Uzucapiune. Hotărâre din 31-01-2014, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 19883/212/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din 24 ianuarie 2014
PREȘEDINTE – V. T.
JUDECĂTOR - B. M.
JUDECĂTOR - C. M. P.
GREFIER - L. V.
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții reclamanți D. T. și D. D., ambii cu domiciliul procesual ales în C., . nr.2B, ., ., și recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.4767/02.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. E., domiciliată în C., ., județul C., și C. L. C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspund recurenții reclamanți D. T. și D. D., personal și asistați de avocat B. I. C., fără împuternicire la dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul, stadiul pricinii și faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art. 88 și următoarele Cod procedură civilă, după care:
În condițiile art. 2 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă să judece prezentul litigiu.
Reprezentantul convențional al recurenților reclamanți solicită îndreptarea erorii materiale din citativul dosarului, în sensul că numele recurentului reclamant este D. T. și nu D. T., cum greșit s-a menționat.
Instanța, în temeiul disp.art.281 cod procedură civilă, dispune rectificarea citativului dosarului, în sensul că se va trece numele corect al recurentului reclamant D. T. în loc de D. T., cum din eroare s-a consemnat.
Reprezentantul convențional al recurenților reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul stabilit de instanță.
Instanța ia act că ambele recursuri sunt legal timbrate, și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de către recurenții reclamanți cu privire la recursul formulat de recurentul pârât M. C. prin Primar, și anume excepția inadmisibilității recursului și excepția lipsei de interes.
Reprezentantul convențional al recurenților reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea excepțiilor, pentru motivele arătate prin întâmpinare.
Întrebat fiind, reprezentantul convențional al recurenților reclamanți precizează că nu mai sunt chestiuni prealabile sau excepții de formulat.
Instanța, luând act de susținerile reprezentantului convențional al recurenților reclamanți, acordă cuvântul asupra probatoriilor.
Reprezentantul convențional al recurenților reclamanți, având cuvântul, arată că nu are probe noi de formulat în calea de atac.
Instanța ia act că părțile nu solicită probe noi în calea de atac, sens în care declară terminata cercetarea judecătoreascăși acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Reprezentantul convențional al recurenților reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. De asemenea, arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
În timpul dezbaterilor se prezintă pentru recurentul pârât M. C. prin Primar - avocat Coconi Tasy, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar care solicită amânarea pronuțării pentru a formula concluzii scrise și depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate de recurenții reclamanți prin întâmpinare și asupra recursurilor formulate.
TRIBUNALUL:
Pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise,
DISPUNE:
În temeiul art. 156 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunțarea cauzei la data de 31.01.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.01.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
V. T. B. M. C. M. P.
GREFIER,
L. V.
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
-DECIZIA CIVILĂ NR. 129-
Ședința publică din 31 ianuarie 2014
PREȘEDINTE – V. T.
JUDECĂTOR - B. M.
JUDECĂTOR - C. M. P.
GREFIER - L. V.
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții reclamanți D. T. și D. D., ambii cu domiciliul procesual ales în C., . nr.2B, ., ., și recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.4767/02.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. E., domiciliată în C., ., județul C., și C. L. C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2014, încheierea de ședință din acea dată face parte integrantă din prezenta.
Completul de judecată, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, în temeiul art.156 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei la data de 31.01.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.4767/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ a fost admisă în parte cererea precizată de reclamanții D. T. și D. D., în contradictoriu cu pârâții A. E. și M. C. prin Primar.
S-a constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului construcție-locuință, situat în municipiul C., ., județul C., cu o suprafață construită de 61,74 mp, compus din 4 camere și o marchiză, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de către expertul tehnic-arh. Ș. M..
A fost respins capătul de cerere cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilului teren, în suprafață de 173 mp, situat în M. C., ., județul C..
Pentru a pronunța această sentință civilă, în baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit adresei nr.R-S174033/10.11.2010 și a adresei nr. RS9981/24.01.2011, emise de SPIT C. cu privire la istoricul de rol fiscal, terenul în suprafață de 173 mp, situat în C., . A a trecut în proprietatea statului odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.2577/24.03.1962, autorii reclamanților beneficiind de un drept de folosință asupra acestui teren aferent construcției situată la aceeași adresă.
Prin urmare, pentru suprafața în litigiu se întrunește aceleași caracteristici a unei posesii exercitate în numele proprietarului, respectiv al unei detenții precare.
Potrivit art. 1847 cod civil „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole”.
Posesia este o stare de fapt ce constă în stăpânirea unui lucru, în exercitarea unei puteri de fapt, în cadrul căreia posesorul se comportă ca și când el ar fi adevăratul titular al dreptului real asupra acelui lucru.
Pentru ca stăpânirea unui lucru să poată fi calificată drept posesie trebuie să fie întrunite, cumulativ, două elemente, și anume elementul material – corpus și elementul psihologic, intenționat – animus.
Elementul material presupune un contact direct cu lucrul iar elementul psihologic constă în intenția celui care stăpânește bunul de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar (animus rem sibi habendi).
În cauză, autorii inițiali ai reclamantelor au luat în stăpânire terenul în litigiu prin exercitarea unor acte de folosință asupra acestui teren atribuit în folosință.
Posesia începută în acest mod, prin extinderea folosinței nu este o posesie exercitată pentru sine, sub nume de proprietar, ci o posesie exercitată pentru altul, în speță pentru adevăratul proprietar.
Potrivit art. 1855 Cod civil „Când posesorul a început a poseda pentru altul se presupune că a conservat aceeași calitate dacă nu este probă contrarie”.
Instanța de fond nu a putut reține că reclamanții au început o posesie pentru sine, întrucât prin simpla extindere a folosinței asupra unui imobil despre care știau că nu le aparține, ci că este în proprietatea altei persoane (în speță proprietate de stat), reclamanții nu se puteau considera ca fiind titularii dreptului asupra bunului aflat în folosința lor.
Reținând deci, că reclamanții au avut doar detenția precară asupra terenului în suprafață de 1.000 mp și nu posesia acestuia, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847 Cod civil, precaritatea presupunând lipsa elementului intenționat, subiectiv al posesiei ( animus) și deci însemnând lipsa însăși a posesiei.
Cum uzucapiunea este modul de dobândire a proprietății asupra unui lucru prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege și cum în cauză rezultă că reclamanții nu au avut posesia terenului ci doar detenția precară a acestuia, instanța apreciază cererea neîntemeiată astfel că o va respinge.
În același timp însă, instanța reține că pentru construcția edificată pe acest teren, reclamanții au probat îndeplinirea condițiilor uzucapiunii de 30 de ani.
Astfel în ceea ce privește posesia, existența acesteia se constată prin întrunirea de către aceeași persoană a celor două elemente care o compun: elementul material care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire, și elementul intențional sau psihologic, care constă în intenția de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real.
Din întreg probatoriul administrat în cauză reiese că reclamanții posedă imobilul construcție, prin joncțiunea posesiilor, de peste 30 de ani, nefiind tulburați vreodată în folosința acesteia, iar în comunitate, fiind cunoscuți ca proprietari ai imobilului (aspecte ce relevă, în mod evident, o posesie exclusivă și nu comună), fapt de altfel necontestat în niciun fel de pârât.
Astfel, în ceea ce privește elementul material, s-a reținut faptul că reclamanții au exercitat acte materiale de stăpânire exclusivă continuă a imobilului construcție în mod pașnic și public, fiind recunoscuți în comunitate drept proprietari și fără a fi tulburați de cineva în actele materiale exercitate.
În ceea ce privește elementul intențional, Codul civil înțelege să înlesnească dovada acestui element prin instituirea unor prezumții legale, astfel, potrivit art. 1854 C.civ., posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada faptului că reclamanții ar fi posedat pentru altul, și dând eficiență prezumției generate de art. 1854 C.civ., instanța de fond a constatat îndeplinit și elementul intențional cerut pentru dovedirea posesiei.
Fiind dovedită existența celor două elemente ale posesiei în persoana reclamanților, instanța de fond a apreciază că în cauză s-a exercitat o posesie propriu-zisă, neviciată.
Prin urmare, s-a reținut faptul că reclamanții au exercitat, timp de peste 30 de ani, acte materiale de stăpânire exclusivă, continuă a construcției din litigiu (identificată prin raportul de expertiză) în mod pașnic și public, fără a fi tulburați de cineva în actele materiale exercitate, dar și faptul că, nefiind răsturnată prezumția legală prevăzută de art. 1854 C.civ., acestea au înțeles a stăpânii imobilul pentru sine.
În consecință, prin prisma celor arătate anterior, instanța de fond a admis în parte acțiunea și prin raportare la dispozițiile art. 1837 Codul civil, art. 1847 și urm. din Codul civil, s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție-locuință, situată în municipiul C., ., județul C., cu o suprafață construită de 61,74 mp, compus din 4 camere și o marchiză, identificată prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de către expertul tehnic-arh. Ș. M. și s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilului teren, în suprafață de 173 mp, situat în municipiul C., ., județul C..
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții D. T. și D. D. criticând-o pentru netemeinicie, arătând în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut caracterul nefondat al cererii de a se constata că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 173 mp situat în M. C., ., județul C., deoarece au exerictat folosința asupra acestui teren cu îngăduința titularului dreptului de proprietate, statul, fără a deține un act administrativ în virtutea căruia să folosească acest imobil astfel încât consideră că actele de stăpânire exercitate asupra imobilului au fost efectuate cu intenția de a deveni proprietari.
Calea de atac a recursului împotriva acestei sentințe a fost exercitată și de către recurentul pârât M. C. prin Primar, care a criticat sentința civilă pronunțată de Judecătoria C. pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod eronat instanța de fond a reținut îndeplinirea condițiilor instituite prin art.1847 din Codul civil din anul 1864 în ceea ce privește posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul în suprafață de 173 mp situat în M. C., ., județul C., deoarece uzucapiunea, ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate operează numai asupra terenurilor, nu și pentru construcții.
Cu privire la construcție, sunt incidente art.488 din Codul civil și art.492 din Codul civil, potrivit cărora titularul dreptului de proprietate asupra terenului devine titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren în virtutea accesiunii imobiliare artificiale.
Legal citați, intimații reclamanți D. T. și D. D. și-au exprimat, prin întâmpinare, poziția procesuală față de calea de atac, formulată de către recurentul pârât M. C. prin Primar, solicitând respingerea acestui recurs fie ca inadmisibil, deoarece recurentul pârât nu justifică vreo contribuție la construcție, fie ca lipsit de interes, deoarece recurentul pârât M. C. prin Primar nu a contribuit în vreun fel la edificarea construcției și nu a dobândit vreun drept real cu privire la aceasta, fie ca nefondat, deoarece apreciază că dreptul de proprietate asupra construcției poate forma obiectul uzucapiunii de lungă durată, reglementată de art.1847 din Codul civil din anul 1864.
Susțin intimații recurenți că nu sunt incidente dispozițiile art.492 din Codul civil din anul 1864, deoarece recurentul M. C. prin Primar nu a avut niciodată calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra construcției litigioase.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
1. Cu privire la excepția inadmisibilității recursului declarat de către recurentul pârât M. C. prin Primar:
Excepția inadmisibilității recursului, excepție de fond absolută și peremptorie, care determină absența posibilității recurentului pârât M. C. prin Primar de a se adresa instanței de recurs spre a obține protecția dreptului subiectiv dedus judecății, nu poate fi reținută.
Împrejurarea că recurentul pârât M. C. prin Primar nu a participat la edificarea construcției litigioase, ridicate pe terenul în suprafață de 173 mp, situat în M. C., ., județul C., nu îl lipsește pe acesta de a-și valorifica în justiție dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află edificată această construcție, drept care, în condițiile date, ar putea fi restrâns prin instituirea în favoarea intimaților reclamanți, a unui drept de folosință asupra terenului aferent construcției.
2.Cu privire la excepția lipsei de interes în promovarea recursului declarat de către recurentul pârât M. C. prin Primar:
Argumente similare celor care au fundamentat raționamentul pentru care excepția inadmisibilității recursului a fost apreciată nefondată, sunt incidente și în soluționarea excepției lisei de interes a recurentului pârât M. C. prin Primar în promovarea recursului, excepție care va fi de asemenea respinsă:
După cum a reținut și instanța de fond și instanța de recurs, recurentul pârât M. C. prin Primar este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 173 mp, situat în M. C., ., județul C., teren care inițial a trecut în proprietatea statului prin efectul Legii nr.58/1974, aflându-se în prezent în domeniul privat al Municipiului C. conform cu HCLM nr.420/2001.
În mod neechivoc interesul recurentului pârât M. C. prin Primar în ocrotirea dreptului său de proprietate asupra terenului pe care se află construcția litigioasă este legitim juridic, născut și actual, deoarece numai pe această cale recurentul poate obține înlăturarea îngrădirii aduse dreptului său asupra terenului, prin constatarea dreptului de proprietate asupra construcției și instituirea implicită a dreptului de folosință asupra terenului pe care se află edificată această construcție.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate prin prisma criticilor formulate, instanța reține:
1.Cu privire la recursul formulat de către recurentul pârât M. C. prin Primar:
În sistemul reglementat de Codul civil din anul 1864, uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani astfel cum este reglementat în art. 1890 Codul civil din anul 1864 e necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată si să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.
In acest sens, art. 1846 alin. 1 Codul civil din anul 1864, prevede că orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii, conform art.1847 Codul civil din anul 1864, ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar, iar potrivit art. 1860 Codul civil din anul 1864, orice posesor posterior al unui imobil are facultatea, pentru a putea invoca prescripția achizitiva, sa unească posesia sa cu cea a autorului sau.
Așadar, ceea ce trebuie să dovedească reclamantul care invocă în favoarea sa efectele uzucapiunii de 30 de ani, este că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului respectiv a reunit cele două elemente constitutive (animus si corpus) și toate calitățile cerute pentru ca posesia să fie utilă, precum și faptul că este un succesor în drepturi al autorului său.
Imobilul situat în M. C., ., județul C. este compus din terenul în suprafață de 173 mp și construcția edificată pe acest teren.
Acest imobil a ajuns în stăpânirea intimaților reclamanți D. T. și D. D. în urma unor tranzacții imobiliare încheiate între acești a și posesorul anterior, pârâta A. E., acordul de voință dintre părți nefiind consemnat într-un act autentic, ci materializându-se prin actul sub semnătură privată intitulat „chitanță de vânzare-cumpărare” întocmit în anul 2004.
Aceasta, la rândul ei, dobândit folosința asupra imobilului litigios prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță pentru vânare cumpărare” încheiat cu numitul C. Nasuf, în anul 1982.
La rândul său, vânzătorul C. Nasuf, a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției compusă din trei camere de locuit, sală, bucătărie și vestibul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2577/24.03.1982 la notariatul de Stat Județean C..
Terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului în virtutea dispozițiilor cuprinse în Legea nr.58/1974.
Potrivit art.30 din Legea nr. 58/1974, dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisa înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.
În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilita potrivit prevederilor art. 56 alin.2 din Legea nr.4/1973.
Dobânditorul construcției va primi din partea statului în folosință terenul necesar in limitele prevăzute de art. 8 si 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existentei construcției, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr.4/1973.
Chiar dacă în prezent Legea nr.58/1974 nu se mai află în vigoare, regimul juridic al terenului în suprafață de 173 mp situat în M. C., ., județul C. este în mod evident afectat de dispozițiile cuprinse în acest act normativ, dreptul de proprietate asupra acestuia fiind în prezent strămutat prin efectul legii de la fostul titular, la stat.
În prezent, prin intermediul HCLM nr.420/2001 adoptată conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr.215/2001, terenul în suprafață de 173 mp se află în domeniul privat al Municipiului C..
În respectarea procedurii instituite prin Legea nr. 4/1973, în temeiul art.30 alin. ultim din Legea nr.58/1974, numitul C. Nasuf, cumpărătorul dreptului de proprietate asupra construcției a dobândit dreptul de folosință asupra terenului aferent acesteia, în ciuda faptului că la dosarul cauzei nu a fost depusă decizia de atribuire în folosință emisă în condițiile Legii nr.4/1973.
Modalitatea defectuoasă în care participanții la circuitul civil, care și-au transmis succesiv prin acte sub semnătură privată dreptul de proprietate asupra construcției litigioase, începând din anul 1982 și până în anul 2004, eludând dispozițiile cuprinse atât în Legea nr. 58/1974 cât și pe cele cuprinse în Legea nr.203/1947 menținute și prin Decretul nr. 151/1950 care a abrogat Legea nr.203/1947, ce statuau asupra necesității respectării condiției ad validitatem a convenției, respectiv formalitatea actului autentic precum și transcrierea acestuia, este aceea care a dat naștere prezentei situații de fapt.
În aceste condiții, în lipsa îndeplinirii condiției de formă ca o condiție de validitate, convenția de înstrăinare a construcției edificate pe terenul în suprafață de 173 mp, situat în M. C., ., județul C., încheiată între vânzători și cumpărătorii succesivi nu poate produce prin ea însăși, efectul translativ de proprietate prevăzut de art.1295 Codul civil, neavând efect constitutiv al dreptului de proprietate.
Regimul juridic al terenului litigios este cel menționat anterior, terenul aflându-se în proprietatea unității administrativ teritoriale, în domeniul privat al Municipiului C., iar actele de folosință asupra acestui teren, exercitate de-a lungul timpului de către intimații reclamanți și autorii acestora, au fost realizate cu îngăduința proprietarului terenului, astfel încât, este evident că nu au putut produce efectul achizitiv, nefiind realizate în condițiile art.1847 din Codul civil din anul 1864.
Construcția edificată pe teren nu poate urma un alt regim juridic decât acela al terenului pe care se află, iar actele de folosință efectuate cu privire la aceasta nu pot produce un alt efect decât acela preconizat pentru teren, deoarece imobilul construcție, prin faptul edificării sale, este înglobat în imobilul teren, formând un corp comun cu acesta, cu alte cuvinte, unindu-se cu bunul principal, terenul, prin intermediul accesiunii imobiliare artificiale.
Prin urmare, nu se poate accepta, că pentru unul și același teren, cel pe care se află edificată construcția litigioasă, intimații au efectuat o posesie utilă, aptă a produce efectul achizitiv, dacă privim construcția și terenul ca formând un unic bun imobil și, în același timp, nu au efectuat o astfel de posesie, dacă privim terenul ca pe un bun de sine stătător.
Acest raționament este străin de logică.
Nu poate fi acceptată susținerea potrivit căreia poate opera o dihotomie între actele de stăpânire exercitate asupra construcției propriu-zise și cele efectuate asupra terenului pe care se află edificată, deoarece prin faptul edificării/ridicării construcției, cele două bunuri sunt unite indestructibil, cel puțin pe durata existenței construcției, astfel încât, analiza posesiei exercitate asupra bunului format din construcție și teren, trebuie să fie efectuată concomitent.
Prin urmare, regimul juridic al construcției edificate pe terenul în suprafață de 173 mp situat în M. C., ., județul C., este acela reglementat de art.492 din Codul civil din anul 1864, iar nu acela reglementat de art.1874 din Codul civil din anul 1864, actele de stăpânire sub nume de proprietar exercitate asupra acesteia, nefiind apte a produce efectul achizitiv, nici chiar prin joncțiunea posesiilor cumpărătorilor succesivi, pe argumentele prezentate anterior.
Analizând înscrisurile sub semnătură privată depuse în probațiune la dosarul cauzei, instanța de recurs a observat faptul că, dacă în „chitanța pentru vânzare-cumpărare” încheiată între vânzătorul C. Nasuf și numiții A. I. și E., obiectul vânzării îl constituia „casa”, în înscrisul sub semnătură privată încheiat între intimata pârâtă A. E. și intimații reclamanți D. T. și D. D., obiect al vânzării era întreg imobilul, „casa cu trei camere plus dependințe și teren în suprafață totală de 173 mp”.
Așa fiind, în favoarea intimaților reclamanți curge teoretic, termenul de prescripție achizitivă asupra imobilului situat în M. C., ., județul C., compus din construcție cu trei camere plus dependințe și teren în suprafață totală de 173 mp, începând din anul 2004, când s-a încheiat actul sub semnătură privată menționat.
La data înregistrării acestei acțiuni civile, termenul definit de art.1890 din Codul civil din anul 1864 nu era împlinit.
Prin urmare, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele art.1847 din Codul civil din anul 1864 cu privire la construcția situată în M. C., ., județul C., în temeiul art.312 din codul de procedură civilă se va admite recursul formulat de către recurentul pârât M. C. prin Primar, se va modifica în tot sentința civilă recurată, în sensul că se va respinge, ca nefondată acțiunea civilă formulată de către reclamanții D. T. și D. D. în contradictoriu cu pârâții A. E. și M. C. prin Primar.
2. Cu privire la recursul declarat de către recurenții reclamanți D. T. și D. D.:
Prescripția achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condițiile prevăzute de lege.
Pentru a i se recunoaște posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea a două condiții: termenul neîntrerupt de cel puțin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată; caracterul util al posesiei, în sensul că acesta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității sau echivocului.
Deoarece uzucapiunea are la bază starea de fapt a posesiei, pentru a putea fi analizate condițiile enumerate anterior este necesar ca instanța să constate mai întâi dacă starea de fapt invocată de reclamant poate fi caracterizată ca fiind posesie.
Posesia reprezintă o stare de fapt care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, cu intenția și voința de a se comporta, față de toți ceilalți, ca proprietar sau titular al altui drept real.
Existența posesiei presupune întrunirea de către aceeași persoană a celor două elemente care o compun, respectiv elementul material – corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) și elementul intențional sau psihologic – animus rem sibi habendi (care constă în intenția de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).
Potrivit art. 1853 din Codul civil posesia este viciată atunci când este exercitată cu îngăduința adevăratului proprietar al bunului
Potrivit articolului 1847 Codul civil din anul 1864 ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continua, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar.
Uzucapiunea constituie, indirect, o sancțiune împotriva pasivității fostului proprietar.
In cazul de fata, proprietar al terenului în suprafață de 173 mp (astfel cum s-a stabilit în cadrul raportului de expertiză), este M. C., așa cum rezultă din situația juridică a terenului, unde se precizează faptul că terenul în suprafață de 173 mp este deținut în folosință de către recurenții reclamanți D. T. și D. D., care achită taxele și impozitele aferente imobilului.
Potrivit art. 1845 Codul civil din anul 1864, statul, stabilimentele publice și comunale, în ceea ce privește domeniul lor privat, sunt supuse aceleiași prescripții ca și particularii și, ca și aceștia, le pot opune”.
Prin urmare, dispozițiile în materia uzucapiunii sunt aplicabile și statului și unităților administrativ teritoriale, în ceea ce privește domeniul lor privat, în cazul în care au stat în pasivitate prin neexercitarea atributelor dreptului de proprietate în termenul de împlinire al prescripției achizitive
Reclamanții au exercitat doar acte de folosință cu îngăduința proprietarului, asupra suprafeței în litigiu de 173 mp, situată în M. C., ., județul C., deoarece acest teren a intrat în proprietatea statului prin efectul Legii nr.58/1974, fiind atribuit ulterior în folosință, pe durata existenței construcției, către dobânditorul cu titlu oneros al construcției, care la rândul său a transmis acest drept către cumpărătorii succesivi ai construcției litigioase.
Prin urmare, pentru suprafața în litigiu se întrunește aceeași caracteristică a unei posesii exercitate în numele proprietarului, respectiv a unei detenții precare.
Valorificându-se dispozițiile art. 1853 din Codul civil se reține faptul că locatarul exercită acte de folosință pentru lucrul dat în folosință, în calitate de detentor precar, calitate ce nu îi poate conferi posibilitatea exercitării actelor sub nume de proprietar.
Raportat la dispozițiile legale menționate, se reține că recurenții reclamanți D. T. și D. D. au exercitat acte de posesie asupra terenului dat în folosința, deci cu îngăduința proprietarului și nu în nume propriu, motiv pentru care au exercitat doar o detenție precară ce nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Astfel posesia exercitată de reclamați este inaptă să producă efectele juridice cerute de lege pentru a prescrie, indiferent dacă este vorba de uzucapiunea de lungă durată sau de scurtă durată.
Prin urmare, în mod judicios instanța de fond a reținut faptul că reclamanții D. T. și D. D. nu au exercitat asupra terenului litigios o posesie aptă a produce efectul achizitiv, ci o detenție precară, astfel încât în speță nu sunt întrunite cerințele instituite de art.1847, 1860, 1890 din Codul civil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenții reclamanți D. T. și D. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de către recurentul M. C. prin Primar.
Respinge excepția lipsei de interes a recursului formulat de către recurentul M. C. prin Primar.
Admite recursul formulat de către recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.4767/02.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. E., domiciliată în C., ., județul C., și C. L. C., cu sediul în C., ., județul C., și reclamanții D. T. și D. D., ambii cu domiciliul procesual ales în C., . nr.2B, ., ..
Modifică în tot sentința civilă nr.4767/02.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea civilă promovată de reclamanții D. T. și D. D., în contradictoriu cu pârâții A. E. și M. C. prin Primar.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții D. T. și D. D..
Obligă Recurenții D. T. și D. D. către intimatul M. C. prin Primar la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 257,5 lei .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
V. T. B. M. C. M. P.
GREFIER,
L. V.
Jud.fond.M.V.M.
Tehnored.rec.jud.C.P/3 ex/12.03.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 30/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 31-01-2014, Tribunalul... → |
|---|
