Acţiune în constatare. Încheierea nr. 09/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 09/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 14365/212/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 09 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – dr. C. G.
JUDECĂTOR- C. C.
GREFIER – A. O.
S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect acțiune în constatare, formulat de reclamanta C. T., domiciliată în C., . nr.55, ., ., împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari MV 2B, cu sediul în C., . nr.55, ., parter.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul apelantei reclamante, avocat M. B., conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar și reprezentantul intimatei pârâte A. Sozanski, conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Prezentul apel este legal timbrat cu suma de 91 lei conform chitanței . CT XWM_ PJ/27.03.2014 depusă și anulată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile având termen în cunoștință în condițiile art.157 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că procedura de citare a părților este legal îndeplinită, după care:
Reprezentanții celor două părți prezente învederează că nu mai au alte cereri sau probe de formulat.
Instanța, având în vedere poziția procesuală a părților, constată terminată cercetarea judecătorească și, în raport de dispozițiile art.392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile în fond asupra apelului.
Reprezentantul apelantei reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, să se dispună schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și să se dispună obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele arătate în cuprinsul cererii de apel.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea apelului formulat, menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală. Solicită a se constata că din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că apelanta reclamantă a achitat parțial sumele pretinse.
În replică, reprezentantul apelantei reclamante arată că nu a înțeles să conteste diferențe, însă a solicitat a se constata că aceste sume sunt prescrise.
Instanța, în raport de dispozițiile art.394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Pentrua da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 16.12.2014.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
dr. C. G. C. C.
GREFIER,
A. O.
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1014
Ședința publică de la 16 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – dr. C. G.
JUDECĂTOR - C. C.
GREFIER – A. O.
S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect acțiune în constatare, formulat de reclamanta C. T., domiciliată în C., . nr.55, ., ., împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI MV 2B, cu sediul în C., . nr.55, ., parter.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/13.11.2013, Judecătoria C. a respins ca nefondată cererea formulata de reclamanta C. T. în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari MV 2B.
S-a reținut că prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 30.05.2013 sub nr._, reclamanta C. T. a chemat in judecata pe parata A. de P. MV2B, solicitand instantei sa constate inexistența dreptului asociației privind plata contribuției de întreținere și a penalităților de întârziere pretinse pentru perioada 2007-2012.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile legale, a procedat la achitarea cheltuielilor de întreținere aferente imobilului, dar pentru anumite cheltuieli a procedat în scris la efectuarea unor refuzuri parțiale la plată, considerând că pe acestea nu le datorează.
În ciuda acestor refuzuri, pârâta a continuat să procedeze la menționarea cheltuielilor de întreținere refuzate, la care s-au calculat și penalități de întârziere.
Debitul pretins de către pârâtă este în cuantum de 1.051,73 lei, fiind compus din 96,52 lei cheltuieli de întreținere pentru anul 2007, 361,09 lei cheltuieli de întreținere pentru anul 2008, 13,91 lei hotărâre judecătorească pentru anul 2008, 107,35 lei privilegiu imobiliar pentru anul 2008, 10 lei xerox poliție din 2008, 239,77 lei penalități de întârziere pentru 2010, 239,77 lei penalități de întârziere pentru 2010, 67,06 lei penalități de întârziere în 2012 și 156,03 lei penalități de întârziere pentru același an 2012.
A susținut că debitul principal este prescris prin depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, ultimul termen pentru solicitarea pe cale judecătorească a debitului principal fiind 31.12.2011. Ca urmare a prescrierii debitului principal, se constată și prescrierea penalităților de întârziere.
S-a mai susținut că anumite sume nu se încadrează în noțiunea de cheltuieli de întreținere, respectiv hotărâre judecătorească, privilegiu imobiliar și xerox poliție.
În drept, cererea a fost motivată pe art.35 C.pr.civ.
La data de 30.07.2013 s-a formulat întâmpinare pentru pârâtă de către avocat A. Sozanski, însă, întrucât întâmpinarea nu a fost semnată și întrucât nu s-a depus împuternicire avocațială de către avocatul care a formulat-o în numele pârâtei, instanța nu a analizat-o, considerând-o ca fiind formulată de o persoană care nu a făcut dovada calității sale de apărător al pârâtei.
La data de 26.08.2013, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de proprietar al apartamentului nr.45 situat in Constanta, . nr.55, ..
Potrivit listei de plată pentru luna august 2012, apartamentul 45 figura cu o restanta de 1052,40 lei, constand in 168,81 lei cheltuieli întreținere lună în curs și 883,59 lei restanțe.
Din înscrisul de la fila 3 emis de pârâtă, rezultă că reclamanta datorează pârâtei 96,52 lei cheltuieli de întreținere pentru perioada 2007, 361,09 lei cheltuieli de întreținere pentru perioada 2008, 13,91 lei hotărâre judecătorească pentru perioada 2008, 107,35 lei privilegiu imobiliar pentru perioada 2008, 10 lei xerox poliție pentru 2008, 239,77 lei penalități de întârziere pentru 2010, 67,06 lei penalități de întârziere 2012, 156,03 lei penalități de întârziere 2012.
În ceea ce privește debitul principal solicitat pentru anii 2007-2008, reclamanta a invocat că acest debit este prescris prin depășirea termenului general de 3 ani. Deși a afirmat în cuprinsul acțiunii că pentru anumite cheltuieli a refuzat în scris să efectueze plata, nu s-a depus niciun înscris doveditor în aceste sens. De asemenea, nu s-au depus chitanțele de plată a cheltuielilor de întreținere necontestate. Aceste aspecte prezentau importanță pentru ca instanța să verifice asupra căror debite s-a făcut imputația plății.
În acest sens, s-a reținut că, potrivit art.1110 C.civ., în lipsa convenției părților, primul care poate decide asupra cărei obligații se impută plata efectuată, este debitorul.
Prin urmare, se impunea a se depune aceste chitanțe pentru ca instanța să analizeze ce debite au fost stinse ca urmare a plăților efectuate de reclamantă, fie ca urmare a imputației plății efectuate de către aceasta din urmă, fie de către pârâtă, prin precizarea pe chitanța liberatorie a datoriei care s-a stins prin prestația făcută.
Și aceasta, întrucât dacă părțile nu au înțeles să facă imputația plății, atunci devin incidente regulile înscrise în art.1113 C.civ., ceea ce semnifică de fapt că datoriile scadente, cele mai vechi se sting primele și, prin urmare, parte din restanța de 1.051,73 lei nu ar proveni din anii 2007-2008, debitul provenind din această perioadă fiind cel mai vechi. Și, prin urmare, nu ar fi incidente dispozițiile privind prescripția debitului.
Totodată, din moment ce nu s-a făcut dovada concretă a refuzului reclamantei la plata acestor debite, se poate afirma că, atât timp cât a efectuat în continuare plăți cu titlu de cheltuieli de întreținere (aspect recunoscut de reclamantă prin acțiune), a intervenit întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului în temeiul art.16 alin.1 din Decretul nr.1967/1958.
În ceea ce privește susținerea pârâtei, că există sume care nu se încadrează în categoria cheltuielilor de întreținere, respectiv hotărâre judecătorească, privilegiu imobiliar și xerox poliție, instanța a reținut netemeinicia acestei susțineri, întrucât pârâta este îndreptățită să recupereze aceste cheltuieli efectuate cu recuperarea debitelor restante în temeiul art.46, 47 și art.49 din Legea nr.230/2007.
Referitor la sumele reprezentând penalități, instanța a reținut că, potrivit înscrisului emis de pârâtă, acestea sunt aferente debitului rezultat din lunile menționate (august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2010, martie, aprilie, mai, iunie și august), și nu a debitului din anii 2007-2008, astfel că nu se pune în discuție intervenirea prescripției debitului.
De asemenea, nu se poate concluziona inexistența acestui debit, atâta vreme cât reclamanta nu a făcut dovada plății debitului aferent acestor luni la scadență.
Deși, instanța a plecat de la premisa că înscrisul emis de pârâtă (fila 3) atestă componența debitului a cărui inexistență se solicită, se impune precizarea că nu există certitudinea că acest înscris a fost emis reclamantei cu acest scop – de a se menționa debitul restant și perioada din care rezultă. Din acest punct de vedere, s-a apreciat că se impunea a se depune și cererea reclamantei în baza căreia s-a emis acest înscris.
Raportat la probele administrate, s-a concluzionat că reclamanta nu a demonstrat temeinicia susținerilor sale, astfel cum stabilește art.249 C.pr.civ. („cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”), iar cererea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat în termen legal apel.
În motivarea cererii de apel, a susținut că pârâta nu a contestat niciuna dintre pretențiile reclamantei, iar instanța de fond nu a pus în discuție eventuale nelămuriri sau necesitatea de suplimentare a probatoriului, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
La dosarul cauzei există mai multe liste de plată a cheltuielilor de întreținere aferente lunilor februarie-iunie 2012, unde la rubrica penalizări apare aceeași sumă de bază, respectiv 758,87 lei (lunile februarie și martie), la care în lunile următoare se adaugă penalități de 0,2%. Aceasta dovedește că ceea ce se consideră restanță, este debitul consemnat în înscrisul de la fila 3 din dosarul de fond, debit principal ce datează din perioada 2007-2008, la care se adaugă penalități.
Depunerea chitanțelor de plată nu a fost solicitată de instanță, ci s-a pomenit direct în motivare, însă acestea vor fi depuse în apel pentru a se vedea că s-au achitat permanent doar cheltuielile curente lunare, exigibile și necontestate și nu debitul prescris.
Înscrisul emanat de pârâtă și aflat la fila 3 în dosarul de fond, face dovada împotriva ei indiferent în ce condiții a fost redactat, iar instanța s-a hazardat în motivări total străine de principiile de drept.
De asemenea, susținerea instanței că debitul, prescris în opinia reclamantei, este o cheltuială ce poate fi recuperată de pârâtă, este total eronată, deoarece nu există nicio dovadă din care să rezulte că acele cheltuieli sunt achitate și nici că au vreo legătură cu reclamanta.
În drept, s-au invocat disp. art.466 și art.35 C.pr.civ.
În susținerea cererii de apel, s-au depus înscrisuri constând în somația din anul 2008 și din 14.07.2012, refuz la plată privind cheltuieli reparații subsol și penalități de întârziere, cerere de refuz la plată privind penalități aferente lunii august 2010, cheltuieli de întreținere aferente lunii aprilie 2008, răspunsul asociației pârâte la sesizarea reclamantei din 14.02.2008, chitanțe de plată.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reține următoarele:
Deși prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, judecătorul fondului nu a solicitat nicicând reclamantei să completeze probatoriul cu chitanțele de plată, contrar prevederilor art.254 alin.5 C.pr.civ., însă a interpretat acest fapt pentru a respinge acțiunea reclamantei ca nefondată. De asemenea, considerându-se nelămurit, judecătorul fondului avea posibilitatea din oficiu, în acord cu acest text de lege, „să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”.
Procedând la devoluțiunea problemelor expuse în cererea de chemare în judecată, în limitele cererii de apel, tribunalul a încuviințat administrarea în apel a probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză contabilă.
Obiectul investirii instanței, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, l-a constituit „constatarea inexistenței dreptului asociației de proprietari privind plata contribuției de întreținere și a penalităților de întârziere pretinse pentru perioada 2007-2012”, susținându-se că debitul principal este pretins pentru perioada 2007-2008, iar penalitățile de întârziere sunt calculate la debitul principal, în timp ce o . alte sume nu se încadrează în categoria „cheltuieli de întreținere”.
Expertiza judiciară contabilă P. O. M., întocmită în apel și necontestată în cauză de niciuna dintre părți, a evidențiat la pct.3 „stabilirea modului în care, potrivit mențiunilor de pe chitanțe, s-a făcut imputația plății, calculul urmând a se face defalcat pe fiecare lună”, faptul că în perioada vizată reclamanta a efectuat diferite plăți de la o lună la alta, respectiv fie a plătit mai mult decât datora conform listei de plată, fie a plătit mai puțin, fie în anumite luni nu a plătit deloc și s-a compensat cu ceea ce a plătit în plus în alte luni, pe chitanțe apărând mențiunea „întreținere” sau „restanță întreținere”, dar în niciun caz „penalități pentru întârziere la plată”. La pct.1 al expertizei contabile „identificarea creanței ce apare pe fișele de întreținere și a actelor contabile care au stat la baza înscrierii acestei creanțe”, experta a identificat o . sume constând în penalități, „privilegiu imobiliar”, „xerox poliție”, „hotărâre judecătorească”, pentru perioada noiembrie 2007 – decembrie 2010, iar alte sume consemnate ca „refuz plată penalități” sunt evidențiate abia din ianuarie 2013 până în mai 2013.
În raport de cele evidențiate în expertiza contabilă, intimata pârâtă nu a dat niciun fel de lămuriri sau explicații cu privire la penalitățile de 67,06 lei și 156,03 lei menționate în adresa de la fila 3 din dosarul de fond, ce poartă ștampila Asociației de proprietari nr.MV2B, penalități ca fiind datorate în lunile sau pentru lunile martie, aprilie, mai, iunie, august 2012, neformulând întâmpinare, note de ședință, obiecțiuni la expertiză sau concluzii scrise, în condițiile în care pentru aceleași luni din anul 2012 expertiza contabilă nu a identificat vreo datorie.
Potrivit deciziei nr.I/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil și ale art.6 alin.4, art.2.512 și art.2.513 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Sub reglementarea Decretului nr.167/1958, republicat - în vigoare până la 1 octombrie 2011, prescripția extinctivă a fost concepută ca o instituție de ordine publică, guvernată de norme imperative, dispozițiile art.1 alin.2 din decret, potrivit cărora orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, și cele ale art.18, care instituiau obligația instanțelor de judecată și a organelor arbitrale ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, constituind cele mai pregnante caracteristici în acest sens.
Reglementarea prin norme imperative a prescripției extinctive, dar și conținutul normativ al art.18 din decret, au determinat recunoașterea și consacrarea caracterului absolut al excepției procesuale de fond, peremptorii, a prescripției extinctive, ce putea fi ridicată din oficiu de instanță/organul arbitral, în orice fază procesuală, dar, în aceleași condiții, și de partea interesată. Reglementând conflictul de drept intertemporal generat de . Legii nr.287/2009 privind Codul civil, în partea privitoare la prescripție, legiuitorul a optat să supună legii vechi prescripțiile începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, în vederea asigurării stabilității juridice, spre a da satisfacție principiilor respectării drepturilor câștigate și respectării așteptărilor legitime, iar, nu în ultimul rând, spre a evita aplicarea retroactivă a legii noi, față de imperativul respectării principiului de ordin constituțional al neretroactivitătii legii, consacrat prin dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României, republicată.
În speță, se constată că, potrivit înscrisului emanat de la asociația pârâtă, la care s-a făcut referire mai sus și raportului de expertiză contabilă, debitul principal privește sume de bani datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere (96,52 lei + 361,09 lei), hotărâre judecătorească (13,91 lei), privilegiu imobiliar (107,35 lei) și xerox poliție (10 lei) pentru anii 2007 și 2008, astfel încât termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit în privința acestora cel mai târziu la data de 31.12.2011. Întrucât primează excepția prescripției, este de prisos a se analiza critica privind natura unor cheltuieli ca fiind alta decât de întreținere și dacă ele aveau vreo legătură sau nu cu reclamanta.
Expertiza contabilă a evidențiat și alte sume restante la plată pentru anii 2009 și 2010, nestabilindu-se cu certitudine că acestea ar deriva din debitul principal din anii 2007-2008. De asemenea, în înscrisul emis de asociația pârâtă, la care am făcut referire mai sus, sunt incluse penalizări de 239,77 lei - august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2010, fără nicio explicație privind debitul principal din care derivă. Se reține, totodată, că asociația de proprietari nu a inițiat niciun demers împotriva reclamantei, astfel că prescripția a continuat a curge în favoarea acesteia din urmă, inclusiv pe perioada derulării litigiului de față, astfel că în decembrie 2014 (data soluționării litigiului) erau prescrise toate sumele de bani datorate pentru perioada 2007 – decembrie 2011. Față de mențiunile de pe chitanțele de plată, în care se arată destinația plății (concluzia nefiind aceea a stingerii, în ordine, a datoriilor celor mai vechi), rezultă că pentru fiecare debit principal corespunzător cheltuielii lunare de întreținere, a curs o prescripție distinctă.
În consecință, în temeiul disp. art.480 alin.2 C.pr.civ. tribunalul va admite apelul și va dispune reformarea soluției primei instanțe, în sensul admiterii în parte a acțiunii și constatării ca fiind prescrise a sumelor de bani datorate de reclamantă către pârâtă pentru perioada noiembrie_11, mai puțin sumele de bani ulterioare acestui moment, întrucât nu s-a făcut dovada că ele ar deriva din debitul anterior.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, tribunalul reține că potrivit disp. art.453 C.pr.civ. „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
De asemenea, disp. art.451 alin.2 prevăd că „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.
În speță, deși activitatea desfășurată de apărătorul reclamantei a fost una intensă și laborioasă (redactare cerere de chemare în judecată, răspuns la întâmpinare, cerere de apel, concluzii scrise, prezența personală la termenele de judecată de la fond și din apel), totuși raportat la valoarea creanței, complexitatea cauzei și admiterea în parte a acțiunii, onorariul de 1.500 lei pentru fond și 1.000 lei în apel apare ca fiind disproporționat, astfel că se va aprecia global un onorariu rezonabil pentru fond și apel ca fiind de 1.200 lei.
În consecință, în raport de considerentele expuse mai sus, tribunalul va obliga intimata pârâtă către apelanta reclamantă la plata sumei de 1912,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel (taxe judiciare de timbru, onorariu avocat - redus, onorariu expert).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de reclamanta C. T., domiciliată în C., . nr.55, ., ., împotriva sentinței civile nr._/13.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI MV 2B, cu sediul în C., . nr.55, ., parter.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite în parte acțiunea.
Constată prescrise sumele de bani datorate de reclamantă către pârâtă pentru perioada noiembrie_11, reprezentând debit principal, penalități de întârziere și alte cheltuieli, astfel cum au fost evidențiate în raportul de expertiză contabilă P. O. M..
Obligă intimata pârâtă către apelanta reclamantă la plata sumei de 1.912,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel (taxe judiciare de timbru, onorariu avocat-redus, onorariu expert).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
dr. C. G. C. C.
GREFIER,
A. O.
Jud. fond A.U..
Red./tehnored. dec. apel jud. C. G. 5.01.2015/4 ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 713/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Succesiune. Decizia nr. 148/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
