Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 183/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 183/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 8366/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă nr.183/2014

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. F.

Grefier – A. G.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamanta T. A. C., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea prevederilor art.157 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei hotărârea a cărei recunoaștere se cere apostilată.

Reclamanta, depune la dosarul cauzei Convenția_ .

În temeiul art. 392 C.pr.civ, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, c solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Instanța, socotindu-se lămurită, conform art. 394 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, petenta T. A. C. a solicitat să se dispună prin hotărâre judecătorească recunoașterea pe teritoriul României a efectelor sentinței pe teritoriul României efectele Hotărârii N° B.O. :98/_ pronunțată de Tribunalul de M. Instanță din Nanterre Camera 8 la data de 10 septembrie 1998, privind desfacerea căsătoriei dintre Furukawa Kazukiyo și T. A. C..

Pentru dovedirea cererii s-a depus la dosar hotărârea tradusă și legalizată.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se rețin următoarele:

Conform art. 1094 din Codul de Procedură Civilă: „Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.

Potrivit art. 1095 din Codul de Procedură civilă:” (1)Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a)hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

b)instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;

c)există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

(2)Dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părții în cauză i-a fost înmânată în timp util atât citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

(3)Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, poate fi invocat numai de către acea persoană”.

Art. 1099 din același act arată că: ”(1)Cererea de recunoaștere a hotărârii străine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de prezentul cod și va fi însoțită de următoarele acte:

a)copia hotărârii străine;

b)dovada caracterului definitiv al acesteia;

c)copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea;

d)orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute la art. 1095.

(2)Actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 1092. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părțile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

(3)În cazul neprezentării unora dintre documentele prevăzute la alin. (1), instanța poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, dacă se consideră suficient edificată, să dispenseze partea de producerea lor”.

În speță, cererea petentei este însoțită de copia hotărârii, de traducerea autorizată a acesteia, iar scutirea de supralegalizare este probată prin ratificarea de către România a Convenției din 5 noiembrie 1974 între Republica Socialista Romania si Republica Franceza privind asistenta juridica in materie civila si comerciala, semnata la Paris la 5 noiembrie 1974 prin Decretul nr.77/1975 care la art 10 prevede că Inscrisurile care emana de la autoritatile judiciare sau de la alte autoritati competente ale unuia dintre state, precum si inscrisurile carora acestea le dau data certa, le atesta autenticitatea semnaturii sau conformitatea cu originalul, nu au nevoie de nici o legalizare pentru a fi folosite pe teritoriul celuilalt stat.

Pentru considerentele arătate, apreciind că sunt satisfăcute exigențele impuse de lege, instanța va admite cererea petentei și va recunoaște efectele hotărârii în discuție pe teritoriul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamanta T. A. C., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine).

Recunoaște pe teritoriul României efectele Hotărârii N° B.O. :98/_ pronunțată de Tribunalul de M. Instanță din Nanterre Camera 8 la data de 10 septembrie 1998, privind desfacerea căsătoriei dintre Furukawa Kazukiyo și T. A. C..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. I. F. A. G.

Red.Jud.30.01.2014/2ex

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 183/2014. Tribunalul CONSTANŢA