Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 30431/212/2012

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.67

Ședința publică din 21 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE: dr.C. G.

JUDECĂTORI: C. E.

: C. C.

GREFIER: F. A.

Pe rol soluționarea recursului civil având ca obiect – contestație la executare, recurs formulat de recurentul intimat Ț. P., cu domiciliul în București, ..2, ., ., împotriva sentinței civile nr.3291/06.03.2013 pronunțata de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata contestatoare R. AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C., cu sediul în C., ., județul C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.88 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Prezentul recurs este motivată și netimbrat.

S-a făcut referatul oral asupra cauze de către grefierul de ședință, prin care s-a evidențiat depunerea la dosar a cererii formulate de R. Autonomă Exploatarea Domeniului Public Și Privat C. prin care se solicită repunerea cauzei pe rol, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 49 lei conform OP nr.956/11.11.2013 aferentă cererii de repunere pe rol, după care;

De asemenea la dosar s-a depus prin fax cererea formulată de recurentul intimat Ț. P. prin care se solicită lăsarea cauzei la finele ședinței de judecată, iar în cazul în care nu se va prezenta, solicită amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise.

Pentru a da posibilitatea părților de a se prezenta, instanța lasă cauza la a doua apelare.

La a doua apelare, în ședință publică, la orele 11,30 la finele ședinței de judecată, se constată lipsa părților.

Deși legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, recurentul intimata nu s-a conformat dispozițiilor, sens în care instanța rămâne în pronunțare asupra anulării recursului, ca urmare a netimbrat.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față:

I. Prin sentința civilă nr.3291/06.03.2013, Judecătoria C. a admis in parte contestatia la executare formulata de contestator R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA in contradictoriu cu intimat T. P..

A anulat partial procesul verbal nr._ si somatia nr._ din data de 07.11.2012, intocmit de B.E.J. G. G. I., in ceea ce priveste suma de 1376,39 lei, reprezentand cheltuieli de executare efectuate de creditor si suma de 372 lei, reprezentand cheltuieli de executare, conform Hotararii U.N.E.J. nr. 2 publicata in Monitorul Oficial nr. 164/2007.

A menținut procesul verbal nr._ si somatia nr._ din data de 07.11.2012, intocmite de B.E.J. G. G. I., in ceea ce priveste suma de 657,64 lei, reprezentand cheltuieli efectuate de creditor.

A respins ca neintemeiata cererea contestatorului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecata constand in taxa judiciara de timbru.

II. Hotărârea judecătorească menționată a fost atacată cu recurs în termen legal de către intimatul T. P. care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

III. Potrivit prevederilor art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea de exercitare a recursului se timbreaza cu 50% din taxa datorata pentru cererea sau actiunea neevaluabila in bani, respectiv din taxa datorata la suma contestata, in cazul cererilor si actiunilor evaluabile in bani.

F. de dispozitiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 si art.35 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin Ordinul Ministrului Justitiei nr.760/C/1999, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, adica inainte de primirea (inregistrarea ) actului taxabil.

Inregistrarea cererii, fara dovada achitarii taxelor legale, obligă instanta sa incunostiinteze partile, odata cu citarea, despre taxele ce trebuie achitate.

Neîndeplinirea obligatiei legale de plată a taxelor judiciare pana la termenul acordat in acest sens atrage sanctiunea anularii cererii de recurs, conform art.20 alin.3 din legea taxelor judiciare de timbru.

Constatând ca recurentul nu a înțeles sa-si respecte obligația de plata si nu a făcut dovada, pana la termenul acordat, a achitării taxei legale în cuantum de 97 lei, tribunalul va face aplicarea prevederilor arătate anterior si va anula prezentul recurs, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat recursul formulat de recurentul intimat Ț. P., cu domiciliul în București, ..2, ., .,sector 3, împotriva sentinței civile nr.3291/06.03.2013 pronunțata de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata contestatoare R. AUTONOMĂ EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT C., cu sediul în C., ., județul C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

dr. C. G. C. E. C. C.

GREFIER,

F. A.

Jud.fond.L.M.

Tehnoredactat jud.C.E. /06.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul CONSTANŢA