Pretenţii. Decizia nr. 345/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 16704/271/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 345/R/2014
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. R. G.
Judecător O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Grefier C.-S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent S. G., împotriva Sentinței civile nr._/11.12.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat P. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:
- reprezentantul intimatului pârât, avocat D. F.
Lipsă fiind:
- intimat Pârât - P. V.
- recurent Reclamant - S. G.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată faptul că recursul este formulat în termen este motivat și a fost comunicat.
Se constată faptul că la data de 09.04.2014 s-a depus la dosar un înscris din partea recurentului la care anexează chitanța nr._/02.04.2014 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 270 lei și timbru judiciar în sumă de 3 lei. Se mai depune anexat chitanța privind dovada achitării onorariului avocațial.
Instanța constată faptul că recursul este legal timbrat.
La data de 18.04.2014 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentantul intimatului învederează instanței faptul că reprezentantul recurentului nu s-a prezentat nici la fondul cauzei. Arată că nu mai are alte cereri în probațiune.
Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca fiind nefundat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr. 5824/11.12.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiata excepția prescripției dreptului la acțiune.
A fost respinsă ca neîntemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul S. G. in contradictoriu cu paratul P. V..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din casa si teren, situat in Saldabagiu M. nr. 314, jud. Bihor, inscris in CF nr. 679 Saldabagiu M., nr. top 106, 107 prin Actul de adjudecare din data de 28.02.2005, emis urmare licitației publice organizata la data de 14.02.2005, la Oradea, de Corpului Executorilor Bancari ai Bankcoop – Banca Generala de Credit si Promovare SA, in faliment, reprezentata de lichidatori . Active SA si . SRL, in dosarul de executare nr. 10/2001, instrumentat de executorul bancar P. V., cu prețul de 1580 USD, reprezentand 43.490.000 lei la cursul BNR din data de 14.02.2005 si 25.02.2005, achitat, potrivit actelor de la filele 8, 9 dos.
Așa fiind, reclamantul a solicitat si dobândit intabularea in cartea funciara a dreptului sau de proprietate asupra imobilului mai înainte identificat împotriva fostului proprietar tabular F. V., pentru care a achitat taxa corespunzatoare in suma de 5.349.000 lei, potrivit dovezilor de la filele 10-12 si 31 dos.
Prin Sentinta comerciala nr. 611/26.04.2011 pronunțata de Judecătoria Beiuș in dos. nr._ a fost admisa contestația la executare formulata de contestatara F. V. in contradictoriu cu intimatii Bankcoop – BGCP – in faliment, prin lichidatori RVA Insolvency Specialists SPRL si Pricewaterhousecoopers Business Recovery Services IPURL si S. G. si pe cale de consecința au fost anulate toate actele de executare silita din dosarul de executare nr. 10/2001 privind pe creditoarea Bankcoop – BGCP – in faliment, inclusiv actul de adjudecare din data de 28.02.2005 din acelasi dosar de executare, si s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executarii silite, prin trecerea imobilului executat silit, din nou, in proprietatea contestatoarei F. V. – f. 14-16 dos.
Hotărârea judecătoreasca mai sus amintita a rămas irevocabila prin respingerea recursurilor declarate de intimatii Bankcoop – BGCP – in faliment si S. G., prin Decizia civila nr. 702/R/2011 pronunțata de Tribunalul Bihor – f. 17-20 dos.
Potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pentru a-si formula apărarea in contestația la executare promovata de numita F. V., reclamantul din prezenta cauza si-a angajat un avocat, plătind in favoarea acestuia onorarii in suma de 1100 lei – f. 26, 29 dos.
Urmează așadar ca in condițiile in care reclamantul considera ca prejudiciul sau consta in pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit prin cumparare la licitație publica, urmare admiterii contestației la executare exercitata de numita F. V., compus din prețul imobilului, cheltuielile de intabulare a dreptului sau de proprietate in cartea funciara si respectiv cheltuielile de judecata ocazionate de apărarea sa in proces, termenul de prescripție a dreptului la acțiunea in despăgubiri, de 3 ani, astfel cum era reglementat de Decretul nr. 167/1958, începe sa curgă de la data la care reclamantul a pierdut in mod irevocabil dreptul de proprietate si a cunoscut cuantumul cheltuielilor de judecata, precum si persoana responsabila de producerea prejudiciului, pe care o identifica cu paratul, pe baza hotărârilor judecătorești menționate, respectiv 11.010.2011, data la care a fost pronunțata Decizia civila nr. 702/R/2011 a Tribunalului Bihor.
Astfel, apărarea paratului privind nașterea dreptului la acțiune al reclamantului la data promovării contestației la executare de către numita F. V., adică 26.02.2008, nu a fost primită de instanță dat fiind faptul ca promovarea unei contestații la executare nu înseamnă ab inițio ca aceasta va fi si admisa si, prin urmare, reclamantul nu putea sa prevadă pierderea dreptului sau de proprietate la acea data si cu atât mai puțin persoana vinovata de aceasta, in condițiile in care, in opinia sa, culpa paratului s-a stabilit prin hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat contestația la executare.
In consecința, instanța constata ca excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parat este neîntemeiata si trebuie respinsa.
Cu toate acestea, in drept, potrivit art. 4041 C. proc. civ., in toate cazurile in care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silita, cum este cazul si in speța de fata, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Așadar, pierderea dreptului de proprietate ca efect al desființării titlului executoriu dobândit in cadrul procedurii executării silite lasă loc acțiunii in întoarcerea executării, iar nu acțiunii in despăgubiri, așa cum a procedat reclamantul.
Mai mult, chiar daca s-ar admite ca reclamantul are alegerea intre a solicita întoarcerea executării reglementata in mod expres de legiuitor pentru situația data, sau acțiunea in despăgubiri îndreptata împotriva persoanei vinovata de nulitatea actelor de executare, reclamantul este ținut sa dovedească întrunirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale in raport cu paratul, ceea ce in speța de fata nu se poate retine ca s-a întâmplat.
In acest sens, faptul ca prin hotărârile judecătorești pronunțate in soluționarea contestației la executare formulata de numita F. V. s-a reținut ca paratul, in calitate de prepus al Bankcoop – BGCP, a instrumentat dosarul de executare in mod culpabil, prin încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 504 alin. 5 C. proc. civ., nu este suficient pentru a retine culpa paratului in raportul sau cu reclamantul, in principal dat fiind principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești, care face ca Sentința comerciala nr. 611/2011 pronunțata de Judecătoria Beiuș si respectiv Decizia civila nr. 702/R/2011 pronunțata de Tribunalul Bihor sa nu fie opozabile paratului, care nu a fost parte in cauza si fata de care nu operează nici autoritatea de lucru judecat, cum fără temei pretinde reclamantul, iar in al doilea rând culpa paratului nu a fost reținuta fata de reclamant ci fata de contestatoare.
Prin urmare, chiar daca s-ar retine ca reclamantul este îndreptățit la acțiunea in despăgubiri, in condițiile in care avea la îndemâna o alta cale procedurala pentru a-si recupera prejudiciul relevat, cu dovezile administrate nu se poate retine ca acesta a probat fapta ilicita si culpabila a paratului si raportul de cauzalitate dintre acestea si prejudiciul încercat, reglementate de art. 998, 999 C. civ., sub imperiul cărora se susține ca s-a produs prejudiciul.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanța a constatat ca cererea de chemare in judecata formulata de reclamant este neîntemeiata motiv pentru care a fost respinsa ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs reclamantul solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii arată în esență că pârâtul a instrumentat dosarul de executare în mod culpabil, iar hotărârile judecătorești în discuție au fost pronunțate și cu banca creditoare, pârâtul fiind executor al acesteia.
Oricum acestea sunt opozabile și pârâtului în măsura în care nu face dovada unei alte realități juridice.
Referitor la întoarcerea executării silite se arată că reprezintă o reluare a drumului executării silite, în sens invers, ori din această perspectivă nu s-a lămurit în ce condiții adjudecatarul în calitate de terț poate solicita restituirea sumelor solicitate.
În drept, se invocă prevederile art.299 și urm, art.404 ind.1C.pr.civ. și art.1200 C.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul P. V. C. a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale arată că în mod corect prima instanță a aplicat regula de relativitate a hotărârilor judecătorești, în sensul că în speța de față, nici sentința nr. 611/2011 dată de Judecătoria Beiuș și nici Decizia nr. 702/E/2011 dată în recurs în aceeași pricină de Tribunalul Bihor, nu pot fi opuse pârâtului P. V. C. întrucât acesta nu a fost parte în cauză sub nici o calitate.
De asemenea, în mod corect s-a reținut faptul că o eventuală și o oarecare culpă a executorului bancar a fost reținută în conexiune cu terțul F. V. și nu cu recurentul reclamant S. G., drept urmare, nu se poate reține legătura de cauzalitate dintre pretenția dedusă judecății și fapta invocată ca fiind culpabilă, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în temeiul art. 312 C.pr.civ. coroborat cu art. 304 ind. 1 C.pr.civ., îl va admite în parte, pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a reținut de către prima instanță reclamantul a fost adjudecatarul unui bun scos la licitație de către creditoarea BANKOOP SA, prin intermediul executorului bancar, pârâtul din prezenta cauză, imobil ipotecat, proprietatea numitei F. V..
Actul de adjudecare și toate actele de executare silită realizate în dosarul execuțional respectiv au fost anulate la cererea persoanei menționate anterior prin Sentința Comercială nr. 611/26.04.2011 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosar nr._ (fila 14 dosar Judecătoria Oradea), pe considerentul că executorul bancar, în mod culpabil, în procedura de executare silită a emis mai multe comunicări către debitoarea F. V. la adresa din Săldăbagiu M. nr. 314, jud.Bihor, deși anterior creditoarea avea cunoștință că locuiește efectiv într-o altă localitate, iar la data de 21.03.2002, înaintea actului de adjudecare încheiat în 28.02.2005, funcționari ai creditoarei au întocmit o notă de constatare ca urmare a verificării stării garanției, constatându-se și cu acel moment, că debitoarea respectivă nu locuiește la adresa din actul de identitate, ci stă în chirie, în Oradea, ., nr. 132, ..,3, ., debitoarea având de executat o pedeapsă privativă de libertate de trei ani pentru infracțiunea de înșelăciune, executorul bancar luând act de acest aspect.
Procedând la comunicarea actelor de executare la același domiciliu din actul de identitate, a conchis judecătorul fondului că executorul judecătoresc a procedat în mod culpabil, încălcând obligațiile prevăzute de art. 504 al.5 C.pr.civ. referitoare la înștiințarea debitoarei.
Această sentință a fost menținută prin Decizia nr. 702/R/11.10.2011, dată de Tribunalul Oradea (fila 17-21 dosar Judecătoria Oradea) instanța de recurs statuând că F. V., în calitate de contestatoare nu a avut cunoștință de actele de executare silită întreprinse, aflând de această procedură de-abia la data de 11.02.2008, ulterior eliberării sale din închisoare, aceasta fiind încarcerată în perioada 20.05._07.
Într-adevăr, nu operează puterea de lucru judecat a acestor hotărâri față de intimat, în calitate de executor bancar, potrivit art.1201 C.civ., însă atâta timp cât reclamantul a înțeles să opună pârâtului cele constatate de către instanțele judecătorești din perspectiva necomunicării culpabile a actelor de executare debitoarei menționate anterior la domiciliul faptic, deși se cunoștea împrejurarea că aceasta nu locuiește la domiciliul menționat în actul de identitate, iar intimatul nu a făcut dovada contrară a nevinovăției și a celorlalte elemente ale răspunderii sale civile delictuale, statuările instanței îi sunt opozabile.
Așadar, tribunalul apreciază că pârâtul a săvârșit o faptă ilicită fiind evidentă culpa acestuia, producând pârâtului un prejudiciu.
Există, de asemenea, legătura de cauzalitate pentru că în măsura în care comunicarea actelor de executare s-ar fi realizat în conformitate cu dispozițiile legale de către intimat, recurentul nu ar fi fost prejudiciat.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța consideră că reclamantul nu poate fi îndreptățit la obținerea prețului de adjudecare în condițiile în care ca urmare a anulării executării silite are loc repunerea părților în situația anterioară, obligată așadar la restituire fiind creditoarea care a încasat banii.
Nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că fiind un terț în procedura executării silite față de sine nu poate opera întoarcerea acesteia raportat la faptul că art. 404 ind.1 C.pr.civ. nu face distincție, legiuitorul stabilind că cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare, ceea ce implicit presupune că inclusiv adjudecatarul are această posibilitate fiind direct interesat.
Altfel, s-ar putea ajunge la o dublă reparație, ceea ce nu este admisibil conform principiului „ non bis in idem”.
Cu toate acestea, reclamantul este îndreptățit la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea dosarelor menționate anterior și la cheltuielile privind întabularea imobilului, totalizând 1634,9 lei și justificate prin chitanțele depuse (fila 26,29, 31 dosar Judecătoria Oradea) fiind evidentă legătura de cauzalitate între fapta culpabilă a executorului și aceste prejudicii în condițiile în care anularea actelor de executare silită culminând cu anularea actului de adjudecare s-a datorat conduitei executorului așa cum s-a arătat, neavând nici o importanță faptul că procesele respective au fost inițiate de către debitoarea garantă ipotecară.
Aceste cheltuieli nu pot fi puse în sarcina creditoarei la fel ca prețul de adjudecare încasat deoarece exced cadrului executării silite, fiind cheltuieli ulterioare acesteia.
În baza art. 276 C.pr.civ. va obliga pe pârât să achite reclamantului suma de 264,79 lei, reprezentând 141,79 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar, 120 de lei, onorariu avocațial din totalul de 500 lei, (fila 7 dosar judecătorie) proporțional cu pretențiile admise și respectiv, 141,8 lei din care 70,8 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar și 68 lei onorariu avocațial din totalul de 300 lei (fila 14 dosar), cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în fond și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de către reclamantul S. G., împotriva Sentinței civile nr._ din 11.12.2013 dosar nr._ a Judecătoriei Cluj-N., pe care o modifică parțial în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulate de către reclamantul S. G. împotriva pârâtului P. V. și în consecință: Obligă pe pârât să achite reclamantului suma de 1634,9 lei cu titlu de daune.
Obligă pe pârât să achite reclamantului suma de 264,79 lei, respectiv 141,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în fond și recurs.
Menține restul dispoziției sentinței privind excepția prescripției dreptului la acțiune.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2014.
Președinte, O. R. G. | Judecător, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. |
Grefier, C.-S. Ș. |
Red. O.C.T./RED. E.C. 2 EXPL. 22.05.2014.
Judecător de fond: F. M. –JUDECĂTORIA CLUJ-N.
C.Ș. 25 Aprilie 2014
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 218/2014. Tribunalul CLUJ | Pretenţii. Decizia nr. 735/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
