Pretenţii. Decizia nr. 492/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 492/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 192/256/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 492
Ședința publică din 16 mai 2014
PREȘEDINTE - C. M. P.
JUDECĂTOR – V. T.
JUDECĂTOR - B. M.
GREFIER - L. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantă D. A., cu domiciliul în comuna Deleni, ., împotriva sentinței civile nr. 2340/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. DE FOND FUNCIAR DELENI PRIN PRIMAR și D. M. P. COMUNEI DELENI, cu sediul în ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru recurenta reclamantă avocat D. A., conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, iar pentru intimații pârâți răspunde avocat R. M., conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art. 88 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul, stadiul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Se constată că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare de către intimații pârâți, care se comunică și apărătorului ales al recurentei reclamante.
În condițiile art. 2 alin. 3 Cod procedură civilă, Tribunalul se constată competent în soluționarea prezentului recurs.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au de formulat cereri, excepții prealabile cercetării judecătorești și nici probe de formulat.
Instanța ia act că părțile nu au probe noi în calea de atac a recursului și socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al recurentei reclamante solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Apreciază că instanța de fond a plecat de la ideea de respingere, iar ulterior a început să caute motive ca să și argumenteze soluția. Arată că acest lucru rezultă din faptul că instanța de fond pe de o parte a manifestat o totală lipsă de rol activ în sensul de a solicita pârâtului să administreze probe. În argumentarea unei soluții de respingere nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a probat dacă pârâții au atacat acea ordonanță pronunțată de parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. Reclamanta nu avea cum să facă această probă din punct de vedere legal. Pe de altă parte este vorba despre acea denunțare făcută de Primar constituia exercitarea unui drept și o obligație de serviciu sau era o exercitare abuzivă a obligației de serviciu. P. nu a luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni ci și-a exercitat abuziv anumite drepturi și obligații de serviciu întrucât acesta avea cunoștință de faptul că D. A. nu a făcut altceva decât să comunice Hotărârea nr. 2 a Comisiei Județene așa cum îi fusese transmisă. Faptul că ulterior acea hotărâre nu corespundea, nu avea nici un fel de importanță din punctul de vedere al reclamantei, care, fiind primar la acea dată nu a făcut altceva decât să transmită petentului hotărârea Comisiei Județene astfel cum i-a fost comunicată. Intimatul pârât a luat cunoștință de o altă hotărâre, dar vinovat că a făcut punerea în posesie este P. D. M. întrucât trebuia să verifice dacă hotărârea este corectă sau nu. Apreciază că este vorba de un fapt ilicit întrucât exercitarea abuzivă unor obligații de serviciu este un fapt ilicit. Sunt întrunite pe deplin condițiile răspunderii delictuale și instanța de fond trebuia să admită acțiunea și să fie obligați intimații pârâți la plata daunelor morale. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
Apărătorul ales al intimaților pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. În cererea de recurs s-a făcut aprecierea că instanța de fond nu a analizat probele, însă reclamantul are obligația de a-și dovedi pretențiile. Din dosarul de fond rezultă clar că instanța a fost foarte îngăduitoare, iar reclamanta avea timp suficient să administreze probele pe care le considera de cuviință pentru dovedirea pretențiilor sale. Mai mult decât atât instanța de fond în mod corect a apreciat asupra faptului că acțiunea este nefondată și a dispus respingerea acesteia. Solicită instanței de recurs să aibă în vedere că în cadrul oricărei instituții publice din România orice faptă de natură penală sau care tinde să ducă la o faptă penală, trebuie sesizat organul competent în acest sens. Solicită să se constate că la dosarul cauzei nu există nici o probă pentru admiterea acțiunii. Solicită respingerea recursului, ca nefondat și nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.2340/04.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de către reclamanta D. A. în contradictoriu cu pârâții C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Deleni și D. M. – P. Comunei Deleni.
Pentru a pronunța această sentință civilă instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin rezoluția din 25.01.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. 1928/P/2009 a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numita D. A., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals și uz de fals.
Reclamanta nu a depus la dosar dovada că rezoluția din 25.01.2011 nu a fost atacată cu plângere la prim-procuror de către pârâții din prezenta cauză.
Conform concluziilor referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale față de numita D. A., întocmit de Poliția mun. Medgidia – Biroul de Investigare a Fraudelor la data de 23.12.2010, confirmat de procuror prin rezoluția din 25.01.2011, în urma administrării probatoriului, rezultă că au fost constatate încălcări ale aplicării legii fondului funciar de către făptuitor, însă sub forma culpei și nu a intenției directe.
Dispozițiile art. 998 C.civil, invocate de către reclamantă drept temei al prezentei acțiuni, reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instituind obligația de reparare a prejudiciului de către persoana ce l-a cauzat prin fapta sa ilicită.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate intre fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției care în conformitate cu dispozițiile art. 998 C.civil îmbracă forma neglijenței sau imprudenței cu care s-a acționat.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia.
Sesizarea organelor judiciare de către pârâți pentru a se efectua cercetări față de reclamantă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor anterior precizate, având în vedere funcțiile și atribuțiile de serviciu ale acestora, reprezintă atât un drept cât și o obligație prin rap. și la disp. art. 262 și urm. din C.penal, nedenunțarea sau omisiunea sesizării organelor judiciare constituind infracțiuni.
Mai mult reclamanta nu a făcut dovada că a formulat împotriva pârâților plângere penală pentru denunț calomnios, conform disp. art. 259 C.penal.
Astfel, în sarcina pârâților nu poate fi reținută culpa/vinovăția, atâta timp cât această condiție subiectivă a răspunderii civile delictuale nu se regăsește în contextul analizei circumstanțelor faptice ale speței de față.
Având în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond a apreciat că din probatoriul administrat, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, conform disp. art. 1169 C.civil rap. la disp. art. 129 C.proc.civilă, astfel că a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată
A luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta D. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a soluționat cauza fără a manifesta un rol activ, deoarece nu a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, în sensul că nu a dispus a se atașa la dosarul cauzei dovada potrivit căreia pârâții nu au formulat plângere împotriva rezoluției emise de către procuror la data de 25.01.2011.
Pe de altă parte se arată că deși pârâții au refuza să răspundă la interogatoriul încuviințat, instanța de fond nu a dat eficiența juridică prevăzută de art.358 din Codul de procedură civilă, considerând acest fapt o dovadă în folosul reclamantei.
Consideră recurenta că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit fapta ilicită, deoarece caracterul ilicit al faptei săvârșite de către pârâți constă în exercitarea abuzivă a dreptului de a o reclama pe recurentă și de a formula plângeri penale neîntemeiate vizând fapte săvârșite de către aceasta, iar prejudiciul suferit de către recurentă este atât un prejudiciu de imagine cât și un prejudiciu moral, recurenta fiind expusă unei situații de stres deosebit.
Legal citați, intimații și-au precizat prin întâmpinare, poziția procesuală față de prezenta cale de atac, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate, prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a apreciat în mod corect situația de fapt dedusă judecății aplicând în mod judicios normele juridice incidente.
Critica privind soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează rolul activ al instanței de judecată este nefondată, deoarece pe întreg parcursul judecății reclamanta D. A. a beneficiat de serviciile unui apărător ales care i-a acordat acesteia asistență judiciară și în condițiile art.129 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată nu se poate substitui apărătorului părții pentru a administra probatorii ori pentru a invoca excepții care nu au fost propuse în termenul legal.
Critica referitoare la împrejurarea că instanța de fond nu a validat absența pârâților la administrarea probei cu interogatoriul este nefondată, deoarece pe de o parte, răspunsurile pârâtei C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Deleni se află consemnate la filele 55-56 din dosarul de fond și, pe de altă parte, întrebările inserate în interogatoriul adresat pârâtului D. M. – P. Comunei Deleni, nu sunt de natură a contura existența faptei ilicite săvârșite de către acesta, ori prejudiciul moral și de imagine, suferit de către reclamantă.
Corect a reținut instanța de fond împrejurarea că exercitarea dreptului de a formula plângere penală nu constituie o faptă ilicită, de natură a atrage răspunderea civilă delictuală în condițiile art.998 din Codul Civil.
Pentru toate aceste considerente, reținând că instanța de fond a realizat o corectă analiză a situației de fapt și a aplicat judicios normele juridice incidente, iar criticile aduse hotărârii recurate sunt în totalitate nefondate, în temeiul art.312 din codul de procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă D. A., cu domiciliul în comuna Deleni, ., împotriva sentinței civile nr. 2340/04.11.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. DE FOND FUNCIAR DELENI PRIN PRIMAR și D. M. P. COMUNEI DELENI, cu sediul în ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. P. V. T. B. M.
In concediu de odihna, pentru care
semnează conform art.261al.2C.pr.civ.
Vicepreședintele instanței,
M. C. M.
GREFIER,
L. D.
Red.jud.fond - C.D.
Red.jud.recurs- C.M.P.
2 ex./29.07.2014
| ← Accesiune. Decizia nr. 847/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Legea 10/2001. Sentința nr. 2590/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
