Acţiune în constatare. Decizia nr. 627/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 627/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 16083/211/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 627/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. O.-S.
Judecător D.-I. T.
Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea apelului Civil privind pe apelanții-reclamanți C. L. AL MUNICIPIULUI C. N., PRIN PRIMAR și M. C.-N., PRIN PRIMAR și pe intimat-pârât I. (F. M.) I. A., împotriva Sentinței civile nr. 1006/2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă, prezentă personal și asistată de avocat T. M., cu delegație la dosar (fila 12), lipsă fiind apelanții-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că apelul este declarat în termen, motivat, comunicat.
Se constată că Tribunalul C. este instanța competentă general, material, teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Reprezentanta intimatei-pârâte depune la dosarul cauzei adeverință eliberată de către Asociația de proprietari . din localiatea Florești, jud. C. (fila 37), prin care se arată că intimata a locuit în perioada 2009-2013 la adresa din loc. Florești, ., ., ..
Reprezentanta intimatei-pârâte depune la dosarul cauzei și copie extras carte imobildin anul 2004 (fila 38).
Reprezentanta intimatei-pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul pe apel.
Reprezentanta intimatei-pârâte pune concluzii de respingere a apelului și de menținere a hotărârii atacate.
Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanță pentru suma de 2000 de lei, reprezentând onorariu avocațial (fila 39).
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1006/2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. instanța a respins exceptia prematuritatii actiunii, a respins cererea înaintată de reclamanții C. L. Al Municipiului C.-N. Și M. C.-N. – prin Primar în contradictoriu cu pârâta I. (fostă M.) I. A., ca neintemeiată, a obligat reclamantii sa plateasca paratei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilitatii, instanța a constatat ca aceasta este neîntemeiata.
Exceptia inadmisibilitatii invocata de parata reprezinta o aparare de fond si nu o veritabila exceptie, aparare care va analizata in cele ce urmeaza.
Din analiza actelor aflate la dosar, rezulta ca mama paratei I. M. S. (decedata la data de 21.05.2010-fila 82) a incheiat cu reclamantii la data de 23.02.2000 un contract de inchiriere pentru spațiul cu destinația de locuință situat în C.-N., ., . în suprafață de 46,45 mp.
La data de 25.02.2013 a fost emisa pentru parata I. (fostă M.) I. A. instiintarea de plata pentru suma de 92.900 lei reprezentând taxa datorată pentru ocuparea abuzivă a spațiului cu destinația de locuință situat în C.-N., ., ., pentru perioada 21.05.2010 – 14.02.2013 si la data de 31.05.2013 o notificare de plata a sumei de 133.954,10 lei.
Parata a inregistrat la Primarie la data de 12.08.2013 o cerere prin care a aratat ca de la decesul mamei sale nu a locuit nimeni in locuinta, pe care a eliberat-o de bunurile care se gaseau in ea.
Conform procesului verbal de constatare din data de 07.02.2013, s-a constatat la fata locului ca locuinta este inchisa si s-a luat legatura cu parata.
Reclamantii nu au facut dovada ca parata a beneficiat de spatiul in discutie pe perioada 21.05.2010 – 14.02.2013, iar din actele depuse la dosar de aceasta (68-78) rezulta ca parata nu a folosit vreodata imobilul in care a locuit mama sa, de la moartea acesteia, locuind tot timpul la alta adresa.
Prin urmare, fata de inscrisurile depuse de parata si temeiul de drept la actiunii, art.998-999 C.civ. care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, nu s-a putut retine in sarcina paratei savarsirea unei fapte ilicite, astfel ca reclamantii nu au dreptul de a calcula pentru parata taxa pentru ocuparea abuzivă a spațiului din C.-N., ., ., aferentă perioadei 21.05.2010 – 14.02.2013 si nici majorări de întârziere.
Astfel cum sustine si parata, acest demers al reclamantilor de a cere o suma de bani importanta unei persoane fata de care nu au nicio dovada ca a locuit vreodata in imobil dupa moartea titularei de contract, fara a depune diligentele necesare timp de 3 ani de a verifica daca locuieste cineva in imobil, daca e nevoie sa fie valorificat din nou prin inchiriere, fara a avea un proces verbal prin care sa se constate ca parata a fost gasita in imobil sau ca notificat parata sa elibereze spatiul imediat dupa moartea titularei de contract, nu poate fi calificat drept unul de buna credinta.
Avand in vedere ca reclamantii nu si-au justificat pretentiile s-a respins cererea.
In temeiul art.453 C.pr.civ. reclamantii au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata in favoarea paratei, in cuantum de 2000 lei, reprezentand onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții C. L. al municipiului C.-N. și M. C.-N. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că față de reținerile și interpretările instanței de judecată cu privire la petitul de obligare a pârâtei la constatarea calității de abuziv al imobilului și, implicit de obligarea a acesteia la plata taxei de ocupare abuzivă, acestea sunt complet eronate și nu fac altceva decât să aducă prejudicii reclamanților.
Astfel, instanța de fond a considerat că procesul verbal de predare-primire nr._/14.02.2013 nu confirmă ocuparea fără titlu locativ a spațiului de către pârâtă, însă nici nu concluzionează ce calitate ar fi avut pârâta.
Pe cale de consecință, apelanții-reclamanți apreciază că în mod legal s-a aplicat cuantumul despăgubirilor prevăzut de HCL nr.48/2010 și respectiv întocmirea fișei de ocupare abuzivă.
Față de reținerea instanței privind lipsa procesului verbal de constatare și faptul că procesul verbal de predare-primire nu confirmă ocuparea fară titlu a spațiului, o apreciază ca fiind o afirmație contradictorie în sensul că atâta timp cât pârâta a deținut posesia imobilului, nu a înștiințat reclamanții de intenția de predare a acestuia, cu toate că avea cunoștință de efectele acestui refuz, respectiv dobândirea calității de ocupant fără titlu al imobilului și a instituirii despăgubirilor și a predat spațiul abia la data de 14.02.2013, tot ca urmare a demersurilor efectuate de reclamanți, nu era necesară întocmirea unui proces verbal de constatare.
În consecință, apelanții apreciază că instanța de judecată, în virtutea rolului activ, atâta timp cât a fost investită cu un petit de constatare a calității unui pârât, dacă a apreciat că acesta nu ocupa imobilul abuziv, avea posibilitatea de a preciza cel puțin calitatea acestuia necesară stabilirii contravalorii lipsei de folosință a imobilului de către reclamanți.
In aceste condiții, până la predarea spațiului, pârâta a deținut posesia imobilului în litigiu în perioada 21.05._13.
Or, culpa pârâtei este evidentă, întrucât nu a predat imobilul situat în mun.C. N., Eroilor nr.38,. folosință autoritatea locală de imobilul în cauză, care nu 1-a putut închiria fiind ocupat cu bunurile decedatei.
In ceea ce privește faptul că pârâta locuiește din anul 2004 la altă adresă decât cea a imobilului închiriat mamei sale, apelanții precizează că acesta avea obligația de a solicita radierea din fișa locativă anexă a contractului de închiriere.
Este incontestabil că fapta - de a lipsi o persoană fizică sau juridică de folosința bunului său - se situează în sfera ilicitului, fiind fără echivoc un act nelegal, prin urmare, din perspectiva legii civile, ea este considerată drept o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Apelanții susțin, de asemenea, că fapta pârâtei este ilicită, pornind de la regula, cu valoare de principiu, potrivit căreia nimănui nu-i este permis să aducă, prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane, ori drepturilor acesteia.
Or, fapta de a lipsi persoana îndreptățită de folosința bunului său, este direct vătămătoare acesteia, încălcându-i-se, prin urmare un drept, respectiv acela în puterea căruia avea posibilitatea de a folosi bunul respectiv.
Un element esențial în caracterizarea faptei ca fiind ilicită este acela că fapta poate consta într-o acțiune (de a ocupa un bun al altuia) sau într-o inacțiune (nepredarea spațiului proprietatea altei persoane).
Fapta ilicită a pârâtei (constând într-o inacțiune) este evidentă, cu atât mai mult cu cât, deși decesul mamei sale a survenit la data de 21.05.2010 a predat imobilul abia la data de 14.02.2013 (după 3 ani).
Având în vedere procesul verbal de predare-primire nr._/451/ 14.02.2013 este de necontestat faptul că imobilul în litigiu a fost ocupat cu bunurile decedatei, iar predarea-primirea imobilului s-a făcut la data de 14.02.2013. în consecință, pe perioada 21.05._13 locuința a fost ocupată fără titlu valabil, iar autoritatea locală a fost lipsită de folosința ei.
În ceea ce privește obligația la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 lei apelanții menționează că aceste pretenții rămân nejustificate în temeiul culpei procesuale în condițiile art. 453 C.Proc civ.
În subsidiar, solicită diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite in sarcina acestora, în măsura în care va aprecia întemeiată această obligație.
Față de cuantumul sumei de 2000 lei înțeleg să invoce dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 08.06.2006, publicată in Monitorul oficial nr. 583 din 5.07.2006.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de către instanță, hotărârea judecătorească fiind cea prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
In sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil. Nicio dispoziție în vigoare nu înlătură prerogativa instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității în raport cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. Instanța are posibilitatea de a cenzura cuantumul onorariului avocațial, la cererea debitorului urmărit, în măsura în care nu este regăsit caracterul real, necesar și rezonabil al cheltuielilor de executare. Față de aceste aspecte, apreciază că onorariul solicitat- reprezentând serviciile prestate în faza soluționării cauzei la fond, este exorbitant, raportat la complexitatea activității depuse.
În drept s-au invocat prevederile art.466 și urm.,art.453 Noul Cod pr.civ, art.480,998-999 C.civ., HCL nr.48/2010, HCL nr.284/2010.
Prin întâmpinarea formulată, intimata I. I. A. a solicitat respingerea apelului promovat de către apelanții C. L. al Municipiului C.-N. și M. C.-N., ca nefondat, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a subliniat mai întai că starea de fapt evocata de către pârâtă în dosarul de fond, nu a fost contestată de către apelanți.
Mama intimatei-pârâte a decedat în 21 mai 2010, iar în luna iunie a anului 2010 intimata a mers la Primărie cu certificatul de deces pentru a anunța decesul mamei, împrejurare necontestată de către apelanți.
La ghișeu i s-a preluat o copie a certificatului de deces și i s-a cerut numărul de telefon, spunându-i-se că va fi căutată în vederea predării locuinței.
La data depunerii certificatului de deces, intimata-pârâtă precizează că nu a depus nicio cerere scrisă în care să menționeze decesul mamei sale și depunerea certificatului și nici nu i s-a solicitat, reclamantele încercând să profite cu rea-credință de această împrejurare.
Intimata precizează că locuiește din anul 2004 la altă adresă decât cea a imobilului închiriat mamei sale, iar după decesul acesteia nu a mai avut niciun motiv pentru a mai merge acolo, cu atât mai mult „ocuparea abuzivă” a apartamentului de către intimata-pârâtă fiind exclusă, această împrejurare urmând a fi dovedită prin probele ce se vor administra în cauză.
Intimata menționează că locuirea în respectivul imobil după decesul mamei era imposibilă, având în vedere că ulterior a fost sistată furnizarea utilităților.
la începutul anului 2013, în luna ianuarie, a fost sunată de la Primărie pentru predarea spațiului și i s-a cerut să întocmească o cerere pentru sistarea plății chiriei începând cu data de 21 mai 2010, data decesului mamei sale, I. M. S., titularul contractului de închiriere a respectivei locuințe.După ce a depus cererea, a fost contactată de la Primărie pentru a se prezenta la adresa imobilului în vederea întocmirii un proces-verbal, cu precizarea că a arătat că nu are nevoie de lucrurile aflate în locuință.
Apoi a fost anunțată că are de achitat despăgubirile exorbitante pentru ocuparea abuzivă a imobilului în care a locuit mama sa, cu care a arătat în mod expres că nu este de acord prin adresa nr._/26.02.2013.
Nu este adevărat că ar fi avut posibilitatea preluării contractului de închiriere, deoarece aceasta avea deja o locuință proprie în care stătea efectiv.
Nu a semnat niciun fel de contract cu apelanții și în niciun caz contractul de închiriere al defunctei sale mame și nu rezultă de nicăieri existența vreunui raport juridic al intimatei cu apelanții, prin care aceasta să fie obligată să îi informeze unde locuiește.
In ultimul paragraf al contractului de închiriere se prevede foarte clar încetarea contractului în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data decesului său, astfel încât apelantele nu au fost cu nimic împiedicate să intre în posesia imobilului.
Se mai precizează că procesul-verbal nu este întocmit în conformitate cu HCL nr. 48/2010, deoarece nu se menționează în cuprinsul acestuia persoana care a ocupat abuziv imobilul, nu este semnat de niciun martor, iar bunurile care se susține că se aflau în apartament, care nu sunt descrise, nu îi aparțineau intimatei.
În consecință, nu există niciun act în care să fie constată calitatea de ocupantă abuzivă a acesteia.
Intimata precizează că actele de predare a locuinței, respectiv cererea nr._/12.02.2013, a fost întocmit de aceasta la indicațiile reprezentanților apelanților, de la ghișeu; niciodată nu a avut loc o predare efectivă a imobilului, pentru că acesta a fost eliberat imediat după decesul mamei intimatei-pârâte, când a și anunțat decesul acesteia.
Art. 2 al HCL nr.48/2010 se prevede că „despăgubirile de la art. 1 al prezentei hotărâri se stabilesc de la data constatării ocupării fără forme legale a imobilului, prin proces-verbal de constatare, în baza unei fișe de calcul”.
Prin urmare, anterior întocmirii fișei de calcul este obligatorie constatarea ocupării abuzive printr-un proces-verbal, ceea ce în cauză nu s-a întocmit.
In mod firesc, ocuparea abuzivă trebuie mai întâi constatată atât pentru a i se oferi posibilitatea persoanei care ocupă abuziv locuința să se apere și să conteste procesul-verbal în situația în care consideră că starea de fapt consemnată nu este conformă cu realitatea, cât și pentru a se stabili momentul de la care se naște dreptul de a solicita despăgubirile.
Mai mult, „constatarea calității de abuziv” nu poate fi solicitată în instanță anterior încheierii unui proces-verbal de constatare a ocupării abuzive așa cum se prevede în HCL nr.48/2010.
Din norma legală invocată rezultă că instanța este cea care poate valida sau invalida cele consemnate în procesul-verbal, nicidecum cea care să dea o hotărâre judecătorească ce să complinească lipsa încheierii unui proces-verbal.
Intimata-pârâtă nu consideră că a încălcat în vreun fel vreun drept al apelanților prejudiciindu-i, ci dimpotrivă, fără a avea nicio obligație față de aceștia, a anunțat decesul mamei și faptul că locuința este disponibilă.
Apelanții sunt de rea-credință când afirmă că au fost împiedicați de către intimată să dispună de imobil, încercând practic să invoce în folosul lor propria culpă, constând în dezinteresul și neglijența de a închiria imobilul. Că este așa, rezultă din faptul că nu există la dosar nicio dovadă a faptului că intimata ar fi ocupat respectivul imobil sau că ar fi fost împiedicați în vreun fel să îl folosească potrivit dispozițiilor art. 480 ale Codului civil.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă cu puterea evidenței faptul că starea de fapt evocată de apelanți în acțiunea introductivă nu este adevărată, intimata-pârâtă nemailocuind la adresa imobilului pretins a fi ocupat abuziv încă din anul 2004, după încheierea căsătoriei.
Din probele existente la dosar, rezultă că imobilul este revendicat potrivit Legii nr. 10/2000, litigiul cu privire la această revendicare fiind pe rolul Tribunalului C..
În aceste condiții, consideră că în cauză nu sunt incidente dispozițiile HCL nr.48/2010, deoarece imobilul fiind revendicat și chiriașul decedat este indisponibilizat din punct de vedere juridic până la soluționarea cauzei având ca obiect Legea nr.10/2000.
Prin urmare, se precizează că înșiși apelanții nu au dreptul de a folosi sau dispune de imobil pe parcursul judecății litigiului la care a făcut referire mai sus, în aceste condiții nefiind incidență HCL nr.48/2010.
Intimata consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile existenței răspunderii delictuale civile prevăzute de disp. art. 998 C.civ., având în vedere că fapta cauzatoare de prejudiciu, aceea de ocupare abuzivă a imobilului nu există, iar vinovăția intimatei cu atât mai puțin.
Intimata precizează că prin acest gen de acțiune, se tinde spre a se institui o prezumție de vinovăție, de „ocupare abuzivă” a locuinței derivând din simpla calitate de moștenitor. Intimata a fost de bună-credință, a anunțat decesul mamei în termen de 30 de zile, dovada faptului că este așa e chiar comportamentul pârâtelor, care nu au reziliat contractul pentru neplata chiriei și nu au trimis înștiințări de plată cu privire la neachitarea chiriei ulterior decesului mamei intimatei-pârâte, cum ar fi fost normal dacă nu ar fi avut cunoștință de deces.
Situația de față constituie un exemplu de aplicare abuzivă a legii și o practică profund imorală din partea unei instituții care se presupune a lucra în folosul cetățenilor, în condițiile în care, timp de 3 ani reclamantele nu au anunțat-o niciodată că ar avea vreo pretenție de la aceasta, preferând să o anunțe că le datorează o sumă exorbitantă doar cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
Caracterul cert și actual al prejudiciului instituit de normele ambelor Coduri în materia răspunderii civile delictuale ține de esența reparării prejudiciului, or, prin HCL nr. 48/2010 necesitatea existenței caracterului cert al prejudiciului este nesocotită, prejudiciul fiind stabilit anticipat și nu pornindu-se de la un prag minim, ci stabilindu-se niște despăgubiri vădit exagerate, cu mult peste prețul de închiriere al pieței.
Referitor la solicitarea de reducere a onorariului, consideră că în mod legal aceasta a fost respinsă, având în vedere problemele de drept pe care această cauză le comportă, valoarea considerabilă a pretențiilor, chiar și reaua-credință cu care reclamantele le-au formulat.
Nu în ultimul rând, precizează intimata, trebuie avut în vedere și faptul că pe lângă studiul și documentarea cu privire la cauză, redactarea întâmpinării, susținerea acesteia și reprezentarea reclamantei la termenele de judecată, mai este și numărul de ore în care clientul este ascultat și consiliat în repetate rânduri, iar această activitate desfășurată de către avocat nu este lipsită de stres și de o încărcătură emoțională inevitabilă, astfel că în mod judicios instanța de fond a înțeles să nu cenzureze onorariul reprezentantului convențional.
Analizând apelul declarat, în raport cu dispozițiile legale invocate, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.
Potrivit dispozițiilor art.1169 C.civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Din această perspectivă și raportat la temeiul de drept incident în speță, respectiv prevederile art.998 și urm. C.pr.civ., apelanții erau ținuți să probeze întrunirea cumulativă in persoana intimatei, a condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale, și anume: existenta unei fapte ilicite, vinovăția paratei in săvarsirea acestei fapte, existența unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicită, precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat.În lipsa uneia dintre aceste condiții, răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată.
Ori, așa cum corect a observat și instanța de fond, probatoriul administrat în cauză nu a fost în măsură să conducă la concluzia că aceste condiții ar fi îndeplinite, nefiind dovedită comiterea cu vinovăție, a unei fapte ilicite, de către intimata I. I. A..
Pretinsa faptă ilicită, susținută de apelanți, ar consta în aceea că intimata, deși avea obligația legală dar și contractuală, de a preda, după decesul mamei sale, locuința pe care aceasta a deținut-o cu titlu de închiriere de la reclamanți, nu a făcut acest lucru, ocupand abuziv imobilul pană la data de 14.02.2013.
Pentru început se impune a se constata că apelanții nu au contestat starea de fapt pretinsă de intimată, respectiv împrejurarea că aceasta a anunțat faptul decesului mamei sale, survenit la data de 21.05.2010,în cursul lunii iunie a aceluiași an.
Antecesoarea intimatei a încheiat cu C. local al municipiului C.-N. contractul de închiriere înregistrat sub nr.9956/23.03.2000, avand ca obiect locuința situată în C.-N., ., ., intimata, în calitate de fiică a titularului de contract, fiind trecută fișa suprafeței locative anexată contractului.
Cu toate acestea, probatoriul administrat în cauză a confirmat dincolo de orice îndoială, împrejurarea că intimata nu a mai locuit împreună cu mama sa în imobilul menționat, încă din anul 2004 cand s-a căsătorit și s-a mutat la adresa din C.-N., . nr.177-177, .,ulterior schimbandu-și din nou domiciliul în C.-N., .,.> Această stare de fapt, rezultată din înscrisurile depuse la dosar, nu fost combătută prin probe de către apelanți, susținerile lor referitoare la faptul ocupării locuinței de către intimată pană în luna februarie 2013 neavand niciun suport probatoriu.
Pe de altă parte, înșiși apelanții se contrazic, susținand inițial că apartamentul a fost ocupat de intimată, apoi arătand că de fapt, era ocupat cu bunurile defunctei, împrejurare care însă de asemenea nu a fost dovedită. Aceasta întrucat, în procesul-verbal de predare –primire din data de 14.02.2013 semnat de ambele părți, nu se face nicio mențiune despre existența unor astfel de bunuri, iar procesul-verbal de constatare din 07.02.2013 nu este nici el relevant din această perspectivă, întrucat în cuprinsul său se menționează că locuința era încuiată la momentul întocmirii lui. Simplul fapt că reprezentanții apelanților nu au avut acces în locuință, nu poate naște prezumția că aceasta era ocupată cu bunurile defunctei.
Sunt neîntemeiate și susținerile apelanților referitoare la faptul că intimata avea obligația legală de a solicita radierea din fișa locativă și, încălcand această obligatie, devine ocupant abuziv al apartamentului.
Se reține astfel că, în cazul situațiilor menționate expres și limitativ de art.27 alin.1 din legea nr.114/1996, beneficiul închirierii este acordat numai la cererea uneia dintre persoanle îndreptățite,cerere care evident trebuie adresată proprietarului-locator. Ca atare, acest text legal conferă persoanelor respective un drept și nu o obligație, astfel încat, în lipsa manifestării de voință a acestor persoane în sensul continuării contractului de închiriere, acesta se consideră că a încetat . Apelanții nu au invocat nicio prevedere legală care să impună intimatei, obligatia de a solicita radierea din fișa locativă.
In plus, se reține că aceasta nu a fost parte în contractul de închiriere intervenit între antecesoarea sa și reclamantul C. local C.-N., astfel încat, conform principiului relativității efectelor contractului, acesta nu a putut da naștere vreunei obligații în sarcina intimatei .
Sub acest aspect deosebit de relevantă este clauza inserată în capitolul IV conform căreia,, contractul încetează în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului titularului, dacă persoanele îndreptățite prin lege nu au solicitat locuința. Ori, în speță intimata nu a formulat o astfel de solicitare.
Dincolo de aceste argumente, tribunalul reține că apelanții, deși invocă încălcarea de către intimată a dreptului lor de proprietate asupra apartamentului în cauză, lipsindu-i de folosința acestuia, nu au adus nicio justificare rezonabilă pentru care, vreme de 3 ani nu au întreprins niciun demers și nu au manifestat niciun interes pentru situația juridică acestui imobil. Din această perspectivă, prezentul demers judiciar se apropie de un abuz de drept, deoarece apelanții tind să obțină beneficii din modul deficitar în care au înțeles să își exercite dreptul de proprietate.
Astfel, apelanții nu au adus niciun argument pentru care într-o perioadă atat de îndelungată, de 3 ani, nu au solicitat fie plata chiriei, fie predarea spațiului locativ. Aceasta întrucat, în calitate de proprietari, se prezumă că erau cei mai interesați de a beneficia de toate prerogativele conferite de dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Este deosebit de relevant faptul că, deși pretind că le-a fost lezat de către intimată dreptul de a folosi imobilul, ei au fost cei care au rămas în totală pasivitate, au manifestat lipsă de interes și nu au depus nicio diligență timp de trei ani in privința imobilului.
Cu toate acestea, pretind despăgubiri pentru lipsa de folosința pentru întreagă această perioadă.
În ce privește sustinerile referitoare la culpa intimatei derivand din încălcarea contractului de închiriere în temeiul căruia defuncta a ocupat apartamentul în discuție, acestea nu pot fi analizate, fiind invocate pentru prima dată în apel,mai exact în răspunsul la întampinare,asadar cu încălcarea dispozițiilor art.478 al.3 NCPC conform cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi .
Nu poate fi primită nici critica apelanților vizand încălcarea rolului activ de către prima instanță, prin aceea că, atâta timp cât a fost investită cu un petit de constatare a calității unui pârât, dacă a apreciat că acesta nu ocupa imobilul abuziv, trebuia să precizeze cel puțin calitatea acestuia necesară stabilirii contravalorii lipsei de folosință a imobilului .
Potrivit dispozițiilor art.22 al.6 NCPC, instanța este obligată să se pronunțe în limitele învestirii sale.
Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii. Obiectul pricinii asupra căruia instanța este ținută să se pronunțe este stabilit prin cererea de chemare în judecată și nu prin probele administrate în cauză, astfel încat în mod corect a procedat instanța de fond, pronunțandu-se în limitele în care a fost învestită.
Avand în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază, în acord cu prima instanță, că în speță, nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii delictuale a intimatei, nefiind dovedită comiterea de către aceasta, cu vinovătie, a vreunei fapte ilicite.
Tribunalul reține că nu sunt întemeiate nici criticile apelanților în privința soluției pronunțate asupra cheltuielilor de judecată acordate la fond.
Astfel, raportat la criteriile de individualizare a culpei procesuale oferite de legiuitorul national, precum si de practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, respectiv complexitatea cauzei, volumul de munca depus de avocat, pregatirea/calificarea profesionala a acestuia, solutia instantei de fond cu privire cererile partilor, caracterul rezonabil, devedit si proportional al cheltuielilor de judecata solicitate de parte, se apreciază că suma de 2.000 lei, raspunde atat cerintei de a acoperi prejudiciul intimatei, raportat la culpa procesuala a reclamanților, cat si necesității de a asigura proportionalitatea si caracterul rezonabil al cheltuielilor judiciare acordate in raport de culpa procesuala a partii care a pierdut procesul.
Așa fiind, văzand și dispozițiile art. 480 al.2 NCPC tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții C. L. al municipiului C.-N. și M. C.-N., împotriva Sentinței civile nr. 1006/2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o va menține în totul.
În temeiul art.453 NCPC, raportat la soluția adoptată, va obliga apelanții să plătească intimatei I. I. A. suma de 2000 de lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentand onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 39.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții C. L. al municipiului C.-N. și M. C.-N., împotriva Sentinței civile nr. 1006/2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanții să plătească intimatei I. I. A. suma de 2000 de lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.
Președinte, M. O.-S. | Judecător, D.-I. T. | |
Grefier, D. I. D. |
Red. M.O.S.-21.11.2014
Tehnored. D.D. 10 Octombrie 2014
Jud. fond C. R.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 625/2014.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 851/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
