Anulare act. Decizia nr. 790/2013. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 790/2013 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 10248/315/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 790
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013
Președinte – N. C.
Judecător – R. M.
Judecător – I. S.
Grefier - N. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta D. V. I., domiciliată în . Dâmbovița, cu domiciliul ales în Târgoviște, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1738 din 01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., . și reședința în Târgoviște, G. P., nr.13, ., ., având ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta-reclamantă D. V. I. asistată de avocat D. G. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/28.08.2013 (fila 20), intimatul-pârât P. M. asistat de avocat V. I. R., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/1.08.2013 (fila 8).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul în care se află judecata, procedura de citare legal îndeplinită, cererea de recurs este timbrată cu chitanța nr._/13.09.2013 privind plata taxei judiciare de timbru în sumă de 1418,50 lei, timbrul judiciar de 2,6 lei, cererea de recurs este motivată, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Apărătorul recurentei solicită ca în conformitate cu dispozițiile art.306 Cod procedură civilă să fie încuviințată proba cu înscrisuri și anume copiile a trei chitanțe privind plata impozitului pentru apartamentul în litigiu,m sume ce au fost achitate de către recurentă, înscrisuri care sunt comunicate părții adverse.
Apărătorul intimatului este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată, nu solicită termen să ia cunoștință de actele depuse la dosar.
Instanța, în urma deliberării, încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că este concludentă și pertinentă soluționării cauzei și ia act că înscrisurile au fost depuse la dosar de către recurentă prin apărătorul său și comunicate părții adverse.
Părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat, probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată.
Instanța, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, acte de depus la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului civil de față.
Pentru recurenta-reclamantă D. V. I., avocat D. G. având cuvântul, a susținut motivele scrise de recurs, întemeiate pedisp.art.304 pct.7 și 9 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă. Primul motiv de recurs se referă la încheierea actului prin violență recurenta fiind constrânsă fizic și moral, situație ce impunea admiterea acțiunii și anularea actului, nefiind îndeplinită una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții. Acesta a fost motivul care a determinat-o pe recurentă să se răzgândească după trei săptămâni de la încheierea actului și să vândă jumătate din apartament. Cel de al doilea motiv de recurs se referă la motivarea instanței de fond care este contrazisă de probele administrate în cauză, respectiv răspunsul la interogatoriu coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, care nu sunt amintite de instanță în considerente, deși erau esențiale pentru rezolvarea litigiului. Cel de al treilea motiv de recurs vizează faptul că recurenta nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care acțiunea ar fi fost admisă. A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecând cauza, să se dispună admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs, conform dovezilor atașate dosarului cauzei.
Apărătorul intimatului-pârât P. M. a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat conform întâmpinării, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că situația prezentată de recurentă în motivele de recurs nu corespunde realității, că recurenta a cumpărat apartamentul doar pe numele ei cu banii obținuți în cea mai mare parte de intimat care avea un venit considerabil mai mare față de recurentă, acesta fiind salariat chiar la firma actualului soț al recurentei. Mai arată că acțiunea a fost introdusă de reclamantă cu o săptămână înainte de împlinirea termenului de prescripție pentru promovarea unei acțiuni în anularea unui act juridic pentru violență. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, consideră că motivarea instanței de fond este temeinică, raportată la toate probele administrate, la interogatoriu recurenta nu recunoaște că intimatul ar fi lovit-o și că ar fi o persoană violentă, iar cel de al treilea motiv de recurs nu poate fi primit, acțiunea fiind respinsă de instanța de fond. A solicitat și cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, președintele declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, reclamanta D. Vileta I. a chemat în judecată pe pârâtul P. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat la BNP P. M., cu sediul în Targoviste, .. 14, județul Dâmbovița sub nr. 563/12.11.2009 și obligarea pîrîtului la restituirea bunul vândut, potrivit legii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a arătat că la data de 6 ianuarie 2009, împreună cu pârâtul, care devenise prietenul său și care a determinat-o să renunțe la serviciu, lucrând în calitate de confecționer la . Targoviste, au plecat în Spania, în speranța realizării unui câștig mai mare, că atunci când au ajuns aici, acesta i-a luat toți banii, precum și cartea de identitate, spunându-i pe un ton autoritar, că la el aceste bunuri ar fi mai în siguranță, iar după 2 – 3 zile a obligat-o să lucrez la un club, întrucât, în caz contrar, nu va mai putea reveni în România și va avea de suferit ca urmare a acțiunilor prietenilor săi români. Spune reclamanta că a lucrat în club aproximativ 2 luni, timp în care sumele obținute îi reveneau pârâtului, bani cu care acesta și-a cumpărat, printre altele, un autoturism marca Audi A 4, cu suma de 2000 Euro.
Potrivit celor afirmate în cerere, în aceste împrejurări l-a cunoscut reclamanta pe actualul său soț Bernardo Fernandez Saiz, căruia, determinată de pîrît, i-a spus că ar fi fratele său vitreg și că au o situație financiară grea, împrejurare în care acesta i-a propus să nu mai lucreze în club, a închiriat un apartament în care au locuit toți trei, a vopsit mașina pârâtului, i-a cumpărat îmbrăcăminte, precum și un telefon mobil și i-a achitat contravaloarea chiriei, întreținerii, hranei zilnice și alte cheltuieli.
Despre încheierea contractului a cărui anulare o solicită arată că la data de 22 oct. 2009, potrivit contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP „P. M., sub nr. 496/2009, a cumpărat de la numiții S. G. și S. I. G., apartamentul 14, situat în municipiul Targoviste, .. 13, .. 3, județul Dâmbovița, cu 27.000 euro, sumă pe care a primit-o de la viitorul soț.
La ieșirea din biroul BNP, bonul fiscal privind plata impozitului pe venit din transferul de proprietate, conform art. 77 indice 1 Cod fiscal, precum și toate actele i-au fost luate din mână de către pârât, care i-a spus că aceste înscrisuri trebuie să rămână la mama sa, P. S., până când îi va da jumătate din apartament, pentru ca, după cîteva zile, reclamanta să fie bruscată, avertizată că, în cazul cînd nu va încheia contractul, o va desfigura, iar pe soțul ei îl va tăia bucăți.
Întrucât vânzarea-cumpărarea unei părți a apartamentului urma să se realizeze printr-un procurator, având în vedere faptul că trebuia să se întoarcă în Spania, reclamanta spune că a mers în domiciliul mamei sale, S. F. – K., care i-a înmânat pârâtului cartea sa de identitate, care îi spusese că are nevoie de o copie, necesară pentru întocmirea actelor de rezidență a reclamantei în Spania.
În aceeași zi, afirmă reclamanta, părțile s-au deplasat la BNP „P. M., unde pîrîtul a obținut procura autentificată sub nr. 515/26.10./2009, prin care împuternicea pe mama sa, P. S., să cumpere jumătate din apartamentul proprietatea reclamantei, respectiv procura autentică sub nr. 516/26 10 2009, prin care reclamanta o împuterniceam pe mama sa să vândă jumătate din acest imobil, înscris pe care nu l-a citit și pe care l-a semnat, fiind constrânsă de către pârât.
După ce a revenit din Spania, urmare amenințărilor exercitate de către P. M., reclamanta spune că a apelat-o pe mama sa plângând, spunându-i că se simte în pericol și a rugat-o să meargă la notar pentru a întocmi actul privind înstrăinarea a jumătate din apartament.
La data de 12.11.2009, prin cele două mandatare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 563/2009, la același notar public, prin care a declarat că a vândut pârâtului cota indiviză de ½ din apartamentul 14, situat în municipiul Targoviste, .. 13, .. 3, județul Dâmbovița, cu prețul de 13.500 euro, deși acesta nu i-a achitat nici o sumă de bani.
În consecință, a solicitat anularea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 563/2009 pentru viciu de consimțământ și obligarea pârâtului să-i restituie bunul vândut, întrucât acesta locuiește în apartamentul în litigiu din luna martie 2012.
In drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 948 pct. 2, art. 953, art. 956- 957 și art. 961 cod civil anterior, precum și ale art. 102 alin 1 din Legea nr. 71/2001.Înțelege să se folosească de interogatoriul pârâtului și proba cu înscrisuri.
După administrarea probelor prin sentința civilă nr. 1738/1.04.2013 instanța de fond a respins cererea obligând reclamanta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârât reținând că, în speță, reclamanta vorbește de amenințarea sa de către pîrît cu interzicerea dreptului de a reveni în țară și cu vătămarea soțului său iar despre existența acestor amenințări martorii reclamantei au declarat că știu de la mama acesteia, martorul R. spunînd, în plus, că a fost de față la o convorbire pe internet între mamă și fiică, aceasta din urmă spunîndu-i mamei sale că „pîrîtul o amenință că o omoară și că nu mai scapă de el”, declarație ce nu se coroborează nici măcar cu cele arătate de reclamantă în motivarea cererii, unde vorbește de amenințări cu vătămarea corporală la adresa sa („mă va desfigura”) și nu cu moartea.
A mai reținut că din declarația acestui martor nu rezultă cu certitudine perioada cînd ar fi avut loc aceste amenințări, din contextul declarației reieșind că după despărțirea reclamantei de pîrît (cei doi fiind anterior prieteni) și, implicit, după încheierea actului.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că din declarațiile martorilor rezultă că la momentul încheierii contractului prin care reclamanta dobîndea dreptul de proprietate, luna octombrie 2009, aceasta locuia împreună cu pîrîtul, iar încheierea celui de-al doilea contract, a cărui nulitate relativă se invocă, a fost încheiat la mai puțin de o lună, respectiv 12.11.2009, cînd ambele părți se aflau în Spania, contractul fiind încheiat prin mandatari, iar notarul consemnează că prețul s-a primit de mandatarul vînzătoarei pînă la momentul încheierii contractului, că aceasta a venit în țară însoțită și de cetățeanul spaniol care, ulterior, avea să-i devină soț, astfel încît nu se poate vorbi de faptul că reclamanta se afla în Spania singură și suspusă violențelor pîrîtului.
În speță, reclamanta, la interogatoriul luat de pîrît, recunoaște că nu a fost lovită niciodată de aceasta, ci doar „i-a vorbit urît și a îmbrîncit-o”, situație în care nu se poate aprecia că i s-a insuflat o temere de așa natură de către o persoană care nu se comportase violent niciodată față de ea care să o determine să-i vîndă jumătate din apartament și nu s-a dovedit faptul că pîrîtul ar fi fost cunoscut ca o persoană violentă, că ar fi avut un anturaj care să-l fi ajutat să ducă la îndeplinire amenințările de care vorbește reclamanta, astfel încît instanța apreciază că nu s-a dovedit existența violenței cerută de lege pentru a fi viciu de consimțămînt.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 și art. 304 1 Cod procedură civilă astfel:
- Acțiunea trebuia admisă potrivit dispozițiilor art. 948 pct. 2, art. 953,
art. 956-957 și art. 961 din Codul civil precum și ale art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2001, întrucât actul a fost încheiat prin violență, situație în care nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții și anume consimțământul valabil al persoanei care se obligă.
În continuarea acestui motiv de recurs a arătat că după ce a ajuns în Spania, pârâtul i-a luat toți banii și cartea de identitate, spunându-i pe un ton autoritar că la el sunt în siguranță, iar după 2-3 zile a obligat-o să lucreze la un club, timp în care sumele obținute îi reveneau pârâtului, că la revenirea în țară a cumpărat cu banii soțului său spaniol apartamentul, iar ulterior, în Spania, urmare amenințărilor exercitate de către P. M. a sunat-o pe mama sa, spunându-i că se simte în pericol și a rugat-o să încheie actul de vânzare cumpărare pentru jumătate din apartament, dându-i procură în acest sens;
- Motivarea instanței de fond conform căreia martorii audiați la
solicitarea sa cunosc despre exercitarea de către pârât a constrângerii sale morale de la mama sa, fără a arăta perioada în care a fost amenințată, că din depozițiile acestora rezultă că în momentul încheierii contractului locuia împreună cu pârâtul și că deși acesta i-a vorbit urât și a îmbrâncit-o, nu i-a insuflat o temere de așa natură încât să o determine să-i vândă jumătate din apartament, acesta nefiind cunoscut ca o persoană violentă, că a atacat actul abia la 5 noiembrie 2012, cu puțin înaintea împlinirii termenului de prescripție, situație în care nu a dovedit violența fizică sau morală este greșită.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a susținut că declarațiile martorilor audiați în cauză se coroborează cu răspunsurile sale la interogatoriu și cu înscrisurile depuse în dovedirea acțiunii, înscrisuri la care prima instanță nu s-a referit în motivarea hotărârii atacate, că la interogatoriul ce i-a fost luat a declarat că la 12.11.2009 i-a achitat mama sa 13.500 euro ca preț a ½ din apartament, fiind prezentă în România când s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare și nesolicitând să încheie contractul în calitate de cumpărător, iar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nu i-a achitat nici o sumă de bani, fiind neverosimil să-i remită, inițial, suma de 27.000 euro și apoi încă 13.500 euro.
- În condițiile în care acțiunea ar fi fost admisă nu putea fi obligată la
plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că situația descrisă prin cererea de recurs nu corespunde realității, întrucât în urmă cu 4 ani a plecat cu recurenta în Spania pentru a câștiga banii necesari achiziționării unei locuințe, recurenta fiind logodnica sa, că apartamentul s-a cumpărat doar pe numele ei pentru că nu a putut veni în țară, iar ulterior a fost de acord să-i vândă doar ½ deoarece a considerat că au o relație bazată pe respect și încredere.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a susținerilor părților, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată recursul nefundat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Nu este întemeiată prima critică referitoare la faptul că ar fi îndeplinite în cauză prevederile art. 948 pct. 2, art. 953, art. 956-957 și art. 961 din Codul civil precum și ale art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2001, întrucât actul ar fi fost încheiat prin violență.
În ce privește invocarea Legii nr. 71/2001 tribunalul constată că aceasta privește aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 81/1999 pentru participarea Ministerului Justiției ca membru permanent la Conferința Europeană de Probațiune, neavând incidență în speță.
Referitor la faptul că la încheierea actului de vânzare cumpărare ar fi lipsit consimțământul valabil al părții care se obligă conform art. 948 alin.2 din Codul civil și că acesta, în speță ar fi fost smuls prin violență conform art. 953 și următoarele din Codul civil, tribunalul reține că situația de fapt ce a rezultat din probele administrate nu poate conduce la concluzia incidenței textelor de lege mai sus menționate .
Povestea relatată de recurentă în fața instanței de fond și reluată în dezvoltarea primului motiv de recurs este neverosimilă cel puțin în ceea ce privește faptul că pârâtul i-ar fi smuls din mână actele privind vânzarea apartamentului, ulterior amenințând-o că o va desfigura și pe soțul său îl va tăia în bucăți dacă nu îi va vinde ½ din apartament.
După relatarea situației de mai sus tot recurenta a arătat că trebuia să se întoarcă în Spania cu pârâtul, or dacă amenințările la adresa sa și a soțului său ar fi fost reale, aceasta ar fi trebuit să anunțe autoritățile pentru a-și asigura protecția, ceea ce nu s-a întâmplat.
Este de asemenea greu de crezut, că în situația exercitării unor acte de violență asupra sa, recurenta și mama acesteia nu ar fi găsit modalitatea de a refuza înmânarea cărții de identitate pârâtului care, sub pretextul că urma să întocmească actele de rezidență, a folosit cartea de identitate a mamei recurentei pentru a întocmi o procură notarială prin care recurenta o împuternicea pe mama sa să încheie actul de vânzare cumpărare pentru ½ din apartament, act pe care recurenta susține că nu l-a citit și pe care l-a semnat constrânsă de pârât.
Nici înscrisurile depuse la dosar la care se referă recurenta în cuprinsul
primului motiv de recurs nu susțin împrejurarea că actul de vânzare cumpărare a fost încheiat prin violență, deoarece declarația dată de soțul recurentei din care rezultă că i-a dat suma de 27.000 Euro pentru a cumpăra apartamentul, putea fi întocmită pro cauza, acesta fiind interesat ca și cea de-a doua jumătate de apartament să reintre în patrimoniul soției sale .
Din documentul de restituire din 6 octombrie 2009 în baza căruia soțul recurentei a scos de la bancă suma de 60.000 euro din care ar fi plătit cu suma de 27.000 Euro apartamentul în litigiu, nu rezultă necoroborat cu alte probe faptul că vânzarea ulterioară a jumătate de apartament s-ar fi făcut prin violență, ci eventual faptul că din banii acestuia a fost achitat apartamentul cumpărat inițial pe numele recurentei.
Recurenta mai invocă și faptul că din interogatoriu ce i-a fost luat ar rezulta constrângerea fizică și morală pentru a încheia contractul de vânzare cumpărare a cărui anulare o solicită, probă care nu prezintă relevanță în ce privește susținerea situației de fapt descrise întrucât este evident că recurenta prin răspunsurile la interogatoriu urmărea să confirme cele susținute prin cererea de chemare în judecată.
Nu prezintă de asemenea relevanță nici declarația soțului său potrivit căreia ar fi fost constrânsă fizic și psihic să-i vândă apartamentul, fiind vădit interesul acestuia în susținerea recurentei, iar martorii A. M. și R. Edison au relatat în cea mai mare parte, ceea ce au aflat de la mama recurentei.
Nu sunt întemeiate nici criticile cuprinse în cel de-al doilea motiv de recurs prin care se susține că motivarea instanței de fond și interpretarea probelor de către aceasta este greșită.
În mod corect instanța de fond a reținut că pentru ca violența să constituie viciu de consimțământ trebuie ca temerea insuflată să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil, că pentru a fi lovit de nulitate relativă un act juridic încheiat ca urmare a exercitării violenței, trebuie ca acesta să provoace o temere raționabilă pentru persoana asupra căreia s-a exercitat violența, în sensul că va fi expusă ea, familia ei sau bunurile sale unui rău considerabil și prezent.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, așa cum a motivat instanța de fond, nu rezultă îndeplinirea condițiilor necesare pentru anularea unui act pentru violență deoarece în motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta vorbește despre faptul că pârâtul o va desfigura iar pe soțul său îl va tăia în bucăți iar martorul R. Edison a susținut că în convorbirea dintre aceasta și mama sa pe internet i-ar fi spus că pârâtul o amenință că o omoară și nu mai scapă de el iar din declarațiile martorilor reclamantei mai rezultă că aceasta a venit în țară însoțită de cetățeanul spaniol care ulterior i-a devenit soț astfel încât aceasta avea asigurată protecția, nefiind singură și supusă violenței pârâtului.
Chiar și în situația în care pârâtul i-ar fi vorbit urât și ar fi îmbrâncit-o așa cum menționează la interogatoriu reclamanta, temerea insuflată nu ar fi fost de așa natură încât să o determine să vândă jumătate din apartament, în condițiile în care după încheierea actului de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită recurenta a continuat să locuiască în Spania împreună cu cetățeanul spaniol, formulând prezenta cerere de chemare în judecată după aproape 3 ani de la data încheierii actului, în condițiile în care anterior a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul cumpărat împreună cu pârâtul unde a relatat o altă situație de fapt decât cea din prezentul dosar.
În mod corect instanța de fond, respingând cererea de chemare în judecată a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse mai sus, tribunalul în baza dispozițiilor art. 312 din codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 274 din Codul de procedură civilă va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. V. I., domiciliată în . Dâmbovița, cu domiciliul ales în Târgoviște, ., ., împotriva sentinței civile nr.1738 din 01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., . și reședința în Târgoviște, G. P., nr.13, ., ..
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.09.2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
N. C. | R. M. | I. S. |
GREFIER
N. D.
Judecătoria Târgoviște PROCES VERBAL
Judecător fond – N. I. A. Pentru d-na judecător R. M., care
Dopsar nr._ se află în concediu de odihnă, prezenta
Red.C.N.se semnează de noi.
Tehnored.M.P. P. SECTIA I CIVILA,
Ex.3/25.10.2013Gabriela S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 395/2013. Tribunalul... → |
|---|
