Legea 10/2001. Sentința nr. 2459/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2459/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 843/118/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2459
Ședința publică de la 14.10.2014
PREȘEDINTE – F. M. I.
GREFIER – L. V.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul D. N., cu domiciliul procesual ales în C., ..92, județul C., în contradictoriu cu pârâții C. L. CONSTANTA, M. C. PRIN PRIMAR, P. M. C., toți cu sediul în C., ., județul C., ., cu sediul în C., . nr.8, parter, județul C., ., cu sediul procesual ales în C., ..54, .>CLUB FRATELLI, cu sediul în C., . nr.8, demisol, . și ., cu sediul procesual ales în București, Calea Dorobanților nr.111-131, ., ., sector 1, și ., cu sediul în C., . nr.8, județul C..
Obiectul cauzei: contestație în temeiul Legii nr.10/2001.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 30.09.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea succesiv la data de 07.10.2014 și la data de 14.10 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 25.01.2012 sub număr de dosar_, reclamantul D. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M. C., M. C. PRIN PRIMAR ȘI C. L. C. obligarea acestora, în principal, să îi lase în deplină proprietate și folosință și liniștită posesie, în limitele neafectate de construcții, imobilul situat în mun. C., Fundătura (Fundacul) C. V. nr.3, jud. C., imobilul compus din teren în suprafață de 148,15 mp, împreună cu clădirea având destinație de două prăvălii, în prezent ocupată parțial de magazinul Domo, din Piața Unirii iar, în subsidiar, atribuirea în compensare, integral, în situația în care restituirea nu mai este posibil, ori numai în limita afectată de construcții, un teren echivalent din punct de vedere a valorii de bază, al zonării și naturii. De asemenea s-a mai solicitat și obligarea pârâților la plata contravalorii imobilului proprietatea reclamantului, în limita suprafeței nerestituite în natură și a construcției care a existat ridicată, cu destinația de prăvălii, care a fost demolată.
În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul a aparținut bunicului reclamantului, Ș. Hrisanidi, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2231/1907, transcris la nr. 1363/1907, și nr.319/1908, transcris la nr.278/1908, la grefa Tribunalului C.. Cele două construcții edificate pe teren cu destinația de prăvălii au fost construite în baza autorizației nr.5419/1924 eliberată de Primăria M. C., dovada fiind procesul verbal pentru impunerea veniturilor din contractele de închiriere ale prăvăliilor nr. 172/21.03.1927, în care acesta figura ca proprietar. Imobilul a fost donat mamei reclamantului, Hrisanti Hrisanidi, în momentul în care aceasta s-a căsătorit, conform actului dotal nr._/18.01.1932. Conform certificatului de moștenitor nr.155/2001, reclamantul este singurul moștenitor al mamei sale, D. Hrisanti, decedată la 13.07.1978.
Imobilul a fost confiscat în mod eronat ca efect al sentinței penale nr.70/12.02.1959 pronunțată de Tribunalul M. C., rămasă definitivă prin decizia penală de casare nr.731/19.03.1959 a Curții de Apel Militare C., prin care F. I. a fost condamnat la 6 ani închisoare, și s-a dispus confiscarea averii personale a acestuia. Astfel, imobilul proprietatea mamei reclamantului, dar și restul imobilului rămas în proprietatea bunicului acestuia au fost confiscate nelegal, abuziv, cel din urmă imobil nefăcând parte din averea condamnatului în integralitate ci numai în cota parte de 1/6 din ½, restul aparținând rudelor acestuia. Împotriva confiscării abuzive, mama reclamantului au formulat contestație la executare, având în vedere că imobilele confiscate nu aparțineau condamnatului, cu atât mai mult cu cât acesta decedase cu două zile anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pedeapsa confiscării averii nemaifiind operantă. Contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată, conform sentinței civile nr.3228/1959 pronunțată de Tribunalul Popular C. în dosarul nr. 2615/1959.
Potrivit relațiilor emise de Primăria M. C., în perioada 1951-1975, pentru acest imobil figurează înscrisă ca proprietar mama reclamantului cu suprafața de 138 mp teren și clădiri cu destinația de prăvălii, în suprafață de 33 mp. Începând cu anul 1967, la registrul matricol din anii 1967-1975, imobilul figura liber de construcții, însemnând că acestea fuseseră demolate. În prezent, această adresă numai figurează în baza de date a primăriei, străzile fiind renumerotate, iar pe suprafața imobilului găsindu-se parțial clădirea în care află magazinul Domo din Piața Unirii, iar parțial terenul fiind liber, potrivit planurilor cadastrale inițiale din anii 1936-1938, 1974 (anul demolării). În vederea restituirii imobilului, reclamantul a notificat P. M. C., prin notificările nr.83/30.05.2001, nr.2338/14.08.2001 și nr. 2558/7.09.2001, acestea nefiind soluționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001.
În susținerea cererii de chemare în judecată s-au depus la dosar înscrisuri (filele 6-26 vo.I).
Pârâții nu au depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare, conform dispozițiilor art. 115-118 Cod proc. civ., însă au depus situația juridică a imobilului și istoricul de rol fiscal (filele 44-59, 63,64 vol.I).
În cauză a fost încuviințată și administrată la solicitarea părților proba cu înscrisuri și administrată proba cu expertiză tehnică imobiliară întocmită de expert B. M. E.. Ulterior, a fost administrată proba cu contraexpertiză topografică, având aceleași obiective ca și expertiza inițial dispusă, efectuată de către expert R. A..
Urmare a întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară, la data de 19.11.2013, reclamantul a formulat cerere de completare a cadrului procesual pasiv (filele 218,219 vol.I) solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți a proprietarilor care se suprapun parțial în prezent pe vechiul amplasament al imobilului litigios, respectiv ., S R. I. SRL, . (Club Fratelli), ., ., ..
Pârâții ., . (filele 24-33 vol.II), . (fiele 41-42 vol.II), . București (filele 72-75 vol.II) și . (filele 121,122 vol.II) au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 11.03.2014 (filele 66-67 vol.II), reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecata în contradictoriu cu pârâții introduși ulterior în cauză.
La termenul de judecată din data de 8.04.2013 s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. C. în ceea ce privește suprafața de teren ocupată de magazie, excepție respinsă ca neîntemeiată la termenul de judecată din data de 30.09.2014, pentru considerentele arătate în încheiere.
În ceea ce privește cererea modificatoare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții . SRL, ., ., ., . și . București,instanța reține că, prin precizările depuse la data de 11.03.2014 (filele 66,67 vol.II), reclamantul a renunțat la judecarea acesteia.
Având în vedere dispozițiile art. 246 alin.1 C. 1865, conform cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, instanța urmează să ia act de actul de dispoziției al reclamantei cu privire la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâții menționați, astfel încât nu se mai impune analizarea și soluționarea excepțiilor invocate prin întâmpinările depuse de aceștia la dosar.
Referitor la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul C. L. C., instanța reține că art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 prevede că, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarilor, iar art. 21.5 din Normele metodologice prevede că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către consiliul local. Ca urmare, C. L. C. nu are vreo obligație decurgând din raporturile juridice deduse judecății.
Astfel, instanța va respinge cererea formulată împotriva pârâtului C. L. C. ca neîntemeiată.
Analizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. N. în contradictoriu cu pârâții P. MUNCIPIULUI C. și MUNCIPIUL C. PRIN PRIMAR, prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este întemeiată în parte pentru considerentele care succed.
Prin decizia nr.20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului. În cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Ca urmare, constatând refuzul nejustificat al Primarului municipiului C. de a soluționa notificările menționate, instanța se va pronunța prin prezenta hotărâre asupra fondului acestora.
Conform art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanelor fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legal sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul în conformitate cu prevederile art. 3 alin.(1) și ale art. 23 din lege.
Prin noțiunea de acte doveditoare, în sensul art. 23 din Legea 10/2001, se înțelege orice acte juridice translative de proprietate (acte de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară etc.), acte care atestă calitatea de persoană îndreptățită – titular al bunului preluat sau moștenitorului acestuia (acte de stare civilă, certificat de moștenitor), acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
Conform disp. art. 1 lit.e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, în cazul în care pentru imobilul notificat nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, iar imobilul se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se va face în funcție de acest element – faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
În ceea ce privește sfera de aplicare a măsurilor reglementate de Legea 10/2001 prin art. 2 lit.i) din lege s-a prevăzut că prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
În speță, reclamantul D. N. a dovedit calitatea sa de succesor legal a defunctei D. Hrisanti (mama acestuia), care la rândul ei a dobândit, prin actul dotal încheiat la data de 18.01.1932, un imobil reprezentând teren în suprafață de 148,15 mp și construcțiile edificate pe acesta, respectiv două prăvălii, bunul fiind constituit ca dotă de către tatăl acesteia, Ș. Hrisanidi (fila 16 vol.I). Actul a fost autentificat și transcris în registrul special de foi dotale prin ordonanța nr.4/18.01.1932, dreptul dobândit de autoarea reclamantului fiind astfel opozabil erga omnes (fila 17 vol.I).
Astfel, reclamantul a dovedit, cu respectarea exigențelor art. 3 și 23 din Legea nr. 10/2001, atât calitatea de succesor legal a fostului proprietar – Dumtrescu Hrisanti, cât și dreptul de proprietate al autoarei sale.
Din adresa nr. R – S15279/27.02.2012 emisă de C. L. C. (fila 63 vol.I) rezultă că imobilul-teren în suprafață de 138 mp, situat în C., Fundătura C. V. nr.3, a figurat înscris în registrul matricol manual în perioada 1952-1982, la matricola 56, 353/56, 364/353, 897/364 fiscală nr. 3297/1922 și respectiv nr. 1912/1940 pe numele D. Hrisanti – mama reclamantului.
În ceea ce privește măsura confiscării dispusă prin sentința penală nr. 70/1959, din înscrisul anterior menționat, rezultă că aceasta vizează o cotă de 1/6 din imobilul înregistrat la matricola 56, 353/56, 364/353, 897/364 pe numele moșt. F. Hrisopi și M. Hrisanidi, imobil care însă nu face obiectul prezentului litigiu.
În condițiile în care reclamantul a fost singura persoană care a prezentat un titlu legal pentru dobândirea imobilului – teren în suprafață de 148, 15 mp, iar pârâții nu au opus acestuia un titlu valabil constituit și nici nu au dovedit faptul că au preluat terenul de la o altă persoană decât autorii reclamantului instanța constată că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acest teren.
Referitor la caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat de la autorii reclamantului, instanța constată incidența art. 2 lit.i) din legea 10/2001 coroborat cu art. 1 lit.e) din H.G. nr. 250/2007 în speță, în referire la imobilul-teren în suprafață de 148,15 mp pentru care statul prin autoritățile publice locale nu a exhibat nici un titlu pentru deținerea bunului, iar terenul a fost identificat în Piața Unirii, fiind inventariat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale M. C..
Astfel art. 2 lit.i) din Legea nr. 10/2001 prevede că în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil (…).
De asemenea, art. 1 lit.e) din HG nr. 250/2007 prevede că, în cazul în care pentru imobilul notificat nu se poate face dovada formală a preluării – cum e cazul în speță, iar imobilul se află în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se va face în funcție de acest element – faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
În speță se reține că prezumția de preluare abuzivă reglementată de dispozițiile legale mai sus invocate își găsește aplicare, iar unitatea administrativ-teritorială nu a exhibat nici un titlu opozabil reclamantului pentru deținerea terenul în suprafață de 148,15 mp, cum ar fi un act de naționalizare, de confiscare, de preluare ca bun abandonat printr-o decizie administrativă sau printr-o hotărâre penală.
Prin urmare, în lipsa unui act formal de preluare a terenului de la autorii reclamantului și față de situația juridică actuală a acestui teren – bun intrat în domeniul privat al M. C., instanța constată că există o prezumție relativă de preluare abuzivă a imobilului de la autoarea reclamantului, prezumție ce nu a fost răsturnată de către pârâți, care nu au putut exhiba un titlu valabil, conform Constituției României, pentru deținerea acestui imobil.
Fiind vorba de o preluare abuzivă, conform art. 2 lit.i) din Legea nr. 10/2001, terenul în suprafață de 148,15 mp intră în sfera de aplicare a Legii 10/2001, reclamantul, în calitate de succesor al fostului proprietari – D. Hrisanti și A., fiind persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea 10/2001.
Nu același lucru se reține pentru construcțiile existente pe teren, la momentul încheierii actului dotal, respectiv două prăvălii, în condițiile în care, potrivit adresei R – S15279/27.02.2012 (filele 171,172 vol. II), acestea erau demolate anterior preluării abuzive.
Cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de reclamant în calitate de succesor a fostului proprietar al terenului notificat, instanța reține că Legea nr. 10/2001 reglementează măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 și consacră principiul prevalenței restituirii în natură. D. în situațiile în care se interzice restituirea în natură prin dispoziții exprese sau prevede că măsurile reparatorii se pot acorda numai în echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.
Potrivit disp.art. 10 alin.2 din Legea 10/2001, modificat prin Legea nr. 165/2013 în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții din teren rămasă liberă iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit.a) – f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile se stabilesc în echivalent.
Prin urmare, chiar legea care constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparator prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres reglementate prin art. 10.
În cauză, imposibilitatea restituirii în natură a acestui teren rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert R. A., pe care instanța îl va reține față de raportul de expertiză întocmit de expert B. M. E., întrucât primul a fost întocmit raportat la situația urbanistică actuală, faptul că acesta este afectat de construcția Piața Griviței, având o destinație care intră în cuprinderea sintagmei amenajări de utilitate publică, astfel cum este determinată de prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
În raport de această situație, se constată că restituirea în natură a imobilului notificat către reclamant, respectiv teren în suprafață de 148,15 mp, nu este posibilă, acesta fiind îndreptățit să obțină exclusiv măsuri reparatorii prin compensarea sub formă de puncte potrivit disp.art. 16 coroborat cu art. 21 alin.(6) și (7) din Legea nr. 165/2013.
Art. 16 din Legea 165/2013 prevede că cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin.(6) și (7).
Constatându-se că în speță autoritatea locală notificată nu a propus reclamantei în compensare alte bunuri (terenuri cu sau fără construcții) pentru terenul imposibil de restituit în natură, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâții M. C. prin Primar și P. M. C., și va constata că reclamantul este persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii – compensarea sub formă de puncte potrivit capitolului III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul reprezentând teren în suprafață de 148,15 mp identificat potrivit raportului de expertiză judiciară, anexa 3, întocmit de către expert R. A., cu vechiul amplasament situat în fundătura C. V. nr.3, lot 7, careul 221, jud. C. și va obligă P. M. C. să înainteze Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituită conform art. 17 din Legea 165/2013, propunerea de despăgubire în acest sens.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc. civ., cererea reclamantului de obligare a pârâților P. M. C. și M. C. prin PRIMAR la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceștia din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi căzut în pretenții.
D. urmare, pârâții urmează să fie obligați la plata către reclamant a sumei de 2000 lei reprezentând onorariu avocat și onorariu experți (filele 6, 66, 186 vol.I).
Referitor la cererea pârâților ., . și . privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, urmare a renunțării la judecata cauzei în contradictoriu cu aceștia, instanța reține că fundamentul obligării reclamantului, în această situație, la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea judecății constă în culpa sa în declanșarea procesului. Or, în cauză, se constată că reclamantul a formulat cererea modificatoare privind introducere în cauză a pârâților menționați urmare a efectuării raportului de expertiză tehnică judiciară (filele 197-216 vol.I). Ulterior, urmare a demersurilor efectuate de către reclamant (filele 68-71 vol.II), apreciind că acești pârâți sunt doar proprietarii construcțiilor nou edificate și nu ai terenului litigios, acesta a renunțat la judecată. Această împrejurare nu atrage consecința culpei reclamantului în declanșarea procesului, câtă vreme la baza cererii modificatoare s-a aflat un raport de expertiză tehnică. Pentru aceste considerente, cererea pârâților va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 246 alin. 1 C. 1865, ia act de renunțarea reclamantului D. N., cu domiciliul procesual ales în C., ..92, județul C., la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în C., . nr.8, parter, județul C., ., cu sediul procesual ales în C., ..54, .>CLUB FRATELLI, cu sediul în C., . nr.8, demisol, . și ., cu sediul procesual ales în București, Calea Dorobanților nr.111-131, ., ., sector 1, și ., cu sediul în C., . nr.8, județul C..
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. N. în contradictoriu cu pârâtul C. L. C., cu sediul în C., ., județul C., ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. N., cu domiciliul procesual ales în C., ..92, județul C., în contradictoriu cu pârâții P. M. C. și M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., județul C..
Constata că reclamantul este persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri compensatorii sub formă de puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru imobilul reprezentând teren în suprafață de 148,15 mp.
Obligă P. M. C. să înainteze Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de despăgubire în acest sens.
Respinge cererile pârâților ., . și . privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.
Obligă pârâții P. M. C. și MUNICPIUL C. prin PRIMAR la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. M. I. L. V.
Red.Jud.FMI/2ex/17.10.2014
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 2654/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 30/2014. Tribunalul... → |
|---|
