Restituire metale preţioase. Decizia nr. 582/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 582/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 12000/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 582/A/2014
Ședința publică de la 16 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-I. T.
JUDECĂTOR: E. L.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul S. R. PRIN BANCA N. A ROMANIEI BUCURESTI împotriva Sentinței civile nr. 1216/10.02.2014 și a încheierii de ședință din data de 1.02.2013 pronunțate de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, privind și pe intimat C. P. V., având ca obiect restituire metale prețioase.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatului reclamant C. P. V., avocat L. M. R., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, este motivat și comunicat.
Reprezentantul intimatului reclamant depune la dosar împuternicire avocațială și dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și precizează că nu are alte cereri de formulat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul intimatul solicită instanței respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea în întregime a hotărârii atacate ca legală și temeinică, obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli ocazionate cu prezentul litigiu.
În susținerea poziției procesuale, reprezentantul intimatului expune pe larg considerentele întâmpinării.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Încheierea civilă din data de 11.02.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a dispus repunerea reclamantului în termenul legal pentru formularea unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 190/2000.
S-a respins ca neîntemeiate excepția lipsei capacității procesuale pasive a Băncii Naționale a României precum și excepția tardivității introducerii acțiunii.
S-a acordat termen la data de 11.03.2013, sala 10, ora 8,00, pentru când se citează reclamantul C. P. V. și pârâtul S. Român prin Banca Națională a României pentru administrarea probatoriului.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătoria a reținut următoarele:
Având în vedere starea de fapt descrisă de reclamant, confirmată prin înscrisul anexat la dosar la fila 11, instanța în temeiul dispozițiile art. 19 din Decretul 167/1958, apreciind că din motive temeinice reclamantul nu a putut formula acțiunea în justiție înăuntrul termenului de prescripție, a dispus repunerea reclamantului în termenul legal pentru formularea unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiilor O.U.G. nr. 190/2000.
Având în vedere repunerea în termenul legal pentru formularea unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiilor O.U.G. nr. 190/2000, instanța în temeiul art. 40, alin. 2 din H.G. nr. 1344/2003 pentru aplicarea O.U.G. nr. 190/2000 a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei capacității procesuale pasive a Băncii Naționale a României precum și excepția tardivității introducerii acțiunii.
Prin Sentința civilă nr. 1216/10.02.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul C. P. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Banca Naționala a României București și în consecință:
A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în bani a cantității de 992 grame de aur, calculată la prețul practicat de BNR, din data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Așa cum rezultă fără nici o urmă de echivoc din Nota anexată la dosar la fila 6 eliberată la data de 09.02.2012 din Arhiva C.N.S.A.S. coroborată cu declarațiile martorilor audiați în cauză: Cobușneanu A.: f. 39 și C. V.: f. 44, în anul 1952 mai multe persoane din localitatea Zlatna, printre care și antecesoarea reclamantului C. L., au fost ridicate și duse la Miliția Abrud. Ulterior acestor demersuri abuzive ale miliției de la aceea vreme, antecesoarei reclamantului i-a fost confiscată o cantitate de 992 grame aur.
Instanța a reținut că, din adresele efectuate către instituțiile abilitate nu s-a putut constata predarea efectivă către pârât a acestei cantități de aur, însă această predare și ridicare abuzivă rezultă fără putere de tăgadă din probatoriul anterior menționat.
În speță, instanța a reținut de asemenea că, nu rezultă din starea de fapt evidențiată prin depozițiile martorilor audiați, care ar fi fost temeiul legal al confiscării acestor bijuterii, nici de către cine anume în mod efectiv acestea au fost confiscate, astfel încât, se poate doar prezuma că a fost vorba despre o preluare de fapt a acestora, în condițiile realității politice a anilor 1952-1953, această preluare faptică, evident o confiscare abuzivă, încadrându-se în textul art. 341 alin. 1 și 2 din Legea nr. 261/2002, prin care a fost aprobată OUG nr. 190/2000.
Însă instanța, având în vedere că, reclamantul deține un script, Notă, ce reprezintă un început de dovadă scrisă, în conformitate cu art. 1197 și art. 1198 pct. 1 C.civ., a încuviințat proba testimonială pentru dovedirea preluării efective a cantității de aur menționate în Nota eliberată.
Această cantitate de aur preluată de la antecesoarea reclamantului, a fost valorificată în folosul statului, nu mai exista în fizic.
Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, republicata în temeiul art. III din O.G. nr. 24/2003, persoanele fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase de natura celor prevazute la art. 4 au fost preluate abuziv, cu încalcarea reglementarilor în vigoare, dupa anul 1946 si pâna în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instantelor de judecata de la domiciliul reclamantului, pâna la data de 31 decembrie 2003.
Textul legal redat a fost modificat prin art. I pct. 1 al Legii nr. 591/2004 primind urmatorul continut: Persoanele fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase, aliaje ale acestora si pietre pretioase de natura celor prevazute la art. 4 au fost preluate în mod abuziv pot solicita restituirea acestora judecatoriei în raza careia domiciliaza sau îsi au sediul, pâna la data de 31 decembrie 2006".
Prin art. I pct. 2 al aceleasi legi, dupa alin. (1) al art. 26 au fost introduse alineatele 11 si 12, ultimul dintre ele prevazând ca în sensul prezentei ordonante de urgenta, prin preluare abuziva se întelege preluarea efectuata în baza urmatoarelor acte normative: e) Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, metalelor pretioase si pietrelor pretioase.
Rezulta, asadar, ca noul continut al textului, redat în formele sale succesive, difera sub aspectul reglementarilor de drept substantial prin aceea ca a fost înlaturata cerinta ca preluarea abuziva sa fi constat în încalcarea reglementarilor în vigoare la data preluarii, iar preluarea a fost definita drept abuziva daca s-a efectuat în baza anumitor acte normative, între care este enuntat si Decretul nr. 210/1960.
Deosebirea este de esenta, pentru ca, în aplicarea noii legi pentru restituirea bunurilor obiect al reglementarii, nu mai este necesar a se verifica caracterul abuziv al preluarii prin raportare la legislatia în materie aplicabila la acea data, însasi legea definind caracterul abuziv al preluarii pentru simplul fapt ca preluarea efectiva s-a facut la acea data în temeiul unuia dintre actele normative expres si limitativ enumerate.
Cu alte cuvinte, în noua conceptie a legii, preluarea unuia sau unora din bunurile prevazute în art. 4 din O.U.G. nr. 190/2000 republicata (orice cantitate de bijuterii si obiecte, monede, inclusiv lingouri si bare din metale pretioase si aliajele lor, precum si pietre pretioase"), care a fost facuta în baza unuia din actele normative avute în vedere, constituie conditie suficienta pentru a se dispune restituirea catre fostii proprietari sau mostenitorilor ori, dupa caz, succesorilor de drept.
Aceasta semnifica si faptul ca restituirea opereaza indiferent de modul concret de preluare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis în subsidiar acțiunea civilă formulat de reclamanta, și în consecință:
A obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în bani a cantității de 992 grame de aur, calculată la prețul practicat de BNR, din data plății efective, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva încheierii civile din data de 11.02.2013 și a Sentinței civile nr. 1216/10.02.2014 pronunțate în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. a declarat recurs pârâtul S. Român prin Banca Națională a României (f. 3-8), solicitând instanței admiterea recursului modificarea în tot a Încheierii de ședință din 11.02.2013 în sensul de a anula dispozițiile de respingere a excepțiilor invocate de aceasta, cu consecința admiterii lor și a respingerii acțiunii pe cale de excepție. De asemenea solicită modificarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul de a anula dispozițiile de obligare a Statului Român prin Banca Națională a României să plătească echivalentul în bani a cantității de 992 grame aur calculat la prețul practicat de B.N.R. la data plății efective.
În motivare recurenta pârâtă următoarele:
I. Motivele pentru care se solicită modificarea în totalitate a încheierii de ședință din 11.02.2013:
Prin încheierea atacată s-au respins excepția tardivității introducerii acțiunii și cea a lipsei calității procesuale pasive a Băncii Naționale a României, dispunându-se, totodată, repunerea în termenul legal de prescripție prevăzut de O.U.G. nr. 190/2000, modificată și completată.
1. Instanța de fond a dispus repunerea reclamantului în termenul de prescripție în mod eronat, deoarece:
a)termenul de prescripție era în mod evident expirat la data introducerii acțiunii;
b)cererea de repunere în termenul de prescripție nu poate fi admisă în lipsa dovedirii unor motive temeinice;
c)faptele afirmate ca fiind motive temeinice care ar fi împiedicat reclamantul să exercite dreptul la acțiune în temeiul O.U.G. nr. 190/2000 nu au fost dovedite îh sensul regulilor procedurale.
În speță, reclamantul a depus în susținerea celor afirmate ca fiind "motive temeinice" de repunere în termenul de prescripție, un e-mail provenit de la o adresă de e-mail conținând numele clientului său.
Or, un e-mail nu poate avea valoarea unui înscris sub semnătură privată, deoarece nu conține semnături. Pentru ca un e-mail să aibă valoarea unui înscris sub semnătură privată trebuie să conțină semnătură electronică. In situația în speță, e-mail-ul atașat acțiunii, poate avea cel mult valoarea unui început de dovadă scrisă.
Ca atare, în lipsa dovedirii "motivelor temeinice" pentru repunerea în termen, instanța de fond, în mod eronat a respins excepția ridicată de aceasta și a dispus repunerea reclamantului în termenul de prescripție.
2. Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B.N.R. în mod eronat, deoarece:
Având în vedere cele semnalate mai sus, în ceea ce privește termenul de prescripție, B.N.R. nu poate avea calitatea de reprezentant al statului, acțiunea nefiind introdusă în termenul legal prevăzut de O.U.G. nr. 190/2000. Această legislație specială prevede în mod expres și cu titlu de excepție cazul în care B.N.R. reprezintă S. Român în fața instanței.
II. Motivele pentru care se solicită modificarea în totalitate Sentinței civile nr. 1216/10.02.2014:
1. Nedovedirea acțiunii în sensul "confiscării bunurilor":
În sensul legislației speciale invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, reclamantul poate solicita restituirea bunurilor în anumite condiții exprimate de legiuitor, prima condiție fiind ca bunurile a căror restituire poate fi solicitată să fi fost confiscate abuziv în perioada 1946-1990.
Reclamantul, însă, nu a produs această dovadă, neexistând titlul definitiv și irevocabil de preluare a bunurilor respective de la antecesoarea reclamantului de către statul român. Singurul act existent la dosarul cauzei în acest sens este "Nota" respectivă, care nu poate avea valoare de dovadă suficientă, deoarece:
-nu reprezintă un titlu în sensul legii, nu este definitiv și irevocabil;
-dovedește o predare voluntară și nu o confiscare;
-nu conține o descriere a bunurilor și materialele din care sunt confecționate;
-nu atestă proprietatea asupra bunurilor de către predători, respectiv nu atestă faptul că antecesoarea reclamantului deținea în proprietate bunurile predate.
Ca atare, scriptul intitulat "Nota" nu poate avea decât valoarea unui început de dovadă scrisă, neavând valoarea unui act definitiv și irevocabil de confiscare abuzivă din partea Statului Român a unor bunuri din metale și/sau pietre prețioase deținute în proprietate de antecesoarea reclamantului.
2. Neidentificarea vreunui act normativ dintre cele enumerate la art. 26 alin. 1 din O.U.G. nr. 190/2000 în baza căruia s-ar fi confiscat bunurile:
Așa cum a mai arătat, singurul act în probațiune îl reprezintă "Nota" - care nu conține nici o referire la vreunul dintre actele normative enumerate în legislația specială invocată de către reclamant ca temei de drept pentru cererea sa, în baza cărora, dacă ar fi existat o confiscare, ar fi putut beneficia de o hotărâre judecătorească de restituire, în condițiile producerii tuturor dovezilor necesare.
Solicită recurentul instanței de control judiciar să constate și să sancționeze modul în care a procedat instanța fondului, în sensul că, neexistând nicio dovadă a confiscării bunurilor reclamate în baza unui act normativ dintre cele enumerate la art. 26 alin. I2 din O.U.G. nr. 190/2000, a dispus, totuși, restituirea, pe baza eronatei constatări că ar fi dovedită confiscarea bunurilor reclamate în sensul ordonanței amintite.
Raționamentul legiuitorului în acest caz este evident: dacă a avut loc o confiscare abuzivă în baza unui titlu legal (actele normative expres enumerate de legiuitor), atunci și restituirea trebuie să aibă loc în baza unui titlu (hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) cu forță egală.
3. Neidentificarea niciunui înscris din care să rezulte depunerea bunurilor la B.N.R.:
O altă condiție prevăzută în mod expres de legiuitor la art. 39 din Norma metodologică de alicare a O.U.G. nr. 190/2000, aprobată prin H.G. nr. 1344/2003, este ca bunurile să fi fost depuse în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului București a Băncii Naționale a României, în caz contrar, B.N.R. nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigiile întemeiate pe O.U.G. nr. 190/2000.
4. Neidentificarea bunurilor și a metalului prețios fin conținute de acestea:
În acest sens, o deosebită importanță și specificitate au prevederile art. 39 alin. 1 și 2 din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 190/2000:
"Art. 39. - (1) Restituirea obiectelor din metale prețioase, aliajele acestora și pietre prețioase, confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 și până în anul 1990, aflate în depozitul Băncii Naționale a României, se efectuează de către Banca Națională a României numai la cererea persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, învestite cu formulă executorie. Pentru obiectele și bijuteriile confiscate abuziv în perioada de după anul 1946 și până în anul 1990, depuse în gestiunea de specialitate a Sucursalei municipiului București a Băncii Naționale a României, restituirea fizică a acestora se efectuează numai în măsura în care acestea se mai regăsesc ca atare în depozitul respectiv. (2) Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost valorificate în folosul statului și nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei municipiului București a Băncii Naționale a României, urmează a se plăti persoanelor îndreptățite, în baza hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, învestite cu formulă executorie, contravaloarea metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de Banca Națională a României la data plății. "
În prima fază procesuală, nu numai că nu s-a produs nicio dovadă în sensul descrierii obiectelor care ar fi cântărit 992 grame aur, a metalelor și aliajelor componente ale acestora, dar nu s-a adus niciun element dovedidor care să permită calculul, de către persoanele abilitate, a metalului prețios fin din aceste bunuri.
De asemenea, cu privire la acest aspect solicită recurentul înlăturarea depozițiilor martorilor care arată că își amintesc detalii, în sensul că ar fi avut loc o confiscare abuzivă de la antecesoarea reclamantului a unei cantități de aproximativ un kg aur de 18K, lără a-și aminti însă aspecte privitoare la specificul bunurilor, actul normativ care a stat a baza preluării, etc.
În prezența unui astfel de dispozitiv, în prezent recurat, pârâtul se află în imposibilitate de executare, deoarece prevederile art. 39 din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 190/2000 impun la restituirea contravalorii metalului prețios fin conținut în respectivele obiecte, calculată la prețul practicat de Banca Națională a României la data plății, dacă bunurile nu se mai regăsesc fizic în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei municipiului București a Băncii Naționale a României, ,, per a contrario, bunurile ar fi existat în această gestiune, fiind depuse ca bunuri confiscate.
Or, dacă bunurile ar fi fost confiscate și depuse în gestiunea de specialitate din cadrul Sucursalei municipiului București a Băncii Naționale a României, ar fi existat dovezi în acest sens, bunurile ar fi fost expertizate și ar fi existat documente care să ateste cantitatea exactă de metal prețios fin conținut în obiectele depuse.
În prezenta speță însă, din contră: cu toate că instanța a efectuat adrese la Arhivele Naționale, Arhivele Județului A. și Cluj, s-a dovedit prin răspunsurile acestor autorități că nu există niciun document care să ateste confiscarea abuzivă a cantității de bunuri reclamate de la antecesoarea reclamantului.
În drept, au fost invocate prevederile art.299 și urm...; art. 304 pct. 9 vechiul C.proc.civ.; O.U.G. nr. 190/2000 republ. cu modif. și compl. ulterioare; Norma metodologica aprobata prin H.G. nr. 1344/2003.
La data de 10.09.2014 intimatul reclamant C. P. V. a depus la dosar întâmpinare (f. 12-13), solicitând instanței respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de S. R., prin Banca Naționala a României, împotriva încheierii Interlocutorii din 11.02.2013, pronunțata de Judecătoria Cluj-N., in dosarul civil nr._, cu consecința menținerii în intregime a hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.
Mai solicită intimatul reclamant respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de S. R., prin Banca Naționala a României, împotriva Sentinței Civile nr.1216/10.02.2014, pronunțata de Judecătoria Cluj-N., în dosarul civil nr._, cu consecința menținerii în întregime a hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare intimatul reclamant arată faptul că:
I. Tinând cont de ordinea cronologica a pronunțării lor și, implicit, de dispozițiile art.137 C.pr.civ., se referă, pentru început, la criticile aduse, prin cererea de recurs, legalității si temeiniciei încheierii Interlocutorii din data de 12.02.2013.
Pentru a avea o imagine clara asupra valabilității soluției primei instanțe de respingere a celor doua excepții invocate de pârât, trebuie, mai întâi, analizata legalitatea si temeinicia soluției de admitere a cererii de repunere în termenul de prescripție, formulata de către reclamant.
Arată reclamantul faptul că susține aceasta deoarece, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune si a lipsei calității procesuale pasive a fost consecința admiterii cererii de repunere a reclamantului in termenul de prescripție.
Spre deosebire de cele susținute in cererea de recurs, consideră reclamantul ca instanța de fond a soluționat în mod corect cererea de repunere în termenul de prescripție al exercitării dreptului la acțiune având ca obiect restituirea cantității de 992 grame de aur, preluate în mod abuziv de la antecesoarea reclamantului, defuncta C. L..
Astfel, raportat la dispozițiile art.19 din Decretul Lege nr.167/1958, aplicabil în prezenta speța, apreciază reclamantul ca cererea de repunere in termen îndeplinește condițiile impuse de textele legale mai sus menționate, respectiv: existența unor cauze temeinic justificate pentru depășirea termenului de prescripție si formularea cererii de repunere in intervalul de o luna de la data încetării cauzelor care au justificat depășirea. Din cele doua condiții legale amintite în cererea de recurs se contesta existenta primeia dintre ele, anume a cauzelor temeinice care sa justifice depășirea termenului de prescripție.
In concret, se susține ca e-mailul depus în probatiune nu ar fi suficient pentru a dovedi existenta unor cauze temeinice, in sensul art.19 din Decretul Lege nr.168/1957, deoarece nu are valoarea probanta a unui înscris sub semnătura privata, in lipsa unei semnaturi electronice in forma reglementata de Legea 445/2001.
. aceasta scriere nesemnata, nu poate avea valoarea probanta a unui înscris sub semnătura privata, ea este, din punct de vedere probator, un început de dovada scrisa.
Acest început de dobvada scrisa poate fi completata cu celelalte probe prevăzute de lege, pentru a dovedi existenta unor cauze temeinic justificate pentru care reclamantul a depășit termenul de prescripție al acțiunii.
La dosarul cauzei au fost depuse acte de stare civila (certificate de naștere, deces si căsătorie), așadar înscrisuri autentice, din care rezultă ca reclamantul s-a născut in anul 1952, la câteva luni după data la care a fost confiscata cantitatea de 992 grame de aur de la antecesoarea sa, C. L..
Mai mult, chiar expeditoarea mailului din data de 02.05.2012, D-na C. V., a fost audiata, în calitate de martor, confirmând modul, cu totul întâmplător, în care reclamantul a aflat despre confiscarea abuziva a cantității de aur menționata mai sus, de la mama sa, defuncta C. L..
Apreciază reclamantul că, față de starea de fapt, așa cum a rezultat ea din probele administrate, în mod corect, prima instanța a considerat ca producerea efectului sancționator al prescripției extinctive, față de acesta, nu se justifica, deoarece rămânerea sa în pasivitate s-a datorat unor cauze ce nu-i pot fi imputate.
In ceea ce privește termenul în care cererea de repunere în termenul de prescripție a fost formulata, desi acest aspect nu a fost contestat prin cererea de recurs, arată reclamantul doar ca s-a făcut la data de 17.05.2012, o data cu înregistrarea cererii de chemare în judecata, deci înlăuntrul perioadei de o luna, socotita de la primirea e-mailului expediat de Dna C. V..
In concluzie, atât timp cât instanța, a admis, asa cum a demonstrat, în mod temeinic, cererea de repunere în termenul de prescripție, ca o consecința de logica juridica, aceasta a dispus respingerea excepțiilor prescripției si a lipsei calității pasive, invocate de pârât.
II. Pe fondul cauzei, criticile aduse Sentinței civile nr.1216/10.02.2014, vizează patru aspecte:
l. Nedovedirea existentei unei confiscări a cantității de 992 grame aur; 2. Neidentificarea vreunuia dintre actele normative enumerate de art.26 alin.l ind.2 din O.UG. nr.190/2000, in baza căruia sa se fi făcut confiscarea cantității de 992 grame aur;
3. Neexistența vreunui însris din care să rezulte depunerea cantității de 992 grame aur la BNR;
4. Neidentificarea bunurilor si a metalului fin care compun cantitatea de 992 de grame aur.
In opinia reclamantului, nici una dintre aceste critici aduse hotărârii primei instanțe nu sunt întemeiate.
A) Existenta unei confiscări si a caracterului ei abuziv, pentru cantitatea de 992 grame aur pretinsă de către acesta, este dovedita din întreg probatoriul administrat în fața instanței de fond.
Spre deosebire de cele susținute in cererea de recurs, Nota intocmita la data de 18.04.1961, conținând lista persoanelor de la care au fost preluate diferite cantități de aur, cu ocazia cercetărilor de la Abrud din 1952, nu demonstrează o predare benevola a cantității de 992 grame aur, din partea antecesoarei lui.
Aceasta notă, fiind semnata de către Lt. Manes Ș., are, sub aspect probator, valoarea unui înscris sub semnătura privata, coroborându-se cu celelalte dovezi administrate în cauză: depoziții de martori, înscrisuri si prezumții simple.
Fiind vorba de dovedirea unei situații de fapt, respectiv a unei preluări abuzive pentru o cantitate de 992 grame aur, este perfect admisibila administrarea probei cu martori si cu prezumții simple, cu atât mai mult cu cât O.UG. nr.190/2000 nu instituie un regim probator special, derogator dreptul comun.
Mai arată reclamantul faptul că depozițiile martorilor C. V. si Cobusneanu A., descendenții unora dintre persoanele menționate în Nota Informativa mai sus amintita, au confirmat confiscarea unei cantități de aproximativ 1 Kg de aur de la antecesoarea lui, defuncta C. L..
Aceștia, având si ei o vârsta frageda la data evenimentelor relatate, au descris instanței atmosfera de teroare în care au avut loc confiscările de metale prețioase în zona Munților Apuseni, precum și tratamentul abuziv la care erau supuși cei care dețineau astfel de bunuri.
Ca o apărare personala, remarcă reclamantul poziția, cel puțin cinica, a pârâtului, care, la 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, poate susține ca în anul 1952, adică în plina perioada de comunizare a României si de prezență a Armatei sovietice pe teritoriul național, cetățenii romani din Munții Apuseni predau benevol, organelor de miliție ale regimului comunist, diferite cantități de aur pe care le dețineau.
In ceea ce privește caracterul abuziv al confiscării, asa cum a arătat si cu ocazia concluziilor scrise depuse în fata instanței de fond, acesta exista, chiar daca nu a putut indica temeiul legal in baza căruia s-a făcut confiscarea cantității de 992 grame aur. Cu alte cuvinte, asa cum, in mod corect, a reținut si prima instanța, în baza probelor administrate, în special a depozițiilor celor doi martori audiați, în cazul de față avem de a face cu o preluare de fapt a unei cantități de 992 grame de aur, in condițiile regimului politic din aceea perioada, care întrunește, în mod evident, condițiile unei confiscări abuzive, în sensul art.26 din O.U.G. nr.190/2000.
In concluzie, preluarea abuziva în sensul OUG nr.190/200 nu exista doar în situațiile expres prevăzute la art.26 alin.l ind.2, ci, mai ales, atunci când preluarea metalelor prețioase s-a făcut fără invocarea și "acoperirea" unui text legal, printr-o simpla preluare de fapt, așa cum este cazul de față.
B) Inexistența unor înscrisuri pentru . Naționale a României a cantității de 992 grame de aur pe numele L. C. sau I. C. nu face decât să întăreasca concluziile de mai sus, respectiv ca aveam de a face cu o preluare de fapt, deci abuziva, care s-a făcut cu nerespectarea însăși a actelor normative în vigoare la acea data și care reglementau procedura preluării aurului, valutelor efective si a altor mijloace de plata străine. (Legea nr.284/1947).
Tocmai pentru ca avem de a face cu o preluare de fapt, care nu s-a făcut cu respectarea Legii nr.284/1947, aplicabilă acestei materii la data preluării, nu exista un document de intrare a cantității de 992 grame de aur în gestiunea Băncii Naționale a României Pe de alta parte, lipsa acestor dovezi de preluare în patrimoniul BNR a cantității de 992 grame de aur de la antecesoarea reclamantului, nu prezintă relevanta deoarece nu exonerează statul roman de obligația reparării prejudiciului cauzat defunctei C. L., prin plata echivalentului în lei a valorii aurului confiscat, raportat la prețul de referința al BNR din data plații efective, (vezi in acest sens Decizia nr 76/15 01 2010 a Curții de Apel Cluj)
C) Ultima critica adusa Sentinței nr.1216/10.02.2014, privind neidentificarea bunurilor si a metalului fin care compuneau cantitatea de 992 grame de aur, este, cel puțin la fel de neîntemeiata ca primele trei.
In chiar cuprinsul cererii de recurs se menționează faptul ca, ambii martori audiați au declarat cu ocazia audierii lor, faptul ca cantitatea de metal prețios, de aproximativ 1 Kg confiscata de la antecesoarea reclamantului, era din lingouri de aur de 18 carate. Cu alte cuvinte componenta si caracteristicile cantității de 992 grame de aur în discuție pot fi determinate pe baza probelor administrate, deci restituirea prin echivalent în bani se va face în temeiul acestor date, inclusiv, daca va fi cazul, prin formularea unei cereri de lămurire a dispozitivului Sentinței recurate.
In drept, au fost invocate prevederile art.115, art. 242 alin.2, art.255, art.274, art.28^ alin.2, art.299, 304 alin 9 art. 304 ind. l, art.312 alin.1 și art. 316 C.pr.civ.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Motivul de apel vizând soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cererea de repunere a reclamantului în termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este fondat.
Tribunalul apreciază că reclamantul nu a făcut dovada motivelor temeinice la care se referă art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Potrivit textului legal menționat „instanța judecătorească….poate, în cazul în care constată că termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea…acțiunii”. A.. 2 al art. 19 prevede că: „Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție”.
Reclamantul a înțeles să facă dovada depășirii termenului cu un e-mail, afirmativ provenind de la numita C. V. (f. 11 dosar judecătorie). Tribunalul constată că sunt fondate susținerile apelantului cu privire la acest înscris, în condițiile în care la rubrica/câmpul „expeditor” apare o adresă de e-mail conținând numele reclamantului C. V.. Nu rezultă că acest document ar proveni de la persoana de la care se pretinde. Mai mult, în urma examinării atente a conținutului înscrisurile Tribunalul și-a format convingerea că a fost creat pro causa, următoarele aspecte fiind relevante în acest sens: reclamantului i se dau îndrumări cu privire la modalitatea de recuperare a aurului, se fac afirmații cu privire la termenul în care putea fi formulată acțiunea, se discută despre faptul că poate fi invocată o dovadă apărută „întâmplător”, în dosarul altei persoane, la care nu putea avea acces, reclamantului i se sugerează să invoce faptul că preluarea aurului de către stat a avut loc în anul nașterii sale, deci nu „avea cum să știe de existența lui”.
În același timp, Tribunalul constată că numita C. V. a fost audiată în calitate de martor, dar reclamantul prezent personal și asistat de avocat nu i-au adresat nicio întrebare legată de acest e-mail, cum de altfel nici martora nu a făcut vreo referire la corespondența electronică invocată. Dimpotrivă, martora a arătat în depoziția sa că despre confiscarea aurului de la antecesoarea reclamantului a luat cunoștință de la tatăl său, Pătranjeru E., după Revoluție (f. 44 dosar judecătorie). Este de greu de acceptat teoria potrivit căreia, deși martora avea cunoștință despre aspectele relatate încă de la momentul anterior precizat, le-a adus la cunoștința reclamantului doar în cuprinsul unui e-mail din anul 2012.
În același timp, Tribunalul constată că pentru dovedirea cererii de repunere în termen reclamantul nu a solicitat decât proba cu înscrisul analizat, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii ședinței publice din data de 11 februarie 2013 (f. 20 dosar judecătorie), termen la care instanța s-a și pronunțat cu privire la acesta.
Sunt fondate și susținerile recurentului cu privire la valoarea probatorie a înscrisului analizat în sensul că acesta nu întrunește cerințele înscrisului sub semnătură privată, deoarece nu cuprinde semnătura electronică a expeditorului. Acest înscris are valoarea unui început de dovadă scrisă dar, așa cum rezultă din cele ce preced, datele rezultate din cuprinsul acestuia nu se coroborează cu alte probe. Actele de stare civilă pe care le-a depus intimatul reclamant la dosarul cauzei nu sunt suficiente pentru a dovedi existența unui motiv temeinic pentru depășirea termenului de formulare a cererii.
În lumina considerentelor expuse Tribunalul apreciază că în mod greșit a dispus prima instanță repunerea reclamantului în termenul legal pentru formularea cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. O.U.G. nr. 190/2000. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 din acest act normativ, „Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009”. Cererea de chemare în judecată dedusă judecății a fost înregistrată la data de 17 mai 2012, cu nesocotirea termenului legal imperativ prevăzut de art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000. Constatările anterioare erau valabile și în ipoteza în care s-ar fi solicitat repunerea în termen în baza dispozițiilor art. 103 C.pr.civ.
Față de împrejurarea că Tribunalul urmează să respingă cererea de repunere în termen, nu se impune examinarea soluției pronunțate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Banca Națională a României. De altfel, se impune și constatarea în sensul că în ipoteza în care cererea ar fi fost formulată în termenul precizat mai sus, pârâtul ar fi justificat calitate procesuală pasivă. Față de statuările anterioare nu vor fi examinate nici motivele de apel vizând fondul cauzei.
Astfel, în baza prevederilor art. 296 C.pr.civ., urmează să fie admis apelul declarat de pârâtul S. Român reprezentat prin Banca Națională a României împotriva Sentinței civile nr. 1216 din 10 februarie 2014 și admite în parte apelul declarat împotriva Încheierii din data de 11 februarie 2013, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., care va fi schimbată în întregime, va fi schimbată în parte încheierea în sensul în sensul respingerii cererii de repunere în termenul de prescripție al dreptului material la acțiune formulată de reclamantul C. P., admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, respingerii acțiunii civile formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Banca Națională a României, având ca obiect restituire metale prețioase, ca prescrisă.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., se va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul S. Român reprezentat prin Banca Națională a României împotriva Sentinței civile nr. 1216 din 10 februarie 2014 și admite în parte apelul declarat împotriva Încheierii din data de 11 februarie 2013, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., schimbă în întregime sentința și în parte încheierea în sensul că respinge cererea de repunere în termenul de prescripție al dreptului material la acțiune formulată de reclamantul C. P., admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul C. P. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Banca Națională a României, având ca obiect restituire metale prețioase, ca prescrisă.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2014.
Președinte, D.-I. T. | Judecător, E. L. | |
Grefier, L. C. |
L.C. 17 Septembrie 2014
Red./dact./LE/CȘ/4 EX./03.10.2014
Jud. fond. A. M. – Judecătoria Cluj-N.
| ← Anulare act. Decizia nr. 557/2014. Tribunalul CLUJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 871/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
