptul că se află în procedura falimentului în dosar nr._ aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, cerere la care a atașat o copie de pe Sentința comercială nr.2855/29 Septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr._, prin care s-a deschiderea procedurii falimentului în procedura generală împotriva debitoarei S.C. N. H. S.R.L. și copie listare portalul instanțelor referitoare la dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj (f.17-21).
Tribunalul raportat la dispozițiile art.137 alin.1, art.158 alin.1 și art.159 pct.3 Cod procedură civilă, invocă excepția necompeteței materiale a Tribunalului Cluj – Secția civilă în soluționarea prezentei cauze, având în vedere natura juridică a contractului a cărui constatare a nulității se solicită, precum și calitatea părților, dând cuvântul reprezentantului recurentei reclamante asupra excepției invocate.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea excepției necompetenței materiale, cu consecința declinării competenței de soluționare a recursului declarat de reclamanta recurentă în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr.551/28 Martie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., a fost admisăin parte actiunea civila formulata de reclamanta ., prin Cabinet de Insolventa F. valentine felician M., in contradictoriu cu paratii P. comunei M. V. si Conisliul local al comunei M. V. și, în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2429 din 25 mai 2004 încheiat între reclamanta . și Primăria C. M. V. având ca obiect imobilul situat din punct de vedere administrativ in comuna M. V., ., jud. Cluj, cu destinația de spațiu de producție.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la restituirea contravalorii investițiilor efectuate la imobilul mai sus menționat și la restituirea ratelor de preț achitate în temeiul contractului nr. 2429/2004 ca fiind prescrisă.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Conisliul local al comunei M. V. în contradictoriu cu pârâta reconvențională . și, în consecință:
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei reconvenționale de constatare a calității de constructor de rea-credință a pârâtei reconvenționale ..
A fost obligată parata reconvențională . la demontarea si recuperarea următoarelor investiții: a) grinzi de lemn, planșeu de scânduri, vată minerală, învelitoare din plăci ondulate, tâmplărie din lemn brad, țeavă Henko, țeavă scurgere, lavoar și baterie - efectuate la extinderea de construcții si anexa birou; b) țeavă scurgere, țeavă Henkol, piese cot si T efectuate la investiția bazin colector și racorduri, ambele investiții efectuate la imobilul în litigiu situate in satul Cornești, nr. 57, . Cluj, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de exp. M. A. și a suplimentului la acest raport întocmit de același expert.
A fost respinsă cererea reclamantei reconvenționale de obligare a pârâtei reconvenționale la demolarea lucrărilor care nu pot fi recuperate, evidențiate în suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. M. A..
A fost obligată pârâta reconvențională la plata în favoarea reclamantului reconvențional C. L. al C. M. V. a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 25 mai 2004 între reclamanta ., în calitate de cumpărător, și Primăria M. V., în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2429 avand ca obiect imobilul cu destinația spațiu de productie, cu suprafața construită de 283,54 mp și cea utilă de 237,64 mp, situate administrativ în . Cornești, ., jud. Cluj.
În inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei M. V., întocmit în conformitate cu prevederile art. 19-23 din Legea nr. 213/1998, respectiv de comisia special constituită în acest sens și, ulterior, însușit de C. L. M. V. prin Hotărârea nr. 53/1999 și atestat de către Guvernul României prin H.G. nr. 684/2002, anexa 54, la poziția 11 este menționat ca făcând parte din domeniul public la comunei M. V. și imobilul atelier croitorie de pe teritoriul satului Cornești.
Potrivit înscrisului de la fila 36 din dosarul acvirat nr._, imobilul anterior menționat, înscris la poziția 11 din anexa 54, cu destinația “atelier de croitorie” este identic cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2429/2004, încheiat de către Primăria M.-V. cu reclamanta ..
Prin urmare, se reține că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2429, data de 25 mai 2004, imobilul ce a făcut obiectul acestui contract aparținea domeniului public al comunei M. V., or, potrivit prevederilor art. 136 alin. 4 din Constituția României, revizuită, și ale art. 11 alin. 1 litera a din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imptrescrisptibile.
Inalienabilitatea bunurilor aflate în domeniul public înseamnă scoaterea acestor bunuri din circuitul civil, orice act de înstrăinare încheiat în legătură cu aceste bunuri fiind nul potrivit art. art. 11 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.
În considerarea celor mai sus expuse, instanta a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2429 din 25 mai 2004 încheiat între reclamanta . și Primăria C. M. V..
În cauză, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului C. L. al C. M. V. la restituirea sumei de_,32 lei, cu dobânda legală aferentă, achitată de către reclamantă cu titlu de preț, precum și la achitarea contravalorii investițiilor efectuate la imobilul în cauză, în cuantum total de_ lei, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de 7 decembrie 2007 și pânâ la la achitarea integrală.
În raport cu aceste pretenții, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție admisă în ședința publică din 14 martie 2014, cererea reclamantei în raport cu aceste pretenții fiind respinsă ca prescrisă.
Așadar, pretențiile reclamantei vizează doua componente, și anume, suma de_, 32 lei pe care a achitat-o cu titlu de preț pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2429 din 25 mai 2004, și suma de_ lei, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul în cauză.
Referitor la prima componentă, s-a reținut că, deși acțiunea în constatarea nulității absolute este una imprescrisptibilă extinctiv, acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul actului juridic care a fost desființat are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale, care se încadrează lato sensu în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără justă cauza sau în acțiunile întemeiate pe plata nedatorată, cum este și cazul de față, care, așa cum rezultă din art. 1 alin. 1 combinat cu art. 21, art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 sunt supuse termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani.
Așa cum reiese și din notificarea emisă de către Primăria . data 04.12.2007, în baza raportului întocmit de către compartimentul finaciar contabil, reclamanta a achitat suma totală de 21.552,32 lei, reprezentând rate lunare și majorări de întârziere, de unde se poate deduce că aceste plăți au avut loc, evident, anterior datei de 04.12.2007, iar, față de cele anterior menționate, temeiul restituirii acestei sume îl reprezintă plata nedatorată.
Acțiunea în repetițiunea plății nedatorate este prescriptibilă în termenul general de prescripție de trei ani, termen care începe să curgă din momentul în care solvensul a cunoscut sau trebuia să cunoască că plata a fost nedatorată sau cel mai târziu din momentul in care a pierdut posesia bunului, deoarece într-o atare situație acesta este momentul în care se concretizează pentru el prejudicial rezultat din operațiunea nelegală (Tribunalul Suprem, secția civilă, Decizia nr. 24/1977).
Din procesul-verbal încheiat la data 20 martie 2007, notificările emise la 22 mai 2006 si 04.12.2007, a rezultat fără dubiu că reclamanta a cunoscut cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2429 din 25 mai 2004 cel mai tarziu la data 20 martie 2007, când a predat imobilul ce a făcut obiectul contractului respectiv, pierzând, astfel, posesia bunului în cauză, precum și faptul că plata efectuată în temeiul acestui contract era una nedatorată, astfel că în raport cu această dată, termenul de prescripție de trei ani aplicabil în speță este în mod evident împlinit, motiv pentru care, față de prevederile art.18 din Decretul nr.167/1958, instanța a admis excepția prescrispției extinctive a dreptului la acțiune în sens material al reclamantei în raport cu aceste prime pretenții.
Referitor la cea de-a doua componentă a pretențiilor reclamantei, s-a reținut că toate investițiile a căror contravaloare o pretinde reclamanta au fost realizate în perioada 2003-2004, când reclamanta deținea imobilul în cauză ca locatar în temiul contractului de închiriere înregistrat sub nr. 817 din 21.04.1997, așadar, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2429 din 25 mai 2004.
Pentru a reține astfel instanta a avut în vedere raportul de evaluare întocmit de către . și procesul-verbal de predare a imobilului din 20 martie 2007.
Astfel, în procesul-verbal de predare a imobilului au fost menționate în mod expres investițiile aduse de către reclamanta imobilului în cauză, respective instalare de apă, instalare linie electrică, instalare de încălzire centrală, extindere construcție în suprafață de 4,5 m, montat gresie-faianță în suprafață de 19 m, montat ușa de lemn.
Din raportul de evaluare la care s-a făcut anterior referire a rezultat că investițiile pretinse de către reclamantă, respectiv extinderea hălii și platforma exterioară, existau la momentul în care imobilul a fost înstrăinat, ele regăsindu-se în acest raport care a stat la baza stabilirii prețului de vânzare. Totodata, în raportul respectiv s-a menționat că utilitățile care îi conferă activului evaluat starae actuală de amplasament sunt: alimentarea cu energie electrică, record la rețeaua de apa potabilă și la reteaua de gaz metan, de unde reiese că insatalațiile menționate în cusprinsul procesului-verbal de evaluare existau la data încheierii contractului-de vânzare cumpărare, și, prin urmare, că aceste investiții, necontestate de către pârât, au fost realizate într-adevar de către reclamantă, însă în mod neîndoielnic pe durata cât a deținut imobilul în cauză ca locatar.
Prin urmare, acțiunea reclamantei în restituirea investițiilor efectuate este una patrimonială și personală, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, termen care în cauză a început să curgă de la data de 20 martie 2007, când reclamanta a predat spațiul, până la acel moment aceasta bucurându-se de sporul de valoare adus imobilului.
În contexul celor mai sus menționate, instanța a reținut că dreptul material la acțiunea în plata contravalorii investițiilor s-a prescris la data de 20 martie 2010, acesta fiind considerentul pentru care instanta a admis excepția invocată în raport și cu aceste pretenții.
Prin cererea reconvențională formulată în cauză reclamantul reconvențional C. L. al C. M. V. a solicitat constatarea faptului că reclamanta, pârâtă reconvenționala ., a realizat lucrările de extindere a halei, platforma exterioară betonată și toate celelalte investiții, fără acordul proprietarului terenului, fiind astfel constructor de rea credință și, în consecință, să se dispună obligarea pârâtei reconvenționale la demolarea și ridicarea tuturor acestor lucrări și investiții, pe cheltuiala sa.
Potrivit prevederilor art.111 din Codul de procedură civilă, cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, dispoziții care conferă acțiunilor în constatare un caracter limitat și susbsidiar.
Prin urmare, făcând aplicarea acestor dispoziții legale la prima solicitare formulată pe cale reconvențională, s-a reținut că cererea reclamantului reconvențional de constatare calității de constructor de rea credință a pârâtei reconvenționale ., este inadmisibilă din moment ce reclamantul reconvențional are posibilitatea de a solicita realizarea dreptului, posibilitatea de care, de altfel, a uzat prin formularea celui de-al doilea petit din cererea reconvențională, și anume, de obligarea a paratei reconvenționale la ridicare/demolarea lucrărilor.
Din probele administrate în cauză a rezultat fără tăgadă că pârâta reconvențională a efectuat lucrări de investiții la imobilul situat administrativ în comuna M. V., ., județul Cluj, investiții necontestate de către reclamanta reconvențională, însă lucrăriile respective au fost efectuate pe perioada cât pârâta reconvențională a deținut imoblilul respectiv în calitate de locatar, în temeiul unui contract de închiriere pe care l-a incheiat cu reclamanta reconvențională la data de 21 aprilie 1997.
Așadar, toate investițiile în cauză au fost realizate în perioada 2003-2004, când pârâta reconvențională deținea imobilul în cauza ca locatar în temeiul contractului de închiriere înregistrat sub nr. 817 din 21.04.1997.
Aceasta concluzie s-a desprins din coroborarea raportului de evaluare întocmit de către . cu procesul-verbal de predare a imobilului din 20 martie 2007.
Astfel, in procesul-verbal de predare a imobilului din 20 martie 2007 au fost menționate in mod expres investițiile aduse de către reclamanta imobilului în cauză, respective instalare de apă, instalare linie electrică, instalare de încălzire centrală, extindere construcție în suprafață de 4,5 m, montat gresie-faianță in suprafață de 19 m, montat ușa de lemn.
Din raportul de evaluare întocmit de către . la data de 31 martie 2003 rezultă că investițiile pretinse de către reclamantă, respectiv extinderea hălii și platforma exterioară, existau la momentul în care imobilul a fost înstrăinat, ele regăsindu-se în acest raport care a stat la baza stabilirii prețului de vânzare.
Astfel, în fișa nr. 4, anexa 4 de la pagina 24 din raportul de evaluare s-a menționat printre anexele atelierului de croitorie și o magazine, cu o vechime de doar trei ani la acel moment, iar aceeași magazie se regaseste și în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în dosarul nr._ acivirat la dosarul cauzei, însă sub o altă denumire, și anume extrindere hală și platformă betonată, aspect ce rezultă inclusiv din compararea fotografiilor anexate raportului de evluare la care s-a facut referire anterior și cele anexate raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. L. V., avut în vedere ca reper la realizarea expertizei tehnice în actualul dosar (fila 68 din dosarul cauzei, fila 45 din dosarul nr._ stadiu recurs unde sunt surprinse investițiile în cauză, respective magazine, platformă și amenajările interioare). Totodată, în raportul de evaluare întocmit în anul 2003 s-a menționat că utilitățile care îi conferă activului evaluat starea actuală de amplasament sunt: alimentarea cu energie electrică, record la rețeaua de apă potabilă și la rețeaua de gaz metan, de unde reiese că instalațiile menționate în cuprinsul procesului-verbal de evaluare existau la data încheierii contractului-de vânzare cumpărare (fila 28, 37 37-51 din dosarul acvirat nr._ stadiu-recurs), de unde se deduce ca aceste investiții, necontestate de către pârât, au fost realizate într-adevăr de către reclamanta, însă în mod neîndoielnic pe durata cât a deținut imobilul în cauză ca locatar, așadar, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil.
Totodată, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de d-nul expert M. A. s-a stabilit ca lucrările de investiții au fost efectuate de către reclamanta, pârâta reconvențională, în perioada anilor 2003-2004, aspect necontestat de către aceasta prin reprezentant.
Prin contractul de închiriere încheiat de către reclamantul reconvențională cu parata . la data 21 aprilie 1997 acesteia din urma i-a fost interzis in mod expres sa aducă orice modificări suprafeței locative fără acordul proprietarului.
Asadar, construind ăn lipsa oricarui titlu care să justifice convingerea sa că acționează ca un constructor de bună-credință, fiind un simplu detentor precar, construind în lipsa acordului proprietarului și fără a deține autorizație de construire abolut necesară în conditiile legii, pârâta reconvențioală nu poate beneficia de prezumția de bună credință, urmând a fi considerată de rea-credință și, în consecință, soluționarea cererii reclamantului reconvențional urmează a se face în conformitate cu dispozițiile art.494 alin. 1, 2 si 3 teza I din Codul civil.
Oricum, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 494 din Codul civil trebuie să prevaleze interesele proprietarului terenului, indiferent dacă cel care a construit este de bună sau de rea-credință, căci textul legal a fost edificat tocmai pentru protejarea proprietarului terenului. Această conceptție este în acord și cu dispozițiile C.E.D.O Protocolul 1 art.1 care reglementează dreptul de proprietate.
Or, cu atât mai mult cu cât pârâta reconvențională este constructor de rea-credință, cererea reclamantului reconvențional prin care s-a solicitat ridicarea lucrărilor efectuate abuziv este întemeiată.
Prin raportul suplimentar de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. M. A. au fost stabilite în mod expres lucrările care pot fi demontate și recuperate parțial atât la investiția extindere construcții și anexă birou, cât și la investiția bazin colector și racorduri, raport care nu a fost contestat de nici una din părțile litigante.
Prin același raport suplimentar au fost stabilite și lucrările care nu pot fi recuperate și se impun a fi demolate, iar reclamanta reconvențională a formulat inclusiv o cerere în aceste sens, respectiv de obligare a pârâtei reconvenționale la demolarea lucrărilor ce nu pot fi ridicate, scopul acestei cereri fiind exprimat în însăți cererea reconvențională, și anume, de a anihila solicitarea pârâtei reconvenționale de a i se achita contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul in cauza.
Ca urmare admiterii exceptiei prescrsiptiei dreptului material la actiunea in achitarea contravalorii investițiilor efectuate la imobil, cererea reconvențională având ca obiect demolarea lucrărilor abuzive a rămas fără obiect, iar măsura solicitată ca una neeconomică, care, de altfel, nu profită relamantei reconvenționale.
Față de cele arătate, instanța a admis doar în parte cererea reconvențională și a obligat pârâta reconvențională . la demontarea și recuperarea următoarelor investiții: a) grinzi de lemn, planșeu de scânduri, vată minerală, invelitoare din plăci ondulate, tâmplărie din lemn brad, țeavă Henko, țeavă scurgere, lavoar și baterie- efectuate la extinderea de construcții și anexă birou; b) țeavă scurgere, țeavă Henkol, piese cot și T efectuate la investiția bazin colector și racorduri, ambele investiții efectuate la imobilul în litigiu situate în satul Cornești, nr. 57, .. Cluj, conform raportului de expertiză tehnică judiciră întocmit în cauză de exp. M. A. și a suplimentului la acest raport întocmit de același expert. A respins cererea reconvențională de obligare a pârâtei reconvenționale la demolarea lucrărilor care nu pot fi recuperate, evidențiate în suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. M. A..
Conform prevederilor art/ 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în prețentii va fi obligată, la cerere, să plăteasca cheltuieli de judecată.
În cauză reclamanta a justificat cheltuieli de judecată în cuantum de 1600 lei constând în onorariu expert judiciar, însă față de respingerea cererii sale de obligare a pârâtei la achitarea contravalorii investițiilor efectuate la imobilul în cauză, în raport cu care a fost efectuată expertiza tehnică judiciară, precum și față de dispozițiile mai sus enunțate, instanța a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul reconvențional a dovedit cheltuieli de judecată în valoare de 500 lei, constând în onorariu suplimentar în favoarea domnului exp. M. A., motiv pentru care, în temeiul dispozitiilor art.274 din Codul de procedură civilă, a obligat pârâta reconvenționaăa la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu admiterea cererii reconvenționale a reclamantului reconvențional.
Împoriva sentinței civile examinate, a declarat recurs reclamanta S.C. N. H. S.R.L. în faliment reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență F. V. F. M. (f.3-8), solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și în fond admiterea în întregime a cererii noastre principale așa cum a fost precizată și respingerea cererii reconvenționale.
În motivarea recursului a învederat următoarele:
Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit regimul juridic al nulității.
Este de principiu faptul că în cazul nulității absolute, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele reguli:
-nulitatea absoluta poate fi invocată de oricine are interes (părțile actului juridic, avânzii-cauza ai părților, alte persoane care nu au participat la încheierea actului juridic, dar care ar justifica un interes propriu), de instanță din oficiu, de procuror* precum și de alte organe prevăzute de lege;
-nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau de excepție, fiind, deci, imprescriptibila;
- în principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare (nici expresă și nici tacită).
Nulitatea absolută poate fi invocata de oricine are interes, de instanța, de procuror sau de alte organe prevăzute de lege. Această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, așa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil.
De reținut că, pentru instanță, invocarea nulității absolute a actului juridic dedus judecății este nu numai o posibilitate, ci chiar o obligație. În acest sens, art.1247 alin. (3) Noul cod civil prevede că „instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută".
Așadar, deși nulitatea absolută ocrotește un interes general un asemenea interes nu exclude exișțențk și a unui interes individual, (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obținerea unui folos propriu din anularea actului respectiv; în caz contrar, acțiunea va fi respinsă ca lipsită de interes.
Numai în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, se recunoaște legitimare (calitate) procesuală activă unor organe sau persoane care nu ar justifica un interes propriu, în alte cuvinte, acordând unui cerc larg de persoane posibilitatea de a invoca nulitatea absolută a unui act juridic, legea le acordă acestor persoane calitate procesuală activă, dar aceasta mu înseamnă că, în mod automat, ele ar justifica și un interes propriu, deoarece, în privința condițiilor procesuale ale exercitării acțiunii civile, calitatea procesuală nu se.confundă cu interesul.
În cazul unei acțiuni în nulitatea absolută a unui contract exercitate de terțul care justifică un interes, calitatea procesuală, pasivă aparține tuturor părților contractante, deci terțul trebuie să introducă acțiunea în nulitate absolută împotriva tuturor părților-contractante, iar nu numai împotriva uneia dintre acestea. Nu poate admite că un contract ar putea să fie desființat doar față de unul dintre contractanți, dar să fie valabil față de celălalt contractant (dacă s-ar accepta că acțiunea ar putea fi introdusă și doar împotriva uneia dintre părți, contractantul nechemat în judecată-ar putea invoca iriopozabilițatea hotărârii), deoarece efectele nulității trebuie să opereze erga omnes. În schimb, dacă reclamantul și-a fundamentat pretenția pe un contract; față de care pârâtul este terț (de exemplu, reclamantul dintr-6 acțiune în revendicare introdusă împotriva simplului posesor se prevalează de contractul prin care o altă; persoană i-a transmis dreptul de proprietate asupra bunului aflat în posesia pârâtului), pârâtul poate invoca nulitatea absolută pe cale de excepție fără a mai fi introdusă în proces cealaltă parte contractantă, având în vedere că instanța nu va pronunța și desființarea contractului, ci doar va respinge pretenția reclamantului. Dacă însă pârâtul urmărește ca în dispozitivul hotărârii să se desființeze contractul, atunci va trebui să formuleze cerere recbnvențională, fiind vorba despre unul din rarele cazuri în care cererea reconvehțională se introduce nu numai împotriva reclamantului, ci și împotriva unui terț față de procesul respectiv.
Nulitatea a bsolută este imprescriptibilă. Regula imprescriptibilității nulității absolute a actului juridic este prevăzută de art. 1249 alin. (1) Noul Cod Civil, potrivit căruia, „dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție". Așadar, nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă prescripției extinctive, indiferent dacă se valorifică pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.
De la regula potrivit căreia nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv există o excepție, care rezultă diri art, 45 al iii, (5) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia, „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la "data intrării în vigoare a prezentei legi" (precizează că prin O.U.G. nr. 145/2001, termenul de prescripție a fost mărit cu 3 luni), întrucât acest text de lege nu distinge între nulitatea absolută și nulitatea relativă, se desprinde concluzia că sunt supuse prescripției extinctive atât acțiunea în declararea nulității relative, cât și acțiunea în declararea nulității absolute a actelor:juridice care cad sub incidența acestei legi.
Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperita prin confirmare. Potrivit art.1247 alin.(4) noul Cod Civil, „actul juridic lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege".
Această a treia regulă a regimului juridic al nulității absolute este consecința primelor două (care ar fi-practic anihilate dacă s-ar putea renunța valabil la dreptul de a invoca nulitatea absolută) și se explică prin baracterul general al interesului ocrotit de norma juridică a cărei încălcare atrage nulitatea absolută. Mat mult, nulitatea absohită putând fi invocată de uii cerc larg de persoane sau organe, ar fi greu sau chiar imposibil; (de exemplu, în cazul reprezentantului Ministerului Public, adică al procurorului) ca toți cei care au un asemenea drept să renunțe la el prin confirmarea actului nul absolut.
Confirmarea expresă ori tacită a nulității absolute fiind, în principiu, inadmisibilă, rezultă că un eventual act de confirmare ar fi și el lovit de nulitate absolută.
Se vorbește uneori (tespre validarea actului juridic nul absolut prin îndeplinirea ulterioară a cerinței legale nerespectate în momentul încheierii lui, validare care ar decurge din concepția despre nulitate; în ceea ce o privește, apreciază că și într-un asemenea, caz actul juridic își va produce efectele de la data îndeplinirii condiției de validitate inițial nerespectată, afară de cazul în care prîntr-o normă specială s-ar dispune altfel o asemenea normă ar fi, spre exemplu, art.197 alin.(2) noul Cod Civil, potrivit căruia, „nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată"]. Oricum, nici această situație nu trebuie confundată cu confirmarea.
Instanța de fond a aplicat greșit însă legea în ceea ce privește efectele nulității. Prin efectele nulității actului juridic civil înțelegem consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității, adică urmările datorate desființării în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate.
Așadart esența efectelor nulității este exprimată în chiar definiția nulității și constă în lipsirea actului juridic civil; de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Efectul nulității actului juridic civil este exprimat foarte! sugestiv prin adagiul quod nul turti _ est, nuilum producit ejfectum. G., efectul nulității constă în desființarea raportului juridic civil născut din actul juridic civil lovit de această sancțiune și, prin aceasta, restabilirea legalității.
Concret însă, efectele nulității diferă, în primul rând, după cum nulitatea este totală sau parțială, iar, în al doilea rând, Și funcție de ceea ce s-a întâmplat după încheierea actului juridic civil lovit de nulitate, mai exact, după cum actul a fost sau nu executat și dupâ cum au fost încheiate, sau nu acte juridice ulterioare în legătură cu aceleași drepturi.
Sub cel de-al doilea aspect menționat mai sus; dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în partej până în momentul declarării nulității, aplicarea nulității înseamnă desființarea retroactivă a actului juridic precum și restituirea, reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestațiilor efectuate în temeiul acelui act;
În mod greșit instanța de fond a constatat că actul supus judecății este nul, dar nu a dispus restituirea unilaterală a prestației în speță a prețului, pe motiv că restabilirea situației anterioare nu se mai poate face deoarece au trecut mai mult de trei ani de la data plății lui. Nu poate cere restabilirea situației anterioare decât de la data constatării nulității absolute a contractului în baza căruia am efectuat plata. Fie contractul este valabil și atunci nu putem solicita restituirea prețului, fie contractul este nul de la data pronunțării sentinței și deci de la aceiași dată se poate cere restituirea prestațiilor.
Cu privire la acțiunea reconvențională, în opinia sa, aceasta apare în ca fiind indamisibilăi deoarece obligația de desființare a lucrărilor efectuate la un imobil fără autorizație poate fi stabilită doar în sarcina titularului dreptului real asupra imobilului respectiv.
În primul rând, a acționat nu ca un constructor de rea credință ci ca un proprietar în temeiul unui contract de vânzare cumpărare, contract de vânzare cumpărare a cărui nulitate absolută o solicită a se constata odată cu admiterea cererii noastre introductive de instanță.
În al doilea rând, potrivit prevederilor Legii nr.50/1991, măsura desființării unor lucrări de construții poate fi stabilită doar în sarcina persoanei care îi revine obligația obținerii autorizației de construire. În consecință, atâta timp cât proprietar al imobilului este Statul Român, rezultă că doar acestuia i se poate pretinde demolarea unor construcții efectuate fără autorizație, deoarece, ca proprietar, doar acesta poate fi obligat la a intra în legalitate și evident la a obține autorizație de construire.
În altă ordine de idei, se pornește de la premisă falsă și anume că cererea este prescrisă.
Restituirea prestațiilor o solicită ca urmare a constatării nulității absolute a contractului din litigiu, motiv pentru care eventuala prescripție începe să curgă de la data constatării nulității absolute a actului.
Din ce rezultă din actele de la dosar, eventuala demontare a unor lucrării nu ar face decât să distrugă construcția, pe de o parte iar, pe de altă parte, să facă nefolosibile părțile din construcție demolate.
Raportat la aceste probleme, care fac ca demontarea respectiv demolarea unor părți din construcții să nu fie fiabile, solicită respingerea cererii.
În sfârșit societatea este în insolvență, deci de principiu împotriva acestei societăți nu se mai admit nici un fel de acțiuni patrimoniale, acestea fiind suspendate de drept de la data intrării în insolvență.
Pentru aceste cosiderente solicită admiterea recursului nostru așa cum l-am formulat.
Prin întâmpinarea formulată, intimații pârâți P. comunei M. V. și C. local al comunei M. V. (f.10-12), au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă și menținerea întru totul a sentinței civile pronunțate de Judecătoria T., ca legală și temeinică.
În ședința publică din data de 03 Septembrie 2014 Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj raportat la dispozițiile art.158 alin.1 și art.159 pct.3 Cod procedură civilă.
Excepția este întemeiată pentru considerentele ce urmează: Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, instanța o va admite, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.34 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, (1) Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.
(2) Tribunalul București funcționează și ca instanță specializată pentru judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală, potrivit legii.
(3) În circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau, după caz, din municipiul București.
(4) În cadrul tribunalelor funcționează secții pentru cauze civile și secții pentru cauze penale și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.35 din acelaș;i act normativ, tribunalele specializate sunt:
a) tribunale pentru minori și familie;
b) tribunale de muncă și asigurări sociale;
c) tribunale comerciale;
d) tribunale administrativ-fiscale.
(2) Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care funcționează la nivelul fiecărui județ și al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.
În fine, potrivit art.44, tribunalele comerciale judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială, inclusiv cele în materie de reorganizare judiciară și faliment, în afară de cele date prin lege în competența judecătoriilor.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.34-44 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului Cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, C. Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, C. Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși C. Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
În cauză, reclamanta are calitatea de profesionist, iar cererea de chemare în judecată este în legătură constatarea nulității absolute a unui contract încheiat în temeiul Legii nr.550/2002 care reglementează vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului, astfel că astfel că tribunalul apreciază că cererea de chemare în judecată este legată de activitatea de profesionist a acesteia, ceea ce atrage competența instanței specializate.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.137 alin.1 raportat la art.158 alin.1 și art.159 alin.1 pct.3 Cod de procedură civilă tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta S.C. N. H. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.551/28 Martie 2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 03 Septembrie 2014.
Președinte, A.-S. S. | Judecător, D. T. | Judecător, E. L. |
Grefier, A.-P. Boțioc |
Red./Pregătit pentru motivare/ A.P.B./03 Septembrie 2014/1830
Red. A.S.S./3 exemplare/5.09.2014
Judecător fond: I. C. – Judecătoria T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul CLUJ | Restituire metale preţioase. Decizia nr. 582/2014. Tribunalul... → |
|---|
