Uzucapiune. Decizia nr. 71/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 1900/242/2007
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 71/2014
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. R. G.
Judecător O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Grefier D. I. D.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenții-reclamanți B. I. A. și B. E. C., recurenții-intervenienți în nume propriu P. A. și P. D.-M. și pe intimații N. L., M. P. CIANEULUI ȘI SOȚIA M. D., M. F., M. P., M. I., M. O., T. A., B. V., M. I., împotriva sentinței civile nr. 1291/18.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Huedin, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și a doua strigare au răspuns recurentul-intervenient în nume propriu P. A., prezent personal și asistat de avocat I. L., care o reprezintă și pe recurenta-intervenientă în nume propriu P. D. M., lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că recursul depus de către intervenienții în nume propriu P. A. și P. D.-M. (fila 59), după ce instanța a dispus comunicarea sentinței civile de la fond, este formulat în termen, motivat, comunicat, legal timbrat (taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța MCJCH_/04.12.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei – fila 69).
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților-intervenienți în nume propriu pune concluzii de admitere a recursului, de modificare în parte a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii de intervenție în nume propriu, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată pentru fond și recurs, reprezentate de onorariu avocațial și taxe de timbru.
Solicită să se constate în ceea ce privește soluția dată de instanța de fond că există contradicție între motivarea instanței și concluzia că reclamanții B. au fost de bună-credință, având în vedere probele de la dosar, nefiind dovedită dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Precizează că reaua-credință a reclamanților e dovedită și de contradicția că reclamanții B. nu ar fi cumpărat o porțiune de teren de la intervenienții în nume propriu, dacă știau că reclamanții sunt proprietarii terenului.
Menționează că nu se poate vorbi despre accesiune imobiliară, așa cum reține instanța de fond, având în vedere că reclamantul B. I. A. nu face dovada că este proprietarul terenului.
Arată că dispozitivul instanței de fond este imposibil de pus în executare, atâta timp cât pe teren este edificată construcția reclamanților B..
Față de recursul reclamanților B., reprezentantul recurenților-intervenienți în nume propriu pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat.
Cu privire la susținerea că instanța nu s-a pronunțat asupra petitelor 23 și 24 din cererea de chemare în judecată, se arată că instanța a respins toate petitele subsecvente uzucapiunii.
Arată că solicitarea de trimitere spre rejudecare și refacerea probatoriului se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că la fond au existat multe termene de judecată și se puteau propune probe.
Cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând jumătate din onorariul avocațial dovedit prin chitanța depusă în dosarul de recurs, jumătate din acest onorariu fiind pentru recursul intervenienților. Se depune la dosarul cauzei chitanța nr. 03/28.01.2014, pentru suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
La întrebarea instanței despre înțelegerea ce a intervenit între reclamantul B. I.-A. și intervenientul în nume propriu P. A., acesta din urmă arată instanței că s-a ajuns la o înțelegere amiabilă între ei, prin care reclamantul a fost de acord să cumpere terenul intervenienților în nume propriu. Arată că s-a încheiat un precontract și s-a achitat un avans, urmând ca reclamantul să-i achite diferența de preț, dar ulterior, reclamantul s-a răzgândit. Intervenientul P. A. depune la dosarul cauzei copia contractului încheiat între reclamanții B. și intervenienții P. în anul 2008, împreună cu schița terenului și plan de situație.
Întrebat fiind de către instanță dacă la momentul când a cumpărat terenul, intervenientul în nume propriu P. A. a observat construcția existentă pe teren, acesta răspunde afirmativ. Arată că a cumpărat la 27.12.2007 printr-o agenție imobiliară, iar agentul i-a spus o poveste despre construcție și a cumpărat terenul întrucât în cartea funciară era înscris doar teren, fără sarcini. Ulterior, a discutat cu reclamantul să-i vândă terenul, dar reclamantul i-a oferit un preț derizoriu. Mai arată că este de acord să vândă reclamantului suprafața de teren pentru care s-au înțeles, aproximativ 900-1000 mp, dar la prețul pe care l-a plătit el când a cumpărat terenul.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1291/18.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. I.-A. și soția B. E.-C., în contradictoriu cu pârâții N. L. – în calitate de urmaș al pârâtei decedate M. E., M. F. și M. I., ambii în calitate de urmași ai pârâtului decedat M. A., M. P., M. I., M. O., T. A., B. V., și pârâții proprietari tabulari în CF 646 Vișag M. P. Cianeului și soția M. D., citați prin publicitate.
S-a respins cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M. A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții în interes propriu P. A. și P. D. M., în contradictoriu cu pârâții B. I.-A. și soția B. E.-C. și pârâții proprietari tabulari în CF 646 Vișag M. P. Cianeului și soția M. D. și, în consecință:
A obligat pârâții B. I.-A. și soția B. E.-C. să lase intervenienților în interes propriu P. A. și P. D. M. deplina proprietate și liniștita posesie asupra terenului în suprafață de 525 mp, parte din imobilul proprietate intervenienților întabulat în CF 890 Vișag, nr. top 980/4/38/2/1, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. M. I. și Planului de situație – Anexa 5 la raportul de expertiză.
S-au respins celelalte petite din cererea de intervenție în interes propriu.
A obligat reclamanții B. I.-A. și soția B. E.-C. la plata către pârâtul M. I. a sumei de 19,55 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A obligat pârâții B. I.-A. și soția B. E.-C. la plata către intervenienții în interes propriu P. A. și P. D. M. a sumei de 1503,26 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost extinsă și precizată în formă finală la data de 21.04.2011, instanța pronunțându-se cu privire la petitele conținute în această ultimă precizare.
Se reține că reclamanții B. I.-A. și soția B. E.-C. au promovat cererea de chemare în judecată întrucât au susținut că doresc lămurirea situației de carte funciară a imobilelor teren și construcții în litigiu și întabularea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate asupra acestora.
În privința terenului, au susținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17.06.1990 numitul M. I. s-a obligat să le înstrăineze dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în suprafață de 4423 mp, în schimbul prețului achitat integral în mâna numitului M. I..
În privința construcției, au susținut că au edificat-o pe . în suprafață de 4423 mp pe care au cumpărat-o de la numitul M. I..
Pe calea acțiunii oblice prevăzută de art. 974 C. civil, reclamanții au formulat petitul de constatare a dobândirii de către promitentul-vânzător M. I. a dreptului de proprietate asupra terenului obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare și petitele subsidiare acestuia, de dezbatere a maselor succesorale ale def. M. I. și descendenților săi decedați, pentru ca în final toți moștenitorii acceptanți să fie obligați la încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare cu reclamanții pentru suprafața de teren în litigiu.
Un prim aspect ce trebuie menționat este că, deși au susținut existența unui antecontract de vânzare-cumpărare prin care numitul M. I. le-a înstrăinat terenul în litigiu, reclamanții nu au depus la dosar un astfel de contract.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară refăcut de dl. exp. M. I. (f. 518-532) s-a stabilit că în realitate, suprafața determinată prin măsurători a terenului în litigiu este de 3160 mp, fără ca reclamanții ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiunile la raport să mai precizeze cererea de chemare în judecată privitor la suprafață, susținând în continuare că au cumpărat suprafața de 4423 mp de la numitul M. I. care a dobândit dreptul de proprietate asupra acesteia prin uzucapiune.
În regim de carte funciară, terenul în litigiu a fost identificat de către expert ca fiind înscris în CF 646 Vișag, sub o parte din nr. top 980/4/34/1/1, proprietari tabulari fiind pârâții cu domiciliul necunoscut M. P. cianeului și soția M. D., efectuându-se și propuneri de dezmembrare a parcelei de teren identificată în CF 646 Vișag, nr. top 980/4/34/1/1 și de întabulare în CF a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților B. I.-A. și B. E.-C., cu titlu de drept de uzucapiune prin joncțiunea posesiilor.
Cu toate acestea, așa cum rezultă fără dubiu din concluziile raportului de expertiză, o porțiune din terenul în litigiu se suprapune peste terenul cu nr. top 980/4/38/2/1 în suprafață totală de 2657 mp întabulată în CF 890 Vișag în favoarea intervenienților în interes propriu P. A. și soția P. D. M., cu titlu de drept de cumpărare, în baza unui contract autentic de vânzare-cumpărare.
Deși cu ocazia efectuării cercetării la fața locului în data de 05.07.2011 (f. 486-487) dl. expert M. I. a precizat în mod expres că terenul în litigiu pentru care doresc întabularea reclamanții se suprapune parțial peste . intervenienților în interes propriu și dintr-o eroare în cuprinsul primului raport de expertiză (f. 392-401) a menționat că în regim de carte funciară terenul se suprapune doar cu o parte din . 980/4/34/1/1 înscrisă în CF 646 Vișag, nici în raportul de expertiză tehnică judiciară refăcut nu a menționat acest aspect. Toate operațiunile de carte funciară propuse vizând nr. top 980/4/34/1/1 din CF 646 Vișag.
Reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, însă nu cu privire la acest aspect, în final renunțând să mai susțină orice obiecțiuni la raport și solicitând instanței să pronunțe o hotărâre pe baza probelor administrate în cauză.
În ceea ce privește dobândirea de către numitul M. I. a dreptului de proprietate prin uzucapiune, instanța a constatat că reclamanții au invocat dispozițiile art. 1846 și urm. C. civil, respectiv uzucapiunea de 30 de ani reglementată de Codul civil.
Instanța a reținut că potrivit art. 1890 C. civil toate acțiunile atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.
Art. 1847 C. civil prevede condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a prescrie, respectiv o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
De asemenea, potrivit art. 1860 C. civil orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesia sa cu posesia autorului său.
Prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că „În situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului –Lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului - Lege nr. 115/1938”.
Martorul P. P. (f. 148) cu ocazia primei audieri a declarat că nu îl cunoaște pe reclamantul B. și nu a auzit ca acesta să fi cumpărat teren pe raza loc. L. Vișagului. Martorul a declarat că M. A. și M. E. ar fi avut teren în L. Vișagului, pe lângă terenul folosit de aceștia fiind și un teren folosit de M. I., după terminarea războiului După decesul lui M. I., terenul a fost folosit de soția acestuia și pe teren M. I. a edificat construcții.
Reaudiat, martorul P. P. (f. 471) a declarat că este născut în anul 1926 în L. Vișagului și a trăit în continuare în . îl cunoaște de pe vremea când avea vârsta de 12-13 ani și în acea perioadă terenul era folosit de M. P.. Ulterior posesia a fost transmisă lui M. I., fără ca martorul să poată preciza anul în care M. I. a început să folosească terenul. A declarat însă că după ce s-a terminat războiul terenul era folosit de M. I..
Martorul P. I. (f. 291) a declarat că s-a născut în anul 1923 în L. Vișagului, îl cunoaște pe reclamantul B. despre care știe că a cumpărat un teren de la M. I. situat pe raza satului L. Vișagului, la locul numit F.. Terenul are suprafață de 4-5 ari și a fost folosit de M. I. după terminarea războiului, fără să fi fost tulburat în posesie. Reclamantul B. folosește terenul de circa 20 de ani și a fost tulburat în posesie, având neînțelegeri cu rude asupra terenului în litigiu. Pe teren reclamantul B. a edificat o construcție, dar nu cunoaște în ce an.
Declarația martorului B. V. D. (f. 195) nu este relevantă sub aspectul dovedirii petitului de uzucapiune, având în vedere vârsta martorului și împrejurarea că aspectele declarate nu le-a perceput personal, cunoscându-le doar de la alte persoane.
Raportat la probele administrate și în lipsa oricăror alte înscrisuri sau alte probe cu care să coroboreze declarațiile martorilor, instanța a reținut că petitul privind dobândirea de către numitul M. I. a dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este întemeiat și urmează a fi respins.
Astfel, instanța nu a putut determina nici momentul la care numitul M. I. a început posesia, nici momentul la care ar fi transmis reclamanților terenul în litigiu, pentru a putea determina dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864 în materia uzucapiunii sau dacă termenul de 30 de ani s-a împlinit.
Martorii au indicat doar că după terminarea războiului terenul a fost folosit de M. I., fără a indica momentul începerii posesiei. Martorul P. P. a declarat că după decesul lui M. I. terenul a continuat să fie folosit de soția acestuia, deși reclamanții pretind că M. I. le-a vândut terenul, fără să fi depus la dosar antecontractul de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, martorul P. I. a declarat că reclamanții au cumpărat terenul de la M. I. și-l folosește de cca. 20 de ani. La dosar nu au fost depuse acte de stare civilă din care instanța să poată observa cel puțin data nașterii sau a decesului numitului M. I., sau data încheierii căsătoriei sale, acte de stare civilă care erau necesare și pentru soluționarea petitelor subsidiare având în vedere masele succesorale succesive ce s-a solicitat a fi dezbătute.
De asemenea, câtă vreme terenul în litigiu se suprapune peste o parte din . nr. top 980/4/38/2/1 în suprafață totală de 2657 mp întabulată în CF 890 Vișag în favoarea intervenienților în interes propriu P. A. și soția P. D. M., asupra căreia s-a constatat că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune numitul T. M. în baza Sentinței civile nr. 1187/02.12.2003 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. 877/2003, nu se poate vorbi despre o posesie utilă, continuă, netulburată, etc.
Chiar dacă sentința menționată nu este opozabilă reclamanților, câtă vreme din probele coroborate administrate nu se dovedește că pârâtul M. I. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu pentru a-l putea transmite apoi reclamanților, având în vedere și celelalte considerente expuse, respectiv conținutul raportului de expertiză, suprafața de teren rezultată din măsurători, împrejurarea că cererea nu a mai fost precizată ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză refăcut și răspunsului la obiecțiuni, faptul că la termenul de judecată din data de 11.10.2012 reclamanții prin reprezentant au solicitat pronunțarea unei hotărâri pe baza probelor administrate care au apreciat că sunt suficiente și nu au mai dorit administrarea altor probe, instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată nu poate fi admisă.
În ceea ce privește toate celelalte petite ale cererii de chemare în judecată precizată, respectiv operațiuni de carte funciară, dezbateri de mase succesorale și obligare la încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect . litigiu, acestea sunt accesorii primului petit. Întrucât nu s-a constat dobândirea de către numitul M. I. a dreptului de proprietate asupra parcelei de teren în litigiu și nici nu a fost depus la doar antecontractul de vânzare-cumpărare de care s-au prevalat reclamanții, celelalte capete de cerere urmează soarta celui principal, cu care sunt în strânsă legătură, urmând a fi respinse.
Întrucât prin încheierea de ședință din data de 19.01.2012 a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului M. A., instanța a respins cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M. A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Prezent la dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2008 pârâtul M. I. a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea transportului efectuat, depunând la dosar dovadă în acest sens (f. 121).
Raportat la dispozițiile art. 274 și urm. C. proc.civ, fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pe reclamanții B. I.-A. și soția B. E.-C. la plata către pârâtul M. I. a sumei de 19,55 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții în interes propriu P. A. și P. D. M., instanța a constatat că prin cererea precizată și completată la data de 25.04.2008 (f. 61-62) și precizată în formă finală la data de 21.04.2011 (f. 443), intervenienții în interes propriu au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța: să fie obligați reclamanții B. I. A. și B. C. să le recunoască dreptul de proprietate și să le predea în deplină posesie o suprafață de teren de 780 mp identificată cu nr. top 980/4/38/2/1 în suprafață totală de 2657 mp evidențiată în CF 890 Vișag ai cărei proprietari tabulari sunt cu titlu de drept de cumpărare ca bun comun; să fie obligați reclamanții să-și demoleze construcția edificată pe . 980/4/38/2/1 din CF 890 Vișag, proprietatea intervenienților, urmând ca în caz de refuz să fie autorizați pârâții să demoleze această construcție pe cheltuiala reclamanților; să fie obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.
Cu toate acestea, cu ocazia concluziilor pe fond, intervenienții, prin reprezentant convențional au indicat anexa 5 a raportului de expertiză ca fiind varianta corectă.
Așa cum s-a menționat anterior, prin raportul de expertiză tehnică judiciară refăcut de dl. exp. M. I. (f. 518-532) s-a stabilit că terenul în litigiu, pentru care reclamanții au promovat cererea de chemare în judecată se suprapune parțial peste terenul proprietatea tabulară a intervenienților identificat prin . nr. top 980/4/38/2/1 în suprafață totală de 2657 mp întabulată în CF 890 Vișag.
Au fost întocmite mai multe anexe ale raportului de expertiză, respectiv anexa 4 corectată (f. 560) prin care se menționează că suprapunerea este de 440 mp, anexa 5 (f. 529) în care se menționează că suprapunerea este de 525 mp și anexa 6 (f. 530) prin care se menționează că suprapunerea este de 702 mp. În oricare dintre cele 3 variante, construcția pe care reclamanții B. susțin că au edificat-o este amplasată pe terenul intervenienților.
Instanța a reținut că acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care reclamantul solicită instanței să-i recunoască dreptul de proprietate și să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului. Cu alte cuvinte, prin promovarea unei acțiuni în revendicare, proprietarul neposesor solicită posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului.
Acțiunea în revendicare poate fi introdusă de titularul dreptului de proprietate, astfel că reclamantul trebuie să fie proprietarul unic și exclusiv al bunului revendicat.
Proba dreptului de proprietate incumbă reclamantului, raportat la dispozițiile art. 1169 C. civil. În cauză, intervenienții au înțeles să-și probeze dreptul de proprietate cu extras de carte funciară, pentru pârâții B. în cererea de intervenție operând prin însăși faptul posesie, prezumția relativă de proprietate.
În ceea ce privește revendicarea bunurilor imobile în sistemul cărților funciare, situație de față, revendicarea imobilelor are un domeniu de aplicare restrâns, rezultând din împrejurarea că dobândirea dreptului de proprietate poate avea loc numai dacă s-a realizat cerința întabulării în cartea funciară, înscrierile de CF având, în principiu, forță probantă deplină. Astfel acțiunea în revendicare este aplicabilă atunci când dreptul de proprietate se dobândește de plin drept, fără cerința întabulării în CF (prin moștenire), în cazul în care se poate cere pe cale de prestație tabulară înscrierea dreptului de proprietate sau atunci când statul sau o unitate administrativ teritorială revendică un bun din domeniul public național sau local.
În speță, intervenienții în interes propriu au dovedit că sunt proprietari tabulari ai suprafeței de teren peste care se suprapune parțial terenul pentru care reclamanții B. au formulat cererea de chemare în judecată care, de altfel, a fost respinsă astfel cum s-a menționat.
În ceea ce privește suprafața pentru care există suprapunere, instanța a apreciat că aceasta este cea menționată în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. M. I. și Planului de situație – Anexa 5 la raportul de expertiză, respectiv suprafața de 525 mp. Instanța a optat pentru această variantă întrucât suprapunerea este cea rezultată din schița care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate al persoanelor ce au vândut intervenienților terenul, conform Sentinței civile nr. 1187/02.12.2003 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. 877/2003. Că este așa se poate observa și din anexa 7 la raportul de expertiză – plan foto amplasament imobile.
În consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 480 C. civil instanța a obligat pârâții B. I.-A. și soția B. E.-C. să lase intervenienților în interes propriu P. A. și P. D. M. deplina proprietate și liniștita posesie asupra terenului în suprafață de 525 mp, parte din imobilul proprietate intervenienților întabulat în CF 890 Vișag, nr. top 980/4/38/2/1, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. M. I. și Planului de situație – Anexa 5 la raportul de expertiză.
Prin petitul 2 al cererii de intervenție în interes propriu s-a solicitat să fie obligați reclamanții să-și demoleze construcția edificată pe . 980/4/38/2/1 din CF 890 Vișag, proprietatea intervenienților, urmând ca în caz de refuz să fie autorizați pârâții să demoleze această construcție pe cheltuiala reclamanților.
Instanța a reținut că reclamanții B. au fost constructori de bună-credință, în sensul că nu știau la momentul edificării construcției că terenul nu le aparține, crezând că au edificat construcția pe terenul cumpărat de la M. I. și asupra căruia au avut posesia.
În această situație, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale prevăzută de art. 493 C. civil, proprietarul terenului devine obligatoriu și proprietar al construcției, fără a putea cere demolarea și ridicarea construcțiilor. Proprietarul terenului trebuie însă să-l dezdăuneze pe constructor fie achitând contravaloarea materialelor și a muncii, fie plătind o sumă egală cu creșterea valorii fondului, ca urmare a efectuării construcției. Evident, proprietarul construcției are în această situație un drept de creanță asupra construcției.
Având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a respins petitul privind obligarea reclamanților la desființarea construcției, cererea de intervenție în interes propriu fiind doar în parte admisă.
Cu purtarea acestui proces intervenienții în interes propriu au efectuat următoarele cheltuieli de judecată: 503,26 lei – taxă judiciară de timbru (f. 63), 200 lei onorariu expert (f. 100), 2000 lei onorariu avocat (f. 609).
Raportat la dispozițiile art. 274 și art. 276 C. proc. civ., pretențiile interveniențiilor fiind parțial admise, instanța a obligat pârâții B. I.-A. și soția B. E.-C. la plata către intervenienții în interes propriu P. A. și P. D. M. a sumei de 1503,26 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. I.-A. și B. E. C., solicitând instanței admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu obligarea, în solidar, a intimaților care se opun admiterii prezentului recurs la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și orice alte cheltuieli ocazionate nouă de promovarea prezentei căi de atac, astfel cum acestea vor fi justificate în termen legal.
În motivare reclamanții recurenți arată faptul că principala critică pe care o aduc soluției pronunțate de instanța de fond este aceea de a nu fi analizat decât primul capăt de cerere al acțiunii cu care a fost învestită pe cale principală, pe care, negăsindu-l fondat și întemeiat, l-a respins ca atare și pe cale de consecință, a dispus respingerea tuturor celorlalte petite, pe care le-a calificat, în mod greșit, ca fiind subsidiare celui principal, inclusiv a petitelor nr. 23 și nr. 24, dar fără să facă vreo analiză a acestor cereri. In realitate, aceste din urmă petite ale acțiunii introductive formulate de reclamanți sunt cetite principale, a căror soluționare nu depinde de hotărârea dată asupra capătului de cerere privind prescripția achizitivă a imobilului litigios, realizată de către reclamanți împreună cu, ori separat de defuncții posesori ai terenului promis spre cumpărare de la antecesorii de drept ai pârâților de rând 1-8.
2.1. Deși instanța prima instanță analizează pe larg, sub aspectul temeiniciei, primul capăt de cerere prin care aceștia au solicitat (conform precizărilor și extinderii de acțiune -f.72-74, f. 113-116 dosar fond) să se constate că numitul M. I., în prezent decedat, a dobândit prin uzucapiune începută anterior anului 1947, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 4423 mp, situat în extravilanul loc. L. Vișagului, înscris în CF nr. 646 Vișag, suprapus parțial peste imobilul cu nr. top. 980/4/38/1/1, proprietatea tabulară a pârâților intimați de rând 9, totuși judecătorul fondului omite însă a analiza și petitele 23 și 24 ale acțiunii introductive de instanță prin care au solicitat următoarele:
,,-să se constate că asupra parcelei cu nr. top. 980/4/38/1/1 teren fânaț în suprafață de 4423 mp aceștia au edificat o casă de locuit pe fundație din piatră, pereți din lemn acoperită cu plăci de azbociment, compusă din: la parter - 1 hol, 1 bucătărie și 1 living; la etaj - 1 dormitor;
- să se dispună notarea în CF nou a construcției edificate și întabularea dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea lor, cu titlu de drept construire".
Astfel, în considerentele expuse, judecătorul fondului indică motivele pentru care respinge prin dispozitiv petitul privind prescripția achizitivă a terenului de către M. I., ulterior însă, trecând la analizarea celorlalte capete de cerere, arată doar aceea că „în ce privește celelalte petite ale cererii de chemare în judecată precizată, respectiv operațiuni de carte funciară, dezbateri de mase succesorale și obligare la încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect . litigiu, acestea sunt accesorii primului petit", iar „întrucât nu s-a constatat dobândi rea de către numitul M. I. dreptului de proprietate asupra parcelei de teren în litigiu (...) celelalte capete de cerere urmează soarta celui principal, cu care sunt în strânsă legătură, urmând a fi respinse" (pag. 7 par. 3).
Subliniază recurenții reclamanți în context aceea că în enumerarea tipurilor de cereri formulate de reclamanți, pe care instanța de judecată urmează să le respingă în . arătat mai sus, nu sunt menționate petitele referitoare la supraedificat, motiv pentru care nu se poate reține decât concluzia că aceste petite au fost omise cu totul de la analiză de către prima instanță.
Așa fiind, consideră recurenții reclamanți că instanța de fond nu s-a pronunțat efectiv asupra capetelor de cerere în discuție, atâta vreme cât, deși în dispozitiv arată că respinge acțiunea reclamanților, în considerentele ce stau la baza hotărârii nici măcar nu se face vorbire despre aceste petite, iar toate celelalte cereri sunt fie analizate, fie măcar rezumate, chiar și atât de succint cum au citat mai sus.
Or, faptul de a nu se fi pronunțat cu privire la un capăt de cerere nu poate duce cât la admiterea recursului și, în respectul dispozițiilor prevăzute de art. 304 ind. 1 C. proc. civ., casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru a se pronunța efectiv și asupra acestor petite, cu atât mai mult cu cât, astfel cum vor motiva în cele ce urmează, pentru soluționarea petitelor în discuție este necesară administrarea unui probatoriu suplimentar față de cel încuviințat în primul stadiu procesual. În acest sens devin incidente în cauză și prevederile art. 312 alin. 3 C. proc. civ., potrivit cu care modificarea sentinței recurate nu este posibilă în toate cazurile când se impune administrarea de probe noi.
2.2. Chiar dacă ar accepta că prima instanță ar fi calificat și petitele privind situația construcției edificate de reclamanți ca fiind accesorii petitului principal, cu toate că, așa cum au învederat mai sus, în cuprinsul sentinței nu se regăsește acest considerent, o asemenea calificare nu se poate face decât cu aplicarea greșită a legii.. Soluționarea celorlalte petite nu are înrâurire asupra hotărârii ce urma a se pronunța cu privire la aceste capete de cerere. Astfel, indiferent dacă defunctul M. I. a dobândit ori nu dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra parcelei de teren de 4423 m.p., dacă dreptul de proprietate a fost dobândit de către reclamanți prin uzucapiune prin joncțiunea posesiilor și ulterior prin efectul admiterii cererii de prestație tabulară sau nu, această construcție există și în legătură cu stabilirea situației sale juridice s-a formulat o cerere cu care instanța de judecată a fost învestită.
Astfel, reclamanții pot deveni proprietari tabulari ai construcției, fară ca pentru această să fie necesar a avea drept de proprietate asupra imobilului teren pe care această construcție este edificată și, mai mult, fără a deține măcar posesia terenului.
Subliniază recurenții reclamanți faptul că datorită respingerii capătului de cerere nr. 2. privind dezmembrarea terenului asupra căruia se solicita a se constata uzucapiunea de către M. I. și succesibilii săi și restul operațiunilor de carte funciară nu au legătură cu întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra construcției, ci doar cu stabilirea dreptului de proprietate tabulară asupra terenului.
Precizează recurenții reclamanți faptul că într-adevăr aceștia nu au solicitat efectuarea unei variante a raportului de expertiză care să cuprindă propuneri de întabulare a dreptului de proprietate asupra construcției pentru cazul în care s-ar admite cererea de intervenție a intimaților P.. În același timp însă nici instanța de judecată nu a solicitat această variantă domnului expert M. loan. Or, în opinia acestora, în virtutea rolului activ pe care judecătorul îl are, acesta trebuie să aibă în vedere, la momentul administrării probatoriului în cauză, toate soluțiile posibile, precum și faptul că aceste soluții trebuie întemeiate pe dispoziții legale care să se coroboreze cu probele administrate și cu cererile părților. Din modul în care a fost însă administrată probațiunea în acest dosar nu rezultă decât aceea că petitele privind construcția au fost scăpate din vedere de către instanța de judecată și anterior dezbaterilor pe fondul cauzei.
Consideră recurenții reclamanți că se impune, pentru justa soluționarea a cauzei, casarea sentinței atacate și efectuarea, în fata instanței de fond, a unui supliment la raportul de expertiză judiciară care să aibă în vedere propuneri de întabulare a construcției pe numele reclamanților, suplimentarea probațiunii în acest fel neputându-se realiza în fața instanței de recurs, potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă.
În analiza cererii de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu P. A. și P. D. M., instanța de fond arată că într-adevăr, din probele administrate în dosar (inclusiv deplasarea instanței la fața locului), că asupra terenului în litigiu există o construcție care a fost edificată de către reclamanți, că aceștia au fost de bună-credință în momentul edificării ei și respinge capătul de cerere privind demolarea imobilului. Totuși, nici în acest context, nu se face nicio refere la situația juridică a imobilului, alta decât cea extratabulară, în sensul că aparține și va rămâne în proprietatea extratabulară a reclamanților. Mai mult, la dosarul cauzei (f.75) a fost depus de către reclamanți procesul-verbal eliberat de Primăria .. 2289/24.04.2008 din care rezultă că pe terenul cu nr. top. 980/4/38/1/1/2 există casa ridicată de reclamanți, conform descrierii făcute în acțiune. Or, este cel puțin bizar faptul că instanța de judecată a constatat existența construcției, atât ca urmare a scriptelor depuse la dosar, a interogatoriului luat părților, cât și prin propriile simțuri cu ocazia deplasării la fața locului, însă a omis să se pronunțe asupra întabulării în CF a acestei când atât din petitele acțiunii, cât și din motivare rezultă că scopul promovării litigiului a fost întabularea terenului și a construcției edificate asupra lui.
Subiliniază acest context că faptul de a nu fi motivat respingerea capătelor de cerere în discuție atrage motivul de modificare prevăzut de art. 304 alin. 7 C proc. civ., însă potrivit art. 312 alin. 3. teza a II-a, dacă există atât motive care atrag atât casare, cât și modificarea sentinței recurate, instanța de recurs va dispune casarea în întregime a hotărârii atacate, pentru a asigura o judecată unitară a cauzei.
2.3. De asemenea, raportat la probațiunea administrată în cauză, desigur că instanța de judecată nu se poate erija în avocatul niciuneia dintre părțile litigante, însă, în virtutea rolului său activ pe care trebuie să îl manifeste în vederea aflării adevărului juridic, pentru justa soluționare a petitului privind uzucapiunea terenului de către M. I. și de către succesibilii săi, precum și pentru dovedirea încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare despre care instanța arată că nu a fost depusă la dosarul cauzei, instanța trebuia să dispună audierea numitei M. F., despre care se arată în interogatoriul luat intervenienților că a cunoscut faptul vânzării către reclamanți a terenului pe care numiții P. doreau să îl achiziționeze.
2.4.Un alt aspect criticabil al sentinței de fond este dezlegarea dată capătului de cerere privind uzucapiunea de către M. I. a terenului în litigiu, în condițiile în care instanța de fond acceptă că sunt aplicabille în speță dispozițiile Codului Civil în această materie. De altfel, instanța de fond nu face decât referiri generale cu privire la prevederile decretului-Lege nr. 115/1938 referitoare la prescripția achizitivă, fără a indica dacă pe acest act normativ ar fi trebuit să se întemeieze în drept reclamanații.
Astfel, deși s-a reținut din declarațiile martorilor audiați că terenul în litigiu era folosit de M. I. după terminarea războiului, totuși Judecătoria Huedin arată că nu se poate constata când anume a început posesia utilă a acestuia. Or, este bine cunoscut faptul că martorul P. I. se referă la momentul încheierii celui de-al doilea război mondial, adică anul 1945. Evident că trecând de atunci aproape 70 de ani, martorul nu poate determina luna și ziua în care terenul a fost luat în folosință de M. I., însă aceasta era inutil câtă vreme termenul de prescripție se calculează pe ani și se solicită constatarea prescripției printr-o posesie de cel puțin 45 de ani. Mai mult, promisiunea de vânzare-cumpărare dintre M. I. și reclamanți s-a încheiat în anul 1990, ceea ce înseamnă că acesta l-a folosit vreme de 45 de ani, timp în care l-a prescris achizitiv. Chiar dacă s-ar reține faptul că începând cu anul 1986 reclamanții au edificat o construcție pe terenul în litigiu, totuși termenul prescripției achizitive este împlinit și la această dată. Mai mult, instanța a apreciaat că nu poate determina momentul decesului lui M. I., însă omite să constate că totuși în anul 1990 acesta era în viață și în plus, nu administrează probe cu privire la solicitate joncțiunea posesiilor.
Faptul că, ulterior administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie aceștia nu și-au precizat acțiunea de chemare în judecată pentru a arăta, astfel cum ar fi fost de așteptat pentru instanța fondului, că se solicită uzucapiunea numai pentru diferența de suprafață de la 4423 m.p și la cea care se suprapune peste terenul intervenienților P. nu semnifică faptul că asupra acestei diferențe nu s-ar fi împlinit în persoana numitului M. I. termenul prescripției achizitive și instanța putea dispune admiterea în parte a acestui petit.
Admiterea petitului privind uzucapiunea va determina bineînțeles, analizarea pe fond a celorlalte capete de cerere, care sunt, în acest fel, admisibile și întemeiate, ducând la admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Împotriva aceleiași sentințe au declarat recurs intervenienții P. A. și P. D. M., solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și a admiterii cererii de intervenție în interes propriu așa cum a fost formulată, cu obligarea reclamanților B. loan A. si B. E. C. la plata integrală a cheltuielilor de judecata avansate de aceștia la instanța de fond (in suma totala de 2703,26 lei) precum si a cheltuielilor de judecata avansate in recurs (conform chitanței fiscale anexate), texte legale aplicabile:art 312,alin. 1-3 coroborat cu art 304,pct. 9, C.P.R. CIV.
În motivare recurenții intervenienți arată faptul că înțeleg să critice soluția data de instanța fondului cererii de intervenție in interes propriu pentru o eronata apreciere a probelor de la dosar ceea ce a condus la o soluție parțial nelegala.
In esența, instanță a apreciat ca petitul 2 al cererii de intervenție se impune a fi respins deoarece „reclamanții B. au fost constructori de buna credința in sensul ca nu știau la momentul edificării construcției ca terenul nu le aparține, crezând ca au edificat construcția pe terenul cumpărat de la M. I. si asupra căruia au avut posesia...(alin.9,pag.8 din sentința).
Această motivare a instanței se bazează pe o argumentative care este in contradicție cu probele din dosar, appreciate de către aceiași instanța. Astefel, instanța a reținut corect „reclamanții au susținut existent unui antecontract de vanzare-cumparare prin care numitul M. I. le-a instrainat terenul in litigiu nu au depus la dosar un astfel de contract...(alin.7,pag.5 din sentința). In același context instanța a retinut corect „raportat la probele administrate si in lipsa oricăror alte înscrisuri sau alte probe cu care sa colaboreze declarațiile martorilor, instanta a reținut ca petitul privind dobândirea de către numitul M. I. a dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este întemeiat si a fost respins...(alin. 10, pag.6 din sentința). Pornind de la aceste premise nu înțeleg recurenții intervenienți cum a ajuns dna judecătoare la concluzia ca reclamanții B. au fost de buna credința in sensul sa nu știau la momentul edificării construcției ca terenul nu le aparține.
Daca la aceste realități se adaugă faptul ca instanța a reținut absolut corect „cata vreme din probele administrate nu se dovedește ca paratul M. I. a dobândit dreptul de proprieteate prin usucapiune asupra terenului in litigiu pt. al putea transmite apoi reclamanților având in vedere conținutul raportului de expertiza -...instanța apreciază ca cererea de chemare in judecata nu poate fi admisa,,.(alin.3,pag.7 din sentinta)-concluzia dnei judecătoare de a retine buna credința a reclamanților apare ca fiind total neîntemeiata.
În realitate concluzia ce se degaja din aprecierea pertinenta si echilibrata a tuturor probelor este aceea ca reclamanții B. in momentul edificării construcției (pentru care nu dețin nici o autorizație) cunoșteau cu certitudine ca terenul pe care au edificat-o nu le aparține si astefel sunt constructori de rea credința. Asa fiind, rezulta ca aceștia în calitate de proprietari tabulari al parcelei de 525 mp pe care reclamanții au edificat construcția sunt îndreptățiți sa solicite demolarea acesteia.
Desi instanța de fond a reținut in mod correct si legal ca aceștia ca proprietari tabulari au toata îndreptățire să solicite reclamanților sa lase deplina proprietate si liniștita posesie asupra terenului in supaf de 525 mp, admițând în parte cererea de intervenție in interes propriu a greșit atunci cand a respins pct.2 al acesteia. In afara de argumentele legale expuse mai sus pentru care cererea de intervenție in interes propriu trebuie admisa mai supun tribunalului un argument pentru care soluția primei instanțe se impune a fi modificata.
Aceasta de refera la imposibilitatea teoretica si practica de a pune in executare dispozitivul sentinței civile nr.1291/18.10.2012 a judecătoriei Huedin.
Cum pot aceștia solicita reclamanților B. sa le lase „deplina proprietate si liniștita posesie asupra terenului in suparf. de 525 mp, parte din imobilul proprietatea intervenientilor intabulat in cf 890 Visag nr. top 980/4/38/2/1 identificat conform raportului de expertiza tehnica judiciara si a planului de situație-anexa 5 la raportul de expertiza,,- atâta timp cat pe aceasta porțiune de teren exista edificata construcția reclamanților B.?!!!
Este mai mult decât evident ca o astfel de dispoziție nu poate fi pusa in practica! Adică, arată intervenienții faptul că, ei solicită reclamanților B. si la nevoie îi obligă să le lase in proprietatea lor, pe care o ocupă abuziv, fara nici un dpret, dar ei trebuie sa fie de accord și să înțeleagă construcția acestora pe aceasta porțiune de teren.
Soliictă intervenienții recurenți a se constata ca in ipoteza in care hotărârea instanței de fond ar ramane neschimbata aceasta este, practic, imposibil de pus in executare. Dreptul lor de proprietate asupra porțiunii de 525 mp teren este golit de conținut si imposibil de exercitat.
Asupra relei credințe a reclamanților pe care solicită a o sancționa ca atare prin admiterea recursului acestora.
Rezulta cu certitudine ca raclamantii au cunoscut tot timpul ca terenul pe care si-au edificat cabana nu le aparține si ca au săvârșit un abuz ocupându-l pe nedrept.
Raportat la cheltuielile de judecata se impune modificarea in parte a sentinței de la fond prin obligarea reclamanților B. la plata integral a cheltuielilor deoarece admiterea integral a cererii de intervenție in interes propriu impune acordarea in intragime a cheltuielilor de judecata avansate de aceștia.
La data de 27.11.2013 intervenineții recurenți au depus la dosar întâmpinare, soliciztând instanței respingerea recursului declarat de reclamanți și menținerea sentinței atacate în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare intervenienții recurenți araă faptul că, criticile care se aduc soluției de respingere a cererii de chemare in judecata sunt nerelevante si în contradicție cu probele administrate.
Arată intervenineții faptul că nu subzista critica conform căreia instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitelor 23 si 24 din cererea de chemare in judecata - motiv pentru care reclamanții solicita a se face aplicarea a 304 ind. 1 c.pr.civ si a se dispune casarea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta. Instanta fondurilor a analizat aprofundat întemeierea în fapt si in drept a primului capăt de cerere referitor la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de o suprafața de 4423 m pătrați, in extravilanul localității L. Visagului la locul numit Dargoale de către numitul M. I. - concluzionând legal si temeinic ca nu sa făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate de către aceasta persoana si - pornind de aici - reclamanții nu au dobândit in proprietate niciodată acest teren.
Față de respingerea primului capăt de cerere pentru motivele just reținute de instanța ( nu s-a făcut dovada împlinirii Termenului uzucapiunii) in mod legal s-au respins celelalte petite din cererea de chemare im judecata dupa ce s-a constatat in prealabil ca acestea sunt petite accesorii primului capăt de cerere. F. de aceasta realitate conținuta in sentința este evident că nu are nici o susținere, afirmația conform căruia se inpune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru omisiunea de a se fi pronunțat pct. 23,24 din cerere.
Arată intervenienții faptul că nu se justifica trimiterea pricinii spre rejudecare pentru completarea probațiunii asa cum se solicita. Aceasta pentru simplul motiv ca reclamanții au avut la dispoziție numeroase termene de judecata pentru a face orice cereri în probatiune. Arată intervenienții faptul că nu dețin autorizații de construire având ca obiect construcția respectiva (acesta fiind inca un motiv care dovedește ca au edificat nelegal si abuziv construcția pe terenul proprietatea lor); trimiterea spre rejudecare nu ar conduce decât la tergiversarea procesului, reclamanții nefiind in măsura sa propună niciun fel de probe pertinente in sprijinul cererii lor.
Nu corespunde adevărului ca petitele priviind construcția « au fost scăpate din vedere de instanța de fond atâta timp cât acestea aveau caracter accesoriu cererii principale (pct.l) respinse si avându-se in vedere ca dețin autorizații de construire a acesteia si niciun temei legal pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra construcției (despre accesiunea imobiliara neputandu-se vorbi atâta timp cat reclamanții nu au nicio legătura juridica cu terenul pe care a fost ridicata aceasta construcție).
Analizând recursul formulat de către recurenții B. I.-A. și B. E. C. prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Astfel, prima critică adusă sentinței recurate, în sensul că în mod eronat prima instanță nu a analizat decât primul capăt de cerere al acțiunii cu care a fost învestită pe cale principală, pe care, negăsindu-l fondat și întemeiat, l-a respins ca atare și pe cale de consecință, a dispus respingerea tuturor celorlalte petite, pe care le-a calificat, în mod greșit, ca fiind subsidiare celui principal, inclusiv a petitelor nr. 23 și nr. 24, dar fără să facă vreo analiză a acestor cereri, nu poate fi primită ca fiind pertinentă întrucât, așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate pagina 7 alin 3), prima instanță a concluzionat că în ceea ce privește toate celelalte petite ale cererii de chemare în judecată precizată, respectiv operațiuni de carte funciară, dezbateri de mase succesorale și obligare la încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect . litigiu, acestea sunt accesorii primului petit.
Contrar opiniei exprimate de recurenți, judecătorul fondului a relevat că întrucât nu s-a constatat dobândirea de către numitul M. I. a dreptului de proprietate asupra parcele de teren în litigiu și nu a fost depus la dosar antecontractul de vânzare-cumpărare de care s-au prevalat reclamanții, celelalte capete de cerere(toate-subl. tribunalului) urmează soarta celui principal, cu care sunt în strânsă legătură, urmând a fi respinse.
De asemenea critica circumscrisă punctului 2.2 al memoriului de recurs, în sensul că indiferent dacă defunctul M. I. a dobândit ori nu dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra parcelei de teren de 4423 m.p., dacă dreptul de proprietate a fost dobândit de către reclamanți prin uzucapiune prin joncțiunea posesiilor și ulterior prin efectul admiterii cererii de prestație tabulară sau nu, această construcție există și în legătură cu stabilirea situației sale juridice s-a formulat o cerere cu care instanța de judecată a fost învestită, astfel că reclamanții pot deveni proprietari tabulari ai construcției, fără ca pentru aceasta să fie necesar a avea drept de proprietate asupra imobilului teren pe care această construcție este edificată și, mai mult, fără a deține măcar posesia terenului nu poate fi primită ca fiind pertinentă pentru următoarele argumente:
Așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, prima instanță a statuat că reclamanții B. au fost constructori de bună-credință, în sensul că nu știau la momentul edificării construcției că terenul nu le aparține, crezând că au edificat construcția pe terenul cumpărat de la M. I. și asupra căruia au avut posesia.
În această ipoteză, în concordanță cu opinia exprimată de prima instanță, tribunalul constată că, în speță devin pe deplin incidente dispozițiile art.494 alin 3 parte finală din Vechiul cod civil potrivit cărora, proprietarul terenului devine, prin accesiune, în mod obligatoriu, și proprietar al construcției, plantației sau lucrării, fără a putea cere demolarea sau desființarea ei.
Odată statuat asupra incidenței în speță a instituției accesiunii imobiliare artificiale, în mod evident prima instanță nu putea să dispună intabularea în cartea funciară a imobilului construcție în favoarea recurenților-reclamanți, deoarece din faptul edificării unei construcții pe terenul altuia, chiar din momentul încorporării materialelor de construcție în sol, în virtutea legii, rezultă, pe de o parte, un drept de proprietate asupra construcției aparținând proprietarului terenului, drept pur și simplu, în temeiul accesiunii, iar, pe de altă parte, un drept de creanță al cărui titular este constructorul, născut pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Nici critica existentă la punctul 2.3 al motivelor de recurs nu poate fi primită ca fiind pertinentă întrucât nu se poate dispune casarea sau modificarea unei hotărâri pentru că, din oficiu în baza aart.129 C pr civ, instanța nu a ordonat anumite dovezi, câtă vreme părțile aveau mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau. Pe de altă parte, rolul activ al instanței prevăzut de art.129 C pr civ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.
În fine, ultima critică adusă sentinței recurate, în sensul că este criticabilă dezlegarea dată de prima instanță capătului de cerere privind uzucapiunea de către M. I. a terenului în litigiu, de asemenea nu este fondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, în analizarea acestui capăt al cererii de chemare în judecată instanța de fond a avut în vedere atât dispozițiile legale incidente în materie respectiv art.1846 Cod civil, art.1847 Cod civil, art.1860 Cod civil, art.1890 Cod civil, statuarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10.10.2007 în recurs în interesul legii potrivit căreia „În situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului –Lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului - Lege nr. 115/1938”, cât și vasta probațiune testimonială administrată în cauză.
Astfel, în mod pertinent judecătorul fondului a reținut că martorul P. P. (fila 148 din dosarul de fond ) cu ocazia primei audieri a declarat că nu îl cunoaște pe reclamantul B. și nu a auzit ca acesta să fi cumpărat teren pe raza loc. L. Vișagului. Martorul a declarat că M. A. și M. E. ar fi avut teren în L. Vișagului, pe lângă terenul folosit de aceștia fiind și un teren folosit de M. I., după terminarea războiului După decesul lui M. I., terenul a fost folosit de soția acestuia și pe teren M. I. a edificat construcții.
Același martor, reaudiat, (fila 471 din dosarul de fond) a precizat că este născut în anul 1926 în L. Vișagului și a trăit în continuare în . îl cunoaște de pe vremea când avea vârsta de 12-13 ani și în acea perioadă terenul era folosit de M. P.. Ulterior posesia a fost transmisă lui M. I., fără ca martorul să poată preciza anul în care M. I. a început să folosească terenul. A declarat însă că după ce s-a terminat războiul terenul era folosit de M. I..
Martorul P. I. (fila 291 din dosarul de fond ) a declarat că s-a născut în anul 1923 în L. Vișagului, îl cunoaște pe reclamantul B. despre care știe că a cumpărat un teren de la M. I. situat pe raza satului L. Vișagului, la locul numit F.. Terenul are suprafață de 4-5 ari și a fost folosit de M. I. după terminarea războiului, fără să fi fost tulburat în posesie. Reclamantul B. folosește terenul de circa 20 de ani și a fost tulburat în posesie, având neînțelegeri cu rude asupra terenului în litigiu. Pe teren reclamantul B. a edificat o construcție, dar nu cunoaște în ce an.
Tribunalul conchide că, raportat la depozițiile acestor martori, în mod judicios prima instanță nu a putut determina cu exactitate nici momentul la care numitul M. I. a început posesia, nici momentul la care ar fi transmis reclamanților terenul în litigiu, pentru a se putea determina dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864 în materia uzucapiunii sau dacă termenul de 30 de ani s-a împlinit.
În același timp în mod pertinent judecătorul fondului a remarcat că atâta vreme cât terenul în litigiu se suprapune peste o parte din . nr. top 980/4/38/2/1 în suprafață totală de 2657 mp intabulată în CF 890 Vișag în favoarea intervenienților în interes propriu P. A. și soția P. D. M., asupra căreia s-a constatat că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune numitul T. M. în baza Sentinței civile nr. 1187/02.12.2003 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. 877/2003, nu se poate vorbi despre o posesie utilă, continuă, netulburată, neechivocă.
Analizând recursul intervenienților P. A. și P. D. M. prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Așa cum rezultă din susținerea recurentului-intervenient P. A. în fața instanței de recurs în ședința publică din 29 ianuarie 2014 la momentul când acesta a cumpărat terenul, a observat într-adevăr construcției existentă pe teren, precizând că cumpărat terenul la data de 27.12.2007 printr-o agenție imobiliară, agentul imobiliar spunându-i doar o poveste despre această construcție.
În aceste condiții, nu se poate discuta despre o eventuală rea-credință a constructorilor B. I. A. și soția B. E. C. din perspectiva intervenienților P. A. și P. D. M., întrucât, așa cum s-a statuat în doctrina și jurisprudența în materie, reaua-credință a constructorului este anihilată atunci când a fost încurajat în edificarea construcție prin atitudinea de toleranță și pasivitate a proprietarilor de la acea epocă, proprietari care în speța de față nu erau intervenienții din prezentul dosar.
Or, buna-credință a constructorului trebuie să existe în momentul când s-au realizat lucrările, chiar dacă după terminarea lor a devenit de rea-credință.
Raportat la aceste elemente tribunalul concluzionează că în mod pertinent și judicios prima instanță a statuat asupra existenței caracterului de constructori de bună-credință a reclamanților B. I. A. și soția B. E. C. fiind astfel pe deplin incidente în speță dispozițiile art.494 alin 3, parte finală din Vechiul Cod civil.
În ceea ce privește imposibilitatea teoretică și practică de punere în executare a sentinței civile recurate, tribunalul conchide că nu există o astfel de imposibilitate, în condițiile în care, așa cum am evocat anterior, fiind incidente dispozițiile art. 494 alin 3, parte finală din Vechiul Cod civil, recurenții intervenienți pot deveni proprietari asupra construcției edificate de către reclamanți, incumbându-le în schimb obligația de a-i despăgubi pe constructori.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.312 alin 1 C pr civ va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B. I. A. și B. C. și de intervenienții P. A. și P. D. M. împotriva sentinței civile nr. 1291/2012 din 18.10.2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
În temeiul art.274 C pr civ va obliga recurenții B. I. A. și C. să plătească intimaților P. A. și P. D. M. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B. I. A. și B. C. și de intervenienții P. A. și P. D. M. împotriva sentinței civile nr. 1291/2012 din 18.10.2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
Obligă recurenții B. I. A. și C. să plătească intimaților P. A. și P. D. M. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2014.
Președinte, O. R. G. | Judecător, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. |
Grefier, D. I. D. |
D.D. 30 Ianuarie 2014
Red AD/tehn CȘ
10 februarie 2014
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 676/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|
