Pretenţii. Decizia nr. 900/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 900/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 3469/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 900/A/2014
Ședința publică de la 05 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-V. B.
Judecător O. R. G.
Grefier C.-G. H.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe recurent O. N.-I., recurent O. D. și pe intimat P. V., intimat P. M., având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 4150/2014 pronunțată la data de 17 aprilie 2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., dosar având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de 13 noiembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii fiind amânată prin încheierile de amânare a pronunțării hotărârii din data de 20 noiembrie 2014, 27 noiembrie 2014, 4 decembrie 2014, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 iulie 2005 sub nr. 5379/2005 la Tribunalul Cluj, reclamanții O. N. I. și soția D. au chemat în judecată pe pârâtul P. V. solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii cotei de 5/24 parte din apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 situate în Cluj-N., ., înscrise în CF nr._ Cluj, apartamente vândute de pârât; s-a solicitat și plata dobânzii aferente cu începere de la data înstrăinării apartamentelor și până la achitarea integrală a sumei.
În motivare s-a arătat că prin procura specială autentificată sub nr. 989 din 27.07.2004 la BNP I. B., reclamanții au împuternicit pe pârât ca în numele lor și pentru ei să vândă și cota lor de proprietate de 5/24 parte de sub B+3, B+4, pârâtul vânzând în luna iulie 2004 apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 pentru care a primit prețul integral. Pârâtul nu a remis reclamanților nici o sumă de bani ca urmare a vânzării acestor apartamente.
Acțiunea a fost declinată în favoarea Judecătoriei Cluj-N. potrivit Încheierii civile nr. 1074 din 14.10.2005 și unde a fost înregistrată sub nr._/2005.
Prin cererea reconvențională formulată de pârât la 24.11.2005 acesta a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii de 5/24 parte din imobilul-construcție situat în Cluj-N., . înscris în CF nr._,_ nr. topo 5980 adică . apartamente, fie prin echivalent valoric fie parțial prin echivalent și parțial prin restituirea celor două apartamente care vor fi atribuite reclamanților.
Cele două cereri au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 3062 din 14.04.2006 în sensul respingerii cererii reconvenționale și admiterii acțiunii reclamanților, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 70.010 Euro respectiv 2._ ROL precum și la plata dobânzii legale începând cu data înstrăinării apartamentelor și până la plata integrală a sumei.
Părțile au declarat apel împotriva sentinței pronunțate, reclamanții solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul ca pârâtul să le achite echivalentul în lei al cotei de proprietate din prețul în lei menționat în contractele de vânzare-cumpărare pentru apartamentele înstrăinate în baza procurii autentice, iar pârâtul solicitând desființarea sentinței și retrimiterea cauzei la instanța de fond pentru soluționarea cererii reconvenționale.
Tribunalul, prin Decizia civilă nr. 137/A/11.03.2009, în baza art. 296 C.pr.civ., a admis apelurile ca fondate, iar în temeiul art. 297 C.pr.civ. a procedat la desființarea sentinței cu retrimitere la instanța de fond pentru rejudecarea cererilor formulate, potrivit temeiurilor arătate de părți.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul judecătoriei Cluj N. sub nr._/211/2009.
La data de 25.01.2010 reclamantul reconvențional P. V. și-a precizat cererea reconvențională solicitând obligarea pârâților reconvenționali O. N. I. și O. D. la plata sumei de_ euro, reprezentând valoarea celor trei apartamente ce revin din construcție pârâților reconvenționali (respectiv valoarea cu care aceștia ar fi trebuit să mai contribuie la ridicarea construcției), precum și obligarea pârâților reconvenționali la plata dobânzii legale de la data formulării cererii reconvenționale (30.11.2009) și până la plata integrală, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 15.03.2010 reclamantul reconvențional a declarat că și-a restrâns cererea reconvențională, iar instanța a luat act de această renunțare la judecată.
În motivare, s-a arătat că în timpul edificării construcției, întrucât reclamanții nu mai dispunea de resursele financiare necesare edificării construcției, la data de 08 07 2004 între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. s-a încheiat un act sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”. Conform acestui înscris, reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V.: să achite suma de_ euro, să împuternicească prin procură specială autentificată (ce se va semna de ambii reclamanți) pe pârât pentru ca acesta să vândă toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție. De asemenea, reclamantul a declarat că a primit suma de_ euro reprezentând cota parte din proprietate ce revine reclamanților în mai multe tranșe anticipat împuternicirii prin procură specială și respectiv transferului de proprietate prin act autentic, și a declarat că și-a însușit în totalitate prețul pentru apartamentul cu nr. 7. Astfel, desocotirea dintre părți a avut loc la data de 08.07.2004 în sensul arătat mai sus, iar pârâtul nu mai datorează reclamanților nici o sumă de bani, dimpotrivă, reclamanții sunt cei care datorează pârâtului suma de_ de euro.
Prin sentința civilă nr. 885/20.01.2011 în dosar_/211/2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj-N. și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 15.03.2011.
Prin sentința civilă nr. 3729/06.06.2011 în dosar_/211/2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj sub nr._ care soluționat conflictul negativ de competență prin sentința civilă nr. 710/2011, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. sub nr._ .
Prin sentința ciivlă nr. 4150/2014 pronunțată la data de 17 aprilie 2014, Judecătoria Cluj-N. a respins cererea de chemare in judecată formulată de reclamanții O. N. I. si O. D., a admis cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional P. V., obligând recșlamanții să plătească pârâtului suma de 54.000 euro( sumă plătibilă in lei la cursul BNR din ziua plății) si dobânda legală calculată asupra debitului principal, incepând cu data de 30.11.2009 și până la achitarea integrală a debitului, precum și 17.933,1 lei cheltuieli de judecată.
In considerentele sentinței, instanța a reținut in fapt, că, părțile s-au asociat și au convenit la construirea unei case familiale D+P cu mai multe apartamente, sens în care au stabilit ca reclamantul O. să se ocupe de întreaga documentație tehnică, de avizare și autorizare, terenul în suprafață de 360 m.p. fiind achiziționat inițial în cote egale.
După începerea construcțiilor părțile au partajat terenul, pârâtului revenindu-i cota de 19/24 parte iar reclamanților cota de 5/24 parte, hotărând de comun acord construirea a 24 de apartamente cu 1 cameră și dependințe fiecare. În CF colectivă_ și CF individuală_ părțile sunt întabulate ca și coproprietari în cotele mai sus arătate.
La data de 08 07 2004 între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. s-a încheiat un act sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”. Conform acestui înscris, pârâtul P. V. se obligă față de reclamantul O. N. I.: să execute lucrările de construire, să efectueze demersuri pentru finalizarea documentației de întabulare, să finanțeze cu sumele de bani necesare finalizării construcției, sa execute lucrările de construire (faza nefinisat) la apartamentele ce revin reclamantului, să accepte cele trei .,6,7. Totodată, reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V.: să nu solicite alte apartamente din imobil decât cele trei stabilite de comun acord, respectiv . 7 fără finisaje și dotări, să achite suma de_ euro reprezentând valoarea celor trei apartamente convenită și acceptată de ambele părți, să nu execute lucrări de construire, modificare în perioada de coproprietate, să împuternicească prin procură specială autentificată (ce se va semna de ambii reclamanți) pe pârât pentru ca acesta să vândă toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție, a declarat că a primit suma de_ euro reprezentând cota parte din proprietate ce revine reclamanților în mai multe tranșe anticipat împuternicirii prin procură specială și respectiv transferului de proprietate prin act autentic, a declarat că și-a însușit în totalitate prețul pentru apartamentul cu nr. 7.
Prin procura specială autentificată sub nr. 989 din 27.07.2004 la BNP I. B., reclamanții au împuternicit pe pârât ca în numele lor să vândă și cota lor de proprietate de 5/24 parte de sub B+3, B+4, pârâtul vânzând în luna iulie 2004 apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 pentru care a primit prețul integral.
Pârâtul nu a remis reclamanților nici o sumă de bani ca urmare a vânzării acestor apartamente
În drept, potrivit art. 1532 CC de la 1864, Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea. Art. 1533 CC de la 1864, stabilește că mandatul poate fi expres sau tacit. Și primirea mandatului poate să fie tacită și să rezulte din executarea lui din partea mandatarului.
Analizând în ansamblu convențiile încheiate între părți, instanța a constat că prin înscrisul încheiat la data de 08 07 2004 între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. intitulat ”Convenție-declarație” părțile au înțeles să se desocotească cu privire la toate raporturile care au rezultat din asocierea lor cu privire la construirea apartamentelor. După cum s-a reținut mai sus, conform acestui înscris, pârâtul P. V. se obligă față de reclamantul O. N. I.: să execute lucrările de construire, să efectueze demersuri pentru finalizarea documentației de întabulare, să finanțeze cu sumele de bani necesare finalizării construcției, sa execute lucrările de construire (faza nefinisat) la apartamentele ce revin reclamantului, să accepte cele trei .,6,7. Totodată, reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V.: să nu solicite alte apartamente din imobil decât cele trei stabilite de comun acord, respectiv . 7 fără finisaje și dotări, să achite suma de_ euro reprezentând valoarea celor trei apartamente convenită și acceptată de ambele părți, să nu execute lucrări de construire, modificare în perioada de coproprietate, să împuternicească prin procură specială autentificată (ce se va semna de ambii reclamanți) pe pârât pentru ca acesta să vândă toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție, a declarat că a primit suma de_ euro reprezentând cota parte din proprietate ce revine reclamanților în mai multe tranșe anticipat împuternicirii prin procură specială și respectiv transferului de proprietate prin cat autentic, a declarat că și-a însușit în totalitate prețul pentru apartamentul cu nr. 7.
Astfel, părțile s-au înțeles la 08.07.2004 cu privire la faptul că pârâtul urmează să vândă (în temeiul unei procuri autentice) toate apartamentele de la etajul doi și mansardă și celelalte ce-i revin din cota parte, fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție cu privire le prețul ce va fi obținut de către pârât pentru aceste apartamente. În aceste condiții, procura specială autentificată sub nr. 989 din 27.07.2004 la BNP I. B., prin care reclamanții au împuternicit pe pârât ca în numele lor să vândă și cota lor de proprietate de 5/24 parte de sub B+3, B+4, pentru apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 nu poate fi interpretată decât ca o executare din partea reclamanților a obligațiilor asumate în data de 08 07 2004 prin actul sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”.
Având în vedere obligațiile asumate de către părți și principiul voinței reale a părților, instanța constată că actul sub semnătură privată intitulat ”Convenție-declarație”s-a încheiat între reclamantul O. N. I. și pârâtul P. V. cel dintâi acționând atât în nume propriu cât și în calitate de mandatar al soției sale O. D. (mandat tacit reciproc între soți). De altfel, acest mandat tacit reciproc a fost confirmat de către reclamanta O. D. tocmai prin faptul că s-a prezentat pentru încheierea procurii autentice așa cum soțul său s-a obligat prin înscrisul intitulat ”Convenție-declarație”.
Prin urmare, în mod corect pârâtul a vândut în luna iulie 2004 apartamentele 2,3,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22, 23 pentru care a primit prețul integral, fără să remită nici o sumă de bani reclamanților (întrucât prin ”convenția-declarație” aceștia au arătat că nu au nici o pretenție cu privire la sumele ce se vor încasa din această vânzare). Astfel, cererea principală este neîntemeiată.
Realitatea celor consemnate în cuprinsul ”convenției declarație” care face obiectul prezentei cauze reiese și din ansamblul celorlalte probe administrate în cauză.
Astfel, diferența dintre contribuțiile celor două familii la realizarea construcției sunt evidente: după cum s-a reținut în decizia de casare, instanța constată că la fila 46 (ds._/2005) există depusă Sentința civilă nr._/2004 din care rezultă recunoașterea reclamantului de azi în sensul că nu a efectuat plățile către antreprenori (nici măcar sumele de bani pe care pârâtul din prezenta speță le-a înmânat reclamantului din prezenta speță nu au fost în întregime folosite în vederea finalizării construcției) iar la fila 98—interogator pct. 29 (ds._/2005) există dovada recunoașterii reclamantului cu privire la contribuția sa modică la investiție.
De asemenea, din convențiile încheiate între părți, rezultă că în temeiul primei autorizații emise cu nr. 1182/2003, părțile au convenit ca reclamanților să le revină un număr de trei apartamente din douăsprezece (f. 60 ds._/2005). Ulterior, părțile s-au înțeles să etajeze și să mansardeze construcția, lucrările urmând a fi efectuate doar de către familia P. (f. 61 ds._/2005).
Din actele depuse la dosar nu a rezultat faptul că reclamanții au contribuit cu vreo sumă de bani la etajarea și mansardarea imobilului. Mai mult, prin interogatoriul depus la fila 319 din dosarul_/2005 pct. 8 reclamantul O. N. a arătat că în urma emiterii celei de a doua autorizații de construire întelegerea dintre părți s-a schimbat în sensul că reclamanților urmau să le revină numai două apartamente.
Cu toate acestea, între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4154/23.12.2003, iar cotele de proprietate înscrise în cartea funciară au fost de 5/24 reclamanții și 19/24 familia P..
Având în vedere faptul că toate apartamentele erau apartamente cu o cameră (de valoare apropiată), este evident că reclamanții au fost înscriși în cartea funciară cu o cotă de proprietate mai mare decât cea care le-ar fi revenit pentru contribuția totală la ridicarea construcției.
Acest raționament susține mențiunile din ”Convenția-declarație” care face obiectul prezentei cauze prin care reclamantul O. N. I. se obligă față de pârâtul P. V. să achite suma de_ euro. Interpretând înscrisul ”Convenție declarație” în întregul său (și nu clauză cu clauză), instanța constată că suma de_ euro reprezintă, conform înțelegerii părților, suma cu care familia O. ar mai fi trebuit să mai contribuie la ridicarea construcției pentru ca sumele avansate de fiecare parte să reflecte cotele de proprietate astfel cum au fost înscrise în cartea funciară.
În ceea ce privește apartamentul cu numărul 7, instanța constată că în ”Convenția-declarație” din 08.07.2004, reclamantul O. N. a arătat că și-a însușit în totalitate suma reprezentând prețul acestui apartament, aspect confirmat și în interogatoriul depus la f. 318 dosar_/2005 pct 6. Astfel, chiar dacă în contractul de vânzare-cumpărare cu privire la acest apartament s-a consemnat că (parțial) prețul a fost plătit de cumpărător în mâna pârâtului din prezenta cauză, instanța constată că acest aspect nu este relevant pentru soluționarea cauzei, întrucât, chiar dacă pârâtul din prezenta cauză ar fi primit această sumă de bani, nu reiese din actele dosarului că pârâtul nu a remis această sumă de bani reclamantului O. N., astfel încât acesta să fi primit în întregime prețul apartamentului cu nr. 7, cum s-a consemnat în ”convenția-declarație” din data de 08.07.2004 și cum s-a recunoscut la interogator.
Din actele dosarului instanța nu a identificat o altă înțelegere a părților—ulterioară celei la care se face referire în interogatoriul depus la fila 319 din dosarul_/2005 pct. 8—din care să rezulte că reclamanților urmau să le revină mai mult de două apartamente. Instanța constată că reclamanții au primit deja două apartamente (au încasat integral prețul pentru apartamentul cu nr. 7 și au primit în proprietate apartamentul cu nr. 5, după cum rezultă din decizia civilă nr. 1798/R/2013—f. 127-132 ds._ ).
Sintetizând, instanța a constatat că în realitate contractul de mandat s-a încheiat între părți prin înscrisul numit ”convenție-declarație”și părțile s-au desocotit prin același înscris (s-a consemnat că părțile nu mai au nici o pretenție). Mandatul în formă autentică a fost dat doar pentru a permite înstrăinarea apartamentelor de către pârâtul P.—de aceea nu s-a menționat în contractul de mandat în formă autentică vreo modalitate de desocotire.
Din aceste considerente, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții O. N. I. și O. D., si a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. .
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a constata că pârâtul a demonstrat că a cheltuit în prezenta cauză suma de 3241,70 lei+5 lei (taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii reconvenționale modificate—f. 34 și urm. Ds._ ), suma_,4 lei reprezentând onorariu avocat (chitanțele atașate în original concluziilor scrise—care au fost și anterior depuse în copie la dosar, chitanța aflată la f. 100 din ds._ —factura aferentă s-a atașat concluziilor scrise).
Din aceste considerente, instanța a obligat reclamanții pârâți reconvenționali O. N. I. și O. D. să plătească pârâtului reclamant reconvențional P. V. suma de_.1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Reclamanții O. N. litime și O. D. au declarat apel in termen împotriva sentinței, solicitând schimbarea acesteia in sensul admiterii acțiunii principale și respingerii cererii reconvenționale, să se ia act de renuntarea pârâtului la judecarea acțiunii reconvenționale in forma avuta anterior casarii, cu obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată in toate instanțele.
În motivarea apelului, reclamanții au invocat următoarele motive de nelegalitate si netemeinice a sentinței atacate:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, chiar străine de natura pricinii dar în același timp este lipsită de temei legal, dată și cu încălcarea dar și aplicarea greșită a legii.
Referitor la cel dintâi motiv de apel, arată că instanța a făcut confuzii in considerente, rezultate în principal prin neanalizarea atentă a raporturilor derulate între părți, dar și ca rezultat al neanalizării minime a susținerilor, probelor depuse de apelanți și nici măcar a lecturării pozițiilor acestora expuse pe parcursul derulării prezentului dosar sau a concluziilor scrise depuse pentru termenul din 10.04.2014, pentru care s-a amânat soluționarea cauzei.
Instanța era datoare sa se pronunțe asupra argumentelor invocate de apelanti, să le înlăture justificat și în acest mod să ii convingă de legalitatea și temeinicia soluției pronunțate.
În măsura analizării acestor susțineri și argumente, chiar în formă sumară, soluția ar fi fost una diferită, dar susținută de probe și nu de deducții și opinii contrare ale instanței chiar și cu privire la soluții date în alte cauze.
Reiterează aceste argumente, arătând următoarele:
Prin procura notarială emisă sub nr. 989 /27.07.2004 de BNP B. I., l-au imputernicit pe pârâtul P. V. „ ca în numele nostru și pentru noi să vândă, cui va crede de cuviință, întreaga noastră cotă de proprietate de 5/24 parte din apartamentele 2, 3, 9, 10, 11,12,13,14,15,16,17,18,19, 20, 21, 22 și 23, apartamente situate în Cluj-N., . și drept urmare acesta avea dreptul să le reprezinte în fața notarului public unde să semneze în numele lor și pentru ei contractele de vânzare-cumpărare, să negocieze clauzele contractuale și să încaseze, în numele lor și pentru ei prețul vânzărilor.
Prin întâmpinarea inițială formulată la acțiunea lor, pârâtul nu a susținut nici un moment că le-ar fi achitat echivalentul valoric al cotei lor pentru apartamentele vândute, dar ulterior la termenul din 10.02.2006, la care i s-a luat interogatoriul, la întrebarea nr. 12 pârâtul a susținut că le-a achitat o parte din echivalentul cotei lor, pe măsură ce vindea apartamentele, sens în care se obliga chiar în fața instanței să și depună înscrisul care îi justifica această susținere ( aspect consemnat în practicaua încheierii șed.publ. din data de 10.02.2006).
Ca atare, pârâtul recunoaște că în temeiul procurii primite avea obligația, netăgăduită, să le remită echivalentul valoric pentru cota lor de proprietate din prețul încasat.
Dar, la termenul următor celui la care i s-a luat interogatoriul, și pentru care s-a obligat să depună spre vedere instanței înscrisul justificativ care dovedea că le-ar fi achitat banii pe măsura vânzării apartamentelor, pârâtul prin apărător susține că acest înscris a existat dar că a dispărut, sau a fost sustras de subsemnatul cu mult timp în urmă.
Susținerea pârâtului era una nereală cu privire la achitarea vreunei sume pe seama lor, cât și cu privire la existența unui înscris care să ateste acest lucru.
In contra acestei recunoașteri a pârâtului, a susținerii lui că le-ar fi achitat echivalentul cotei din vânzarea apartamentelor prin procură, instanta conchide ceva nou împotriva clauzelor din procură, împotriva voinței părților, respectiv că părțile s-au înțeles în temeiul unei procuri autentice ca pârâtul să vândă fără ca reclamanții să mai aibă vreo pretenție cu privire la prețul ce va fi obținut de pârât din aceste apartamente .
Instanța, în acest mod, a făcut o interpretare proprie dar evident greșită a procurii notariale nr. 989/27.07.2004 cât și a înscrisului convenție-declarație din 08.07.2004, susținând că „se poate interpreta„ ca o executare din partea reclamanților a obligațiilor stabilite în data de 8.07.2004 prin respectiva convenție.
Un prim aspect reținut de instanta în contradicție cu situația reală si cu actele de la dosar, este acela în care menționează că apelantul, în convenția declarație din 8.07.2004 a acționat și ca mandatar al soției O. D., lucru ce l-ar fi confirmat chiar apelantă O. D. susținând că s-ar fi prezentat la încheierea procurii autentice, așa cum soțul său s-ar fi obligat prin înscrisul Convenție-Declarație.
Apelanta O. D. nu a facut insa niciodata aceasta sustinere.
A se avea în vedere răspunsurile date de apelantă la interogatoriul luat în ședinta publică din data de 05.12.2013, unde la întrebarea nr. 1 a afirmat că nici nu cunoaște încheierea de către soțul său a convenției declarații din data de 8.07.2004, la întrebarea 2 cu privire Ia conținutul aceluiași act, dacă s-ar fi desocotit cu pârâtul, răspunsul a fost același - NU știu, nu cunosc, ca la întrebarea nr. 4 -în care i se solicita sa se menționeze dacă procura notarială din 27.07.2004 s-ar fi emis tocmai pentru desocotirea așa-zis consemnată în convenția declarație din 8.07.2004 s-a menționat expres că: „ Nu cunosc, pentru că nu m-am implicat cu nimic, de toate problemele cu pârâtul s-a ocupat soțul meu „.
La interogatoriul suplimentar luat pârâtului in data de 05.12.2013, la întrebarea nr. 7, răspunde că a remis apelantilor cota parte din prețul încasat pentru apartamentele înstrăinate în baza procurii date de subsemnații. Ce spune nou, de această dată este că, această plată a făcut-o anticipat acestei procuri, insă conform convenției-declarații din data de 8.07.2004 nu există o probă minimă care să justifice această susținere. Dar, instanța reține altceva, contrar răspunsului dat de pârât, anume că reclamanții, nu aveau nici o pretenție din prețul apartamentelor vândute de pârât prin procură, întrucât în acest mod s-a executat așa zisele obligații asumate prin convenția din 8.07.2004.
Anticipând răspunsul pârâtului s-a pus întrebarea firească, respectiv al motivului pentru care, dacă așa s-ar fi întâmplat, cum se făcea că în procura emisa de apelanți pentru pârât, dată ulterior acestei convenții, respectiv la data de 27.07. 2004, nu s-a făcut această mențiune - de achitare anterioară a prețului aferent cotei lor de proprietate.
Răspunsul este unul de neacceptat, în sensul că se susține că motivul a fost acela că „nu s-a cerut acest lucru „, cu toate că, dacă s-ar fi întâmplat așa, pârâtul ar fi acționat în consecință, întrucât cel care predă o sumă de bani este interesat de a constitui un înscris justificativ în acest sens.
O altă justificare dată de pârât, dar care nu poate fi primită, este în sensul că, părțile nu ar fi considerat necesar.
Acest răspuns deși s-a solicitat să fie coroborat și cu cel dat de pârât la întrebarea de la poz.3 suplimentară din interogatoriul luat în aceiași ședință, întrebare în care solicită să explice raționamentul din așa-zisa convenție declarație din 8.07.2004, în care se menționează că apelantul O. N. I. ar fi primit 60.000 euro pentru cota din investiție, dar pe de altă parte, se indică și că se obligă să nu solicite decât trei apartamente din imobil, respectiv cele cu nr. 5, 6 și 7 dar, și pentru acestea sa mai plătească 54.000 euro.
Răspunsul a fost de asemenea unul ce urmează a fi analizat cu responsabilitate de instanță de control judiciar, nedorindu-se a fi analizat la fond.
Instanța de fond nu a observat contradicțiile din răspunsurile date de pârât la interogatoriu, care s-a incurcat in propriile sale susțineri.
Apoi, instanța nu a observat că in acea convenție din 08.07.2004 apreciată determinantă in pronunțarea soluției, se face referire la o procură care nu exista la acel moment. Cum s-ar putea accepta o atare aberație, înserată în convenția din 8.07.2004 cu privire la o încasare anticipată împuternicirii dată pârâtului printr-o procură care nici nu exista la acel moment, procura specială este dată de subsemnații Ia un moment ulterior - respectiv în 27.07.2004.
Instanța putea ușor sesiza nesinceritatea, reaua-credință a pârâtului chiar și în raport de alte răspunsuri date la interogator și contrazise de înscrisurile depuse de subsemnații la dosarul cauzei, cum ar fi:
La întrebarea suplimentară din interogator unde solicită ca, în măsura în care se susține că suma pretinsă de 54.000 euro este rezultată din convenția declarație din 8.07.2004, ar fi real că în acel înscris se făcea mențiune de 3 apartamente cu nr. 5, 6, 7 ce ar fi urmat să fie atribuite lor. Pârâtul răspunde că la acea dată era o presupunere, nu era făcută apartamentarea și nu putea prevede că anumite apartamente să fie atribuite apelantilor.
Atunci trebuia analizat cum ar putea sa fie aceasta conventie una reala, cât timp chiar și apartamentul 6 a revenit urmare unui partaj, fostei soții a pârâtului în baza sentinței irevocabile depusă la dosarul prezent, iar pentru apartamentul 7 prețul a fost repartizat între coproprietari.
Apelanții au primit în proprietate, urmare sentinței de partaj, un singur apartament, respectiv cel cu nr. 5 din imobil, conform deciziei dată de curtea de Apel Cluj sub nr. 1798/R/2013 în dosarul civil nr._ .
Cu toate acestea, dovedite prin probațiunea administrată, instanța de fond susține în mod nelegal, greșit „ realitatea celor consemnate în cuprinsul convenției declarație.
Instanța de fond analizează diferența dintre contribuțiile celor două familii la realizarea construcției strict în raport de sentința civilă nr. 13.735/2004, ignorând, nesocotind restul înscrisurilor de la dosar.
Nu s-a reținut că instanța de casare a dispus necesitatea clarificării numărului de apartamente aflate în proprietatea lor și pentru câte s-a primit partea ce li se cuvenea
Astfel, instanța de casare a dat îndrumarea ca după casare să se clarifice și situația apartamentului nr. 7 vândut de părți, conform dovezii de la fila 41 din dosarul inițial.
La termenul din 27.03.2014 s-a arătat că, în dos. civ. nr._/211/ 2010 al Judecătoriei Cluj-N. s-a respins acțiunea pârâtului P. V. împotriva apelanților, cu privire la obligarea lor la plata cotei sale de proprietate din acest apartament, cu toate că în prezentul dosar, întrebarea 2 suplimentară recunoștea că a primit echivalentul cotei din prețul de vânzare al . dosarul 19.161 susținea altceva.
Cu toate acestea, instanța de fond vine cu susțineri chiar pentru o soluție contrară, constatând că apelantul O. N. și-ar fi „ însușit în totalitate prețul acestui apartament, mergându-se ulterior la erori și grave confuzii în reținerile făcute.
Apoi, pe baza acestei deducții reține că au primit deja două apartamente: prețul pentru apartamentul 7 și . partaj.
S-a justificat că nu s-a primit . acesta s-a vândut, astfel că fiecare parte a încasat echivalentul cotei sale de proprietate.
Greșită este și susținerea instanței, nesusținută de minimul suport probator că, înscrisul convenție declarație constituie desocotirea părților, iar mandatul dat în formă autentică s-ar fi emis doar pentru a permite pârâtului înstrăinarea apartamentelor, de aceea nu s-a menționat în cuprinsul acestuia vreo modalitate de desocotire.
Însă așa cum s-a arătat anterior, procura autentică 989/27.07.2004 este clară, nu conține vreo clauză care să lase loc de interpretări, nici chiar pentru instanță, care și în acest caz procedează într-un sens în care nu a fost investită de părți cu vreo clarificare .
Dar, dacă instanța reține că așa-zisa convenție-declarație ar fi constituit reala desocotirea lor, nu a sesizat, sau a lăsat sub tăcere că, în potrivit convenție ei trebuiau să primească 3 apartamente, respectiv 5,6, și 7, față de care doar prin decizia Curții de apel s-a primit .. 6 s-a atribuit fostei soții a pârâtului, iar . repartizat valoric funcție de cotele părților.
Instanța nu putea să rețină doar sent. Nr. 13.735/2004 a Judecătoriei Cluj-N. în vederea concluziei de participare a apelanților la edificarea construcției, ci așa cum anterior s-a subliniat trebuia sa rețină actele și sentințele de la dosarele depuse sau acvirate prezentului, cu interogatorii ale părților .
Așa s-ar fi putut convinge asupra situației reale dintre părți, că apelantul O. a afirmat că au avut o contribuție mică la executarea lucrărilor la imobil, dar desigur că asemenea cotei noastre de proprietate, de numai 5/24 parte față de cea deținuta de pârât și fosta lui soție de 19/24 părți.
Retinerea instanței referitoare la contribuția părților la edificarea construcției este in contradicție cu Sentința civilă nr. 3622/2007 a Judecătoriei Cluj-N. ,rămasă irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea pârâtului P. V. prin care a solicitat să se stabilească cota reală de contribuție a părților la edificarea construcției din .. să se dispună rectificarea cotelor de proprietate.
Sau cum se poate stabili de instanța de fond că apelanții nu ar fi contribuit cu vreo sumă de bani la edificarea, etajarea și mansardarea imobilului și care ar fi acele înscrisuri probatorii avute de instanță pentru o atare concluzie .
Răspunsul său la interogatoriul la care se face vorbire din dos. nr. 16.618/2005, viza schimbarea înțelegerii lor inițiale dată prin convenția declarație autentificată sub nr.3061/12.09.2003, după emiterea celei de-a doua autorizații, în sensul că nu mai pretindeau 3 apartamente din prima autorizație, ci doar 2. Acesta a fost răspunsul dat de subsemnatul O. N. și drept urmare s-a încheiat și contractul de vânzare-cumpărare nr. 4154/23.12.2003 prin care au stabilit cotele aferente fiecărei părți, respectiv de 5/24 parte pentru apelanți și respectiv 19/24 parte pentru familia P..
În accepțiunea instanței, deși pe de o parte se apreciază realitatea înscrierilor din înscrisul „convenție declarație „de care se prevalează pârâtul, dar în care se face mențiune că apelantul acceptă 3 apartamente 5, 6, și 7, cu toate acestea asistăm la o contrazicere ulterioară, potrivit căreia apelantul ar fi acceptat ulterior doar 2 apartamente. Instanța admițând acțiunea reconvențională a pârâtului, așa cum a fost precizată în final, le obligă la 54.000 Euro, pentru care nu spune ce reprezintă, dar care față de acțiunea pârâtului ar constitui cota noastră Ia apt. 5, 6 și 7.
In ceea ce ii privește, le-a apărut neclarificat acest aspect al pretenției pârâtului, însă instanța, deși a apreciat clarificat obiectul acțiunii reconvenționale, nu se pronunță asupra lui nici măcar în considerente .
Instanța de fond a menționat că a făcut o interpretare a convenției declarații, în întregul său, însă a nesocotit disp. art. 977 cod civ., în sensul interpretării după o așa-zisă intenție comună a părților menționate, și ale art. 982 cod civ. - toate clauzele interpretându-se unele prin altele, dar și prin coroborarea lor în speța de față, cu restul probatoriului administrat și care, astfel cum s-a arătat mai sus, a infirmat conținutul contradictoriu al convenției-declarații, de care se prevalează pârâtul,
În final, se impune a menționa că pârâtul a renunțat la cererea reconvențională formulată anterior casării și că ultima precizare susținută de pârât pentru a acțiunii reconvenționale a survenit după casarea cu trimitere a prezentului dosar și viza strict obligarea lor la plata sumei de 54.000 euro, cu dobânda legală, sumă ce constituia echivalentul cotei lor de 5/24 parte din . 7 ce trebuiau să le revină în baza convenției declarații din 8.07.2004.
Cu toate acestea, instanța admite acțiunea reconvențională, îi obligă la plata acestei sume, fără minimul probator administrat pentru justificarea, pretenției preluată automat, dar și fară a sesiza că ei nici măcar nu au preluat cele trei apartamente .
Și sub acest aspect hotărârea este nelegală, nu cuprinde nici motivele care sprijină soluția favorabilă pentru pretenția nejustificată a pârâtului, în raport de ansamblul celor anterior detaliat.
Intimații P. V. și P. M. au formulat întâmpinare la recursul formulat de către recurenții reclamanți O. N. I. și O. D., prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, în consecința menținerea Sentinței civile nr. 4150/2014, pronunțata în data de 17 aprilie 2014, de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._ /2014, ca legala și temeinica, cu cheltuieli de judecata, pentru următoarele motive:
In motivarea pozitie lor procesuale, intimatii au arata ca intreaga critica adusa de reclamanti solutiei pronuntate cuprinde întrebări retorice, care nu au legătura cu probele administrate .
În mod corect și legal prima instanța, analizând probele administrate în dosar a respins acțiunea reclamanților și a admis cererea sa reconvențională.
In continuare, intimatul reitereaza argumentele retinute de instanta in considerentele sentintei.
Analizând sentința prin prisma dispozitiilor art. 295 Cod pr.civ, tribunalul constată netemeinicia apelului declarat in cauză, având in vedere următoarele considerente:
Desi susține retinerea de către instanță a unor considerente străine de natura pricinii, reclamanții apelanți nu arată care sunt acestea.
Apoi, contrar susținerilor apelanților, sentința atacată are o motivare clară, logică, convingătoare, in cuprinsul căreia instanța a analizat pe larg raporturile juridice dintre părți, arătând in prealabil starea de fapt, probele din care a rezultat această stare de fapt. De asemenea, a arătat explicit normele legale pe care isi intemeiază soluția.
Astfel, apreciem că hotărârea răspunde exigențelor impuse de art. 261 pct. 5 Cod pr.civ., căci din cuprinsul hotărârii rezultă fără echivoc care sunt motivele pentru care a fost respinsă acțiunea reclamanților.
Potrivit legii, in hotărâre instanța trebuie să arate motivele pentru care s-au inlăturat cererile părților. Instanța a răspuns acestei cerințe, analizand probele reclamanților si arătând motivele pentru care le-a dat o altă interpretare decât cea propusă de apelanți. Acest text legal nu impune instanței să analizeze orice speculație făcută de părți sau intrebările retorice.
In ceea ce privește criticile de netemeinicie legate de greșita apreciere a probatoriului administrat in cauză, tribunalul apreciază netemeinicia acestora.
Apelanții pretind că pârâtul P. V. a dat răspunsuri contradictorii la interogatoriile date, care arătau nesinceritatea acestuia.
Susținerea apelanților nu corespunde realității, intrucât pârâtul a arătat in permanență, atât la interogatorii, cât și in memoriile scrise depuse personal la dosar, că a plătit reclamanților O. sume ce totalizează 60.000 euro pentru cota lor de proprietate, anticipat incheierii procurii autentificate sub nr. 989/2004 și contractelor autentice de vânzare-cumpărare, pe măsură ce vindea apartamentele. Ulterior, prin completarea la intâmpinarea depusă la data de 17.09.2014 (f. 67-70 dosar) a clarificat acest răspuns, arătând că apartamentele vândute prin contracte autentice in luna iulie 2004, făcuseră anterior obiectul unor antecontracte de vânzare-cumpărare, pe care le depuse la filele 74-90 2501/2007 al Judecătoriei Cluj-N. dosar.
Actul doveditor al acestor plăți, la care s-a referit pârâtul cu ocazia interogatoriului din 10.02.2006 este Convenția declarație din 08.07.2004, pe care a depus-o la dosar in rejudecare după desființarea primei sentințe dată in cauză.
Contrar susținerilor apelanților, apreciem că această convenție face dovada plății sumei de 60.000 euro.
Acest înscris a fost defăimat de reclamantul O. in dosar_ al Judecătoriei Cluj-N. In acel dosar s-a dispus de către instanță administrarea a două expertize a scrisului, care au concluzionat fără echivoc că atât semnătură reclamantului cât și mențiunea olografă din înscris „ Declar că am citit actul si sunt de acord cu acest” aparțin reclamantului O. N. I..
Mai departe, . de-al doilea raport de expertiză au fost in sensul că nu se poate stabili dacă semnătura reclamantului si mențiunea olografă apartinând acestuia au fost făcute deodată cu textul dactilografiat sau au fost date pentru acest text. Raportul a concluzionat insă că mențiunile manuscrise si semnăturile nu au fost imprimate prin fotocopiere sau colaj.
Așadar, nefiind sesizate manopere fizice de contrafacere a actului, acesta ar fi putut fi plăsmuit de către pârât numai prin înselarea reclamantului, prin determinarea acestuia să-i semneze un inscris in alb.
Or, dat fiind că părțile se află demult in conflict, fie pentru sumele cheltuite de reclamant in alte scopuri decât cele pentru construcție, fie legate de disputa pentru apartamentul nr. 1, avem convingerea că reclamantul a fost cât se poate de circumspect față de pârâtul P., astfel incât incheierea actului prin inducerea acestuia in eroare este exclusă.
Astfel, singura concluzie pertinentă este aceea că actul din 08.07.2004 este real.
Reclamantul a contestat in continuare realitatea încheierii acestei convenții, aducând diverse argumente in sprijinul caracterului plăsmuit al acestuia împrejurarea că ar fi fost lipsit de logică să se convină la primirea de către reclamanții O. a sumei de 60.000 euro, dată in același timp să se oblige la plata către pârâtul P. V. a sumei de 54.000 euro, când logica ar fi impus să se facă o compensare, sau ar fi fost aberant să se facă referire in data de 08.07.2004 la o procură încheiată ulterior, in 27.04.2004.
Argumentele aduse nu sunt insă pertinente. Compensarea intre cele două obligatii ar fi putut opera dacă plățile s-ar fi făcut deodată. Atunci . fi putut, urmare a compensării, să se stabilească faptul că, scăzându-se suma de 54.000 euro datorată de reclamanții O., aceștia mai aveau de primit diferența de 6.000 euro. Insă, reclamanții primiseră banii pe rând, anterior încheierii convenției din 08.07.2004, astfel încât la acel moment nu se mai putea scădea cei 54.000 euro din suma primită de reclamanți.
Apoi, referirea in Convenție la acea procură autentică la care părțile tocmai conveniseră cu câteva paragrafe mai sus, este absolut firească. Actul ar fi fost suspect . cuprinsul său se făcea mențiunea la procura autentică cu număr si data procurii, insă in convenție nu se face o astfel de mențiune. Nu există nicio inepție, așa cum susțin apelanții, la a face referire in act la procura autentică pe care tocmai ai convenit să o dai.
Apoi, insusi reclamantul O. N. I. a recunoscut in interogatoriile luate in toate litigiile purtate intre părți, o parte insemnată a ințelegerii consemnată in actul din 08.07.2004, respectiv că impreună cu pârâtul au convenit lor să le revină 3 apartamente din imobil. In aceste condiții, nu există nici un considerente pentru care actul să fie privit cu rezervă.
Reclamanți apelanți arată că instanța a interpretat vădit eronat răspunsurile date la interogatoriu de către reclamanta Odadă D., căci aceasta nu a susținut in nici un caz că a ințeles să confirme un mandat tacit in virtutea căruia soțul său ar fi acționat in ceea ce o privește la incheierea convenției din 08.07.2004 incheiate cu pârâtul, căci la toate intrebările legate de acea convenție a arătat la interogatoriu că nu știe de incheierea sa, căci nu s-a implicat cu nimic, soțul său s-a ocupat de toate.
Motivul este neîntemeiat, căci instanța nu a tras concluzia arătată din interogatoriu, ci din incheierea de către reclamanta insăși a procurii de instrăinare dată pârâtului P. V..
Procura nu se putea interpreta altfel decât in contextul întregului raport juridic existent intre părți.
Câtă vreme prin convenția din 08.07.2004, părțile reiteraseră incă odată ințelegerea lor ca reclamanților O. să le revină 3 apartamente din imobil, respectiv apartamentele 5,6,7 fără a avea pretenții asupra altor apartamente, iar reclamanții s-au obligat să dea pârâtului P. V. procură de vânzare pentru apartamentele din imobil, temeinic și legal a apreciat prima instanță că încheierea procurii notariale nr. 989/2004 de către reclamanți reprezintă executarea de către aceștia a celor convenite anterior.
Instanța a interpretat corect cuprinsul procurii, in acest context, concluzionând că in temeiul acesteia reclamanții nu pot emite pretenții la prețul obținut din vanzarea apartamentelor. Dealtfel, trebuie observat că in cuprinsul ei pârâtul P. V. a fost mandatat de reclamanți să negocieze prețul, nu si să il remită reclamantilor.
In ceea ce privește insușirea de către reclamanți a intregului preț obținut din vanzarea apartamentului nr. 7, este de remarcat că in toate interogatoriile luate reclamanților atât in dosarul de față cât și in interogatoriul aflat la fila 319, acestia au recunoscut încasarea integrală a prețului acestui apartament, care a fost de 20.000 euro.
Întrebarea nr. 2 din interogatoriul suplimentar luat pârâtului P. V. in rejudecare, consemnat la fila 143 dosar, are următorul conținut: „ Indicați dacă este real că . atribuit, urmare cererii de sistare a stării de indiviziune promovată de dumneavoastră și fosta soție asupra apartamentelor 1,4,5,6,8 si 23 din . dumneavoastră soție, iar apartamentul nr. 7 a fost vândut de către toți coproprietarii- incasând și cota ce vă revenea din acesta ( conform contractului autentificat existent la dosar) iar subsemnații am primit urmare partajului doar apartamentul 5?” . La această intrebare răspunsul pârâtului a fost următorul: „Da, există hotărâre de partaj unde eu nu mai am nicio calitate”.
In mod evident răspunsul pârâtului nu se referă și la apartamentul nr. 7, ci doar la apartamentul nr. 5 ce a făcut obiectul partajului.
Oricum, este lipsită de sens maniera in care, prin felul in care au formulat intrebarea aceasta din interogatoriu, reclamanții au urmărit să obțină de la pârât o mărturisire in sensul că ar fi încasat parte din prețul apartamentului 7, câtă vreme aceștia au recunoscut anterior, in repetate rânduri, fără echivoc, faptul că ei sunt cei care au încasat întregul preț al apartamentului 7, care a fost de 20.000 euro.
Pentru a respinge acțiunea reclamanților, instanța a reținut că nu s-a probat existența unei alte înțelegeri ulterioare decât cea recunoscuta de reclamantul O. cu ocazia interogatoriului luat in dosar nr._/2005. In acest dosar reclamantul a arătat că inițial ințelegerea a fost ca lor să le revină 3 apartamente iar pârâtului 9 iar ulterior, când au convenit mansardarea imobilului pe cheltuiala pârâtului P. si asupra cotelor de 5/24 parte pe seama lor si 19/24 parte pe seama paratului si a sotiei acestuia, au schimbat ințelegerea, convenit ca lor să le revină 2 apartamente.
Retinerea primei instante este gresită, căci s-a probat existența unei ințelegeri ulterioare, care este tocmai cea din 08.07.2004, când părțile au convenit ca reclamanților să le revină trei si nu două apartamente.
Această reținere nu are insă nicio consecință asupra soluției dată acțiunii reclamanților. Susținem aceasta intrucât prin acțiune reclamanții O. solicită contravaloarea cotei lor de 5/24 parte din apartamentele 10,11,12,13,14, 15,16,17,18,20,21,22,23, instrăinate de pârâtul P. V., altele decât cele care s-a convenit să le revină, acțiunea lor a fost in mod corect respinsă.
In ceea ce privește acțiunea reconvențională, soluția dată este corectă.
In ceea ce privește obiectul pretenției, acesta a fost clar determinat in rejudecare, pârâtul P. V. arătând că solicită obligarea pârâților la plata sumei de 54.000 euro reprezentând cota de contribuție a reclamanților la construirea celor trei apartamente.
Această sumă a fost convenită de părți in convenția din 08.04.2004. Soluția instanței s-a intemeiat pe această convenției. Suma a fost stabilită convențional de aceea nu era necesar ca instanța să determine valoarea contribuției efective a părților.
A astfel de clarificare isi avea rostul in litigiu astfel cum a fost configurat inițial, inainte de trimiterea cauzei spre rejudecare, căci in forma inițială a cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat obligarea pârâților la plata cotei de 5/24 parte din imobilul construcție.
Ulterior, aceasta și-a precizat pretențiile, arătând că solicită obligarea reclamanților la plata sumei de 54.000 euro, evaluată convențional de părți drept contribuție a reclamanților la construirea apartamentelor.
In condițiile in care pretenția pârâtului și soluția instanței s-a intemeiat pe convenția părților, nu mai era necesară se analizeze amănunțit facturile si chitanțele depuse la dosar de reclamanti pentru a proba pretinsa lor contribuție la edificarea construcției.
Este de presupus oricum, că in momentul in care au convenit asupra acestei sume de 54.000 euro, părțile au avut in vedere si sumele cu care reclamanții au contribuit la construcție.
Actele depuse la dosar sunt probe neconcludente, in condițiile in care un timp din durata edificării construcției, reclamantul a fost mandatat de pârât să achiziționeze materiale de construcție si să plătească manoperă pentru lucrări, că in acest scop i-a inmânat 20.000 USD. Executarea acestui mandata de către pârât a fost soluționată pe cale judiciară in dosar 8134/2004 al Judecătoriei Cluj-N., reclamantul fiind obligat prin sentință să restituie pârâtului suma de 6047 USD, nejustificați in baza mandatului Astfel actele contabile depuse la dosar nu fac proba că acele cheltuieli au fost făcute din banii reclamantului. Reclamanții apelanți au solicita instanței să observe că din cele trei apartamente la care se referă convenția din 08.07.2004, ei nu au primit decât unul singur.
Din cele trei apartamente la care s-a referit convenția, reclamanții au primit apartamentul 5 in urma partajului, integral pretul apartamentului nr. 7 iar . atribuit la partaj d-nei P. M., soția pârâtului P. V., insă reclamanții au primit sultă.
Așadar, susținerea reclamanților nu corespunde intrutotul realității, si oricum, nerespectarea unei convenții de către una dintre părți poate justifica rezoluțiunea ei in condițiile art. 1021 Cod civil, nu susținerea inexistenței acesteia.
Nu era necesar ca instanta sa constate renuntarea paratului P. V. la judecarea cererii reconventionale in forma initiale, cata vreme instanta a apreciat ca actiunea reclamantului a fost precizata. Astfel, suntem in prezenta aceleiasi actiuni, al carui obiect a fost clarificat prin precizarea de actiune.
Prin prisma considerentelor retinute mai sus, tribunalul apreciază netemeinicia apelului declarat de reclamanți, si in consecință, in temeiul art. 296 Cod pr.civ il va respinge, păstrând in intregime sentința atacată.
In temeiul art. 274 Cod pr.civ. apelanții O. N.-I. și O. D. să plătească intimatului P. V. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții O. N.-I. și O. D. împotriva Sentinței civile nr. 4150/2014 pronunțată la data de 17 aprilie 2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în întregime.
Obligă apelanții O. N.-I. și O. D. să plătească intimatului P. V. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 decembrie 2014.
Președinte, C.-V. B. | Judecător, O. R. G. | |
Grefier, C.-G. H. |
C.H. 11 Decembrie 2014
Red. CB/dact CH
17.04.2015
Jud. primă instanță I. C. V. C.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 149/2014. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 548/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
