Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Încheierea nr. 11/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 11/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 12241/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
INCHEIERE
Ședința publică din 11 februarie 2014
PREȘEDINTE: A. L.
JUDECĂTOR: C. R. D.
GREFIER: A. – M. G.
S-a luat în examinare soluționarea apelului civil declarat de apelanta –pârâtă M. C. - Valul lui T., . A, județ C. împotriva sentinței civile nr._/03.10.2013 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul –reclamant M. V. – cu dom în Constanta, .. 64A, .. A, ., județ C. și cu dom ales la C.. Av.E. B. - Constanta, .. 36, județ C., cererea de chemare în judecată având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial/ieșire din indiviziune”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta – pârâtă, personal și asistată de avocat M. S., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul – reclamant.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează, că procedura de citare este legal îndeplinită și că apelul este netimbrat și că, prin serviciul registratură, apărătorul intimatului – reclamant și intimatul au depus câte o cerere de amânare, motivate de imposibilitatea lor de prezentare, întrucât nu se află în tară, după care,
Apelanta – pârâtă, prin avocat, face dovada achitării taxei judiciare de timbru in valoare de 19,5 lei si depune timbru judiciar de 0, 15 lei, îndeplinin- du-și, astfel, obligația stabilită în sarcina sa prin rezoluție.
Instanța, având în vedere conținutul motivelor de apel și împrejurarea că nu se impune administrarea unor noi probe, în temeiul art. 156 C.pr.civ., respinge cererile de amânare, urmând a amâna pronunțarea pentru a da posibilitatea părții să formuleze concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.
Apelanta – pârâtă, prin avocat, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii criticate doar în ceea ce privește termenul de 6 luni stabilit pentru achitarea sultei. Consideră că disp. art. 673 ind. 10 C.pr.civ. nu sunt incidente în prezenta speță, întrucât nu s-a solicitat atribuirea provizorie a imobilului. A fost singura care a solicitat atribuirea imobilului, partea adversă fiind de acord cu această împrejurare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Pentru a da posibilitatea intimatului – reclamant să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 18.02.2014.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. L. C. R. D. A. – M. G.
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 100
Ședința publică din 18 februarie 2014
PREȘEDINTE: A. L.
JUDECĂTOR: C. R. D.
GREFIER: A. – M. G.
S-a luat în examinare soluționarea apelului civil declarat de apelanta –pârâtă M. C. - Valul lui T., . A, județ C. împotriva sentinței civile nr._/03.10.2013 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul –reclamant M. V. – cu dom în Constanta, .. 64A, .. A, ., județ C. și cu dom ales la C.. Av.E. B. - Constanta, .. 36, județ C., cererea de chemare în judecată având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial/ieșire din indiviziune”.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la termenul de judecată din data de 11.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea intimatului – reclamant să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.02.2014, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din 17.05.2012 reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâta M. C. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: partajarea imobilului comun situat în loc.Valu lui T., ., jud.C., precum și a autoturismului marca Dacia 1310, constatând o cotă de contribuție de 60% la dobândirea acestora în favoarea reclamantului.
În motivarea în fapt, s-a arătat că părțile au dobândit bunurile comune cu contribuția majoritară a reclamantului, care a fost singurul întreținător al familiei, având venituri de 1500 USD lunar după anul 2000.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.30-36 C.fam., art.673/1 C.proc.civ.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, proba testimonială și proba cu expertiza tehnică imobiliară.
Pârâta, legal citată, s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat, arătând că sentința civilă nr.3399/2008, pronunțată în primul ciclu procesual, a fost învestită cu formulă executorie.
Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2013 instanța a respins excepția puterii de lucru judecat ca neîntemeiată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților și expertiza tehnică imobiliară, raportul de expertiză fiind întocmit de către exp.tehnic C. S. (filele 60-75). Cu privire la proba testimonială, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.254 alin.2 C.proc.civ., apreciind că sunt câștigate cauzei depozițiile din dosarul nr._, atașat la prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr._/03.10.2013 Judecătoria C. a admis în parte cererea formulată de reclamant, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei un imobil, compus din teren în suprafață de 568 mp și construcție, situat în loc.Valu lui T., ., jud.C., în valoare de 127.800 lei; a constatat o cotă de contribuție egală (1/2) a soților la dobândirea bunului comun; a dispus sistarea stării de devălmășie prin atribuirea în natură a imobilului către pârâtă; a compensat obligațiile reciproce ale părților și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 42.710 lei, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată și a obligat în consecință pârâta la plata către reclamant a sumei de 1917 lei, reprezentând ½ din cuantumul taxei de timbru aferente cererii.
A reținut instanța de fond că reclamantul M. V. și pârâta M. C. s-au căsătorit la data de 25.06.1983, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr.5986/2003 a Judecătoriei C. (filele 5-6).
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1012/23.03.1999, părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilul- teren în suprafață de 568 mp., situat în loc.Valu lui T., jud.C. (fila 4). Examinând acest înscris, ce reprezintă titlul de proprietate al părților asupra imobilului supus partajării, instanța a reținut că prețul vânzării este de 15.000.000 lei (ROL), achitat în întregime la încheierea actului.
În baza autorizației de construire nr.32/21.05.1999 a fost edificată o construcție și anexe gospodărești, care a fost finalizată în anul 2000 în proporție de 90%, conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.07/09.02.2000.
Față de împrejurarea că imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei, de către ambii soți, instanța a constatat că, prin raportare la prezumția de comunitate instituită de art.30 alin.1 din Codul familiei, acesta are natura unui bun comun ce urmează a fi inclus în masa partajabilă.
Cu privire la autoturism, instanța a reținut că prin probatoriul administrat la solicitarea părților nu s-a dovedit existența în prezent a bunului, ambele părți arătând în răspunsul la interogatoriu că acesta a fost predat la fier vechi.
Cât privește cota de contribuție a părților, instanța a apreciat că prin probele administrate reclamantul nu a reușit să răstoarne prezumția simplă a egalității de contribuție. Astfel, reclamantul a arătat că a fost singurul întreținător al familiei, în perioada 1989-2000 fiind angajat la Petromin, iar ulterior navigator cu indemnizație lunară de 1500 USD.
Cu privire la veniturile realizate de părți, instanța a reținut din analiza comparativă a carnetelor de muncă ale soților că reclamantul a fost angajat pe tot parcursul căsătoriei, până în anul 2000, iar după această dată a navigat pentru o retribuție de 1500 USD lunar, conform adeverinței aflată la fila 38, coroborată cu chitanțele aflate la filele 32-37 din dosarul nr._ . Pe de altă parte, pârâta a prestat muncă remunerată în perioada căsătoriei până în anul 1997.
Totodată, instanța a avut în vedere că din căsătoria părților a rezultat un minor, astfel cum rezultă din sentința de divorț, acesta fiind încredințat spre creștere și educare mamei.
Cu privire la sursa veniturilor pentru achiziționarea terenului, instanța a reținut că la data de 17.03.1999 pârâta a înstrăinat un teren, dobândit prin moștenire legală de pe urma defunctului tată, pentru prețul total de 50.000.000 ROL, din care pârâtei i-a revenit conform cotelor legal stabilite partea de 3/8, respectiv suma de 18.500.000 lei. La șase zile după încasarea acestei sume de către pârâtă a fost achitat prețul pentru terenul ce constituie bun comun al soților. Plecând de la situația de fapt cunoscută, pe cale de prezumții simple, instanța a ajuns la concluzia că terenul ce face obiectul împărțelii a fost achiziționat din resurse financiare proprii ale pârâtei.
Pe de altă parte, construcția edificată pe teren a fost ridicată în proporție de 90% în luna februarie 2000, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză. La acea dată, instanța a reținut că reclamantul era angajat al Petromin, însă veniturile de 1500 USD invocate le-a realizat abia ulterior acestei date, respectiv începând cu data de 04.04.2000 (fila 38).
Pe cale de consecință, perioada în care reclamantul a realizat venituri net superioare celor realizate de pârâtă fiind ulterioară datei dobândirii bunului- construcție, s-a apreciat că acestea nu pot fi reținute în susținerea cotei majoritare de contribuție pretinse cu privire la întregul bun imobil.
Referitor la perioada ulterioară anului 1997, când pârâta nu a mai fost integrată în muncă, instanța a reținut că, deși munca femeii în gospodărie nu poate fi cuantificată în bani, efortul depus de aceasta pentru creșterea copiilor, în cea mai mare parte a timpului, și cu activitățile pe care le implică zilnic gospodăria de la țară, poate fi echivalată cu munca depusă de pârât pentru a obține remunerația lunară.
Pentru aceste motive, în acord cu respectarea principiului echității, instanța a apreciat că pârâta a avut o contribuție egală la dobândirea bunului comun.
Pentru a dispune ieșirea din indiviziune, instanța a avut în vedere disp. art.669 C.civ, art.6735 alin.2, art.6739 C.proc.civ., art.676 C.civ. coroborate cu art.67310 alin.4 C.proc.civ., valoarea de circulație a imobilului identificat prin raportul de expertiză întocmit de către exp.tehnic C. S. este de 127.800 lei și cotele de contribuție recunoscute părților la dobândirea acestor bunuri, reținând că bunul imobil nu este comod partajabil în natură și că acesta este folosit în prezent și în mod continuu de la separația în fapt a soților, exclusiv de către pârâtă.
Totodată, instanța a reținut din declarațiile de martor și din recunoașterea reclamantului că acesta a primit suma de 6500 USD cu titlu de sultă, pentru a compensa partea de contribuție la dobândirea bunului imobil, ambele părți înțelegând să invoce compensarea judiciară cu privire la această sumă și solicitând deducerea sa din partea cuvenită reclamantului din valoarea imobilului.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.276 C.proc.civ., apreciind că hotărârea profită amândurora în egală măsură.
Cu privire la taxa de timbru aferentă cererii, instanța a reținut că valoarea de 3% datorată pentru judecarea cererii reprezintă suma de 3834 lei, aceasta fiind achitată în întregime de reclamant.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul înlăturării dispoziției de obligare la plata sultei în termen de 6 luni.
În motivare a arătat că instanța de fond a dat o interpretare nelegală disp.art.67310 C.proc.civ. atunci când a stabilit un termen de 6 luni pentru plata sultei, deoarece acest text de lege nu este incident în cauză, aplicându-se numai în situația în care pe parcursul procesului se solicită atribuirea provizorie a imobilului.
A susținut apelanta-pârâtă că nu se poate impune un alt termen de achitare a sultei, derogatoriu de la termenul general de prescripție, cu atât mai mult cu cât ea a solicitat ca atribuirea imobilului să se facă prin hotărâre, fiind singura care a optat pentru atribuire, având și acordul reclamantului în acest sens.
Analizând hotărârea instanței de fond prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată următoarele:
Este adevărat că în cauză, imobilul fiind atribuit uneia dintre părți direct prin hotărârea de partaj, nu sunt incidente disp.art.67310 alin.1 C.proc.civ., potrivit cărora, „În cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. (…) prin încheiere ea va stabili și termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părți cuvenite celorlalți coproprietari.”
Totuși, contrar susținerii apelantei-pârâte, dispoziția instanței de fond privind plata sultei într-un termen de 6 luni își găsește temeiul în dispozițiile alin.4 al aceluiași articol, în care se arată că „La cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească”.
În aceste condiții, este în mod vădit nejustificată pretenția din apel, de înlăturare a termenului de plată a sultei stabilit de judecătorul fondului pentru lipsa temeiului legal.
Pe de altă, este de presupus că exercitarea prezentei căi de atac este rezultatul unei interpretări greșite de către apelantă, prin apărătorul ales, a dispoziției din hotărâre a cărei înlăturare se solicită, câtă vreme termenul de 6 luni este stabilit în favoarea debitorului obligației de plată a sultei, iar această calitate îi aparține tocmai apelantei-pârâte.
Într-o logică elementară, bazată pe un minim de cunoștințe juridice, instituirea termenului de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii nu înseamnă că sulta trebuie achitată înăuntrul acestui termen, ci după expirarea lui. Mai exact termenul de prescripție nu va începe să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii de partaj (când aceasta ar deveni susceptibilă de executare), ci după trecerea unui termen 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ceea ce în mod evident este de natură să o favorizeze pe pârâtă. În aceste condiții, singurul care ar avea interes să critice hotărârea instanței de fond din perspectiva termenului stabilit pentru plata sultei în valoare de 42.710 lei este intimatul-reclamant, în calitate de beneficiar al aceste sulte.
În considerarea acestor argumente și în temeiul disp.art.296 C.proc.civ., se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta –pârâtă M. C. - Valul lui T., . A, județ C. împotriva sentinței civile nr._/03.10.2013 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul –reclamant M. V. – cu dom în Constanta, .. 64A, .. A, ., județ C. și cu dom ales la C.. Av.E. B. - Constanta, .. 36, județ C., ca nefondat.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. L. C. R. D. A. – M. G.
Red. fond AG J.
Red. și tehnored. dec. jud. A. L./4 ex./19.02.2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 581/2014. Tribunalul... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 505/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
