Plângere contravenţională. Decizia nr. 508/2013. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 508/2013 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 4213/305/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 508/R
Ședința publică de la 22 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: R. I. C.
Judecător: B. A. D.
Judecător: O. N.
Grefier: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petenta . împotriva sentinței civile nr. 412 din 11 februarie 2013 a Judecătoriei S. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2013, când partea prezentă prin reprezentanți a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2013, apoi pentru astăzi, 22 octombrie 2013.
TRIBUNALUL
Examinând lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
I. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința nr. 412/11.02.2013 Judecătoria S. G. a respins plângerea formulată de către petenta . împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.09.2012 de către intimata GARDA FINANCIARĂ – C. G. PRIN GARDA FINANCIARĂ SECȚIA C. și a respins cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
1. C. procesual.
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2012, sub nr._, petenta . a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.09.2012 de către intimata Garda Financiară – C. G. prin Garda Financiară, secția C., iar în subsidiar anularea parțială a actului de constatare, în sensul anulării amenzii de 8000 lei stabilite în mod nelegal, și restituirea sumei confiscate, respectiv a transformării amenzii de 2000 lei în avertisment.
În motivare, se arată că procesul-verbal este nul, în cuprinsul său nefiind menționată data săvârșirii faptelor constatate, încălcându-se art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001. În continuare petenta precizează că nu se face vinovată de comiterea contravenției prevăzute de art. 11 alin. 1 lit. b din OUG nr. 28/1999, de a nu emite bon fiscal pentru suma de 265,70 lei, această faptă fiindu-i în mod eronat imputată, agenții constatatori, neluând în considerare documentele justificative prezentate la momentul controlului. În privința contravenției prevăzute de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, a cărei comitere o recunoaște, petenta solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului, pericolul social foarte redus, ce se poate desprinde din numărul mic de zile de întârziere și din lipsa antecedentelor de acest gen, justificând această măsură. (f.2-6)
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, ale OUG nr. 28/1999 și ale Legii nr. 82/1991.
La data de 19.10.2012, intimatul a depus, prin registratura instanței, întâmpinare (f.20-23), solicitând respingerea plângerii, ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție.
În motivare, se arată că apărările formulate de petentă pentru justificarea sumelor găsite în plus în sertarul casei de marcat, prin plăți și încasări efectuate, sunt neîntemeiate, având în vedere că, față de împrejurarea că aceasta este o unitate de desfacere cu amănuntul, este foarte clar că orice operațiune de vânzare se înregistrează în casa de marcat, iar factura fiscală se emite numai după eliberarea și predarea către client a bonului fiscal, acesta fiind documentul justificativ al încasării consemnate în factura emisă la cererea clientului. De asemenea, s-a învederat că la aplicarea sancțiunilor pentru cele două fapte reținute în sarcina petentei s-au avut în vedere și circumstanțele personale ale acesteia, respectiv împrejurarea că a mai sancționată anterior pentru fapte contravenționale de regim fiscal. Astfel, se apreciază că înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului nu este oportună.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 28/1999 și ale OG nr. 2/2001.
2. Considerentele pe care se fundamentează soluția instanței de fond.
Din analiza actelor și a lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._/13.09.2012 petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. b din OUG nr. 28/1999 și cu amendă în sumă de 2000 lei, pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991. Totodată, pentru prima faptă s-a dispus confiscarea sumei de 265,70 lei și suspendarea activității de la punctul de lucru pe o perioadă de 3 luni.
În sarcina acesteia s-a reținut că „în urma controlului operativ și inopinat desfășurat prin sondaj la punctul de lucru „magazinul Csibesz” situat în Sf. G., .. 25, Piața Centrală aparținând petentei s-a constatat nerespectarea art. 1 alin. 1 din OUG 28/1999 privind obligația agentului economic de a utiliza aparatul de marcat, în sensul că la punctul de lucru deschis mai sus s-a identificat suma de 265,70 lei (diferență dintre suma înscrisă în raportul 1321/13.09.2012 și suma identificată în sertarul casei de marcat conform monetarului olograf întocmit de dna. G. A., astfel: raport Z – 2046,90 lei, monetar – 2312,60 lei). De asemenea, cu ocazia controlului s-a constatat că nu sunt respectate prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, în sensul că Raportul de gestiune zilnică nu a mai fost operat din data de 11.09.2012. faptele de mai sus au fost constatate și sancționate azi, 13.09.2012.”
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, s-a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, în cauză nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ.
Instanța a constat de asemenea că motivul de nulitate invocat de petentă, constând în neconsemnarea datei săvârșirii faptelor sancționate, este vădit neîntemeiat, având în vedere că în actul de constatare s-a menționat, după descrierea faptelor reținute în sarcina sa, data constatării și sancționării acestora.
Examinând temeinicia procesului-verbal din perspectiva contravenției prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. b din OUG 28/1999, a probelor administrate și a apărărilor petentei, se reține că potrivit dispoziției menționate, constituie contravenție neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, apreciindu-se că apărările petentei, potrivit cărora agenții constatatori nu au luat în considerare documentele justificative prezentate cu ocazia controlului, ignorând astfel celelalte operațiuni economice desfășurate la punctul de lucru de la magazinul Csibesz, nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal.
Pentru a reține astfel, instanța a avut în vedere că facturile fiscale nr. 1132/13.09.2012, nr. 1131/13.09.2012, nr. 1133/13.09.2012 nr._12 și chitanțele . nr. 882/13.09.2012, . nr. 881/13.09.2012, . nr. 883/13.09.2012 și nr. 8681/13.09.2012, nu au fost emise de petentă în exercitarea activității la punctul de lucru controlat., luându-se astfel în considerare nota explicativă (f.26) scrisă și semnată de martora G. A. (angajata petentei), din care rezultă că „suma de 2312,60 găsită în sertarul casei de marcat în data de 13.09.2012 reprezintă vânzările către populație până la ora controlului.” Cu prilejul audierii în cauză, martora a relatat, contrar celor menționate în nota explicativă, că de fapt, a prezentat agenților constatatori facturile enumerate mai sus, pe care le întocmise chiar ea în cursul dimineții zilei controlului.
S-a constatat că afirmația martorei este însă contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, care relevă o deosebire evidentă între scrisul și semnătura martorei și scrisul și semnătura aplicate pe documentele justificative prezentate. Această împrejurare, coroborată cu celelalte inadvertențe din declarația martorei, referitoare la scrierea notei explicative, la modul în care s-a desfășurat controlul la data de 13.09.2012, au format convingerea instanței că facturile fiscale și chitanțele prezentate cu ocazia controlului, nu au fost emise în gestiunea punctului de lucru de la magazinul Csibesz, reținându-se în concluzie că petenta nu a emis bon fiscal pentru suma de 265,70 lei găsită în sertarul casei de marcat la data de 13.09.2012, încălcând astfel dispozițiile art. 10alin. 1 lit. b din OUG nr. 28/1999.
Relativ la contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991, instanța a constat că petenta a recunoscut săvârșirea acesteia, contestația sa privind exclusiv sancțiunea aplicată pentru această faptă.
În raport de aceste aspecte se va reține că procesul-verbal . nr._/13.09.2012 este temeinic.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, s-au avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora la aplicarea acesteia vor fi avute în vedere limitele amenzii prevăzute de actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, fiind necesară ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, luându-se în considerare și că, potrivit art. 11 alin. 1 lit.b din OUG 28/1999, contravenția prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. b din același act normativ se sancționează cu amenda de la 8000 la_ lei.
Astfel, s-a constat că sancțiunea aplicată este legală, și proporțională cu gradul de pericol social al faptei care se desprinde din circumstanțele personale ale petentei, care a mai fost anterior sancționată pentru fapte în domeniul fiscal, și din împrejurarea că petenta nu a oferit o justificare pertinentă pentru conduita sa, aceeași concluzie impunându-se și cu privire la sancțiunile complementare aplicate, care sunt prevăzute în norma de stabilire și sancționare a contravenției art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 și art. 14 alin. 2 din același act normativ, și care trebuie aplicată de îndată de se constată întrunirea elementelor constitutive ale contravenției.
Pentru aceleași considerente expuse mai sus, instanța a apreciat că nu este oportună nici înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991 cu cea a avertismentului.
II. 1. Recursul declarat de petenta ..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta .. solicitând modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se admite plângerea formulată de petentă și a se anula procesul verbal de contravenție.
Motivele de recurs se întemeiază pe prevederileOUG 28/1999.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu este incident motivul de nulitate absolută vizând data și ora controlului, având în vedere că nu se poate confunda data săvârșirii faptei contravenționale cu data efectuării controlului, în lipsa acesteia neputându-se verifica dacă s-a împlinit sau nu prescripția.
În ceea ce privește amenda de 8000 lei se arată că din probele administrate rezultă indubitabil că petenta a efectuat trei vânzări către diferite societăți comerciale la data de 13.09.2012, contravaloarea acestora fiind încasată cu chitanță, iar nu cu bon fiscal, acestea fiind: S.C. Xedos Bastion S.R.L. suma de 107,91 lei; . în sumă de 51,00 lei și S.C. ALIMENTAȚIE PUBLICĂ TULIPAN S.R.L. în sumă de 329,17 lei, adică în total 488,08 lei, fiind de asemenea prezentată o chitanță cu privire la achitarea unei facturi emise de S.C. Servicii Rozmari S.RL. în sumă de 202,74 lei tot la data de 13.09.2012, astfel că petenta poate să justifice suma de 2312,60 lei găsită la punctul de lucru de la piața centrală în sensul art. 11 alin.3 din OUG 28/1999.
De asemenea, se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că vânzarea către persoane juridice ar fi făcută în alt loc, în condițiile în care la punctul de lucru din piața centrală se realizează deservirea atât a persoanelor fizice, cât și a celor juridice.
În ceea ce privește depoziția de martor, se arată aceasta a fost în mod netemeinic înlăturată, în condițiile în care martora nu a arătat că ea ar fi completat documentele justificative, ci a arătat doar că acest lucru intră în atribuțiile ei, iar pe de altă parte, chiar dacă ele ar fi fost completate de martoră, acest fapt nu prezintă relevanță, deoarece este esențial că înscrisurile existau în momentul controlului.
În subsidiar, se arată că sancțiunea amenzii de 2000 lei poate fi înlocuită cu cea a avertismentului, având în vedere gradul de pericol social redus al contravenției, petenta omițând completarea registrelor cu o întârziere de trei și respectiv o zi.
Ulterior, recurenta și-a completat motivele de recurs invocate (fila 36) arătând că solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu s-a întocmit încheiere de ședință pentru data de 09.11.2012 când s-a dezbătut prima dată în fond litigiul, iar pe de altă parte în condițiile în care cauza a fost repusă pe rol pentru depunerea de înscrisuri, iar ulterior a fost soluționată în lipsa acestora.
Se arată - în plus față de cele susținute inițial, că judecătorul fondului, în baza rolului activ, ar fi trebuit să clarifice dacă vânzările către populație și către persoane juridice s-au făcut din aceeași gestiune sau nu și dacă vânzarea către persoane juridice era o activitate permanentă sau ocazională, dacă banii identificați erau în sertarul casei de marcat sau se aflau pe un raft în apropierea acesteia, arătându-se că s-a reținut în mod greșit că în fapt casa de marcat are sertar și că ar fi existat două gestiuni la respectivul punct de lucru, având în vedere că, în realitate, casa de marcat nu are sertar, iar livrările către persoane juridice s-au efectuat din aceeași gestiune, la punctul de lucru existând o singură gestiune a mărfurilor obținute prin tranșarea puilor, subliniindu-se că atât produsele vândute pe baza bonului fiscal cât și cele pe baza facturilor fiscale sunt descărcate în contabilitate utilizând metoda inventarului permanent din aceeași gestiune P2.
În ceea ce privește contravenția prev de art. 10 alin.1 lit.b din OUG 28/1999 se arată că recurenta procedează în același mod de doi ani, în sensul că emite facturi și chitanță când livrează ocazional către persoane juridice produse tranșate la alt preț decât către populație, respectiv emite bonuri fiscale când livrează printr-o activitate permanentă produse către populație.
Se arată că la punctul de lucru din piața centrală există gestiunea A (P2 în contabilitate) pentru mărfurile obținute prin tranșarea puilor pentru care se aplică metoda inventarului permanent și gestiunea B pentru mărfurile cumpărate și revândute fără tranșare pentru care se aplică metoda inventarului intermitent, iar la data controlului livrările s-au făcut în gestiunea A, fiind necesar inventarul permanent, deoarece prețul variază chiar în cursul unei zile. Prin urmare se arată că aceste produse se vând în gestiunea A ca activitate permanentă emițându-se bonuri fiscale către persoane fizice și ca activitate ocazională către comercianți, emițându-se facturi și neputând fi emise bonuri fiscale deoarece au existat cazuri în care produsul a fost livrat în baza unor facturi fiscale întocmite, dar încasarea s-a făcut ulterior, la un preț mai scăzut decât cel către populație.
În ceea ce privește contravenția prev de art. 42 alin. 2 lit.c din Legea 82/1991 se arată că aceasta nu a fost săvârșită, având în vedere că, în ceea ce privește Raportul de gestiune, din data de 09.09.2012 în gestiunea B nu au existat intrări, iar în ceea ce privește registrul de casă, acesta nu reprezintă un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate în sensul vizat de acest text legal, fapta putând fi cel mult considerată o altă contravenție dar nu cea prevăzută de art. 42 alin.1 din Legea 82/1991.
În ceea ce privește sancțiunile, se arată că acestea nu au fost corect individualizate, specificându-se că petenta a respectat prevederile contabile și a emis documente justificative primare care toate au fost înregistrate în contabilitate, casa de marcat este folosită de peste doi ani și nu există recidivă contravențională având în vedere că nu au mai fost săvârșite contravenții care să aibă legătură cu casa de marcat, nu s-a creat nici un prejudiciu la bugetul consolidat, iar pe de altă parte se arată că suma confiscat este redusă, astfel că este suficientă aplicarea avertismentului, subliniindu-se de asemenea că măsura suspendării activității este disproporționată, aceasta având drept consecință și faptul că timp de 3 luni patru persoane vor rămâne fără loc de muncă.
Recurenta a depus la dosar în recurs înscrisuri, respectiv – adresa din data de 31 mai 2013 emisă de .., factură fiscală și chitanță, adresa emisă de .. (fila 21), factură fiscală și chitanță (fila 22), notă de recepție (fila 23), fișa postului filele 25, 28), planșe foto (fila 43), raport zilnic (fila 44-48,lista de loturi de ieșire (f. 48), facturi fiscale și chitanțe, raport de gestiune zilnic (f. 55), lista de recepții, notă de intrare recepție, bon de predare produse finite, contract de închiriere din data de 15.01.2011, stat de plată salarii (fila 81), practică judiciară.
2. Poziția procesuală a părții intimate în recurs.
Intimata GARDA FINANCIARĂ a depus în apărare la dosar la data de 07.05.2013 întâmpinare (f.12) prin care a solicitat respingerea recursului că nefondat.
În motivarea întâmpinării se arată că, prima instanță a analizat cauza sub toate aspectele, hotărârea fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește invocarea motivului de nulitate absolută a procesului verbal se arată că instanța de fond a reținut în mod corect, judicios, că actul de constatare cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, data săvârșirii primei contravenții fiind evident data controlului, având în vedere și faptul că Raportul Z al casei de marcat reprezintă raportul de închidere zilnică, iar pentru a doua contravenție precizându-se clar intervalul de timp în care nu au mai fost conduse cele două registre.
În ceea ce privește justificarea diferenței de numerar exclusiv prin facturile de vânzare cumpărare mărfuri către sau de la persoane juridice, se arată că dispozițiile art. 11 alin.3 din OUG 28/1999 se interpretează în mod exclusiv în sensul că facturile fiscale la care se referă acest text vizează exclusiv facturile fiscale emise la cererea persoanelor fizice, iar nu a celor juridice (în timpul cât aparatele de marcat electronice sunt defecte), fiind vorba deci despre facturi emise la cererea populației, în timpul cât AMEF nu funcționează, iar nu despre facturi emise de petentă în cadrul activității de comerț cu ridicata.
Pe de altă parte, se arată că la punctul de lucru al petentei din piața centrală se desfășoară activitate de ridicata livrări către societăți comerciale, dar de către o altă persoană decât vânzătoarea G. A. M., și anume de către contabila societății, care lucrează în biroul alăturat spațiului de vânzare, fiind și casiera generală a societății, aceasta semnând și toate înscrisurile preluate în copie de către organul de control cât și de pe cele invocate în apărare de petentă.
În ceea ce privește depoziția martorei, se arată că aceasta conține numeroase inadvertențe, astfel că se impune înlăturarea sa, martora declarând că ea a încasat sumele de la societăți, deși nu aceasta a scris chitanțele în acest sens, martora arătând că nu ea a scris nota explicativă, iar apoi revenind, de asemenea martora arătând că nu cunoștea că sumele încasate de la societăți trebuiau păstrate separat de sumele de la persoane fizice, aspect necredibil având în vedere că este vorba despre un angajat al unui comerciant care arată că nu cunoaște reguli instituite printr-un act normativ intrat în vigoare cu 13 ani în urmă.
În ceea ce privește sancțiunea avertismentului se arată că aceasta nu se justifică față de gradul de pericol social al faptelor, fapte care se încadrează în categoria celor mai des întâlnite pentru fraudarea bugetului de stat, scopul reglementărilor încălcate vizând evitarea evaziunii fiscale.
În drept se invoca disp. Art. 115 C.., OUG 28/1999, OG 2/2001, Legea 82/1991.
3. Decizia instanței de recurs.
Tribunalul sesizat cu soluționarea recursului, analizând motivele de recurs în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește lipsa din dosar a încheierii din data de 09.11.2012, instanța de control judiciar va avea în vedere că această omisiune nu este de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii, tribunalul urmând a avea în vedere că omisiunea de atașare a acestei încheieri în dosar nu atrage după sine o vătămare a petentei recurente care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinței, în condițiile în care la termenul respectiv instanța nu a dispus asupra niciunui aspect procesual al cauzei, ci în mod efectiv au fost reținute concluziile pe fond ale părților, însă în condițiile în care ulterior cauza a fost repusă pe rol părțile au avut din nou posibilitatea de a pune concluzii pe fond, la ultimul termen de judecată din 29 ian. 2013, când s-a acordat cuvântul pe fond, fiind ambele părți prezente și punând efectiv concluzii, acestea fiind consemnate în încheierea de la acea dată, astfel că dreptul la apărare al petentei nu a fost încălcat.
În mod corect a reținut prima instanța că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează forma acestuia, tribunalul reținând că, din procesul verbal rezultă în mod cert care este data săvârșirii celor două contravenții, respectiv contravenția prev de art. 10 alin.1 lit.b din OUG 28/1999 fiind săvârșită la data de 13.09.2012 – data efectuării controlului, dată la care s-a constatat neemiterea bonurilor fiscale, iar pentru cea de a doua contravenție prevăzută de art. 41 pct.2 lit.c din Legea 82/1991 specificându-se în mod expres că cele două registre nu au mai fost completate din data de 09.09.2012 și respectiv din data de 11.09.2012, această a doua contravenție având caracter continuu, iar data săvârșirii fiind cea a constatării conform art. 13 din OG 2/2001, adică de asemenea data de 13.09.2012.
Pe fond, în ceea ce privește contravenția prev. de art. 10 alin.1 lit.b din OUG 28/1999, se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că facturile și chitanțele invocate de petentă nu sunt în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal, respectiv nu sunt în măsură să probeze că petenta emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, în sensul dispoziției legale amintite.
Instanța de control judiciar constată că apărarea invocată de petenta recurentă vizează faptul că la punctul de lucru de la magazinul Csibesz există de fapt o singură gestiune, astfel că toate încasările, atât cele pentru populație cât și cele către persoane juridice, sunt practic ținute în același loc, neexistând un sertar al casei de marcat în care banii încasați din vânzările către populație să fie ținuți separat de sumele încasate din vânzările către persoane juridice, din aceste susțineri rezultând practic că, în condițiile în care pentru sumele încasate de la persoane fizice există obligația de emitere a bonului fiscal, cu toate acestea, în cazul efectuări unui control, nu s-ar putea verifica de organul de control corespondența între suma rezultată din monetar și cea din raportul zilnic, adică cea pentru care au fost emise bonuri fiscale.
Instanța de control judiciar constată că în mod pertinent a fost înlăturată de instanța de fond această susținere, din probele administrate rezultând că la punctul de lucru al petentei din piața centrală se desfășoară și activitate de livrări către societăți comerciale, însă de încasarea sumelor din aceste vânzări nu se ocupă vânzătoarea care încasează sumele din vânzările către persoane fizice, ci se ocupă de aceasta o altă persoană, în mod corect reținând instanța de fond că facturile invocate de petentă care vizează vânzări către persoane fizice, iar nu către populație, au fost completate de o altă persoană decât vânzătoarea G. Annmaria care a fost audiată în calitate de martoră, aspect ce poate fi cu ușurință constatat din compararea scrisului și a semnăturii de pe nota explicativă cu cele de pe facturile și chitanțele invocate de petentă și care este de natură să probeze faptul că încasarea sumelor din vânzări către persoane juridice se realizează distinct de cea din vânzări către persoane fizice.
În ceea ce privește invocarea lipsei rolului activ al instanței de fond în sensul că ar fi trebuit administrată proba cu expertiza contabilă pentru a se analiza contabilitatea societății și gestiunea acesteia precum și modalitatea de inventariere, în sensul invocat în recurs, tribunalul va avea în vedere că potrivit art. 129/ alin.5/1 C..părțile nu pot invocat în recurs faptul că judecătorul nu a administrat din oficiu probe pe care acestea nu le-au solicitat, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi reținut.
Instanța va mai avea de asemenea în vedere, raportat la valoarea probatorie a facturilor fiscale sub aspectul justificării sumelor neintroduse în casa de marcat, că art. 11 alin.3 din OUG 28/1999 nu vizează facturile fiscale emise către persoane juridice, ci se referă exclusiv la facturi emise către populație, la cerere, în cazul în care casa de marcat se defectează, astfel cum rezultă din art. 1 alin.4 din acest act normative.
Relativ la invocarea de către recurentă a faptului că nu există un sertar al casei de marcat se constată că această susținere a fost făcută prima dată în cursul judecării recursului, nefiind invocată nici prin plângere și nici prin cererea inițială de recurs, iar pe de altă parte este lipsită de relevanță, în condițiile în care din toate probele administrate rezultă că suma de bani găsită la punctul de lucru unde se lucra cu casa de marcat și aveau loc vânzări de bunuri către populație.
În ceea ce privește depoziția de martor, tribunalul constată că aceasta a fost în mod corect analizată de instanța de fond și coroborată cu celelalte probe administrate, tribunalul urmând a observa că, într-adevăr, astfel cum se arată în recurs, martora nu a arătat în mod explicit că a scris și a semnat cele trei facturi și chitanțe, însă acest aspect nu prezintă relevanță, esențial fiind faptul, corect reținut de instanță, în sensul că facturile și chitanțele vizând încasările de la persoane juridice nu au fost scrise de martora vânzătoare, ci de altă persoană, adică de alt angajat al societății, rezultând că aceste sume au fost încasate separat de cele de la persoane fizice, adică de către alt angajat în atribuțiile proprii de serviciu, fiind vorba prin urmare despre sume încasate în mod diferit.
Pentru aceste motive, reținând că petenta avea obligația de a emite bonuri fiscale pentru vânzările către populație, fiind necesar ca aceasta să poată prezenta la momentul controlului suma exactă încasată de la persoane fizice, sumă care să coincidă cu cea înregistrată în raportul zilnic, obligație nerespectată, instanța constată că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu poate fi reținut, în mod temeinic și legal reținând instanța de fond că petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, tribunalul constată că sancțiunea principală a amenzii a fost corect individualizată, fiind aplicat minimul legal, iar sancțiunea complementară a confiscării sumei a fost corect aplicată.
În ceea ce privește însă sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni, instanța de control judiciar va avea în vedere că potrivit disp. art. 5 alin.6 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor – ”Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.”, sens în care, având în vedere cuantumul sumei găsite care nu a putut fi justificată cu documente emise de casa de marcat sau cu facturi fiscale emise către persoane fizice, instanța apreciază că nu se impune și aplicarea acestei măsuri complementare în plus față de sancțiunea principală a amenzii, considerente față de care se impune modificarea în parte a sentinței.
În ceea ce privește contravenția prev. art. 41 pct.2 lit.c din Legea 82/1991 instanța nu va reține susținerea petentei vizând inexistența unei obligații de completare a registrului de gestiune deoarece în gestiunea B nu au existat intrări în data de 09.09.2012, această susținere nefiind probată și fiind lipsită de relevanță având în vedere data efectuării controlului – 13.09.2012, iar în ceea ce privește faptul că registrul de casă nu reprezintă un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, reținând și faptul că acest motiv a fost invocat prima dată în recurs, la fond fiind atacat procesul verbal doar în ceea ce privește sancțiunea, instanța va avea în vedere că petenta a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor privind ”întocmirea si utilizarea documentelor justificative si contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se refera, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse”, fiind neîndoielnic că fapta petentei de a nu completa registrul de casă subscriindu-se evident ipotezei reglementate de această ipoteză legală.
În ceea ce privește critica adusă sentinței cât privește sancțiunea aplicată pentru această contravenție, instanța de control judiciar va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 7 alin.3 din OG nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea contravențională constând în avertisment poate fi aplicată chiar si în cazul în care actul normativ care reglementează respectiva contravenție nu ar prevedea o astfel de sancțiune, astfel ca față de împrejurările în care fapta a fost săvârșită și de gradul de pericol social concret al acesteia, luând în considerare numărul redus de zile în care nu s-a respectat obligația de completare a registrului, tribunalul constată că sancțiunea avertismentului este îndestulătoare.
Pe cale de consecință tribunalul constată ca recursul este fondat, motiv pentru care acesta va fi admis potrivit art. 312 alin.1 C.. Rap. La art. 312 alin.3 C.. Rap. La art. 304/1 C.. dispunându-se modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a plângerii și a înlăturării sancțiunii complementare a suspendării activității în ceea ce privește contravenția prev de art. art. 10 alin.1 lit.b din OUG 28/1999 și respectiv al înlocuirii amenzii aplicate pentru contravenția prev de art. art. 41 pct.2 lit.c din Legea 82/1991 - cu sancțiunea avertismentului, menținându-se celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta .. împotriva sentinței civile nr. 412/11.02.2013 a Judecătoriei S. G. – pe care o modifica in parte in sensul ca:
Admite în parte plângerea formulata de petenta .. în contradictoriu cu intimata GARDA FINANCIARĂ - C. G. prin GARDA FINANCIARĂ SECȚIA C..
Înlocuiește cu « avertisment » sancțiunea amenzii în cuantum de 2.000 lei aplicata petentei prin procesul - verbal . nr._/13.09.2012 încheiat de intimată pentru contravenția prev de art. 41 pct.2 lit.c din Legea 82/1991 a contabilității.
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni aplicată prin procesul verbal mai sus arătat pentru contravenția prev de art. 10 alin.1 lit.b din OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica, azi – 22.10.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
R. I. C. B. A. D. O. N. V. E.
Red. B.A.D./02.12.2013
Tehnored. V.E./02.12.2013
2 ex.
Judecător fond –S. O.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 03-12-2013,... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 128/2013. Tribunalul COVASNA → |
|---|
