Pretenţii. Decizia nr. 362/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 2925/328/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 362/2014
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător F. S. B.
Grefier C.-G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant P. E. R., apelant P. I., apelant P. E. I. și pe intimat S. P. ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR, având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 2579 din data de 11.11.2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., dosar având ca obiect reziliere contract
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanții P. E. R. și P. I. personal, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Prezenta cauză a fost repusă pe rol pentru ca apelanții să facă dovada achitării utilităților pentru apartament.
Apelanții depune la dosar dovada achitării utilităților aferente acestui apartament, începând cu luna iulie 2013, precum și a chiriei aferente perioadei ianuarie 2013- mai 2014.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanții, având cuvântul, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, cu consecința respingerii acțiunii promovată de reclamant.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2579 din data de 11.11.2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Serviciul P. Administrarea Patrimoniului Imobiliar T., în contradictoriu cu pârâții P. E. R., P. I. si sotia P. E. I. și în consecință: s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 5467/8 octombrie 2010 cu privire la spațiul cu destinație de locuință, situat în T., ..132, ., jud. Cluj; s-a dispus evacuarea pârâților din spațiul cu destinație de locuință, situat în T., ..132, ., jud. Cluj; a fost obligată pârâta P. E. R. să plătească reclamantului suma de 173,44 lei reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere aferenta perioadei iulie 2012- aprilie 2013 precum și suma de 172,01 lei reprezentând cheltuieli comune la întreținere; au fost obligați pârâții să achite in favoarea reclamantului suma de 20,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecata
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Între părți a intervenit contractul de închiriere nr. 5467/8 octombrie 2010 în temeiul căruia pârâților urma să le fie asigurată folosința spațiului cu destinație de locuință, situat în T., ..132, .. Contractul a fost încheiat pentru o durată de 5 ani, respectiv pentru intervalul 1.10._-1.10.2015, astfel încât acțiunea a fost formulată înăuntrul termenului în care contractul își produce efecte juridice.
Plata chiriei este principala obligație a oricărui locatar.
Legea nr.114/1996, incidentă în cauză raportat la destinația spațiului închiriat, nu prevede reguli speciale privind executarea obligației de plată a chiriei, astfel încât sunt pe deplin aplicabile clauzele contractuale convenite de către părți, în virtutea faptului că un contract valabil încheiat reprezintă legea părților, conform art.969, alin.1, C.civ.
În schimb, Legea nr.114/1996 cuprinde reguli speciale în materie de reziliere a contractului de închiriere, fiind necesar, conform art.24, lit.b din acest act normativ, ca locatarul să nu fi achitat chiria cel puțin trei luni consecutiv. Nu este în schimb necesară dovada relei credințe a locatarului, rezilierea putând surveni indiferent de motivele neachitării chiriei.
Îndeplinirea condiției impuse de art. 24, lit.b rezultă din fișa de calcul a chiriei restante datorate reclamantului (f 9 dos), fișă de calcul care atestă neplata chiriei pentru lunile iulie 2012- aprilie 2013
In speta pârâtul nu a făcut dovada vreunei cauze fortuite sau forțe majore care să fi făcut imposibilă îndeplinirea obligației de plată a chiriei, astfel încât să nu se pună problema rezoluțiunii, ci problema suportării riscului contractului.
În privința celui de al doilea petit, așa cum a fost formulat s-a reținut că rezilierea unui contract cu executare succesivă, cum este cel dedus judecății, operează numai pentru viitor.
Văzând prevederile art.III, lit, b, pct 1, potrivit cărora exista și obligația de a achita lunar cheltuielile comune la utilități (apă, canalizare, energie electrică, salubritate) și de întreținere aferente locuinței și spațiilor comune la asociația de proprietari/locatari, instanța a reținut că, așa cum rezultă din înscrisul depus în probațiune la fila 11 dos., s-a acumulat o restanță la plată de 172,01 lei aferentă folosinței spațiului în cauză.
Conform art.1073 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, iar obligația în cauză, fiind o obligație constând în plata unei sume de bani, este întotdeauna susceptibilă de executare în natură. Totodată, potrivit art.969, alin.1 C.proc.civ., contractele legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind chemate să le respecte cu bună credință. Aplicabilitatea acestor articole a fost determinată raportat la art.6, alin. 2 N.C.Civ.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel pârâții solicitând admiterea apelului cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată
În motivare se arată că soluția este netemeinică iar evacuarea s-ar face în mod abuziv, întrucât ei și-au îndeplinit obligațiile contractuale constând în plata chiriei aferente folosinței spațiului și a cheltuielilor comune la întreținere.
În mod greșit, s-a reținut că nu s-a făcut dovada că nu s-ar fi depus chitanțele care atestă plata sumelor solicitate.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, Tribunalul îl va admite, pentru următoarele considerente:
În temeiul contractului de închiriere, încheiat de părți, pârâții erau obligați la plata chiriei precum și a utilităților. Instanța, în mod eronat a reținut că intimații nu au făcut dovada plății chiriei.
Din analiza chitanței . nr._/2013, a chitanței . nr._ din 17.04.2013 și a Chitanței . nr._/2013 (filele 25, 26 dosar fond) rezultă că pârâta P. E. R. și-a îndeplinit, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, obligațiile de plată reprezentând chirie.
În fața instanței de apel, intimații au depus copia chitanței_/2013, emisă de intimată, prin care se atestă că apelanta la data de 10.07.2013, anterior pronunțării hotărârii atacate, a plătit suma de 178,25 lei, reprezentând contravaloarea consum.
Având în vedere aceste înscrisuri se poate constata că intimații și-au executat obligațiile decurgând din contractul de închiriere încheiat, motiv pentru care, cererea reclamantei apare ca fiind neîntemeiată, și, în consecință, în temeiul art. 480 NCPC., va admite apelul declarat de P. E. R., P. I. și P. E. împotriva Sentinței civile nr. 2579 din data de 11.11.2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., pe care o va schimba în tot, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de Serviciul P. Administrarea Patrimoniului Imobiliar, în contradictoriu cu P. E. R., P. I. și P. E. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. E. R., P. I. și P. E. împotriva Sentinței civile nr. 2579 din data de 11.11.2013, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei T., pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de Serviciul P. Administrarea Patrimoniului Imobiliar, în contradictoriu cu P. E. R., P. I. și P. E. I..
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 mai 2014.
Președinte, D. T. | Judecător, F. S. B. | |
Grefier, C.-G. H. |
Red. D.T./ Tehnored. C.H.
4 ex./ 29 Mai 2014
Jud. fond. C. C.- JUDECĂTORIA T.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 876/2014. Tribunalul CLUJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 512/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








