Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-11-2013, Tribunalul COVASNA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 1770/305/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.558/R

Ședința publică de la 12 noiembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: R. I. C.

Judecător: D. C.

Judecător: U. G.

Grefier: C. A.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul C. N. împotriva sentinței civile nr. 2230 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria S. G..

La apelul nominal făcut în Camera de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra contestației în anulare de față au avut loc în ședința publică din data de 22 octombrie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 29 octombrie 2013, 05 noiembrie 2013 și 12 noiembrie 2013.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Constată că, prin Sentința civilă nr. 2230/19 septembrie 2013, Judecătoria Sf. G. a admis excepția perimării cererii și în consecință a constatat perimată cererea formulată de contestatorul C. N. împotriva intimatei A. A.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut și motivat în esență următoarele:

La data de 23.04.2012 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._ cererea formulată de contestatorul C. N. în contradictoriu cu intimata A. A., având ca obiect contestație la executare.

Prin Încheierea din data de 05.06.2012, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 alin. 1 C. pr. civ., ca urmare a neîndeplinirii de către contestator a obligațiilor impuse de instanță.

Potrivit art. 248 alin. 1 C. pr. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.

În cauza de față, de la data suspendării, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina contestatorului, care s-a dezinteresat de soluționarea acesteia, neefectuând nici un demers pentru îndeplinirea vreunui act de procedură în vederea judecării procesului.

În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 248 alin. 1 C. pr. civ., neexistând nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249, 250 C. pr. civ., instanța de fond a constatat perimată cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul C. N. considerând că sentința pronunțată de instanța de fond nu este legală și nici temeinică și a solicitt instanței de control judiciar să stingă această cauză întrucât el nu mai are nicio pretenție față de intimată, care est plecată în altă țară

În fața instanței de control judiciar, recurentul a renunțat la judecata acestei căi de atac.

Având în vedere dispozițiile art. 246 C. pr. civ. care îndrituiesc reclamantul-recurent să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, tribunalul urmează a ține seama de acest act de dispoziție al contestatorului - recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea contestatorului C. N. la judecata recursului declarat împotriva Sentinței civile nr.2230 din 19 septembrie 2012 a Judecătoriei Sf. G..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

R. I. C. D. C. U. G.

GREFIER

C. A.

Red.RIC/03.12.2013

Tehnored. CA/04.12.2013

2 ex.

Jud. fond – G. A.-M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-11-2013, Tribunalul COVASNA