Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Hotărâre din 10-11-2015, Tribunalul COVASNA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 230/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C. Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 230/A/CC

Ședința în camera de consiliu din 10 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. A. D.

JUDECĂTOR: O. N.

GREFIER: Ș. L.

Pe rol se află, în pronunțare, apelul declarat de apelanta ASOCIAȚIA DE P. „TINERESPERO 58” împotriva sentinței civile nr. 1069 din 16 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._ /2014 având ca obiect evacuare din spații ocupate fără drept.

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi –parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 3 noiembrie 2015, apoi la data de 10 noiembrie 2015..

TRIBUNALUL

Examinând lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

I. 1.Hotărârea primei instanțe.

P. sentința nr. 1069/11.06.2015 Judecătoria S. Gheorghea hotărât următoarele:

A admis cererea formulată de reclamanta . insolvență, cu sediul în S. G., .. 2, județ C., J_ prin administrator judiciar ECG T. L. IPURL, cu același sediu în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. Tinespero, J_, cu sediul în S. G., ., . și în consecință:

A dispus evacuarea pârâtei din imobilul, situat în S. G., ., județ. C., la parterul comercial al . CF nr._-C1-U4 S. G. sub Al, nr. Top. 993/828/3/3/b/l/l/l/XLVI, 993/828/3/3/a/5/2/9/2/2/l/2/l/XLVI, unitatea comercială nr. 10, cu suprafața utilă de 40,80 mp.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut următoarele:

2. C. procesual reținut de prima instanță.

P. cererea formulată de reclamanta . insolvență, prin administrator judiciar ECG T. L. IPURL, înregistrată sub nr._ /20.02.2015, în contradictoriu cu pârâta Asociația de P. Tinespero 58, C._, s-a solicitat evacuarea pârâtei, din imobilul situat în S. G., ., județ. C., la parterul comercial al . CF nr._-C1-U4 S. G. sub Al, nr. Top. 993/828/3/3/b/l/l/l/XLVI, 993/828/3/3/a/5/2/9/2/2/l/2/l/XLVI, unitatea comercială nr. 10, cu suprafața utilă de 40,80 mp.; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că, este proprietara imobilului intabulat în CF nr._-C1-U4 S. G. sub Al, nr. Top. 993/828/3/3/b/l/l/l/XLVI, 993/828/3/3/a/5/2/9/2/2/l/2/l/XLVI, unitatea comercială nr. 10 cu suprafața utilă de 40,80 mp, imobil situat fizic la parterul comercial al blocului nr. 3 din ., S. G., imobil ocupat fără nici un drept de pârâtă, fiind depozitată centrala termică a acesteia.

Încă la începutul anului 2014, a notificat/somat pârâta, că ocupă imobilul fără a avea un titlu. În cursul anului 2014 s-au purtat discuții, iar pârâta a promis că la începutul lunii decembrie 2014 va eliberarea și va preda imobilului din litigiu, însă, aceasta nu s-a întâmplat.

Întrucât pârâta ocupă în continuare fără drept și fără permisiunea reclamantei imobilul, proprietatea sa, a fost nevoită să demareze procedura legală pentru evacuare.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 1038 N.C.P.C., a notificat pârâta, solicitând ca în termen de cinci zile să procedeze la părăsirea și predarea imobilului.

Deși notificarea, trimisă prin poștă, cu confirmare de primire, a fost primită de pârâtă în data de 05.02.2015, fiind și afișată pe imobil în data de 05.02.2015, așa cum rezultă din înscrisurile anexate, pârâta nu a procedat nici până în azi la eliberarea și predarea spațiului, motive pentru care s-a formulat prezenta cerere.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1040 și urm. din noul Cod de procedură civilă.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, prin convenția înregistrată la Primăria Municipiului S. G. sub nr._/22.10.1998 reclamanta s-a obligat să asigure pe durata existenței construcției spațiul necesar pentru centrala termică. Această convenție s-a semnat între .. și S.C. Gospodărie Comunală SA, care a acționat în numele Municipiului S. G., acesta din urmă fiind proprietarul centralei.

Acest lucru a permis ca Municipiul S. G. să încheie contractul de vânzare-cumpărare nr. lN 4954/27.11.2000 cu Asociația de proprietari TINESPERO 58 transferând acesteia dreptul de proprietate asupra centralei termice aferente Blocului 3 din . în spațiul proprietatea reclamantei situat la parterul blocului și transferând implicit dreptul de folosință al incintei în care aceasta este instalată.

În contractul de vânzare-cumpărare la art. 10 s-a menționat că centrala este montată în spațiul aparținând, municipiul reconfirmând astfel faptul că, acest spațiu poate fi utilizat în acest scop; fiind evident că asociația nu ar fi achiziționat această centrală în lipsa unui spațiu în care aceasta să funcționeze.

De asemenea, municipiul nu putea vinde apartamentele către locatarii imobilului fără a le asigura un sistem de încălzire, acesta fiind și motivul pentru care și-a asigurat în prealabil un spațiu al centralei.

Convenția sus menționată a fost respectată până în prezent de către reclamantă, centrala funcționând continuu și netulburat în acest spațiu timp de 17 ani.

Ca urmare nu este reală afirmația reclamantei conform căreia ocupă acest spațiu fără niciun drept, dreptul de folosință revenindu-i implicit în urma cumpărării instalației.

De asemenea, este improprie afirmația conform căreia centrala pârâtei ar fi "depozitată" în acest spațiu, încercându-se prin aceasta a se sugera o indisponibilizare inutilă a spațiului; centrala este instalată în acest spațiu și se află în funcțiune.

În aceeași locație se află instalată și o altă centrală termică funcțională, proprietatea reclamantei, ce deservește spațiile de la parterul comercial al blocului, parter care, de asemenea, este proprietatea acesteia.

Este deci, evidentă reaua-credință a reclamantei, care, fără niciun interes de ordin practic încearcă să pună în pericol o întreagă comunitate.

În repetatele discuții purtate cu reprezentanții reclamantei pârâta a arătat că, atâta timp cât sistemul de încălzire deservește apartamentele acestui . se poate renunța la dreptul de folosință al locației.

Această chestiune s-a discutat și în Adunarea Generală a Proprietarilor, hotărârea acestora fiind că, problema unei eventuale renunțări la dreptul de folosință al spațiului să fie adusă în discuție doar în cazul în care centrala de ..

În probațiune s-au depus înscrisuri, s-a solicitat interogatoriul reclamantei și proba testimonială cu martorul D. T..

În răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că, nu a transferat în nici un mod, nici direct și nici indirect, dreptul de folosință asupra imobilului intabulat în C.F. nr._-C1-U4 S. G. sub Al, nr. Top. 993/828/3/3/b/l/l/l/XLVI, 993/828/3/3/a/5/2/9/2/2/l/2/l/XLVI, unitatea comercială nr. 10 cu suprafața utilă de 40,80 mp, către Asociația de proprietari Tinespero 58.

Susținerea pârâtei cum că, prin Convenția din 15 octombrie 1998, încheiată între . și reclamantă s-ar fi născut un drept de folosință asupra imobilului în litigiu în favoarea Municipiului S. G., drept de folosință care s-ar fi transferat prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. IN4954 din 27.11.2000 către pârâtă, este o absurditate juridică.

Convenția din 15 octombrie 1998, s-a încheiat între reclamantă și ., care este o persoană juridică independentă și care a acționat în nume propriu, și nicidecum în numele Municipiului S. G., cum susține pârâta, care este o persoană juridică autonomă.

P. convenție reclamanta s-a obligat să asigure cocontractantului . folosință gratuită asupra unui spațiu de 41,86 mp, spațiu necesar centralei termice a acestuia, însă, așa cum rezultă din convenție, această obligație a fost asumată doar față de această persoană juridică, respectiv, . și doar pe durata lucrărilor de construcție.

Acest drept de folosință în mod sigur nu s-a acordat Municipiului S. G. și nici pârâtei și este de natura evidenței că municipiul, prin contractul încheiat cu pârâta, nu putea și nici nu a transferat ceva ce nu constituia obiectul contractului, respectiv, ceea ce nu avea.

Astfel că, imobilul, obiect al litigiului, proprietatea reclamantei, este ocupat fără nici un drept de pârâtă.

Nu corespunde adevărului nici susținerea pârâtei cum că, centrala termică proprietatea asociației, s-ar afla în funcțiune, în contextul în care, așa cum rezultă din fotografia depusă, centrala nu este aprovizionată cu gaz, contorul de gaz care a servit aparatul fiind desființat.

3. Considerentele pe care se fundamentează soluția primei instanțe.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătoria a reținut următoarele:

În fapt, potrivit extrasului Cf nr._-C1-U4 S. G. imobilul de sub Al, nr. Top. 993/828/3/3/b/l/l/l/XLVI, 993/828/3/3/a/5/2/9/2/2/l/2/l/XLVI, unitatea comercială nr. 10 cu suprafața utilă de 40,80 mp, situat la parterul comercial al blocului nr. 3 din ., S. G., este proprietatea exclusivă a reclamantei .., prin cumpărare în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3433/25.08.1998 BNP Szen M..

Potrivit susținerilor reclamantei și recunoașterii pârâtei, în acest imobil se află o centrală termică ce a făcut obiectul inițial al contractului încheiat între . Locativă și reclamanta .. la data de 15.10.1998, fiecare parte având drepturi și obligații precis stabilite.

Apoi, această centrală termică, compusă din utilajele și instalațiile aferente, a fost vândută de Municipiul S. G. către pârâta asociație, prin contractul de vânzare cumpărare nr. IN 4954/27.11.2000, în care, s-a stipulat expres la art. 10 din contract că, spațiul în care este montată centrala termică, în suprafață de 41,86 mp este și rămâne proprietatea reclamantei .., în contract nefiind făcută nici o mențiune cu privire la vreun drept de folosință al spațiului, pe care-l invocă pârâta, ca fiind transferat cu dreptul de proprietate asupra centralei.

Dreptul de folosință este acel atribut al dreptului de proprietate, constând în posibilitatea titularului acestuia de a întrebuința în interesul său bunul care îi aparține și de a dobândi produsele și veniturile obținute din utilizarea lui. Folosirea bunurilor poate fi efectuată atât nemijlocit de către proprietar cât și de alte persoane la voința proprietarului; exercitând folosirea bunului cu ajutorul altor persoane, proprietarul nu transmite atributul folosinței bunului altor persoane.

În cauză, pârâta asociație avea drept de folosință doar asupra centralei, indiferent dacă în prezent este sau nu în funcțiune, însă, nu și asupra spațiului, care era și este proprietatea reclamantei, cu care, nu a realizat nici o înțelegere (cu titlu gratuit sau oneros), cu privire la dreptul de a folosi spațiul proprietatea sa; simplul fapt, că aceasta a tolerat (gratuit) prezența centralei termice până la această dată, respectiv, de la data dobândirii sale în proprietate de către pârâtă (25.08.1998) nu o obligă în nici un fel de a o tolera în continuare, în lipsa vreunei convenții intervenite între părți în acest sens.

Astfel că, la data de 05.02.2015, s-a comunicat prin poștă, cu scrisoare recomandată, recipisa fiind semnată de administratorul pârâtei, notificarea nr. 67/ 03.02.2015, așa cum rezultă din înscrisurile anexate, pârâta neconformându-se la eliberarea și predarea spațiului, reclamanta formulând prezenta acțiune la 20.02.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 1038 NCPC, atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără nici un drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării.

Instituirea obligativității notificării prealabile a ocupantului conform prevederilor art. 1036 – 1038 din noul Cod de procedură civilă nu reprezintă doar o formalitate premergătoare și obligatorie, ci are ca scop încunoștințarea deținătorului imobilului asupra intenției locatorului de a-și recupera terenul, având ca finalitate încercarea de soluționare a diferendului fără intervenția organelor jurisdicționale.

Potrivit art. 1040 NCPC, dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motiv, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului imobilului, pentru lipsă de titlu.

În consecință, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1040 Noul Cod de Procedură Civilă, reclamanta în calitate de proprietar al imobilului fiind îndreptățită a-l recupera prin solicitarea evacuării pârâtei, obligația corelativă a acesteia fiind cea de predare, refuzul nefiind justificat, ocuparea neavând temei legal sau contractual.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 1040 din noul Cod de procedură civilă, pârâta a fost notificată în condițiile legii de către proprietar, constatându-se lipsa unui titlu privind folosința imobilului, precum și refuzul acestuia de a încheia o înțelegere sau de a-l părăsi, instanța a apreciat că, cererea privind evacuarea este întemeiată, motive pentru care a admis-o.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată, astfel că, instanța de fond a admis cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

II. Decizia instanței în apel.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel pârâta Asociația de P. Tinespero solicitând instanței schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În cursul judecării apelului, la data de 15 septembrie 2015, partea apelantă a învederat instanței ca înțelege sa renunțe la judecarea apelului (fila 14 dosar apel).

Față de poziția procesuala a părții apelante exprimată în apel, tribunalul constată incidența art. 463 alin.1 NCPC care reglementează achiesarea la hotărâre, achiesare care reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

D. urmare, luând în considerare poziția procesuală a părții apelante de achiesare la sentința instanței de fond prin renunțarea la judecarea apelului, tribunalul urmează sa ia act în acest sens.

Totodată, având în vedere art. 482 raportat la art. 453 NCPC și reținând că partea apelantă se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 1000 lei către intimată cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, sumă reprezentând onorariul avocațial suportat de intimată în vederea formulării apărărilor în apel conform chitanței nr. 380/20.10.2015 (fila 19), tribunalul urmând a reține că onorariul este proporțional cu munca depusă de avocat în apel, susținerea poziției procesuale și prestația avocațială în calea de atac fiind reflectată de întâmpinarea depusă la dosar (fila 9) și de prezența avocatului la termenul de judecată acordat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de achiesarea apelantei pârâte Asociația de P. Tinespero, J_, cu sediul în S. G., ., . la sentința civilă nr. 1069/11.06.2015a Judecătoriei S. G.– prin renunțarea la calea de atac a apelului declarat în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. C. S.A., în insolvență, cu sediul în S. G., .. 2, județ C., J_ prin administrator judiciar ECG T. L. IPURL, cu același sediu.

Obligă apelanta pârâtă Asociația de P. Tinespero la plata sumei de 1000 lei către intimata reclamantă S.C. C. S.A cu titlu de cheltuieli de judecat în apel.

Cu drept de recurs ce se depune la Tribunalul C. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi – 10.11.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

B. A. D. O. N. Ș. L.

Red.BA.D.,10.11.2015

Tehnored.Ș.L.,17.11.2015, 4 ex.

Judecător fond, M.-K. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Hotărâre din 10-11-2015, Tribunalul COVASNA