Pensie întreţinere. Decizia nr. 337/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 337/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 17024/212/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 337

Ședința publică din 06 mai 2014

PREȘEDINTE: C. R. D.

JUDECĂTOR: A. L.

GREFIER: A. – M. G.

S-au luat în examinare apelul civil declarat de apelantul – reclamant B. A. - Constanta, Dorului nr. 117A, județ C. împotriva sentinței civile nr. 2073/26.02.2014 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât B. N. - Constanta, Al Orhideei, ., ., județ C., cererea de chemare în judecată având ca obiect „pensie de intreținere”.

La apelul nominal făcut în ședința publica, a răspuns intimatul - pârât B. N., personal, lipsind apelantul – reclamant.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că apelul este scutit de la plata timbrajului, după care:

Intimatul – pârât, personal, depune, în copie, recipisa care face dovada achitării obligațiilor de întreținere restante.

Instanța aduce la cunoștința părții că motivele de apel vizează plata onorariului de avocat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.

Intimatul – pârât, personal, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr._, reclamantul B. A. a chemat in judecata pe paratul B. N., pentru ca in baza probelor administrate sa se dispună obligarea paratului la plata pensiei de întreținere in cota procentuala, începând cu data introducerii acțiunii si pana la terminarea studiilor, cu cheltuieli de judecata.

In motivare reclamantul a aratat ca se afla in continuarea studiilor, fiind elev in clasa a XI-a la Colegiul Național de Arte Regina M..

Nu s-a indicat temeiul de drept material al cererii.

In dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulata si depusa la dosar paratul a arătat ca este de acord sa ii plătească reclamantului pensie de întreținere, dar nu si cheltuielile de judecata.

Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar.

Prin sentinta civila nr.2073/26.02.2014 Judecatoria Constanta a admis in parte acțiunea si a obligat paratul lunar la plata către reclamant, cu titlu de pensie de întreținere, a unei sume reprezentând 25% din venitul net lunar permanent începând cu data introducerii acțiunii 27.06.2013 si pana la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. A respins ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că, prin sentința civila din 25.03.2003 pronunțata de Judecătoria Constanta in dosarul nr.2066/2003, paratul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere lunare in cuantum de 25% minorului B. A. născut la data de 24.05.1995, începând cu data introducerii actiunii si pana la împlinirea majoratului (f.13).

Potrivit actelor de stare civila depuse la dosar, reclamantul a împlinit vârsta de 18 ani la data de 24.05.2013, data de la care obligativitatea impusa in sarcina paratului a ajuns la termen, fiind sistata in mod obligatoriu de către unitatea la care paratul isi desfășura activitatea cotidiana.

In dovedirea îndeplinirii condițiilor impuse de legiuitor pentru acordarea in continuare a pensiei de întreținere pentru major, instanța a retinut din adeverința nr. 13/07.01.2004 emisa de Colegiul Național de Arte Regina M. ca reclamantul se afla in continuarea studiilor – fiind elev in clasa a XII a, anul școlar 2013/2014.

Potrivit practicii si literaturii de specialitate in materia pensiei de întreținere, fie că aceasta a fost stabilită pe cale principală, fie că a fost stabilită pe cale accesorie, hotărârea pronunțată are caracter provizoriu, în sensul ca isi păstrează valabilitatea atâta timp cât rămân neschimbate condițiile care au fost avute în vedere la momentul pronunțării.

În ceea ce privește nevoia creditorului au fost avute în vedere disp.art.499 alin.1 C civ. coroborat cu art.402 si art.524 C.civ., reținându-se că, în cazul descendentului prin incapacitatea de muncă, legiuitorul nu a avut in vedere doar notiunea de incapacitate absolută datorată unor cauze de ordin fiziologic, medical, ci și o incapacitate care derivă din satisfacerea unor cerințe de ordin social, cum este, de exemplu necesitatea continuării studiilor, aspect necesar în vederea desăvârsirii pregătirii profesionale.

S-a arătat că actiunea prin care copilul aflat în continuare studiilor solicită continuarea platii pensiei de întreținere are la baza obligația părinților de a asigura o pregătire continuă a educării si formării copilului, în vederea tinerii pasului cu tot ceea ce este nou in activitatea desfăsurată, asigurând astfel un prim pas în asigurarea unui viitor, a unui loc de muncă bun și bine plătit. Sub acest aspect și tinând cont de prevederile legale, s-a reținut că pensia de întreținere nu poate fi limitată numai până la majoratul copilului, ci durează pe toată perioada de timp în care copilul își va desăvârși studiile, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani .

În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, s-a făcut aplicarea art.529 alin.1, 2 C.civ., prezumându-se ca existând starea de nevoie a creditorului odată cu formularea cererii, când debitorul a fost pus de drept în întârziere potrivit art.530 cu ref. la art.533 alin.1 C.civ.

Pentru a respinge cererea reclamantului privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata instanța a avut în vedere disp.art.454 C., paratul recunoscand la primul termen de judecata pretentiile reclamantului.

În termen legal, împotriva sentinței civile anterior menționate a declarat apel reclamantul, invocând greșita soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată în raport de prevederile art.545 teza a II-a NCPC. A motivat că, prin respingerea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, instanța de fond a ignorat dispozițiile legale menționate, potrivit cărora pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată chiar dacă a recunoscut pretențiile reclamantului, în situația în care a fost pus în întârziere sau se află de drept în întârziere. A susținut apelantul-reclamant că, fiind pus de drept în întârziere prin cererea de chemare în judecată, așa cum a reținut și instanța de fond, pârâtul datorează cheltuielile de judecată reprezentând onorariul apărătorului său ales.

Legal citat, intimatul-pârât nu a depus întâmpinare în cauză, dar s-a prezentat personal în instanță cu prilejul dezbaterilor și a lăsat la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a apelului, făcând dovada achitării pensiei de întreținere stabilite în primă instanță.

Procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite prin cererea de apel, în conformitate cu disp.art.477 alin.1 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:

Potrivit disp.art.454 C.proc.civ. „Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant (…)”.

În raport de conținutul acestui text de lege, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că pârâtul debitor al obligației de întreținere nu este ținut a plăti cheltuielile de judecată pretinse de către reclamant, câtă vreme a recunoscut pretențiile acestuia prin întâmpinarea depusă înainte de primul termen de judecată stabilit de instanță.

Punerea de drept în întârziere a pârâtului, odată cu formularea cererii de chemare în judecată, a fost reținută de prima instanță prin raportare la disp.art.530 coroborat cu art.533 alin.1 C.civ. exclusiv în vederea stabilirii momentului de la care a început să curgă obligația de plată a întreținerii, acest aspect neprezentând vreo relevanță din perspectiva obligației de a suporta cheltuielile de judecată.

Prin art.454 C.proc.civ. legiuitorul a stabilit în mod expres că, pentru a-și putea recupera cheltuielile de judecată, creditorul-reclamant trebuie să-l fi pus în întârziere pe debitor înainte de introducerea acțiunii, iar potrivit disp.art.1522 alin.1 C.proc.civ., „debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației (…)”.

Cum în speță nu a făcut dovada că l-a notificat pe pârât să-i plătească întreținerea datorată anterior declanșării procesului, iar acesta i-a recunoscut pretențiile în termenul prevăzut de lege, printr-o corectă aplicare a disp.art.454 C.proc.civ., reclamantul nu era îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate cu onorariul apărătorului ales.

În considerarea acestor argumente și a disp.art.480 alin.1 C.proc.civ., lipsind temeiul legal pentru reformarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, se va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul civil declarat de apelantul – reclamant B. A. - Constanta, Dorului nr. 117A, județ C. împotriva sentinței civile nr. 2073/26.02.2014 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât B. N. - Constanta, Al Orhideei, ., ., județ C., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. R. D. A. L. A.-M. G.

Red. fond M. R.

Red. și tehnored. dec. jud. A. L./07.05.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 337/2014. Tribunalul CONSTANŢA