Cereri. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 33/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 2172/254/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.33

Ședința publică de la 28 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE – dr. C. G.

JUDECATOR – C. C.

GREFIER – A. O.

S-a luat în examinare apelul civil promovat de pârâta S.C. T. T. S.R.L. cu sediul în M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1476/07.08.2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul civil nr._, având ca obiect cerere cu valoare redusă, în contradictoriu cu reclamanta .., cu sediul în Municipiul. Aiud, ., nr. 12, jud. A..

La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că procedura de citare a părților este legal îndeplinită după care:

Instanța invocă necompetența funcțională a prezentei secții în soluționarea apelului și rămâne în pronunțare asupra acestui aspect.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din data de 05.06.2013, reclamanta .. a chemat – o în judecată pârâta S.C. T. T. S.RL., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 8.323 lei, reprezentând contravaloare sarcofage și cruci conform facturii nr. 0361/21.06.2011 și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.151 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între părți au fost desfășurate activități comerciale constând în livrarea de sarcofage și cruci din lemn, în baza cărora a fost emisă factura nr. 0361/21.06.2011, în cuantum de 10.323 lei, având scadența la data de 23.11.2011, neachitată integral de pârâtă.

Factura mai sus menționată a fost acceptată de pârâtă prin semnarea și ștampilarea acesteia. Mai mult decât atât, pârâta a emis, cu titlu de garanție, biletul la ordin . nr._, care nu a fost valorificat deoarece nu s-a respectat condiția de formă cu privire la semnarea lui de către debitoare. Reclamanta a livrat produsele comandate, iar pârâta le-a primit, astfel că între părți s-a realizat un contract comercial consensual. Ulterior, pârâta a achitat parțial debitul acceptat, în patru tranșe, conform următoarelor facturi: ./26.08.2011, în cuantum de 500 lei, ./ 20.03.2012, în cuantum de 500 lei, ./12.04.2012 în cuantum de 500 lei și ./09.05.2012 în cuantum de 500 lei.

Mai arată că nu a introdus prezenta cerere în baza prevederilor ordonanței de plată prevăzută de actualul Cod de procedură civilă, motivat de împrejurarea că a înaintat o cerere întemeiată pe dispozițiile OG nr. 5/2001, pe care instanța de judecată învestită cu soluționarea acesteia a respins-o motivat de neîndeplinirea celor trei condiții impuse de lege.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1025 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 1476 din 7 august 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul civil mai sus menționat, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8.323 lei, reprezentând debit restant, precum și a dobânzii legale calculate de la 23.12.2011 și până la plata efectivă a debitului.

In considerentele hotărârii mai sus menționate s-a reținut că între părți au fost desfășurate activități comerciale constând în livrarea a 19 sarcofage din brad, 2 sarcofage din MDF stejar și 23 de cruci din lemn, în baza cărora a fost emisă factura nr. 0361/21.06.2011, în cuantum de 10.323 lei, scadentă la data de 23.11.2011, achitată parțial de pârâtă, iar factura a fost acceptată de aceasta prin semnarea și ștampilarea înscrisului, iar pentru întreaga sumă datorată pârâta a emis care biletul la ordin cu . nr._, însă creditoarea nu a putut încasa plata, întrucât semnătura reprezentantului pârâtei nu a fost aplicată la rubrica „semnătura emitentului”.

Prima instanță a mai reținut că în cauză, reclamanta a făcut dovada existenței raporturilor contractuale dintre părți și a creanței constând în contravaloarea produselor livrate., în sumă de 8323 lei, astfel că, potrivit regulilor aplicabile în materie contractuală, vina pârâtei în neîndeplinirea propriei obligații este prezumată, însă cum aceasta nu a făcut dovada că și-a executat obligația de plată asumată prin contract și nici nu a dovedit existența unei cauze exoneratoare de răspundere, instanța constată că solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8.323 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate este întemeiată.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanța de fond a reținut că pârâta datorează dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei scurse între data scadenței facturii, respectiv 23.11.2011 și data plății efective a debitului, în conformitate cu dispozițiile O.G. 13/2011.

Impotriva hotărîrii mai sus menționate a formulot apel pârâta, prin care a criticat hotararea instantei de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Asupra necompetenței functionale, Tribunalul reține următoarele:

Intre părti au fost derulate relatii contractuale, în urma carora au fost emisă factura privind plata debitului, iar natura raporturilor dintre părti a fost una comercială, reglementate de dispozitiile de drept comun în materie.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Codul civil sunt considerați profesioniști cei care realizează exploatarea unei întreprinderi prin exercitarea sistematică de câtre una sau mai multe persoane, a unei activități organizate, ce constă in producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă au sau nu scop lucrativ.

Sunt considerați profesioniști potrivit alineatului al doilea al aceluiași articol, din toți cei care exploatează o întreprindere.

In cauză, părțile au calitatea de profesionist, în înțelesul textului de drept comun mai sus arătat, așa încât soluționarea pricinii, având ca obiect recurs la contestație la executare, este de competența secției a II a civilă, din cadrul Tribunalului Constanta, in vederea respectării principiului specialității, enunțat și prin decizia pronunțată de I.C.C.J. de recurs în interesul legii nr. XII din 15.02.2007.

In conformitate cu prevederile art. 2 alin.3 C.proc.civ. urmează a înainta soluționarea cauzei Secției a II a civilă, din cadrul Tribunalului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Constată competența funcțională în favoarea secției a II a civilă.

Înaintează dosarul privind soluționarea apelului civil promovat de pârâta S.C. T. T. S.R.L. cu sediul în M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1476/07.08.2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul civil nr._, având ca obiect cerere cu valoare redusă, în contradictoriu cu reclamanta .., cu sediul în Municipiul Aiud, ., nr. 12, jud. A., spre competență soluționare secției a II a civilă din cadrul Tribunalului C..

Pronunțată în ședință publică astăzi: 28.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECATOR,

dr. C. G. C. C.

GREFIER,

A. O.

Jud. fond A.C. D.

Red./tehn. dec. C. C.28.01.2014 /2 ex.

Dosar nr._

C Ă T R E,

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA CIVILA A-II-A

Vă facem cunoscut că prin încheierea nr. 33 pronunțată de aceasta instanța data de 28.01.2014 în cadrul apelului civil promovat de pârâta S.C. T. T. S.R.L. cu sediul în M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1476/07.08.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._, având ca obiect cerere cu valoare redusă, în contradictoriu cu reclamanta .., cu sediul în Municipiul. Aiud, ., nr. 12, jud. A., s-a constatat necompetența funcțională a secției I civilă și s-a dispus înaintarea dosarului la secția a-II-a civilă spre competentă soluționare.

Față de acestea, vă înaintăm alăturat dosarul civil nr. _ ce conține . file și dosarul component nr._ al Judecătoriei M..

PREȘEDINTE, GREFIER,

dr. C. G. A. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul CONSTANŢA