Acţiune în declararea simulatiei. Hotărâre din 30-10-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 15747/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din 23 octombrie 2014
PREȘEDINTE - F. M.
JUDECĂTORI – A. L.
- M. C. M.
GREFIER - G. B.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect acțiune în declararea simulației, recurs declarat de recurentul reclamant R. F., cu domiciliul în C., ., ., .> județ C., împotriva sentinței civile nr.1431/12.02.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. F., cu domiciliul în C., ., .. A, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant avocat C. A., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, iar pentru intimata pârâtă avocat H. C., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.88 și următoarele Cod procedură civilă și că apărătorul recurentului reclamant va depune originalul dovezii achitării timbrajului, după care:
Reprezentantul convențional al recurentului reclamant depune la dosarul cauzei originalul ordinului de plată prin care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1618,4 lei.
Apărătorii părților litigante solicită a se lua act că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul convențional al recurentului reclamant solicită admiterea recursului, in conformitate cu disp.art.312 al.l teza I C.p.c., modificarea hotărârii instanței de fond, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulata, in sensul constatării simulatiei contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.3091/08.12.2005 la BNP Boruna Chirata si a obligarii paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauza. Totodată, solicită amânarea pronunțării, în vederea depunerii dovezii cheltuielilor de judecată, arătând că în situația în care se apreciază că nu se impune amânarea pronunțării poate depune dovada plății onorariului de avocat și până la sfârșitul ședinței de judecată.
Cu privire la situația de fapt arata ca prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3091/08.12.2005 se prevede ca recurentul reclamant a înstrăinat numitei V. F. „nuda proprietate asupra terenului arabil in suprafața de 7390 mp conform actelor si 7387,50 mp potrivit măsurătorilor cadastrale, ./1/1, situat in extravilanul municipiului Constanta- zona Palazu M.-jud.Constanta". Prin același contract se mai prevede faptul ca vânzătorul isi rezerva dreptul de uzufruct pe o perioada de 4 ani de la data încheierii sale.
In realitate părțile semnatare ale acestui act, nu au urmărit realizarea operațiunii juridice menționate in cuprinsul sau, in sensul înstrăinării definitive a bunului mai sus descris, scopul încheierii sale fiind cu totul altul. Astfel, la data semnării contractului in litigiu V. F. era soacra recurentului reclamant. Intre timp, recurentul reclamant si fiica paratei, R. C., a intervenit divorțul, conform sentinței civile nr._/12.11.2007 pronunțate de Judecătoria Constanta.
Prin contractul de credit nr.112/15.11.2005 încheiat cu Banca Mindbank Constanta, S.C Oportun & Divers S.R.L, prin administrator S. A., a obținut un credit bancar in valoare de 150.000 lei.
Întrucât banca solicita instituirea unei garanții reale imobiliare in privința creditului acordat, recurentul reclamant a convenit cu soacra sa sa il ajute in acest sens pe S. A., aceasta fiind de acord sa garanteze restituirea împrumutului cu imobilul proprietatea sa. Astfel s-a procedat la încheierea contractului de ipoteca autentificat sub nr.801/16.11.2005 la BNP Pistalu E., contract prin care V. F. declara ca este de acord sa garanteze restituirea împrumutului mai sus menționat, in suma de 150.000 lei, „prin constituirea in favoarea creditorului ipotecar a unui drept de ipoteca si interdicție de înstrăinare si grevare asupra bunului imobil situat in Constanta, ..64, .".
Acordul sau pentru garantarea acestui împrumut a fost insa condiționat de constituirea de catre recurentul reclamant, la randul sau, a unei garanții, in favoarea acesteia, in schimbul ipotecii astfel instituite, pentru ca aceasta sa se asigure ca nu va ramâne fara apartament in situația in care nu este restituit împrumutul la banca de către terțul debitor.
De buna credința fiind, recurentul reclamant a convenit astfel încheierea contractului de vanzare-cumparare in litigiu, înțelegerea partilor fiind insa ca imediat dupa achitarea creditului sa procedam la „desființarea" acestui contract, bunul urmând sa se reîntoarcă in patrimoniul recurentului reclamant si din punct de vedere oficial, public. Acesta a si fost motivul pentru care s-a prevăzut in contract prețul de 1500 lei (pret care oricum n-a fost achitat niciodată, data fiind convenția reala a partilor), In condițiile in care prețul real al imobilului era cu mult mai mare de atat (de zeci de ori), încheierea contractului de vânzare cumpărare s-a realizat, in fapt, la scurt timp de la încheierea contractului de credit, respectiv de ipoteca, întrucât la momentul perfectării acestuia din urma nu era inca finalizata procedura cadastrării terenului ce face obiectul contractului de vanzare-cumparare in litigiu, absolut necesara pentru încheierea acestui contract.
Prin urmare, solicita sa se constate ca, in realitate, voința reala si . a fost niciodată ca bunul ce face obiectul acestui contract de vanzare-cumparare sa fie scos efectiv si definitiv din patrimoniul recurentului reclamant. Se va avea in vedere, de asemenea, ca dorința paratei a fost aceea de a incheia acest contract doar pentru a institui o garanție suplimentara in ceea ce o privește, in legătura cu restituirea creditului bancar de către terțul debitor si cu ipoteca constituita de aceasta in privința împrumutului. Chiar si daca nu s-ar retine teza fictivitatii ca ipoteza a simulatiei, ci aceea a deghizării, s-a arătat ca ne aflam in prezenta unei simulații, sens in care reclamantul a solicitat instanței admiterea acțiunii in sensul constatării sale.
Cu privire la situația de drept, apreciaza ca, raportat la situația de fapt prezentata, ne regăsim in prezenta unei simulații.
In literatura de specialitate s-a arătat ca un element esențial al simulatiei este voința, intenția de a simula - animus simulandi -, caracterul convențional al simulatiei fiind de esența el, ceea ce inseamna ca simulatia nu poate fi decât rodul întâlnirii mai multor manifestări de voința, concordante, in sensul de a ascunde realitatea sub o aparenta mincinoasa.
Considera ca se poate aprecia ca ne aflam in prezenta fie a unei simulații absolute, deci a fictivitatii, fie in prezenta unei simulații relative obiective prin deghizare. Astfel, arata ca voința interna, reala, a partilor, nu a fost aceea de a se realiza înstrăinarea definitiva a dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul paratei, deci ca actul de vânzare-cumpărare sa-si producă efectele juridice specifice in realitate. Din aceasta perspectiva se poate vorbi așadar de fictivitatea contractului aparent, public, respectiv contractul de vânzare -cumpărare in litigiu.
Urmeaza a se observa ca intre reclamant si parata existau relații de rudenie, foarte bune, la data incheierii actului public in litigiu. In doctrina s-a arătat astfel ca este lipsit de moralitate a se pretinde intre persoanele foarte apropiate (rude, prieteni, etc.) ca nu ar exista încredere in cuvântul dat unul celuilalt, fapt ce ar impune obligația ca si acestea sa isi manifeste voințele într-un act juridic stricto- sensu, in sensul nașterii, modificării sau stingerii unor raporturi juridice.
Considera ca probele administrate in cauza demonstrează voința reala a partilor. Actul secret/ocult viza așadar instituirea unei garanții pentru rambursarea creditului, cu termen de valabilitate strict, pana la plata integrala a acestuia. Se poate vorbi așadar, din punct de vedere juridic, de un contract de garanție afectat de un termen si de o condiție (pierderea dreptului de proprietate urmând a se realiza de către reclamant in favoarea paratei doar in situația neachitarii creditului bancar de către debitoarea S.C. Oportun & Divers S.R.L.). Convenția reala a partilor a fost așadar ca reclamantul sa garanteze el insusi restituirea imprumutului bancar luat de S.C. Oportun & Divers S.R.L., numai in măsura in care acesta nu ar fi achitat creditul reclamantul urmând sa piardă definitiv dreptul de proprietate asupra terenului in favoarea paratei.
Așadar, indiferent de forma simulatiei reținute de instanța, aceea a fictivitatii sau a deghizării, considera ca principiul de drept conform căruia prevalează intotdeauna voința reala interna, a partilor, trebuie respectat si in cazul de fata.
Referitor la analiza probatoriului administrat in cauza, arata ca instanța reda in cuprinsul hotărârii pronunțate pasaje din declarațiile martorilor audiați, fara a retine si alte aspecte importante in analiza acestora. Spre exemplu, in ceea ce il privește pe martorul M. loan, aceasta a reținut, printre altele, ca "martorul nu a asistat direct la nicio discuție intre parti cu privire la contractul incheiat, știind doar ca ulterior parata nu a mai fost de acord cu incheierea contractului". Instanța omite insa a evidenția si faptul ca același martor a relatat ca "1-a cunoscut pe soțul paratei, care 1-a amenințat pe reclamant in diferite situații spunandu-i ca il are la mana cu acel contract...". Ori, daca afirmațiile reclamantului nu ar corespunde realității, care ar fi fost motivul pentru care soțul paratei l-ar mai fi amenințat pe reclamant in legătura cu actul in litigiu?!
Apreciaza ca instanța nu retine nici întreaga declarație a martorului S. A. care confirma operațiunea de simulare prezentata. Ba mai mult de atat, instanța retine in mod greșit "subiectivismul acestui martor", precizand ca: "martorul S. A. a indicat chiar ca la notar s-a făcut o simulare, aspect ce denota subiectivismul martorului, căruia i s-a sugerat anterior depoziției afirmarea acestei ipoteze". Subliniaza ca aceasta apreciere a instanței nu are absolut niciun fundament, aserțiunile privind "sugestiile făcute anterior depoziției martorului" având un caracter cu totul gratuit. Împrejurarea ca martorul ar fi afirmat in cadrul depoziției ca "la notar s-a făcut o simulare", nu demonstrează nicio împrejurare de natura celei insinuate de instanța.
Având in vedere soluția pronunțata, transpare cu evidenta ca instanța de fond a fost preocupata cu o analiza a probatoriului administrat exclusiv in favoarea paratei. Din aceasta perspectiva urmează a se observa ca instanța de fond, desi a perceput in mod direct "subiectivismul" declarațiilor martorelor audiate in apărarea paratei, prietene cu parata si fiica acesteia, nu menționează niciun element in legătura cu aceste declarații care, mai mult de atat, sunt in contradicție chiar cu apărările proprii ale paratei.
Instanța de fond retine caracterul contradictoriu al depozițiilor martorilor, in sensul ca „martorii audiați in apărarea reclamantului au susținut existenta unei simulații, in timp ce martorii audiați de parata ar fi declarat aspecte susținute de aceasta in apărare. Acest caracter contradictoriu nu este de natura sa conducă insa prin el insusi la înlăturarea declarațiilor martorilor audiați in apărarea reclamantului, asa cum se pare ca a procedat instanța.
Considera ca instanța retine in mod greșit faptul ca „nu este credibila susținerea reclamantului, in sensul ca parata i-a solicitat acestuia sa ii garanteze restituirea împrumutului bancar, cu atat mai mult cu cat in anul 2003 parata il mai girase pe reclamant pentru un alt împrumut”. Aceasta susținere este de altfel preluata ad litteram din apărările formulate chiar de parata, aprecierea instanței fiind insa una greșita.
In acest sens, recurentul reclamant a arata ca in anul 2003 creditul garantat de parata prin constituirea unei garanții reale imobiliare de către aceasta, a fost luat de .., societate in care avea calitatea de asociat si administrator unic chiar reclamantul, ginerele sau pe atunci, R. F.. Intrucât relațiile dintre parti erau unele foarte bune la acea data nu s-a pretins din partea paratei ca ginerele pe care il garantase sa ii constituie la rândul sau vreo alta garanție suplimentara. Situația din anul 2005 diferă insa cu mult de situația din anul 2003. Astfel, in anul 2005 parata a constituit o ipoteca pentru garantarea unui împrumut care nu a mai fost luat de ginerele sau, R. F., ci de un colaborator al acestuia, S. A., prin firma acestuia din urma, S.C. Oportun & Divers S.R.L. Datorita relațiilor de colaborare in afaceri dintre reclamant si aceasta firma, s-a ajuns ca reclamantul sa apeleze la soacra sa, respectiv parata, pentru a-l ajuta pe terțul debitor sa poată lua creditul bancar. Acesta a si fost argumentul esențial pentru care parata a cerut o garanție suplimentara ca nu va ramâne fara imobilul ipotecat daca terțul debitor nu isi va onora obligația de plata in privința creditului bancar.
Instanța mai arata ca "nu poate fi reținuta existenta unei simulații si pentru faptul ca incheierea contractului de vânzare cumpărare s-a realizat la data de 08.12.2005, in timp ce contractul de credit a fost semnat de parata la data de 16.11.2005". Si din aceasta perspectiva instanța demonstrează ca a fost preocupata de analiza doar a apărărilor paratei. În acest sens, recurentul reclamant a arătat si probat, totodată, faptul ca cele doua contracte nu s-au incheiat in același timp, la aceeași data, pentru simplul motiv ca nu era definitivata documentația cadastrala pentru imobilul in litigiu. Aceasta a fost finalizata ulterior incheierii contractului de credit, fapt ce a condus la perfectarea contractului de vânzare cumpărare in litigiu la un interval de aproximativ 3 săptămâni.
Instanța de fond mai retine ca „reclamantul a vândut prin contractul contestat doar nuda proprietate asupra terenului, urmând ca întregirea dreptului de proprietate in patrimoniul paratei sa se realizeze dupa 4 ani, termen ce ar excede celui de restituire a împrumutului, stabilit inițial la 14.11.2007 si ulterior prelungit pana in anul 2008". Recurentul reclamant a arătat insa in acest sens, inca de la data promovării acțiunii, fapt demonstrat ulterior si prin probele administrate, ca s-a convenit ca in contractul de vânzare cumpărare in litigiu sa se precizeze transmiterea doar a nudei proprietăți, cu instituirea unui drept de uzufruct timp de 4 ani, tocmai pentru faptul ca reclamantul si familia acestuia foloseau acel teren in scopuri comerciale. Menționarea termenului de 4 ani a avut in vedere împrejurarea ca debitorul S.C. Oportun & Divers S.R.L. a estimat in mod realist faptul ca poate rambursa creditul . termen, discuțiile cu reprezentanții băncii fiind in sensul ca perioada de creditare stabilita inițial la 2 ani poate fi prelungita, ca dovada ca asa stau lucrurile fiind si faptul ca debitoarea a procedat la incheierea unui act adițional la contractul de credit, prelungind perioada de rambursare.
Referitor la "puterea de lucru judecat" a sentinței civile nr. 702/2010 invocata de instanța de fond in considerentele hotărârii pronunțate, susține ca in mod cu totul eronat instanța procedează la invocarea acestei hotărâri judecătorești cu putere de lucru judecat in privința aspectelor de fapt evocate. Si de aceasta data se poate constata ca instanța de fond a fost preocupata cu precădere sa examineze apărările paratei susținute la judecata in fond a cauzei, desi la rândul sau recurentul reclamant a susținut argumentat considerentele pentru care nu poate fi reținuta puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 702/2010 cu privire la situația de fapt.
In ceea ce privește faptul nedovedirii actului secret, considera ca reclamantul a făcut dovada existentei simulatiei. Aceasta analiza a dovedirii simulatiei va fi expusa in doua ipoteze distincte, dupa cum instanța ar retine teza fictivtatii sau cea a deghizării.
In măsura in care s-ar retine incidența simulatiei absolute, deci a fictivitatii, nu se impune analiza existentei unui act juridic secret stricto sensu, ci cel mult a acordului simulatoriu dintre parti. Voința reala, interna a partilor, de a nu înstrăina in realitate bunul imobil in litigiu, rezulta astfel din probele administrate in cauza. Chiar si in aceasta ipoteza, daca s-ar aprecia ca asupra acestui acord simulatoriu trebuie sa se faca dovada existentei sale cu respectarea regulii privind probatiunea actelor juridice, considera ca probarea sa se poate realiza si cu martori, nefiind absolut necesara forma scrisa, întrucât ne aflam . excepție fata de art. 1191 Cod civil, respectiv in situația imposibilității morale a preconstituirii probei scrise (asimilata de doctrina excepțiilor reglementate de art. 1198 Cod civil). Urmează a se observa astfel ca intre reclamant si parata existau relații de rudenie, foarte bune, la data incheierii actului public in litigiu.
In măsura in care s-ar retine ca ne aflam in prezenta unei simulații relative, obiective, sub forma deghizării, care presupune ca parțile sa incheie si un act secret prin care modifica natura juridica a actului public, sau elemente ale acestuia, in aceasta situație se impune analiza existentei actului juridic secret stricto sensu, cunoscut in literatura cu denumirea de "contrainscris ". Sustine ca referitor la acest contrainscris, dovada actului real, ascuns, încheiat intre parti, nu trebuie aplicate in prezenta cauza regulile prevăzute de disp. art. 1191 Cod civil, in situația de fata aflandu-ne . de la aceste reguli (asimilate de doctrina art. 1198 Cod civil). Ne aflam astfel . imposibilitate morala a preconstituirii probei scrise (data fiind relația foarte apropiata dintre parti), pentru argumentele deja expuse, situație in care dovada voinței reale, interne a partilor, se poate face prin orice mijloc de proba. In acest context, consideram ca probele administrate in cauza demonstrează aceasta voința reala a partilor.
Referitor la aprecierea instanței conform căreia nu s-ar fi făcut dovada existentei unui contrainscris incheiat anterior sau cel mult concomitent cu momentul incheierii contractului de vânzare cumpărare in litigiu, arata ca din expunerea mai sus prezentata, precum si din probatoriul administrat in cauza, rezulta ca înțelegerea partilor, in sensul celor arătate, a fost in mod cert anterioara datei incheierii contractului in litigiu si nicidecum ulterioara. Insusi martorul audiat in apărarea reclamantului, S. A., confirma discuția avuta intre parti la momentul prezentării in fata notarului public pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare. Aceasta înțelegere a partilor conturează existenta actului secret.
În ceea ce orivește aprecierea instanței conform căreia pentru existenta simulatiei este absolut obligatoriu ca actul secret sa fi imbracat forma autentica intrucat acesta vizează un imobil teren, sustine ca aprecierea instanței in acest sens este cel putin eronata. Astfel in literatura de specialitate, dar si in practica judiciara, s-a reținut ca in situația simulatiei nu este absolut necesara respectarea formei prevăzuta de lege pentru valabilitatea unui act, in ceea ce privește actul secret, deci contrainscrisul.
In consens cu ideea ca actul secret trebuie sa îndeplinească si condițiile de forma prevăzute de lege dupa natura sa, precizeaza ca in doctrina s-a exprimat opinia conform căreia „actul deghizat, secret, va fi valabil, chiar neintocmit in forma solemna, daca actul public va fi incheiat in forma ceruta de lege pentru cel dintâi, indiferent daca ne aflam in prezenta unei deghizări totale sau parțiale.”
Prin urmare, apreciaza ca in prezenta cauza recurentul reclamant a făcut dovada existentei convenției reale a partilor, cuprinsa in asa zisul act secret/ascuns, pentru aprecierea existentei simulatiei nefiind necesara îndeplinirea condiției incheierii in forma autentica a convenției secrete, fiind suficient ca aceasta forma solemna sa fie respectata de actul public.
In considerarea tuturor celor expuse, solicitam admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Luând cuvântul, reprezentantul convențional al intimatei pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Precizeaza ca inca de la începutul apararii intimatei parate învederată prin întâmpinare la instanța de fond a arătat ca acțiunea dedusa judecatii este structurata pe doua ipoteze concomitente, pe de o parte fictivitatea actului iar pe de alta parte deghizarea acestuia, ceea ce face ca acțiunea sa fie contradictorie. Observând aceste forme ale simulatiei se constata ca daca părțile nu au dorit sa încheie un raport juridic, ci au urmărit disimularea realității prin crearea unei aparente de înstrăinare, atunci exista fictivitatea actului juridic aparent.
In schimb, deghizarea actului juridic aparent exista atunci cand se ascunde natura unui contract secret care corespunde voinței reale a partilor. Recurentul reclamant a susținut ca de fapt intre intre partile litigante nu a existat nici o înțelegere privind înstrăinarea terenului, astfel incat actul încheiat ar fi fictiv, iar concomitent cu aceasta mai arata ca acel contrat de vânzare - cumpărare ar fi deghizat reprezentând o garanție pentru apartamentul ipotecat.
In aceste condiții, trebuie observat ca acțiunea dedusa judecații este pusa sub semnul incertitudinii, întrucât recurentul reclamant a invocat concomitent doua ipoteze care reprezintă situații juridice diferite ce nu pot coexista pentru ca un act juridic poate fi ori fictiv, ori deghizat, dar nu si una si alta in același timp.
De asemenea, prin apărările paratei de la fond s-a arătat ca, in nici una din formele simulatiei pretinse prin acțiune (fictivitatea sau deghizarea actului juridic), nu sunt îndeplinite condițiile legale ale simulatiei, imprejurare pe care a retinut-o corect si instanța de fond.
Apreciaza ca in cauza de fata in niciuna din ipotezele învederate prin acțiunea dedusa judecații (fictivitatea sau deghizarea actului juridic) nu sunt indeplinite condițiile simulatiei întrucât existenta actului secret nu a fost probata in nici un fel, asa cum corect a reținut instanța de fond. Dar, in afara faptului ca nu sunt indeplinite condițiile simulatiei, prima instanța a constatat întemeiat si ca situația de fapt invocata prin acțiune nu corespunde realității. Astfel, prin apărările pe care parata le-a făcut la fond a arătat ca mai înainte de încheierea acelui contract de vânzare - cumpărare, intre parțile litigante au existat unele raporturi civile de imprumut.
De asemenea, partea pe care o reprezinta a învederat ca nu a condiționat încheierea contractului de ipoteca asupra apartamentului proprietatea acesteia de constituirea unei garanții, prin incheierea contractului de vânzare - cumpărare in cauza, asa cum nereal a susținut recurentul reclamant.
Precizeaza ca contractul de vânzare - cumpărare in cauza a fost încheiat in considerarea faptului ca, neputand sa-i restituie împrumutul paratei si având nevoie de alti bani, recurentul reclamant i-a propus acesteia sa-i vanda terenul iar împrumutul nerestituit sa fie inclus in prețul vânzării si sa-i mai dea 30.000 Euro. Împrejurările si convenția partilor litigante privind incheierea contractului de vânzare -cumpărare au fost dovedite cu probele administrate in cauza, respectiv răspunsurile la interogatoriu, depozițiile martorilor si cu înscrisurile prin care parata a dovedit proveniența banilor pe care i-a dat recurentului reclamant.
Cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare in cauza recurentul reclamant si-a rezervat folosința terenului vândut pentru o perioada de 4 ani de la încheierea actului, astfel incat nu putea exista nici o înțelegere prin care parata sa-i retransmita proprietatea.
Se va avea in vederea ca recurentul reclamant a încercat cu martorii sai sa faca dovada ca dupa încheierea contractului de vânzare - cumpărare ar fi făcut investiții majore pentru exploatarea agricola a terenului, in considerarea faptului ca ar fi urmat sa-i fie retransmisa proprietatea acestui teren. Insa, parata a depus la dosarul cauzei un set de fotografii făcute in anul 2009, adică in perioada celor 4 ani de folosința a terenului de către recurentul reclamant, din care se observa cu ușurința ca nu s-au făcut investiții la acel teren. Chiar daca s-ar fi făcut unele investiții, de acestea ar fi putut beneficia recurentul reclamant in perioada celor 4 ani cat avea rezervat dreptul de folosința asupra terenului, in vederea exploatării agricole a acestuia.
Urmeaza a se constata ca aceleași imprejurări de fapt cu privire la conditiile încheierii contractului de vânzare - cumpărare pe care recurentul reclamant le-a învederat in acțiunea sa dedusa acestei judecați si la care parata s-a aparat in același fel, au mai fost cercetate si . intre aceleași parti care a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Constanta. Reclamantul din acea cauza, același cu cel din prezenta cauza, a chemat-o în judecată pe partea pe care o reprezinta pentru ca prin hotărâre judecătoreasca sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare - cumpărare nr.3091/08.12.2005, intrucat prețul ar fi fost neserios. Aceasta acțiune a fost respinsa prin hotărâre rămasa irevocabila, iar acum in acțiunea dedusa acestei judecați recurentul reclamant isi reformuleaza susținerile si arata ca nu ar fi existat incheiat un contract de vânzare - cumpărare si ca actul juridic ar fi simulat.
Insa, in cele doua acțiuni separate s-au invederat aceleași împrejurări de fapt cu privire la condițiile încheierii contractului de vânzare - cumpărare in cauza, iar apărările paratei au fost in același fel.
In acea cauza civila s-a constatat ca incheierea aceluiași contract de vânzare -cumpărare s-a făcut in considerarea unor împrumuturi nerestituite si a diferenței de bani data cu ocazia încheierii contractului, cauza in care partea pe care o reprezinta a făcut dovada ca a dispus de sumele necesare pentru acordarea acelor împrumuturi. Aceste împrejurări de fapt au fost cercetate in acea cauza civila anterioara si chiar daca a avut un alt obiect, situația de fapt este aceeași cu cea din cauza de fata, astfel incat hotărârile judecătorești pronunțate in acel dosar au cel puțin valoarea unor prezumții legale in prezenta cauza.
Considera ca in cauza de fata cele doua ipoteze ale acțiunii recurentului reclamant (fictivitatea sau deghizarea actului juridic) nu au fost susținute prin dovezile administrate de către acesta, astfel incat acțiunea acestuia nu poate fi primita ca atare, sens în care se impune și respingerea prezentului recurs.
Solicită, în temeiul prevederilor art.274 Cod procedură civilă, obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cauzei, potrivit chitanței de plată a onorariului de avocat.
În replică, apărătorul recurentului reclamant, cu privire la purtarea litigiului anterior, aspect invocat de către apărătorul părții adverse, arată că nu a contestat niciodată, menționând chiar și în cererea de chemare în judecată, împrejurarea că a existat anterior între părți un litigiu ce a fost soluționat irevocabil prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești depuse la dosarul cauzei chiar de către partea pe care o reprezintă.
Referitor la faptul că în litigiul anterior recurentul reclamant ar fi solicitat constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare, recunoscând această convenție dintre părți, este o speculație și se grevează pe împrejurarea că în litigiul anterior acțiunea a avut ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare, însă nu reclamantul este vinovat de faptul că acesta a fost obiectul contractului de vânzare – cumpărare, imediat după momentul la care pârâta a refuzat să dea curs înțelegerii reale a apelat la serviciile unui avocat care a înțeles să formuleze o acțiune cu un astfel de obiect. Însă, se va constata din hotărârile judecătorești existente la dosarul cauzei că întreaga apărare a reclamantului inclusiv în acel litigiu s-a întemeiat pe faptul că respectivul contract de vânzare – cumpărare nu-și poate produce efectele dată fiind situația reală și convenția reală dintre părți.
Ceea ce speculează pârâta este împrejurarea că în litigiul respectiv s-ar fi tranșat situația de fapt și că instanțele ar fi statuat cu putere de lucru judecat faptul că în realitate între părți ar fi existat raporturi de împrumut, că pârâta ar fi avut bani și că nu l-ar fi împrumutat pe reclamant cu o sumă consistentă. Această susținere se regăsește doar în hotărârea instanței de fond pronunțată în litigiul respectiv, însă urmare căilor de atac formulate de reclamant instanța de apel, menținând soluția pronunțată de către instanța de fond în sensul respingerii cererii de constatare a nulității, motivează în mod expres motivele care au condus la această soluție, cu alte cuvinte schimbă motivarea instanței de fond pe chestiunea legată de diferența dintre cele două instituții juridice.
Consideră că aspectul referitor la puterea lucrului judecat nu poate fi apreciază deopotrivă decât din perspectiva dispozitivului hotărârii irevocabile și a celor considerente au constituit motivul esențial care a condus la dezlegarea pricinii în acel sens, iar dezlegarea pricinii a fost dată conform hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești superioare în considerarea ideii că apărările formulate de către reclamant, pe chestiunea legată de simulație, nu pot face obiectul unei acțiunii în constatarea nulității, neavând relevanță aspectele privitoare la faptul că pârâta ar fi avut sau nu bani sau că ar fi dat sau nu bani cu împrumut. Consideră că această chestiune trebuie să fie rezolvată pentru prima dată în mod corect fără să existe vreo prezumție legală invocată de către pârâtă în acest litigiu.
Constatând dezbaterile încheiate, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului reclamant să depună dovada plății onorariului de avocat;
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 30 octombrie 2014.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. M. A. L. M. C. M.
GREFIER,
G. B.
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.789
Ședința publică din 30 octombrie 2014
PREȘEDINTE - F. M.
JUDECĂTORI – A. L.
- M. C. M.
GREFIER - G. B.
S-a luat în examinare recursul civil având ca obiect acțiune în declararea simulației, recurs declarat de recurentul reclamant R. F., cu domiciliul în C., ., .> județ C., împotriva sentinței civile nr.1431/12.02.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. F., cu domiciliul în C., ., .. A, ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2014 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului reclamant să depună dovada plății onorariului de avocat, a amânat pronunțarea la data de 30 octombrie 2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată în data de 21.06.2012 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ R. F. a solicitat ca în contradictoriu cu pîrîta V. F. să se constate simulația contractului de vînzare- cumpărare autentificat sub nr 3091/08.12.2005 la BNP Borună Chirata.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 3091/08.12.2005 se prevede că acesta a înstrăinat pîrîtei nuda proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 7390 mp conform actelor și 7387,50 mp potrivit măsurătorilor cadastrale, ./1/1 situat în extravilanul municipiului C.. Prin același contract s-a prevăzut că vînzătorul își rezervă dreptul de uzufruct pe o perioadă de patru ani de la data încheierii contractului.
S-a precizat de către reclamant că în realitate părțile nu au urmărit realizarea operațiunii juridice a vânzării, scopul fiind altul. Astfel, la data semnării contractului, pîrîta era soacra reclamantului, însă între timp reclamantul a divorțat de fiica pârâtei.
Prin contractul de credit nr. 112/15.11.2005 încheiat cu banca Mindbank, . a obținut un credit bancar de_ lei, credit în folosirea căruia reclamantul era direct interesat. Întrucât banca a solicitat instituirea unei garanții reale imobiliare pentru creditul acordat, reclamantul a convenit cu soacra sa să garanteze restituirea împrumutului cu imobilul proprietatea sa. Prin urmare, s-a încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr 801/16.11.2005 la BNP Pistalu E., prin care pîrîta din cauză a garantat restituirea împrumutului prin instituirea în favoarea creditorului ipotecar a unui drept de ipotecă asupra imobilului situat în C., . 64.
A menționar reclamantul că acordul pîrîtei pentru garantarea împrumutului a fost condiționat de constituirea de către reclamant a unei garanții în favoarea acesteia, pentru ca pîrîta să se asigure că nu va rămîne fără apartament în cazul în care nu este restituit împrumutul la bancă.
În consecință, părțile au încheiat contractul de vînzare- cumpărare, înțelegerea fiind în sensul că imediat după achitarea creditului să se procedeze la desființarea contractului, bunul urmînd a se reîntoarce în patrimoniul reclamantului.Cu privire la creditul bancar, a arătat că în urma încheierii unui act adițional de prelungire a termenului de restituire, a fost restituit în anul 2008.
Ulterior, pîrîta a refuzat să dea curs înțelegerii cu reclamantul în sensul desființării contractului de vînzare, motiv pentru care reclamantul a promovat acțiunea înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești în vederea constatării nulității absolute a contractului, acțiune ce a fost respinsă în mod irevocabil.
Reclamantul a apreciat că sunt incidente prevederile legale referitoare la simulație întrucît înțelegerea părților nu a fost de a înstrăina nuda proprietate asupra terenului.
A învederat reclamantul că se poate vorbi de fictivitatea contractului aparent, respectiv a contractului de vînzare- cumpărare. Dorința pîrîtei a fost de a încheia acest contract doar pentru a se institui o garanție în ceea ce o privește în legătură cu ipoteca constituită de aceasta în privința împrumutatului.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1175 C.civ.
Pîrîta a formulat întîmpinare prin care a solicita respingerea ca neîntemeiată a cererii. Aceasta a arătat că susținerea de către reclamant a celor două teze ale simulației, fictivitate și deghizare se contrazic.
S-a mai arătat că simulația presupune existența concomitentă între aceleași părți a două contracte: un contract public aparent denumit contract simulat, prin care se creează o anumită aparență ce nu corespunde realității și un alt contract secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților. În prezenta cauză însă, contractul secret nu există.
Pîrîta a învederat instanței că i-a împrumutat reclamantului suma de_ euro, compusă din_ euro dați în noiembrie 2003 și 7000 euro în luna septembrie 2005, bani pe care reclamantul i-a folosit personal și direct pentru societatea sa comercială. Sumele de bani împrumutate proveneau de la nepoata pîrîtei stabilită în străinătate și trebuiau investite în țară, însă cu acordul ei le-a împrumutat reclamantului, ca și din economiile proprii provenite din vînzarea casei mamei sale. În noiembrie 2005 reclamantul a luat un împrumut bancar pentru societatea comercială, iar pîrîta a garantat restituirea creditului cu apartamentul său, lucru pe care l-a mai făcut și anterior, pentru un alt credit luat de reclamant în anul 2003.
Avînd în vedere că reclamantul îi datora suma de_ euro, și pentru că avea nevoie și de alți bani pentru societatea sa comercială, acesta i-a propus pîrîtei să îi vîndă un teren. Părțile s-au înțeles ca prețul vânzării să fie_ euro, din care s-a dedus datoria de_ euro, iar în data de 08.12.2005 pîrîta i-a mai dat și suma de_ euro.
Pîrîta a mai apreciat că această stare de fapt a fost reținută cu autoritate de lucru judecat în hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr_ .
Prin sentința civilă nr. 1431 din 12.02.2014 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de ipotecă nr 136/2005, pîrîta V. F. a constituit în favoarea creditorului ipotecar Banca Mindbank, dreptul de ipotecă și interdicție de înstrăinare și grevare asupra bunului imobil situat în C. . garantarea creditului acordat lui S.C. Oportun Divers S.R.L. conform contractului de credit nr 112/2005.
Prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr 3091/08.12.2005 reclamantul a înstrăinat pîrîtei nuda proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 7390 mp conform actelor și 7387,50 mp potrivit măsurătorilor cadastrale, ./1/1 situat în extravilanul municipiului C.. Prin același contract s-a prevăzut că vînzătorul își rezervă dreptul de uzufruct pe o perioadă de patru ani de la data încheierii contractului.
Anterior, pîrîta a constituit în favoarea creditorului ipotecar Banca Românească, prin contractul de ipotecă nr 4764/09.04.2003, dreptul de ipotecă asupra bunului imobil situat în C., ., pentru garantarea creditului acordat lui .. conform contractului de credit nr_/01.04.2003.
Instanța de fond cercetînd declarațiile martorilor audiați în cauză a constatat că acestea au caracter contradictoriu și corespund poziției procesuale a părții în favoarea căreia s-a dat declarația, aspect ce a ridicat dubii cu privire la obiectivitatea martorilor.
Astfel, Judecătoria a apreciat că martorii propuși de reclamant au susținut varianta caracterului simulat al contractului, acesta fiind menit în realitate a constitui o garanție pentru pîrîtă, care la rândul său acceptase instituirea unei ipoteci asupra apartamentului său, garantînd astfel un împrumut bancar contractat de un colaborator al reclamantului.
A mai reținut instanța de fond că martorii audiați au recunoscut că la momentul încheierii contractului, relațiile dintre părți erau cele firești într-o familie, în condițiile în care reclamantul și fiica pîrîtei erau căsătoriți. Prin urmare, este puțin credibilă susținerea reclamantului în sensul că pîrîta i-a solicitat acestuia să îi garanteze restituirea împrumutului bancar, cu atât mai mult cu cît în anul 2003 pîrîta îl mai girase pe reclamant pentru un alt împrumut.
S-a apreciat că, chiar dacă contractul de credit fusese încheiat de către un colaborator al reclamantului, reclamantul însuși a recunoscut prin cererea de chemare în judecată că era direct interesat de soarta acestui contract.
A mai reținut instanța de fond că prin sentința civilă nr 702/2010, rămasă irevocabilă, s-a reținut cu putere de lucru judecat, că din extrasele de cont bancar depuse de către pîrîtă rezultă că aceasta a avut la dispoziție sume consistente de bani la nivelul anilor 2002-2003, astfel că putea susține împrumuturi de ordinul miilor de euro, pe care să ale acorde ginerelui său. Prin urmare, instanța a reținut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare din decembrie 2005 a intervenit pe fondul acestor împrumuturi anterior acordate de pîrîtă reclamantului și nerestituite de acesta.
Pe de altă parte, raportat la obligația reclamantului de a proba caracterului simulat al contractului de vînzare- cumpărare al terenului, instanța a reținut că simulația presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte: unul public, aparent, denumit și contract simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realități și un altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat. O condiție esențială a simulației este ca actul secret să se fi încheiat concomitent sau înainte de încheierea contractului aparent.
S-a apreciat că, atîta timp cît un atare înscris nu existâ sau nu poate fi dovedit, nu poate fi vorba de simulatie. Existenta contraînscrisului, prin natura sa, este în masură să înlature anumite dubii în legatură cu continutul actului juridic, de asemenea, ofera securitate juridica circuitului civil, mai ales în situatia unei simulații.
A constatat Judecătoria că reclamantul nu a susținut și nu a probat în nici un fel existența actului secret, corespondent al voinței reale al părților. În plus, un asemenea act ar fi trebuit să fie anterior sau cel mult concomitent cu încheierea contractului aparent, deci cu contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr 3091/08.12.2005.
Dincolo de inexistența unui contraînscris, instanța a reținut că ipotetica reușită a acțiunii în simulație nu ar valida contractul secret, dacă acest contract nu întrunește toate condițiile pentru a fi valabil el însuși.
Astfel, reclamantul a susținut caracterul simulat al contractului de vînzare- cumpărare, acesta fiind menit în realitate a constitui o garanție pentru pîrîtă, care la rândul său acceptase instituirea unei ipoteci asupra apartamentului său, garantînd astfel un împrumut bancar contractat de un colaborator al reclamantului.
Prin urmare, față de prevederile legale conform cărora terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de întinderea lor, pot fi înstrainate si dobandite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute, instanța a apreciat că și în eventualitatea în care reclamantul ar fi probat situația de fapt evocată în cerere, constatarea caracterului simulat ar fi lipsită de efect întrucît actul secret nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor de valabilitate.
A apreciat instanța că ipoteza fictivității nu a fost probată, și nici motivată faptic de către reclamant. Or, față de apărările reclamantului, nu s-a putut reține că părțile au disimulat total realitatea, iar actul corespondent raporturilor juridice dintre părți nu există.
Totodată, instanța a apreciat că nici ipoteza deghizării contractului nu subzistă întrucît o deghizare a naturii contractului secret ar putea produce efecte juridice numai în măsura în care părțile ar fi confecționat un contraînscris în formă autentică, apt de a institui o garanție asupra terenului în cauză.
Împotriva sentinței civile arătate reclamantul a formulat recurs solicitînd modificarea hotărîrii instanței de fond cu consecința admiterii acțiunii în sensul constatării simulației.
În motivarea recursului reclamantul a redat situația de fapt expusă la fond și doctrina existentă în materia simulației.
A arătat că raportat la situația de fapt, și față de probele administrate, se poate aprecia că se află în prezența fie a unei simulații absolute, deci a fictivității, fie în prezența unei simulații relative obiective prin deghizare.
Susține reclamantul că voința internă, reală a părților nu a fost aceea de a se realiza înstrăinarea definitivă a dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul pîrîtei, deci ca actul de vînzare cumpărare să-și producă efectele juridice specifice în realitate, perspectivă ce se referă la fictivitatea contractului aparent.
Reclamantul mai arată că instanța poate aprecia că în cauză ar putea fi incidentă simulația prin deghizare ținînd cont de faptul ca dorința pîrîtei acceptată de reclamant a fost aceea de a obține o garanție a restituirii împrumutului luat de la bancă de . și astfel nu s eva afla în situația de a pierde propriul său imobil urmare a neachitării acestui împrumut.
Menționează reclamantul că voința reală, internă a părților de a nu înstrăina în realitate bunul imobil în litigiu rezultă din probele administrate în cauză. Totofată, arată acesta că probarea acordului simulatoriu se poate realiza și cu martori, nefiind absolut necesară forma scrisă întrucît se află într-o situație de exceăție față de art 1191 c.civ, între părți existînd relații de rudenie foarte buna le data încheierii actului.
Referitor la actul secret care trebuie să existe ca și contraînscris, recurentul susține că nu trebuie aplicate regulile prevăzute de disp. art 1191 c.civ.
Recurentul apreciază că instanța de fond redă în cuprinsul hotărîrii pasaje din declarațiile martorilor audiați, fără a reține și alte aspecte importante în analiza acestora. Astfel, recurentul arată că declarația martorului M. I. nu a fost apreciată în integralitate, judecătroul nereținînd afirmațiile acestuia cu privire la faptul că soțul pîrîtei l-a amenințat pe reclamant că il are la mînă. Se întreabă recurentul, dacă afirmațiile reclamantului nu ar corespunde realității, care ar fi fost motivul pentru care soțul pîrîtei l-ar mai fi amenințat pe reclamant.
Recurentul mai arată că instanța nu reține nici întreaga declarație a martorului S. A. care confirmă operațiunea de simulare prezentată. Se arată că aprecierea instanței referitoare la subiectivismul martorului nu are nici un fundament.
Recurentul menționează că instanța de fond reține caracterul contradictoriu al depozițiilor martorilor însă acest caracter contradictoriu nu este de natură să conducă prin el însuși la înlăturarea declarațiilor.
În mod greșit instanța a reținut că nu este credibilă susținerea reclamantului în sensul că pîrîta i-a solicitat acestuia să îi garanteze restituirea împrumutului bancar, cu atît mai mult cu cît în anul 2003 aceasta îl mai girase pe reclamant pentru un alt împrumut. Situația din anul 2005 diferă cu mult de ca din 2003, datorită relațiilor de colaborare în afaceri s-a ajuns ca reclamantul să apeleze la soacra sa pentru a-l ajuta pe tertul debitor.
Considera recurentul că instanța a fost preocupată să analizeze doar apărările pîrîtei, el arătînd că cele două contracte nu s-au încheiat în același timp pentru simplul fapt că nu era definitivată documentația cadastrală.
Mai susține recurentul că în contractul de vînzare cumpărare s-a convenit să se precizeze transmiterea doar a nudei proprietăți cu instituirea unui drept de uzufruct timp de 4 ani tocmai pentru faptul că reclamantul și familia sa folosea acel teren în scopuri comerciale. Menționarea termenului de 4 ani a avut în vedere împrejurarea că debitorul . poate rambursa creditul.
Recurentul susține că, în mod cu totul eronat, instanța a procedat la invocarea hotărîrii nr. 702/2010 întrucît între cauze nu există tripla identitate de părți, obiect și cază con fart 1201 c.civ.
Mai susține reclamantul că, aspectu d efapt și de drept ce a cunoscut o dezlegare dată de instanță și a intrat în puterea lucrului judecat vizează doar faptul că actului juridic reprezentat de contractul în litigiu a fost valabil încheiat din punct de vedere al condițiilor de valabilitate.
Consideră reclamantul că a făcut dovada existenței simulației. În măsura în care s-a reține simulația absolută, deci fictivitatea, nu se impune analiza existenței unui act juridic secret stricto sensu ci, cel mult, a acordului simulatoriu dintre părți. În măsura în care s-ar reține o simulație prin deghizare se impune analiza existenței actului juridic secret cunoscut drept contraînscris.
Susține recurentul că s-a aflat în imposibilitate morală a preconstituirii probei scrise.
Recurentul arată că înțelegerea părților a fost în mod cert anterioară datei încheierii contractului în litigiu și nicidecum ulterioară.
Mai precizează recurentul că aprecierea instanței potrivit căreia pentru existența simulației este absolut obligatoriu ca actul secret să fie îmbrăcat în forma autentică este eronată. Astfel, în literatura de specialitate și în practică judiciară s-a reținut că, în situația simulației nu este absolut necesar respectarea formei prevăzute de lege pentru valabilitatea unui act.
Intimata a formulat întîmpinare solicitînd respingerea recursului ca nefondat.
Susține intimata că acțiunea dedusă judecății este pusă sub semnul incertitudinii întrucît recurentul a invocat concomitent două ipoteze care reprezintă situații juridice diferite ce nu pot coexista pentru că un act juridic poate fi fie fictiv, ori deghizat, dar nu și una și alta.
Menționează intimata că prin felul în care acționează părțile la încheierea actului aparent ele lasă să se creadă că există o convenție, însă concomitent prin contractul secret declară acea convenție ca fiind simulată. În cauză nici una din ipotezele învederate nu sunt îndeplinite întrucît existența actului secret nu a fost probată în niciun fel.
Intimata susține că prima instanța a reținut în mod corect situația de fapt, între părți existînd, înainte de închaierea actiului de vînzare cumpărare, raporturi civile de împrumut.
Menționează intimata că prin sentința civilă nr. 702/9.04.2010 a Tribunalului C. s-a reținut existența unor relații de împrumut între părți, anterioare încheierii contractului de vînzare-cumpărare în cauză. S-a constatat că încheierea contractului s-a făcut în considerarea unor împrumuturi nerestituite și a diferenței de bani dată cu ocazia încheierii contractului.
Analizând, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., aplicabile în raport de dezvoltarea motivelor de recurs, legalitatea sentinței civile recurate, prin prisma criticilor ce i se aduc, Tribunalul reține următoarele:
Prin contractul de vînzare-cumpărare autentificat sub nr. 3091/8.10.2005 la BNP Boruna Chirața, recurentul a vîndut intimatei nuda proprietate asupra terenului în suprafață de 7390 mp situat în extravilanul Municipiului C., zona Palazu M., ./1/1 pentru prețul de 1500 lei. Recurentul și-a rezervat dreptul de uzufruct pe o perioada de 4 ani de la data vînzării.
Anterior încheierii contractului de vînzare cumpărare arătat, intimata pîrîtă a încheiat cu Banca pentru M. Industrie si Libera Inițiativă SA –Mindbank Sucursala C. contractul de ipotecă autentificat sub nr 801/16.11.2005 la BNP Pistalu E. prin care intimata constituia în favoarea băncii un drept de ipotecă asupra imobilului situat în C., .. 64, . unui credit acordat de bancă . în sumă de_ lei.
Potrivit art. 1175 C.civ., actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali.
Simulația este o operațiune juridică în cadrul căreia două persoane încheie un contract public, ostensibil, dar „ mincinos” întrucât nu reflectă voința lor reală, aceasta fiind exprimată printr-un contract secret încheiat anterior sau contractului public sau concomitent cu acesta.
Sarcina probei existenței și conținutului actului secret revine reclamantului, conform art. 1169 C.civ.
Tribunalul constată că, in speță, instanța de fond a apreciat corect materialul probator administrat și a reținut în mod judicios situația de fapt ce rezulta din probe.
Astfel, pentru a dovedi simulația, reclamantul trebuia să facă dovada existenței elementelor componente ale acesteia, anume actul public, actul secret și acordul simulatoriu.
În ceea ce privește susținerea de către recurent a fictivității actului, deci invocarea unei simulații absolute, Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond nu a reținut acest aspect.
Așa cum s-a arătat în practica judecătorească și în doctrina, simulația absolută (actul fictiv) apare atunci cînd acordul simulatoriu stipulează că între părți nu s-a încheiat nici un act juridic, deci poartă chiar asupra existenței actului aparent care este fictiv.
Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada faptului că părțile au înțeles ca, în realitate, să nu încheie nici un act. Dimpotrivă, martorii audiați au declarat că părțile au avut intenția clară de a încheia un contract prin care proprietatea asupra terenului să fie transmisă în patrimoniul intimatei pîrîte, fie temporar ( martorii reclamantului arătînd „…pîrîta neavînd încredere în acesta a solicitat încheierea unui contract de vînzare cumpărare” -M. I.; „…pîrîta…i-a cerut reclamantului să încheie un contract la notar….iar înțelegerea a fost că, după ce se achită creditul, pîrîta să restituie terenul reclamantului”-S. A.), fie definitiv ( martorii pîrîtei).
Tribunalul apreciază nefondate susținerile recurentului reclamant referitoare la greșita apreciere a probelor de către instanța de fond și a analizării condițiilor simulației prin deghizare.
Reclamantul a invocat simulația prin deghizare, în sensul deghizării unui contract de garanție imobiliară sub forma contractului de vînzare cumpărare.
Din susținerile reclamantului se constată că ceea ce se invocă este, în fapt, simulația asupra cauzei imediate a actului juridic-contractul de vînzare cumpărare, anume, acordul simulatoriu poartă asupra scopului urmărit de către părți la încheierea contractului ( acela de a garanta restituirea împrumutului contractat de . și nu de a transmite definitiv dreptul de proprietate în patrimoniul cumpărătorului).
Așa cum a reținut și Judecătoria, reclamantul nu a făcut dovada nici a actului juridic secret, nici a acordului simulatoriu, deci a două din trei elemente ale simulației
Prin acordul simulatoriu se înțelege manifestarea de voință care determină care anume elemente din actul public nu corespund sau nu vor corespunde realității. Deci, acordul simulatoriu este o convenție secretă exprimînd intenția de a simula, de a crea aparența unor raporturi juridice ce sunt, total sau parțial diferite de cele reale.
În speță, așa cum s-a reținut și la fond, prin probele administrate, reclamantul nu a facut dovada acordului simulatoriu între părți în sensul că acestea au înțeles, în fapt, să încheie un contract de garanție imobiliară și nu un contract de vînzare cumpărare.
Astfel, martorii audiați la propunerea reclamantului nu au asistat la o înțelegere prealabilă între părți prin care acestea să își fi exprimat intenția de a simula, din contră, vorbesc despre solicitarea făcută de către pîrîtă de a i se vinde terenul pentru a fi pusă la adăpost de o eventuală pagubă. Martorul M. I. declară „ … pîrîta neavînd încredere în acesta a solicitat încheierea unui contract de vînzare cumpărare…. Precizez că nu am asistat în mod direct la o discuție între părțile din dosar referitoare la contractul încheiat.”, iar martorul S. A. arată „„…pîrîta…i-a cerut reclamantului să încheie un contract la notar. Am fost prezent la notar care le-a sugerat părților această variantă de încheiere a contractului. Arăt că la notar s-a făcut o simulare deoarece nu s-a plătiti nici un preț, iar înțelegerea a fost că, după ce se achită creditul, pîrîta să restituie terenul reclamantului”
Faptul că martorul S. A. declară că „ Contractul de vînzare cumpărare s-a încheiat pentru ca reclamanta să aibă o garanție că societatea Oportun va restitui creditul” nu este suficient pentru a demonstra, în mod neechivoc, acordul de voință al părților în sensul de a simula prin contractul de vînzare cumpărare un contract de garanție imobiliară, această afirmație fiind o apreciere a martorului și nu o concluzie a acestuia în urma unor discuții dintre părți la care să fi asistat.
Totodată, martorul S. A. folosește noțiunea de simulare atunci cînd vorbește despre neplata prețului și nu în alt context.
Mai mult, ambii martori ai pîrîtei declară, în mod neechivoc, faptul că înțelegerea dintre părți a fost aceea a încheierii unui contract de vînzare cumpărare, reclamantul încercînd de ceva timp să vîndă terenul.
În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la inexistența contraînscrisului și lipsei formei autentice a acestuia, Tribunalul apreciază că acestea sunt întemeiate.
Textul de lege al art 1175 c.civ face referire la actul secret ca act juridic în sensul de negotium iuris și nu de instrumentum probationis.
Prin urmare, actul juridic secret desemnează actul real dintre părți ( înțelegerea, convenția părților) împreună cu acordul simulatoriu sau, uneori, doar acordul simulatoriu.
În cauză, recurenta susține că actul secret nu s-a putut încheia din cauza calității părților. În această situație, actul secret ar fi, în fapt, chiar acordul simulatoriu. Or, în această situație, este suficient ca actul public să fie încheiat în forma cerută de lege pentru actul secret.
Cum contractul de vînzare cumpărare este încheiat în formă autentică, Tribunalul constată că aprecierile instanței de fond cu privire la aceste aspecte sunt greșite.
În ceea ce privește reținerea de către instanța de fond a considerentelor sentinței civile nr. 702/2010, Tribunalul apreciază că aceasta nu are nicio înrîurire asupra dovedirii sau nu a caracterului simulat a contractului de vînzare cumpărare.
Astfel, atîta timp cît prin acea sentință civilă s-a respins cererea de constatare a nulității contractului pentru preț neserios, nu mai are nicio importanță, în prezenta acțiune în declararea simulației, modalitatea în care s-a făcut plata prețului și provenineța sumelor de bani plătite cu titlu de preț.
Totodată, faptul că data încheierii contractului de vînzare cumpărare (8.12.2005) este ulterioară datei încheierii contractului de ipotecă ( 16.11.2005) nu are nicio relevanță întrucît actul secret invocat nu este contractul de ipotecă încheiat asupra apartamentului pîrîtei ci, un eventual contract de garanție constituit de către reclamant asupra terenului său, în favoarea pîrîtei.
Tribunalul constată că reținerea de către instanța de fond a faptului că reclamantul, în calitate de vînzător, și-a păstrat dreptul de uzufruct asupra terenului înstrăinat pentru o perioada de 4 ani, nu are nicio relevanță în economia dovedirii sau nu a carcterului simulat al contractului de vînzare cumpărare.
Față de aceste aspecte, Tribunalul va înlătura din considerentele hotărîrii instanței de fond aceste alegații.
Din cele arătate mai sus, Tribunalul reține că intenția reală a părților a fost aceea de a transmite în patrimoniul pîrîtei dreptul de proprietate asupra terenului și nu de a garanta restituirea creditului contractat de către un terț (.).
De asemenea, din susținerile reclamantului coroborate cu declarațiile martorilor propuși de reclamant, rezultă că acesta ar fi dorit, în fapt, o vînzare cu pact de răscumpărare ( răscumpărare după achitarea creditului), însă o astfel de vînzare era lovită de nulitate potrivit dispozițiilor de la momentul încheierii contractului, așa că, o astfel de vînzare nu s-a negociat și nu s-a încheiat. Totuși, din această interpretare Tribunalul reține că, în realitate, chiar și reclamantul a avut prefigurarea mentală a scopului mediat al contractului, anume transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului către pîrîtă.
Față de cele expuse, Tribunalul apreciază că reclamantul nu a dovedit existența acordului simulatoriu între părți, condiție esențială pentru existența simulației, astfel că hotărîrea instanța de fond este corectă.
Pentru motivele expuse mai sus, Tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală fiind susținută de probele administrate în cauză, astfel ca va respinge recursul ca nefondat.
Avînd în vedere faptul că în urma demersului său judiciar recurentul a căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală, în baza art 453 c.pr.civ Tribunlaul va obliga recurentul la plata către intimat a sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentînd onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant R. F., cu domiciliul în C., ., ., .> județ C., împotriva sentinței civile nr.1431/12.02.2014 pronunțate de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă V. F., cu domiciliul în C., ., .. A, ..
Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. M. A. L. M. C. M.
GREFIER,
G. B.
Jud.fond M.B./Red.și tehnored.dec.jud.F.M. /17.11.2014/2ex.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Încheierea nr.... → |
|---|
