Acţiune în constatare. Decizia nr. 183/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 6272/315/2008*
DOSAR NR._ APEL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR.183
Ședința publică din data de 18.09.2013
Președinte: I. S.
Judecător: B. Brînzică
Grefier: V. C.
Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă U. A. lui Dumnezeu Penticostale, Apostolice a Romilor din România, cu sediul în localitatea S., ., județul B. și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură „C. B.” din municipiul Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 973 pronunțată la data de 08.03.2011 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. C.,F. V. M.,F. D. S., domiciliați în orașul Câmpina, ., ., ., județul Prahova și F. G. A., domiciliat în Câmpina, ., județul Prahova, cauză venită spre rejudecare prin efectul deciziei nr.1502/10 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ .
Dezbaterile, susținerile și prezența părților au avut loc și s-au consemnat în încheierea de ședință din data de 11.09.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 18.09.2013, și deliberând a pronunțat următoarea decizie civilă:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față,constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ 30.09.2008 reclamanta U. A. lui Dumnezeu Penticostale Apostolice a Romilor din România a chemat în judecată pe pârâții F. C., F. G. A., F. V. M. și F. D. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că Biserica Betleem din localitatea Băleni-S., este proprietatea reclamantei, iar dacă se respinge această solicitare, pretinde obligarea pârâților la plata contravalorii lucrărilor de investiții la imobilul în discuție, lucrări pe care le evaluează provizoriu la suma de 10 000 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că începând cu anul 1998 a început demersurile pentru construirea unui lăcaș de închinare pe raza localității Băleni-S., iar pentru demararea lucrărilor s-a convenit ca toate actele să se facă pe numele pastorului F. Gh V., urmând ca după finalizare să fie perfectate actele pe numele reclamantei. S-a menționat că edificiul a fost realizat în exclusivitate prin contribuția membrilor Bisericii, din fonduri colectate de aceștia și din donații chiar de la organizatorii Bisericii, din Norvegia.
A precizat reclamanta că lucrările de amenajare au continuat până la finele anului 2007, la acestea contribuind inclusiv Primăria Băleni, iar după decesul pastorului F. V., au început să apară o . discuții cu moștenitorii acestuia, în special cu pârâta F. C., care, nu numai că refuza să dea curs înțelegerii stabilite, însă a refuzat să mai permită accesul enoriașilor în casa de închinare.
Pârâții F. C. șa au formulat întâmpinare prin care a solicitat reclamantei să-și întemeieze în fapt și în drept acțiunea pentru ca pârâții să aibă posibilitatea să își formuleze apărările.
În acest context, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a arătat că solicită constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 213 mp. teren intravilan situat în .-S., județul Dâmbovița, punctul „Rudari”, pe care se afla amplasată construcția ce face obiectul dosarului de față.
A precizat reclamanta că după ce a luat hotărârea de a edifica un lăcaș de cult pentru membrii săi, din localitatea Băleni-S., în vederea urgentării și simplificării procedurilor legale pentru demararea construcției, a convenit împreună cu pastorul F. Gh. V. (autorul pârâților) ca toate actele să se facă pe numele acestuia, iar după finalizarea construcției, convenția era ca acesta să transfere proprietatea imobilului teren și clădire către reclamantă, constructorul și proprietarul de fapt.
În acest sens, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2742/27.07.1998, care, în realitate, a constituit o donație, nefiind achitat prețul vânzării și toate autorizațiile în vederea construirii fiind obținute ulterior, pe numele pastorului F. Gh V..
Prin întâmpinarea formulată, pârâții au solicitat respingerea ca inadmisibile a cererii de chemare în judecată și a cererii completatoare depusă la dosarul cauzei la data de 8.01.2009.
Au considerat pârâții, raportat la temeiul de drept pe care își întemeiază acțiunea reclamanta (art. 111 din Codul de procedură civilă, art. 494 și art. 992 din Codul civil) și ținând seama de faptul că ei sunt proprietarii de drept ai imobilelor ce formează obiectul acestei cauze, deținând acte autentice pentru aceste imobile, că acțiunea este inadmisibilă.
De asemenea pârâții au învederat că sunt moștenitorii defunctului F. Gh V., soțul, respectiv tatăl pârâților și dețin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2742/27.07.1998 asupra suprafeței de 213 mp. teren intravilan, categoria curți-construcții, pe care a edificat cu forme legale o locuință.
Prin precizările formulate, reclamanta a arătat, referitor la cel de al doilea capăt de cerere al acțiunii, că solicită obligarea pârâților la plata contravalorii lucrărilor de investiții efectuate la imobilul în litigiu, că terenul pe care se află amplasată construcția, în realitate, a fost donată cu scopul edificării bisericii iar construcția a fost edificată prin contribuția enoriașilor, a primăriei, a unei organizații din Norvegia și prin contribuția unor parohii învecinate, destinația fiind aceea de biserică pentru comunitatea religioasă.
Totodată, s-a subliniat că înțelegerea pe care a avut-o cu autorul pârâților a fost aceea ca lucrările să fie demarate pe numele acestuia, pentru obținerea autorizațiilor necesare, urmând ca după finalizarea construcției, să fie perfectate actele în sensul transferării proprietății în patrimoniul reclamantei, însă ulterior, a intervenit decesul pastorului F. V. iar succesorii acestuia au refuzat să mai dea curs înțelegerii dintre părți.
A solicitat reclamanta ca, în cazul în care se respinge primul capăt de cerere, să se constate faptul că ea a fost constructor de bună credință, astfel încât este îndreptățită a solicita contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate.
Printr-o nouă întâmpinare, pârâții au arătat că certificatul de înscriere a persoanei juridice prezentat de reclamantă nu este corespunzător înregistrat în Registrul Asociațiilor Religioase, nici sub aspectul teritorialității deoarece U. Penticostală a Romilor și-a schimbat sediul în orașul S., ., județul B., astfel că trebuia să se înregistreze la Judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are sediul conform art. 40 din Legea 489/2006 potrivit căreia „Asociația religioasă dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor religioase care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.”.
La termenul de judecată din data de 21.09.2010 la solicitarea instanței, reclamantul a formulat precizări cu privire la temeiurile de drept ale cererilor sale, arătând că imobilul în cauză a intrat în proprietatea reclamantului ca urmare a unei convenții, situație în care nu se poate vorbi de o simulație ci de o cvasisimulație, deoarece părțile nu au întocmit un înscris.
Referitor la primul capăt de cerere, privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcției, reclamanta a menționat că la momentul construirii imobilului, F. V. era pastorul comunității, motiv pentru care titlul a fost emis pe numele acestuia; contractul de vânzare – cumpărare prin care F. V. constituind actul aparent care a fost încheiat cu scopul eliberării actelor necesare pentru construire.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, s-a precizat că este întemeiat pe dispozițiile legale care reglementează accesiunea pentru că, în condițiile alineatului ultim din art. 494 cod civil constructorul de bună-credință este obligat la plata contravalorii sporului de valoare a imobilului, iar prin convenția la care a făcut referire în cuprinsul acțiunii urmărește să arate buna-credință a constructorului.
Pârâții au invocat excepțiile lipsei capacității procesuale a reclamantei, inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamantei pe considerentul că certificatul de înscriere a persoanei juridice prezentat de reclamant nu este corespunzător înregistrat în Registrul Asociațiilor Religioase, nici sub aspectul teritorialității deoarece U. Penticostală a Romilor și-a schimbat sediul în orașul S., ., jud. B. și în consecință trebuia să se înregistreze la Judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are sediul conform art. 40 din Legea 489/2006 potrivit cu care „Asociația religioasă dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor religioase care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.”.
Pârâții au mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 47 din Legea 489/2006, „asociațiile existente constituite în conformitate cu reglementările legale privind asociațiile și fundațiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credințe religioase și care doresc să dobândească statutul de asociație religioasă vor depune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare a asociației și de radiere a ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor și de înregistrare în Registrul asociațiilor religioase ținut la grefa judecătoriei.”
Astfel, potrivit dispozițiilor art.33 din Decretul 31/1954 corespunzător, cărora „Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării, au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor”, s-a reținut că asociația reclamantă este înscrisă ca persoană juridică fără scop patrimonial la Tribunalul M., potrivit certificatului de înscriere aflat la fila 66 dosar, dobândind astfel capacitatea civilă de a avea drepturi și obligații la data înregistrării sale, iar această capacitate nu a încetat prin . dispozițiilor art. 47 din Legea 489/2006.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus, „asociațiile existente constituite în conformitate cu reglementările legale privind asociațiile și fundațiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credințe religioase și care doresc să dobândească statutul de asociație religioasă vor depune la judecătoria unde sunt înregistrate, o cerere de transformare a asociației și de radiere a ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor și de înregistrare în Registrul asociațiilor religioase ținut la grefa judecătoriei.”
Au considerat pârâții că se instituie modalitatea legală prin care o asociație înființată legal și având capacitate de exercițiu, poate dobândi statutul de asociație religioasă, iar reclamanta are capacitate de exercițiu și urmează să respingă excepția invocată.
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii, s-a motivat că este o excepție de fond când privește exercițiul dreptului la acțiune, care își poate găsi aplicare în cazul în care acțiunea nu poate fi admisă întrucât calea procesuală aleasă de parte nu este reglementată de lege în vederea valorificării dreptului dedus judecății, sau o excepție de procedură atunci când se referă la competența instanței sesizate, iar în cazul admiterii excepției de necompetență generală, cererea se va respinge ca inadmisibilă.
Pârâții au apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind inadmisibilă, întrucât aceasta nu are capacitate procesuală civilă și cum motivele invocate de pârâți în susținerea excepției inadmisibilității nu corespund specificului acestei excepții, instanța a respins-o, astfel cum a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că există identitate între aceasta și cel ce se pretinde titularul dreptului raportului juridic dedus judecății.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr.973/8.03.2011 prin care, pe lângă respingerea excepțiilor anterior menționate, a respins și acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2742/1998, F. Gh. V., împreună cu soția sa F. C., au cumpărat de la G. D. un teren intravilan, categoria curți-construcții în suprafață de 213 mp teren arabil, intravilan, situată în comuna Băleni, . Dâmbovița, punctul „Rudari”,iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 33/2008, aflat la fila 33 dosar, reclamanții sunt moștenitorii defunctului F. V..
A constatat instanța de fond, conform susținerilor părților și probelor administrate în cauză (testimonială, expertiză, plan fundație, proiect autorizație de construire) că pe acest teren a fost ridicată o construcție, autorizația de construire fiind emisă pentru o construcție cu destinație de locuință, pe numele proprietarului terenului, F. V., care, prin declarația autentificată sub nr.28/10 07.2007, aflată la fila 32 dosar, a declarat că este de acord ca Biserica Creștină A. Betleem să funcționeze la parterul imobilului (P+1), situat pe terenul în suprafață de 213 mp, din intravilanul comunei Băleni.
Prima instanță a mai reținut că pârâții, în calitate de moștenitori ai defunctului F. V., au dobândit în indiviziune proprietatea asupra a ½ din terenul și construcțiile aflate pe terenul anterior menționat, iar prin cererea sa, reclamanta a admis faptul că la momentul ridicării construcției, F. V. a fost proprietarul imobilului în întregul lui, respectiv teren și clădire, dar în același timp, apreciază că a devenit proprietara construcției în temeiul convenției perfectată verbal între ea și autorul pârâților și, conform acestei pretinse înțelegeri, părțile ar fi convenit ca, după finalizarea clădirii, F. V. să transfere dreptul de proprietate asupra clădirii, reclamantei.
A apreciat instanța de fond că această înțelegere (în cazul în care s-ar dovedi existența ei), în sine, nu este aptă să transfere dreptul de proprietate de la autorul pârâților la reclamantă; nu reprezintă o formă de contract reglementat de lege ca fiind translativ de proprietate (ex:contract de vânzare-cumpărare, donație), ci reprezintă o convenție (o promisiune a proprietarului) de a se realiza în viitor un transfer al dreptului de proprietate asupra reclamantei prin una din formele prevăzute de lege.
Cu privire la invocarea disp. art. 494 Cod Civil în susținerea celui de-al doilea capăt de cerere referitor la plata contravalorii lucrărilor de construcție, s-a argumentat că reglementează drepturile ce se nasc din ridicarea unor construcții sau executarea unor plantații de către un terț pe terenul altei persoane și, în asemenea situații, chiar dacă edificarea construcției s-a făcut cu bună credință nu se poate naște un drept real în favoarea constructorului ci un drept de creanță, împrejurare în care acțiunea s-a considerat inadmisibilă, menționându-se că în cauză se invocă existența unui contract între părți, iar acestea au posibilitatea să solicite instanței (în cazul în care se dovedește existența lui), interpretarea clauzelor neclare sau a celor asupra cărora există divergențe în cadrul unui proces vizând încheierea, executarea sau încetarea contractului respectiv.
Instanța de fond a mai reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 492 Cod Civil, pârâții sunt proprietarii imobilului construit pe terenul proprietatea acestora, iar prezumția de proprietate recunoscută în favoarea proprietarului terenului asupra construcției ridicate pe acel teren nu a fost combătută de către persoana care pretinde că a construit, în speță reclamanta, prin dovada că este proprietara construcției, în baza convenției sau în baza prevederilor legii.
Referitor la cererea alternativă, s-a motivat că reclamanta a invocat convenția dintre părți pentru a dovedi buna credință a constructorului iar nu ca temei în vederea obținerii unei dezdăunări pentru propria contribuție materială la ridicarea construcției, pentru cererea având ca obiect pretenții, respectiv dezdăunări pentru contribuția la ridicarea construcției, fiind invocat art. 494 Cod civil.
Prima instanță a avut în vedere că acest text reglementează drepturile ce se nasc din ridicarea unor construcții sau executarea unor plantații de către un terț, iar în practică s-a concluzionat că el nu își găsește aplicare decât în afara unei convenții dintre părți (Trib Suprem, S. civ, dec. 1308/1973), admițându-se totuși că aplicând prin analogie dispozițiile art. 486 Cod Ccivil, deoarece aceeași cauză trebuie să producă aceleași efecte, buna – credință poate fi recunoscută și persoanei care a construit în baza unei înțelegeri cu proprietarul terenului, înțelegere care, din diferite motive, nu s-a finalizat prin constituirea unui drept real de superficie în favoarea constructorului.
A apreciat instanța de fond că, așa cum s-a reținut anterior, convenția invocată nu este de natură a transmite dreptul de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte, probele administrate nu au evidențiat faptul că reclamanta este cea care a ridicat construcția cu materiale proprii și nici existența unei convenții încheiată între ea și autorul pârâților, convenție care, deși netranslativă de proprietate, ar putea da naștere în sarcina pârâților, a unei obligații de dezdăunare pentru clădirea ridicată.
Din analiza declarațiilor martorilor, instanța de fond a constatat, în ce privește încheierea unei convenții, că parte din ei menționează despre existența unei înțelegeri între pastorul F. V. și membrii comunității, conform căreia, după finalizarea construcției, proprietatea acesteia urma să fie transferată pe numele comunității, însă au date vagi despre convenția invocată de reclamantă, obținute din discuțiile la care au participat, astfel că nu li se poate da eficiență probatorie.
A mai reținut prima instanță, raportat la temeiul de drept invocat de către reclamantă (accesiunea), că și în condițiile în care o astfel de convenție s-ar fi dovedit, obligarea pârâților la plata contravalorii construcției, ar fi fost posibilă cu condiția să fie probat faptul că asociația reclamantă a fost aceea care a construit, cu materiale proprii, însă probele administrate în cauză nu au evidențiat o atare situație.
A stabilit instanța de fond că prin proba testimonială administrată în cauză s-a relevat faptul că la ridicarea construcției, pastorul V. a fost ajutat de către membrii comunității religioase și de către alte persoane, având în vedere și martorii care au învederat instanței că au lucrat efectiv la construcție și au fost plătiți sub prețul pieței.
Astfel, martorii anterior menționați au mai arătat că imobilul are configurația unei case și că pastorul împreună cu familia sa au locuit la etajul acesteia parterul fiind pus la dispoziția enoriașilor pentru rugăciune.
În acest context, instanța de fond a reținut că prin proba testimonială s-a evidențiat că pastorul F. V. a fost ajutat la ridicarea construcției iar nu reclamanta, U. A. lui Dumnezeu Penticostale Apostolice a Romilor din România, aspect confirmat și de adresa emisă de Nic Mission, organizație religioasă din Norvegia, din care rezultă că pastorul F. V. a fost ajutat la ridicarea construcției cu suma de 18 000 de euro, a fost ajutat cu bani pentru repararea mașinii sale, a fost împrumutat cu suma de_ de euro și i s-a plătit indemnizație pentru cheltuielile de subzistență.
De altfel, în cuprinsul aceleiași adrese a fost menționată existența unei convenții între Nic Mission și pastor, potrivit căreia, proprietatea asupra „bisericii” și asupra terenului urma să fie trecută pe numele reclamantei.
A constatat instanța de fond că această organizație menționează că ajutoarele în bani au fost trimise pastorului personal, iar nu reclamantei, iar din conținutul adresei rezultă că pastorul era susținut material de această organizație - îi erau trimiși bani pentru subzistență, menționându-se, totodată, despre existența unei convenții încheiată între Nic Mission, ca organizație religioasă și pastor, iar nu între pastor și U. Penticostală, astfel cum s-a invocat de către reclamantă.
A precizat prima instanță, în considerentele sentinței, că reclamanta a învederat că au fost alocați bani de la Consiliul Local Băleni pentru ridicarea bisericii, dar prin adresa nr. 3804/3 09.2010 emisă de Primăria comunei Băleni, instanța a fost informată că în anul 2007 s-a alocat pentru culte suma de 30 000 lei, această sumă nefiind defalcată pentru fiecare cult religios în parte, considerându-se că nu s-a făcut dovada că au fost alocați bani reclamantei în vederea construirii unei biserici.
Instanța de fond a avut în vedere, în ceea ce privește plata nedatorată invocată ca temei al cererii subsidiare, că, potrivit art. 1092 :,,(1)orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.(2) repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de buna voie.” și al art. 1105 care prevede că ,,cheltuielile pentru efectuarea plății sunt în sarcina debitorului.” iar în temeiul art. 993 alin 1 din același cod ,: ,,acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.”
A stabilit prima instanță că pentru a fi în prezența plății nedatorate, trebuie îndeplinite următoarele condiții: prestația pe care solvensul (adică cel care efectuează plata) a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți ; datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și cel care a primit plata ; plata să fi fost făcută din eroare, iar în speță nu sunt îndeplinite condițiile specifice, reglementate de dispozițiile Codului civil pentru plata nedatorată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamanta, arătând că în mod greșit instanța fond a respins ca inadmisibil capătul principal al acțiunii, raportat la existența unui contract și eronat s-a reținut faptul că reclamanta a invocat existența unui contract, în raport de care a solicitat interpretarea clauzelor neclare ale acestuia, în cadrul unui proces vizând încheierea, executarea sau încetarea contractului respectiv și a apreciat că o astfel de motivare este lipsită de orice logică și în contradicție atât cu acțiunea pe care a formulat-o, cât și cu toate probele administrate în cauză.
La termenul de judecată din 25.10.2011, față de valoarea estimată a valorii imobilelor, de peste 100.000 lei, în conformitate cu dispozițiile art.2821 Cod procedură civilă, calea de atac s-a calificat drept apel.
După administrarea în cauză a probatoriilor, prin decizia civilă nr.348 din data de 9 noiembrie 2011 Tribunalul Dâmbovița a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii principale și constatării dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilele teren în suprafață de 213 mp și clădirea aferentă, situate în intravilanul comunei Băleni, satul Băleni S., județul Dâmbovița, pct. „Rudari”. S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea alternativă, păstrând dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor.
Prin aceeași sentință au fost obligați intimații la plata sumei de 4717 lei cheltuieli de judecată pentru fond și la 2200 lei în apel.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt, respingând în mod nejustificat cererea de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor construcție și teren, situate în ..
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs pârâții F. C., F. V. M., F. D. S. și F. G. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că la data de 30.09.2008 a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U. A. lui Dumnezeu Penticostale, Apostolice a Romilor din România prin care s-a solicitat să se constate că Biserica Betleem din localitatea Baleni-S. este proprietatea reclamantei, iar în situația respingerii acestei cereri, se solicită obligarea pârâților la plata contravalorii lucrărilor de investiții la imobilul în discuție, lucrări pe care le evaluează provizoriu la suma de 10.000 lei.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Prin decizia nr. 1502/10.04.2012, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat de pârâții F. C., F. V. M. și F. D. S. și F. G.-A., împotriva deciziei civile nr. 348 din data 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. A. lui Dumnezeu Penticostale Apostolice a Romilor din România, a casat decizia civilă nr. 348 din data 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în speță sunt incidente atât un motiv de modificare al deciziei ( în ceea ce privește capătul de cerere referitor la terenul în litigiu) cât și unul de casare ( în ceea ce privește capătul de cerere referitor la construcție), întrucât în raport de dispozițiile Codului de procedură civilă la data înregistrării acțiunii, proba cu expertiză nu poate fi administrată în recurs, astfel că se impune, în baza disp. art. 312 alin. 5 C.pr.civ. doar pentru calcularea despăgubirilor cuvenite reclamantului constructor de bună-credință, în raport de dispozițiile 494 C.civ. (vechi), casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată, după casare, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr._ *, la data de 23.05.2013.
Având în vedere dispozițiile deciziei de casare a fost dispusă efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate având ca obiectiv să cuantifice contravaloarea materialelor și prețul muncii sau sporul de valoare al terenului, despăgubiri cuvenite reclamantei-constructor de bună credință.
La data de 23.02.2013 s-a înregistrat la instanță raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul G. M..
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză și în raport de dispozițiile deciziei de casare nr.1502 din 10.IV.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, tribunalul constată apelul fondat, potrivit următoarele considerente:
Prin decizia nr.1502/10.IV.2012, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul formulat de pârâții F. C., F. M., F. D.-S. și F. G.-A. împotriva deciziei nr.348/9,XI.2011 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. A. lui Dumnezeu Penticostale, Apostolice a Romilor din România, cu sediul în S., județul B., a casat această decizie și a trimis cauza spre rejudecare doar pentru calcularea despăgubirilor cuvenite constructorului de bună-credință, în raport de art.494 Cod civil.
S-a reținut de instanța de casare că, prima instanță de apel a reținut în mod corect calitatea intimatei reclamante de constructor de bună-credință, însă a apreciat greșit dispozițiile legale incidente în materie, apreciind eronat că această calitate i-ar conferi un drept de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață de 213 mp și clădirea edificată pe acesta, situată în .-S., județul Dâmbovița, pct.Rudari.
Prin urmare, a reținut că reclamantei în calitate de constructor de bună-credință i se cuvin despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție edificate pe terenul proprietatea altuia ori sporul de valoare adus terenului prin edificarea construcției.
Prin încheierea de ședință din 12 septembrie 2012 (f.19) tribunalul, în calitate de instanță de apel în fond după casare, circumstanțiindu-și competența în funcție de decizia de casare, a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică în cauză, având următoarele obiective: cuantificarea contravalorii materialelor și prețul muncii pentru edificarea construcției sau sporul de valoare adus terenului proprietatea pârâților, despăgubiri ce se cuvin reclamantei în calitate de constructor de bună-credință.
Raportul de expertiză tehnică-judiciară a fost întocmit de ing.G. M. (f.53-86), lucrarea de teren efectuându-se în prezența numai a reprezentanților apelantei reclamante, procedura de citare fiind realizată conform dispozițiilor art.208 (1) Cod procedură civilă, prin carte poștală cu dovadă de primire, pentru data de 18.I.2013, ora 10,00 (f.54).
Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică efectuat de ing.G. M., cu toate că s-au acordat părților patru termene de judecată după întocmirea lucrării.
Din întreg probatoriul administrat în cauză în toate ciclurile procesuale, tribunalul constată că reclamanta apelantă este constructor de bună-credință a clădirii edificată pe terenul pârâților, compusă din parter și mansardă, cu anexele corespunzătoare-magazie din lemn, closet, bazin colector, puț și cămin pentru hidrofor, conform expertizei tehnice efectuate de ing.expert G. M. (f.78), valoarea estimată a materialelor și manoperei fiind de 154.765 lei iar a sporului de valoare adus terenului proprietatea pârâților fiind de 149.485 lei.
Potrivit art.492 Cod civil se prezumă că aceste construcții au fost edificate de proprietarul pământului, însă potrivit probelor administrate în cauză-martori, interogatoriu, acte, relații de la organele în drept ale statului, imobilul descris mai sus a fost realizat de reclamantă, fiind răsturnată prezumția de proprietate a proprietarului pământului.
În această situație, operează o accesiune artificială, în baza căreia, proprietarul fondului pe care se află construcțiile făcute de o altă persoană, datorează despăgubiri celei ce le-a edificat, potrivit principiului îmbogățirii fără just temei al proprietarului pământului în dauna constructorului de bună-credință.
Așa fiind, în baza art.494 Cod civil, tribunalul constată că lucrările și construcția revendicată de reclamantă au fost făcute de aceasta cu materialele ei pe proprietatea pârâților, fiind constructor de bună-credință, între părți existând o înțelegere cu privire la edificarea acestei construcții, proprietarul pământului neputând cere ridicarea construcțiilor, ci beneficiul lor și plata în compensație a contravalorii lor ori a sporului de valoare adus terenului lor.
Prin urmare, construcția va rămâne în patrimoniul proprietarului terenului, acesta datorând constructorului de bună-credință, adică reclamantei suma de 149.485 lei, reprezentând sporul de valoare adus terenului potrivit art.494 alin.3 Cod civil, în conformitate cu concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing.expert G. M., fila 78.
Urmează ca tribunalul, în baza art.296 Cod procedură civilă să admită apelul reclamantei, să schimbe în parte sentința, în sensul de a respinge acțiunea principală a reclamantei, privind constatarea dreptului de proprietate al acesteia pentru imobilul compus din teren de 213 mp și clădirea aferentă-Biserica Creștină A. Betleem, .-S., județul Dâmbovița.
Se va admite în consecință cererea subsidiară a reclamantei și vor fi obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 149.485 lei despăgubiri civile, reprezentând sporul de valoare adus terenului prin edificarea construcției.
Ca parte căzută în pretenții, potrivit art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 8417 lei cheltuieli de judecată, din care 6.917 cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual, reprezentând onorariu experți, taxă timbru și 1500 lei cheltuieli de judecată în apel, al doilea ciclu procesual, reprezentând onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă U. A. lui Dumnezeu Penticostale, Apostolice a Romilor din România, cu sediul în localitatea S., ., județul B. și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură „C. B.” din municipiul Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 973 pronunțată la data de 08.03.2011 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți F. C.,F. V. M.,F. D. S., domiciliați în orașul Câmpina, ., ., ., județul Prahova și F. G. A., domiciliat în Câmpina, ., județul Prahova.
Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea principală a reclamantei privind constatarea dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului compus din suprafața de 213 mp și clădirea aferentă Biserica Creștină A. Betleem, situată în intravilanul comunei Băleni, satul Băleni-S., pct.Rudari, județul Dâmbovița.
Admite cererea subsidiară și pe cale de consecință obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 149.485 lei, reprezentând sporul de valoare adus terenului prin edificarea construcției.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 8.417 lei cheltuieli de judecată din care 6.917 lei cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual, reprezentând onorariu experți, taxă timbru și 1500 lei cheltuieli de judecată în apel în al doilea ciclu procesual, reprezentând onorariu expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. S. B. Brînzică
GREFIER,
V. C.
J.f.M. E. D.
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Red.I.S./A.G/CV
Ex.8/7.10.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 559/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 337/2013. Tribunalul... → |
|---|
