Anulare act. Decizia nr. 959/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 959/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 18701/212/2012

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 959

Ședința publică din 08 decembrie 2014

PREȘEDINTE – B. M.

JUDECĂTOR - V. T.

GREFIER - L. D.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă C. S., cu domiciliul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2816/17.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât ORAȘUL T. PRIN PRIMAR, cu sediul în T., ., nr. 24, județul C. și intimata reclamantă Z. M., cu sediul în T., ., județul C., având ca obiect anulare act.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 noiembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 noiembrie 2014, 05 decembrie 2014 și 08 decembrie 2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele si lucrările din dosar, instanța constată că prin sentința civilă nr. 2816/17.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanta Z. M., în contradictoriu cu pârâții C. S. și O. T. PRIN PRIMAR.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei inserate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R. L., potrivit căreia ``construcția C1-locuință amplasată pe terenul obiect al contractului este formată din trei camere, una bucătărie, una baie, două wc-uri și două holuri, având o suprafață totală utilă de 80,29 mp și o suprafață construită la sol de 103 mp, notată cu nr. Cadastral_/S``, respectiv în ceea ce privește încăperile ce exced imobilului dobândit de pârâta C. S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997, respectiv locuință compusă din 2 camere de locuit.

S-a constatat nulitatea absolută a documentației cadastrale întocmită de V. A. în ceea ce privește construcția C1, respectiv încăperile ce exced imobilului dobândit de pârâta C. S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997 constând în locuință compusă din 2 camere de locuit.

S-a constatat nulitatea absolută a Încheierii nr. 6068/21.02.2011dată de Oficiul cadastru și Publicitate Imobiliară C.- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în ceea ce privește construcția C1, respectiv încăperile ce exced imobilului dobândit de pârâta C. S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997 constând în locuință compusă din 2 camere de locuit.

Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 66/04.05.1998, f 55, Consiliul Local T. a vândut reclamantei locuința situată în T. . compusă din 3 camere de locuit, cu suprafața de 53,04 mp. Totodată, s-a atribuit reclamantei în folosință, pe durata existenței construcției, terenul aferent locuinței în suprafață de 82,42 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.83/03.02.1997, f 53-54, Consiliul Local T. a vândut pârâtei C. S. locuința situată în T. . compusă din 2 camere de locuit, cu suprafața de 35,05 mp. Totodată, s-a atribuit pârâtei în folosință, pe durata existenței construcției, terenul aferent locuinței în suprafață de 85,77 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R.-L., f 43-48, Orașul T. reprezentat prin Primar a vândut pârâtei C. S. întregul drept de proprietate asupra bunului imobil-teren situat în intravilan, pe teritoriul cadastral al Orașului T., ., județul C., notat cu nr. cadastral_, în suprafață de 162 mp.

În cuprinsul contractului a fost menționată clauza potrivit căreia pe terenul obiect al prezentei vânzări este amplasată construcția C1-Locuință, proprietatea pârâtei C. S., dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 85/1997, locuință formată din trei camere, una bucătărie, una baie două wc-uri și două holuri, având o suprafață totală utilă de 80,29 mp și o suprafață construită la sol de 103 mp, notată cu nr. Cadastral_/S.

De asemenea, conform mențiunii din contract, construcția C1 –locuință notată cu numărul cadastral_/S este înscrisă în CF nr._ a unității administrativ teritoriale T., sub A1, prin Încheierea nr. 6068 dispusă la data de 21.02.2001 de Agenția Națională de Cadastru și publicitate Imobiliară –OCPI C.-BCPI C., f 12.

Totodată, a fost întocmită documentația cadastrală, de către V. A., respectiv planul de amplasament și delimitare a imobilului, f 12, din care se reține că suprafața construită desfășurată este de103 mp. Conform releveu construcție C1, f 19, construcția cuprinde baie, bucătărie, 3 camere, 2 holuri, 2 wc-uri.

Potrivit art. 948 c.civ, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt : capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și a cauză licită.

Conform art. 962, obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din părți se obligă, iar potrivit art. 968, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

În cauză, se constată că deși în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R.-L. se menționează faptul că pe terenul ce face obiectul vânzării este amplasată construcția C1 proprietatea pârâtei C. S., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 85/1997, iar prin acest din urmă contract pârâtei i-a fost vândută locuința formată din 2 camere de locuit, la descrierea construcției astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R.-L., se menționează că aceasta este formată din trei camere, una bucătărie, una baie două wc-uri și două holuri, având o suprafață totală utilă de 80,29 mp și o suprafață construită la sol de 103 mp, notată cu nr. Cadastral_/S.

Nu s-a făcut dovada în cauză a modului de dobândire de către pârâta C. S. a restului de imobil, ce excede celor două camere cumpărate potrivit contractului menționat.

Contrar susținerilor acesteia din întâmpinare, pârâtul Orașul T. a arătat, în răspunsul la interogatoriu, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R.-L. a vândut numai terenul în suprafață de 162 mp.

Prin urmare, în condițiile în care Orașul T. a vândut doar terenul în suprafață de 162 mp și nu s-a făcut dovada dobândirii de către pârâta C. S. a restului din imobilul construcție, instanța urmează să constate nulitatea absolută parțială a clauzei inserate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R. L., potrivit căreia ``construcția C1-locuință amplasată pe terenul obiect al contractului este formată din trei camere, una bucătărie, una baie două wc-uri și două holuri, având o suprafață totală utilă de 80,29 mp și o suprafață construită la sol de 103 mp, notată cu nr. Cadastral_/S``, respectiv în ceea ce privește încăperile ce exced imobilului dobândit de pârâta C. S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997, respectiv locuință compusă din 2 camere de locuit.

Pe cale de consecință, urmează să constate nulitatea absolută a documentației cadastrale întocmită de V. A. și a Încheierii nr. 6068/21.02.2011dată de Oficiul Cadastru și Publicitate Imobiliară C.- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C. în ceea ce privește construcția C1, respectiv încăperile ce exced imobilului dobândit de pârâta C. S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997 constând în locuință compusă din 2 camere de locuit.

În baza art. 274 c.p.civ, urmează să oblige pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 24,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar, reținând că nu s-a făcut dovada cheltuielilor reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs pârâta C. S., calificat în temeiul art. 282 Cod procedură civilă ca fiind apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se învederează că, în mod eronat, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei de interes.

Pentru a putea cere constatarea nulității absolute a actelor ce vizează încăperile ce exced imobilului dobândit în anul 1997, reclamanta ar fi trebuit să își legitimeze calitatea în care face cererea dar și interesul urmărit prin promovarea acțiunii.

Câtă vreme reclamanta intimată nu a dovedit că deține ea însăși un drept de proprietate asupra construcțiilor în litigiu sau un drept de folosință, admiterea acțiunii nu îi profită în nici un mod.

Ceea ce a solicitat reclamanta este să se constate că anumite construcții nu aparțin pârâtei, deși aceasta nu opune nici un titlu de proprietate sau de folosință asupra construcțiilor respective și nu a formulat acțiune în revendicare sau confesorie.

Acțiunea este neîntemeiată în considerarea faptului că, din anul 1997, pârâta este cunoscută ca proprietar al construcțiilor în litigiu, a plătit impozit, aspect confirmat de istoricul de rol fiscal.

Mai mult, câtă vreme terenul de sub construcțiile în litigiu este proprietatea pârâtei, aceasta este în măsură să invoce accesiunea imobiliară potrivit disp. art. 492 Cod civil.

Intimata și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, în sensul respingerii apelului, ca nefondat, deoarece reclamanta este grav prejudiciată de mențiunile inserate în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, care exced obiectului actului de vânzare cumpărare încheiat cu privire la construcție, accesul reclamantei în bucătărie fiind obturat de construcțiile edificate de pârâtă pe hol.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, prin prisma criticilor formulate, se rețin următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R.-L., Orașul T. prin Primar a vândut pârâtei C. S. întregul drept de proprietate asupra bunului terenului situat în intravilan, pe teritoriul cadastral al Orașului T., ., județul C., notat cu nr. cadastral_, în suprafață de 162 mp.

În cuprinsul contractului a fost menționată clauza potrivit căreia pe terenul obiect al prezentei vânzări este amplasată construcția C1- Locuință, proprietatea pârâtei C. S., dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 85/1997, locuință formată din trei camere, una bucătărie, una baie două wc-uri și două holuri, având o suprafață totală utilă de 80,29 mp și o suprafață construită la sol de 103 mp, notată cu nr. Cadastral_/S.

Construcția a fost dobândită de pârâtă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997, prin care Consiliul Local T. a vândut pârâtei C. S. locuința situată în T. . compusă din 2 camere de locuit, cu suprafața de 35,05 mp.

Se poate constata cu ușurință că imobilul construcție inserat în clauza din contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 13/24.03.2011 BNP D. R.-L. nu este identic cu cel cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997 și în lipsa unui act prin care să se facă dovada că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra diferenței de construcție, compusă din o cameră, una bucătărie, una baie două wc-uri și două holuri, această clauză este nulă în ceea ce privește încăperile ce exced imobilului dobândit de pârâta C. S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 85/03.02.1997, respectiv locuință compusă din 2 camere de locuit.

Reclamanta justifică atât calitate procesuală activă cât și interes în promovarea prezentei acțiuni, prin modificările efectuate de pârâtă la construcția proprietatea acesteia a obturat accesul reclamantei în imobil prin holul comun, hol ce a avut această destinație la momentul înstrăinării construcțiilor de către Consiliul Local T., hol care în prezent este folosit exclusiv de către pârâtă, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de exp. ing. V. M..

Accesiunea imobiliară prevăzută de art. 492 vechiul Cod civil, pe lângă faptul că nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac în acord cu disp. art. 492 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru a produce consecințe juridice, în sensul că pârâta se legitimează ca proprietară a diferenței de construcție inserată în clauza din contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 13/24.03.2011, trebuia ca la momentul încheierii contractului în patrimoniul pârâtei să fie deja constatat acest drept, după verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 492 din vechiul Cod civil.

Pentru aceste considerente, se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 297 Cod procedură civilă, apelul urmează a fi respins, ca nefondat.

Cererea intimatei reclamante de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, având în vedere că nu s-a făcut dovada suportării acestora de către partea interesată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă C. S., cu domiciliul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2816/17.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât ORAȘUL T. PRIN PRIMAR, cu sediul în T., ., nr. 24, județul C. și intimata reclamantă Z. M., cu sediul în T., ., județul C., ca nefondat.

Respinge cererea intimatei reclamante de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

B. M. V. T.

GREFIER,

L. D.

Red.jud.fond - D.E.A.

Red.jud.recurs- B.M.

2 ex. /20.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 959/2014. Tribunalul CONSTANŢA