Pretenţii. Decizia nr. 115/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 3888/211/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 115/R/2014
Ședința publică din 12 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Judecător O.-R. G.
Grefier G.-C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții recurenți C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. reprezentat prin PRIMAR E. B., M. C.-N. reprezentat prin PRIMAR E. B. și de pârâtul recurent C. R. I., împotriva Sentinței civile nr. 9247/07.06.2013 și împotriva Sentinței civile nr._/22.10.2013, pronunțate de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului pârât, avocat N. L., în substituirea avocatului ales G. N., lipsă fiind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 07 februarie 2014 recurentul pârât C. a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 400 lei și timbru judiciar de 5 lei.
La data de 11 februarie 2014, prin registratura instanței s-a depus la dosar întâmpinare din partea recurenților reclamanți, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât.
Reprezentanta recurentului pârât învederează instanței că va depune la dosar delegația de substituire până la sfârșitul dezbaterilor.
Instanța reține că recursul declarat de reclamanți este scutit de taxă de timbru, iar recursul pârâtului este legal timbrat, ambele fiind declarate în termen legal și comunicate.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentului pârât, care arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise de zbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului promovat de C. R. astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Solicită de asemenea, respingerea recursului promovat de reclamanți.
După luarea cauzei, în timpul ședinței de judecată, se prezintă reprezentanta recurentului pârât, care depune la dosar împuternicirea avocațială a avocatului titular, G. N. și delegația de substituire.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că prin Sentința civilă nr. 9247/07.06.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., s-a admis exceptia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune al reclamantului M. C.-N. prin Primar pentru ratele scadente in perioada 31.01._10 si penalitatie de intarziere aferente, invocata de parat și s-a respins ca prescrisa actiunea formulata de reclamantul M. C.-N. prin Primar in contradictoriu cu paratul C. R. I. avand ca obiect suma de 3067,18 lei reprezentand rate restante si 13.710,99 lei penalitati de intarziere.
A fost admisă in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul M. C.-N. prin Primar în contradictoriu cu paratul C. R. I., si in consecință a fost obligat paratul sa achite suma de_,86 lei in favoarea reclamantului reprezentând: 4084,79 lei rate restante,_,07 lei penalități de întârziere.
S-a respins cererea reclamantului având ca obiect obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Între C. local al municipiului C.-N. si pârâtul C. R. I. s-a incheiat contractul cadru nr._/23.03.2006 având ca obiect acordul de participare pentru lucrările exterioare la fațada imobilului din C.-N. . . (f. 6-7). Suma datorată de pârât Consiliului local urma a fi stabilita la finalul lucrării, pe baza devizelor si a procesului verbal de recepție si reprezenta 10,36% din valoarea lucrărilor aferente imobilului, adică suma aferentă cotei de proprietate a pârâtului. Pârâtul s-a obligat să achite suma ce va fi stabilită conform contractului Potrivit clauzei inserate in penultimul alineat din contract, părțile au stabilit ca, in eventualitatea înstrăinării imobilului, toate datoriile rămase să se transfere noului proprietar, în caz contrar nu se va elibera certificat fiscal pentru înstrăinare.
Lucrările au fost finalizate in data de 15.12.2006 iar reclamantul a stabilit obligația pârâtului de a achita cota aferentă, in valoare de 11.541,35 lei in 120 de rate lunare, adică 96,18 lei lunar. Prima rată urma a fi achitată în ianuarie 2007, iar ultima rata in decembrie 2016, cu mențiunea că acestea se vor indexa cu coeficientul de inflație (f. 5). Conform evidențelor reclamantului, si înscrisurilor anexate (f.21), pârâtul a acceptat obligația stabilită in sarcina sa prin adresa nr. 96/17.01.2007 (f. 5) și achitat o parte din rate, până in luna ianuarie 2008.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 313/24.01.2008 pârâtul a înstrăinat imobilul apartament nr. 6 din C.-N. . numitei M. A. (f. 27-28). După înstrăinarea imobilului pârâtul nu a mai achitat ratele asumate in temeiul contractului cadru nr._/23.03.2006 si a adresei nr. 96/17.01.2007. In cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nu s-a făcut nici o mențiune cu privire la transmiterea acestei obligații cumpărătoarei.
În temeiul art. 137 al. 1 C.pr.civ. instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât:
Raporturile derulate între părți în temeiul contractului au natură convențională și se supun dispozițiilor Decretului nr. 167/1958. Potrivit prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, termenul general de prescripție este de 3 ani. Examinând contractul cadru nr._/23.03.2006 si adresa nr. 96/17.01.2007 s-a reținut că părțile au stabilit in sarcina pârâtului restituirea unei sume avansate de reclamant, in 120 de rate, ce urmau a fi achitate începând cu luna ianuarie 2007 până in decembrie 2016. Față de caracterul succesiv al prestațiilor datorate de pârâtul C. R. s-a reținut ca potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune cu privire la fiecare rată scadentă se stinge printr-o prescripție deosebita. Examinând situația detaliată a debitului prezentată de reclamant (f. 50-52), s-a reținut că față de momentul introducerii cererii de chemare in judecată, 13.02.2013, ratele pretinse pentru perioada 31.01._10 sunt prescrise. Notificările expediate pârâtului nu se incadreaza in situațiile prevăzute limitativ de art. 16 al. 1 din Decr. nr. 167/1958 si care reglementează întreruperea termenului de prescripție. Termenul de prescripție s-a întrerupt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 13.02.2013. In plus, s-a reținut că deși reclamantul a eliberat pârâtului in data de 18.01.2008 certificat fiscal pentru vânzarea imobilului si se prezumă că a operat ulterior modificări in evidențele privind proprietatea impozabila a pârâtului, a înțeles să expedieze notificările pe vechea adresa a acestuia din C.-N. . (f8,9,10-16). Prima notificare primita de pârât la adresa actuală a fost in data de 21.01.2013 (f.20-21).
Instanța a reținut din situația detaliată a debitului că suma pretinsă pârâtului pentru perioada 31.01._10 este de 3067,18 lei.
Majorările de întârziere sunt accesorii ale creanțelor principale, astfel încât creditorul nu mai are posibilitatea de a cere plata penalităților de întârziere pentru neplata la termen a unei creanțe stinse ca urmare a împlinirii termenului de prescripție (art. 1 al. 2 din Decr. nr. 167/1958). Majorările aferente sumei de 3067,18 lei reprezentând ratele scadente in perioada 31.01._10, sunt in valoare de 13.710,99 lei.
În temeiul art. 3 al. 1, art. 12 din Decr. nr. 167/1958 instanța a admis exceptia prescripției extinctive a dreptului la actiune al reclamantului pentru ratele scadente in perioada 31.01._10 si penalitatile de întârziere aferente, si a respins ca prescrisă acțiunea formulata de reclamantul M. C.-N. prin Primar in contradictoriu cu paratul C. R. I. avand ca obiect suma de 3067,18 lei reprezentand rate restante si 13.710,99 lei penalitati de intarziere.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
În temeiul contractului cadru nr._/23.03.2006 având ca obiect acordul de participare, si a adresei nr. 96/17.01.2007, pârâtul C. R. I. este dator să achite ratele aferente pentru lucrările exterioare efectuate la imobilului din C.-N. . . reclamant cu respectarea termenului de prescripție. Faptul că reclamantul a emis certificatul fiscal pentru vânzare in data de 18.01.2008 nu are semnificația exonerării pârâtului de la plata ratelor, raportat la dispozițiile contractului cadru. Clauza de care se prevalează pârâtul, inserată in alineatul penultim al contractului, reglementează o sancțiune in sarcina sa, in eventualitatea nerespectării obligației de transmitere a ratelor asumate, nicidecum o cauza de încetare a obligației de plata a ratelor. Prin emiterea certificatului fiscal, formalitate anterioară si obligatorie transmiterii dreptului, reclamantul a renunțat la posibilitatea pe care o avea de a îngreuna vânzarea imobilului, nu si la obligațiile asumate de pârât in baza contractului cadru, interpretare ce reiese din dispozițiile art. 969 al. 1 si 2, art.977, art. 981 C.civ. (1864). Contractul cadru este inopozabil cumpărătoarei imobilului apartament nr. 6, în primul rând deoarece M. A. nu a avut calitatea de parte a acestui contract si nu s-a făcut dovada că si-ar fi asumat obligația plății ratelor, aferente lucrărilor executate. În al doilea rând, nu este vorba despre o obligație strâns legată de dobândirea dreptului de proprietate (propter rem) sau a posesiei imobilului (scriptae in rem), deoarece lucrările ai fost finalizate in decembrie 2006, anterior vânzării imobilului si in mod cert aspectul exterior a fost luat in considerare la momentul stabilirii prețului.
Pentru considerentele de mai sus, având in vedere situația detaliată a debitului (f. 50-52), instanța a obligat pârâtul să achite în favoarea reclamantului suma de 4084,79 lei rate restante aferente perioadei 28.02._13. Cu privire la penalitățile de întârziere sunt aplicabile dispozițiile HCL nr. 284/2010 prin care s-au stabilit majorări de întârziere de 0,5% pe zi (f.24).
Conform situației detaliate a debitului, până la data de 01.08.2010, momentul intrării in vigoare a HCL nr. 284/2010, reclamantul a calculat penalități de 0,1% pe zi. Perceperea acestor majorări de 0,1% nu este justificată nici de convenția părților, in care nu s-au prevăzut penalități, nici de existența unei hotărâri de consiliu local anterioară HCL nr. 284/2010. De altfel, in cererea de chemare in judecată, reclamantul își întemeiază pretențiile referitoare la majorările de întârziere doar pe dispozițiile HCL nr. 284/2010. Prin urmare, in temeiul art. 969 C.civ. instanța a reținut că pârâtul nu datorează suma de 53,34 lei pretinsă cu titlu de majorări de întârziere pentru ratele scadente in perioada 28.02._-30.06.2010 (f. 51).
Deoarece reclamantul nu a făcut dovada că ar fi suportat cheltuieli de judecata cu prezenta cauză, in temeiul art. 274 C.pr civ. instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Prin Sentința civilă nr._/22.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 9247/2013 formulată de reclamantul M. C.-N. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul C. R. I..
S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 9247/07.06.2013 cu următoarea mențiune:
Obligă pârâtul la plata in favoarea reclamantului a penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, pentru ratele scadente in perioada 14.02._13, până la achitarea integrală a debitului principal de 4084,79 lei, penalități ce vor fi calculate începând cu data de 13.02.2013.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Examinând cuprinsul sentinței civile nr. instanța a constatat că a omis să se pronunțe asupra petitului nr. 2 din cererea de chemare în judecată având ca obiect plata majorărilor de întârziere pretinse pentru perioada ulterioară înregistrării cererii, până la data plății efective a debitului.
Raportat la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanței îi revenea obligația să se pronunțe și asupra acestui capăt de cerere.
Debitul principal stabilit prin sentința civilă nr. 9247/2013 este de 4084,79 lei. În considerentele sentinței civile nr. 9247/2013 s-a stabilit că penalitățile de întârziere la care este îndreptățit reclamantul sunt prevăzute de HCL nr. 284/2010. Acest act normativ este in vigoare din data de 01.08.2010 si prevede penalități de 0,5% pe zi(f. 24). Reclamantul este astfel îndreptățit la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, ce se vor calcula asupra debitului principal de 4084,79 lei, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 13.02.2013, până la achitarea integrală a debitului.
In consecință, în temeiul art. 2812 C.pr. civ., instanța de fond a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 9247/2013 formulată de reclamantul M. C.-N. în contradictoriu cu pârâtul C. R. I. si a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 9247/07.06.2013 cu următoarea mențiune: „Obligă pârâtul la plata in favoarea reclamantului a penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, pentru ratele scadente in perioada 14.02._13, până la achitarea integrală a debitului principal de 4084,79 lei, penalități ce vor fi calculate începând cu data de 13.02.2013. ”
Apărările pârâtului față de cererea de completare nu sunt întemeiate. Este adevărat că prin sentința civilă nr._ instanța s-a pronunțat cu privire la suma de 25.222,40 lei solicitată cu titlu de penalități, însă aceste penalități erau calculate de reclamant pentru perioada anterioară demarării litigiului (pana in data de 04.02.2013) si vizau o parte din petitul nr. 1 din cererea de chemare în judecată. Or, obiectul petitului nr. 2 îl constituie penalitățile de întârziere aferente debitului, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată.
Pârâtul C. R. I. a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 9247/07.06-2013, solicitând admiterea recursului, iar în principal, modificarea în parte a sentinței atacate și în fond respingerea cererii introductive în întregime ca nefondate, iar în subsidiar admiterea doar în parte a cererii introductive de instanță, respectiv a se dispune obligarea recurentului doar la plata ratelor restante, reactualizate cu rata inflației, așa cum prevede contractul inițial, semnat de recurent.
În motivare, arată că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 C.p.c.
În fapt, așa cum rezultă din actele de la dosar, prin contractul încheiat cu C. L. al mun. C. N., recurentul era obligat să restituie suma stabilită conform devizelor, în 120 rate, în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni.
În contract nu se prevedea posibilitatea perceperii vreunor sume cu titlu de penalități de întârziere, aceste penalități fiind fixate unilateral la mai bine de 3 ani de la data încheierii contractului. În consecință, în mod nelegal instanța de fond a constatat că recurentul datorează vreo sumă cu titlu de penalități de întârziere.
Recurentul-pârât menționează că în contract, așa cum rezultă din adresa nr. 96/447/17 ianuarie 2007, se prevedea doar posibilitatea reactualizării sumei lunare de 96.18 lei cu coeficientul anual de inflație.
Legea nu prevede posibilitatea modificării unilaterale a unui contract bilateral sinalagmatic, la mai bine de 3 ani de la încheierea lui, prin fixarea unei clauze oneroase, care nu are nici un suport economic, prin abuz de drept.
Potrivit prev. art.969 C.civ., convențiile legal întocmite au putere de lege între părți. Acestea nu pot fi modificate decât în condițiile legale, în speță prin acordul părților, nu unilateral. Recurentul precizează că prin modificarea unilaterală a contractul se încalcă prevederile art. 969 C.civ. motiv pentru care sub acest aspect, acțiunea introductivă de instanță este nefondată în parte.
Recurentul-pârât arată că trebuia să fie obligat la plata sumei restante reactualizate cu rata inflației, deoarece doar acest aspect a fost aprobat prin convenția inițială, nemodificată unilateral. Plata unor penalități de întârziere este nu numai nejustificată, dar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.
Recurentul-pârât a declarat recurs și împotriva Sentinței civile nr._/22.10.2013, solicitând respingerea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 9247/2013.
Recurentul arată că prin cererea introductivă de instanță reclamantul M. C.-N. prin Primar a solicitat instanței completarea sentinței civile nr. 9247/2013, în sensul de a se pronunța asupra petitului 2 din acțiune introductivă de instanță.
Prin sentința menționată, instanța de fond a soluționat petitul 2 din acțiune, motiv pentru care recurentul precizează că nu suntem în situația prevăzută de art. 281 C.p.c.
Potrivit acestui text legal, dacă prin hotărâre instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, se poate cere completarea hotărârii, în același termen în care se poate promova calea de atac.
Recurentul-pârât arată că petiționarea susține faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra petitului 2 din acțiunea introductivă de instanță, prin aceea că nu l-a obligat pe recurentul-pârât la plata majorărilor de întârziere în procent de 0,5 % pentru fiecare zi de întârzire, până la data plății efective a debitului.
Recurentul-pârât precizează că această susținere este eronată.
Din motivarea și soluția adoptată rezultă că acțiune introductivă de instanță a fost admisă doar în parte. Apoi, rezultă explicit faptul că instanța de fond a soluționat și petitul 2 din acțiune.
"Majorările de întârziere sunt accesorii ale creanței principale, astfel încât creditorul nu mai are posibilitatea de a cere plata penalităților de întârziere pentru neplata la termen a unei creanțe stinse ca urmare a împlinirii termenului de prescripție...".
"Cu privire la penalitățile de întârziere sunt aplicabile dispozițiile HCL nr. 284/2010prin care s-au stabilit majorările de întârziere".
Mai mult, instanța de fond indică faptul că admite doar în parte cererea de chemare în judecată și în consecință, îl obligă pe recurentul-pârât doar la plata sumei de 15.542,86 lei reprezentând 4084,79 lei rate restante și 11.458,07 lei penalități de întârzire.
În situația în care această soluție era nefavorabilă reclamantei, aceasta avea posibilitatea formulării căii de atac, nu a cererii de completare.
Textul legal invocat în sprijinul acestei cereri este inaplicabil în cauză, deoarece instanța de fond s-a pronunțat asupra capătului de cerere vizând plata de penalități, a indicat în concret cum se calculează acestea, care este suma la care se calculează, precum și care este cuantumul lor, motiv pentru care neadmiterea cererii așa cum a fost formulată nu reprezintă omisiune a instanței de fond, sau nepronunțare.
Soluția instanței de fond trebuia atacată cu calea de atac, singura posibilitate de reformare a sentinței pronunțate, deoarece cererile formulate au fost admise doar în parte.
Pentru aceste motive cerere apare ca inadmisibilă, motiv pentru care recurentul-pârât solicită respingerea ei, cu cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, recurentul-pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat.
Împotriva Sentinței civile nr. 9247/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C.-N. au formulat recurs reclamanții M. C.-N. și C. L. al municipiului C.-N., reprezentate prin Primar, solicitând în conformitate cu disp. art. 304 p. 8, 9, coroborat cu art. 3041 Cod pr.civ.si art. 312 Cod pr. civ., admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
În motivare, recurenții-reclamanți precizează că instanța de judecată a omis să se pronunțe cu privire petitul 2 al cererii acestora, sens în care au formulat, în temeiul art. 281 indice 2 Cod prod. civ. cerere de completare a dispozitivului sentinței în cauză.
Recurenții-reclamanți critică legalitatea sentinței recurate prin prisma următoarelor argumente:
În mod greșit instanța a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a reclamantului C. L. al municipiului C. N., motivat de următoarele:
Legea administrației publice locale face o distincție clară între conceptul de administrație publică locală și cel de autoritate a administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 38 pct.2 lit.d) din Legea nr. 215/2001, așa cum era în vigoare la data aprobării HCL nr.859/2004, modificată prin HCL nr.239/2005, C. local al municipiului C.-N., în exercitarea atribuțiilor ce-i revin aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercițiului bugetar.
In literatura de specialitate s-a afirmat în legătură cu capacitatea procesuală a autorităților publice, că "înzestrarea unui grup determinat cu personalitate morală, implică, indubitabil și întotdeauna, capacitatea procesuală, bineînțeles în limitele principiului specialității acelei persoane juridice", lipsa personalității juridice neînsemnând totdeauna și lipsa capacității procesuale.
C. local este autoritatea publică investită cu atribuții de exercitare a puterii publice ce se realizează pe calea actelor administrative de autoritate, în ceea ce privește aprobarea bugetului local, împrumuturile și execuția bugetară. Or, sumele acordate în baza contractelor de împrumut provin de la bugetul local, iar ratele achitate de împrumutați constituie venit la bugetul local.
Recurenții-reclamanți consideră că atâta timp cât C. local al municipiului C.-N., în calitatea conferită de dispozițiile legii administrației publice locale a fost cel care a aprobat ca, plata lucrărilor de revitalizare să fie suportată, la cerere, din fondurile Consiliului local și condițiile de recuperare a acestora, are si capacitate deplină de a sta în instanță.
Recurenții-reclamanți precizează că în mod eronat instanța de fond a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantului M. C.-N. pentru ratele scadente în perioada 31.01._10 și penalitățile de întârziere.
Astfel, față de argumentele reținute în cuprinsul hotărârii, recurenții-reclamanți apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 12 din Decretul 167/1958, reținând caracterul succesiv al prestațiilor datorate de pârâtul C. R., astfel apreciind că dreptul la acțiune cu privire la fiecare rată scadentă se stinge printr-o prescripție deosebită.
Astfel, în speță suntem în situația în care prestațiile succesive alcătuiesc, un tot unitar, respectiv suma de 11.541,35 lei, pârâtul având posibilitatea achitării acestei sume în 120 rate lunare conform HCL nr.239/2005, iar prescripția curge pentru întreaga creanță de la data scadenței ultimei rate. Plata împrumutului constituie o prestație unică și nu succesivă, iar plata în rate a împrumutului reprezintă numai o modalitate de executare, care nu este de natură să schimbe caracterul unic al prestației; ca urmare, termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea prețului va curge de la data stabilită prin adresa nr. 96/17.01.2007, respectiv decembrie 2016.
In consecință, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, sumele solicitate neavând caracter succesiv, motiv pentru care recurenții-reclamanți solicită respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantului M. C.-N. pentru ratele scadente în perioada 31.01._10 și penalitățile de întârziere.
In subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că în speță sunt aplicabile prevederile art. 12 din Decretul nr.167/1958, recurenții-reclamanți învederează următoarele:
Conform prevederilor art. 16 din Decretul 167/1958 prescripția se întrerupe: „prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția; prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanța judecătoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; printr-un act incepator de executare.
Față de aceste prevederi, recurenții-reclamanți apreciază că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune, deoarece termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 a fost înterupt prin: înștiințările de plată transmise cu privire la existenta sumelor restante depuse la dosarul cauzei, respectiv nr._/2012; nr._/2011; nr._/2010; nr._/2009; nr._/02.09.2008; nr._/29.10.2012 (confirmată de primire la data de 31.10.2012), extrasele de cont nr._/2012; nr. 3763/2010; nr._/2009; Punere in întârziere prin Notificarea nr._/18.01.2013 conform art.1079 cod civil (confirmată de primire la data de 22.01.2013).
D. urmare, efectele produse de întreruperea prescripției extinctive sunt: ștergerea prescripției extinctive scurse anterior momentului apariției cauzei de întrerupere și începerea, după încetarea cauzei de întrerupere, a cursului unei noi prescripții extinctive.
Recurenții-reclamanți precizează în ceea ce privește penalitățile de întârziere calculate până la data de 01.08.2010, că instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată reclamanții și-au întemeiat pretențiile referitoare la majorările de întârziere doar pe dispozițiile HCL nr.284/2010, fară a ține cont de situația detaliată a debitului, (la care tot instanța face trimitere, reținând că până la data de 01.08.2010 au fost calculate penalități de 0,1% pe zi!) în subsolul căreia se face precizarea că procentul de 0,1% este utilizat în calcularea majorărilor conform Legii nr.210/2005, iar cel de 0,5 conform HCL nr. 284/2010.
In ceea ce privește cuantumul majorărilor de întârziere calculate până la data de 01.08.2010, recurenții-reclamanți precizează că, așa cum au menționat și în situația detaliată a debitului depusă la dosarul cauzei, acestea au fost calculate în baza legislației în vigoare la data scadenței debitelor, respectiv în temeiul art. 115 din Legea nr. 210/04.07.2005, pct.5 privind aprobarea Ordonanței Guvernului 20/2005 „ majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale. "Art. IV al aceleași legi prevede că „în toate actele normative în care se face referire la noțiunile de dobânzi și/sau penalități de întârziere aceste noțiuni se înlocuiesc cu noțiunea de majorări de întârziere”.
În consecință, recurenții-reclamanți precizează că instanța în mod eronat a reținut că pârâtul nu datorează suma de 53,54 lei pretinsă cu titlu de majorări de întârziere pentru ratele scadente în perioada 28.02._10.
Pentru toate aceste motive, recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
Prin întâmpinarea formulată de către intimații-reclamanți M. C.-N. și C. L. al municipiului C.-N., reprezentate prin Primar, aceștia solicită respingerea recursului formulat de către pârât împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria C.-N., pe cale de excepție, ca netimbrat, sau, în subsidiar, ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate, cu exonerarea reclamanților de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, arată:
În principal, invocă excepția netimbrării recursului, fapt pentru care solicită anularea recursului declarat de recurent-pârât ca netimbrat.
Ca o critică a motivelor de recurs intimații-reclamanți arătă că, contrar celor susținute de către pârât, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală în cauză, făcând o corectă aplicare a art. 2811 C. proc. civ.
Este cunoscut faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii. Astfel, potrivit art. 129 alin. final din C.Prod.Civ., instanța este ținută de limitele investirii sale prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. Altfel spus, instanța nu poate depăși limitele investirii sale, dar, totodată, aceasta este obligată să soluționeze toate capetele de cerere cu judecarea cărora a fost investită.
Neîndeplinirea de către instanța de judecată a acestei obligații nu este sancționată cu nulitatea absolută a hotărârii astfel pronunțate, fiind rezolvată procedural de legiuitor prin punerea la dispoziția părților a prevederilor art. 2811 C.prod.Civ., potrivit cărora "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri".
Într-adevăr, intimații-reclamanți arată că acțiunea acestora a fost admisă doar în parte, întrucât instanța a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantului M. C.-N. pentru ratele scadente în perioada 31.01._10 și penalitățile de întârziere și, în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamantul M. C.-N. în contradictoriu cu pârâtul C. R. I. având ca obiect suma de 3067,18 lei reprezentând rate restante și 13.710,99 lei și a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Dimpotrivă, prin hotărârea recurată, instanța de fond nu a soluționat și petitul 2 din acțiune, ci a OMIS să se pronunțe cu privire la acesta. Așa cum rezultă din considerente hotărârii atacate, instanța a constatat că, în ceea ce privește penalitățile de întârziere sunt aplicabile dispozițiile HCL nr. 284/2010 prin care s-au stabilit majorări de întârziere de 0,5% pe zi.
Or, așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii recurate, instanța de fond l-a obligat pe pârât la plata penalităților de întârziere în sumă de_,07 lei, care erau calculate până la data de 04.02.2013, omițând însă, să dispună și obligarea pârâtei la plata acestor majorări de întârziere în procent de 0,5%/zi întârziere până la data plății efective a debitului principal.
In consecință, în cauză nu ne găsim în situația unei soluții nefavorabile acestora, ci a unei omisiuni a instanței, iar soluția nu este formularea căii de atac care, într-o asemenea situație, este inadmisibilă.
Intimații-reclamanți învederează în acest sens și practica judiciară:
"Instanța are obligația de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecata cărora a fost investită, respectiv față de toate părțile implicate în conflictul judiciar. Soluția trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii, astfel că, nu poate constitui o aducere la îndeplinire a acestei îndatoriri a instanței, mențiunea ce s-ar face în considerente, în sensul că un anume capăt de cerere a fost rezolvat implicit prin soluția dată unui alt capăt de cerere".
In ceea ce privește penalitățile de întârziere, intimații-reclamanți menționează că în perioada 15.07.-15.11.2013, deși recurentul-pârât a avut posibilitatea achitării sumei restante reactualizate cu rata inflației, situație în care ar fi beneficiat de scutirea de la plata majorărilor de întârziere, acesta nu a făcut niciun demers în acest sens.
Intimații-reclamanți precizează că, la data de 04.06.2013 C. local al municipiului C.-N. a adoptat HCL nr.265 prin care s-a aprobat schema de ajutor de minimis, reprezentând scutiri de la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente impozitelor și taxelor locale, chiriilor, redevențelor și altor obligații la bugetul local, datorate de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al municipiului C.-N.. Scopul hotărârii a fost atragerea cu celeritate de venituri la bugetul local, fiind adusă la cunoștință publică inclusiv prin mijloace mass-media la nivelul județului C..
Conform hotărârii mai sus-menționate, scutirea se aplica majorărilor/penalităților aferente obligațiilor principale stinse până la data de 30.09.2013, termen prelungit până la data de 15.11.2013 prin HCL nr.452/26.09.2013.
Deși pârâtul înregistra la data de 19.06.2013 un debit total restant de 37.940,57 lei, din care suma 30.247,57 lei reprezentau majorări de întârziere aferente ratelor pentru fațadizarea imobilului și a fost înștiințat despre acest fapt prin Comunicarea nr._/19.06.2013 și prin mijloace mass-media, pârâtul nu a făcut niciun demers către Serviciul Rate, Chirii, Tarife, Prețuri din cadrul Direcției Economice a Municipiului C.-N. pentru stingerea datoriei, respectiv pentru a beneficia de scutirea de la plata majorărilor de întârziere datorate, fapt ce denotă rea-credință din partea acesteia cu privire la stingerea obligațiilor dintre părți.
Sumele rezultate din ratele pentru fațadizarea imobilului au fost avute în vedere la aprobarea bugetului local determinându-se veniturile și cheltuielile la nivelul municipiului.
Mai mult, facilitățile de care s-a bucurat pârâtul, în sensul suportării de la bugetul local al municipiului C.-N. a contravalorii lucrărilor de revitalizare a imobilului, urmând ca acesta să achite suma în 120 de rate lunare, beneficiind practic de un împrumut fără dobândă, efectul neplății la scadență a acestor rate constă în nerealizarea execuției bugetare, care constă în realizarea veniturilor la termenul și în cuantumul prevăzut în bugetul local și efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute în bugetul local.
Efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute în bugetul local reprezintă o obligație ce nu poate fi încălcată, constituind o etapă foarte importantă în cadrul unui buget, deoarece presupune transpunerea unor previziuni în plan concret, asigurându-se astfel finanțarea proiectelor publice. In situația în care veniturile nu acoperă cheltuielile se creează un deficit bugetar.
Prin neîncasarea acestor sume la termenele scadente, municipalitatea a fost pusă în situația de a nu de a realiza acțiunile sociale, culturale, economice, de asistență socială, servicii și dezvoltare publică, precum și alte cerințe a locuitorilor din municipiul C.-N. ori, de a achita, la rândul ei, penalități de întârziere către creditorii săi.
Or, așa cum a subliniat recurentul-pârât, acesta nu mai este locuitor al municipiului C.-N., însă prin nerestituirea sumelor acordate de Municipiului C.-N. în baza Contractului de împrumut, intimații sunt puși în situația de a nu-și onora obligațiile către locuitorii municipiului, care au calitatea de contribuabili ai bugetului local.
Perceperea penalităților de întârziere de către municipalitate nu conduce la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia; penalitățile de întârziere sunt menite a compensa prejudiciul suferit de municipiul C.-N. prin neîncasarea la termen a sumelor previzionate și au fost calculate în baza art. 115 din Legea nr. 210/04.07.2005, pct. 5 privind aprobarea Ordonanței Guvernului 20/2005, iar de la 01.08.2010 în baza HCL nr. 284/2010.
Intimații-reclamanți menționează, de asemenea, că Hotărârea Consiliului L. nr. 284/2010, prin care s-a aprobat cuantumul de 0,5%/zi ca și procent utilizat în calculul majorărilor de întârziere pentru toate veniturile de natură nefiscală, este un act administrativ perfect legal, fiind adoptată cu respectarea cerințelor legale și care nu a fost atacată în contencios administrativ în condițiile art. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, text care reglementează tutela administrativă, respectiv controlul de legalitate exercitat de prefect asupra actelor emise de autoritățile administrației publice locale.
Intimații-reclamanți precizează că nu sunt în culpă procesuală și solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
In subsidiar, în situația în care instanța va aprecia o eventuală culpă a intimaților-reclamanți, aceștia înțeleg să invoce dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 492 din 08.06.2006, publicata in Monitorul oficial nr. 583 din 5.07.2006. Astfel, Curtea Constituționala a reținut ca, prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea si complexitatea activității depuse, este cu atat mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit in cheltuieli de judecata, urmează a fi suportat de partea potrivnica, daca a căzut in pretenții, ceea ce presupune in mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa fata de partea potrivnica, care este tert in raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința insusirii sale de către instanța, hotărârea judecătoreasca fiind cea prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid si exigibil.
In sensul celor arătate este si jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului care, investita fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata in care sunt cuprinse si onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai in măsura in care constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real făcute in limita unui cuantum rezonabil.
In consecință, intimații-reclamanți solicită respingerea recursului formulat de către recurentul-pârât împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria C.-N., pe cale de excepție, ca netimbrat, sau, în subsidiar, ca fiind nefondat și menținerea sentinței atacate, cu exonerarea intimaților-reclamanți de la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat de reclamanții C. local al Municipiului C.-N. și M. C.-N., tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de exercițiu a Consiliului local, această excepție a fost în mod corect admisă de instanța de fond, față de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001.
În ceea ce privește excepția prescripției, de asemenea se reține că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripția dreptului la acțiune.
Nu pot fi reținute susținerile recurenților că, deși plata s-a făcut în rate, prestațiile succesive alcătuiesc un tot unitar, astfel că termenul de prescripție ar curge, pentru întreaga creanță, de la data scadenței ultimei rate, întrucât potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 pentru fiecare sumă, având scadență diferită, curge un alt termen de prescripție.
De asemenea, tribunalul reține că susținerile recurenților că termenul de prescripție ar fi fost întrerupt prin înștiințările de plată, extrasele de cont și punerea în întârziere prin notificare sunt nefondate. Aceste acte provin de la creditor, astfel că nu sunt întrunite cerințele art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea prescripției.
Nici susținerile recurenților în privința penalităților de întârziere stabilite la fond nu pot fi reținute, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, la analizarea recursului formulat de pârât.
Analizând recursul declarat de pârâtul C. R. I., atât împotriva sentinței nr. 9247/2013, cât și împotriva sentinței de completare nr._/2013, tribunalul reține următoarele:
Deși recurentul pârât a solicitat modificarea soluției în sensul respingerii cererii introductive în întregime, în motivele de recurs a invocat doar că a fost obligat la penalități de întârziere în mod nelegal.
Așadar, tribunalul va analiza soluția primei instanțe doar în ceea ce privește penalitățile de întârziere.
În această privință, tribunalul apreciază că în cauză suntem în prezența unui contract de natură civilă, în care nu au fost stipulate penalități, astfel că nu pot fi aplicate penalități de întârziere, ci doar dobânda legală.
Cum în contract nu s-a prevăzut plata dobânzii de la scadență, urmează ca, în aplicarea prevederilor art. 1088 alin. 2 din Codul civil de la 1864, dobânda legală să fie datorată doar de la data introducerii cererii de chemare în judecată și anume 13.02.2013.
Față de aceste considerente, urmează ca tribunalul să admită în parte recursul declarat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 9247/07.06.2013 a Judecătoriei C.-N., pe care o va modifica în parte, în sensul că va înlătura obligația pârâtului de plată a sumei de 11.458,07 lei reprezentând penalități de întârziere. Vor fi menținute restul dispozițiilor Sentinței civile nr. 9247/07.06.2013.
De asemenea, tribunalul va admite în parte recursul declarat de pârâtul C. R. I. împotriva Sentinței civile nr._/22.10.2013 a Judecătoriei C.-N., pe care o va modifica, după cum urmează:
Va obliga pârâtul C. R. I. să plătească reclamantului M. C.-N. dobânda legală civilă, calculată la suma de 4084,79 lei, începând cu data de 13.02.2013 și până la achitarea integrală a acestei sume.
În baza art. 276 C.proc civ., intimatul M. C.-N. va fi obligat să plătească recurentului C. R. I. o parte din cheltuielile de judecată din recurs, în sumă de 1904,24 lei, constând din onorariu avocațial parțial de 1500 lei, taxa judiciară de timbru 399,24 lei și timbru judiciar 5 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. ȘI M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 9247/07.06.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N..
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. R. I. împotriva aceleași Sentințe civile nr. 9247/07.06.2013 a Judecătoriei C.-N., pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură obligația pârâtului de plată a sumei de 11.458,07 lei reprezentând penalități de întârziere.
Menține restul dispozițiilor Sentinței civile nr. 9247/07.06.2013.
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. R. I. împotriva Sentinței civile nr._/22.10.2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o modifică, după cum urmează:
Obligă pârâtul C. R. I. să plătească reclamantului M. C.-N. dobânda legală civilă, calculată la suma de 4084,79 lei, începând cu data de 13.02.2013 și până la achitarea integrală a acestei sume.
Obligă intimatul M. C.-N. să plătească recurentului C. R. I. cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1904,24 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014.
Președinte, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, G.-C. Ț. |
G.Ț. 17 Februarie 2014
Red./dact: O.R.G./I.D./C.Ș.
09.05.2014/2 ex
Jud.fond: D.-V. P.
| ← Anulare act. Decizia nr. 800/2014. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 610/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
