Partaj judiciar. Decizia nr. 305/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 305/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 768/256/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 305/2014
Ședința publică din 18 Martie 2014
PREȘEDINTE: C. E.
JUDECĂTORI: C. C.
: dr.C. G.
GREFIER: F. A.
Pe rol soluționarea recursului civil având ca obiect - partaj judiciar, recurs formulat de recurentul reclamant C. M., domiciliat în M., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1760/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți A.( F. ) I., domiciliată în M., . și M. M. - PRIN PRIMAR, județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul reclamant C. M., avocat A. C. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 18 din dosar, pentru intimata pârâtă A.( F. ) I. se prezintă avocat D. R., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatul pârât M. M. prin Primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.88 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Prezentul recurs este motivat și timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Având cuvântul apărătorul recurentului reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pe care le depune la dosar și le comunică și părții adverse. Din cuprinsul acestora cel mai important înscrise este un contract de vânzare-cumpărare care denotă dovada dreptului de proprietate a vecinului său.
Instanța, deliberând încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurent pe care le depune la dosar și le comunică și părții adverse și o constată administrată.
Întrebate părțile arata că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța, luând act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, în temeiul disp.art.150 Cod Pr.Civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedre toate argumentele expuse pe larg în cererea de recurs.
Se solicită casarea hotărârii instanței de fond fie în manierea trimiterii spre rejudecare fie în maniera reținerii spre rejudecare întrucât soluționarea prezentei cauze nu se poate realiza în lipsa efectuării unui raport de expertiză topografică sau tehnică imobiliară care să individualizeze în mod expres o cale de acces de la drumul public către lotul de teren atribuit reclamantului urmare operațiunii de ieșire din indiviziune realizată de către instanța de fond. Hotărârea pronunțată la fondul cauzei este lipsită de legalitate și în același timp de echitate pe considerentul că, se formează două loturi pe teren urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză, însă lotul de teren care cuprinde și construcțiile atribuite urmare ieșirii din indiviziune către reclamant, este lipsit de orice cale de acces la drumul public. Problema căii de acces la drumul public este o chestiune care se tranșează de către instanța investită cu o cerere de ieșire din indiviziune asupra terenului și asupra construcțiilor. Solicită a se observa că ceea ce s-a speculat în esență nu concordă cu probele administrate în cauză de către instanța de fond, se referă la împrejurarea că în fapt reclamantul ar avea o cale de acces la drumul public asigurată pe lotul învecinat, respectiv pe lotul de teren care reprezintă proprietatea fratelui său. Argumentul referitor la faptul că vecinul ar fi frate este un element esențial pentru instanță a reține că o astfel de cale de acces ar trebui instituită pe acolo și nu pe terenul în litigiu. În legătură cu acest aspect s-a depus pentru a înlătura or ce discuție pe această temă că, terenul învecinat care aparține într-adevăr fratelui C. I I. este un teren dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare într-adevăr de la părinții reclamantului, însă acel imobil este bine individualizat neexistând nici o dată o stare de indiviziune între terenul vecinului reclamantului și terenul reclamantului. Părinții reclamantului în anul 1972 au înțeles să atribuie în proprietate celor doi fii, reclamantului în cauză și vecinului fratelui său C. I.I., câte o suprafață de teren bine individualizată. Din suprafața de teren atribuită lui C. M., acesta în anul 1978 a realizat un act de dispoziție în sensul înstrăinării către numita C. C. a unei cote indivize de ½ din construcție și terenul aferent, terenul trecând conform dispozițiilor contemporane momentului înstrăinării în proprietatea statului. Așadar există o stare de indiviziune între terenul deținut în prezent de către pârâtă, care la rândul său a fost dobândit de la C. C. care a cumpărat de la C. M. și terenul deținut de către reclamant. Starea de indiviziune vizează și construcțiile și terenul. Împrejurarea reală că reclamantul nu ar fi folosit construcțiile aflate pe terenul păstrat în proprietate după anii 1980 când s-a mutat la . deplasări mai rare la acest teren s-au datorat împrejurării că familia pârâtei în cauză a promis de-a lungul timpului că la momentul în care se va muta la casă ca deschide gardul care obturează orice cale de acces de la drumul public la lotul atribuit în proprietatea reclamantului, ba mai mult ulterior i-a promis că va cumpăra și acel lot de teren. Din păcate în anul 2010 s-au tranșat lucrurile, familia pârâtei i-a transmis că nu mai vrea să în permită accesul și nici să cumpere acel lot, fapt ce a promovat prezent acțiune.
Se apreciază că, instanța investită cu soluționarea cererii de ieșire din indiviziune, este inacceptabil să pronunțe o hotărâre de partajare în maniera dispusă, lipsindu-l pe reclamant de exercițiul tuturor atributelor dreptului de proprietate cu privire la lotul de teren atribuit susținând că nare decât să se judece cu vecinii să i se creeze o cale de acces pe un astfel de lot învecinat . Din actele depuse la dosar s-a făcut dovada că relațiile cu vecinul nu sunt deloc unele bune, de foarte mulți ani și nu are nici o obligație legală pentru a institui o astfel de servitute. Asepțiunile legate de împrejurarea că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1978 între C. M. și autoarea pârâtei în cauză respeciv fostul proprietar C. C., prin care s-a creat starea de indiviziune, ar prevedea împrejurarea că s-a transmis un imobil liber de orice sarcini și orice servituți și nu s-a instituit o servitute de trecere corespunzătoare, nu sunt chestiuni care pot fi reținute de așa o manieră care să conducă la aprecierea că la această ieșire din indiviziune nu mai este necesară să se instituie o cale de acces pentru reclamant de la calea publică. Solicită a se observa că potrivit acelui contract de vânzare-cumpărare ceea ce s-a vândut liber de servituți este cel mult cota indiviză în privința construcțiilor înstrăinate și nu în privința terenului. În contextul în care ternul a trecut în proprietatea statului la momentul respectiv părțile se înțelegeau foarte bine, nu exista un gard despărțitor între cele două loturi de teren, nimeni s-a gândit pentru că se crea o stare de indiviziune că ar mai fi trebuit să se instituie în acel contract și un drept cu privire la servitutea de trecere astfel creată.
Față de cele menționate se apreciază că, instanța investită cu soluționarea prezentului partaj este obligată să creeze astfel două loturi prin ieșirea din indiviziune care să permită tuturor coproprietarilor posibilitatea de a –și exercita pe deplin atributele dreptului de proprietate cu privire la loturile de teren în discuție.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de completare se solicită admiterea acestuia pe considerentul că instanța de fond a respins cererea de completare formulată de către reclamant în ceea ce privește aspectul privind ieșire din indiviziune și în contradictoriu cu autoritățile publice locale. Deși din cronologia înscrisurilor de la dosar rezultă că există o cale de indiviziune cu privire la teren și că în 1978 statul a preluat cota de ½ transmită prin vânzare de la C. M. către C. C., instanța de fond creează un lot pe care îl atribuie pârâtei însă menționează în dispozitiv atribuie în folosință acesteia dar nu se pronunță exclusiv și cu privire la dreptul de proprietate care în prezent în mod formal aparține autorității publice locale, urmând ca ulterior conform legilor speciale aceasta să dobândească dreptul de proprietate corespunzător. Formal hotărârea trebuia să fie pronunțată și în contradictoriu cu autoritatea publică locală.
Având cuvântul apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea recursului, ca nefundat cu consecința menținerii în totalitate a sentinței instanței de fond.
Referitor la recursul privind hotărârea de completare a sentinței se apreciază că prin sentința nr.1760 din 27.06.2013 și încheierea de ședință din 30.09.2013 a Judecătoriei M. pronunțate în această cauză, instanța a clarificat cauza sub toate aspectele și s-a pronunțat pe toate capetele de cerere.
Pe fond se solicită a se observa că în mod corect instanța de fond a arătat că singura modalitate de ieșire din indiviziune între părți este cea arătat prin raportul de expertiză .Deși recurentul reclamant a tot afirmat că el este în imposibilitate reală de a accede la proprietatea sa, acesta nu a făcut probe în acest sens. Martorii audiați au arătat că de la înstrăinarea imobilului către C. C., în totdeauna reclamantul a ajuns la imobilul său prin curtea fratelui și de asemenea reclamantul nu a făcut dovada faptului că în prezent ar fi o problemă cu fratele său și că acesta îi îngrădește în vreun fel accesul pe terenul său. De asemenea se solicită a se observa că prin cererea cu care a investit instanța, reclamantul a solicitat instanței menținerea servituției de interferință, accesul prin menținerea servituției de trecere. Ori, nu a făcut dovada că a existat vre-o dată această servitute de trecere. Solicită de asemenea a se avea în vedere că prin contractele succesive încheiate cu privire la imobilul deținut de pârâtă nici o dată nu se menționează existența unei servituții de trecere, ba mai mult C. C. când a cumpărat acest imobil se arta clar că imobilul ce se vinde acesteia este liber de sarcini. Se solicită a se avea în vedere și disp.art.770 cod civil actual conform căruia una din modalitățile de stingere a servituții este neuzul timp de 10 ani și disp. art.639 Cod Civil vechi, conform căruia orice servitute se stinge prin neuz în curs de 30 de ani. Neuzul l-a afirmat recurentul și în susținerea recursului și în precizările făcute. Tot faptul că această trecere nu a fost folosită de mai mult de 30 de ani rezultă și din planul UCECOM întocmit în anul 1984 la momentul înstrăinării către intimată. Se solicită de asemenea a se avea în vedere și declarațiile martorilor precum și concluziile raportului de expertiză conform căruia care este foarte mică. altă propunere de ieșire din indiviziune nu există întrucât nu s-ar respecta lățimea culoarului de trecere, posibilitatea de limitare a unui gard de servitute, asigurarea unei servituți de vedere. De asemenea în mod corect instanța de fond a avut în vedere starea conflictuală dintre părți precum și faptul că, printr-o altă modalitate de ieșire din indiviziune intimatei i s-ar crea o situație foarte grea având în vedere și încrucișarea circulației în curtea sa, curte care este foarte mică.
Se solicită a se ave în vedere Planșa foto depusă de recurent la acest termen arată foarte clar că acest gard a fost construit dinspre curtea reclamantului spre curtea pârâtei astfel că nu se poate susține că autoarea intimatei ar fi construit acest gard în mod abuziv.
Având în vedere motivele expuse solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea adresată instanței de fond la data de 30.01.2012 sub nr._, reclamantul C. M. prin apărător ales – avocat D. B., a chemat în judecată pe pârâta A. (fostă F.) I., solicitând în contradictoriu cu aceasta ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în mun. M., ., jud. C., prin creearea a două loturi, și obligarea proprietarului părții stradale (pârâta) să-i permită accesul prin menținerea servituții de trecere existente pe teren, precum și la obligarea pârâtei să desființeze magazia provizorie edificată fără drept, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că a dobândit la data de 22.07.1972 o casă veche de la părinți, și care a fost destinată pentru două familii, având la jumătate un perete comun, o singură ieșire la stradă și alimentare cu apă potabilă comună, jumătatea din partea stradală având și garaj. Mai arată reclamantul că suprafața totală era de 317,5 m.p. așa cum arată actul de proprietate, shița și fișa cu date constructive. În continuare se arată că reclamantul a vândut numitei C. C. cota indiviză de jumătate din tot întregul – partea de nord (stradală) la data de 09.05.1978, care a vândut ulterior cota precizată către pârâta A. (fostă F.) I..
Reclamantul mai arată că după ce s-a mutat la . gard făcut de concubinul cumpărătoarei la casa vândută, iar mai târziu gardul s-a transformat în magazie, tot illegal, fără a se mai putea ieși la stradă. Reclamantul precizează că pârâta împreună cu concubinul acesteia i-a tăiat alimentarea cu apă potabilă care trecea pe la ei, faptă pe care nu a vrut să o recunoască.
Mai arată că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, și că pârâta i-a obturat ieșirea la calea publică prin edificarea unei construcții provizorii fără autorizație.
În drept a invocat disp. art. 728, 1143 C.civil, art. 111 C.proc.civilă.
Prin sentința civilă nr. 1760 din 27 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Constanta, in dosarul civil mai sus menționat, a fost admisă in parte cererea de chemare in judecata si s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul compus din teren in suprafața de 303 mp. si construcții in suprafața de 196 mp. situate in municipiul M., ., județul Constanta, cu atribuirea în deplină proprietate și posesie reclamantului Crutu M. a imobilului compus din teren în suprafață de 148 mp. și construcțiile C1 de 51 mp. și C2 de 25 mp., având următoarele vecinătăți: N-A. I., E-Crutu I., S- A. I. și V-A. Z..
De asemenea a fost atribuit în folosință paratei Abdurama I. imobilul teren in suprafața de 155 mp. situat in municipiul M., ., județul Constanta, precum si construcțiile C2-9mp-,C3-27 mp- si C4 de 22 mp. situate pe teren, fiind respins capătul de cerere privind mentinerea servitutii de terecere la drumul public, de pe fondul reclamantului Crutu M., pe fondul paratei A. I..
Totodată a fost stabilită linia de hotar dintre imobilul situat in municipiul M. ., județul Constanta si imobilul situat in municipiul M. ., județul Constanta, intre punctele 1,2,3,4 si 5, potrivit raportului de expertiza tehnică topografică întocmit in cauza de expert ing. B. M., fiind compensate parțial cheltuielile de judecată, parata fiind obligata la plata cheltuielilor de judecata către reclamant a sumei de 200 de lei.
In considerentele hotărârii mai sus menționate s-a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1522/22.07.1972 numiții C. I. și C. E. au vândut reclamantului C. M. un imobil compus din teren în suprafață de 317,50 m.p. și o construcții, rezervându-și dreptul de uzufruct la 3 camere (din 4 camere) din fundul curții și la întreg terenul din fața camerelor pe care le au în folosință.
S-a mai retinut că prin contractul de vânzare cumpărare din 09.05.1978, numiții C. I. și C. E. (soți), C. M. și C. L. (soți), vindeau numitei C. C. cota indiviză de jumătate din locuința proprietatea acestora compusă în întregime din patru camere, două holuri și anexă formată din garaj, două bucătării, două W.C.-uri și baia construită din cărămidă și acoperită cu țiglă. În același act se mai menționează – terenul afferent cotei indivize de jumătate din locuința pe care o înstrăinează trece în proprietatea statului urmând ca dobânditoarea să primească de la Consiliul Popular al orș. M., jud. C., Decizia de atribuire în folosință conform art. 30 din Legea 58/1974. Se mai arată în act – cota indiviză de jumătate din locuința pe care o înstrăinâm se vinde liberă de servituți și de orice alte sarcini.
Mai arata instanta de fond că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1126/21.08.1984 numita C. C. vinde pârâtei A. (fostă F.) I. proprietatea acesteia situată în orș. M., ., compusă din 2 camere și dependințe construite din chirpici și acoperite cu țiglă. În act se mai specifică – terenul afferent locuinței, în suprafață de 100 m.p. este proprietate de stat, fiindu-I atribuit acesteia de Consiliul Popular M. prin Decizia nr. 211/1979, și că acest teren reintră în proprietatea statului urmând a se atribui cumpărătoarei suprafața de teren necesară în condițiile legii, iar din probatoriul administrat în cauză părțile au făcut dovada deținerii în coproprietate a imoblilului situat în mun. M., stra. Griviței nr. 10 (în prezent nr. 10 și nr. 10A) compus din terenul deținut de reclamant, în suprafață de 148 m.p. și construcții în suprafață totală de 196 m.p., însă nu și asupra terenului deținut de pârâtă în suprafață de 155 m.p. (măsurători, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză) – situat în mun. M., ., jud. C. .
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond reține că, în realitate, suprafața de teren rezultată în urma măsurătorilor, situată în mun. M., . (în prezent nr. 10 și nr. 10A), jud. C., este de 304 m.p., așadar cu 13,5 m.p. mai puțin decât în titlul de proprietate (317,5 m.p.), și că linia de hotar dintre cele două imobile este situată pe aliniamentul cuprins intre punctele 1, 2, 3, 4 și 5, iar cum potrivit disp. art. 728 C.civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, astfel că instanța de judecată va admite capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune, și va dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul compus din teren în suprafață de 303 m.p. și construcții în suprafață de 196 m.p., situat în mun. M., . (în prezent nr. 10 și nr. 10A), jud. C., cu următoarele vecinătăți: N – . I., S – Asam I. și V – A. Z., identificat conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de expert tehnic – ing. B. M., astfel:
- va atribui în deplină proprietate și posesie reclamantului C. M. imobilul compus din teren în suprafață de 148 m.p. și construcțiile C1 – 51 m.p. și C2 – 25 m.p., situat în mun. M., ., jud. C., cu următoarele vecinătăți: N – A. I.; E – C. I.; S – A. I. și V – A. Z.;
- va atribui în folosință pârâtei A. I. imobilul teren în suprafață de 155 m.p. situat în mun. M., ., jud. C., cu următoarele vecinătăți: N – . I.; S – C. M. și V – A. Z.;
- va atribui în deplină proprietate și folosință pârâtei A. I. construcțiile C1 – 62 m.p., C2 – 9 m.p., C3 – 27 m.p. și C4 – 22 m.p. situate pe terenul în suprafață de 155 m.p. din mun. M., ., jud. C., cu următoarele vecinătăți: N – . I.; S – C. M. și V – A. Z., stabilind linia de hotar dintre imobilul situat în mun. M., ., jud. C. și imobilul situat în mun. M., ., jud. C., între punctele 1, 2, 3, 4 și 5 – potrivit raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de expert tehnic – ing. B. M..
Cu privire la capătul de cerere privind menținerea servituții de trecere la drumul public (. fondul reclamantului C. M. pe fondul pârâtei A. I., s-a arătat că din planul de situație întocmit pentru înstrăinare de U.C.E.C.O.M. în iulie 1984, se consemnează lotul deținut de numita C. C., fiind menționată și dependința în suprafață de 11,60 m.p. (magazia) care închide lotul și îl delimitează de lotul rămas în proprietatea numitului C. M. și uzufructarilor C. I., iar această construcție este identificată și prin raportul de expertiză întocmit în cauză ca fiind construcția C2 de pe terenul deținut de pârâtă, în suprafață de 9 m.p. – estimată de exepert ca având o vechime de 30 – 36 ani.
Din răspunsul pârâtei A. I. la interogatoriul luat acesteia de către reclamantul C. M., rezultă, că atât gardul dintre proprietatea pârâtei și proprietatea reclamantului, cât și magazia erau construite la momentul la care aceasta a achiziționat imobilul în cauză de la numita C. C..
Din răspunsul reclamantului C. M. I. la interogatoriul luat acestuia de către pârâta A. I., a rezultat că reclamantul nu mai folosea ieșirea la calea publică (. pârâtei de la momentul la care numita C. C. a construit un gard între cele două proprietăți, iar reclamantul a mai arătat că trecerea (calea de acces) dintre proprietatea reclamantului și proprietatea numitului C. I. (fratele reclamantului) a fost făcută de acesta din urmă pentru a avea acces la imobilul detinut de autoarea lor.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a formulat recurs reclamantul Crutu M., prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivare s-a arătat că urmează a fi obligați parații la a respecta o servitute de trecere la drumul public- . de teren atribuit pârâților și obligarea paratei de a desființa magazia, cel puțin parțial corespunzător culoarului necesar acestei servituți.
S-a mai învederat că, înainte de înstrăinarea realizată către C. C. dar și după acest fapt, accesul reclamantului proprietar la construcțiile proprietatea sa a fost realizată pe terenul pe care se aflau construcțiile înstrăinate anterior, gardul fiind executat de câtre concubinul cumpărătoarei și fără a avea acordul vânzătorului.
S-a mai arătat că in timp aplecătoarea de lemne a fost transformata . – magazie, realizată cu materiale ușoare, obturând astfel integral reclamantului ieșirea la calea publică.
Reclamantul a mai relevat că nu a dobândit niciodată o a doua ieșire la calea publică, așa cum a încercat a acredita ideea pârâta, iar în prezent deține terenul și construcțiile astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică imobiliară, fiind lipsit de posibilitatea de a accede la calea publică.
Se mai solicită a se avea în vedere faptul că prima instanța nu a fost preocupata să soluționeze capătul de cerere privind desființarea magaziei C 2 aflate pe terenul atribuit pârâtei A. I., corespunzător culoarului de trecere necesar pentru a accede de la drumul public la imobilul proprietatea sa.
Reclamantul mai critică faptul că prima instanță analizează în mod eronat probatoriul administrat în cauză, reținând o atribuire în folosința exclusivă către parata a terenului în suprafață de 155 mp. pe care se afla construcțiile C1 de 62 mp., C2 de 9 mp. C3 de 27 mp. și C4 de 22 mp.
Se mai învederează faptul ca prima instanță omite a analiza faptul că lipsa de servitute viza potrivit contractului de vânzare cumpărare doar construcțiile nu și terenul asupra căruia există o stare de indiviziune trecea în cota parte corespunzătoare in proprietatea statului.
In ceea ce privește raportul de expertiză tehnică imobiliară se arată că expertul s-a rezumat a susține imposibilitatea creării vreunei servituți întrucât nu ar fi îndeplinite condițiile pentru asigurarea vreunei căi de acces în mod adecvat pentru reclamant întrucât nu este respectată servitutea de vedere de 1,90, de terenul aservit și nici lățimea de 3 m a aleii de trecere necesară accesului autovehiculelor de intervenție.
La data de 21 oct. 2013 reclamantul a înțeles să formuleze recurs si împotriva încheierii din 30 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria M., in ceea ce privește completarea sentinței civile nr. 1760/2013, arătând că in mod neîntemeiat prima instanță a respins cererea privind desființarea construcției C2, edificată de pârâtă.
In ceea ce privește cererea de ieșire din indiviziune, s-a arătat că prima instanță ar fi trebuit să retină și calitatea de proprietar asupra terenului și a municipiului M. prin Primar, prin atribuirea în deplină proprietate acestuia, iar in folosința către pârâta A. I..
Prin întâmpinare, intimata parata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
In motivare s-a arătat că din probatoriul administrata in cauză s-a dovedit faptul că de la înstrăinare și până în prezent nu a trecut niciodată prin imobilul aparținând acesteia, ci prin imobilul aparținând fratelui său Crutu I..
Din analiza coroborată a actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 304 ind.1 C.proc.civ., potrivit căruia instanța trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul C. M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului mai sus menționat, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1552 din 22 iulie 1972, la fostul notariat de Stat Județean C., de la autorii săi C. I. și C. M., a cărui copie se regăsește la fila 51 din dosarul de fond, aceștia din urmă dobândindu-l ca bun comun prin contractul de vânzare cumpărare nr. 45 din 12 mai 1951.
Pârâta a dobândit construcția de locuit situată în Constanta ., compusă din două camere și dependințe, prin cumpărare de la vânzătoarea C. C., prin actul autentificat sub nr. 1126 din 21 august 1984 la fostul Notariat de Stat al Județului Constanta.
Terenul aferent locuinței, proprietatea statului a fost atribuit pârâtei în folosință prin decizia nr. 211/1079, a fostului Consiliu Popular al orașului M..
Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmită la instanța de fond de câtre expert ing. B. M. s-a relevat faptul că lotizarea actuală în natură este singura posibilă, atât sub aspectul amplasării construcțiilor, cât și a dispunerii terenului, impusă de modalitatea faptică de deținere a construcțiilor o perioadă de peste 30 de ani.
Prin modalitatea de amplasare a construcțiilor nu poate fi dispusă ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafața de 303 mp., din măsurători, iar din acte 317 mp., situație la care au achiesat autorii părților la data întocmirii actelor de vânzare cumpărare.
Același expert mai arată că asigurarea unei căi de acces adecvată la calea publică ar determina îndeplinirea concomitentă a mai multor condiții, respectiv: existenta unei lățimi de 3 m pentru mașinile de intervenție, existența unei servituți de vedere de 1,90 m, pentru lotul aservit pârâtei, asigurarea distanței minime în subteran pentru branșarea la utilități a lotului ocupat de reclamant, posibilitatea de a delimita prin gard servitutea de trecere.
Dispozițiile art.728 Cod civil prevăd posibilitatea ieșirii din indiviziune asupra unui imobil aflat in coproprietate, fiecare dintre coindivizari putând solicita sistarea stării de indiviziune, iar acțiunea reală întemeiată pe acest text nu este supusă prescripției extinctive.
Pe de altă parte, în cauză, pârâta A. I. care are numai calitatea de detentor asupra terenului în litigiu, terenul fiind atribuit în folosință și nu în proprietate, întrucât nu a efectuat demersurile administrative pentru obținerea ordinului prefectului, pentru atribuirea în proprietate, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată privind atribuirea în proprietate a suprafeței de teren aferentă locuinței asupra căreia deține un drept de proprietate.
Aceasta ocupă in prezent lotul nr. 2, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară, pe terenul aflat în domeniul privat al municipiului M. fiind edificate construcțiile delimitată prin construcțiile C1,C2, C3 și C4, în suprafață de 120 mp. și reflectat prin anexa nr.1 a lucrării de identificare.
In speță, rezultă în mod neîndoielnic că nu poate fi dispusă ieșirea din indiviziune asupra imobilului în litigiu, situație în care în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară, hotărârea primei instanțe urmează a fi reformată, in sensul menținerii stării de indiviziune a părților cu privire la imobilul teren în suprafață de 303 mp.
Potrivit aceluiași raport de expertiză imobiliară, construcția C2 a fost edificată de autoarea pârâtei fără a deține autorizație de construire în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 50/1991.
In același sens este consemnat și răspunsul la interogatoriu luat pârâtei si consemnat la fila 234 din dosarul de fond, menționând faptul că atât gardul cât si construcția cu destinație de magazie au fost edificate de către cea care i-a înstrăinat imobilul C. C. în anul 1984.
Fiind construită în mod abuziv, de către autoarea pârâtei, construcția identificată prin delimitarea C2, a raportului de expertiză, urmează a fi demolată, neexistând temei juridic pentru menținerea acesteia.
In speță, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ., sens in care urmează a fi admisă calea de atac promovată de către reclamantul Crutu M., sub acest aspect, atât împotriva hotărârii mai sus menționate nr. 1760/27.06.2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul civil nr._, cât și împotriva sentința civilă nr.2063/30.09.2013, pronunțată de Judecătoria M., privind completarea sentinței primei instanțe, în sensul obligării pârâtei A. I. la desființarea imobilului construcție anexă(magazie) C2 în suprafață de 9 mp., identificat prin raportul de expertiză judiciară B. M..
Vor fi menținute celelalte dispoziții, fiind înlăturate acelea care sunt contrare prezentei decizii, inclusiv cel privind respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind menținerea servituții de trecere la drumul public- . fondul reclamantului Crutu M., pe fondul pârâtei A. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant C. M., domiciliat în M., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1760/27.06.2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A.( F. ) I., domiciliată în M., . și M. M. - prin PRIMAR, județul C..
Modifică în parte sentința civilă nr.1760/27.06.2013 și sentința civilă nr.2063/30.09.2013, pronunțată de Judecătoria M..
Menține starea de indiviziune a părților cu privire la imobilul teren în suprafață de 303 mp.
Obligă pârâta A. I. la desființarea imobilului construcție anexă(magazie) C2 în suprafață de 9 mp, identificat prin raportul de expertiză judiciară B. M..
Menține celelalte dispoziții și înlătură dispozițiile care sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. E. C. C. dr.C. G.
GREFIER,
F. A.
Jud.fond.C-tin D.
Red./ tehn.jud.C.C.30.04.2014/ex.2
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 755/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
