Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 3/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii civile / 2014

Încheierea nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 5509/212/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 3 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. V.

JUDECĂTOR: M. B.

JUDECĂTOR: L. A.

Grefier: G. A.

Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurentul UM NR./_ BUCURESTI PRIN M. A. NATIONALE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr._/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații P. V., cu domiciliul în C., Tomis, nr.314, ..B, ., S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., S. R. PRIN D.G.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18, județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul, prin apărător ales si intimatul prin apărător ales, lipsind ceilalți intimați.

Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.88 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurentul nu a achitat taxă de timbru, după care, după care:

Se depune la dosar de către recurent dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță.

Instanța dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierile anterioare în sensul că are calitatea de recurentă Unitatea Militară_ București și nu M. Apărării Naționale care stă în judecată în calitate de reprezentant al acestei unități militare așa cum rezultă și din petitul cererii.

Întrebate fiind, părțile arată că nu au de formulat cereri sau excepții prealabile.

Nemaifiind cereri sau excepții prealabile, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.

Întrebate fiind, părțile arată că nu formulează probe noi.

Instanța ia act că părțile nu solicită administrarea de probe noi în calea de atac a apelului.

Nemaifiind alte cereri sau probe noi, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Recurentul, prin apărător ales, solicită instanței amânarea pronunțării pentru a depune la dosarul cauzei concluzii scrise. Solicită admiterea recursului formulat, apreciind ca nelegală soluția instanței de fond față de temeiul indicat, motivele și considerentele invocate în cuprinsul hotărârii recurate. Arată recurentul că instanța de fond reține că S. și M. nu ar avea un titlu valabil și că față de înscrisurile aflate la dosar, respectiv de ordinul prefectului și de temeiul indicat de către reclamant, s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului. Apreciază recurentul că atât considerentele cât și hotărârea instanței de fond sunt nelegale, având în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei care fac dovada că imobilul în totalitatea sa face parte din domeniul public al statului și se află în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Consideră recurentul că temeiul invocat de instanța de fond și înscrisurile invocate nu sunt aplicabile în speță pentru că terenul respectiv nu era în administrarea conciliului local și nu a fost niciodată. Arată recurentul că și hotărârea de ieșire din indiviziune care nu este opozabilă Ministerului, prevede că ieșirea din indiviziune se face pe un anumit lot cu o anumită suprafață și că, urmează a fi stabilite noile vecinătăți în funcție de suprafața respectivă. Precizează recurentul că reclamantul a știut de la început că a cumpărat o suprafață mai mică în acte decât suprafața din măsurători, având în vedere intabulările făcute și că autorii, vânzătorii cu cunoscut că suprafața din teren este mai mică decât cea din măsurători și a fost de acord cu aceasta. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul, prin apărător ales, solicită respingerea recursului așa cum a fost formulat, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, precizând că instanța de fond în urma cercetării judecătorești, raportat la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei a constatat faptul că dreptul de proprietate al familiei P. este preferabil celuilalt fiind vorba despre opoziția a două titluri. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, conform art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Pentru ca părțile să depună concluzii scrise, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să amâne procedura.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 10.10.2014

Pronunțată în ședința publică astăzi, 03.10.2014

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

T. V. M. B.

JUDECĂTOR,

L. A.

GREFIER,

A. G.

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.712/2014

Ședința publică de la 10 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. V.

JUDECĂTOR: M. B.

JUDECĂTOR: L. A.

Grefier: G. A.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință aferentă, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, la cererea recurentului pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 10.10.2014.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 03.03.2011 reclamantul P. V. a chemat in judecata pe parata UM nr._ Bucuresti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, așa cum a fost precizata ulterior, sa fie obligata parata sa ii lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 26 mp pe care o ocupa abuziv din terenul proprietatea sa, cu granituirea proprietatilor.

In motivarea acțiunii se arata ca a dobândit terenul situat in stațiunea Mamaia, lot 16, careul 41, jud. Constanta, identificat cu numărul cadastral 242, înscris in Cartea Funciara a localității Constanta sub nr._ conform încheierii de Intabulare nr. 6232/18.04.2003, prin Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3128/30.08.2007 la BNP A. O..

Terenul astfel dobândit are o suprafața in acte de 228,87 mp.

Autorii sai D. I., D. I. D., M. V. si I. M. au dobândit terenul in suprafața totala de 227.65 mp prin Ordin al Prefectului nr. 294/24.09.2001, prin care li se atribuia in proprietate suprafața indiviza de 227,65 mp, având următoarele vecinătăți - la Nord - lotul 10 si lotul 11, la Sud lotul 17. la Est . lotul nr. 12.

Se mai arata ca in fapt, terenul dobândit are o suprafața mai mica - respectiv suprafața de 218.46 mp, întrucât parata a procedat la extinderea suprafeței de teren pe care o deține in dauna terenului proprietate exclusiva a reclamantului.

Astfel, in memoriul general întocmit de arhitect A. B., in calitate de proiectant general, acesta constata ca - " din acte rezulta o suprafața de 228.46 mp, iar din măsurători de 218.46 mp, reieșind o diferența de 10,41 mp. ce poate fi compensata prin deplasarea laturii sudice cu circa 0.38 m pe lungimea de 27,20mp".

Totodată din cercetările pe care le-a efectuat a reieșit ca parata si-a mutat in mod abuziv gardul despărțitor spre proprietatea sa, stabilindu-si o noua linie de hotar, incalcandu-i astfel dreptul de proprietate exclusiva si absoluta asupra terenului mai sus menționat.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C.Civ. precum si Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor si libertăților cetățenești.

S-au depus de către reclamant la dosar înscrisuri.

Parata a formulat cerere de arătare a titularului dreptului (fila 29) .

Se arata in cerere ca MAPN este titularul dreptului de administrare asupra imobilelor situate in Mamaia, ., titularul dreptului de proprietate fiind statul român.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedura civila”, neîndeplinirea acestei obligații atrăgând răspunderea titularului dreptului de administrare.

Se arata ca imobilul face parte din domeniul public al statului, fiind inclus în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al stalului aflate în administrarea M.. prin H.G, nr. 1045/2000 și ulterior prin H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 45/2003, H.G. nr. 15/2004, H.G. nr. 2060/200.4, H.G. nr. 1705/2006, având codul de clasificare 8.29,09, număr MF_, titularul dreptului de proprietate fiind statul român.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 64-66 din Codul de procedură civilă, art. 12 din Legea 213/1998.

Urmare a cererii de arătare a titularului dreptului la termenul de judecata din data de 15.06.2011 instanța a dispus introducerea in cauza a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

M. A. Naționale in calitate de reprezentant legal al UM nr._ București a formulat întâmpinare (fila 65) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.

S-a arătat că, terenul al cărui proprietar este reclamantul (careul 41, lotul 10). se învecinează cu terenurile aflate în administrarea M.. urmează:-pe latura de vest. cu lotul 12.-pe latura de nord, cu lotul 11

Pe niciuna dintre aceste laturi nu există vecinătate de 27,20 m.

S-a mai arătat că la punerea în aplicare a Ordinului prefectului privind atribuirea în proprietate a terenului, vânzătorii D. llie-D., M. V. și I. M. au fost de acord cu diferența rezultată din măsurători iar transmiterea dreptului de proprietate către P. V. s-a făcut în cunoștință de cauză (asupra suprafeței reale din teren) de către ambele părți (vânzători cumpărător).

Se susține că, diferența de teren revendicată de către reclamant exista în fapt la data când acesta a cumpărat terenul, acesta diferență nerezultând ca urmare a acaparării vreunei suprafețe de teren de către pârâtă. Pârâta a intrat în posesia loturilor de teren pe care le stăpânește (în administrare) înaintea reclamantului, delimitarea cu vecinătățile reprezentând o limită naturală, (construcții definitive al căror amplasament nu a fost schimbat în timp).

La momentul cumpărării de către reclamant a suprafeței de teren, delimitată de terenurile vecine ce aparțin și pârâtei (loturile 11 și 12), respectiv anul 2007, acesta ar fi trebuit sa procedeze la măsurarea efectivă a suprafeței, lămurind astfel dacă aceasta corespunde celei din actele de proprietate deținute de vânzători. In situația în care acesta avea pretenții cu privire la diferența de suprafață de teren, avea la dispoziție reglementările speciale în materia diferențelor de suprafață constatate la înstrăinarea terenurilor, așa cum erau consfințite în cuprinsul art. 1327 - 1331 C civ.

Pârâta U.M_ București nu a efectuat nici un act de acaparare a vreunei suprafețe vecine, astfel încât să dea naștere vreunei pretenții în revendicare din partea reclamantului. Singurul element cert este diferența dintre suprafața menționată în actul de proprietate al reclamantului (227.65. mp.) și suprafața efectivă din teren (218,46 mp.), respectiv faptul că reclamantul posedă o suprafața mai mică decât cea înscrisă în actul de proprietate. Dar, prin încheierea actului acesta a avui cunoștință de această diferență și a consimțit la aceasta.

In drept, au fost invocate prevederile art. 115 - 118 din Codul de procedură civilă, art. 1327 - 1331 C.civ.

La termenul de judecata din data de 12.10.2011 instanța a dispus citarea paratului S. R. prin MFP-DGFP-AFP Constanta.

După rămânerea in pronunțare la 17.04.2013 MAPN a depus prin serviciul registratura concluzii scrise in data de 18.04.2013 in conținutul cărora a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a UM_ București si inadmisibilitatea acțiunii in revendicare pe dreptul comun, în condițiile în care, pentru aceste situații exista o lege speciala de reparație, legea nr. 10/2001 .

Având în vedere data introducerii acțiunii în revendicare pe dreptul comun (aprilie 2011), raportat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14.02.2001), apreciază că pentru imobilele trecute în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, trebuie parcursă procedura și respectate condițiile și termenele prevăzute de legea specială.

Concluzionând, având în vedere că: -temeiul de drept indicat de către reclamant este art. 480 C.civ.; -terenul revendicat este proprietate publică a statului aflat în administrarea M.. de către reclamant; -terenul administrat de către M.. preluat de către stat în anul 1951 prin Decretul nr. 735/19.07.1951, limitele acestuia fiind identice cu cele din anul 1951 când a fost preluat (nu au fost modificate niciodată), apreciaza că este inadmisibilă acțiunea în revendicare pe dreptul comun în condițiile în care există o lege specială de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Constanta –Direcția Patrimoniu in vederea comunicării situației juridice a imobilului si către SPITVBL Constanta in vederea înaintării istoricului de rol fiscal, fiind depuse la dosar relațiile solicitate-filele 42-45.

Instanța a mai dispus emiterea unei adrese către Prefectura Jad Constanta in vederea comunicării înscrisurilor ce au stat la baza emiterii Ordinului 294/24.09.2011 care sa cuprindă si schita terenului in suprafața de 227,65 mp ce a fost atribuit, relații înaintate la dosar si aflate la filele 75 si următoarele,87 si următoarele.

Prin sentința civilă nr._/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-au respins ca nefondate excepția lipsei calității procesual pasive a U.M._ București și excepția inadmisibilității invocată de U.M._ București prin M. Apărării Naționale.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâții UM_ Bucuresti, S. R. prin M. Finantelor Publice București și S. R. prin D.G.F.P. C..

Au fost obligați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în Stațiunea mamaia lot 16 careul 41 județ C. în suprafață de 26 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert I. I. pe care instanța îl omologhează, teren situat în perimetrul D-D1-P-C1-C-D ( plan situație fila 149 ).

S-a Stabilit linia de hotar pe aliniamentul E-D1-D-C-C1 conform aceluiași plan de situație.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință civilă, în baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3128/30.08.2007 la BNP A. O. (fila 7) reclamantul a dobândit terenul situat in stațiunea Mamaia, lot 16, careul 41, jud. Constanta, identificat cu numărul cadastral 242, înscris in Cartea Funciara a localității Constanta sub nr._ conform încheierii de Intabulare nr. 6232/18.04.2003, in suprafața de 228,87 mp din acte (218,46 mp din masuratorile cadastrale).

Autorii reclamantului D. I., D. I. D., M. V. si I. M. au dobândit terenul in baza sentinței civile 5823/18.03.2002 pronunțata de Judecătoria Constanta si in baza ordinului prefectului nr. 294/24.09.2001 așa cum se menționează in cuprinsul contractului de vânzare cumpărare.

Prin ordinul prefectului nr. 294/24.09.2001(fila 11), li s-a atribuit autorilor reclamantului in proprietate suprafața indiviza de 227,65 mp, având următoarele vecinătăți - la Nord - lotul 10 si lotul 11, la Sud lotul 17. la Est . lotul nr. 12, atribuirea fiind făcuta in baza art. 36 din legea nr. 18/1991.

Prin sentința civila nr. 5823/18.03.2002 pronunțata de Judecătoria Constanta(fila 17) se admitea acțiunea având ca obiect ieșire din indiviziune si se atribuia autorilor reclamantului suprafața de 228,87 mp ,in considerentele sentinței facandu-se precizarea ca dreptul de proprietate asupra terenului a fost dobândit in baza art. 36 din legea nr. 18/1991 .Mai retine instanța de judecata ca deși prin ordinul prefectului s-a atribuit suprafața de 227,65 mp, in considerentele acestei sentințe civile a fost avut in vedere si ordinul prefectului nr. 294/24.09.2001, iar ieșirea din indiviziune s-a făcut pentru suprafața de 228,87 mp .

Din considerentele deciziei civile nr. 491/02.04.2001 pronunțata de Curtea de Apel Constanta (fila 52) –irevocabila- se retine cu putere de lucru judecat ca atribuirea terenului pentru autorii reclamanților s-a făcut in considerarea dispozițiilor art. 36 alin 5 din legea nr. 18/1991 care prevăd ca terenurile fara construcție neafectate de lucrări de sistematizare, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora ,după caz.

Cum ordinul prefectului nr. 294/24.09.2001 s-a eliberat ca urmare a deciziei civile nr. 1830/10.10.2000 pronunțata de Tribunalul Constanta in cadrul unei plângeri fond funciar formulate de autorii reclamantului, atribuirea s-a făcut cu titlu de reconstituire prin raportare la dispozițiile art. 36 alin 5 din legea nr. 18/1991,aceasta nuanțare fiind deosebit de importanta întrucât atunci când se dispune reconstituirea dreptului de proprietate in baza legii 18/1991 reconstituirea are caracter recognitiv, astfel incat cel căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate este considerat proprietar de la data la care autorul sau-de pe urma căruia s-a făcut reconstituirea- avea titlu de proprietate. Dealtfel nuanțarea asupra caracterului recognitiv in cazul in care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in baza legii nr. 18/1991 are o importanta deosebita in cazul eventualelor acțiuni in revendicare in cadrul cărora se procedează la compararea titlurilor si din aceasta perspectiva cel căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate e apreciat ca având titlu de la data la care aveau autorii săi de pe urma cărora s-a făcut reconstituirea. In considerentele deciziei civile a Curții de Apel Constanta se retine cu putere de lucru judecat si ca autorii reclamantului aveau titlu de proprietate din 1943 arătându-se:” prin actul de vânzare cumpărare încheiat in anul 1943, numitul A. B. instraineaza terenul din litigiu numiților I. D. si A. T., fara a respecta obligațiile contractuale de a construi o casa sau o vila”.

Instanța a mai reținut ca autorii reclamantului au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului teren înstrăinat inca din anul 2003 (fila 14) așa cum rezulta din încheierea de intabulare nr. 6232/18.04.2003, intabularea fiind făcuta pentru suprafața de 228,87 mp(218,46 mp din măsurători).

Instanța de fond a reținut că S. R. are un drept de proprietate asupra terenului revendicat, titlul sau de proprietate fiind reprezentat de HCM 735/1951 si procesul verbal din 31.10.1951, prin care au fost preluate vilele 3-9 ,dar fara a oferi informații despre teren. Mai arata S. R. ca in anul 1997 a fost întocmita o documentație topografica in baza HGR 834/1991 prin care a fost determinata suprafața terenului aferent imobilului 1362 ca fiind de 982,86 mp. Se mai arata ca terenul este inventariat in domeniul public al statului.

Examinând pretinsul titlu de proprietate invocat de către S. R. s-a retinut ca Hotărârea nr. 735/1951(fila 182) nu face in nici un fel dovada dreptului de proprietate al statului asupra terenului in litigiu.

Prin hotărârea in cauza se face dovada doar ca in anul 1951 se transmitea un drept de folosința Ministerului forțelor armate,fara a se face dovada modului de preluare de către stat a terenului in cauza si implicit a titlului sau de proprietate asupra terenului revendicat.

Deși in anul 2011 S. R. procedează la intabularea asazisului drept de proprietate asupra terenului in cauza (fila 113 extras de carte funciara) se retine ca in partea a doua a cartii funciare s-a menționat ca s-a intabulat dreptul de proprietate in favoarea statului, drept dobândit prin lege.

S-a statuat că, doctrina și jurisprudența au admis insa numai trei situații ca moduri de dobândire a proprietății în baza legii, respectiv: dobândirea fructelor prin posesia de bună-credință (art.485 cod civil), dobândirea coproprietății zidului comun (art.579 și 598 cod civil) și dobândirea mobilelor prin posesia de bună-credință (art. 1909 cod civil).

Faptul ca S. R. a inventariat bunul ca făcând parte din domeniul public si a procedat la intabularea „dreptului” nu dace dovada titlului de proprietate al statului,fiind necesar ca statul sa prezinte titlul de proprietate in baza căruia a procedat la inventariere si la intabulare.

Potrivit raportului de expertiza topografica efectuat in cauza de expert I. I., pe care instanța l-a omologat, suprafața ocupata de parata din proprietatea reclamantului este de 26 de mp, teren situat in perimetrul D-D1-P-C1-C-D(plan de situație fila 149).

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a UM_ București instanța a respins-o ca nefondata întrucât din raportul de expertiza topografica rezulta ca suprafața de 26 de mp este ocupata de către aceasta parata care are calitatea de posesor neproprietar.

Instanța a respins ca nefondata si excepția inadmisibilității întrucât legea 10/2001 se aplica situațiilor in care reclamantul nu deține un titlu de proprietate asupra imobilului, ceea ce nu este cazul in speța dedusa judecații in care reclamantul face dovada deplina a dreptului sau de proprietate si a faptului ca autorii sai dețineau titlu de proprietate urmare a cumpărării terenului inca din 1943, așa cum rezulta din considerentele deciziei civile nr. 491/02.04.2001 a Curții de Apel Constanta, parata începând sa exercite posesia așa cum susține abia din anul 1951.

S-a concluzionat în esență, în baza celor expuse, că numai reclamantul a făcut dovada dreptului sau de proprietate, in conformitate cu dispozițiile art. 480 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, calificat de către instanță recurs, recurenta U.M_ București prin reprezentant M. Apărării Naționale, criticând-o pentru nelegalitate astfel:

- excepția inadmisibilității cererii nu a primit o soluționare legală în condițiile în care există o lege specială de reparație, respectiv Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 dec. 1989.

- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei U.M_ București nu a primit o soluționare legală, recurenta susținând că are doar calitate de administrator a terenului în litigiu, fiind arătat și introdus în cauză proprietarul terenului, anume Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

- în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea în revendicare în condițiile în care terenul în litigiu este un teren inventariat în domeniul public al statului. S. a dobândit dreptul de proprietate în temeiul legii – Decretul nr.735/1951 raportat la art. 35 alin.1 din Legea 18/1991.

Susținerile reclamantului potrivit cărora, pârâta și-a mutat abuziv gardul despărțitor spre proprietatea sa, stabilind o nouă linie de hotar nu au fost dovedite, situația faptică din teren, constatată în anul 2003, fiind neschimbată până în prezent.

Se susține astfel, că diferența de teren revendicată de către reclamant exista în fapt și la data când aceasta a cumpărat terenul, această diferență nerezultând ca urmare acaparării vreunei suprafețe de teren de către pârâtă.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării, intimatul combate criticile de nelegalitate ale hotărârii civile, invocate prin cererea de recurs, susținând că stăpânirea de către pârâtă a unei porțiuni din terenul aflat în proprietatea sa a fost pe deplin dovedită prin proba cu expertiză topografică.

Intimatul susține că, prin motivele de apel se nesocotește în primul rând caracterul recognitiv al reconstituirii dreptului de proprietate, în baza Legii 18/1991, drept de proprietate ce a fost intabulat pentru suprafața de 228,87 mp.

Intimatul concluzionează că titlul invocat de reclamant este preferabil titlului invocat de pârât, având în vedere că titlurile invocate de acesta din urmă nu sunt suficient de clare și creează suspiciuni cu privire la dreptul de proprietate pretins.

Nu s-au administrat probe noi în calea de atac

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:

Acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie prin care se apără dreptul de proprietate, îndreptată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, aflându-și originea în disp. art.480 C.civ. potrivit cărora reclamantului îi revine obligația să facă dovada pe de o parte a faptului că este titularul dreptului de proprietate dobândit prin oricare din modurile prevăzute de lege, asupra imobilului în litigiu, iar pe de altă parte să dovedească faptul că acest imobil este ocupat în mod abuziv de către pârât.

Instanța reține, că în speța de față, atât reclamantul cât și pârâții UM_ București și S. R. prin M. Finanțelor invocă titluri valabile astfel:

Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3128/30.08.2007 la BNP A. O. reclamantul a dobândit terenul situat in stațiunea Mamaia, lot 16, careul 41, jud. Constanta, identificat cu numărul cadastral 242, înscris in Cartea Funciara a localității Constanta sub nr._ conform încheierii de Intabulare nr. 6232/18.04.2003, in suprafața de 228,87 mp din acte (218,46 mp din masuratorile cadastrale).

Vânzătorii D. I. D., M. V. si I. M. au dobândit terenul – obiect al vânzării, in baza Legii 18/1991 prin ordinul prefectului nr. 294/24.09.2001 și sentința civilă de partaj nr. 5823/18.03.2002 pronunțata de Judecătoria Constanta.

În privința întinderii dreptului dobândit de către reclamant, înscrisurile administrate probează fără nici un echivoc deținerea în proprietate a unui teren în suprafață de 218,46 mp. situat în in stațiunea Mamaia, lot 16, careul 41, jud. Constanta, astfel cum rezultă din măsurătorile cadastrale.

Titlul de proprietate pe care-și fundamentează reclamantul pretențiile, conține elemente precise de identificare a terenului achiziționat – vecinătăți, numărul cadastral alocat, detalii din documentația cadastrală, ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate al vânzătorilor, referindu-se la o suprafață de 218,46 mp și nu la 228 mp astfel cum era consemnat în titlul de proprietate al vânzătorilor.

Simpla consemnare în contractul de vânzare cumpărare a suprafeței totale deținută de vânzători în acte, de 228 ,87 mp, nu poate conduce la concluzia că reclamantul a dobândit ‚ în proprietate și deplină posesie întreg terenul, în condițiile în care, prin această convenție părțile au cunoscut și acceptat existența unei diferențe în minus între terenul consemnat în acte și cel stăpânit în fapt, determinat prin măsurători cadastrale. Reclamantul cumpărător nu putea dobândi un teren mai mare decât cel deținut în fapt de către vânzător, identificat prin documentația cadastrală, încă din anul 2003.

Tocmai această diferență de teren este revendicată prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă situația juridică a imobilului limitrof deținut de pârâți, aceea de bun proprietate publică a statului aflat în administrarea Ministerului Apărării Naționale .

Din extrasul eliberat de O.C.P.I. C. rezultă că terenul limitrof în suprafață de 982 mp din acte și 997 mp din măsurătorile cadastrale ( careul 41 loturile 11 și 12) a intrat în proprietatea statului prin Decretul nr. 735/19.07.1951 și procesul verbal din 31.10.1951 prin care au fost preluate vilele 3-9. Terenul a fost inventariat în domeniul public al statului prin HG nr. 1045/2000ȘI ulterior prin HG nr. 1326/2001, HG NR. 45/2003, HG 15/2004; nr. 2060/2004, HG 1705/2006 având codul de clasificare 8.29.09 număr MF_.

În dovedirea temeiniciei cererii în revendicare, pe lângă dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, reclamantul trebuie să dovedească faptul că acest imobil este ocupat în mod abuziv de către pârât.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a susținut că pârâta UM_ București și-a mutat în mod abuziv gardul despărțitor spre proprietatea sa, stabilindu-și o nouă linie de hotar, cu încălcarea dreptului său de proprietate. Altfel spus, se reclamă o acțiune de ocupare abuzivă a unei porțiuni din terenul deținut de reclamant în proprietate, fără a se plasa în timp această acțiune, fără nici un detaliu legat de configurarea veche a liniei de hotar și modificarea suferită.

Probele administrate în cauză dovedesc fără niciun echivoc că, atât limitele terenului reclamantului, lotul 16 careul 41, cât și cele ale terenurilor aflate în proprietatea statului și administrate de M.. cu cele din 1951, nefiind semnalate modificări de hotar după anul 2007, când reclamantul a devenit proprietar.

Sub acest aspect expertiza tehnică imobiliară efectuată în dosarul nr._/2001 și documentația cadastrală întocmită în anul 2003 au stabilit situația în teren la momentul 2002, care nu s-a schimbat până în prezent.

În cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că unitatea militară deține și utilizează distinct, împrejmuit cu gard de plăci, un teren în suprafață de 997 mp, pe care se găsesc mai multe construcții, perimetrul descris în documentația tehnică – plan amplasament și delimitare a imobilului.

Se precizează că, la dosarul cauzei este depus și Plan de situație scara 1:200 întocmit în anul 1997 de persoana juridică de specialitate S.C Prolif S.A C., privind imobilul, teren și construcții ,, Vila 19 și anexe deținut în stațiunea Mamaia, care reprezintă fidel situația din teren, și confirmă existența și continuitatea acestui perimetru, în perioada actuală.

În cauză, reclamantul nu susține și nici nu dovedește o faptă de ocupare abuzivă de către pârâți a terenului pe care l-a cumpărat în anul 2007, ci, pe calea prezentei acțiunii în revendicare încearcă să obțină o suprafață de teren ce nu i-a fost predată de vânzători, întrucât nici aceștia nu o dețineau în fapt, fiind consemnată doar în actele acestora de proprietate.

In cadrul judecății la fond, instanța a depășit limitele în care trebuia cercetată temeinicia acțiunii în revendicare, sub cele două aspecte/condiții: anume stabilirea cu exactitate a suprafeței și amplasamentului terenului dobândit de reclamant în proprietate prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3128/30.08.2007 la BNP A. O., izvor al pretențiilor sale și fapta abuzivă a pârâților de a ocupa o parte din terenul reclamantului.

Cea de-a doua condiție de admisibilitate nu a fost analizată în judecata fondului, judecătorul trecând direct la verificarea și compararea titlurilor, operațiune în cadrul căreia a extins nejustificat analiza și asupra altor titluri de proprietate, până la nivelul anului 1943, neinvocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Raționamentul logico- juridic pe care se fundamentează soluția instanței de fond nu are susținere legală și nici jurisprudențială, prin luarea în considerare a următoarelor aspecte:

- reclamantul are calitate de succesor cu titlu particular în raport cu autorii vânzători D. I. D., M. V. si I. M., prin act de vânzare cumpărare dobândind proprietatea asupra unui bun determinat – teren în suprafață de 218 ,46 mp.

Art. 1282 alin. (2) C.civ. dispune că „drepturile, precum și, în cazurile prevăzute de lege, obligațiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părților”. Textul de lege citat vizează numai drepturi și obligații contractuale din actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la același drept sau bun, încheiate cu alte persoane.

Prin urmare, reclamantul nu poate exercita o acțiune în revendicare pentru readucerea în patrimoniul vânzătorilor a terenului ce reprezintă diferența dintre terenul deținut în fapt și cel consemnat în actele lor de proprietate.

De asemenea, nu se poate primi nici susținerea potrivit căreia reclamantului i s-a transferat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața consemnată în acte, întrucât un drept se dobândește așa cum apare el în patrimoniul transmițătorului, acesta din urmă neputând transmite un teren mai mare decât deține în fapt.

Diferența dintre suprafața de teren stabilită în acte și cea rezultată din măsurători poate fi reclamată de cumpărător în cadrul unei acțiuni întemeiată pe convenția de vânzare cumpărare, opusă vânzătorilor.

- izvorul dreptului de proprietate dobândit de vânzători în baza Legii 18/1991 este unul legal, dreptul luând naștere direct în patrimoniul persoanei îndreptățite, astfel că, titlul de proprietate al autorilor vânzătorilor din anul 1943 nu mai produce efecte juridice după finalizarea procedurilor de reconstituire a drepturilor de proprietate, nemaiputând fi opus în cadrul unei acțiuni în revendicare.

Analiza modului de preluare a bunului din patrimoniul autorilor vânzătorilor și constatarea caracterului recognitiv al reconstituirii excede limitelor judecății, instanța fiind legal investită cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ., după finalizarea procedurilor administrative și judecătorești de reconstituire a dreptului de proprietate și după înstrăinarea prin acte cu titlu oneros, a bunului imobil astfel dobândit de către persoanele îndreptățite.

Deținerea de către pârâți a unui excedent de teren, peste suprafață indicată în acte nu poate conduce la concluzia că acesta este acaparat de la reclamant, în condițiile în care, hotarele dintre proprietățile părților nu au suferit modificări, nefăcându-se dovada mutării în mod abuziv a gardului despărțitor și trasarea unei noi linii de hotar.

Critica ce privește soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale a pârâtei UM_ București nu este fondată. În raport de natura acțiunii în revendicare ce presupune lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului, în mod corect judecata s-a purtat și în contradictoriu și cu titularul dreptului de administrare, care exercită acte de posesie și folosință asupra bunului.

De asemenea, nici critica privitoare la nelegalitatea sentinței civile prin prisma greșitei soluționări a excepției inadmisibilității acțiunii nu este fondată., acțiunea în revendicare este perfect admisibilă, chiar și în ipoteza acțiunilor în revendicare introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Se poate pune problema ca ambele părți să aibă un „bun” în sensul Convenției, caz în care intervin alte criterii de preferință, cauza fiind în mod corect analizată pe fond.

În baza considerentelor expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legale ce impun admiterea unei acțiuni în revendicare, tribunalul va admite recursul civil declarat de recurentul UM nr._ Bucuresti prin M. A. Nationale; va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.

Se va menține dispoziția referitoare la excepția inadmisibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de recurentul UM NR./_ BUCURESTI PRIN M. A. NATIONALE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr._/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații P. V., cu domiciliul în C., Tomis, nr.314, ..B, ., S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., S. R. PRIN D.G.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18, județul C..

Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Menține dispoziția referitoare la excepția inadmisibilității.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.10.2014.